Neamul Românesc, octombrie 1937 (Anul 32, nr. 214-237)
1937-10-14 / nr. 225
Anul XXXII Nr. 225 Va NEAMUL ROMÂNESC ZIARUL PARTIDULUI NAȚIONALIST*DEMOCRAT_______________ DIRECTOR POLITIC N. IORGA taxa poștală plătită în numerar conform rel Div. G-rale P. I. T. Nr. 155035/533. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA 101 14 Octombrie 1937 . Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) a « § " I Pe an an 600 Lei. Pe șase luni 300 Lei BUCUREȘTI (I) ^ abonamente ln tara autorit^ șiiSÜÍlHÜSEl10.00 Lel Telefon 3.70.88 In străinătate . Pe an an, 1200 Lei, pe sase luni, 600 tei DIRECTOR N. GEORGESCU Lecții de naționalism în revista „Ideia Liberă“, — proaspăta publicație a „Frontului Românesc“, — îndrăznețul N. Porsena găsește că se potrivește și cu vârsta și cu ocupațiile d-sale să dea lecții de naționalism, în articolul „Șovăirile Naționalismului “. Nu mă înșel afirmând că acest domn este consilier județean al Ilfovului, ales pe lista „Frontului Românesc", pe lista în fruntea căreia figurează d-l D. R. Ioanițescu. Nu cred să mă înșel când îl identific în persoana avocatului N. Ionescu, ziarist și om de litere cunoscut sub numele N. Ionescu-Porsena. Și tot așa de sigur sunt că numitul este una și aceeași persoană cu fostul tipograf din strada Academiei, dacă nu mă înșel. Cu atâtea calități și ocupații, Persena — care a abandonat pe Ionescu — se găsește îndreptățit să dea lecții de naționalism. Și ca să fie complect ridicol, lecțiile acestea le încearcă față de d-l profesor Iorga. Și puțin față de d-l A. C. Cuza. Repetând grosolanele insulte ce se aduc d-lui profesor Iorga, frontistul se ridică la stilul arghezilor, lovineștilor și celor din Sărindar — încât te miri dacă nu cumva iscălitura nu e greșit culeasă în tipografia respectivă. Cred că d-nii D. R. Ioanițescu și C. Anghelescu au simțit roșindu-se obrazul de nerușinarea scribului care are pretenția să discute atitudinea naționalistului N. Iorga, — mai ales că acestora, Porsena le găsește un program și studii și proecte demne de interes, — în lipsa totailă de programe din partea grupărilor de dreapta. Ar fi interesant de știut cum apreciază d Alex. Vaida-Voevod asemenea ieșiri. In orice caz, „Fenomenul Iorga“ nu putea fi opera decât a unui mare naționalist și anume al unuia care a luptat pe frontul naționalist în parlamentul marghilomanist din 1918. Dar despre acest „NAȚIONALIST“ ne vom mai ocupa. Tr. Dimbriu-Șoîmu "*** ... ..y f^n,—niVn jin~iiCi-i fi r <niii_ii.» i n~»niAi~>r<ir*iM~iri^ii^ii*^~irnn vmr‘M—r*»r v .........................11* *i** * Acest Sfat pe care l-a creat și desvoltat vrednicia unui neam rămâne orb înaintea unei primejdii care va isprăvi să-l dărîmeți pe dînsul împreună cu toți cei de o fire cu noi cari-l susțin. Este în adevăr un regim de favoare pentru cei cari nu dau a salt. Principiul lor e a se sustrage de la orice îndatoriri față de Stat și STATUL ÎNGĂDUIE.. N.ORGA („Statul orb în fața invaziei“) . „Liga Culturală“ la Iași Punerea pietrei fundamentale a Bisericei de la Copou ——— ~ Cuvântarea d-lui general Schina. Celelalte cuvântări — 1 La solemnitatea punerei pietrei fundamentale a Bisericii de la Copou,* din partea centralei ,,Ligii Culturale“ d. general M. SCHINA a rostat următoarele : „Cuvintele din Biblie: „Cere, ți se va da“, Bate, ți se va deschide“, nu au înțelesul de a te ruga pentru ca mana cerească să-ți plouă pe cap și de a te jefui la intrare, pentru ca poarta raiului să ți se deschidă. Nu. Prin curățenia intențiunilor tale și truda neobosită, vei izbândi să atingi țelurile înalte, la care conștiința ta de bun creștin și cetățean, harnic, năzuește. Dacă comitetul central executiv, al Ligii Culturale, nu