Neamul Românesc, ianuarie 1940 (Anul 35, nr. 1-24)

1940-01-01 / nr. 1

Anul XXXV Nr. 1 putui 16 taaumt Wti«m apNttSn# »Ir. O-valé f. % *. Nr. SW01/SS». m. J FONDATOR ȘI PROPRIETAR N. IORGAI REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA I­I Pe un an, 600 Lei. Pe șase luni, 300 Lei Strada SFT. IONICĂ No. 4 (etaj) 9 l­ei 1 Abonamente J In țara , pentru autoritați și instituțiuni, 1000 Lei DIRECTOR N. GEORGESCU Pentru anul 1940 trimitem prietenilor noștri, urări de pace și de sănătate 1940—Ceasul neutrilor de General Scena Războiul actual părea unor că va sta departe de ei și că pot privi cu filozofie, dacă n chiar cu nepăsare, dar el se în­tinde tot mai mult și loveși fără cruțare . Viața și avuți tuturor popoarelor lumii. Literatura militară din ulti­mii ani, a fost împodobită d doctrinarii ei, cu volume , purtau titlul de­­ „Războiul To­tal“. In judecata lor și a­drese care i-a comentat, ei aveau cre­dința că închipuirea lor „tota­litară“ se oprește la poporul­­ pe teritoriul Statului beligerant Ei nu s’au dus cu mintea la ne­sfârșitul apelor pământului, e merg până acolo unde nu ma sunt oameni. Puțini erau convinși că râz­boiul nu poate rămâne localul între întâile națiuni intrate o luptă. Astăzi însă încep cu toți să simtă că războiul total,­­ care l-au crezut numai încer­cuit undeva, nu lasă în pace pe nimeni și că restrângerile lui și pierderi de oameni și materiale îndurerează toate colțurile pă­mântului cu o tărie potrivită fo­­cului și însemnătății ce fiecar­e are în lume.­­ întâmplările din urmă și gri­­jile ce au răscolit în sufletul po­­poarelor, dând naștere la con­vorbiri, mijlociri și protestăr diplomatice, dovedesc lămuri că gândul „totalitar“ al războ­iului este altceva decât ceea ce și-au închipuit,născocitorii lui Poate să nu fie departe mo­mentul când unii se vor între­ba : dacă primirea cu pasivitate a loviturilor fizice, morale și materiale, este mai liniștitoare pentru viitorul lor, decât­ să ia parte la războiu, putând astfel să-l scurteze și chiar să hotă­rască deznodământul în chipul năzuințelor­ lor firești. Este o întrebare ce se pune desigur în mintea multora și răspunsul, îl dă conștiința ce fiecare o are despre menirea lui în lume și de felul cum știe să prețuiască rostul, ce puterea și așezările sale îi hărăzesc în isto­ria omenirei. Neutrii sunt păgubitor atinși în trebuie lor gospodărești și economice­ financiare de Stat, iar unii văd pe cetățenii lor, a căror aplecare este de a se purta pe căile plutitoare, cum își pierd viața fiind trimiși în fundul Oceanelor cu avutul lor cu tot. Partea de care se apleacă­ taie­tul dreptății și al adevărului, o simte conștiința, mintea și su­fletul fiecăruia, cari împreună fac să sune coardele propriei sale Patrii. Sunt năzuinți care deși por­nesc din tradițiile strămoșești ale pământului și omului năs­cut pe el, se îmbină în curățe­nia sim­țirei lor, cu propășirea și rosturile omenirii întregi. • . Războiul dezlănțuit în luna Septembrie trecută și care con­tinuă în anusul și, în marginea de nord a Europei, prin originile lui și prin înverșunarea cu care este dus, a luat înfățișarea unui războiu universal ce atinge și pe cei ce nu trag cu tunul. Ar fi greșit să­ se crează că pe Rin, Marea Nordului, Balti­ca, Golful Fipic și Botnic, se joacă astăzi numai destinele celor ce luptă. Simt destinele omenirii întregi care se] pot pre­face și să schimbe mersul vieții popoarelor în­tr’un fel ce nu se poate lămuri bine în zările lui. Ce pot face­­ neutrii ? Toată lumea acum 20 de ani aplauda crearea Soc. Nat. ce pornea de la­­ frumosul gând să facă răz­boiul cu neputință în viitor. Dacă Geneva a fost de unii torpilată și de alții condusa cu nepricepere, prin oameni ce nu creau la înălțimea vremilor și n’au înțeles cu câtă grije tre­buiau luate hotărâri, aplicându­­le tocmai