Neamul Românesc, august 1939 (Anul 34, nr. 166-191)

1939-08-01 / nr. 166

Anul XXXIV Nr. 166 fa*t poșta» pl.tits­te numerar conform aprobând Dier. G-rade P. T. T. Nr. 29901/93». FONDATOR ȘI PROPRIETAR N. IORGA REDACTA ȘI ADMINISTRAȚIA ’ v­w * I­I­I Pe un an, 600 Lei. Pe șase luni, 300 Lei Strada SFT. IONICĂ No. 4 (etaj) I «g­us­t Abonamente­­ In țară , pentru autorități și instituțiuni, 1000 Lei BUCUREȘTI fl) I­I ) r Pretul dublu Telefon 5.70.88 | | fin strainatate: MU*_________ | Marti 1 August 1939 C DIRECTOR N. GEORGESCU Începuturi bune pare destul de bizar faptul că fructele nu ajung decât în rare ocazii pe masa săracului. Putre­zesc nenumărate vagoane prin toate livezile de pe cuprinsul ță­rii și, cu toate acestea, piersicile de-o pildă nu scad niciodată sub 32 lei kilogramul. S’a luat de curând măsura de a se planta margeniile șoselelor cu pomi fructiferi și nădăjduim că cel puțin în felul acesta vor ajunge și săracii să mai simtă gustul fructelor. Apoi, în județul Argeș a fost autorzată construirea unei fa­brici de marmeladă, ceea ce în­semnează un mic început în ma­rea operă de industrialzarea fructelor, industrie care ar aduce, un important aport economiei­ naționale. In toată Basarabia și în alte județe răslețe de pe cuprinsul ță­rii funcționează fabrici de ulei­­ din floarea soarelui. Uleiul ex­tras este numit untdelemn și a­­­tinge azi prețuri cari revoltă. Ex­plicația este „cartelarea“. Este vremea credem de a feri­­ toate începuturile bune de nau­fragiul cartelurilor. Altfel, toată­­ truda și toți banii cheltuiți pen­tru crearea acelei atât de mult așteptate industrii țărănești, în care ar trebui cuprinsă și ramu­ra industrializării fructelor — va fi în van făcută. Glorii postume la licitație Sunt puțini, aproape excepții, artiștii, literații, savanții, creatori mituiți de geniu, pe cari contem­poraneitatea să-i fi recunoscut și fixat la înalta și adevărata lor valore, pe scara marilor valori spirituale. Ei trec prin forfoteala vieții, Stângaci, dezarmați și incomozi, dar torturați, halucinați de misiu­nea misteriasă a câte unui ideal, pe care-l urmăresc cu înverșu­nare și forță oarbă de blestem. Adevărata operă, pe care tim­pul o pecetluește în patrimoniul umanității, prepetuând-o într’un permanent prezent, — adevărata operă înseamnă Creație. Creația este de esență divină și cere în­frângerea materiei care este spi­ritualizarea ei: idealul fără for­mulă, fără definiții și fără iden­titate civilă după care să-l recu­noască d. Vulg, contimporan al creatorului. Aici găsim rostul vieților închi­nate și mucenicite pentru un i­­deal. II urmăresc și-l creiază, in­vestite cu haruri din esența celor sfinte, ideal de al cărui rost și valoare, mucenicii sunt adesea străini. Așa s’a întâmplat și aiurea în țări cu civilizație veche, așa se ntâmplă și la noi, și azi și mâine poate... Și cu savanțiî creatori din neguri și neant, și cu literații și cu artiștii ca și cu atâția inven­tatori sau descoperitori. Astfel vom înțelege tragedia inventatorului care zvârle scân­teia prometeică, dacă nu pentru gloria altora, în cel mai bun caz pentru a lui, când, el nu mai are habar de ea... Vom înțelege sân­­gerarea marelui literat cu cărțile teancuri in pod, pe cari posterita­tea le va glorifica in ediții pom­poase de artă cu comemorări și statui, a compozitorului huiduit și slăvit apoi, târziu de tot in con­certe și bibliografii... Sau a pictorului, ale cărui ta­blouri nu numai că nu se vând, dar sunt complect neglijate