Neamul Românesc, mai 1940 (Anul 35, nr. 97-119)

1940-05-03 / nr. 97

Anul XXXV Nr. 97 ffea» payta58 pîâ«ft8 î» amstem earns«** Ute, ©-vaS* f. S, ®0 fl*. »81/93S 93t Vineri 3 Mas 1040 C F0AIE CULTURALA. ECONOMICA, SOCIALA SI NAȚIONALA ȘI NAȚIONALA I îl EDACrTIA ȘI ADMINISTRAȚIA Pe uz, aîît­­,00 Lei. Pe șase­­ ani, 300 Le­i Strada SFT. IONICĂ No. 4 (etaj) | Abonamente | &apă ’ Pentru autorități și instituțiuni, 1000 Le FONDATOR ȘI PROPRIETAR N. IORGA DIRECTOR N. GEORGESCU Credite pentru meseriași Moțiunea care sintetizează des­­baterile ce au avut loc in cadrul celui de al doilea congres națio­nal al breslelor, înfățișează gu­vernului țării câteva vechi do­rințe ale muncitorimii noastre, dorințe, care, fără îndoială, vor fi luate în considerare de acesta și împlinite în măsura posibilită­ților Printre altele, moțiunea cu­prinde un aliniat, în care mun­citorimea roagă pe guvernanții țării „să complecteze organizarea băncii creditului meșteșugăresc, astfel încât ea „să fie în sprijinul meseriașilor harnici și lipsiți de mijloace“. Cu alte cuvinte mese­riașii țării cer un sprijin material efectiv din partea guvernului, sprijin care li s’a promis de mult, el fiind condiția esențială a des­­voltării meșteșugului românesc. Banca de credit creată în acest scop trebue deci să fie adusă în stare să corespundă cât mai bine țelului pentru care a fost creată, printr’o organizare atentă și com­pletă. Dar mai ales priintr’o și mai atentă fixare a criteriilor după care să fie acordate aceste credite. s Meseriașii, în moțiunea lor, precizează că, să fie sprijiniți prin credite meseriașii harnici și lip­siți de mijloace. Poarte natural. Dar în ceasul de față, când pro­blema repunerii elementului au­­tohton în drepturile lui firești e mai actuală ca ori­când, criteriul etnic este încă unul care trebue ținut în­seamnă dă o instituție de credit meșteșugăresc. legele vorbește în numele țârii. Țara este legată prin înda­toririle ei, iar noi suntem un popor. Poporul acesta are o simțire, poporul are un simț de onoare, lege iül li putem spune că, îm­preună­m Dânsul, ne apărăm contra oricui. Dar, dincolo de această apărare, în contra celui mai bun prieten ca și în contra seim? mai crunt dușman, în afari de aceasta» este orientarea pe­ntru„ dacă o vor îngădui vremurile, vom căuta­ © în amintirile sîtoastre și în inima poporului român. BUCUREȘTI (î) j Sn străinătate; 'Him Tristeța Statelor cu naționalități Ministrul pentru legăturile cu naționalitățile a vorbit in Cameră, recapitulînd ce s'a făcut pentru ca locuitorii de alt neam, pe cari n'am voit niciodată să-i des naționalisăm, ai ace­stei țări să nu aibă dreptul de a se plînge de nimic. Tot ce s'a afirmat cu acest prilej e absolut adevărat. Dar, dacă n'avem să protestăm împotriva atitudinii celei mai numeroase și cu dreptul la mai multă mîndrie dintre naționalități, nu e așa cu o alta. Intr’o țară onest neutră, cum a dovedit-o și prin ultimele măsuri, presa acesteia scrie ca și cum n'ar fi în Statul acesta neutru. Ea servește fățiș scopurile unuia din Statele în luptă și nu e numai atît. Odată un factor autoritat al ei spunea că, de fapt, Românii­­ sunt o n­ică minoritate în mij­locul acelora cari vor avea totul pănă la Marea Neagră și, supt raportul etnic, îl au și astăzi. Acuma, se suieră în Basarabia-de-jos, și nu de Ruși, așa de buni cetățeni, și nici de Evrei, orice amintește România­ ,iar nouă, după un