Neamul Românesc, iulie 1939 (Anul 34, nr. 141-165)

1939-07-22 / nr. 158

Anul XXXIV Nr. 158 FONDATOR ȘI PROPRIETAR N. IORGA * Taxa poștală plătită ta conform aprobării Dir. G-ra!« P. T. T. Nr. 29901/939. REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA Strada SFT. IONICĂ No. 4 (etaj) BUCUREȘTI fl) Telefon 5.70.88­2 Lei Abonamente In țară: Sâmbătă 22 Iulie 1939 C ------------ -Pe un an, 600 Lei. Pe șase luni, 300 Lei Pentru autorități și instituțiuni, 1000 Lei­­ In strainătate. Prețul dublu. DIRECTOR N. GEORGESCU AMINTIREA MARELUI REGE] o au împlinit doisprezece ani de când Regele Ferdinand a trecut în hotarele împărăției celei fără de sfârșit. Ab­ia după două zile de l­a pioasa comemorare a Reginei I Maria, poporul ridică rugi pentru aceia care a fost Regele Fer­dinand cel Loial. Regele întregitor de Neam a domnit în vremuri dintre cele mai grele. O domnie scurtă, dar glorioasă. O domnie la cea mai însemnată răscruce a Neamului, plină de încercări pe care le-a biruit. Prezența Lui, totdeauna în mijlocul armatei, dragostea fără de sfârșit față de popor și mai cu deosebire încrederea în destinele Neamului peste care domnea, încrederea în dreptatea cauzei pe care o apăra, iată factorii determinanți ai marei victo­rii, victor,la care a restaurat -o toate drepturile ei: Tata. Poporul nu poate uita, de­ aceea amintirea Regelui Ferdi­nand este totdeauna vie. Și cum pare ar putea fi uitat viteazul Rege care, în momen­tul solemn al încoronării Sale la Alba-lulia, spunea : „...Inceput-am cu binecuvântarea lui Dumnezeu, domnia Noa­stră, în zile grele de mari primejdii, dar și de mari nădejdi. „Cea dintâi grije a Noastră a fost ca Neamul în fruntea că­ruia s'a așezat pronia cerească, să nu piardă prilejul de a-și asi­gura dreptul de a trăi netrunchiat și de sine stătător. „Luptele, jertfele și toată truda generațiilor trecute, cari dea­­lungul vremurilor au izbutit să înalțe treptat dar sigur, clădirea trainică a Statului nostru independent, Imi luminau zarea și Imi întăreau sufletul întru împlintirea datoriei Mele sfinte de Domn și Rege. „Cu încredere în Dumnezeu și în puterea de viață a Neamu­lui, îndemnat de cuvântul întregului popor și ajutat de sfatul acelor cari cu credință, s'au închinat Țării și Tronului, am purtat războiul întregirii Neamului­ și biruind sentințele, am văzut în­făptuită unitatea națională de atâta vreme așteptată". Amintirea Regelui Ferdinand întregitorul de Neam va fi veșnică. NU SE ÎNȘELE DUȘMANII NOȘTRI. ACEASTA TARA E TARE TARE IN SUFLETUL EI. N. IORGA "■SM*** Budgetul Țârii ; D-lui Mitiță Constantinescu, pistrul finanțelor și guvernato­­tor al Băncii Naționale, i se cu­vine laude din partea întregii­­ opinii publice pentru excelenta administrare a veniturilor și­­ cheltuielilor statului. Din expunerea pe care d-sa a­­ făcut-o presei — ce bună mă­­­­sură — reiese temeinica așe­zare a gospodăriei naționale. O scurtă comparație cu re­centul nostru trecut financiar va evidenția, credem, și mai bine strălucitele rezultate obținu­te de d. ministru Constanti-TLESCU. Intr’adevăr, cu câți­va ani în urmă aveam excedente ne­exacte, mascate de ordonanțe de plată pentru materiale ră­mase neplătite și anulate la fi­nele anului bugetar. Adminis­trațiile financiare și percepțiile aveau un control cu totul su­mar. Alegerile prea dese înghițeau sume enorme, iar demagogia electorală pustiia fondurile pe calea virimentelor nereale. Și mai grav. Cu toate că împreju­rările interne și externe erau normale, s’au contractat mari împrumuturi în străinătate cu dobânzi extravagante—7­­2%— care s’au răvășt în condițiuni deplorabile, zălogindu-se