sau imitate pe măsură de pictura proastă în criticile de artă plas­tică ale ziarelor și revistelor con­timporane, ca la câteva decenii după moartea lui să fie disputate pe sume nevisate. Și iată o pildă. Au fost vândute la Londra prin licitație publică, între altele, tablouri de Cezanne și Van Gog, „Muntele Victoriei Sfinte“ de Cezanne cu 740 de mii de franci și „Măslinii“ de van Gog cu 705 mii franci. Amândoi acești pictori, a căror viață a fost o consacrare unei vi­ziuni de artă, pentru care au sa­crificat totul, — n’au vândut a­­mândoi la un loc, toată viața de 50 de mii de franci. Despre­ ei, ca și despre atâția oameni de geniu, s’au scris, se sciu și se publică albume în con­diții de artă deosebite. , Pentru statuia lui Eminescu Donat Comitetului pentru Cassa, Crângul și Biserica lui Eminescu din comuna Ipătești, județul Bo­toșani Suma subscrisă până acum pentru monumentul lui Mihail Eminescu ce se va ridica în Capitală 578.414 „ Publicăm numele nouilor subscriitori: D. căpitan Nie. Trestioreanu din Chișinău, produsul unei serbări dată la Sergheevca-Băi, jud. Cetatea Albă ■­ 423 ] ’Total 578.837 le 400.000 „ O călătoria in single*. I J Și altă Asie... Europa, așa de adînc dușmănită în sine însăși, s'a lovit de voința fermă a japonezilor carii au de realisat mai mult decît un program de națiune , unul de rasă, și, ocupată cu solu­ționarea problemei Extremului Orient, așa cum se presintă măcar astăzi, ea a pierdut din ve­dere ce se petrece într'un Orient asiatic mai apropiat. Iar aceasta reservă surprise neprevăzătorilor. Obișnuiita ideie despre popoare adormite în State care se pot tutela va trebui să fie tot mai mult părăsită. In adevăr, cînd se îmbie Arabilor arme și educație militară pentru a servi într'unul din cele două lagăre europene, ei­ răspund că mulțămesc, dar nu pot să admită această edu­cație care nu poate fi decît o supremație politică și un control tehnic. Iar din străvechiul Iran al Perșilor, unde zilnic se lucrează la o prefacere menită să așeze țara pe același plan cu țările de tehnică modernă se primește vestea menită să ui­mească pe unii făcători de socoteli că în acest Stat astăzi legat dinastic cu Egiptul care se pregătește el însuși de apărare s'a desemnat acea conștiință de comunitate a intereselor cu Turcia, care poate face ca amîndouă armatele să lucreze pe același front. Se aștepta la aceasta o anume „geopolitică"? N. IORGA prin organizarea ce și-a dat, o .............. -ii-mitot ■ Spre țelarimat Politica cerută tot mai mult de un raționalism constructiv, ar fi impus o intensă desvoltare a ac­țiunii cooperative din România. In antagonisme de interese, in­stituții economice aparținând ve­chiului sistem capitalist ce a di­rijat economia românească cu o tendință de exclusivitate,—susți­nute de politica oficială repre­zentată de persoane angrenate pentru cauză, in acest sistem, — s’au­­ Incrustat cu toate mijloacele ce trebuiau, reducând proporțiile mișcării cooperatiste, care cu­­ greu își face loc în funcțiile unei economii de stat agrar, in care munca a devenit azi, factor pre­dominant. Schimbarea structurii acestui stat, ar fi trebuit să aducă auto­mat, o schimbare de concepții și implicit o adaptare de mijloace noui în ce privește schimburile economice, la import și la export,­­ pentru a înlătura exploatarea muncii producătorilor, — prin in­tensificarea oragnizării noastre cooperative. Aceasta nu s’a făcut decât in­­tr’o slabă proporție, când am fi fost avizați să începem o