Neamul Românesc, martie 1940 (Anul 35, nr. 49-74)

1940-03-01 / nr. 49

- ' 'V • Anul XXXV Nr. 49 FONDATOR Șl PROPRIETAR N. SORGAI fina mrtaffî țg&tîtfi to «name &mSmm aptvMrei DK 6-wfe f t *. Mr S990Î/939 Vineri 1 Metise ir« £ REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA I­I | _ Pe un an, 600 Lei. Pe șase luni, 300 Le­i Strada SFT. IONICĂ No. 4 (etaj) | Í­â­­i An­ 01 13Î 1Î8 fit« { în ^‘b­* ' Pentru autorități și instituțiuni, 1000 Lei MBM SMHMm­aHM BIRECTOR M ® GEORGESCU SUCUR&Ș 11 (1) tit­lu străinătate: Prețul du­blu. De la inițiativă, direct la scop oricât de multe „bune intenții" și inițiative ne duse până la capăt ne­traduse în „fapt", — nu fac cât o singură îndeplinire, complectă și statornică. Fără aceste mereu „bune intenții" cari se împotmolesc regu­lat la mal. Poate și fiindcă taurul trebue luat de coarne, nu de la coadă. Și doar toate indicațiile și pildele cari se dau de sus pretind și impun reali­­zările desăvârșite. Cari să se în­­lăn­uiască în coordonare într'un tot unitar. In chestiunea atât de frământată a speculei și scumpirei vieții, cu a­­tâtea comisii, rapoarte, avize și a­­probări, trece atâta vreme cât nu­mai bine­le trebuesc intervențiilor de a se intercala și a le lipsi de­­­ coordonare. Așa pot fi mutilate „re­­­zultatele” și anulat însuși scopul. Comandamentul superior trebuie să aibă complectă libertate de ac­țiune și să procedeze direct la „re­­­zultate"­ Cu o autoritate de iniția­tivă care să nu mai fie filtrată prin­­­­tre atâtea birouri, comisii, comitete, direcții, servicii și oficii cari slă­­­besc directiva represivă și chiar o anulează. Așa, forurile superioare au și fost sesizate de grave încordări cari se produc din cauza unor „oficii" și, ’ „întreprinderi’1 a căror activitate în­­ loc să ușureze rezolvarea proble­­­­melor, creiază impedimente cari, duc tocmai la evaporarea țintelor­­ lor propuse. « Firește, în felul acesta nu putem.» — nici specula să o înfrânăm și nici­­ să curmăm, scumpirea vieții.­­ Bonurile de înzestrare înseamnă o investire ideală, de fructuoasă rentabilitate si desă­vârșită siguranță. TeleferulTQ.88 | | ! *----------------- | „ Matiaș Craiul“ S’a sărbătorit la Budapesta comemorarea acelui Matiaș Corvinul, căruia îi păstrăm ne­atinsă, pe o vreme cînd urile naționale topesc și statuiie de bronz, ca să fie, une­ori, retopite, statuia, așa de frumoasă, de la Cluj, și, cu acest prilej, președintele Consiliului ungar a rostit și cuvinte de o mare înălțare de spirit și da o nobilă inspirație umană. Și la noi s'a vorbit, cu știință și poate și cu ușurință, de omul care a fost, fără îndo­ială, între cei d'intăiu ai vremii sale, ferindu-se, înțelepțește, de a face din el încă un ele­ment de discordie între noi și vecinii noștri unguri. insă o precisare din partea cuiva care de atîtea ori s'a învîrtit în jurul acestei figuri impunătoare nu poate fi inutilă­ Fiul unui fecior de Roman și soțul unei femei din Sălagiu n'a putut să nu păstreze în­sușiri care veniau din adîmcurile rasei sale. Nu sîngele nostru l-a dus la lupta pentru împă­răție, după ce ajunsese a domni și în Boetrva, și nu de la noi, ci de la legăturile lui, și de fa­milie, prin căsătorie, cu Italia Renașterii, i-a venit acea iubire pentru cartea clasică și pentru artă, prefăcîndu-se înf­un Cesar încununat cu lauri. Dar îi păstrează în comunitatea românească trei însușiri- iubirea lui pentru creștinătate, siguranța lui în dreptate și iubirea caldă pentru popor, în care își găsia vitejii. Cu ai noștri s'a măsurat numai odată, și nu i-a mers bin­e. Dar fiul lui Ioan Hunyadi Ro­mânul a știut, ca noi, adesea, poate prea adesea, să uite și să ierte. N. IORGA SARBATOAREA CONSTITUȚIE! Dacă până acum prin M. S. Regele Carol II a vorbit Domni­torul covârșit de realizările interne, acum trebuie să vorbească Domnul, Căpetenie a știrii. N’am fi