Neamul Românesc, mai 1940 (Anul 35, nr. 97-119)
1940-05-03 / nr. 97
Anul XXXV Nr. 97 ffea» payta58 pîâ«ft8 î» amstem earns«** Ute, ©-vaS* f. S, ®0 fl*. »81/93S 93t Vineri 3 Mas 1040 C F0AIE CULTURALA. ECONOMICA, SOCIALA SI NAȚIONALA ȘI NAȚIONALA I îl EDACrTIA ȘI ADMINISTRAȚIA Pe uz, aîît,00 Lei. Pe șase ani, 300 Lei Strada SFT. IONICĂ No. 4 (etaj) | Abonamente | &apă ’ Pentru autorități și instituțiuni, 1000 Le FONDATOR ȘI PROPRIETAR N. IORGA DIRECTOR N. GEORGESCU Credite pentru meseriași Moțiunea care sintetizează desbaterile ce au avut loc in cadrul celui de al doilea congres național al breslelor, înfățișează guvernului țării câteva vechi dorințe ale muncitorimii noastre, dorințe, care, fără îndoială, vor fi luate în considerare de acesta și împlinite în măsura posibilităților Printre altele, moțiunea cuprinde un aliniat, în care muncitorimea roagă pe guvernanții țării „să complecteze organizarea băncii creditului meșteșugăresc, astfel încât ea „să fie în sprijinul meseriașilor harnici și lipsiți de mijloace“. Cu alte cuvinte meseriașii țării cer un sprijin material efectiv din partea guvernului, sprijin care li s’a promis de mult, el fiind condiția esențială a desvoltării meșteșugului românesc. Banca de credit creată în acest scop trebue deci să fie adusă în stare să corespundă cât mai bine țelului pentru care a fost creată, printr’o organizare atentă și completă. Dar mai ales priintr’o și mai atentă fixare a criteriilor după care să fie acordate aceste credite. s Meseriașii, în moțiunea lor, precizează că, să fie sprijiniți prin credite meseriașii harnici și lipsiți de mijloace. Poarte natural. Dar în ceasul de față, când problema repunerii elementului autohton în drepturile lui firești e mai actuală ca oricând, criteriul etnic este încă unul care trebue ținut înseamnă dă o instituție de credit meșteșugăresc. legele vorbește în numele țârii. Țara este legată prin îndatoririle ei, iar noi suntem un popor. Poporul acesta are o simțire, poporul are un simț de onoare, lege iül li putem spune că, împreunăm Dânsul, ne apărăm contra oricui. Dar, dincolo de această apărare, în contra celui mai bun prieten ca și în contra seim? mai crunt dușman, în afari de aceasta» este orientarea pentru„ dacă o vor îngădui vremurile, vom căuta © în amintirile sîtoastre și în inima poporului român. BUCUREȘTI (î) j Sn străinătate; 'Him Tristeța Statelor cu naționalități Ministrul pentru legăturile cu naționalitățile a vorbit in Cameră, recapitulînd ce s'a făcut pentru ca locuitorii de alt neam, pe cari n'am voit niciodată să-i des naționalisăm, ai acestei țări să nu aibă dreptul de a se plînge de nimic. Tot ce s'a afirmat cu acest prilej e absolut adevărat. Dar, dacă n'avem să protestăm împotriva atitudinii celei mai numeroase și cu dreptul la mai multă mîndrie dintre naționalități, nu e așa cu o alta. Intr’o țară onest neutră, cum a dovedit-o și prin ultimele măsuri, presa acesteia scrie ca și cum n'ar fi în Statul acesta neutru. Ea servește fățiș scopurile unuia din Statele în luptă și nu e numai atît. Odată un factor autoritat al ei spunea că, de fapt, Românii sunt o nică minoritate în mijlocul acelora cari vor avea totul pănă la Marea Neagră și, supt raportul etnic, îl au și astăzi. Acuma, se suieră în Basarabia-de-jos, și nu de Ruși, așa de buni cetățeni, și nici de Evrei, orice amintește România ,iar nouă, după un sfert de veac, ni se scrie în altă limbă decît a noastră și se așteaptă poate ca și răspunsul nostru să fie în aceiași limbă. Orice ar fi, noi ca popor tot acolo vom fi, și nu e nicio nevoie să fim astfel necontenit jigniți. N. IORGA țoWond 70.88 . ______________________ NO IORGA sfjristos a înviat... ■ Sfânta sărbătoare a Paștilor a fost și