Neamul Românesc, aprilie 1940 (Anul 35, nr. 75-96)

1940-04-02 / nr. 75

Anul XXXV Nr. 75 ÎSM Vistata plitlti tn «rpm«iar conform aprobăm Dir Q-nl* f­t | !b «99«1 Htrii 2 Apr­lie T43 C FONDATOR ȘI PROPRIETAR N. HORGA REDA­ 11A $1 ADMINISTRAȚIA I | fie un an. <0t>­le­ Peșasi­­un', ifi Le 1 Strada SFT. IONICĂ No. 4 (etaj) j « b­­ | Abonaments 1 ln l!! pentru autoritar si institutu­lii, io.h! if «YJ«G?TM ! ■.«.»«»... ÎSJ­ IU. Tpiotr.r­­t TA­pp I Bena BaBgarina^ DIRECTOR N. GEORGESIU CAMARAZI­­­I Solemnitatea înălțării la gradul de Sublocotenent a promoției „Regele Ferdinand“ Cuvântarea Majestații Sale Regelui Vremurile excepționale prin care trece lumea întreagă au făcut ca voi să eșiți din școli cu câteva luni mai devreme decât a fost prevăzut și să primiți gradul de subloco­­­tenent. Aceasta face din voi o promoție de circumstanță excepțională. Promoția a primit numele Ace­luia, care prin credință și drago­stea Sa de neam, a putut să împli­nească un vis milenar. Aceste două fapte, că purtați a­­­cest nume sfânt pentru toată țara, promoția „Regele Ferdinand", și că«« sunteți o promoție excepțională, fac ca șefii voștrii să vă poată cere să fiți și voi excepționali: excep­ționali prin simțământul datoriei, excepționali prin credința voastră. Plecând la unitățile voastre, să nu uitați nici­odată aceste două im­perative. Eu am convingerea neclintită că acest frumos tineret, care astăzi își pune prima tresă de ofițer, va fi la înălțimea datoriei și la înăl­ț­mea strămoșilor­ strămoșilor. Așa să vă ajute Dumnezeu! (urale puternice). Răspunsul Majestații Sale Regelui­­ la cuvântarea șefului promoției, îți mulțumesc pentru aceste foarte frumoase și mișcătoare cu­vinte pe cari Mi le-ai rostit în numele acestei promoții. Facă Domnul ca aceste făgădueli și aceste înălțătoare sim­­țiminte, care le-ai expus în numele tuturor camarazilor tăi, să pătrundă adânc în sufletul fiecăruia și să fie un crez pentru în­treaga lor viață !­­ Acest spirit de credință, acest sp­rit de jertfă, este un spirit de care depinde tot viitorul neamului nostru — și viitorul acestui neam depinde în mare parte de ofițerii oștirei. Cu cât ofițerii vor­­ fi mai pătrunși că virtuțile militare sunt virtuți de fiecare clipă­ , cu atât mai puternică și cu atât mai bună va fi oștirea noastră.­­ Aceste virtuți sunt înainte de toate virtuți cetățenești, dar 1 sunt virtuți cetățenești cari sunt sporite prin prisma cavalersmului­­ și jertfei, care sunt totdeauna ideile dominatoare ale ofițerului. c Deci încă odată, mulțumind pentru cuvintele cari Mi s'au­­ spus, pun toată nădejdea că întreaga această promoție de ofi­­­­țeri va fi la înălțimea lor. ! Așa să ne ajute Dumnezeu ! ! (Ura­’e puternice și prelungite au acoperit­­ cuvintele Su­­e­­eranului). r —­­*N­~ y--|-|ifln—­<nim­jn^~iimrili« r „Slăbicimea, cîrige sm ca întăr­îe; forje se îndepărtează. Sîebi, vom trezi toate poftele ; tari, vom alunga toate primejdiile." (Ed. prim ministru G. Tătărescu) A­VSRiadn Eps Șeitan Un bun prieten, român cu simțămente calde, a dispărut dintre noi. Era unul din vechea gardă, fost colaborator la vechea­ casă Luca P. Niculescu, fost di­rector al Băncei de Scont, și pâ­nă eri consilier teh­nic al aces­tei importante instituții de cre­dit Născut și crescut pe meleagu­rile însorite ale Ardealului, în Satul Lung unde la granița sil­niciei și-a încheat studiile în 1893, la liceul Comercial din ve­chea