Neamul Românesc, august 1938 (Anul 33, nr. 166-191)

1938-08-02 / nr. 166

O*" aettp.) \s>y Plebiscitul șomerilor» După primul pas pe care l-a făcut guvernul întru rezolvarea șomajului intelectual, iată că se anunță un fapt nou: actua­la conducere a țării este hotă­rî­tă ca până la toamnă să în­trebuințeze toate brațele aflate în prezent, fără lucru. Intr’adevăr, într’un consiliu de miniștri prezidat de M. S. S. Regele, în care s’a cercetat amănunțit și după date reale situația acelor cari nu găsesc întrebuințare, s’a ajuns la con­cluzia că șomajul, în țara noa­stră, este un fenomen cu totul nenatural. Situația se datorește în primul rând unui sistem de­fectuos de­ distribuție a brațelor muncitoare și unei insuficiențe a Camerelor­ de muncă în ceea­ * 1) * 3 ce privește înlesnirea migrațiu­­nei celor fără de lucru spre de­­bușeele — existente — în veș­nică nevoie de muncitori. Pe baza unui grafic care cu­prinde necesitățile industriilor existente, s’a întocmit un plan de plasare al șomerilor, după care, cel mai târziu până în toamnă, în România nu va mai exista niciun om care să nu aibă ce și unde lucra. Guvernul a mai hotărît un lucru: după plasarea tuturor a­­celora cari n’au de lucru, se va institui un plebiscit, care să a­­rate că România e o țară fără șomeri. Este un fapt puțin cunoscut în istoria Europei, um fapt care va dovedi că se poate lucra cin­ekit și efectiv pentru binele țării. Părerea, atât de mult trîmf­țiată, că prin luptele de partid se formează „educația politică" a țăranului se învederează total greșită. Afară de legătura personală cu anume „șefi", el nu ose­bește nimic între idei și programe care nu-l privesc de aproape în interesele și nevoile lui. Acesta e adevărul, singurul și absolutul adevăr. ~ N. IORGA S’ar putea distinge două epoci in frământarea generală euro­peană de după răsboiu : 1) Perioada încercărei de de­­sarmare prin convingere. A fost vremea de aur a Ligii Națiunilor. Un fel de hipnosă co­lectivă a păcii cuprinsese națiu­nile care nu credeau că ororile răsboaelor s’ar mai putea repeta, învățatul italian Scipio Sighele în opera sa celebră „Psicologia Mulțimii”, apărută cu câteva de­cenii mai înainte, lămurește bine prefacerile stranii ale individua­lității atunci când se află covâr­șită de mulțime, adică precum­pănește spiritul gregar asupra voinții subpuse. Organul senar al lui Aristide Briand devenise trompeta Arhanghelului Păcii. Entusiastul d. Edouard Herriot concepuse un statut general de pace și, cum funcțiunea naște organul, apăruse și un „grup pan­­european” condus de vestitul conte von Kond­enhove Kalergi, însuși cancelarul englez Sir Aus­ten Chamberlain, de pe atunci, a fost vrăjit de idealismul pacifist și a crezut în asigurările def. dr. Stresemann, minis­tr­u­. de Exter­ne german. In timpul acesta generalii ger­mani von Seeckt și von Groener lucrau pe tăcute și din răsputeri pentru refacerea armatei națio­nale. In unele vremuri, cu totul curioase, pactologia bântuia cu furie la Geneva, iar Franța și Anglia erau cu totul in urmă în ce privește reorganizarea milita­ră, pactele fiind crezute ca gene­ratorii de pace. Când lucrurile au fost puse la punct peste Rin, deodată a fost spulberat regimul democratic și naziștii în frunte cu d. Hitler au luat conducerea țării. Restul se cunoaște. Cu toate că scriitori de seamă francezi ca d-nii Jacques Bardoux și Wladimir d’Ornesson, cronicari externi de