la stră­ini însemnate avuții naționale. La începutul anului financiar în curs, față de apăsarea împre­jurărilor din afară, ministrul fi­nanțelor a trebuit să facă față problemei capitale a înarmării masive și accelerate. In alte țări, în acest scop, s’a făcut apel la împrumuturi interne și străine, s’au urcat impozitele atingând la maximum avuta și producția națională, s’au pus și impozite pe capital, ex-officio, la depo­zite înregistrate la bănci, s’au imobilizat cassetele, s’au confis­cat averile unei anumite mino­rități, s’a devalorizat moneda, întrebuințând aurul metal și devizele rezultate din aceste o­perații, pentru achiziționarea de materii prime, etc., etc. Deși numai în primul semes­tru financiar, d. ministru al în­zestrării Victor Slăvescu a măr­turisit afectarea a 25 miliarde pentru armată, totuși România n’a făcut împrumuturi, n’a im­pus capitalul, n’a confiscat a­­veri particulare, n’a devalorizat moneda, tipărind hârtie de ban­că și exportând stocul de aur, care se află în simțitoare cre­ștere. Comparând, deci, în al doilea loc finanțele noastre actuale cu prezentul­ financiar din străină­tate, se vede că România este în stare să facă față celor mai aspre nevoi fără să zălogească avuțiile publice, să facă împru­­mut­uri forțate, și alte expedien­te ale disperării. O prea ușoară urcare a impo­zitelor generale trece neobserva­tă, iar buna recoltă ce ne hră­­nește Cel Prea Milostiv și târgul plugarilor români va acoperi to­tul, dându-ne și însemnate de­vize pentru plățile din afară. La această operă admirabilă de mi­nistru de finanțe Mitiță Con­­stantinescu este ajutat de cole­gii săi din guvern, de competen­ța osebită a organelor sale de toate categoriile de la Finanțe și de colaboratorii săi de la Banca Națională, oameni cu o vastă experiență tehnică, dar atât de modești, încât nu îndrăsnesc să-i pomenesc aici. Totul, bine-înțeles, sub nea­dormita privighere a președin­telui de consiliu, d. Armand Că­­linescu. Iată minunatele rezultate ale unei administrații fără hipoteca ruinătoare și rușinoasă a politi­cianismului! De aci putem să în­trevedem la ce mare prosperita­te va ajunge România când, dispărând împrejurările externe actuale, cooperația va lua în mână întreaga producție și des­facere națională, reformându-se impozitele, desființându-se re­giile autonome și eliberând co­merțul de constrângerile de fa­ță. N. N. Leirguceanu Aceia cari s’a cerut acasă Atîtea ne leagă de amintirea scumpă a Reginei Maria încît e o greutate să se în­ceapă cu una din aceste legături. Istoria, cînd va avea perspectiva și mijloacele de informație care nouă nu lipsesc încă, va rosti o judecată mai sigură și mai deplină decît aceia care e astăzi cu totul copleșită de covîrșitorul nostru sentiment de iubire și de admirație față de acela care a fost Doamna noastră. , Dar în acest sentiment e o notă care pentru cine judecă drept întrece pe celelalte. Nota iubirii de această țară a noastră pe care, peste atîtea amintiri strălucite, și-a fă­­cut-o a ea, cu totul a ei, singura în adevăr a ei. Iubitoare de multe ceruri, peregrină până departe în Orient și uneori revenită la lo­curile copilăriei și primei sale tinerețe, ea s'a simțit necontenit chemată înapoi aici, acasă. La capătul vieții, în mijlocul marilor suferințe, a revoltei ființei mărețe contra acestei fatalități, în mijlocul scîrbei față de profanarea morții, ea atîta și-a cerut, ca suprema mîngîiere și mijlocul sigur al înseninării rîvnite , acasă ! Și de aceia noi, cei de acasă am văzut-o așa de mult între noi la trecerea unui an încheiat de cînd a fost răpită vederii noastre. A­N. IDEGA *1 1 i*ii—iViv . ..........