cetate românească a Bra­șovului. A luat doi ani mai târ­ziu diploma cu laude a Acade­miei Comerciale din Anvers. Era un transilvănean dintr’o bucată. Munca era pentru el mai mult de­cât împlinirea unei da­torii, o sfântă bucurie. Camarad prețuit și valoros se însuflețea pentru tot ce era gând înalt și cugetare severă. Priete­nii au găsit comori de poezie în inima lui caldă, cu trăsăturile e­­nergice ale sintezei daco-ro­­mane. Fire modestă și cumpănită, dotat cu inteligență vie, Radu Șeitan a onorat locurile pe care le-a ocupat, dând dovadă de conștiință, de corectitudine și de camaraderie. Dorind să afle și să cunoască în toate direcțiile cugetării și faptei umane și-a făcut o cultu­ră generală masivă, și vădind mereu acel­aș robust și dominator bun simț transilvănean. Dragul nostru prieten pleacă acum departe. Se duce în impe­riul tulburător al umbrelor, — de unde va fi mereu un îndemn și un exemplu. L’am prețuit destul ca să în­cercăm, măcar și prin palide cu­­vite să aducem o mângâere fa­miliei îndurerate și zdrobite. El rămâne totuși între noi, bun și blând,­­ om al cifrelor și coloa­nelor, dar pe de-asupra și mai ales dornic de frumos, visător de nobilă atitudine, prețuitor al comandamentelor românești și morale pe care le găsea încân­tat în scrisul profesorului Iorga. La sicri­ul său au adus ulti­mul omagiu prietenii cari l’au cunoscut și l'au iubit, însemn pe d-ni. I. Mecu și Geron Net­ta, secretari generali ai Ministeru­lui Economiei Naționale, D. A­­medeu Lăzărescu vice­președin­tele consiliului de administrație al Băncei de Scont, d-na și d. Alex. Săvulescu director gene­ral al Băncei de Scont, d-na și general Livezeanu, d-na general Sârbu, Ion Ion secretar general al Consiliului Superior bancar, profesor Sp. Iacobescu, d-na și St. Grigoref, C. Mimy, d-na și d. G. Tofan, N. Roșculeț Galați, V. Prod­anof, Marius Piela, d-na col. Bacaloglu, d-na și G. Cris­­todorescu, Trestianu, Paul Pe­­trescu, Gr. Coandă, Jaurez Mo­vilă, G. Manta, N. Georgescu, funcționarii superiori ai Băncei de Scont, ș. a. Au vorbit d-nii Jaurez Movi­lă, N. Georgescu și Nițulescu, inspectorul Băncei de Scont des­pre omul de caracter și de va­loare care a fost până în ultime­le lui clips, Radu Urs Șeitan fiu meritos al Ardealului românesc. Ioachim Miloia încă un tînăr pe care-l ducem la mormînt, și unul din aceia cari au dat mai mult și d­e la cari se putea aștepta și mai m­ult. Intre fruntașii noi, generații bănățene caut în zăda­ unul care să fi unit mai multe cu­­noștinți cu mai multă dorință de a lucra și cu un mai mare spor în opera pe care din fuga u­­nei scurte vieți a putut-o întruchipa decît harnicul muncitor cultural care a fost, — cât mă doare s'o spun! —, Ioachim Miloia. Artist de chemare, înțelegător adînc al unei arte de frumus­eță senină și de bunătate omenească, el făcuse studii speciale in Italia și, venit de acolo, n'a avut n­c.o ambiție de a prinde imediat un loc cît mai înalt și mai bun departe de ținutul png­nii sale. în Banat a vrut să rămîie. Acolo a știut să adune împrej­urul său un întreg grup de tînari., a căror căpetenie firească era ș, cărora l -a insuflat entusiasmul da ca­ e el însuși era cuprins. Neștiute, au apărut, peste unele greutăți, acele „Anale ale­ Banatului" în care se adu­na informația istorică și știrile despre v­ața art­stică a regiunii, înfățișată și în frumosul mic Museu pe care-l pusese în rînduială, fiindu-i