este, pentru noi, romanii, zi de bucurie, de înălțare și de întărire. In sine, învierea Domnului, cuprinde pe lângă atâtea înțelesuri înalte, și pe acela al unei profunde renașteri. După cum, primăvara, întreg pământul renaște sub puterea caiuarei coborâte din Soare, — tot asemenea, sufletele omenești se trezesc cu putere la lumina curată care coborî, asupra lor din înaltul învierii. De aceea, aceasta mare — cea mai mare — sărbătoare a creștinătății vine cu bucurii reînoite cu nădejdi mai mari, cu gânduri mai interne, a te — și cu acea năzuință nouă, care-i adânc omenească, de a crede că, orice-ar fi, binele nu a pierit din lume— și că, oricând, el poate împodobi sufletul omenesc, umbrit și pus la încercare de atâtea și atâtea necazuri, și nevoi. Paștile Domnului este, așadar, și sărbătoarea binelui,— a nădejdilor de bine, — a dourior adânci de împăcare între oameni și de necontenită reîntemeere a vieții omenești pe o temelie de pace și de unire. Dar’, iată, anul acesta, sfintele Sărbători ale Paștilor, le petrecem în mari îngrijorări și marele așteptări... Și ar zice, astfel, unii, că anul acesta, sfânta Sărbătoare și-ar fi pierdut mult din înțelesul ei, acesta despre care vorbim aici. Poate că au dreptate, — poate că nu au dreptate... Dar dacă sta vom în bun cumpăt și vom judeca pe bună dreptate, bine vom putea grăi că nu au dreptate. Desigur, multă răutate slomnește azi în lume, — neîndoelnic, mari sunt nevoile și multe necazurile, — cine ar putea să tăgăduiască, fără să nu mintă? Dar, ce să însemneze, oare, toate acestea, •— când noi trebue să ne dăm seama că tocmai în asemenea învolburări, avem nevoie de o tărie de ridicare, de curățire, de întărire... Neamul acesta al nostru, de câte ori nu a cunoscut sfinte Paști, petrecuți în băjenii și în necazuri — și tot de atâtea ori, tocmai în zoporul celor mai crunte nevoi, el s’a oprit, a gustat din întremătoarea mâncare a învierii — și, cu puteri încă sporite, a purces mai departe, spre o și mai mare înfruntare a urgiei... O,— de câte ori, ostașii de demult, nu ciocnea ouăle roșii de-a călare, dealungul drumurilor mari, în sgomat de zăngănit de arme — și de crn-3 ori, în freamătul cel spăiimântător al vălmășagurilor de război, nu și-au zis ei, unii altora: „Hristos a înviat!“ — căpătând prin aceste cuvinte de sfântă salutare, o putere încă mai mare în duh, și o cibire încă mai încăpățânată în brațe.. ., — de câte ori!... Să deschidem cartea neamului nostru — și mai mult cu ochii duhului de cât cu ce, de carne, să cetim minunata vreme — dar și smerita închinare în fața învierii a ostașului cu lancea ascuțită și cu sâneața umplută cu dultuală, prins in noaptea de înviere în încleștare cu grelele amenințări... Iar după ce-și mutau fruntea cu apa cea sfântă a învierii, porneau mai departe întru înfrângerea unei vitrege soarte, ca s’o doboare, —« ca să aducă, la potrivită vreme „învierea“ cea dorită a neamului, din trecătoare» „moartă“ a nevoilor și a necazurilor... O,—de câte ori!... Iar în urma lor, acasă, în căsuțele acelea, risipite pe văi sa îi agățate de culmile dealurilor, cei rămași în isbeliștea tuturor lipsurilor, întâmpinau sfânta înviere cu aceiași smerită înclinare, și cu sufletul limpezit de aceiași nestrămutată nădejde că „mâine și-va bine“, — că, peste puțină vreme, se va așeza iarăși liniștea cea bună, aducătoare de rodnică și tihnită viețuire... Și așa a fost mereu... Așa că, neamul acesta al nostru a avut necurmate „înfieri“ din trecătoare înserări, din adânc întunerec... Așa am putea interpreta acel vers, azi, pe nedrept, banalizat: „Românul are șapte vieți în pieptu-i de aramă...