—ny v j—m—iípvr no—f»—iWn'iifi»—nil—>*"i‘ f*r* wv Pentru statuia lui Eminescu WSAWWWVSAA/WWWWWWAWWWW­W/W/W TOTAL GENERAL 978.414 lei Donat Comitetului pentru Cassa, Crângul și Biserica lui Eminescu din comuna Ipitești, județul Bo­toșani 400.000 „ Suma sub^­isi până acum pentru monumentul lui Mihail Eminescu ce se va ridica în Capitală 577.664 „ Publicăm numele nouilor subscriitori: Colecta învățătorilor de la Școala de băieți surdo-muți din București : Ion Ciorănescu 500 Ecaterina Barbu 200 Radu Andrei 50 750 „ Total 578.414 lei » • ’ * • Râzboaele și revoluțiile sunt recoltele poporului jidovesc. Au apărut; N. IORGA: Istoria Românilor întregitorii, Volumul X. N. IORGA: MEMORII,vol.vii. N. IORGA: Neamul Românesc in Ardeal și țara Un­gurească la 1906. N. IORGA: Despre Regele Carol I. — Se găsesc de vânzare în toate librăriile - Cuvântarea d-lui Petre Andrei, AAAA ministrul Educa AA­V­ la deschiderea cursurilor de la Vălenii de Munte Domnule Profesor, Doamnelor și Domnilor, cu o regularitate im­presionantă și cu o conștiinciozi­tate și dragoste care cucerește de atâta vreme d. Profesor Nicolae Iorga deschide regulat în luna iulie cursurile de la Vălenii de Munte. Odinioară, când granițele ac­tuale ale Statului nostru erau nu­mai visate de noi și dorite cu ar­doare, se adunau aici oameni, frați de ai noștri, din toate pro­vinciile românești, treceau toate obstacolele pe care le aveau și cu sacrificii veneau să trăiască ade­vărate clipe de românism în a­­ceastă cetate de lumină și cultură generală, care se găsește la Vă­lenii de Munte. (Vii aplauze și strigăte de bravo). Aici căpătau forțe noui și de aici plecau cu sentimentul de rezistență și de conservare națională întărit. Aici se întâlneau Români din toate provinciile și cu bucurie își dă­deau sama că toți sunt una, iar dorința lor de a se găsi cu toții laolaltă devenea mai arzătoare, lată pentru trecut, pentru a nu mă opri decât asupra acestui fapt, ce ror aveau aceste cursuri de la Vălenii de Munte. Mai târziu, când granițele — nu artificiale, pentru că erau așa de puternici și mari Carpații­­ noș­tri — dar granițele pe care Sparta le stabilise pentru România veche, granițele acestea au dispărut și ne-am găsit cu toții în țara noas­tră de astăzi, au venit aici din toate părțile țării, alături de băș­tinași, au venit minoritarii cari sunt sortiți să-și împletească via­ța cu a noastră, au venit minori­tari ca să se topească, pe cât po­sibil, cu sufletul românesc, ca să cunoască și să respecte cultura pe care o avem. (Aplauze prelun­gite) . Și cred că acesta a fost după războiu unul din meritele cele mai mari și mai importante ale Universității populare de la Vălenii de Munte. S’a făcut astfel o încercare din cele mai fericite și mai strălucite pentru a se sta­bili o înțelegere românească, o în­țelegere atât de necesară între toți acei care trebue să trăiască împreună cu noi pe pământul nostru strămoșesc: Iată, domnilor, cum văd eu două dintre tendințele cele mai importante și mai folositoare pen­tru viața poporului Român, care sunt legate de această Universi­tate populară de la Vălenii de Munte. Dar în afară de aceasta, văzând așezămintele culturale care sunt legate în mod firesc de Universi­tatea de la Vălenii de Munte, am constatat un fapt care pentru mine, în calitatea temporară pe care o dețin de Ministru al Edu­cației Naționale, a fost o adevă­rată mângâere sufletească și o speranță dintre cele mai mari. Am văzut aici școala de misiona­re pe care a întemeiat-o d. Profe­sor Iorga și dela început m’a iz­bit titulatura școalei. — școala de misionare ! Aceasta