adevărat ctitor. Se duce la patruzeci și trei de ani, înainte de a-i fi venit clipa răsplătirii. N. IORGA. Muzee Muzeul, în definiția lui de necesitate ■permanentă în viața culturală a unui popor, n’a prea fost subiect de preocupări stăruitoare la noi. Dar când îl aducea în discuție câte-un pri­lej oarecare. Destul de rar. Și dacă în Capitală avem vre-o câteva muzee valoroase de interes documentar, artistic, cultural, se datorește mai mult inițiativei și perseverenței câ­torva oameni de seamă și de ex­cepție, cari au trebuit să lupte cu destule piedici și sâcceli. Ideia necesității unui muzeu într’o direcție sau alta, de ori­unde ar porni, e datoria câr­­muitorilor țării de a studia, a o lansa în inițiativă și a o diri­gui spre îndeplinire. Cu atât mai mult cu cât un muzeu cultural, devine un pa­trimoniu național al viitorului. El oprește risipirea înainte de orice a documentărilor epocii. Deși în patrimoniul lui el poa­te aduna atâtea piese desluși­­toare ale trecutului. Cum e cel istoric, arheologic, de arte reli­gioase etc.... Și ne gândim la ținuturile noastre. Câte piese de valoare și de interes de muzeu nu se vor fi irosind, din cauză că autorită­țile nu sânt avizate prin prezen­ța unui muzeu, — care de alt­fel e așa de vag considerat chiar în Capitala țării. In această eră de bune in­tenții cu scop național, când toată țara capătă o arhitectură de viață nouă, să nu uităm mu­zeele în cari posteritatea vor găsi consemnate epocile de consolidare, de creație și pro­­­­pășire ale națiunei. Și odată cu grija permanen­tă de a le îmbogăți pe cele cari le avem, să le creiem pe acele cari ne lipsesc. Și să nu uităm provinciile. Un luptător român în Italia Mi exmind­ru Bujor In istoria ziaristicei române nu­mele uitat al transilvăneanului Alexandru Bujor apare înconju­rat cu nimbii adevăraților înfăp­tuitori, drept unul care s’a de­votat cu patimă cauzei unirii și disrobirii Românilor, desfășu­rând o interesantă activitate în Italia prin foile sale „Dacia Tra­iana” și „Propaganda” (1872— 1873). D. Claudiu Isonescu vor­bește pe larg în excelenta sa lu­crare „La Stampa Romeno-Italia­­na în România e în Italia” des­pre ideile lui Alexandru Bujor, idei care atunci păreau poate că vin din altă lume, dar strălucesc azi prin justiță. Plin de semnificație — scrie autorul — apare faptul că în I­­talia s’a ridicat pentru prima dată vocea menită să-i trezească pe Transilvăneni și Bucovineni să-și apere naționalitatea. Italie­nii de asemenea aveau compa­trioți sub același jug — imperiul habsburgic — iar chemările de liberare formau o adevărată inte­grare în solidaritatea rasei. A. Bujor ridică steagul acestei cru­ciade în coloanele publicațiunilor „Propaganda” și „Dacia Traiana” (scoase la Veneția și Roma), pur­tător al ideilor lui Giuseppe Man­­zzani, că numai la căderea Țaru­lui și a împăratului de la Viena vor fi liberi Românii. In Dacia Traiana”, 1873 Roma, Bujor publică o emoționantă „Prefaz'one insarvato ai­­e‘o­i romeui”, arătând că „„­dealul ima­ginației sale este mumai o Daco- Roman­a una și liberă”. Numai cu sacrificii uriașe și răbdare se va ajunge la o asemenea reali­zare­, în serviciul căreia apelea­ză la tineret. Câtă vreme, scrie Butor, poporul român, coborîtor d’ntr’un nonor rege se va pros­terna în fata ungurului, turcului și teutonului ? Va veni un Maria care să redeștepte pe Români, și pentru aceasta îndeamnă la pregatire