face să se audă astăzi, aci decât glasul umil și slab pe care îl auziți acum, este totuși de față, cu tot cugetul, sufletul și inima, părtaș cu voi, la punerea acestei pietre de temelii. Ridicând acest sfânt locaș, închinat Domnului, se îndeplinește o poruncă a timpului, care cere să trecem de la vorbă, la faptă. Această piatră, pusă aci, deasupra căreia se va ridica sfântul altar, este semnalul începutului marilor înfăptuiri, pe care președintele Ligii Culturale a tuturor Românilor, d. profesor N. Iorga, l’a dat aci la Iași și care a răsunat ca goarna redeșteptării, in toate unghiurile țării românești. In fața altarului cuvinte multe nu-și au rostul. In fața altarului, taci, cugeți, te reculegi și te închini. De aceea încheiem rugând pe Cel de Sus, să ne ajute să îndeplinim cu izbândă tot ceea ce năzuim a înfăptui aci, în vechea și istorica metropolă a Iașului. Pr. prof univ. VALERIU IORDACHESCU, după ce scuză absența I. P. S. mitropolit Nicodem, spune următoarele: A trecut un veac și jumătate, de când cetatea lașilor n’a ridicat nici un locaș de închinăciune. De la catedrala mitropolitană, până azi, nu se mai semnalează, în oraș, vreo biserică. Aceasta e constatarea de fapt, care ne împrituește să credem, că, azi sunt mai puțini creștini decât odinioară. Semnificația ridicării acestei biserici, este mai mare decât a oricărui alt locaș, încheind, Li Sa își exprimă încrederea că, bunii creștini nu vor precupeți obolul lor, pentru ridicarea cât mai falnică a acestei biserici, situată in cel mai curat cartier românesc al Iașilor. D. ing C. STROESCU, din partea enoriașilor,a arătat cum, locuitorii cartierului Copou, au purces la ridicarea acestei biserici. La prima chemare, în ziua de 4 Februarie 1934, s’a constituit primul comitet de acțiune. De atunci și până în acest an — spune d-sa — cu toate sforțările noastre, prin vânzare de cărămizi și cotizații, s’a putut realiza numai circa 180.000 lei care vor fi întrebuințați la turnarea fundației de beton.. ; In fața acestor slabe rezultate, încrederea 'unora a început să scadă, deși chestiunea clădirii, bisericii, devenise și mai de actualitate. Tocmai când eram în căutarea „vinat mijloace mai sigure, pentru împlinirea caldei noastre ciorioți, apare ca o adevărată minune, marele român, ilustrul cărturar și neobositul prof. N. Iorga, care, cu dragostea, și buna înțelegere ce o are pentru apărarea spiritualității românești, ne dăruește un milion lei, spre a trece imediat la acțiune. Faptele ctitoricești voevodale, precum și ale marilor boeri grijulii de hrana sufletească a poporului, păreau trecute în istorie și iată că, ci Iorga, prin dragostea lui nețărmurită, de popor, ne acordă ajutorul de care aveam atâta nevoie. încheind, d. inginer Stroescu mulțumește d-lui prof. C. Șumuleanu și primar O. Racoviță care au îmbrățișat chestiunea ridicării unui locaș de închinăciune, în cartierul nou, Copou. RĂSPUNSUL D-LUI PRIMAR D. RACOVIȚA D-sa începe prin a arăta că, la Iași, nu numai că nu s’au zidit biserici, dar și din cele vechi, unele au fost dărâmate. De unde odinioară Iașii aveau 52 biserici, azi au mai rămas 49. Solemnitatea de astăzi, are caracterul unei manifestațiuni creștinești deosebite, ce de mult nu s’a mai înregistrat în orașul nostru. In Iași, sunt încă locuri, cari au nevoie de a fi înzestrate cu locașuri de închinăciune. Astfel cartierele curat românești, Aviația și Tătărași, resimt lipsa unor biserici. D•. prof. N. Iorga, călăuzit de simțământul de românism și creștinătate, înțelege să lege firul tradiției, un moment întrerupt, prin gestul mărinimos ce l’a făcut. Ieșenii îi sunt profund recunoscători și îl asigură de întreaga lor admirație și recunoștință. D. primar