sfert de veac, ni se scrie în altă limbă decît a noastră și se așteaptă poate ca și răspunsul nostru să fie în aceiași limbă. Orice ar fi, noi ca popor tot acolo vom fi, și nu e nicio nevoie să fim astfel necontenit jigniți. N. IORGA țoWon­d 70.88 . ______________________ NO IORGA sfjristos a înviat... ■ Sfânta sărbătoare a Paștilor a fost și este, pentru noi, roma­nii, zi de bucurie, de înălțare și de întărire. In sine, învierea Domnului, cuprinde pe lângă atâtea înțele­suri înalte, și pe acela al unei profunde renașteri. După cum, primăvara, întreg pământul re­naște sub puterea caiuarei cobo­­râte din Soare, —­ tot asemenea, sufletele omenești se trezesc cu putere la lumina curată care coborî, asupra lor din înaltul învierii. De aceea, aceasta mare — cea mai mare — sărbătoare a creș­tinătății vine cu bucurii reînoite cu nădejdi mai mari, cu gân­duri mai interne­, a te — și­ cu acea năzuință nouă, care-i adânc o­­menească, de a crede că, orice-ar fi, binele nu a pierit din lume— și că, oricând, el poate împodobi sufletul omenesc, umbrit și pus la încercare de atâtea și atâtea necazuri, și nevoi. Paștile Domnului este, așadar, și sărbătoarea binelui,­­— a nă­dejdilor de bine, —­ a do­uri­or adânci de împăcare între oa­meni și de necontenită reînte­­meere a vieții omenești pe o te­melie de pace și de unire. Dar’, iată, anul acesta, sfinte­le Sărbători ale Paștilor, le pe­trecem în mari îngrijorări și m­arele așteptări... Și ar zice, astfel, unii, că anul acesta, sfânta Sărbătoare și-ar fi pierdut mult din înțelesul ei, a­­cesta despre care vorbim aici. Poate că au dreptate, — poa­te că nu au dreptate... Dar dacă sta­ vom în bun cum­păt și vom judeca pe bună dreptate, bine vom putea grăi că nu au dreptate. De­sigur, multă răutate slom­­nește azi în lume, — neîndoel­­nic, mari sunt nevoile și multe necazurile, — cine ar putea să tăgăduiască, fără să nu mintă? Dar, ce să însemneze, oare, toa­te acestea, •— când noi trebue să ne dăm seama că tocmai în asemenea învolburări, avem ne­voie de o tărie de ridicare, de curățire, de întărire... Neamul acesta al nostru, de câte ori nu a cunoscut sfinte Paști, petrecuți în băjenii și în necazuri — și tot de­ atâtea ori, tocmai în zoporul celor mai crunte nevoi, el s’a oprit, a gus­tat din întremătoarea mâncare a învierii — și, cu puteri încă sporite, a purces mai departe, spre o și mai mare înfruntare a urgiei... O,­­— de câte ori, os­tașii de demult, nu ciocne­a ouăle roșii de-a călare, dealun­­gul drumurilor mari, în sg­omat de zăngănit de arme — și de crn-3 ori, în freamătul cel spăi­­i­mântător al vălmășagurilor de război, nu și-au zis ei, unii al­tora: „Hristos a înviat!“ — că­pătând prin aceste cuvinte de sfântă salutare, o putere încă mai mare în duh, și o cib­ire încă mai încăpățânată în bra­țe.. ., — de câte ori!... Să des­chidem cartea neamului nostru — și mai mult cu ochii duhu­lui de cât cu ce, de carne, să cetim minunata vr­em­e — dar și smerita închinare în fața în­vierii a ostașului cu lancea ascu­țită și cu sâneața umplută cu dult­uală, prins in noaptea de înviere în încleștare cu grelele amenințări... Iar după ce-și mutau fruntea cu apa cea sfân­tă a învierii, porneau mai de­­­­parte întru înfrângerea unei vi­trege soarte, ca s’o doboare, —« ca să aducă, la potrivită vreme „învierea“ cea­ dorită a neamu­lui, din trecătoare» „moartă“ a nevoilor și­ a necazurilor... O,—­­de câte ori!... Iar