tineretul. In „Dacia Traiana” găsim „ In­troduzione” cu năvalnice accen­te proclamând necesitatea ime­diată a luptei Românilor pentru libertate, imitând alte națiuni europene. Deosebit de remarcabil apare articolul „L’equilibrio eu­ropeo ed­i popoli oppressi" (Da­cia Traiana, A. Bujor, Roma) unde ni se demonstrează că Tur­cia și Austria erau moralmente reduse la neputință, în pragul căderii. Echilibrului continental le trebuiau alte baze decât con­gresul din Viena. Numai prin li­bertatea națiunilor se va asigura Europei pacea, dar înainte de toate, scrise Bujor, trebuesc li­berate națiunile oprimate de a­­numite mari puteri. Cât privește forma de guver­nământ, reiese republicanismul lui Bujor, abordând apoi intere­santul aspect al unor State Unite ale Europei, dar afirmă că „Ro­mânii, Ungurii, Polonii și Boem­i, înainte de a se gândi la forma de guvernământ, trebuiau să-și cucerească independența... Au­torul fixează pentr­u 1900 rezol­varea acestei capitale chestiuni europene, și vedem că profeția a întârziat nu cu mulți ani. In alt articol „Alia­ți­a­ven­tu romena”, Bujor recomandă tine­retului să imite virtutea strămo­șească, dar nu și funesta­ politică a­ înaintașilor, să se conducă după Italienii care au știut să se ridice contra unor dușmani neîmblân­ziți. Bujor și-a propus cu vigoare să facă cunoscută în Italia Româ­nia, iar în patrie să se cunoască neajui în­­ arne latine. Profunda sa convingere era că libertatea Românilor nu se va înfăptui de­cât prin ajutorul Italiei și țărilor surori. In foaia sa, Bujor publi­că un epocal articol — franțuzeș­­te-românește — întitulat „Stucru asupra alianțelor politice”, din care autorul apare drept doctri­nar de frunte al politicei intere­selor naționale. Cu totul intere­sante se desprind rândurile des­pre Italia, și cred util a le reda întocmai (pag. 107, C. Isopescu, La Stampa periodica: „După Congresul de la Paris, Franța și Rusia se legată de a­­pro­ap­e, ceea ce permise lui Na­poleon III să execute campania din Italia. In 1859, Rusia opri Pru­sia și Confederația german­­ă, a­­tunci foart­e dispusă a veni in aju­torul Austriei și în 1860, ea opri Austria să-l ajute pe Pană și re­gele Neapolului, cum plănuia s-o facă. Toată lumea știe că suve­ranii Austriei, Prusiei și Furiei se renunră la Varșovia și că Rund a făcu să aibă întâietate promisiu­nea de neintervers?«, care salvă Aursi George Si­na (Continuare în pag. 3-a) GAZETA CALF­C. A apărut „Gazeta Cărților" No. 13 —14 (pe Martie 1940), cu colaborarea d-lui N. Iorga, Aurel A. Mureșianu (Prima publ­iație a lui Titu Maio­rescu — și Biblioteca Corvinilor), Al. Stamatiad, D. Iov, P­­men Constantinescu și V. Theodosiu, D. Munteanu-Răm­­nic (Răsboiul Carpaților și Românii Sscursați), Paul I. Papadopol (Cărți vechi), prof. Paul Constantinescu (Pagina Muzicală), prof. A. G. Stino (Tricentenarul „Horace“ — Corneille și — O carte veche despre limba română), prof. N. C. D­rancea, precum și un carnet bibliografic, cataloage de cărți vechi, vitrine, recen­zii, antologie la zi, note și cărți primite. Director: D. Munteanu- Râmnic. Redacția și administrația în Ploești. Sp­rijiniți industria și comerțul românesc POEZIE ȘI NUMAI POEZIE Ne întoarcem iarăși după un popas scurt la fermecătoarea Poezie, pe care o vestește așa de simțitor d. Octav Șuluțiu, scriitor și critic... Ea e pretutindeni. Poezia. Un suflet dornic să afle și o liră în­­strunatâ să cânte frumusețile t­irei, ajunge. In ori­ce’ ungher al vieței de toate zilele pulsează marea și universala armonie. ’ D. Suluțiu mai spune și d-sa în „Familia“ de la Oradia Mare, despre minunatele daruri ale divinei cântări poetice : „Pretutindeni unde natura-și desfășoară bogata ei varietate, în­ larg­.le-i peisagii, în frescele sale uriașe, ca și în amănuntele-i mi­niaturale , și ’n giganticul apus de soare calm sub valurile oceanului ca și ’n lucrătura de bijutier a unor aripi de fluture și ’n armonia zumzetului de albină ca și ’n bubuitul simfonic al furtunii, în aroma unui păr despletit de femeie sau a unei păduri de brad, nicăiri nu lipsește acel farmec irezistibil, grăuntele secret care se apropie și al­­cătuiște secreta lor magie. Acel „ceva“ e poezia. Poezia este și ea pretutindeni. Ea e un timbru și o tonalitate, e o atitudine și o esență, ea e în toate și orișiunde, confundându-se cu toată existența: „închis in cercul misterios al vieții, omul e înconjurat și asaltat de acest val de mireasmă spirituală ce iese din lucruri și ființe și înaintează întru întămâinarea sa așa cum într’o poezie a lui Rainer Maria Rilke singurătatea, care ,­iese din mare, ca o ploaie întru în­tâmpinarea serii“. „Poezia, fluid natural ce se degajă din toate înfățișările vieții, prezență statornică și cotidiană se regăsește în mod egal legată de orice lucrare a mâinilor omenești pusă acolo odată cu duhul creației, adus din imitarea naturii și a vieții. Intr un oraș, în simetria străzilor sale, în înfățișarea caselor și ’n tot ceea cs­ i caracter particular al său, rezultat din încrucișarea peisagiului urban cu atmosfera, cu cerul, cu lumina, e omniprezentă poezia! Intr’o farfurie cu marginile răsfrânte, pe care câteva flori și semne geometrice sau o pasăre cu ciocul lung, aduc un colț de viață imobilizată in eternitatea de o clipă a smalțului, în paharul elegant răsucit, cu motivul ornamental subțire și transparent în cristal, mâna omului a închis odată cu forma vieții, și farmecul ei irezistibil, poezia ! Ne ducem acum la poema cu geamuri a marelui bard Gellu Naum pe care am dat-o deunăzi fără să insistăm. Scrie acolo poetul, cam așa . ..Pot să-ți spun vorbe ca niște geamuri Vorbe asemenea urdoxilor sau razelor „Vorbe așezate orizontal chibrituri. Vorbele nu pot fi geamuri, nici ca niște geamuri. Vorbe „car­telate“ nu se pot închipui; geamurile sunt un produs al unui cartel foarte transparent, ca scopuri, — mai transparent chiar da­cât producția respectivă D. Gellu Naum e un virtuoz al trăznelii „albe“. D-sa nu alear­gă după rimă; e încântat din sărite când îi cerce­tam producția. Amestecă c^peV^0lC Ce paralelism s’ar putea închipui intre /*<iin mai absurd (dacă „absurdul“ poate fi ’ vorbele „ori­să apară chiar in Poezie ? Să se afle­ oare in versurile : TM „Vorbe ca scaunele să-ți tocești pantalonii timpanelor“ " „Vorbe... asemeni berzelor, puilor de căprioară, butonilor“ vorbe poetice, asemeni marilor serbări de toamnă cu foșnete de fusti, și când în aquarelă hora țăranilor miroase a picioare! Va răspunde, poate, d. Octav Șuluțiu că nici d-sa nu crede că fluidul cu gingășii fermecătoare, poezia dumnezeească s’ar fi ră­tăcit prin versuri ca acestea. Dar n’a avut curajul s’o scrie nici d-sa până acum, nici alți confrați din critica noastră așa de îngăduitoare Au tolerat ca murdăria grafică să se răsfețe în reviste și ..pla­chete“. Au