la „Le Temps”, René Pinon de la „Revue des deux Mondes” și, mai ales fostul ministru al Franței în Ro­mânia și pe urmă la Londra, con­tele de Saint Aulaire, în opera sa ce a făcut sensație „La Mytholo­gie de la Paix”,­ dădeau alarma despre spiritul agresiv și înarmă­rile germane, guvernele franceze erau, surde și mute. Tot astfel și acele engleze, mai ales guvernul Ramsay MacDonald. A trebuit fapte izbitoare ca o­­cuparea Renani­ei și încorporarea Austriei ca ochi ce nu voiau să vadă, să înceapă, în sfârșit a ve­dea. Dar ce greu este să ajungi, gonind pe nerăsuflate, timpul pierdut. Cu enorme jertfe bănești Franța și Anglia își refac arma­mentul, într’un tempo de mare iuțeală. In clipa de față unii scriitori susțin că Ungurii, deveniți limi­trofi cu nemții, Italienii și Iugo­slavii amenințați de o năvală po­sibilă germană spre Dunăre-Bal­­cani și Marea Adriatică, ar fi pe cale să se înțeleagă pentru o co­mună conlucrare în caz de pe­ricol, care să-i găsească cu prea­labile pregătite planuri de acțiu­ne militară. Ceea ce văzând Hitler și-ar fi întors privirile spre Londra, pen­tru un modus vivendi poate și cu cehoslovacii. Sunt ipoteze plauzibile ; mai putem înșira și altele, situația generală fiind atât de tulbure. Totul are însă o inflexibilă con­­dițiune implicită, aceia a mijloa­celor bănești necesare și suficien­te. înarmările actuale massive nu pot fi suportate decât de Franța, care are izvorul de aur metal bo­gat al economiilor cetățenilor săi și Marea Britanie ce posedă ne­istovitele fonduri ale pieței sale financiare. Chiar Franța și An­glia nu pot merge la infinit cu armamentele progresive, fără o certă ruină la orizont. Despre finanțele celorlalți nici nu mai pomenim, nici nu mai dăm amănunte, prea cunoscute. Spiritul agresiv dinamic există dar banul este și mai brutal de­cât tunul. Dacă cele de față se mai prelungesc sunt catastrofe financiare sigure de ne­ înlăturat. In acest mod vom păși, poate, la o a doua perioadă, ceva mai umană . 2) Perioada dezarmării progre­sive determinată de ruina finan­ciară. N. N. Lenguceanu Ofsă externă WVVWVVWvVWV Spre o destindere? CUPOANELE DATORIEI EXTERNE Ministerul de finanțe, serviciul datoriei publice, a pus în plată pe ziua de 1 August cuponul împrumutului „Unirea“. Deasemenea Casa Autonomă a monopolurilor a ordonat pla­ta cuponului scadent la 1 August pentru împrumutul stabiliză­­rii 7 la sută. Pentru statuia îm Eminesc*® TOTAL GENERAL 788.681 lei Donat. Comitetului pentru Casa, Crângul și Biserica lui Eminescu din comuna Ipătești, județul Bo­toșani 400.000 ,, Suma subscrisă până acum pentru monumentul lui Mihail Eminescu ce se va ridica în Capitală 385.681 ,, Publică numele noilor subscriitori : Asociația Remizierilor Oficiali de pe lângă Bursa de Efecte, Acțiuni și Schimb din București 1 .000 D-l Vasile Crețulescu, agent oficial 100 „ M. Pascalovrci, președinte 100 „ Isac Profeta, vice-președinte 100 ,, Valeriu Licareț, vice-președinte 100 „ Ieronim Stoica, secretar general 100 „ Herman Segal, consilier 500 „ Gh Dirm­itriu 300 „ M. Rubin, Anton Aronescu, A. Alhalel 300 3.000 Total general x 388.681 Obiceiuri care trebuie părăsite­­. A trebuit momentul de adîncă zguduire pentru un popor întreg și de nesfîrșită milă față de un astfel de suflet frînt așa de crud supt fatalitatea misterioasă a vieții noastre, pen­tru ca orice om de simț și de bun simț să-și deie sama că sînt în felul cum se