acolo unde nu tre­buia . Loc. Naț. rămâne totuși prin structura ’ei, un organ al Păcii pe­ care timpurile viitoare îl vor cere să reînvie. Cele 56 de State ce sânt încă membrii­ S. N. nu ar putea oare, în interesul omenirii întregi, să se sfătuiască și să aplice art. 16 din Pact ?..................... Lipsește oare­ omenirii bărbă­ția de a-și rosti cuvântul pe ca­re conștiința și instinctul de conservare îl dictează tuturor ? In ultima sesiune de la Gene­va, S. N. s’a rostit în unanimi­tate asupra agresorului, votând ajutorul ce urmează ca toți să-l dea victimei, punând pe neutri în fața unei răscruci de drumuri, din care unul duce la măcel și robie iar celalt la pace și libertate. Dar omenirea privește înfri­gurată în zare să vază sosind ajutoarele...... Italia a dat lumii o strălucită pildă de puterea ce o are con­știința vie, față de cuvinte ce ajung îndoielnice și rămân lite­ră moartă. La Roma, Cetatea dreptului, glasul conștiinței lăuntrice a poporului a făcut să amuțeas­că vitetul suflărilor din afară ale altora. De ce neutrii, cu toții la­olal­­tă, nu ar avea curajul să rostea­scă simțul conștiinței lor, când prin efectul ei pot să grăbeas­că clipa hotărîtoare făcând să înceteze omorurile, cari oricât s’ar prelungi și ar fi mai îngro­zitoare, vor duce fără îndoială tot la victoria Libertății. Și urăm Neutrilor ca nici unul să nu se rușineze în fața istoriei, de rostul ce a avut la izbânda ei. In seara de 26 Decembrie s’a auzit la Radio, emisiunea unui post străin care vorbind de rolul neutrilor, spunea că Belgia și România vor trebui să-și alea­gă calea pe care­ le-o poruncesc interesele lor. Dacă interesele lor se potri­vesc sau nu cu dorința postului străin de emisiune, este desigur o chestiune care privește Sta­tele respective cărora le-a făcut cinstea să se ocupe de ele. Dar. Orologiul, care înseam­nă pasul tot înainte al civiliza­ției omenești ce nu vede decât două porunci în calea ei: nea­târnarea și libertatea popoare­lor, va suna în anul 1940: „Ceasul Neutrilor“. ^Síf^ynaSP I f In străinătate: Prețu» dublu. ■ Tetelen 5.70.88 Peste dreptul național! j Nu se mai isprăvesc planurile de refacere mecanică și egoistă a Europei pe care fie­ 1 cine vrea s'o aibă așa cum îi convine, fără să-i pese că aceasta înseamnă a tăgădui întăiu și.. . dacă se poate, pe urmă a călca în picioare, dacă nu și a desființa pentru totdeauna, națiu­­­­nile, ucizîndu-li întăiu, prin închisori, cultura, sufletul însuși.­­ O foaie rotherminia­nă spune lucrul fățiș, — probabil ca să cîștige la Dunărea mijlocie­­ pe neutrii naționali ! —, că în centrul Europei trebuie pentru, o anume politică, un Stat pu­­­­ternic, pe care nu mai e nevoie să-l numim, și că pentru aceasta se va trece peste acele con­­­­siderații de „statistică" și „etnicitate" care sunt o greșeală a trecutului.­­ Mai limpede nu se poate, — și, nici mai odios. 1 Deci Wilsonian­ismul ar fi fost o ilusie, și acuma vine re­alitatea cu puterea ei crudă. 1 Vine și se impune. [ Dar e tocmai contrariul. ] O ilusie e credința că, oricare ar fi momentan aparențele, se poate învia vechiul im­­­­periani­sm, în ori­care din formele pe care le-a avut pe vremuri, și, dacă nu va putea­­ dura nici imperialismul „nației superioare", cu atît mai puțin acela care face abstracție de­­ nații.­­ Ele rămîn. Pe spinarea lor, sila poate face construcții cît de îndrăznețe. Dar acolo , nede­supt ele sînt ca elefantul de supt pămînt, din legenda indiană, care, scuturîndu-­­ se, lumea întreagă se cutremură. 