mi-a ară­tat prisma prin care privește d. lorga pe dascălul român. La Vă­lenii de Munte se pregătesc mi­sionare. Noi, dascălii, nu avem o profesie, cum au toți ceilalți — Romanii făceau deosebire între ocupatio și vocatio — dascălul n’are o profesie, cum are orice funcționar care are nevoe de a­­ne numite mijloace de trai și care trebue să fie recunoscut de Stat, ci Există ocupații foarte lucrative ur care totuși nu sunt recunoscute ca de stat și de lege, cum ar fi : ju­­d«­cătorul de cărți, traficantul de n’ carne vie, hoțul chiar — pot fi or deci ocupații rentabile, dar nimeni al nu le recunoaște. De aceea ele ni nu sunt profesiuni. Profesia este și o îndeletnicire din care-și trage în cineva sursa de trai și care ser­­âl­vește binelui colectiv. Dar noi te dascălii avem ceva mai mult de­­­­ca cât o profesiune, avem o misiu­­n­ir­­e, pe care trebue să o îndepli­nim. Profesia nu este decât as­pectul exterior al unei chemări interioare. Pentru noi, pentru dascăli, misiunea este pe primul plan, vocația, conștiința unei va­lori superioare, pe care suntem chemați să o realizăm, înfruntând toate greutățile, trecând peste ori­ce piedici, jertfind ființa și viața noastră. Această ideie de misiune este fundamentală pentru for­marea dascălului. Și atunci când am văzut că la Vălenii de Mun­te se face și se continuă cu asi­duitate această pregătire a mi­sionarului, a dascălului, care tre­bue să ducă această conștiință și această ideie interioară cât mai departe, pentru luminarea popo­rului, am înțeles într’adevăr con­cepția înaltă prin care privește d. lorga pe învățător, pe dascălul român. Iată, domnilor, în câteva cu­vinte aceste trei tendinți, pe care eu le-am considerat drept esen­țiale pentru întreaga activitate ce se desfășoară la Vălenii de Munte. Domnule Profesor Iorga, Mi­nistrul Educației Naționale tre­bue să utilizeze orice experiență bună, din toate părțile și cred că trebue să-și adune sugestiile, în misiunea pe care o are, de la toți oamenii cari gândesc și doresc bi­nele acestui popor. (Vii aplauze). Pentru a încheia aceste câteva cuvinte, să-mi îngăduiți să vă urez viață îndelungată și ani buni, ca să puteți duce mai departe o­­pera titanică de istoric, pe care n’ați părăsit-o nici un moment, în orice împrejurări v’ați aflat și în al doilea rând această operă cul­turală, pe care, cu tot sufletul și puterea d­vs. de muncă, o puneți în serviciul Țării, al Neamului și al Regelui. S’o îndepliniți cu toa­te roadele pe care le doriți și pe care țara le așteaptă. (Aplauze D. PETRI ANDREI Ministrul Educației Naționale IU CE STA FARMECUL LUI EMINESCU ? Pot să se trudească oricît, „științificul literaturii", aplicîndu-și metodele garantat „sigure" pentru a desluși în ce stă farmecul lui Eminescu, și tot nu vor ajunge la rezultatul pe care cu atîta încredere îl scrutează. Căci, ca orice mare scriitor, Eminescu este o taină. Dar și tâinele își au cheia lor ce ști ea nu poate fi desemnată de orice belfer pe orice capăt de hîrtie. La el această cheie e graiul lui. Pare așa de firesc, așa de ușor; răspunde așa de bine la tot ce avem în inimile noastre înseși, dar nu putem rosti ca dînsul. Și to­tușii, fără ca el să-și fi făcut un program pe care să-l execute cu credință față de teorie, el s'a achitat ,fără trudă, printr'o zvîcnire de instinct, după atîta pregătire. Pe la Botoșanii noștri se știe românește, și de aceia noi rîdem de toți cosmopoliții bucureșteni cari cred că vorbesc și ei ca noi, ba poate că ar fi în stare să ne întreacă. Dar româneasca lui Eminescu nu e numai moldoveneasca de la noi. Ea vine din atîtea locuri­, răsunet al vieții