grab­­­­nică transformare în raporturile­­ factorilor producțiunii, armoni­­zându-le cu interesele superioare ale unui stat de mici producători plugari,­­ pe cari numai coope­rația in toate formele ei, ar fi putut să o dirijeze spre țelurile ei largi, potențând la maxim în­treaga economie românească. Abia în timpul din urmă s’au înțeles, sfios la început și pe urmă tot mai accentuat, rosturile cooperației în valorificarea mun­­cei și producției naționale. In aceste rosturi clare, s’a pus dela început, Centrala Cooperati­vă de Import și Export, care are o vechime de 10 ani. E desigur o unitate unde o per­fectă conducere tehnică a putut să-i dea prestigiu și dacă n’ar fi fost unele erezii ale veșnicului încurcător politicianism, cât de departe ar fi fost azi spre binele întregii mișcări, această Centra­lă, cu o menire atât de superioa­ră în cadrul nostru cooperatist ! Azi insă se pare că au fost în­lăturate toate acele piedici invi­zibile ce au ținut întreaga mișcare pe loc și ,într’o dinamică socială ■ nouă, pe­­ un front de luptă eco­­­nomică la care pornește o țară atât de înzestrată,— cooperația­­ și-a cucerit în loc, — unde este Îmbiată să lucreze în armonică o concepție cu organele de stat ce azi înțeleg că fără ea, redresarea economică nu este posibilă. Centrala de import și export se găsește astfel de la începuturile sale pe un drum precis trasat, gata să răspundă imperativelor actuale. Activitatea sa din trecut a format-o în acest sens, iar po­sibilitățile ei din prezent sporite produse principale­­ ale pământu­lui țării. ■Sunt în conducerea acestei cen­trale oameni reprezentativi, fac­tori de puternică încredere a vie­ții cooperative, d. prof. Gr. Mla­­denatz, doctrinar al cooperației, președintele consiliului de admi­nistrație, Sf. S. Ic. St. Pavel Cu­­cium­a un vajnic luptător basa­rabean, vicepreședinte, director de profesor I. Tatos, unul din cei mai experimentați în problemele comerțului cerealelor, apoi o sea­mă de cooperatori fruntași ca d-nii Gh. Buzoianu, Marin Piți­­goi, I. Brătulescu, N. Niculescu- Lungu, Al. Ștefănescu-Priboi, C. Cercel, Ion Naum, Traian Oliva și alții, toți încercați și adânc cu­noscători în cooperație, unde munca lor a făcut să se mențină spiritul acestei doctrine econo­mice menită, să fie de bază în viața statelor agricole mai ales. Cifrele ce le luăm din bilanțul prezentat in­­ adunarea generală, odată cu darea de seamă, arată proporția operațiunilor sale din prezent și perspectiva lor de cre­ștere în viitor. Prezentarea unui dificit de 3.410.380 lei la încheerea acestui bilanț învederează sinceritatea care presidează concepțiile con­ducătorilor. De fapt după cum s’a demonstrat, instituția traver­sând o epocă critică, dovedește că-și află posibilități de echili­brare prin recuperarea acestui de­ficit, pentru a păși spre rezultate positive. Reluarea contactului normal cu mișcarea îi sporește resursele, azi când cooperația este pusă în ros­turi precise și integrale, în ce pri­vește valorificarea cerealelor. Astfel în anul trecut, această centrală a colectat 1766 vagoane grâu, în total 1965 tone cu alte produse agricole, valorând 83 mi­lioane 393.478 lei. Azi centrala cooperativă și-a dat nouă posibilități în ce privește organizarea exportului, preluând 10% din cota de export a vinului în Germania, țintind și exportul de fructe care este o frumoasă ac­tivitate pentru cooperatorii che­mați să ajute alături de desvolta­­rea valorificării altor produse (a­­nimale—avicole), — redresarea