ajuns noi, să fim siguri, niciodată, în așa scurt timp, la înzestrarea de azi a oștirii și operei de fortificații la granițe, dacă pentru măsurile necesare s’ar fi certat partidele politice ve­nind fiecare cu planul său, dacă noul pact fundamental nu ar fi lăsat talentul, dragostea și voința Domnitorului să se poată ma­nifesta strălucit în acest domeniu al apărării naționale, tot așa de capital azi pentru viitorul României ca și unitatea sufletească și solidaritatea națională. Iar în directivele politicii externe a României, vecinie în con­­glesuire cu simțirea și voința națională, noua Constituție a împie­decat ca fiecare fracțiune politică să vină cu a sa, și a lăsat liber­tatea M. S. Regelui să ne-o desemneze pe aceea care era a poporului întreg : paza ho­tarelor, apărara cu orice preț, și împotriva ori­cui, a lor, în strictă neutralitate, și pace cu toți vecinii. Prestigiul României, după doi ani de la aplicarea nouei Con­stituții, l-a crescut în străinătate M. S. Regele Carol II până la recunoașterea unanimă a politicei noastre externe de cuminte, să­nătoasă și solidă, și până la legarea de noui și puternice prietenii. In ziua aniversării și promulgării Constituției Carol II, nu este român care să nu binecuvinteze opera regala, și să nu-I do­­rească Suveranului înțelept și hotărît, ani mulți de viața și de biruință. I. Agărbeearui INDUSTRIA ZAHĂRULUI Este titlul unei lucrări de competență, a d-lui Paul Horia Suciu, conferențiar la Academia de înalte Studii Comerciale și Industriale din București. Dar mai este ceva : este problema de căpetenie, ră­masă nerezolvată, a alimentației populației nevoiașe pentru care zahărul, tot atât de necesar ca și sarea, trece printre alimentele de lux. Acum, mai puțin de­cât oricând nu se poate vorbi de creșterea consumului de zahăr la țară. Statisticele spun că el este de mulți ani staționar , iar pe alocuri chiar în descreștere. Cauzele nu sunt a se căuta în diminuarea puterii hrănitoare a zahărului, ci în nepu­tința materială a cumpărătorului. Când țăranul trebue să dea un dublu decalitru de porumb sau de grâu pentru un pumn de bucățele de zahăr și un muncitor din fabricile industriale, prețul unei zile de trudă, problema zahărului așteaptă încă rezolvarea ei cea dreaptă. Că industria românească de zahăr este în măsură să satisfacă nevoile actuale, chiar mărite în cazuri anormale, ne bucură și studiul d-lui Suciu este foarte bine venit astăzi, pentru­ a înlătura îndoiala că am fi la un moment dat lipsiți de acest aliment­ mai mult sau mai puțin de lux. PREMIERA DE MAINE SERA DE LA TEATRUL LIGII CULTURALE Mâine seară la orele 8.30 Teatrul Ligii Culturale prezintă pentru prima oară comediile „REVOLUȚIA GENERALULUI SCHNAPS“ de Goethe în traducerea d-lui N. Iorga și „CASATO­RII“ de Gogol cu Vasile Brezeanu în rolurile principale. In restul distribuției vor apare: Nella Mircescu, Ecaterina Maican, Julietta Penculescu, Victoria Helding, Cezar Teodoru, Dinu Macedonschi, Jean Tomescu, Petru Asan, C. Mihăileanu, N. Bartasiu, etc. Di­recția de scenă Nicolae Massim. Decorurile: Bragalia. Muzica: At. Zlatov. Astă seară la orele 8.30 precis se reprezintă pentru ultima oară „Fiecare cum vede“ comedie în 3 acte de Pirandello cu distribuția de la premieră. Cassa este deschisă între orele 10—1 dim. și 4—10 seara. Telefon 4.60.60. DE LA ACADEMIA ROMANA­ ­.tomia Română va ține ședință publică Vineri, 1 Martie a. c., la ora 15. D. Andrei Rădulescu va face o comunicare despre „Influența italiană asupra Dreptului român“. Invincibila forță a omului O telegramă din Londra anunța­se:12 un fapt care ilustrează admi­rabil starea de spirit care domină astăzi omenirea. Iată despre ce era vorba: Ex­perții marinei britanice conduși de locotenentul Ourry, au reușit să descopere secretul minelor magnetice printr-un act de ului­tor curaj. Când prima mină