îndeplinesc față de ființa omeneasă supremele rituri, care trebuie să fie și de mîngîiere și de înălțare pentru noi, cei așa de crunt loviți și, — să o spunem ! — și așa de adînc umiliți, că sunt în e­­le unele atitudini și obiceiuri care trebuie părăsite. Preoții noștri nu mai pot fi niște magi recitatori ai unui simplu ritual străvechiu, în par­te și nepotrivit cu ce este astăzi în noi, pe care să-l reciteze cu atîta simțire ca mașinile de rugăciune ale budiștilor. Oricît ar fi de deprinși cu această miserie umană, ei nu pot fi indiferenți înaintea ei, ca aceia cari oficiau total inconștienți ultima slujbă pentru o regină întemeietoare de țară și pentru unul din cele mai nobile suflete ce au fost pe lume. Fără duioșie, neavînd niciunul măcar maiestatea în această îndeplinire a unei mărețe misiuni, ei nu făceau alta decît să trăgăneze discordant și barbar niște arii de aceiași valoare de artă ca a șamanilor din Siberia. Am asistat la servicii catolice. Greu și rar cădeau lapidar armonioasele formule latine. Sicriul acoperit îngăduia oricui să-și amintească icoana în viață a celui care pleca. De de­parte suna un plîns de orgă instrumentat de un mare artist. Și atîta. O revoluție în rituri nu se poate. Dar un singur preot adevărat face pentru a onora pe mort și a mîngîia pe cei cu durere mai mult decît un întreg sobor de inconștienți. 25 Iulie MS IORGA N. IORGA Universitățile libere In conferința pe care a ținu­­t-o la deschiderea cursurilor de la Vălenii de Munte, d. prof. Iorga a­ subliniat importanța acestor Universități libere, a­­mintind opera pe care a reali­zat-o d-sa înainte de Unire, a­­colo la Văleni și protestând îm­potriva dispoziției care a închis cursurile învățătorești de la Li­­pova. Universitățile populare, șco­lile acestea pentru oameni ma­turi, cum le-a numit d. prof. Iorga, îndeplinesc tăcut, dar te­meinic o operă pe care numai amestecul oficialității o poate zădărnici. Ele se încadrează perfect într-un plan de preocu­pări altele decât acelea meschin personale — și, nu cu mult timp în urmă, politicianiste, — preocupări cari nu numai că îi înalță sufletește pe acei cari iau parte la aceste cursuri li­bere, dar rezolvă și o serie de probleme pe care învățământul constituit nu le poate rezolva din pricina unui complex întreg de împrejurări. Susținătorii, animatorii ca și cei cari participă la aceste cursuri, sunt, în vremurile ace­stea mai ales, de admirat. In timp ce unii își plimbă plicti­­­­seala și o imaginară maladie pe cine știe ce litoral sau prin cine știe ce stațiuni cu ruletă, oame­nii aceștia se adună să discute probleme cari frământă actua­litatea, să caute soluții, să se împărtășească la lumina învă­țăturii acelora mai vârstnici și mai pricepuți. Iată motivele pentru care U­­niversităție acestea trebuiesc­­ cercetate,­iar nouăle cursuri li­bere, care, eventual s’ar înființa să fie lăsate spre deplină des­­­­voltare. Fie visurile cât de strălucite, fie cât de sgomotoase, a dormi nu este a trăi. Traiul se începe din momentul deșteptării. Cine deșteaptă o națiune, cine o smulge din mincinoasa agitațiune a somnului, acela face să trăiască, acela o naște. Părintele unei literaturi este părintele unei națiuni. B. P. HAȘDEU Harți 2 August 1938 C Anul XXXIII Nr. 166 Taxa poștală plătită In numerar conform aprobări­loi G­rale V. T. T. No 155038/933. " NEAMUL ROMÂNESC­U"________."VL l" ~REDĂ^ ȘI AÎÎMt N Î STORP*1”" . Pe un an, 600 Lei. Fe șase luni, 300 lei I " n.„rrTn„ M IORGA I ®^ra £^a HREZOIANU No. 25 (etaj) 2 Lei Abonamente j ln tara­ rentm autorității inst Hutmnn. 1000l« I H georgescu 1­1 Í m străinătate: Vizita de la Paris — „Dela un capăt al lumii la celălalt, oamenii au răsuflat, mai ușurați“,•• — de l. Ior­ga Poporul francez, acești presu­puși democrați și republicani, că­rora forma de Stat li s’a impus din anumite necesități istorice, din anumite greșeli ale guver­nanților și din anumite senti­mente, să zicem de invidie a cla­selor populare față de ceia ce le întrece, a știut totdeauna să pri­mească pe Suverani, poate cu sen­timentul pe care nu l-ar exprima cu nici un preț, că n’ar fi cu totul nemulțumiți să aibă ei înșiși pe unul, care, bine înțeles, să fie vrednic a­sta în fruntea unui ast­fel de popor. Oricine a apărut la Paris, ori dacă este vorba de simpaticul fost Rege al Spaniei, Alfons, ori dacă, în zilele noastre de temere și de îndoială, strălucim acolo pentru o clipă, farmecul nebiruit al Regi­nei noastre Maria, ori dacă, odi­nioară, în mijlocul unei strălucite armate, se înfățișa, tinerelul stângaciu și nesigur de sine, care era Țarul Nicolae al II-lea, s’a­u produs din partea unui popor u­­șor de emoționat și pentru bine și pentru rău astfel de manifes­tații, încât acela care a fost pri­mit cu atâta căldură și întovără­șit cu atenție la fiecare din ges­turile sale — ce ar fi fost dacă, din Marsilia destinului său tra­gic, Alexandru al Iugoslaviei ar fi apărut în mijlocul Parisului, amintind ceasurile cele mari ale biruințelor comune­ — n’a putut pleca, fără să ducă în sufletul său părerea că, împotriva tuturor ca­lomniilor care vin de la alții și împotriva acelora pe care însuși acest popor le răspândește asu­pra lui, este acolo unul din su­fletele naționale cele mai frumoa­se ale lumii. Deci, ori care ar fi fost împre­jurările, ori ce ar fi adus ca fă­­găduială și asigurare, singură ivi­rea dincoace de canalul La Manche, a Suveranilor Angliei. Regele așa de emoționant în ti­nerețea și bunătatea sa, Regina cu atâta farmec de frumuseță, ar fi însemnat unul din marile mo­mente ale sentimentului francez. Să nu fi fost ceasul care este acum, fără îndoială că însemnă­tatea acestei zile, în care atenția lumii întregi s’a oprit asupra a­­cestei întâlniri, ar fi fost mult mai mică. Dar, afară de unele tă­ceri voite și pe care să ni se în­găduie a le socoti lipsite de ori­ce eleganță, și afară de unele șo­văieli în a spune simțirea cea a­­devărată, de la un capăt al lumii la celălalt, oamenii au răsuflat mai ușurați după ce s’a pecetluit în felul acesta, cu un caracter definitiv, pe care măcar cugeta­rea politică engleză știe să-l im­pună și să-l respecte, legătura pentru pace, între Statul celei mai mari posibilități materiale și acela în care de-a lungul vea­curilor, dăinuește cele mai înalte dispoziții de jertfire pentru apă­rarea, peste partide și curente, a solului patriei. Dar trebuie să fim mulțumitori Suveranilor cari au luat asupra lor, în vremuri așa de neprielni­ce pentru monarhi, riscul unei astfel de călătorii și acelor diplo­mați de mare prevedere, simțitori la adevăratele interese ale țării lor, pe care nu vor să le despartă de interesele omenirii în genere și ale civilisației produsă de dânsa, cari, trecând peste multe greșeli și învingând resistențe care pă­reau de neinlăturat, au isbutit să ducă lucru­rile acolo. Rare ori