economică integrală a țării. In vederea intensificării expor­tului de vin, această centrală și-a amenajat cisternele și halele de depozitare a vinului în imobilul ce posedă în str. Vaselor din Capi­tală. Cisternele urmărind stan­dardizarea vinurilor destinate ex­portului, au o capacitate de peste 100 vagoane. S’a asigurat și un serviciu de transport și aprovi­zionare rapidă. Capacitatea de organizare și deplina stăpânire in organizare tehnică dă operațiunilor viitoare , ale Centralei de import și export, ‘ o figură și perfectă reușită. Activul anului trecut al institu­ției ne prezintă 264.658.132 lei din care 51.012.953 activ propriu, 80.564.473 activ de gestiune man­­dat,­iar restul de 50^ activ de or­dine și de evidență. Operațiunile gestiunii de man­dat cuprind distribuirile de ma­șini și valorificarea grâului, date de ministerul agriculturii și In­stitutul național de cooperație. Fondul de rezervă statutară al centralei de import și export este de 4.611.353, fapt ce-i permite să acopere deficitele reale. In plus bilanțul prevede și suma de lei 2.926.673 fond de amortisment ce-i ridică rezervele la 7.538.026 lei. Capitalul propriu se ridică azi la 10.730.000 lei. Condusă cu un aparat tehnic superior, Centrala de import și export, având azi o perfectă ar­monizare în operațiunile cu In­stitutul național de cooperație și unitățile componente se situază în primul plan al mișcării coope­ratiste românești. Șt. Cosâmbescu ! Nu facem antisemitism, ci ne apărăm­­*f*m**m*m0 arc e­xternw-rri-nrrr- In Ardeal, industria românească e în plină prosperitate. In special în ultimul an, capitalul învestit dincolo de munți în dife­rite ramuri industriale a înregistrat o ascensiune care dovedește cu prisosință că noua îndrumare a statului nostru a așezat pe baze sigure economia țării. Iată în câteva cifre care este situația investițiilor industriale în câteva județe din Ardeal: Capitalul industrial din județul Cluj, este evalut la lei 829.000.000, în Bihor la 641.000.000 lei, în Satu Mare la 435.000.000 lei, în Sălaj la 165.000.000 lei, în Maramureș la 123.000.000 lei, in Năsăud la 93.000.000 în Someș la 78.000.000 lei. In total capita­lul investit în cele șapte județe la 2.366.000.000 lei. După aceste cifre merită să menționăm și felul cum se re­partizează investițiile în ordinea ramurilor de activitate: exploa­tările forestiere dețin 221 milioane, industria alimentară 539 mi­lioane, industria mecano-metalurgică 248 milioane, industria chi­mică 456 milioane, industria pielăriei 312 milioane, industria tex­tilă 125 milioane, industria hârtiei și a artelor grafice 128 milioa­ne, industria porțelanului și a ceramicei 52 milioane, industria sticlăriei 16 milioane, industria materialelor de zidărie 172 milioa­ne lei. . Copiii noștri, oamenii noștri maturi, trebuie să se simtă strâns legați prin numeroase și puternice rădăcini de patria lor românească, cu tot ce are ea deosebit, original, cu tempera­mentul ei propriu, cu istoria ei, cu legendele ei. M. S. REGELE CAROL »I ISTORIA VITALITĂȚII ROMÂNEȘTI Cu volumul al X-lea — de fapt fiind al XI-lea, căci volumul întâi are două părți, — d. N. Iorga și-a terminat Istoria Români­lor. Sper să pot vorbi de ea mai pe larg cu alt prilej. Aici sunt dator să spun un cuvânt. Istoria Românilor, scrisă de d. Iorga, este o operă monumentală a științei istoriografice românești. Bazată pe neasemuit de vaste cunoștințe de istorie universală, pe o viață de muncă, unică, pe largi vederi de