mag­netică a fost descoperită, această echipă de experți, s’a apropiat cu grijă evitând ca vreun metal să se afle în apropierea ei. Ofițerul conducător a comandat apoi tu­turor să se depărteze până ce a scos din mină dispozi­tivul deto­­nant. Mina a putut fi apoi exa­minată de cei mai calificați oa­meni de știință și s-au putut ast­fel elabora metodele pentru loca­lizarea minelor, aducerea la su­prafață și facerea lor inofensivă. Așa­dar, un om, în sujba pa­triei lui, a înfruntat cu un curaj care întrece limitele obișnuite, ne­prevăzutul, pentru ca să scoată cSmn fundul mării cea mai ucigă­toare armă marină folosită în războiul actual. E fără îndoială un act de eroism, care vine să dovedească la timp că oricât de atot­puternică ar fi tehnica dis­trugerilor, tainele ei pot f­i cu ușu­rință rupte de inteligența omu­lui, mai­ ales când aceasta se spri­jină și pe un curaj așa de evi­dent ca al locotenentului britanic.­­ Războiul modern ne-a obișnuit cu rezistența cazematelor și cu perfecțiunea mașinilor, care pen­tru unii sunt hotărîtoare. Dar o­­mul, redus la rolul umil de sclav al mașinii, se înalță din când în când pes­e liniile de beton și oțel și-și impune cu hotărîre forța lui, care, dacă suntem drepți, încă­­ n’a reușit s’o egaleze vre-o ma­­șină. Originile imperialismului -----------—vs contemporan — Lecțiile d-lui No­targa la Universitatea din București — LECȚIA A XV-a Ar­mist. î al imperial­smului In lecția aceasta o să căutăm a vedea,­ în perioada de după tratatul din Viena, unde se as­cunde imperialismul acesta care până acum a fost găsit când în­­tr’o parte, când în altă parte, ca a rămas dintr’visul ca pregătire pentru viitor, amintimile aces­tea din vremea napoleoniană, care nu s’au păstrat, de ce nu s’au păstrat și, pentru că o să întâlnim mai târziu manifestări de acestea imperialiste foarte puternice, să vedem de unde vin, dacă nu este o deosebire în­tre punctul de plecare pentru imperialismul Directoriului, care a trecut asupra lui Napoleon și care a fost imitat de Alexandru, dacă în afară de acest imperia­lism plecat în fond din cugeta­rea raționalistă a secolului al XVIII-lea și incorporat în anu­miți oameni, nu e un impe­rialism mult mai periculos, care să vină din mijlocul națiunilor înseși, pentru că națiunile până acum n’au manifestat un impe­rialism. Primejdia cea mare este a­­tunci când oamenii înșiși ajung a fi transformați prin elemente­le de sus, când aceștia primesc un astfel de crez. Pentru că a în­lătura un om este ușor, a dis­truge o clasă intelectuală nu este ceva peste măsură de greu, dar, atunci când te adresezi la fiecare și găsești același lucru, când este vorba de ridicarea u­­nei societăți întregi, întrebarea este: prin cine introduce schim­barea : prin străini sau prin ci­neva din năuntru? Aceasta e soarta unor anumi­te doctrine, care simt periculoa­se întâi pentru alții și isprăvesc prin a fi periculoase pentru acei cari le-au format și au crezut în ele. Toate problemele acestea, se pun acum, și cred că lucrul cel mai bun este să se observe fie­care din Statele europene și fiecare din națiunile care ajung a juca un rol tot mai mare față de Stat: națiunea concretă față de Statul abstract, să se observe la dânsele ce urme de trecut și ce îndreptări pentru viitor în sensul acestui imperialism se pot găsi. In țara însăși de unde plecase această ideie, care duse pe Des­cartes, în Franța, nu poate fi vorba de așa ceva. Am spus ca vechea armată a lui Napoleon exista, pusă la „jumătate de soldă“, scăzută, foarte nemul­­țămită, făcând propaganda ei și, cu voie sau fără voie, urmă­rind un scop sau nu, și am vorbit de ofițerii pe cari îi în­­tâlniai în cafenele și în anu­mite societăți. Pe lângă a­­ceasta erau soldații cari se în­torseseră acasă; în cel din urmă sat încă se întâlniau acești bă­trâni cari povestiau lucrurile întâmplate