Neamul Românesc, martie 1940 (Anul 35, nr. 49-74)
1940-03-01 / nr. 49
- ' 'V • Anul XXXV Nr. 49 FONDATOR Șl PROPRIETAR N. SORGAI fina mrtaffî țg&tîtfi to «name &mSmm aptvMrei DK 6-wfe f t *. Mr S990Î/939 Vineri 1 Metise ir« £ REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA II | _ Pe un an, 600 Lei. Pe șase luni, 300 Lei Strada SFT. IONICĂ No. 4 (etaj) | Íâi An 01 13Î 1Î8 fit« { în ^‘b* ' Pentru autorități și instituțiuni, 1000 Lei MBM SMHMmaHM BIRECTOR M ® GEORGESCU SUCUR&Ș 11 (1) titlu străinătate: Prețul dublu. De la inițiativă, direct la scop oricât de multe „bune intenții" și inițiative ne duse până la capăt netraduse în „fapt", — nu fac cât o singură îndeplinire, complectă și statornică. Fără aceste mereu „bune intenții" cari se împotmolesc regulat la mal. Poate și fiindcă taurul trebue luat de coarne, nu de la coadă. Și doar toate indicațiile și pildele cari se dau de sus pretind și impun realizările desăvârșite. Cari să se înlănuiască în coordonare într'un tot unitar. In chestiunea atât de frământată a speculei și scumpirei vieții, cu atâtea comisii, rapoarte, avize și aprobări, trece atâta vreme cât numai binele trebuesc intervențiilor de a se intercala și a le lipsi de coordonare. Așa pot fi mutilate „rezultatele” și anulat însuși scopul. Comandamentul superior trebuie să aibă complectă libertate de acțiune și să procedeze direct la „rezultate" Cu o autoritate de inițiativă care să nu mai fie filtrată printre atâtea birouri, comisii, comitete, direcții, servicii și oficii cari slăbesc directiva represivă și chiar o anulează. Așa, forurile superioare au și fost sesizate de grave încordări cari se produc din cauza unor „oficii" și, ’ „întreprinderi’1 a căror activitate în loc să ușureze rezolvarea problemelor, creiază impedimente cari, duc tocmai la evaporarea țintelor lor propuse. « Firește, în felul acesta nu putem.» — nici specula să o înfrânăm și nici să curmăm, scumpirea vieții. Bonurile de înzestrare înseamnă o investire ideală, de fructuoasă rentabilitate si desăvârșită siguranță. TeleferulTQ.88 | | ! *----------------- | „ Matiaș Craiul“ S’a sărbătorit la Budapesta comemorarea acelui Matiaș Corvinul, căruia îi păstrăm neatinsă, pe o vreme cînd urile naționale topesc și statuiie de bronz, ca să fie, uneori, retopite, statuia, așa de frumoasă, de la Cluj, și, cu acest prilej, președintele Consiliului ungar a rostit și cuvinte de o mare înălțare de spirit și da o nobilă inspirație umană. Și la noi s'a vorbit, cu știință și poate și cu ușurință, de omul care a fost, fără îndoială, între cei d'intăiu ai vremii sale, ferindu-se, înțelepțește, de a face din el încă un element de discordie între noi și vecinii noștri unguri. insă o precisare din partea cuiva care de atîtea ori s'a învîrtit în jurul acestei figuri impunătoare nu poate fi inutilă Fiul unui fecior de Roman și soțul unei femei din Sălagiu n'a putut să nu păstreze însușiri care veniau din adîmcurile rasei sale. Nu sîngele nostru l-a dus la lupta pentru împărăție, după ce ajunsese a domni și în Boetrva, și nu de la noi, ci de la legăturile lui, și de familie, prin căsătorie, cu Italia Renașterii, i-a venit acea iubire pentru cartea clasică și pentru artă, prefăcîndu-se înfun Cesar încununat cu lauri. Dar îi păstrează în comunitatea românească trei însușiri- iubirea lui pentru creștinătate, siguranța lui în dreptate și iubirea caldă pentru popor, în care își găsia vitejii. Cu ai noștri s'a măsurat numai odată, și nu i-a mers bine. Dar fiul lui Ioan Hunyadi Românul a știut, ca noi, adesea, poate prea adesea, să uite și să ierte. N. IORGA SARBATOAREA CONSTITUȚIE! Dacă până acum prin M. S. Regele Carol II a vorbit Domnitorul covârșit de realizările interne, acum trebuie să vorbească Domnul, Căpetenie a știrii. N’am fi ajuns noi, să fim