au fost auzite din gura unui monarh cuvinte de o așa de cumpănită hotărîre cum au fost acelea ale regelui Geor­ge. Aici nu este, după obiceiul unor oameni de temperament, în mâna cărora se găsește, cu oare­care desavantagii, soarta lumii, numai improvisația unui moment de căldură sau dorința de a face efect, ci, în cuvinte de o mare simplicitate, se arată o neclintită voință de a se păstra cele mai mari tradiții și de a se aduce în menținerea lor și suprema jertfă. Nu s’a mântuit încă răsunetul acestor cuvinte. Ele vor rămânea multă vreme în sufletul acelora cari le-au auzit și până departe va merge efectul lor. Dacă dintre însele se va fi des­prins în de ajuns siguranța, că nu se mai poate reveni asupra li­nei politice întărită prin atâtea legături, atunci și de aiurea va fi o schimbare de direcție și acei care caută glorie în stârnirea războiului vor înțelege că este o onoare mai mare decât aceasta: a nu fi­­ făcut răsboiul pe care îl puteau face, fiindcă aceasta ar însemna una din­­­­cele nenoro­ciri pentru toți, pe care nici o conștiință națională sănătoasă nu o poate lua asupra ei. „Timpul“ IN POLITICA ȘI LUPTA POLITICA PE CARE O DUC PENTRU PUNERII LUI PE UN PIEDESTAL SOLID, FORMEAZĂ­­ NEVOE IM­­TNALȚAREA ACESTUI NEAM, SUNT DEPLIN ÎNCREDINȚAT CA A­­CEST FACTOR AL CULTURALIZĂRII NEAMULUI ROMANESC, ȘI PERATIVA IN DESVOLTAREA GENERALA A AȘEZĂRII ROMÂNIEI IN LUME. M. S. REGELE CAROL II NU CU BAN­IL ȚARII... Din „Cuget Clar“: Lupta de curățire pe care am început-o, fără niciun inte­res personal, fără niciun folos pentru noi, ci cu siguranța că, neavând noi patimi, le vom trezi la adversari, pentru cari spe­cularea unei anumite literaturi era singurul izvor de hrană, a ajuns după doi ani de osteneală la resultatul pe care-1 doriam. Se scrie, în general, inteligibil, și se scrie curat: , Era ceia ce doriam, tot ceia ce doriam. Numele nu intere­sează, căci n’aveam nici de distrus dușmani, nici de ajutat prie­teni. Eram alături de târgul literar și, se va recunoaște, mai presus de dânsul. Nu represintam nicio „școală“, trecută sau viitoare. N’aveam club. Nu primiam­ pe nimeni, și n’am scris nimănui. N’am invitat la colaborări, de­și orice talent onest a venit spre noi a trebuit să ne bucure. Editorii pornografiei și zăpăcelii s’au cumințit. Cu totul străini de literatură, pot face alt comerț, cel puțin așa de ren­tabil. Iar cei cari aveau intenția de a otrăvi un popor pentru a-1 distruge mai ușor se tem de conștiința, trezită, a acelui în­treg popor. Numai de filolog Al. Rosetti de la „Fundațiile Regale“ per­sistă. Nimeni nu scoate pe acest eminent savant din iluziile sale despre literatură. Cine cunoaște anumite fenomene de desor­­dine care-1 caracterizează și care nu odată au îngrijorat pe co­legii cari asistau din odăi vecine la aprinse solilocvii, va înțe­lege de ce acest aristocrat trecut la metode științifice nu poate fi convins. . Dacă ar fi posesorul unei mari averi, gata a o cheltui ge­neros, nimeni n’ar avea dreptul a-i cere socoteală. Pe ce nu cheltuiesc bani nemunciți anume miliardari americani! Dar banii pe cari-i cheltuiește acest cel mai mare editor din toată țara sânt banii țării. Și ei nu pot fi întrebuințați pentru a strica viața morală prin care singură se ține o țară. N. IORGA POETUL „MAREI DESTRĂMĂRI“ D. Victor Magmă — desigur un pseudonim — a publicat în cursul anului acestuia, la Iași un volum „pretențios“ de