“ Nu șapte, — ci șaptezeci avut-a Românul, care n’a prea făcut îndelungată tovărășie cu huzurul și cu liniștea... Nu-i aceasta o deșartă laudă, ci-i adevărul cel adevărat, inchis cu lacăte grele în cartea vieții neamului, dealungul nesfârșitelor veacuri... Citească cine vrea — și va vedea... Așa că, întorcându-ne acum la pasul de azi, vom zice: „Da, adevărat, în mari clătinări și în grele nevoi se petrece sfânta sărbătoare a învierii Domnului în anul acesta... Ei și dacă?!.. Și dacă aceste clătinări sunt mari și dacă aceste nevoi sunt grele, nu se cade, oare, ca, îngennechind în fața străluminoasei învieri, să lăsăm să cadă în sufletul nostru, lumină multă și bună din Inima iubitoare a A. Lescurov-Moldovaovd (Continuare în pag. 2-a) 1*1 Reculegere Ne amintim de Paștile anului trecut. De vremea rea, de lapovița de la sfârșitul lui Martie 1939 și de toată perioada aceea de îngrijorare și de neliniște care pusese stăpânire pe toată lumea. April, luna în care a căzut Paștile, a adus oarecare înseninare pentru ca imediat, după aceea, tensiunea să fie un nou în urcare. Cu toată febra, cu toate greutățile de tot felul ne exprimam nădejdea unor vremuri mai bune Și credeam în ele. Așa cum spunea cronicarul însă, „nu sunt vremurile sub cârma omului". Din Aprilie 1939 și 8 până în Aprilie 1940 s’au petrecut evenimente cari vor fi trecute cu sânge în pagini de istorie, întreg echilibrul bătrânului continent a fost sdruncinat, pacea pe pământ și buna învoire dintre oameni au fost rupte. Paștile lui 1940 trece după o iarnă lungă și grea, după o iarnă în care zeci de mii de oameni s’au jertfit pe altarul lui Marte, după o iarnă de suferință și de neliniște. Cea mai frumoasă dintre sărbătorile creștinești a fost în contradicție cu cele predicate de Cel care s’a jertfit pentru binele oma»nirii, pentru pacea și buna învoială unor oameni. Vor fi iubiíul eari, suspină după fiii aflați departe de cămin, soții neliniște de soarta soților aflați la datorie copii cari plângă pe urmele tatălui. Vor fi în lume familii îndoliate, inimi sdrobite, credințe sdruncinate. Toate însă, spune Scriptura, de la Dumnezeu sunt date și n’avem a ne răsvrăti împotriva voinței Celui de Sus. Firea toate răbdătoare, oricât de puternic încercat, omul le va suporta pe toate cu nădejdea că mâine va fi mai bine. Ne-a mai rămas singură această nădejde pe care este bine s-o păstrăm nesdruncinată. Nădejdea în zilele cari vor veni, singur balsam al inimilor adânc încercate. Pastorala de Paști a I. P.S. Palmarii cu ocazia Sfintelor sărbători ele cruce. Lumină mari, fulgere, au pusteiul I. P. S. S. Patriarh a Sat următoarea Pastorală: brăzdat vreduhul, pământul ,cerul au tresăltat și cutremur sguduitor s’a făcut deasemenea când El a înviat, și s’a ridicat biruitor din mormânt. Iată pentru ce bucura învierii Mântuitorului nu este asemenea bucuriilor și desfătărilor trupești. Ea este cu adevărat bucuria Duhu.. NICODIM Din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei, Patriarh al României, Locțiitor al Cezareei din Capadocia, Președinte al Sfântului Sinod. Tuturor binecredincioșilor creștini ai Bisericii noastre, har și pace de la Dumnezeu, Părintele din ceruri, iar dela Noi arhierească binecuvântare. Iubiți fii duhovnicești, Lumina învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, strălucește din zeu puternic și se revarsă minunat peste câmpul vieții duhovnicești. Covârșitoare și nepovestită bucurie aduce întregii creștinătăți, slăvită zi a învierii Mântuitorului. Măreția acestei bucurii amintește și destăinuește lumii de pretutindenea și de totdeauna, taina nepătrunsă a biruinții adevărului asupra întunericului. Cu adevărat prăsnuirea acestei slăvite sărbători are darul de a mângâia și întări inimile, de a lumina și îndruma conștiințele și de a încălzi și îmbărbăta sufletele