odinioară și astfel se crea starea de spirit a unui napoleonism mistic, care s-a ob­servat și cu ocazia creării legen­dei lui Napoleon și în manifes­tările cu care a fost întovărăși­tă întoarcerea rămășițelor lui de la Sfânta Elena, Translation des cendres. Dar acestea erau­ sentimente care nu jucau un rol în politica Franciei. Politica Franciei este pe vremea aceasta tutelată: acum s’au fixat hotarele, o pri­mejdie din afară nu vine supt Restaurație și chiar Revoluția de la 1830 n’a pus problema ho­tarelor și n’a deschis anumite perspective. Revoluția aceasta a fost un act intern și de fapt ea și are mai puțină importanță de­cât se crede. Prin urmare, Franța nici nu (Continuare în pagina 2-a) O CONFERINȚA DESPRE PALADIER Sub auspiciile societății franco-române Louis Barthou, d. M.­­ G. Constantinescu, va ține Joi 7 Martie, ora 9 seara la Fundația Carol I o conferință despre : „Viața și opera lui Edouard Daladier“. Intrarea liberă. D. PROF. N. IORGA AMICITIA ROMANO-ITALIANA -„mi-mir ......... imn------------ 1 „La stampa periodica JRomeno-Iialîana in Romania c in Ita­ ia“, lucrare as­tăzi vibrând in plină actualitate, a apărut la Roma ,o îngrijire d-l.ui profesor Claudiu Isopescu. La pag. 311 ni se dă scrisoarea lui I. C. Drăgescu, aflător pe mmmântul­ italian, aparută în Lallustrazione Populare, Milano, 4 m­ai 1871. Redacția numitei publicațiuni menționează în câteva puvinte cunoscuta adresă trimisă de Camera Română cu pruejul icupârii Romei, publicând apoi rândurile trimise de „in gentile vittadino dei Pricipal Jranuo­am“, cărora li se adaugă gravura bisericii de la Curtea de Argeș. Rândurile lui Drăgescu au fost scrise drept răspuns unui alt articol apărut mai înainte în aceiași revistă. Cetățene Director, Vă mulțumesc cordial pentru binevoitoarele cuvinte ce con­sacrați nefericitei mele patru un nr. 48 al distinsei ar. gazete, sunt atât de rare vocile italiene care se ridică să apere o națiune soră abandonata și asuprită de un triplu despotism, există în Eur­­opa un popor eroic puțin cunoscut care lupta de secole pentru ibertate și neatârnare, un popor latin, ai cărui fii spun cu orgo­­liu: „sunt Roman“, adică sunt cetățean roman Romania unită reprezintă o putere de 12 milioane pe care afi­nitatea de sânge, identitatea aspirațiunilor, comuniunea intere­selor o unește cu Italia. Această națiune, chemată la o nouă viață, condusă de principii care încă sunt ale voastre, însuflețită cu acele sentimente de libertate, independență și progres, formând legă­tura societății moderne, — a fost prima și singura care salută, prin mijlocirea parlamentului ei, parlamentul italian cu prilejul mu­tării capitalei la Roma. l­­­­ Proclamarea Romei drept capitală a Italiei a fost o sărbătoare națională pentru Romani, care-și trimit adesea privirile lor spre Italia — Patria lor mamă — și ridică urări pentru prosperitatea și măreția ei. Ei văd că după cum Roma de două ori regenera lu­mea, încă pentru a treia dată va ridica din inima Italiei, din inima lm­ii latine, din Roma, noul soare al adevăratei libertăți și al ade­văratului progres. Poporul român poartă în inimă puternica dragoste ce-l unește de cel italian. Peste fruntea sa a trecut sufletul nenorocirii, dar a credința-i în viitor, în măreția rasei latine nu e stinsă. Ce vrea oare acest popor martir ? Vrea să facă să triumfe principiul naționalității și să favorizeze progresul. Românii nu vor să înstrăineze drepturile lor inalienabile, vor să-și grăbească re­vendicările cărora le dă drept istoria lor, vor să se întregească în­­tr’o națione. Noi suntem destul de puternici ca număr și poziție geografică pentru ca să avem dreptul de a forma o națiune. Noi nu vom fi liniștiți până ce pământul Daciei romane, al Daciei fericite, nu va fi liber de oricare stăpânire străină de la Tisa la Marea Neagră și la Munții Balcani. Femeia română păstrează aici cultul leagănului nostru, al Patriei-Mame, memoria fraților apuseni, pentru că dânsa a cântat și cântă într’una: „Frundia verde lăcrimioara (sic). Am avut o scrioara...