ver­suri... moderniste. Atmosfera orașului aceluia care­ a fost atâta vreme o cetate a culturii și din care au răsărit și acum în urmă talente, autentice l-a inspirat pe d-sa într-un anumit fel. Mai întâi, omul caută să se convingă că este... poet. Și odată con­vins, scrie : ( y ) Trupul poetului se răsfăța în umbra moale a palmierilor în sângele lui tumultul căderilor de apă discret răsuna. Să trecem peste poza lascivă pe care o ia poetul — hai să ne convingem și noi! — și să remarcăm că, la fel cu toți „mo­derniștii“, d. Victor Măgură este certat cu ceea ce noi numim gramatică. Este un fapt. Pe care, desigur, d. Octav Șuluțiu, critic oficial care închide... plutonul „celor șapte“ l-ar decreta imediat. CALITATE.­­Din moment ce perversitatea sadică este o calitate nu vedem pentru ce agramatismul n’ar fi). Dar : Toate dorințele voalate pentru femei și pentru orgii izbucneau în seule târzii în saloanele ireal luminate. Descompunerile erau atât de latente în trupul cu albe reflexii lunare încât nu se bănuia marea destrămare sub atâta dolce falm­ente. Dacă în poezia bardului răspopit d. Octav Șuluțiu găsea ca primă calitate perversitatea sadică, va trebui să convenim că în poezia d-lui Măgură dela Iași, calitatea de frunte este tot perversitatea. Rezultanta spiritelor acestora maladive cari cred că ele și numai ele pot crea „marea poezie“. Citiți-i și veți vedea ! *» Cuget C­ar*‘1. A apărut nr. 3 an. III al revi­stei Cuget Clar („Noul Sămănă­­tor) de sub conducerea d-lui profesor Iorga cu următorul cuprins:. G. Tutoveanu: Nebune!... (versuri): Aurel Ivănescu: Anticarul (versuri), N. Iorga: Nu cu banii țării... Lilia Giușcă Sperantia: Ma­ma Ioana: N. Iorga: Biennala din Veneția, V. Elena Odoni: Floarea amintirilor mele (trad, după Miguel de Unamuno), (urmare). VERSURI de N. Iorga: Emilia Theodoridi și I. Const.­­Delabaia. CRONICA de N. Iorga și alții. PĂRINTELE BUNEI LITERATURI ESTE PĂRINTELE UNEI NA-B. P. HAȘDEU ww Noi grupări LAAWWWW WWW /WWW> europene lată o foarte simpatică conste­lație europeană, cele câteva re­publici liberate la 1918, în urma desmembrării Rusiei țariste. Fă­ră îndoială, Finlanda poate servi drept model din multe puncte de vedere. O legislație anticomu­nistă a apăra de primejdioasa vecinătate a sovietelor. Finlan­dezii muncesc dârz­ia toate do­meniile, posedă cea mai impor­tantă armată de pe țărmul ori­ental baltic și patriotismul lor este la înălțimea culturii înalte dusă către un admirabil progres. Politica finlandeză este supusă exclusiv comandamentelor națio­nale. Gingantul vecin dela răsă­rit poate fi ori și când o teribilă amenințare și acel admirabil ti­neret fizic, întărit printr’o me­todică educație fizică, se pregă­tește a face față împrejurărilor. Popor pașnic prin excelență, știe însă a-și apăra existența, astfel cum a fâcut-o în cursul războiu­ de Matei George Stino­ lui civil, când bolșevismul părea stăpân pe situație.­Finlanda nu-i angajată pe tărâmul niciunui pact ideologic, însă și-a canali­zat cu vigoare forțele pentru a­­părarea moștenirii naționale, du­pă cum arătă legislația antico­munistă ce posedă. Mica Estonie este stăpânită de aceleași principii de pace și sâr­­guitoare luptă pentru prosperita­tea micului popor de abia un mi­lion de oameni. Frumoase insti­tuții de cultură fac mândria es­tonilor, cam de aceiași rasă cu vecinii lor de la nord, cu finlan­dezii. Letonia, țară prosperă și cu bogate tradițiuni și-a