siguri, niciodată, în așa scurt timp, la înzestrarea de azi a oștirii și operei de fortificații la granițe, dacă pentru măsurile necesare s’ar fi certat partidele politice venind fiecare cu planul său, dacă noul pact fundamental nu ar fi lăsat talentul, dragostea și voința Domnitorului să se poată manifesta strălucit în acest domeniu al apărării naționale, tot așa de capital azi pentru viitorul României ca și unitatea sufletească și solidaritatea națională. Iar în directivele politicii externe a României, vecinie în conglesuire cu simțirea și voința națională, noua Constituție a împiedecat ca fiecare fracțiune politică să vină cu a sa, și a lăsat libertatea M. S. Regelui să ne-o desemneze pe aceea care era a poporului întreg : paza hotarelor, apărara cu orice preț, și împotriva oricui, a lor, în strictă neutralitate, și pace cu toți vecinii. Prestigiul României, după doi ani de la aplicarea nouei Constituții, l-a crescut în străinătate M. S. Regele Carol II până la recunoașterea unanimă a politicei noastre externe de cuminte, sănătoasă și solidă, și până la legarea de noui și puternice prietenii. In ziua aniversării și promulgării Constituției Carol II, nu este român care să nu binecuvinteze opera regala, și să nu-I dorească Suveranului înțelept și hotărît, ani mulți de viața și de biruință. I. Agărbeearui INDUSTRIA ZAHĂRULUI Este titlul unei lucrări de competență, a d-lui Paul Horia Suciu, conferențiar la Academia de înalte Studii Comerciale și Industriale din București. Dar mai este ceva : este problema de căpetenie, rămasă nerezolvată, a alimentației populației nevoiașe pentru care zahărul, tot atât de necesar ca și sarea, trece printre alimentele de lux. Acum, mai puțin decât oricând nu se poate vorbi de creșterea consumului de zahăr la țară. Statisticele spun că el este de mulți ani staționar , iar pe alocuri chiar în descreștere. Cauzele nu sunt a se căuta în diminuarea puterii hrănitoare a zahărului, ci în neputința materială a cumpărătorului. Când țăranul trebue să dea un dublu decalitru de porumb sau de grâu pentru un pumn de bucățele de zahăr și un muncitor din fabricile industriale, prețul unei zile de trudă, problema zahărului așteaptă încă rezolvarea ei cea dreaptă. Că industria românească de zahăr este în măsură să satisfacă nevoile actuale, chiar mărite în cazuri anormale, ne bucură și studiul d-lui Suciu este foarte bine venit astăzi, pentru a înlătura îndoiala că am fi la un moment dat lipsiți de acest aliment mai mult sau mai puțin de lux. PREMIERA DE MAINE SERA DE LA TEATRUL LIGII CULTURALE Mâine seară la orele 8.30 Teatrul Ligii Culturale prezintă pentru prima oară comediile „REVOLUȚIA GENERALULUI SCHNAPS“ de Goethe în traducerea d-lui N. Iorga și „CASATORII“ de Gogol cu Vasile Brezeanu în rolurile principale. In restul distribuției vor apare: Nella Mircescu, Ecaterina Maican, Julietta Penculescu, Victoria Helding, Cezar Teodoru, Dinu Macedonschi, Jean Tomescu, Petru Asan, C. Mihăileanu, N. Bartasiu, etc. Direcția de scenă Nicolae Massim. Decorurile: Bragalia. Muzica: At. Zlatov. Astă seară la orele 8.30 precis se reprezintă pentru ultima oară „Fiecare cum vede“ comedie în 3 acte de Pirandello cu distribuția de la premieră. Cassa este deschisă între orele 10—1 dim. și 4—10 seara. Telefon 4.60.60. DE LA ACADEMIA ROMANA .tomia Română va ține ședință publică Vineri, 1 Martie a. c., la ora 15. D. Andrei Rădulescu va face o comunicare despre „Influența italiană asupra Dreptului român“. Invincibila forță a omului O telegramă din Londra anunțase:12 un fapt care ilustrează admirabil starea de spirit care domină astăzi omenirea. Iată despre ce era vorba: Experții marinei britanice conduși de locotenentul Ourry, au reușit să descopere secretul minelor magnetice printr-un act de uluitor curaj. Când