lui întregi, al vieții lui de cetire și­ a vieții lui de rătăcire. Fecunda lui vagabondare și prin cărțile, tipărite și manu­scripte, cele mai grele de găsit prin locurile unde nu se abate savanta lume subțire, i-au dat marele dar victorios. Acela de a putea vorbi prin el neamul nostru însuși de tot­deauna și de pretutindeni. „ N. IORGA I pontice“. i 1 REVISTELE Pe încetul, câteva din vechile reviste revin la un nivel aprecia­bil. Altele, mai mari, mult mai noui încearcă, uneori cu succes, să statornicească în câteva orașe de provincie o mișcare literară. Printre acestea din urmă se află „Pontice“ revista care apare In­constanța, sprijinită de d. N. Ottescu, rezidentul regal al Ținutului Marea, pontice, împlinește în provincia dela Sud o lipsă care a fost multă vreme simțită. Și e necesar să arătăm că, din pricini pe care nu este aci locul să le discutăm „Dobrogea a avut un rol cu totul șters în mișcarea­ literară din ultimele decenii! Numărul 6—7 (Iunie—Iulie“) aduce un însemnat articol al d-lui N. Iorga „In ce stă farmecul lui Eminescu“; mai colaborează : Elena Văcărescu (întoarcere la Eminescu), vice-amiral I. Balănescu (Un erou al gândirii), Valerian Petrescu (Eminescu și Marea), G. L. Tran­­cu-Iași (Actualitatea lui Eminescu), Eug. Boureanul (In împărăția apelor), D. Stoicescu (Muzeul regional al Dobrogei), dr. Pompei Sa­­marian (Din istoria orașului Călărași), etc. O bogată „Cronică măruntă“ completează fericit acest număr al revistei dobrogene care se desemnează cu fiece apariție ca una din publicațiile de seamă. La Turda apare de șase ani revista „Pagini literare“, și ea o pu­blicație cu rost statornicit acolo .„Pagini literare“ și-a creat un cerc de literați și publiciști recrutați dintre tinerii valoroși, cerc care-i permite o aparițe regulată și aproape egal de bună. Versuri, poate prea multe versuri. Le reținem totuși pe cele semnate în acest număr — 6 — de d. Emil Giurgiuca. Poeziile semnate de d-ra Yvonne Rossig­­non, dezolant de slabe. De la un timp, d-sa ține parcă să năruie toate convingerile și toate speranțele puse în talentul pe care i-l bănuim mulți. Un studiu deosebit de interesant despre „Concepția etnografică asupra culurii, semnează d. Gh. Pavelescu. In restul numărului, numele d-lor: Grigore Popa, Vasile Rusu, Vintilă Horia, Ion Codrin, M. Beniuc, Romulus Demetrescu, Bucur Țincu, Octavian Vuia, Theodor Murășanu, etc. In general, un număr bine susținut. In sfârșit, într’o revistă săptămânală cineva încearcă să arate că „Amintirile“ lui Iancu Brezeanu constituie cea mai proastă carte Cl­anului. Alături, pe aceiași pagină, altcineva se trudește să ne con­vingă că ultimul volum de... poesie al d-lui Camil Baltazar e cea mai bună carte a secolului.­­ Ați înțeles­­ doi­­ evrei. • 1 î ; •1 > ; „CUGET CLAR" A apărut an. IV nr. 2 di­n revista „Cuget Clar“ (Noul „Sămână­­tor“) de sub conducerea d-lui N. Iorga cu următorul cuprins : Venera Cantemir: Prinos iubirii mele (versuri). N. IORGA :I Harold, Temperley: Aurel Georg­e Stino : Mir nu-i... N. IORGA : Mi­­ahii Eminescu și ca factor unitar național (conferință). Nicolae Mas­­sim : Represintația la „Liga Culturală“ a piesei „Lais“ de Emile Au­­gier, tradusă de Eminescu. Paul I. Papadopol: Reviste românești — spicuiri. VERSURI de N. IORGA, S­telian Cucu, Lucia Scurtu, /. Const.