Racoviță mulțumește, în numele populației capitalei Moldovei, d-lui prof. N. Iorga, pentru, tot ce înțelege să acorde acestui oraș, care este al țării întregi. O TELEGRAMA OMAGIALA D-LU PROFESOR NI. IORGA A urmat o ședință solemnă, la sediul Ligii culturale, din strada Săulescu, sub președinția d-lui prof. univ. loan Găvănescul, președintele de onoare al secției locale, cu care prilej s’a trimis d-lui prof. N. Iorga, o telegramă omagială, pe care am publicat-o într’un număr precedent al ziarului. * Solemnitatea s’a sfârșit într’o atmosferă înălțătoare, enoriașii manifestând pentru d. prof. N. Iorga și Liga culturală Pentru Statuia lui Eminescu WWWAAAA/WWWSAAA/WWWWWWW Continuăm a publica numele subscriitorilor: Total 663.715 Lei SUMA DIN URMA 663.185 Lei Colecta d-lui colonel N. Cristescu din Buzău 280 Lei Liviu Gni, Cluj 50 „ Gh. Munteanu, comerciant, Galați 200 „ Lupeanu -Melin După lungi chinuri își isprăvește viața cu mult înainte de vreme unul dintre cei mai demni din ceia ce a fost în momentul războiului tineretul idealist, muncitor, plin de încredere, al Românilor din Ardeal, profesorul și scriitorul Lupeanu Melin. Părea unul din acei oameni ai secolului XVIII-lea care în tihna chiliilor blăjene își închideau viața în neștiuta trudă culturală din fiecare zi. Avînd grija comorilor adunate de un Timotei Cipariu, a cărui mare amintire a răsărit din nou în comemorarea din acest an, el părea că trăiește în misterioasa comunitate de spirit cu acest mare strămoș după suflet. Din bogăția ineditelor care așteaptă acolo de atîta vreme devotații cercetători cari să nu viseze la douăzeci și unul de ani de un sub-secretariat de Stat și de milionul făcut în cîțiva ani, el culegea din cînd în cînd știri nouă pe care le furișa modest în foaia Bisericii unite pe care o servia, servind printr'însa cultura românească ea însăși. In mijlocul durerilor el își aduna acum cîteva luni ce i se părea lui că e mai senin și mai sfînt în acea viață a locului de care se legase prin toate rosturile sale și prin nimeni n'a înviat mai bine decît prin acela care era să părăsească viața roată ,ca o atmosferă a unui admirabil trecut pe care, neînțelegîndu-l, nu l-am putut nu numai desvolta în condițiile de astăzi ale vieții naționale, dar nici măcar respecta. N. IOEGA Alba-Iulie, de praznic imbracă-te... ... șuvoaie de norod, venit să vadă marea paradă, se bucurau dela opincă la vlădică... și peste tot norodul ăsta desrobit deodată împietrit ca într’un vis cumplit, eu l-am zărit cum, crunt ca dintr’o tragedie antică, pe oase frânte se ridică, într’o cămașe ’nsângerată, Horia insuși— pe roată... de jos te-ai ridicat drept, pietros, viforos, pentru moți, pentru cei săraci și goi, pentru toți... ... și-ai despicat in două istoria țăran de cremene cum n’a fost altul să-ți semene Horia !... vrut-ai să spinteci pe munți, pe văi largi, netede, slobode căi pentru ai tăi cei mâncați de străini și despuiați de biruri, de sbiri, și uitați de regi și împărați. .... ah, nu e, încă nu e loc pe pământul moțesc și valah pentru colțuroasa ta statue... dreaptă călăuză pentru noul drum mai de preț ca aurul din Zlatna, Brad, și Săcărâmb așteptăm din munții tăi de-acum un Horia uriaș al gândului, cu străfulgerările și văzul lui să lumineze drumul nostru orb și strâmb. ... și adunăți cei mai drepți și mai pietroși voinici să-și prăznuiască dezrobirea aici... Din placheta de versuri „HORIA“ de Aron Cotruș, apărută în ediția VI. /WSAAA Dilema lui Hitler Sper că nici un bărbat politic din sferele conducătoare de aci și din Apus n’a fost vrăjit de bluff-ul în stil mare ce s’a săvârșit la Berlin de Mussolini și Hitler. Italia și Germania au un măr al discordiei