prima mină magnetică a fost descoperită, această echipă de experți, s’a apropiat cu grijă evitând ca vreun metal să se afle în apropierea ei. Ofițerul conducător a comandat apoi tuturor să se depărteze până ce a scos din mină dispozitivul detonant. Mina a putut fi apoi examinată de cei mai calificați oameni de știință și s-au putut astfel elabora metodele pentru localizarea minelor, aducerea la suprafață și facerea lor inofensivă. Așadar, un om, în sujba patriei lui, a înfruntat cu un curaj care întrece limitele obișnuite, neprevăzutul, pentru ca să scoată cSmn fundul mării cea mai ucigătoare armă marină folosită în războiul actual. E fără îndoială un act de eroism, care vine să dovedească la timp că oricât de atotputernică ar fi tehnica distrugerilor, tainele ei pot fi cu ușurință rupte de inteligența omului, mai ales când aceasta se sprijină și pe un curaj așa de evident ca al locotenentului britanic. Războiul modern ne-a obișnuit cu rezistența cazematelor și cu perfecțiunea mașinilor, care pentru unii sunt hotărîtoare. Dar omul, redus la rolul umil de sclav al mașinii, se înalță din când în când pese liniile de beton și oțel și-și impune cu hotărîre forța lui, care, dacă suntem drepți, încă n’a reușit s’o egaleze vre-o mașină. Originile imperialismului -----------—vs contemporan — Lecțiile d-lui Notarga la Universitatea din București — LECȚIA A XV-a Armist. î al imperialsmului In lecția aceasta o să căutăm a vedea, în perioada de după tratatul din Viena, unde se ascunde imperialismul acesta care până acum a fost găsit când într’o parte, când în altă parte, ca a rămas dintr’visul ca pregătire pentru viitor, amintimile acestea din vremea napoleoniană, care nu s’au păstrat, de ce nu s’au păstrat și, pentru că o să întâlnim mai târziu manifestări de acestea imperialiste foarte puternice, să vedem de unde vin, dacă nu este o deosebire între punctul de plecare pentru imperialismul Directoriului, care a trecut asupra lui Napoleon și care a fost imitat de Alexandru, dacă în afară de acest imperialism plecat în fond din cugetarea raționalistă a secolului al XVIII-lea și incorporat în anumiți oameni, nu e un imperialism mult mai periculos, care să vină din mijlocul națiunilor înseși, pentru că națiunile până acum n’au manifestat un imperialism. Primejdia cea mare este atunci când oamenii înșiși ajung a fi transformați prin elementele de sus, când aceștia primesc un astfel de crez. Pentru că a înlătura un om este ușor, a distruge o clasă intelectuală nu este ceva peste măsură de greu, dar, atunci când te adresezi la fiecare și găsești același lucru, când este vorba de ridicarea unei societăți întregi, întrebarea este: prin cine introduce schimbarea : prin străini sau prin cineva din năuntru? Aceasta e soarta unor anumite doctrine, care simt periculoase întâi pentru alții și isprăvesc prin a fi periculoase pentru acei cari le-au format și au crezut în ele. Toate problemele acestea, se pun acum, și cred că lucrul cel mai bun este să se observe fiecare din Statele europene și fiecare din națiunile care ajung a juca un rol tot mai mare față de Stat: națiunea concretă față de Statul abstract, să se observe la dânsele ce urme de trecut și ce îndreptări pentru viitor în sensul acestui imperialism se pot găsi. In țara însăși de unde plecase această ideie, care duse pe Descartes, în Franța, nu poate fi vorba de așa ceva. Am spus ca vechea armată a lui Napoleon exista, pusă la „jumătate de soldă“, scăzută, foarte nemulțămită, făcând propaganda ei și, cu voie sau fără voie, urmărind un scop sau nu, și am vorbit de ofițerii pe cari îi întâlniai în cafenele și în anumite societăți. Pe lângă aceasta erau soldații cari se întorseseră acasă; în cel din urmă sat încă se întâlniau acești bătrâni cari povestiau lucrurile întâmplate