binevoit să închidă ochii înaintea’producției scribilor hidoși, să justifice prin „estetism“ obligatoriu scrânteala progre­sivă a rătăciților. Ba, uneori, au epuizat întregul vocabular admirativ ca să în­curajeze pe Baltazarii și Pipersbergii stricători de suflete, cari spurcă limba și batjocoresc lucrurile sfinte. Unii dintre domnii critici „autorizați“ s’au vindecat probabil Au început să lucreze, să scrie, și să dea la iveală volume fru­moase, gândite, instructive. E de văzut dacă totuși n’au făcut destul rău supralicitând proza infamă și versul scabros. In „Reliefurile“ pe care le primesc acum de la eminentul scrii­tor d. I. Popescu-Polyelet, aflu o epigramă a lui Cincinat despre poezia scabroasă: Gândind la versurile lor Un singur lucru mă îuimează Că sp­ricul e trecător, Vițigoi­lia mea psihed­estră. E așa de adevărată, — și se potrivește de minune. N. Georgescu Pastorale Ziarul Podgoria dă sfa­turi cum trebuesc îngrijite butoaele. Pentru butoaele divine Ne rezervam un rol secund. Voi le ’ngrijiți mereu, și bine voioși, noi vi le dăm... de fund. Jemsea în fața profilelor t­e azi. A treia conferință din ciclul or­ganizat de Gruparea Femeilor Ro­mâne din Cluj, de sub președinția d-nei Sofia Șt. Meteș, a fost ținută în 11 Martie, în Aula Primăriei, de către o distinsă membră în co­mitet, profesoara Maria Mateescu. Conferențiara începe desvoltarea subiectului ales, subliniind faptul că azi, toată suflarea omenească este preocupată de o singură pro­blemă : rasboiul! Războiul actual influențează toate tărîmurile de activitate. Dar mai ales tărîmul social. Dacă Solidaritatea socială este primul scut pentru apărarea individului privit ca celulă In al­cătuirea societății, solidaritatea morală este prima întrebare grea a vrer­ei actuale. Războiul înghite toate energiile materiale, banul domnește mai mult ca ori­când, și se pare la un moment dat că sub puterea lui brutală și neînsufleți­tă, duce la desagregarea idealuri­lor. Intre aceste abisuri aducătoa­re de distrugeri sufletești, acesta fiind scopul primordial al răsboiu­­lui nervilor de azi, elementul mo­ral aruncă primele punți, pe care acei care îl dețin îl pot împărtăși cu risipă, pentru îndreptarea pa­șilor încercați ai soldatului pe dru­mul izbânzii! Primul postulat al vremurilor grele este trăirea lor demnă, și este îndeplinit tot de e­­lementul moral. Și cine mai­ bine decât femeea, poate îndeplini acest deziderat ? Părăsind senină liniștea căminu­lui, de încă acum 50 de ani, o gă­sește în toate locurile unde e ne­­voe de mângâere, calm și alinare. După întâia parte a expunerii, unde d-na conferențiară arată drumul greu străbătut azi de toa­te popoarele și unde numai pute­rea sufletească poate fi un în­dreptar către orizonturi mai se­nine. Subliniază apoi marea operă a femeii de pretutindeni prin înăl­țarea moralului celor descurajați, arată mai precis cum își dă obolul ajutorării femeea fiecărei țări be­ligerante de azi, începând cu „Fe­meea Germană“. Național socia­lismul, încă de mult, a organizat femeea în spirit militar fiindu-i un prețios auxiliar tuturor nevoi­lor. Fetele germane după ce ur­mează cursuri de gospodărie ru­rală, înlocuesc brațele celor ple­cați. O altă organizație feminină cunoscută sub numele de B. D. M., ziua lucrează benevol în gospodă­riile sătești, iar seara urmează cursuri teoretice; din rândurile ei apar viitoarele infirmiere, azi în număr de 