1 Uf. IORGA I Procesul N. Iorga—Sever Bocu (Continuare din n­oul di ieri) D. PROFESOR IORGA : Eu am o singură dorință, ca :Domnul Bo­cu aici să declare că nu sunt un Grec calculat, că nu sunt un res­pins la votul universal, că nu i-am cerut nici­odată bani, cum înțelege Dumnealui, și că n’am trădat țara mea ,oferind Unguri­lor Ora­dia Mar­e, Aradul și Timi­șoara. Dacă spui că nu este adevărat, s’a terminat. D. SEVER BOCU : Să spuie și Domnul Iorga dacă sunt sau nu compromis. D. PROFESOR IORGA: Acea­sta se va lămuri când îmi vei face Dumneata mie proces. Deocam­dată să-mi spui dacă ai avut vreo socoteală de bani cu mine ? D. SEVER BOCU: i-am cerut o lucrare Domnului Iorga, pentru­­că l-am crezut mai competent D. PROFESOR IORGA: Așa reese din interviewul Burnițai © > £â fcește-L D. SEVER BOCU :­­„Poate să mă­ facă,ceri place, necinstit m’a făcut, dar a știut să ia bani de la un necinstit“. D PROFESOR IORGA: Ce poate Însemna aceasta,­­ a lua bani ? Eu personal am venit la Dumneata și ți-am cerut ceva ? D. SEVER BOCU : Dacă eram necinstit în credința Dumitale, eu trebuia: să primești să-mi faci D. PROFESOR IORGA : Dum­neata n’ai curajul de a face o declarație onestă. D. SEVER BOCU : Cum rămân eu cu necinstit.?­D. PROFESOR IORGA: Eu am spus compromis. D. PREȘEDINTE: A cerut Domnul Profesor bani dela Dum­neavoastră ? D. SEVER BOCU: Este absurd să afi­m despre Domnul Iorga a venit să-mi ceară bani. (Ce citiim a re­m paf. §-a) Bateria față de ostași (Conferința la radio a d-lui N. Iorga (19 Decembrie) Cred că nu se poate vorbi, în momentul în care eram de­­prinși cu toții să uităm grijile, pentru a căpăta dela viața supt binecuvântarea Bisericei puțina plăcere sănătoasă și senină pe care ne-o putea da, dar care în acest an grozav de îndușmănire între națiuni și de călcare în picioare a dreptului amenințat și acolo unde încă nu s’a primit nicio lovitură ne e cu atâta cruzime refuzată la capătul u­­nor îndelungate și distrugătoare emoții, de­cât de cei cărora le este interzisă nu numai gusta­rea acestei plăceri curate, dar găsirea chiar în mijlocul acelora cari le sunt dragi și cari de a­­tâta vreme îi așteaptă cu ne­răbdare Nici o putere de pe lume n'ar fi în stare să hotărască reche­marea de la locul de apărare a țării a acelora cărora soarta le-a atribuit sarcina și atât de ma­rele merit de a o apăra. Dacă am putea înlocui puterea ome­nească gata de luptă și de jert­fă, am saluta cu bucurie acea­stă minune, dar singurele forțe omenești pot să asigure liniș­tea și păstrarea în hotarele fi­rești a bucății de pământ care de aproape două mii de ani a fost încredințată acestui neam al tuturor nevoilor și suferin­țelor. * De aici, ca și de ori­unde, un gând firesc se îndreaptă către dânșii; el trebuie să plece spre cei mari ca și spre cel mai mic dintre cei mici cari se află acolo. Un gând părintesc sau frățesc de întărire a sufletului, de care au nevoe în aceiași măsură, ca și de un armament pentru care am do­vedit­ cei buni dintre noi, că sun­tem în stare să sacrificăm și ul­timul ban pe care îl avem și îl putem câștiga. Să­ mi fie îngăduit și mie să le trimet un gând bun acolo unde în lungile ceasuri libere se poate strecura și ispita îndoelii prin care se otrăvesc armatele, pre­cum prin siguranța sufletului se pot dobândi isprăvi unice în is­­toria lumi, cum sunt acelea care se îndeplinesc, — ca în vechea le­gendă cântată de marii lor poeți, — cu­m nu s’au mai întâlnit până acum în toată desvoltarea ome­nirii, în regiunile atât de aspre, unde natura însăși ajută sforțu­­rile desperate ale rase, înrădăci­nate acolo și crescute in viforu­­rile și­­ evurile ei. Dreptatea poate învinge, acea­­sta o dovedește până și această resistență îndărătnică, asupra că­reia s-a plecat în sfârșit un zâm­­­­bet de biruință, pe care îl dorim să fie îndelungat și definitiv. Ori­cât ar tăgădui cei cari cred că o argumentație matematică sau filosofică, fie și economică, poate înlocui ori­ce credință, în marea taină a supranaturalului este ceia ce de două mii de ani lumea numește „Dreptatea lui Dumnezeu­“. * Să nu socoată nimeni pe nu­mărul de kilometri sau pe nu­mărul locuitorilor și nici pe mij­loacele