sinteză, opera aceasta a d-lui N. Iorga poate fi privită ca o istorie a vitalității noastre. Intr’adevăr autorul arată legăturile între pământ și suflet, urmărește desfășurarea energiei naționale în epocile de înmugu­rire a unui neam nou, de frământări, suferinți, de teribile greutăți în fața unei soarte, adesea vitrege, dar și de sclipiri de suflet nou, de străluciri în lupte și sbucium de glorie în biruinți, smulse fur­tunii cu o persistență de popor indestructibil. Din trecutul nostru se desprinde o energie, adesea ascunsă vederilor superficiale și grabnice, dar nu mai puțin reală, o energie a cărei cunoaștere l-a făcut pe un istoric german să exclame: că poporul român este cel mai tenace popor din Europa. In epoca de astăzi, când nu numai în marile opere de sinteză a istoriei universale, ci și în domeniul istoriei naționale colabo­rează un mănunchi de autori, cu vederi deosebite, cu talent dife­rit și greu de cuprins într’o închegare unitară, istoria națională, scrisă de unul singur după aceeași metodă și cu concepție unitară, este totodată și o faptă națională. Astăzi, când suntem toți uniți în aceeași patrie, durată de veacuri pe același pământ, totdeauna al nostru, istoria noastră, prezentată de d. N. Iorga, este istoria vitalității noastre. Cine ar fi putut-o prezenta în strălucirea ei, dacă nu acela care dela Eminescu încoace este cel mai mare vizionar al româ­nismului intega­l! („Suceava“) R. Câmdea EDIȚII POPULARE Răspândirea cărții de literatură în straturile largi ale citito­rilor constitue o problemă în jurul căreia s’au purtat până acum numeroase discuțiuni. E fapt cunoscut că, o carte românească, oricât de bună ar fi, și supt raportul valorii literare și supt acela al comerciali­zării ei, nu depășește decât în puține cazuri tirajul obișnuit de cinci mii de exemplare. De aici s’ar putea trage concluzia că nici numărul cititorilor noștri nu este mai mare. In realitate însă, ci­fra de mai sus nu reprezintă decât numărul cumpărătorilor de carte. Cititorii sunt mult mai numeroși. Cartea circulă de la unul la altul și unele anchete făcute în acest sens au dovedit că sunt cazuri când acelaș exemplar dintr’o carte a făcut ocolul unui cerc respectabil de cititori. Ce rezultă de aici ? In primul rând, că avem mult mai mulți cititori decât cumpărători de carte. Și explicația acestui fapt e simplă. Așa cum este prezintată astăzi de editurile românești, car­tea nu poate să pătrundă prea mult în straturile populare. Ea se vinde la prețuri cari nu corespund puterii de cumpărare a acestora. Editorii trag cărțile de literatură în ediții care nu se pot vinde mai jos de 80—100 de lei — și suma aceasta nu poate fi ușor înstreinată din punga modestă a unui elev de liceu, a unui slujbaș sau chiar a unui intelectual — prietenii de totdeauna ai cârtii. » înainte de război, când țara era mult mai mică și când nu­mărul știutorilor de carte era mult mai neînsemnat față de acela al analfabeților — mișcarea literară a înregistrat câteva succese comerciale ne mai atinse până azi. Să reamintim numai două: „Duduia Margareta“, unul din primele romane al d-lui Sadoveanu s’a desfăcut în aproape 30 de mii de exemplare, și tot cam în atâ­tea exemplare s’a desfăcut „Viața la Țară“ a lui Duiliu Zamfirescu. Astăzi asemenea recorduri a­par aproape inexplicabile. Nu tre­­bue să se uite totuși că amândouă cărțile au apărut dela în­ceput în ediții foarte eftine. „Duduia Margareta“ a­părut la Mi­nerva, în ediție populară și „Viața la Țară“, la