creștinilor. Biserica noastră dreptslăvitoare numește ziua învierii Mântuitorului, „zi sfântă, împărătească și Doamnă, praznic al praznicilor, sărbătoare a sărbătorilor, pe care Domnul a făcut-o să ne bucurăm și să ne veselim într’nna“. Pământul s’a cutremurat și catapeteasma templului din Ierusalim s’a rupt în două câ’?d Mântuitorul și-a dat Duhul pe lui și a dragostei care nu piere niciodată; este imnul triumfal al bucuriei divine, armonia și pacea biruitoare a cerului. „Căci Mântuitorul Hristos a murit ca să mântuiască pe cei păcătoși și a înviat ca să lumineze și să desăvârșească pe cei ‘opți; a murit ca să închidă porțile iadului și a înviat ca să ne deschidă ușile raiului; în sfârșit a murit pentru păcatele noastre și a înviat pentru îndreptarea noastră”. De aceea, „cerurile după cuviință să se vesele,ca și pământul, să se bucure și să prăsnuiască toată lumea cea văzută și, cea nevăzută, că Hristos s’a sculat, veselia cea veșnică”. Prin înviere, Mântuitorul statornicește o nouă ordine duhovnicească în lume și întemeiază împărăția Sa în inimile oamenilor. Dar învierea Sa se înfățișează ca o piatră de hotar puterjnic între o lume stăpânită și lunecată de păcat și între împărăția Harului cel de sus. Ea reprezintă creațiunea omului , lepădării de sine, al adevărului și al dragostei. De aceea în această slăvită sărbătoare apare Mântuitorul ca împărat al cerului și al pământului, încununat de laurii biruinții celei negrăite, biruința împotriva păcatului și morții. Iubiți fii duhovnicești. In împărăția lui Dumnezeu sufletul este acela care formează singura frumusețe, singura putere și singura nădejde. El este înfățișat ca un Altar rezervat lui Dumnezeu, și ca cea mai prețioasă podoabă a operii divine în lume. Tăria și vrednicia omului isbucnește din lăuntrul său, unde găsim cheia entuziasmului celui mai înalt, a eroismului celui mai curat și puterea de biruință cea mai înflăcărată. Și când în miez de noapte, ca. din Continuare în pagina 2-a) Avărații creștini au înălțat altare pentru întărirea credinței și lauda lui Dumnezeu. Adevărații români construiesc cazemate pentru apărarea granițelor și gloria Patriei. Așa Mind să nu lăsăm pentru mâine cees ce putem face astăzi. Să ne plătim la timp impozitele contribuind prin aceasta la asigurarea liniștei și demnității naționale» I.P.SIS. PATRIARHUL NICOWSM Scrisoarea ÎÎJ-a Pastorale — Dragul meu Cocoș, sa umplem me odata un panar Și ciocnind să-l bem cu ’ncetul... Revărsându-l ca un har negustând licoarea blondă, care nu-i oxigenată Să mă lași să-mi zboare gândul in spre vremi de altă dată, împreună să ne ducem către idealul spațiu In spre Roma glorioasă... Amintindu-mi de Horațiu Mângâereanul. Acolo ’n Roma, și’n Capitoliu Preoții slujeau în temple, cultul vinului divin... , Sfinte vremuri... In cetatea aderenților bucolici Nu se pomenea de ape, nici de tipi antialcoolici. Beau mereu, din zori în noapte, din amurguri pănă’n zori. Magi, patricieni și oaste, plebeeni și visători Consumau pocale multe cu Faleru și cu Cecule Se gargariseau, geometric, și de obicei, la cult. Armonii plebiscitare se intercalau sonore .Din amurguri la ivirea răcoroasei Aurore Pe Horațiu cântărețul amforelor durdulii L’am fi regăsit oriunde ’n cârdurile de cheflii, îngâna în Oda Treia că lui Bacus s’a legat , Să îi dea o capră albă, — și un chef îmbelșugat. „5 Ludei dragi mereu îi cântă, până lira să și-o rupă Adorabil soarbe vesel, sgomotos, cupă de cupă ’■ Lui Telefus îi dedică trei epode ca la cramă [ Bând din Chiosul teluric, — cu reflexe de aramă. • Iar Murenei, drăgălașei și cuceritoarei fete • împreună cu poeme, vin de Chioru îi trimete. Ne cântau poeții vinul când se prosternau la Divin! stupidă rătăcire... Azi ar