­Delabaia și Adelina I. Cârdei. CRONICA de N IORGA. ! Când am plecat de la Filton, sediul imenselor uzine de avia­ție, de unde pornesc săptămânal în zbor, cel puțin ș­ase zeci bom­bardiere bimotoar­e, ne-am spus: — Iată, englezii nu glumesc. Și ceva mai mult: nu ascund proporțiile în care se pregătesc ca să evite războiul... Și aci începe controversa pe care nu eu am calitatea să o în­chid ; discuția ei, e oricum li­beră.... Un prieten care urmărește notele acestea din nori și de pe pământ, găsea că pregătirile militare ale Angliei, vădesc do­rința ei să provoace... N’am avut mjloace precise de investigație , în măsura în care pot vedea și pot înțelege, res­ping hotărît părerea emisă. Marea Britanie nu vrea așa ce­va. Politica ei are alt scop : să nu admite ori­ce i-ar putea pune măcar în discuție, presti­­giul pe care și-l păstrează cu mare și legitimă îndărătnicie. Fac aceste afirmații sprijinit și pe altceva de­cât pe impresii. Anglia se apără, prin urmare. Ea a devenit de mult putere continentală, și fără voe, su­portă și avantagiile dar și ne- i­plăcerile acestei fundamentale deplasări de meridiane. Conto­­­­pită cu Europa, căci cu avionul, noi am trecut Canalul Mânecii în trei­zeci și cinci de minute ! — e firesc sa se intereseze de ce­­ se poate întâmpla în vecinătăți pe care teh­nica le apropie me­reu.... Și apoi cine poate contesta­­ opera civilizatoare a Marii Bri­tanii pe tot întinsul globului,­­ din al cărui pământ dirijează , și comandă o treime ? Urcăm iar în avion. Dar nu uit că Filton e și alt­ceva de­cât­­ un orășel, cu o­ uzină mare dă­­j­dită de un lord ca să fabrice­­ mijloace teribile de războiu, și de pace... Filton a fost și un poet de seamă... A scris poeme zgudui­toare ; pe una din ele a tradus-o cândva, cam de mult, Iorga. NI rog să nu se supere da­că o încadrez în aceste rânduri — ca să le dea măcar prin pre­zența unor strofe sclipitoare și de adânc omenesc, o justificare decisivă... Un rege ’n Persia — acel Care scrisese pe inel Un gînd adinc și înțelept, Care-i dădea sfătul cel drept De la întâia întrebare, Un sfat bun pentru orișcare, In sunetu-i poruncitor“: „Și acest lucru-i trecător“. Cămilele din depărtare Ii aduceau pietrele rare,­­ Mărgăritare nestimate Veniau pe vasele ’ncărcate, Dar el nimic nu socotia, Căci mintea-i veșnic învîrtia Acel cuvânt prevestitor: „Și acest lucru-i trecător“. La sărbători, în zile mari, In veseliile mai tari, Cînd oaspeții lui cei voioși Bateau din palme bucuroși, Intre smochine și ’ntre vin El li spunea cu glas senin : „Și acest lucru-i trecător“. In patima războiului Săgeata rupse scutul lui. Ostașii îl duceau plîngînd. La cort, cu trupul sîngerînd. Și, cum îi cuprinse plînsul, .,E greu să șuieri“, zicea dînsul. „Dar toate­ și au sorocul lor : „Și acest lucru-i trecător“. Domină în piață peste toți Statuia lui de zece coți Din piatră fără de sfîrșit, Iar regele s’a fost pitit. Să vadă strălucirea ei, Și el zicea : „Și faima ce-i ? Cu vremea o să mă cobor : „Și a­cest lucru-i trecător“. Era un biet bătrîn plăpînd. La porțile de aur stînd. Se întreba: „Am fost ce-am fost. Acum ce-o fi și-al morții fost ?“ Atunci o rază ’ncetinei Căzu din ceruri pe inel. El pricepu : „Acuma mor. Dar și­ acest lucru-i trecător!“ Aparatul ne saltă mereu, sus, cât mai sus. Jocul norilor des­chide perspective noi, și printre ele, ferestre însorite. Departe, oceanul, pe ale că­rui puternice talazuri au por­nit mai din nordul Angliei cava­lerii briganzi ai mărilor nordu­lui, spre continentul Incașilor... Secole multe mai târziu, Co­­lumb îndrăznea aceeași perfor­manță oceanică... Cu rezultate mai evidente și mai trainice, de­sigur decât Vikingii legendari, îndrăzneți deschizători de drum­­­muri... .­­ .,, N. Georgescu ! Note din zbor Avioane, ■ a/saaaaaaaaaaaaa și reminiscențe poetice — Pe drumul de valuri al cavalerilor­­ briganzi... — Motorul „în stea“ al bombardie­relor engleze Persens

Next