Alcalay — în Bi­blioteca pentru toți. Scriitorul de azi năzuește ediții luxoase, sau în orice caz scumpe. Pe de altă parte editorul — a cărui lipsă de inventivitate î­i specialitatea lui am mai remarcat-o și altădată, — nu a găsit încă formula cărții frumoase și eftine — cele două condițiuni pe care trebue să le întrunească cartea destinată straturilor largi de cititori. Bibliotecile de popularizare care apăreau înainte de răz­boi ți-au încheiat activitatea. Lipsa lor se simte mult acum. O simte în primul rând citi­torul, în al doilea, cultura românească însăși, în calea difuzării căreia scumpetea cărții constitue o piedică nu tocmai ușor de trecut. Față de această situație, editurile noastre — și în special cele mari, au datoria să intervină. Amatorului de literaură trebue să i se dea posibilitatea să-și procure cu mijloacele lui cartea care-1 interesează. Pentru aceasta edițiile eftine se impun din capul jo­cului. Clasici, moderni și străini pot fi ușor popularizați cu aju­torul lor. Exemplele din trecut sunt dovezi de care trebue să se țină seama. G. Const GAZETA CĂRȚILOR A apărut nr. 1—2 (anul IX) din „Gazeta Cărților“ publicație bi­lunară de sub conducerea d-lui prof. D. Munteanu-Râmnic, cu cola­borarea d-lor: prof. D. R. Mazilu, prof. Al. Marcu, I. C. Delabaia, Șt. N. Iorgaj­­.­u. Soricu, Horia Petra-Petrescu și a doamnelor Larisa G. Iordăchescu și Nicolina Luca Brândză. Sorg­in Cooperație tot pe urmele anaaaa/sau Legiun­oi* Săpături vechi și noi dau la iveală locuit și podoabe de ba­­silici, coloane, statuete... O serie de „canale“ din pământ ars și din ciment, — vestitul ciment roman care înfruntă vremea, — arată că în Lundinium munici­palitatea romană instalase con­ducte de apă și colectoare de di­ferite dimensii cu care se eva­cua ceea ce un oraș oferă pen­tru tot la canal... Trec prin vaste săli ale Mu­­seului Britanic, nu prea popu­late la anumite ore... E ordine, e curat și... se primește bine. Studenți ’ și studente, și profe­sori, și scriitori, o întreagă lume vine la marile biblioteci de la parter, în saloanele cu cele mai rare, mai autentice, mai preți­oase documente și manuscrise din toate epocile,­­ și de pe ori­care punct locuibil al globului... Sălile romane sunt majestoa­­se și bine garnisite. Păstrează^ și ele o serie de splendide lucrări in aur, statuete și vase, lăzi de plumb ale soldaților romani, — o infinitate de obiecte de o ne­închipuită valoare istorică. Toate grăesc parcă prin cris­tale, strigând ori­cui vine să au­dă superba măreție a Romei. In ce măsură s’a confundat civili­zația ei triumfătoare cu lumea confuză și amestecată a insule­lor de pe vremea când atretatul Commius, solul lui Cesar pleca în misiune ca Britanii să îl zvârle în lanțuri ca să îl elibe­reze supuși, — dar neînvinși... Până ceva mai târziu, când tri­burile și-au ales șef britan pe Cassivellaunus, — pe care (scrie Cesar) „îl desparte de statele de lângă mare, fluviul care se nu­mește Tamisa, la distanță de a­­proape 118 k­m. 280 de mare“. Și însfârșit către încheerea­rea­Statueta lui Neron, găsită Suffolk, îmbrăcăminte și orna­mente splendide, cuîai al patrulea și începutul celui următor, — care duce la sfârșitul puterei romane... Să mergem de-acum iarăși pe vechile drumuri ale legiunilor și face să aibă siguranța operațiu­nilor sale, in ce privește valorifi­carea cerealelor și a vinurilor, să vedem ce este de însemnat pe Acolo... Vechile catedrale, jumătate locașuri de rugăciuni și pentru rest fortărețe