căpătat independența, ca și Finlanda, du­pă o sângeroasă perioadă de lupte. Pământ bogat în frămân­tări istorice, vechia Terra Mari­ana a moștenit de la trecutul agi­tat legende și cântece, dar după 1918 a reușit să se organizeze dovedind dreptul la vieață a­­te antice rase. De câțiva ani Leto­nia a scuturat jugul partidelor politice, instituindu-se o înțe­leaptă și părintească dictatură a d-rului Karlis Ulmanis, sub care statul progresă vădit intr-un ritm viciu. Lituania, cea mai de sud repu­blică baltică, trăiește în străluci­tele amintiri ale istoriei. Un fol­cilor extraordinar face legătura între acel trecut plin de freamăt, glorie, nenorociri și robie cu pre­zentul cel mai promițător. O dramă istorică apasă asu­pra Lituaniei prin litigiul ei cu Polonia asupra Vilnei și ținutu­lui înconjurător. Acum câteva zile ministerul Afacerilor Străine al Poloniei a petrecut un sfert de oră în capitala Kaunas, fără îndoială un sfert de oră istoric căci nimeni nu și-ar fi închipuit putința acestui fapt, mai acum câteva luni. Înainte de reluarea forțată a relațiunilor din­am­atice între cele două state. Ultimatu­mul polonez, trimis în zile dra­matice pentru Europa, a servit totuși pacea, iar cele două nați­uni care au trăit într-o uniune personală până la Împărțirea Poloniei par a-și netezi asperită­țile ce luaseră adesea formele u­­nor abisuri de netrecut. Esenția­lul este salvarea păcii și menți­nerea unei atmosfere de colabo­rare la țărmurile Balticei. De la țărmurile finlandeze și până la dunele Lituaniei, Baltica orienta­lă aparține câtorva po­poare pu­țin numeroase, dar constituind un frumos gaj pentru civilizație. Dincolo de centura finico-estono letono-lituană se întinde lumea necunoscută și ciudată a sovie­telor. Interesele acestor state nu pot fi decât comune. Toate și-au recâștigat libertatea după grele veacuri de robie, dar printr-o re­marcabilă desfășurare de forțe naționale renașterea s’a desem­nat repede. Celalt țărm al Balticei aparți­ne Suediei, sub sceptrul căreia a stat și Finlanda până la înce­putul sec. 19, vecinătate dintre cele mai favorabile. Pare însă demn de toată atențiunea rolul ce li Mai însuma Polonia în a­­cest nord al Europei. Parcă s’ar urmări un bloc amical de la gol­ful Botnic până la câmpiile po­lone, avându-se în vedere numai privegherea păcii și exploatarea tuturor avantajelor sale. Prin împăcarea, cel puțin diplomatică polono-lituană, s’a realizat un pas ferm spre această înțelegere destinată a stabili o nouă forță de echilibru în Europa. Avem toate indicile că diplomația po­loneză se gândește foarte stăru­itor la un asemenea plan. Toate statele acestui front nou au știut ce însemnează invaziunea bolșe­vică, dar doresc cea mai bună vecinătate cu puternicul vecin de la care n’au nimic de reven­dicat. In fața blocului răsăritean cuprinzând o serie de state de cultură occidentală, s’ar atenua mult anumitele tendințe ale unor vecini cu legături seculare sau pretențiuni de a impune ideolo­gii. Cuvântul decisiv în noua for­mațiune desigur că va aparține Poloniei, care prin forța ei mili­tară și industrială poate aduce reale servicii în acele tulburi meleaguri continentale. Nu este deloc exclusă apariția unei con­stelații politice cuprinzând state scandinavice, baltice, Finlanda și Polonia, ceia ce ar constitui o ga­ranție în plus pentru pace și menținerea unor vechi tradițiuni scumpe civilizației europene.’ . |

Next