odinioară și astfel se crea starea de spirit a unui napoleonism mistic, care s-a observat și cu ocazia creării legendei lui Napoleon și în manifestările cu care a fost întovărășită întoarcerea rămășițelor lui de la Sfânta Elena, Translation des cendres. Dar acestea erau sentimente care nu jucau un rol în politica Franciei. Politica Franciei este pe vremea aceasta tutelată: acum s’au fixat hotarele, o primejdie din afară nu vine supt Restaurație și chiar Revoluția de la 1830 n’a pus problema hotarelor și n’a deschis anumite perspective. Revoluția aceasta a fost un act intern și de fapt ea și are mai puțină importanță decât se crede. Prin urmare, Franța nici nu (Continuare în pagina 2-a) O CONFERINȚA DESPRE PALADIER Sub auspiciile societății franco-române Louis Barthou, d. M. G. Constantinescu, va ține Joi 7 Martie, ora 9 seara la Fundația Carol I o conferință despre : „Viața și opera lui Edouard Daladier“. Intrarea liberă. D. PROF. N. IORGA AMICITIA ROMANO-ITALIANA -„mi-mir ......... imn------------ 1 „La stampa periodica JRomeno-Iialîana in Romania c in Ita ia“, lucrare astăzi vibrând in plină actualitate, a apărut la Roma ,o îngrijire d-l.ui profesor Claudiu Isopescu. La pag. 311 ni se dă scrisoarea lui I. C. Drăgescu, aflător pe mmmântul italian, aparută în Lallustrazione Populare, Milano, 4 mai 1871. Redacția numitei publicațiuni menționează în câteva puvinte cunoscuta adresă trimisă de Camera Română cu pruejul icupârii Romei, publicând apoi rândurile trimise de „in gentile vittadino dei Pricipal Jranuoam“, cărora li se adaugă gravura bisericii de la Curtea de Argeș. Rândurile lui Drăgescu au fost scrise drept răspuns unui alt articol apărut mai înainte în aceiași revistă. Cetățene Director, Vă mulțumesc cordial pentru binevoitoarele cuvinte ce consacrați nefericitei mele patru un nr. 48 al distinsei ar. gazete, sunt atât de rare vocile italiene care se ridică să apere o națiune soră abandonata și asuprită de un triplu despotism, există în Europa un popor eroic puțin cunoscut care lupta de secole pentru ibertate și neatârnare, un popor latin, ai cărui fii spun cu orgoliu: „sunt Roman“, adică sunt cetățean roman Romania unită reprezintă o putere de 12 milioane pe care afinitatea de sânge, identitatea aspirațiunilor, comuniunea intereselor o unește cu Italia. Această națiune, chemată la o nouă viață, condusă de principii care încă sunt ale voastre, însuflețită cu acele sentimente de libertate, independență și progres, formând legătura societății moderne, — a fost prima și singura care salută, prin mijlocirea parlamentului ei, parlamentul italian cu prilejul mutării capitalei la Roma. l Proclamarea Romei drept capitală a Italiei a fost o sărbătoare națională pentru Romani, care-și trimit adesea privirile lor spre Italia — Patria lor mamă — și ridică urări pentru prosperitatea și măreția ei. Ei văd că după cum Roma de două ori regenera lumea, încă pentru a treia dată va ridica din inima Italiei, din inima lmii latine, din Roma, noul soare al adevăratei libertăți și al adevăratului progres. Poporul român poartă în inimă puternica dragoste ce-l unește de cel italian. Peste fruntea sa a trecut sufletul nenorocirii, dar a credința-i în viitor, în măreția rasei latine nu e stinsă. Ce vrea oare acest popor martir ? Vrea să facă să triumfe principiul naționalității și să favorizeze progresul. Românii nu vor să înstrăineze drepturile lor inalienabile, vor să-și grăbească revendicările cărora le dă drept istoria lor, vor să se întregească într’o națione. Noi suntem destul de puternici ca număr și poziție geografică pentru ca să avem dreptul de a forma o națiune. Noi nu vom fi liniștiți până ce pământul Daciei romane, al Daciei fericite, nu va fi liber de oricare stăpânire străină de la Tisa la Marea Neagră și la Munții Balcani. Femeia română păstrează aici cultul leagănului nostru, al Patriei-Mame, memoria fraților apuseni, pentru că dânsa a cântat și cântă într’una: „Frundia verde lăcrimioara (sic). Am avut o scrioara...