fi... niște bețivi! Cam așa ne spun scapeții cari sug la robinete Hidrofanții și plouații, păgubosul om-secete Apoplecticii, plevușcă, toți sectanții apei goale... Limitrofii seci ai vieței, și ai beției triumfale Spumegă și ne insultă!... Dezolante exemplare Le dorim, să-și ducă greul, în băltoacele sumare Noi alcoolici! Și ei îngeri! Păcătoși mai sunt la gură. Vinul curge în altare, și la cuminecătură. Vinul când venim pe lume, simfonia lui ne ’ncântă Taina dulce îl recheamă, taina cât era de sfântă. Când ne-au botezat, părinții au băut precum noi bem Sugem și la cununie, — și în viață, cu sistem Bem mereu și bem într'xim, grija n’o băgăm în seamă Până când spre necuprinsul gol, Ursitele ne cheamă Poate-i un făcut, o dogmă, o comandă, un simbol Cu paharul plin o viață, să... finalizăm un gol. Pe scenariul existenței ar fi trist din cale,afară Să ne mângâiem cu apă, și sărată și amară Generosul, Sfântul Tată, a frânat cumplitul chin Și lăsat-a omenirei leacul stocului de vin. Viața noastră își fixează fericită al ei sens Când noi deșertăm pecale cadențat, mereu, intens... Când lăsăm pe altă dată grija și obșteștile nevoi Și începem cu glosarul fermecatului butoi. Să bea apă clientela cruntelor reumatisme Să se ’nece cobitorii cosmicelor cataclisme Spaima vinului să-i ducă, să le fluere sticleții. • 0990 0 » O OO O Noi cuprinși în armonia și dumnezeirea vieței Să plutim pe ce e farmec și lumină ’n ritmul vier Șue până pe mistagogii servi ai hidroterapiei. Generoși, curați la suflet cum e crinul, cum eneaua Sorții au căzut de-acum și ei Canalul, noi, Concava. Savurând licoarea sfântă ce-o proteguiră Zeii. Și jertfim generatoarei, gândului divin, Ideii Și purificați de jertfa aromatelor libații Să cântăm în simfonia genialei orchestrații. COCOȘ TEATRUL „LIGII CULTURALE* Azi și în fiecare seară la orele 8,30 precis, Teatrul Culturale de sub directa supraveghere a d-lui Profesor Nicolaie Iorga, reprezintă admirabila comedie în trei acte: „îmbrăcații pe cei goi“ de Pirandello, în direcția de scenă a d-lui Nicolae Massim, cu Dorin Sireteanu, Petre Ștefănescu, Dinu Macedonschi și Nicolae Făgădaru de la Teatrul Național și d-nele EugenicTvohnescu, Sofica Ionescu și Cecilia Bărbulescu-Sincu. Viitoarea premieră va fi „Isus“ cinci acte de d-l Profesor Nicolae Iorga în direcția de scenă a d-lui Nicolae Massim. Pentru statuia lui Eminescu A^AAVWVVWVVVVVVVVVVVVVWVVVVVVI TOTAL GENERAL 1.019.437 M Donaî Comîtehilul pentru Cassa, Crângul și Biserica lui Eminescu din comuna Spitești, județul Botoșani. Suma subscrisă până acum pentru monumentul lui Mihail Eminescu ce se va ridica în Capitala Publicăm numele nouilor subscriitori: D. Iordan Dumitru, Str. Petre Poenaru No. 15, Ploești 200 „ fotri" *GT9 437~1eT 400.000 619.237 Premiul Statului Gh. Asachi — Raportul d-lui prof. N. Iorga pe temeiul căruia s’a acordat premiul de Academia Română — I Premiul Statului Gheorghe Asachi, de 50.000 lei, s’a împărțit astfel : 25.000 lei Societății Române de Filosofie pentru „Istoria Filosofiei Moderne“, ■ Vol. I—III (București 1937—38 în 8 °, 3 vol.) pe baza următorului raport al d-lui N. Iorga : „Primul volum din această carte de colaborație oferită confratelui nostru I. Petrovici cuprinde colaborațiile cele mai variate ale unor scriitori cunoscuți, ca d-na Alice Voinescu, d d. Brucăr, Noica și chiar Comarnescu, și a altora cari apar acum întâia oară, cu frumosul curaj al unor încercări de sinteză. ___ „D. Papu reproduce păreri străine despre Renaștere (între altele aceia, cu totul greșită, a lui Dilthey, că e vorba de o perioadă „artistică“; evul mediu ar fi cea „teologică“. Din parte i, tânărul autor vede în filosofia vremii, de altfel așa de puțin originală, una „dictată