35.000. O secție feme­­nină a partidului îndeplinește paza instituțiilor publice și organizează reprezentații teatrale pentru sol­dați. Birourile, magazinele, fabricile și uzinele a un personal femenin bine organizat. In Rusia Sovietică principala ramură de activitate fe­minină este aviația. Se spune chiar că unele unități de infante­rie și artilerie ar fi comandate de femei. In Finlanda femeile sunt pretutindeni, luptând pe străzile orașelor cot la cot cu bărbații, du­când muniții și hrană pe front, sau culegând răniții din primele linii. Celebra organizație Lotta Sword (80.000) constitue azi un exemplu de disciplină și curaj. Anglia: pre­gătită, femeea engleză dă dovadă de înaltă capacitate și disciplină, doamne din înalta artistocrație, înrolate în serviciul patriei așteap­tă în zori de zi cu răbdare la ușa serviciului unde sunt repartizate. Din cauza multiplelor cereri de în­scrieri ca voluntare, guvernul a luat măsuri de selecționare. Un nu­măr de 30.000 de auxiliare mâ­­nuesc armele. Dintre aviatoare 8 au căpătat aprobarea de pilotaj și dintre 2 căzute pentru patrie , u­­neia i s’au făcut onoruri militare. Femeea franceză fără să fie pre­gătită, dovedește o perfectă adap­tabilitate la situație, oricât de grea ar fi ea. Femeile înlocuiesc băr­bații în uzinele de armament, bi­rouri și magazine. Ca șoferi con­duc copiii din regiunile evacuate, iar acasă împletesc pentru soldați. Cea mai impresionantă organiza­ție este aceea a infirmierelor ae­rului. D-na conferențiară trece apoi spre meleagurile noastre dragi, vorbind despre Femeia Română! Ir această ultimă parte a confe­rinței constă nota originală a d-nei Maria Mateescu, care nu se măr­ginește să descrie felul de activi­tate al femeii române ci îi între­gește. Vom începe ca și d sa să arătăm că femeea română dă atât de prețioase ajutoare țării sale, pi­n asociațiile femenine, prin ti­neret, și chiar prin contribuții răs­­lețe. Prima organizare a tineretu­lui o face Straja Țării, care for­mează echipe de infirmiere. Cele­lalte asociații trimit pachete pe front și își dau toate fondurile pen­tru apărarea națională. Crucea ro­șie își împarte în cele șapte gru­pe toate aderentele, după aptitu­dini.­ Ceea ce lipsește femeiei ro­mâne este o organizare mai te­meinică, organizare care să încea­pă cu revizuirea conștientă a ne­voilor și care trebue să sfârșească prin renunțarea la cele personale Podgoria combate­­ „demagogii“ vinului. Demagogia ? o himeră Inoperantă și profană Primejd­a-i, l’a filoxeră, iar catastrofă,­­— e la mană. COCOȘ în folosul patriei. Este prima î­trebare care se transformă in su­gestie, pusă de D-na conferențiar Continuând, vom găsi în gospod­inile noastre multe lucruri netr­buincioase pentru noi, dar folos toare țării. Astfel fierul vechi ci fiecare casă trebue să ia drum uzinelor de armament! Sunt țara în care abundă plantele m­ritinale Exportul medicamentei noastre atinge numai mica cifă de 8.000.000 lei. Suntem o țară gricolă. Se cer brațe de munc? Unde sunt înscrierile voluntare s menine ? M. S. Regele a spus recentul Mesaj „strădania cumun întărește frontul unirii“ ; acea­ s invitație trebue luată drept dev­ză pentru a sări în ajutorul ne­mului nostru. D-na conferențiar a înțeles că nu-i de ajuns ceea o facem în cadrul vechilor drumu săpate de înaintașele noastre, suntem datoare azi să creiem a tele noui, prin propriile noastr energii. ItfJarseia Arcan

Next