“ adică ■ „Fronda verde di lagrima Ho avuto una sorellina...“ (urmează versuri tipice în italienește). Italia reconstituită într’o națiune n’ar trebui să uite nici să părăsească pe fiica sa în opera-i de regenerare. I. C. DRAGIESCU Timpurile vin să adeverească spusele lui Drăgescu; nici astăzi nu voim altceva decât atunci când studiosul român se întreba: „ce vrea acest popor martir“. Spre mulțumirea noastră legăturile cu Roma devin o realitate, astfel că scrisoarea de mai sus merită nu numai atențiunea momentului, dar are și o valoare de document. Aurel George Spinoi Poeme bivolare OGOR PUSTIU Capodoperă scăpărătoare, de Porcofonie Ieromonahul j Bivolul cu coarne de jar Paște spini, pulbere și lut, Și lasă scrum și pojar Pe unde-a păscut și-a șezut. Pe biserica mare S’a ridicat o capră, în două picioare. Noapte, năvală și pâclă de noroaie. Ii linge turla și-o roade. A mușcat din aramă și-a supt. Scrâșnit, clopotul a sunat și s’a rupt. De-o sută de zile Ochii-i pâlpâie a fum de feștile Și-mi dă, cu moartea călare pe bivol, târcoale. Brațul e gângav și vlaga, e moale. Vai apa s’a fiert în urcioare. Tânjesc să o sorb din izvoare. Mi-aș vrea pâlniile, tălpile, reci. Proaspătă iarbă, crăițe’n poteci. Icoana singură surâde ca o păpușă. A bătut cineva la ușă ? T. ARGHEZI CÂMP LANCHIU Cânt elipsoidal și turbulent, de COCOȘ Bivolul cu coama de mărar Paște un murguleț necunoscut Că ori e cal, ori e măgar Să-i fie’n obraz, unde a șezut. Pe clopotnița vechei bariere S’a ridicat ca un năuc în trei piiere. Amurg, ceață, țesată, copite. Fiseaza catapeteasma, și-o înghite. Mușcă din tuci, și-a supt De la bivoliță lapte, pe dedesupt. Clopotul sună de opt zile Pentru copite cu feștile. Moartea pedalează pe o coale, înțepenită, însă moale. Vai! Fierbe țuica’n clondire. Sug de la canăua subțire. Degetele reci ce-o sa zică? Ma’m fript cu o urzică. A bătut cineva la ușe ? Bată-te să te bată, mătușe. cocoș Vizita inginerilor congresiști la Uzinele Malaxa Inginerul Nicolae Malaxa Eri în a III-a zi a Congresului Inginerilor din întreaga țară, congresiștii în frunte cu cei mai de seamă reprezentanți ai lor, și în cadrul de preocupări principiale, au vizitat Uzinele Malaxa. In ordinea marilor rândueli inspirate și coordonate prin grija și veghea statornică a Suveranului nostru, ,a prins avânt și dezvoltarea Industriei românești. Și astăzi apărarea noastră armată găsește un puternic și categoric sprijin în industria țării în fruntea căreia stau „Uzinele Malaxa“. Sânt opera inginerului Malaxa, căruia colegii săi, i-au adus ori omagiul unei entusiaste admirații pentru vasta operă creată, organizată și condusă de casa. Marea importanță pe care o prezintă întinsele instalații ale Uzinelor Malaxa este aceia a complectului utilaj modern, industrial și metalurgic pentru a fi un centru de producție de armament. Sprijin de bază, al Inarmărei țârei, aceste uzine constituesc încă una din certitudinele concrete de siguranță ale apărărei țărei. Meritul pentru care congresiști ingineri l-au felicitat pe d. Malaxa, constă nu numai în spiritul său de organizare, și în activitatea de ceas de ceas a inginerului român, dar în concepțiile și capacitatea de a cuprinde lucrurile de vast plan de mântuire. In eforturile continui de a ridica industria românească la potențialul unei mari industrii grele de râzboiu, A unei industrii metalurgice. Consensul admirativ al colegilor privește inturța cu care Întreprinde și izbândește în serviciul patriei sale. Aceste uzine sunt și o biruință românească. Presa străină în anchetele ei de cunoaștere a României, privind