vechi de tot, dorința aprigă a germanilor de a se statornici în cetatea Cadrilaterului carpatin, bogatele văi ale Dunării, delta danubiană ce comandă Bosforul, iar, direct spre Sud, Triest-Adriatica, idealul național german, al plămânului mării libere. Să se fi putut stabili la Berlin vre un condominium oarecare împărțindu-și Mussolini și Hitler prada viitoare — a bogatelor ținuturi ungurești și românești ? Este cel puțin o fantezie. Până unde să se întindă influența fiecăruia și cu cât hinterland împrejur? Odată Germania ajunsă în văile Dunării, oriunde, nu-i mai trebue decât un salt pentru a răzbi la mare. Mussolini doar știe perfect toate acestea și, evident, nu-i va îngădui lui Hitler sub nici un chip sau formă să facă un pas spre Viena-Budapesta. Principial, un aranjament între Italia și Germania și relativ la Dunăre ar atrage amenințarea cu războiul din partea Franței. Engliteza va interveni cu giganticele sale avioane de bombardament, pe care le construește in serie, — peste 400 km. viteză pe oră și câte două tone de bombe a 500 kgf. cu un nou explosiv înfiorător. Se înțelege clar, că până la o oarecare limită, ușor de întrevăzut, Mussolini poate merge alături de Germania, dar niciodată nu va ajuta militărește pe germani contra Franței, căci odată republica îngenunchiată, Italia rămasă singură în fața monstrului german, nu va putea rezista până la urmă asalturilor unui popor de 70 milioane. Franța urmează de 3 veacuri politica de scurtare a Germaniei, ce î-a reușit perfect până azi, iar Mussolini, va fi alături de Franța, cum a fost și Italia în războiul mondial. Altfel nu se poate, după cum am văzut. Zadarnic mă frământ a-mi închipui ce-au putut să hotărască Mussolini și Hitler la Berlin. Manevre diplomatice meandrice foarte iscusite din partea amândurora, cred, desigur, fiind mari meșteri într’u acestea amândoi, dar numai atât. Evident, că la caz de amenințare directă spre hotarele noastre îi vom înfrunta cu biruința asigurată. Dacă la Mărășești nu i-am putut clinti cu ce aveam pe atunci, la Mărăști, însă, noi i-am atacat cu atâta vigoare și minunată tactică militară, încât pe un front larg de 40 km., și adânc de 20 km., am dat la urmă, de vid. D’apoi acum, când armata română are milioane de ostași mobilizabili și bine înarmați ? Atunci dece la Berlin atâtea părăzi militare și festivități ? Ca să înșeli încă odată pe cei cari au crezut la Locarno în asigurările defunctului dr. Stresemann, delegatul Germaniei ? a doua oară nu se mai poate. Hitler, la rândul său, se teme îndestul de Mussolini, fiindcă odată Germania încă erată la Apus cu Franța și la Răsărit cu Rusia, iar la centru cu puterea engleză, să ajungă la discreția lui Mussolini, stăpân al unei oștiri proaspete de 8 miloane ? Cam slabă axa (!) Roma- Berlin. Iată deci o teribilă dilemă pentru Hitler: Dacă va cădea în ispita războiului, situația sa proprie și a întregului hitlerism va deveni zilnic foarte grea, chiar la dânsul acasă. Trecând cu o privire mai adâncă dincolo de toate aceste serbări militare de la Berlin, noi ca oameni cu spirit practic știm de la împăratul Napoleon I cetire, că războaiele se fac cu bani, cu bani și iarăși cu bani. Aci este defectul lucitoarelor platoșe ale lui Mussolini și Hitler. Mobilizarea, echiparea, înarmarea, hrana și transportul la fața locului a milioane de ostași, costă miliarde, pe care nu le au nici Mussolini, nici Hitler. Ce să facă ? Unde să le găsească ? La bancherii de la Paris, Londra și New York. Decisiva, în această materie financiară o are guvernul și bancherii englezi din City. Care poate fi rezultatul ? Negreșit un refuz amabil și gentil, căci doar n’au să facă greșeala bancherii englezi și