tehnice care stau la dis­­posiția unui popor și în care dacă se încrede cineva prea mult și nu aduce partea lui sufleteas­că, nu­ se capătă succesul, ci se aruncă orbește către prăpastia ce așteaptă pe cei prea lesne crezători și prea puțin înarmați. Cunosc povestea aceasta a țării mici, a oamenilor și a uneltelor neîndestulător. Am auzit jă­­lania aceasta și din gura unor oameni cari aveau cu totul altă datorie de­cât aceia de a face să răsune astfel de cuvinte. A­­tâția specialiști de încredere, o­­cupați numai de tehnica lor, au emis păreri de care, dacă s’ar gândi mai bine, ar trebui să le fie rușine. O conștiință cât de slabă a Istoriei Românilor le-ar fi învederat, că, în adevăr, n’am fost niciodată una din marile națiuni ale lumii, că nu ne-am găsit pe o imensă întindere de pământ, că industria noastră n’a făurit armele cele mai gro­zave, și, aș adăugi, fără să tă­găduiesc așa de marile merite strategice ale unui Ștefan-cel- Mare și Mihai Viteazul, niciun Alexandru cel Mare, un Hani­­bal sau un Cesar nu s’au năs­cut pe acest pământ, și, cu toa­te acestea, în ciuda tuturor în­cercărilor și a convingerii atâto­ra că s’a isprăvit odată cu noi, ne găsim tot aici, între hotarele noastre, pe care un suprem sa­crificiu ne-a îngăduit, peste în­frângeri care păreau definitive și absolute, să­ le întindem mă­car până la o parte din pămân­tul muncit și sângerat de ai noștri......................................... * Aș voi să mai adaug ceva pen­­­­tru conștiințile care ajung a fi­ șovăitoare din prea multă inte­ligență, dintr’o prevedere prea încrezătoare numai în sine și dintrun spirit de critică pe care, măcar în unele domenii, dacă nu-l înlăturăm cu desăvârșire, trebuie să-l știm mărgemi, pen­tru că, la urma urmei, noi înși­ne sântem un arsenal al mijloa­celor de luptă și puterea incal­culabilă prin care se ajunge la țintă. Acum în urmă, într'o confe­rință pentru Corpul diplomatic, în care am voit să prezint în a­­celași timp un agent francez, de origine germană, care a ser­­­­vit cu credință, o viață întrea­gă, și Revoluția franceză și pe Napoleon și Guvernul care i-a urmat acestuia, am căutat, în­trebuințând pentru aceasta ju­decata unui mare prieten al lui, credincios pănă la bătrânețe, Talleyrand, să culeg din chiar mărturisirile acestui om discret și calomniat tocmai fiindcă s’a oprit de la anumite mărturisiri și spuse, părerea că țara se ’servește supt ori­ce regim și că, în ori­ce situație, încă i se poate face, de oricine , ceva bine. Aceasta pentru oamenii cari își amintesc lucruri poate grele de uitat, simțindu-se atinși de nedreptățile care nu se pot în­lătura din lume, dar cari, fă­când responsabili de aceasta un anumit sistem de guvernare, mai mult sau mai puțin exis­­­­tent astăzi, de această jignire a lor, ar face imensa greșeală de a răstoarce acest sentiment a­­supra țării lor înseși, care, ea, rămâne mai presus de toate e­­rorile care se săvârșesc în nu­mele și, une­ori și contra ei. Cine îmbracă haina țării tre­bue să aibă numai gândul la țară , dacă nu poate face altfel, n’are decât să aștepte momen­tul ca, în haine civile, să se în­toarcă la gândurile sale și 1** planurile, strict legale, pe care le-ar clădi pe temeiul acestor gânduri. Dar ostașul român nu poate să păstreze nimic din aceste amintiri și nu poate să ră­pească țării nimic din puterile pe care trebue să le păstreze în­tregi pentru clipa de încercare pe care n’o dorește nimeni, dar care poate veni în fiecare mo­ment. Este astăzi în lume o mare hotărîre între națiunile cele mai puternice. Noi nu trebue să uităm față de nimeni datoria­­ de recunoștință și nu nu poate interzice nimeni să consta­tăm cu unele popoare apropieri­i și altele de­cât cele economice,­­ iar cu altele deosebiri pe care­ nici un interes practic nu le poa­­­­te acoperi. Dacă privim la cei­ cari au socotit că trebuie să rămână și ei neutri, fiindcă n’au niciun scop de urmărit în acest teribil conflict, vom vedea că, păstrând această neutralitate, în forma cea mai cinstită și mai deplină, conștiința publică ră­­mâne în tot dreptul ei de a ju­deca, și această conștiință are voie, potrivit cu toate regulile care se impune într’o astfel de situație, de a-și găsi manifesta­rea, fiindcă altfel o întreagă so­cietate, desvățându-se de a ju­deca, isprăvește prin a pierde și pentru viitor și în alte împre­jurări însuși instinctul moral. (Continuare în­ pag. 3-a) D. PROFESOR N. IORCA Avem o sfântă datorie către țară: acela de a contribui la întărirea oștirii. Să ne-o îndeplinim cu toții subscriind la Bonuri pentru înzestrarea Armatei „FIECARE CUM VEDE" LA TEATRUL LIGII CULTURALE Astă seară la orele 8.30 precis, mâine matineu la orele 3 și mâine seară la orele 8.30. Teatrul Ligii Culturale reprezintă ma­rele succes al stagiunei „Fiecare cum vede“ comedie în 3 acte de Pirandello. In rolurile principale: Vasile Crețoiu de la Teatrul Na­țional, Eugenia Voinescu, Nella Mircescu, Ecaterina Maican, Paula Culitza, Cici Barbulescu-Sinca, Virginia Weber, Cezar Teo­doru, Dinu Macedonschi, Jean Tomescu, Gh. Soare, Titu Vedea, I. Focșeneanu, C. Mihăileanu, etc. Direcția de scenă: Nicolae Massim. Cassa este deschisă intre orele 10—1 dim. și 4—10 seara. Telefon 4.60.60.­­ _ ... ............u | Luni­i Ianuarie 194 Ciute îmbracă haina țării trebue să aibă numai gândul la țară; dacă «nu poate face altfel, n’are decât să aștepte mo­­mentul ca în haine civile să se întoarcă la gândurile sale și la planurile, strict legale, pe care le-ar clădi pe temeiul acestor gânduri. Dac ostașul român nu poate să păstreze nimic din a­­ceste amintiri și nu poate să răpească țării nimic din puterile pe care trebue să le păstreze întregi pentru clipa de încercare pe care nu o dorește nimeni, dar care poate veni în fiecare moment . H. IORGA ’ M.S. Regele în împrejurările­­ grele prin care trece țara a în­­­­credințat conducerea ei, mult în­­­ te­­catului om de stat, d. Consi­lier Regal Gh. Tătărescu. ■ E în mintea tuturor activita­­tea prodigioasă desfășurată de pr­imul ministru în guvernările trecute când între alte realizăr a început și campania de înar­mare a țarei care se continuă­­ astăzi. D. prim .ministru în alcătuirea guvernului, s’a înconjurat de bărbați deprinși în treburile pu­blice, iar în ceea ce privește foru superior al sănătății l-a încre­dințat distinsului nostru medic d. prof. dr. Hortolomei și ă. dr Topa. D. prof. dr. Hortolomei pani acum câțiva ani era cel mai re­putat chirurg al Moldovei, prin transferarea sa la Universitatea din București ajunge unul din­ cei mai reputați chirurgi ai țarei Savant desăvârșit în chirurgie la președinția Societăței de Chi­rurgie din România, iar activita­te sa ștințifică cu răsunet euro­pean constitue un adevărat im­bold pentru tinerele generații. Deși farmacia nu este în spe­cialitatea domniei­ sale, totuși pot pa afiT­n, că profesiu­ne noastră o cunoaște destul de bine, întru­cât regretatul său frate și fostul nostru coleg a condus după răz­boiu farmacia ce o avea în Ca­pitală pe Calea Dudești. D. dr. P. Topa, român mace­donean, maestru în chirurgie, bun organizator și prim­ chirurg al Casei Asigurărilor Sociale, e o figură distinsă și populară printre medici și farmaciști, însuflețit de un naționalism curat specific românilor macedo- Noul guvern A/WW­­^^A.