de un puternic individualism (?), subsumată valorii artistice întreținută de o mentalitate burgeză (!) imanentistă (?) și ratificată (!) de o concepție religioasă panteistă“(?). Printre păreri străine acumulate fără a fi mistuite găsim afirmații așa de incopetente și complet false ca aceasta : „Această limbă (greaca) nu mai avea loc a pătrunde în cadrele atât de stricte și delimitate ale intelectualității medievale“ (p. 23). Dar evul mediu nu e o epocă de „cadre“ și limba greacă a fost de mult cunoscută (v. autorul Antapodosis, episcopul Liutprand, iar, la urmă, școala lui Manuil Chrysoloras). Pentru autor, în evul mediu această limbă nu putea fi primită fiindcă, se indentifica, de multe ori, cu absolutul unui des i tin probitiv (sic) și, de aceea, cunoașterea ei presinta aproape aspectul inaccesibil al „inconștientului „de astăzi“. Și, cu mândrie, după multe elucubrații ca aceasta ni se amintește dictonul „graec cum est, non potest legi“ de fapt: „graecum est, non legitur“. Doar se recunoaște că se știa ceva către sfârșitul evului mediu „odată cu disoluția (?) Imperiului bizari•tin“, când, pentru lecții de gramatică, „se ajunge să echivaleze cu resimțirea unor puteri demiurgice“ (!). Și se citează așa de clara gândire a confratelui nostru P. P. Negulescu... Să mai pomenesc de ciudata idee că mișcarea comunală, începută numai in evul mediu, sa desăvârșește la Renaștere, când tocmai o apasă și distruge monarhi, (p. 24) ? Sau faptul că descoperirile geografice, care încep încă din prima jumătate a secolului al XlV-lea, adus, „în locul infinitului intensiv realizat de către aspirația extatică..., un infinit spațial“. Vorbe goale, et praeteren nihil. Pe urmă de la Toffanni la Guido di Rugiero se urmează compiliația. Autorul e pe pământ numai când dă biografia lui Nicolae de Cusa, care e însă profund medieval. Dar că avem a face cu o compilație nemărturisită o arată faptul că, după ce se pomenește cartea lui, De docta ignorantia se fac citații din De la docte ignorance.. Academia platonică, e după d. Negulescu, măturisit mai departe, după „De Possert“ a lui Cusa; e vorba de „Dell’Sciarchia“ (sic), ca și cum ar fi și întrebuințat-o. In acelaș timp se prezintă biografii răzlețe pe care nu le leagă nici ideile, nici măcar epoca. Caracterizările ca despre Telesio sunt superficiale : orice articol de enciclopedie dă altele mai bune. Nicăici măcar un început de biografie. „Cu intemeierea fizicei moderne“, d. Anton Dimitriu e pe un teren de resumat modest, care trece de limita Renașterii. Dar cu d. Vlădescu-Răcoasa se revine la lucrurile luate în pripă. De unde va fi luat acest cercetător român al „politicei și filosofiei Dreptului“ „misticismul oficializat (!) ale maltratatului ev mediu. Luther, așa de profund medieval, în toate direcțiile, e prezentat ca dărâmătorul medievismului (p. 40). Autorul se arată cum poate de d. Negulescu și el e „admirabila lucrare“ a d-lui Antóniade, dar n’a auzit de adevărata capodoperă a lui Pasquale Villari, pe care atâția o pradă. E sigur că acel care se informează din câte un „recueil des cours“ n’a cetit personal pe Machiavelli și nici pe alții de cari vorbește cu ușurință și ușurătate gazetărească. „A se vedea în această privință cum reiese un Montaigne, prezintat de d-na Alice Voinescu. Aici avem a face cu o gândire personală, verificată printr’o lungă experiență. Filosofia germană e arătată inteligent de d. N. Facon. O bună caracterizare a lui Bacon de d-l Al. Posescu, care ne lămurește că așa, „noi înșine“, „a căzut într’o eroare“, într’o lucrare din 1927. Cu modestie se anunță sociologul Herseni pentru a vorbi de Hobbes, pe care dovedește că l-a studiat serios: autorul e pe un teren și(Continuare în pag. îl a)