guvernul britanic, să dea lui Hitler mijloacele financiare, ce nu le are, ca să-i atace tocmai pe dânșii. Acel humor specific numai englezilor, trebue să determine acum stranii surâsuri pe figurile cunoscuților conducători britanici. Blufful dela Berlin are și o parte comică. N. N. Lenguceanu Prelungirea pactului de amiciție franco-iugoslav Belgrad, 13 (Rador). — întreaga presă de azi dimineață publică în primele pagini dări de seamă asupra vizitei la Paris a d-lui Stoiadinovici, președintele consiliului de miniștri și ministru al Afacerilor Străine. Ziarele relevă primirea cordială de care se bucură primulministru al Iugoslaviei din partea oficialității și opiniei publice franceze. Deasemeni ziarele reproduc comunicatul oficial daturi de Quay d’Orsay, după semnarea declarației prin care se prelungește pe timp de ani pactul de amiciție franco-iugoslav, semnat la 11 Noembrie 1927. ^— „ROMÂNUL ARE ATÂTEA CALITĂȚI, ATÂTEA VIRTUȚI ȘI ATÂTEA POSIBILTĂȚI, CARI ÎN NENUMĂRATE ÎMPREJURĂRI AU DORMIT ȘI CARI NUMAI PRIN AVÂNTUL DE NEÎNVINS AL TINERIMII TREBUESC ADUSE LA LUMINĂ ȘI PUSE DEFINITIV ÎN SLUJBA PATRIEI". M. S. REGELE CAROL II %ir~wA'iif>r>>i~*yv>*Lntrf~»r>*~i‘iifi r* —-ir*-"- ir — vi v nil i—• Pentru un critic autorizat Nu-mi pot stăpâni bucuria : d. Șerban Cioculescu — suavul meu coleg și unul dintre sprijinitorii scrisului pornografic — s’a sesizat. E fără îndoială o adevărată biruință — una din acele biruințe pe care rar le va fi avut cineva în viață. Și autorul acestei biruințe sunt eu — colegul d-sale de camieră și, poate, de scris — care, firește, din lipsa altor instrumente — scriu — așa cum mă pricep , cu o biată „pană de gâscă“, izbind fără milă și râcâind pielea atât de greu simțitoare a pornografilor și ocrotitorilor lor. Negreșit că și acesta e un semn neîndoios că lupta profesorului Iorga — e pe punctul de a-H atinge scopul. Faptul de a se sesiza până și acest atât de imperturbabil critic autorizat (de cine ?) e o dovadă că neînsemnata noastră persoană și modesta noastră activitate publicistică (despre care — vai ! — în primul loc noi nu ne făceam prea mari iluzii!) au început să intereseze chiar pe aceia cari — nitam nisam — s’au încadrat printre adversarii literaturii sănătoase. Dar faptul e fapt , d. Cioculescu s’a simțit atins și — încasând costul încă unui foileton de la patronii d-sale firești — mi-a tras un răspuns să mă satur. Din nenorocire, insă, nu m’am săturat. Motivele se vor vedea. Foiletonistul literar al „Adevărului“ —va mai avea deci ocaziunea să apeleze la punga atât de ospitalieră a acestui ziar care e atât de generos, când e vorba de apărat anumite cauze. Dar să mă apropii de d. Șerban Cioculescu care cucerit de ifosele unei autorități critice șifonate — e nevoit să recurgă la un stil de suburbană, la invective și epitete, la aprecieri care nu îl onorează. Iată de ce — suspendând, pentru un moment, adaosul de pietre ia soclul d-lui E. L. — mă văd silit să discut cu d.S. C. — fără ca — vai ! — să mă las târți de d-sa în mocirla unor termeni lipsiți de urbanitate și cavalerism. E vorba de o discuțiune între doi profesori? Bietul meu cap și sărmana mea pană de gâscă (de ce o fi oare pana preopinentului meu ?) nu înțelege lucrurile altfel, îmi repugnă ideia de a mă transforma în mahalagioaică și de a face din cetitori martorii unei răfuieli în familie — de pe urma căreia nu știu cine ar avea ceva de câștigat. E singura poziție în care înțeleg să discut cu d. S. C. —, urmând ca lucrurile să se lămurească de la sine și cei cari ne vor urmări să decidă de ce calitate e pana unuia sau altuia și de partea cui e dreptatea : de partea profesorului Iorga și a noastră cari înțelegem să apărăm