­^WWWWW­AA neni, d-sa a colaborat alături de marele nostru istoric d. prof. N. Iorga la ridicarea țarei și nea­mului românesc de pretutin­deni. Energia și calitățile sale sufle­tești l-au indicat pentru demnita­tea de subsecretar de Stat al mi­nisterului Sănătăței iar dragos­tea ce o arată păturei românești, e garanția pentru noi farmaciștii Suntem ferm convinși că atât d. ministru Hortolomei cât și d. ministru Topa vor pune toată puterea lor de știință și muncă la ridicarea sanitară a păturei noastre rurale unde rezidă, ener­gia noastră națională. Noi le urăm din toată inima sănătate și mulți ani în slu­jba țarei. . . . G. VELESCU că un suflu nou se va întinde și asupra profesiunii noastre. O­RMANȚ (LITERAR Literatură! Cine să mai intre azi în librării, cine își mai în­găduie luxul de a pierde o oră alături de o carte, cine sacrifică sensaționalul depeșilor zilnice operei de creație artistică ? Ziarul care-și permite extravaganța de a da o oarecare im­portanță articolului în dauna telegramelor de pe front, a știrilor de senzație și, de foarte multe ori a reportagiilor cu subiecte de sute de ori exploatate, subiecte care crează o anume stare psihică, ziarul acela în care evenimentul cultural își găsește ecou, cartea e comentată, spectacolul e judecat amplu­, este sortit să fie cetit, cum se spune.... în familie. Drept este că niciodată nu ne-am prea putut lăuda cu o ex­cesivă simpatie față de viața literară. Suntem, din fixe,­­curioși. O curiozitate care se cere satisfăcută rapid, care exclude posibi­litatea cercetării îndelungate, o curiozitate a senzaționalului. Car­­tea este cumpărată să zacă ani întregi cu filele netăiate, să ser­vească în tren sau la plajă drept decor presupusei intelectualități a domnului cu situație, cu blană și cu mașină.­­ Așa­dar, la capătul unui an, când toate socotelile cară a fi încheiate, oricâtă bunăvoință am depune, oricât am trece cu vederea deficiențele, bilanțul literar tot deficitar se va prezenta. Și, accentuăm, precizăm, că faptul i se datorește, în primul rând, cetitorului. Fără îndoială că­ evenimentul cel mai important în această materie s-a marcat­ apariția ultimului volum din Istoria Româ­nilor monumentala operă a d-lui profesor N. Iorga. Operă strict științifică, ea se încadrează în această scurtă recapitulare ca un important moment cultural al anului, dar și prin stilul desăvâr­șit literar în care este scrisă. Lucrarea d-lui profesor N. Iorga cată să fie cea dintâia amintită aci și prin aceea că se situează deasupra producțiilor efemere — a căror viață, de cele mai multe ori nu trece de un sezon — ea rămânând pe viitor o serioasă con­tribuție la studiul istoriei românilor, de care cercetătorul serios nu se va putea dispensa. Al șaptelea volum din Memorii­le d-lui N. Iorga este un alt eveniment a cărui însemnătate am relevat-o la timp. ★ Cercetăm activitatea editurilor și nu ne putem opri la un fapt însemnat. Câteva traduceri bune — printre care Leagănul Pisicii de Maurice Baring, Citadela și Gran Canaria de A. I. Cro­nin, Robii de W. Somerset Maugham, datorite d-lui Iul. Giurgea. Am mai adăuga Iisus de Abatele Bougaud și,­­ atât. Evenimentele internaționale pe de o parte, o serie de griji inerente acestor vremuri, pe, de alta, au determinat poate, într­’o măsură, atât sistarea activității editurilor — este de remarcat că editura „Cartea Românească“ una din cele mai apreciate n’a tipărit aproape nimic — și „criza“ de creație. Cert este însă că lipsa de atenție a publicului ca și importanța pe care o acordă „vieților romanțate“ a determinat în cea mai mare măsură noua configurație a... geografiei literare. (Termenul este poate impro­­piu, dar... actual). N’am putea încheia aceste scurte considerații fără să rele­văm activitatea vastă și de real folos culturii românești pe care­ o desfășoară „Editura Fundației pentru literatură și artă Regele Carol al II-lea“. Au apărut în cursul anului ediții­­ definitive cari sunt serioase contribuții la istoria literară română și o serie de cărți — ne gândim în special la cele tipărite în colecția Energia — a căror importanță în angrenajul vieții noastre culturgH^ este de loc de neglijat. Iată, pe scurt, viața unu­i an literar, ■ 1

Next