în urma lor, acasă, în că­suțele acelea, risipite pe văi sa îi agățate de culmile dealurilor, cei rămași în isbeliștea tuturor lipsurilor, întâmpinau sfânta înviere cu aceiași smerită încli­­nare, și cu sufletul limpezit de aceiași nestrămutată nădejde că „mâine și-va bine“, — că, peste puțină vreme, se va așeza iarăși liniștea cea bună, aducătoare de rodnică și tihnită viețuire... Și așa a fost mereu... Așa că, neamul acesta al nostru a avut necurmate „înfieri“ din trecă­toare înserări, din adânc întu­­nerec... Așa am putea interpre­ta acel vers, azi, pe nedrept, ba­nalizat: „Românul are­ șapte vieți în pieptu-i de aramă...“ Nu șapte, — ci șaptezeci avut-a Ro­mânul, care n’a prea făcut­ în­delungată tovărășie cu huzurul și cu liniștea... Nu-i aceasta o deșartă laudă, ci-i adevărul cel adevărat, inchis cu lacăte grele în cartea vieții neamului, dealungul nesfârșite­lor veacuri... Citească cine vrea — și va vedea... Așa că, întorcându-ne acum la pasul de azi, vom zice: „Da, adevărat, în mari clătinări și în grele nevoi se petrece sfânta sărbătoare a învierii Domnului în anul acesta... Ei și dacă?!.. Și dacă aceste clătinări sunt mari și dacă aceste nevoi sunt­ grele, nu se cade, oare, ca, înge­­nnechind în fața străluminoasei învieri, să lăsăm să cadă în su­fletul nostru, lumină multă și bună din Inima iubitoare a A­. Lescurov-Moldovaovd (Continuare în pag. 2-a) 1*1 Reculegere Ne a­mintim de Paștile anului trecut. De vremea rea, de lapovița de la sfârșitul lui Martie 1939 și de toată perioada aceea de îngri­jorare și de neliniște care pusese stăpânire pe toată lumea. April, luna în care a căzut Paștile, a adus oarecare înseninare pentru ca imediat, după aceea, tensiunea să fie un nou în urcare. Cu toată febra, cu toate greută­țile de tot felul ne exprimam nă­dejdea unor vremuri mai bune Și credeam în ele. Așa cum spunea cronicarul însă, „nu sunt vremurile sub câr­ma omului". Din Aprilie 1939 și 8 până în Aprilie 1940 s’au petre­cut evenimente cari vor fi trecute cu sânge în pagini de istorie, în­treg echilibrul bătrânului conti­­­­nent a fost sdruncinat, pacea pe pământ și buna învoire dintre oameni au fost rupte. Paștile lui 1940 trece după o iarnă lungă și grea, după o iarnă în care zeci de mii de oameni s’au jertfit pe altarul lui Marte, după o iarnă de suferință și de neliniște. Cea mai frumoasă dintre săr­bătorile creștinești a fost în con­tradicție cu­ cele predicate de Cel care s’a jertfit pentru binele om­a»­nirii, pentru pacea și buna învo­ială unor oameni. Vor fi iubiíul eari, suspină după­­ fiii aflați departe de cămin, soții neliniște de soarta soților aflați la datorie copii cari plângă pe ur­mele tatălui. Vor fi în lume fa­milii îndoliate, inimi sdrobite, credințe sdruncinate. Toate însă, spune Scriptura, de la Dumnezeu sunt date și n’avem a ne răsvrăti împotriva­ voinței Celui de Sus. Fire­a toate răbdătoare, oricât de puternic încercat, omul le va suporta pe toate cu nădejdea că mâine va fi mai bine. Ne-a mai răm­as singură această nădejde pe care este bine s-o păs­trăm nesdruncinată. Nădejdea în zilele cari vor veni, singur balsam al inimilor adânc încercate. Pastorala de Paști a I. P.S. Palmarii cu ocazia Sfintelor sărbători ele cruce. Lumină mari, fulgere, au pusteiul I. P. S. S. Patriarh a­­ Sat ur­mătoarea Pastorală: brăzdat vreduhul, pământul ,­­cerul au tresăltat și cutremur sguduitor s’a făcut deasemenea când