literatura — cu mari sacrificii materiale și cu riscul de a ne câștiga destule adversități — sau de partea ,domnilor Lcminescu Cioculescu, etc. cari, plătiți regește și adulați de toți trepădușii des, mâțului grafic, ridică zăgazurile tuturor neîngăduințelor ? I Dar să luăm lucrurile pe rând . Repet ceea ce am zis majoritatea scriitorilor indecenți sunt Evrei. Ei sunt așa — pentru că nu pot fi altfel, fiindcă sunt constrânși s’o facă de acea ocultă internațională care terorizează popoarele spre a le subjuga. E o axiomă de la care nu m’ar putea abate decât exemple pilduitoare din istoria literaturii ebraice. Până atunci rămân la această idee : scriitorii evrei nu pot fi decât așa, cum sunt — falșii apărători ai unei democrații de paradă — sub care se ascunde setea lor de acaparare politică și economică. Ce-i cu ceilalți ? Aceștia sunt — am zis — simpatizanți, pe față sau tăinuiți, cu voință sau inconștienți ai cauzei iudaice. Ei sunt oamenii politici cari nu văd primejdia, ziariștii cari o fac pestruții, scriitorii cari confecționează romane pornografice, versuri fără Dumnezeu și foiletoane de complezență pentru cauza scrisului indecent — editorii cari își fac un punct de onoare din difuzarea unei astfel de literaturi puse în slujba iudaismului. Toți aceștia sunt evreofili, — chiar dacă militează în lagăre naționaliste — numai din considerația că — prin activitatea lor politică sau literară — subminează așezământul statului național, anarhizează sufletele, împrăștie desmățul și slăbește conștiințele — cu alte cuvinte , execută orbește — încă odată , conștient sau inconștient — programul de bolșevizare al Evreilor. Faci și d-ta parte dintre aceștia Scrutează-ți conștiința și răspunde :,Scrii la o gazetă bolșevizantă ? Ești plătit cu bani iudaici ? Aperi cauza literaturii bolnave ? Iți cunoști mai bine activitatea, spre a mă scuti pe mine de investigații atât de neplăcute. Sunt nouă întrebări pe care ți le pune același judecător de instrucție, care înțelege să apere și interesele literaturii, dar și pe acelea ale neamului. Nu de alta dar și d. C. trebue să convie că o literatură nu valorează decât prin ceea ce are înălțător și că numai acei scriitori contribue la ridicarea națiunilor cari țin socoteală de această realitate, de acest imperativ categoric. Paul I. Papadopol Ea existenței dramă Atât să mă pricep . Să mă cufund în cramă, Idilic, lângă cep.. Reflecții licfude, de Păstorel DESTINULUI Iți, cer, destinuie infamia'n ori și ce etapă A vieții mele, să nu am Nici după ce bea apă. COCOȘ Duminică a fost a doua șezătoare literară a societăței „N. Iorga“ a elevilor liceului și internatului Clasei Corpului Didactic, în care s’a comentat Caragiale. Au asistat, în afară de toți elevii școalei, părinți, profesori, d-nii I. Petrescu, directorul de studii, N. Mihăescu, președintele Societăței „N. Iorga“, Al. Ionescu, secretarul școalei. Elevul Luca Paul a presentat intr’o îngrijită disertație, opera lui Caragiale, după care a urmat un bogat program literar și musical. Șezătoarea s’a încheiat cu o cuvântare a d-lui profesor N. Mihăescu, care a pus din nou în lumină rostul societății, și frumoasele roade educative ce se pot obține dacă fiecare elev va avea ambițiunea de a se distinge printr’o producție literară sau musicală, proprie. Aceste șezători cari se vor ține în fiecare Duminecă dimineața, au de scop să alăture și mai mult pe părinți de școală, să desvolte în elevi spiritul de camaraderie și de emulație, îmbogățindu-le in același timp și cunoștințele lor. Ai ceva de vândut, mergi mai departe până găsești un negustor din carnea ta. Vrei sâ cumperi, întreabă până vei iscodi unde ți se imbie marfa din mâni românești.