“ adică ■ „Fronda verde di lagrima Ho avuto una sorellina...“ (urmează versuri tipice în italienește). Italia reconstituită într’o națiune n’ar trebui să uite nici să părăsească pe fiica sa în opera-i de regenerare. I. C. DRAGIESCU Timpurile vin să adeverească spusele lui Drăgescu; nici astăzi nu voim altceva decât atunci când studiosul român se întreba: „ce vrea acest popor martir“. Spre mulțumirea noastră legăturile cu Roma devin o realitate, astfel că scrisoarea de mai sus merită nu numai atențiunea momentului, dar are și o valoare de document. Aurel George Spino­i Poeme bivolare OGOR PUSTIU Capodoperă scăpărătoare, de Porcofonie Ieromonahul j Bivolul cu coarne de jar Paște spini, pulbere și lut, Și lasă scrum și pojar Pe unde-a păscut și-a șezut. Pe biserica mare S’a ridicat o capră, în două picioare. Noapte, năvală și pâclă de noroaie. Ii linge turla și-o roade. A mușcat din aramă și-a supt. Scrâșnit, clopotul a sunat și s’a rupt. De-o sută de zile Ochii-i pâlpâie a fum de feștile Și-mi dă, cu moartea călare pe bivol, târcoale. Brațul e gângav și vlaga, e moale. Vai­ apa s’a fiert în urcioare. Tânjesc să o sorb din izvoare. Mi-aș vrea pâlniile, tălpile, reci. Proaspătă iarbă, crăițe’n poteci. Icoana singură surâde ca o­­ păpușă. A bătut cineva la ușă ? T. ARGHEZI CÂMP LANCHI­U Cânt elipsoidal și turbulent, de COCOȘ Bivolul cu coama de mărar Paște un murguleț necunoscut Că ori e cal, ori e măgar Să-i fie’n obraz, unde­ a șezut. Pe clopotnița vechei bariere S’a ridicat ca un năuc în trei piiere. Amurg, ceață, țesată, copite. Fiseaza catapeteasma, și-o înghite. Mușcă din tuci, și-a supt De la bivoliță lapte, pe dedesupt. Clopotul sună de opt zile Pentru copite cu feștile. Moartea pedalează pe o coale, înțepenită, însă moale. Vai! Fierbe țuica’n clondire. Sug de la canăua subțire. Degetele reci ce-o sa zică? Ma’m fript cu o urzică. A bătut cineva la ușe ? Bată-te să te bată, mătușe. cocoș Vizita inginerilor congresiști la Uzinele Malaxa Inginerul Nicolae Malaxa Eri în a III-a zi a Congresului Inginerilor din întreaga țară, con­­gresiștii în frunte cu cei mai de seamă reprezentanți ai lor, și în cadrul de preocupări principiale, au vizitat Uzinele Malaxa. In ordinea marilor rândueli in­spirate și coordonate prin grija și veghea statornică a Suveranu­lui nostru, ,a prins avânt și dez­voltarea Industriei românești. Și astăzi apărarea noastră armată găsește un puternic și categoric sprijin în industria țării în frun­tea căreia stau „Uzinele Malaxa“. Sânt opera inginerului Malaxa, căruia colegii săi, i-au adus ori o­­magiul unei entusiaste admirații pentru vasta operă creată, orga­nizată și condusă de casa. Marea importanță pe care­­ o prezintă întinsele instalații ale Uzinelor Malaxa este aceia a complectului utilaj modern, indu­strial și metalurgic pentru a fi un centru de producție de arma­ment. Sprijin de bază, al Inarmă­­rei țârei, aceste uzine constituesc încă una din certitudinele con­crete de siguranță ale apărărei țărei. Meritul pentru care congresiști ingineri l-au felicitat pe d. Ma­laxa, constă nu numai în spiritul său de organizare, și în activita­tea de ceas de ceas a inginerului român,­­ dar în concepțiile și ca­pacitatea de a cuprinde lucrurile de vast plan de mântuire. In e­­forturile continui de a ridica in­­dustria românească la potențialul unei mari industrii grele de râz­­boiu, A unei industrii metalurgi­ce. Consensul admirativ al cole­gilor privește inturț­a cu care În­treprinde și izbândește în servi­­ciul patriei sale. Aceste uzine sunt și o biruință românească. Presa străină în anchetele ei de cunoaștere a României, privind dezvoltarea în spiritul noului