El a înviat, și s’a ridicat bi­ruitor din mormânt. Iată pen­tru ce bucura învierii Mântui­torului nu este asemenea bucu­riilor și desfătărilor trupești. Ea este cu adevărat bucuria Duhu.. NICODIM Din mila­ lui Dumnezeu Arhi­episcop al Bucureștilor, Mitropo­lit al Ungro-Vlahiei, Patriarh al României, Locțiitor al Cezareei din Capadoci­a, Președinte al Sfântului Sinod. Tuturor binecredincioșilor cre­știni ai Bisericii noastre, har și pace de la Dumnezeu, Părintele din ceruri, iar dela Noi arhie­rească binecuvântare. Iubiți fii duhovnicești, Lumina învierii Mântuitoru­lui nostru Iisus Hristos, strălu­cește din z­eu puternic și se re­varsă minunat peste câmpul vieții duhovnicești. Covârșitoare și nepovestită bucurie aduce întregii creștină­tăți, slăvită zi a învierii Mântui­torului. Măreția acestei bucurii amintește și destăinuește lumii de pretutindenea și de totdeau­na, taina nepătrunsă a biruinții adevărului asupra întunericu­lui. Cu adevărat prăsnuirea aces­tei slăvite sărbători are darul de a mângâia și întări inimile, de a lumina și îndruma conști­ințele și de a încălzi și îmbăr­băta sufletele creștinilor. Bise­rica noastră dreptslăvitoare nu­mește ziua învierii Mântuito­rului, „zi sfântă, împărătească și Doamnă, praznic al prazni­­cilor, sărbătoare a sărbătorilor, pe care Domnul a făcut-o să ne bucurăm și să ne veselim în­­tr’nna“. Pământul s’a cutremurat și catapeteasma templului din Ie­rusalim s’a rupt în două câ’?d Mântuitorul și-a dat Duhul pe lui și a dragostei care nu piere niciodată; este imnul triumfal al bucuriei divine, armonia și pacea biruitoare a cerului. „Căci Mântuitorul Hr­istos a murit ca să mântuiască pe cei păcătoși și a înviat ca să lumi­neze și să desăvârșească pe cei ‘­­opți; a murit ca­ să închidă porțile iadului și a înviat ca să ne deschidă ușile raiului; în sfârșit a murit pentru păca­tele noastre și a înviat pentru îndreptarea noastră”. De aceea, „cerurile după cuviință să se vesele,ca și pământul, să se bucure și­­ să prăsnuiască toată lumea cea văzută și, cea nevă­zută, că Hristos s’a sculat, vese­lia cea veșnică”. Prin înviere, Mântuitorul sta­tornicește o nouă ordine duhov­nicească în lume și întemeiază împărăția Sa în inimile oameni­­lor. Dar învierea Sa se înfăți­șează ca o piatră de hotar puter­­jnic între o lume stăpânită și lunecată de păcat și între îm­părăția Harului cel de sus. Ea reprezintă creațiu­nea omului , lepădării de sine,­ al adevărului și al­ dragostei. De aceea în acea­stă slăvită sărbătoare apare Mântui­torul ca împărat al ceru­lui și al pământului, încununat de laurii biruinții celei negrăite, biruința împotriva păcatului și morții. Iubiți fii duhovnicești. In împărăția lui Dumnezeu sufletul este acela care formează singura frumusețe, singura pu­tere și singura nădejde. El este înfățișat ca un Altar rezervat lui Dumnezeu, și ca cea mai prețioasă podoabă a operii divi­ne în lume. Tăria și vrednicia omului is­­bucnește­ din lăuntrul său, unde găsim cheia entuziasmului ce­lui mai înalt, a eroismului celui mai curat și puterea de bi­ruință cea­ mai înflăcărată. Și când în miez de noapte, ca. din­­ Continuare în pagina 2-a) A­­vărații creștini au înălțat altare pentru întărirea credinței și lauda lui Dumnezeu. Adevărații români construiesc cazemate pentru apărarea gra­­nițelor și gloria Patriei. Așa Mind să nu lăsăm pentru mâine cees ce putem face astăzi. Să ne plătim la timp impozitele