împotriva Scoției turbulente și plină de aventu­rieri, — „sfintele“ centre de lup­tă ieșeau din mâinile pricepute ale normanzilor, năvălitorii cari au venit, au rămas, și urmașii lor stăpânesc nu numai Anglia, dar lumea... Sunt cum e ușor de ghicit, englezii. Zidurile nor­mande ca și ale romanilor, stau mărturie de putere și de evo­care, de-a­ lungul Mânecei, și pe coasta franceză, — până pe ma­lurile însorite ale Mediteranei. Noi avem Valul lui Traian ca­­re se duce departe spre malu­rile viforosului Euxin... și rui­­­­nele monumentului de la Adam Kissi care au înfruntat două mi­ce mai atrăgătoare. Anglia păstrează între alte trofee o durabilă amintire a glo­riei Cesarilor, și a celor patru sute de ani de dominație civili­zatoare a Cetății Eterne. Engle­zii au și ei... Valul lor. S’ar fi putut altfel în țara scăldată de talazurile mereu capricioase ? împăratul Adrian care a dom­nit, (și e bine să ne amintim la câte un prilej festiv), de la anul 117 după Hristos, — două de­cenii — este cel care a ordonat construirea acestor formidabile întăriri... continue. In Franța, și în Anglia și în Germania, ele a­­veau oriunde rostul să oprească invaziile. Ridicat din pământ, valul englez, — așa a fost la în­ceput construit ca și cel al Do­­brogei noastre. După fiul adop­tiv al lui Traian, — a urmat la tron împăratul Sever și sub el. Valul a fost așezat și ridicat din piatră... O impunea siguranța legiunilor din depărtata provin­cie spre care veneau atrași de fertilitatea pământului și de a­­șezările normande, — toate nea­murile de năvălitori, iar din nordul înspăimântător, Picții și Scoții... Grandios în desfășurarea lui, Desen roman pe o cupă de sticlă. Inscripția cu­prinde urări și e lucrată cu multă dibăcie. Zidul Roman încalică munții și sare văile pe distanțe imense ui­mind prin îndrăzneala cu care a fost durat ca să domine... In el orgoliul englezesc află încă un argument de temelie... „Sangui­­nologii“ vor dovedi poate într’o zi că procentajul roman a tre­cut oarecum diluat în compo­nența rasială a britanicilor ; so­ciologi și istorici se bucură la ideea greșită de­sigur, că națiu­nea lor nu reflectă aproape de fel calitățile sau deficiențele la­tine... Dar am văzut formidabi­lul zid al lui Sever și admirabile perspective cu lumini și umbre... încremenit peste întinderi ga­lice, dominând prin geometrică și impresionantă austeritate, nu l-a putut clinti nicio pustiire... Martor uriaș al puterii giganti­ce pe care o reliefează aspru, și dincolo de controversă, el ira­diază peste mări și dominioane, superba și strălucita stăpânire a Romei... Dar nu numai coloanele și mozaicurile, și clădiri nebiruite de intemperiile de pe aici ne vorbesc de armonia și de noble­țea romană... Am văzut Anglia, am stat cu tineretul eșit din Madelon Col­lege și cu cel care învață în isto­rica cetate a gândului discipli­nar. Ne-am amestecat cu stu­denții englezi veniți la Sinaia să vadă România și să cunoască pe colegii români de învățătură. Lângă catedralele Oxfordului, sau în Parcul cu soare și lumi­nozitate de la poalele Peleșului limpede și neastâmpărat pretu­tindeni se desprinde și ne cuce­rește aceeași impresie puterni­că: suntem frații depărtați ai aceleiași latinități triumfătoare și aici și pe malurile Tamisei. Dincolo de controverse și de ur­gie a veacurilor în goana ne în­țelegem ușor și ne simțim bine împreună. Este omagiul pe care îl adu­cem și pe care ni-l întoarce in­stinctiv, prietenia britanică. ' - N. Georgescu J

Next