re­gim sub directa inspirație a ma­relui ei cârmuitor Carol II-lea, și vorbind de Industria româneas­că, însoțește constatările și elo­giile cari ni se aduc, de spec­ale aprecieri și sublinieri admirative aduse d-lui ing. N. Malaxa, într’un articol pe care „Illus­trierter Zeitung” l-a consacrat dezvoltărei industriei românești, și in care dă importante date și considerații pe care le-am repro­­dus și noi, relevă personalitatea excepțională a inginerului ro­­mân. „Sub pavăza, încrederea și conducerea Regelui său, — scrie revista germană, omul tăcut, sim­­plu și neobosit care este ingine­rul N­culae Malaxa, a devenit in­contestabil conducătorul spiritual al Renașterii economiei indus­triale românești. „Aceasta o recunosc și prietenii și fără îndoială și dușmanii atât din țară cât și din stre­nătate. „Autoritatea sa trece mult mai departe de F mitele întreprinderi­lor sale directe unde e numit doar „d. inginer“. Căci spiritul, fapta și avutul său au devenit bun pu­blic. „Cel mai tăcut și invizibil om al României, s’a făcut văzut și ascultat prin creațiile sale, prin puterea sa de muncă prin ca­­rac­­terul său deschis cu simțul răspunderilor“. Importanta foaie culturală ger­mană portretând această figu­ră reprezentativă in cadrul vie­ții de muncă și de construire nouă a României de azi, relie­fează însușirile omului prin care a dobândit locul de onoare pe care-l ocupă azi. Și „Ilustrierte Zeitung“ scrie : „Acest om care tăcea și lucra începând de la ora 4 dim, când alții abia se culcă, — s’a făcut cunoscut prin multiplele și com­plectele lui calități cari-i com­­pun personalitatea, —­ ca un alt Meșter Manole din legendă. „M. S. Regele Carol II, pentru munca, meritul și supunerea sa, l-a onorat cu cele mai înalte or­dine, precum și cu numirea sa ca membru al celui mai înalt Consi­liu Economic, ca membru în Co­mitetul de conducere al Frontu­lui Renașterei Naționale și ca se­nator al Maiestății Sale.’ „Nicolae Malaxa este un mare creator de bunuri, de valori ma­teriale și umane. Iar tot ce câș­tigă, varsă in nouă întreri­nderi fertile, pentru prosperitatea pa­triei. „El are o vorbă . Banul nu-i un scop. — este numai un material de acțiune. Și are valoare numai atunci când arde în motor, când produce mișcare și binefaceri o­­menirei. „Este cel mai realist poet al o­­menirei. Ochiul lui pătrunde cele mai complicate probleme și caractere. Este temut, pe drept cuvânt, căci este un ochiu sigur. Colaborarea cu el este limpede și puternică. Cei cari au prilejul să-l cunoas­că b­ne, — au surpriza de a găsi într’însul un emotiv adorator al frumosului, cu o inimă superbă pentru toate suferințele și împi­lările.“ Și continuând în caracterizări­le sale, articolul vorbește despre sufletul bun al lui Nicolae Ma­laxa, care se mulțumește pe el, atunci când poate ferici pe a­­proapele său. „Lucrătorii săi intelectuali și manuali se supun de bună voe a­­cestui om temut și amabil, pen­­t­ru că toți au conșt­ința că peste ei domină ochiul stăpânului lor, și fiindcă toți știu că el materna­ j­ticianul se controlează singur cu ace­ași severitate cu care contro­lează și pe ceilalți. Și mai ales pentru că toți știu că Malaxa pre­tinde, dar și plătește. „Ceața grea a sgârceniei și a ingustimei de vederi ce au apă­sat atâta timp muncitorimea, a fost risipită de Malaxa. „Tot ce poartă titlul Malaxa are pecetea omului de mari în­­treprinderi, de inovație și emu­lație“. Și această interesantă zugră­vire a unui mare industriaș ro­mân, „Ilustrierte Zeitung“ o în­­cheie astfel : „Malaxa nu este un simplu fa­bricant sau adunător de bani. El este un pionier“. Am extras aceste câteva lucruri din vechea foaie culturală ger­mană pentru constatările de a­­preciere care se aduc țarei noa­stre și pentru elogiul sincer pe care-l decerne oamenilor ei de muncă în servin­ul propășire­ și apărărei naționale.

Next