dezvoltarea în spiritul noului regim sub directa inspirație a marelui ei cârmuitor Carol II-lea, și vorbind de Industria românească, însoțește constatările și elogiile cari ni se aduc, de specale aprecieri și sublinieri admirative aduse d-lui ing. N. Malaxa, într’un articol pe care „Illustrierter Zeitung” l-a consacrat dezvoltărei industriei românești, și in care dă importante date și considerații pe care le-am reprodus și noi, relevă personalitatea excepțională a inginerului român. „Sub pavăza, încrederea și conducerea Regelui său, — scrie revista germană, omul tăcut, simplu și neobosit care este inginerul Nculae Malaxa, a devenit incontestabil conducătorul spiritual al Renașterii economiei industriale românești. „Aceasta o recunosc și prietenii și fără îndoială și dușmanii atât din țară cât și din strenătate. „Autoritatea sa trece mult mai departe de F mitele întreprinderilor sale directe unde e numit doar „d. inginer“. Căci spiritul, fapta și avutul său au devenit bun public. „Cel mai tăcut și invizibil om al României, s’a făcut văzut și ascultat prin creațiile sale, prin puterea sa de muncă prin caracterul său deschis cu simțul răspunderilor“. Importanta foaie culturală germană portretând această figură reprezentativă in cadrul vieții de muncă și de construire nouă a României de azi, reliefează însușirile omului prin care a dobândit locul de onoare pe care-l ocupă azi. Și „Ilustrierte Zeitung“ scrie : „Acest om care tăcea și lucra începând de la ora 4 dim, când alții abia se culcă, — s’a făcut cunoscut prin multiplele și complectele lui calități cari-i compun personalitatea, — ca un alt Meșter Manole din legendă. „M. S. Regele Carol II, pentru munca, meritul și supunerea sa, l-a onorat cu cele mai înalte ordine, precum și cu numirea sa ca membru al celui mai înalt Consiliu Economic, ca membru în Comitetul de conducere al Frontului Renașterei Naționale și ca senator al Maiestății Sale.’ „Nicolae Malaxa este un mare creator de bunuri, de valori materiale și umane. Iar tot ce câștigă, varsă in nouă întrerinderi fertile, pentru prosperitatea patriei. „El are o vorbă . Banul nu-i un scop. — este numai un material de acțiune. Și are valoare numai atunci când arde în motor, când produce mișcare și binefaceri omenirei. „Este cel mai realist poet al omenirei. Ochiul lui pătrunde cele mai complicate probleme și caractere. Este temut, pe drept cuvânt, căci este un ochiu sigur. Colaborarea cu el este limpede și puternică. Cei cari au prilejul să-l cunoască bne, — au surpriza de a găsi într’însul un emotiv adorator al frumosului, cu o inimă superbă pentru toate suferințele și împilările.“ Și continuând în caracterizările sale, articolul vorbește despre sufletul bun al lui Nicolae Malaxa, care se mulțumește pe el, atunci când poate ferici pe aproapele său. „Lucrătorii săi intelectuali și manuali se supun de bună voe acestui om temut și amabil, pentru că toți au conștința că peste ei domină ochiul stăpânului lor, și fiindcă toți știu că el materna jticianul se controlează singur cu aceași severitate cu care controlează și pe ceilalți. Și mai ales pentru că toți știu că Malaxa pretinde, dar și plătește. „Ceața grea a sgârceniei și a ingustimei de vederi ce au apăsat atâta timp muncitorimea, a fost risipită de Malaxa. „Tot ce poartă titlul Malaxa are pecetea omului de mari întreprinderi, de inovație și emulație“. Și această interesantă zugrăvire a unui mare industriaș român, „Ilustrierte Zeitung“ o încheie astfel : „Malaxa nu este un simplu fabricant sau adunător de bani. El este un pionier“. Am extras aceste câteva lucruri din vechea foaie culturală germană pentru constatările de apreciere care se aduc țarei noastre și pentru elogiul sincer pe care-l decerne oamenilor ei de muncă în servinul propășire și apărărei naționale.