contribuind prin aceasta la asigurarea liniștei și demnității naționale» I.P.SIS. PATRIARHUL NICOWSM Scrisoarea ÎÎJ-a Pastorale — Dragul meu Cocoș, sa umplem me odata un panar Și ciocnind să-l bem cu ’ncetul... Revărsându-l ca un har negustând licoarea blondă, care nu-i oxigenată Să mă lași să-mi zboare gândul in spre vremi de altă dată­­, împreună să ne ducem către idealul spațiu In spre Roma glorioasă... Amintindu-mi de Horațiu Mângâere­anul. Acolo ’n Roma, și’n Capitoliu Preoții slujeau în temple, cultul vinului divin... , Sfinte vremuri... In cetatea aderenților bucolici Nu se pomenea de ape, nici de tipi antialcoolici. Beau mereu, din zori în noapte, din amurguri pănă’n zori. Magi, patricieni și oaste, plebeeni și visători Consumau pocale multe cu Faleru și cu Cecule Se gargariseau, geometric, și de obicei, la cult. Armonii plebiscitare se intercala­u sonore .Din amurguri la ivirea răcoroasei Aurore Pe Horațiu cântărețul amforelor durdulii L’am fi regăsit ori­unde ’n cârdurile de cheflii, îngâna în Oda Treia că lui Bacus s’a legat , Să îi dea o capră albă, — și un chef îmbelșugat. „5 Ludei dragi mereu îi­­ cântă, până lira să și-o rupă Adorabil soarbe vesel, sgomotos, cupă de cupă ’■ Lui Telefus îi dedică trei epode ca la cramă [ Bând din Chiosul teluric, — cu reflexe de aramă. • Iar Murenei, drăgălașei și cuceritoarei fete • împreună cu poeme, vin de Chioru îi trimete. Ne cântau poeții vinul când se prosternau la Divi­n! stupidă rătăcire... Azi a­r fi... niște bețivi! Cam așa ne spun scapeții cari sug la robinete Hidrofanții și plouații, păgubosul om-secete Apoplecticii, plevușcă, toți sectanții apei goale... Limitrofii seci ai vieței, și­ ai beției triumfale Spumegă și ne insultă!... Dezolante exemplare Le dorim, să-și­ ducă greul, în băltoacele sumare Noi alcoolici! Și ei îngeri! Păcătoși mai sunt la gură. Vinul curge în altare, și la cuminecătură. Vinul când venim pe lume, simfonia lui ne ’ncântă Taina dulce îl recheamă, taina cât e­ra de sfântă. Când ne-au botezat, părinții au băut precum noi bem Sugem și la cununie, — și în viață, cu sistem Bem mereu și bem într'xim, grija n’o băgăm în seamă Până când spre necuprinsul gol, Ursitele ne cheamă Poate-i un făcut, o dogmă, o comandă, un simbol Cu paharul plin o viață, să... finalizăm un gol. Pe scenariul existenței ar fi trist din cale,afară Să ne mângâiem cu apă, și sărată și amară Generosul, Sfântul Tată, a frânat cumplitul chin Și lăsat-a omenirei leacul stocului de vin. Viața noastră își fixează fericită al ei sens Când noi deșertăm pecale cadențat, mereu, intens... Când lăsăm pe­ altă dată grija și obșteștile nevoi Și începem cu glosarul fermecatului butoi. Să bea apă clientela cruntelor reumatisme Să se ’nece cobitorii cosmicelor cataclisme Spaima vinului să-i ducă, să le fluere sticleții. • 0990 0 » O O­O O Noi cuprinși în armonia și dumnezeirea vieței Să plutim pe ce e farmec și lumină ’n ritmul vier Șue până pe mistagogii servi ai hid­roter­apiei. Generoși, curați la suflet cum e crinul, cum e­neaua Sorții au căzut de-acum și­ ei Canalul, noi, Concava. Savurând licoarea sfântă ce-o proteguiră Zeii. Și jertfim generatoarei, gândului divin, Ideii Și purificați de jertfa aromatelor libații Să cântăm în simfonia genialei orchestrații. COCOȘ TEATRUL „LIGII CULTURALE* Azi și în fiecare seară la orele 8,30 precis, Teatrul Culturale de sub directa supraveghere a d-lui Profesor Nicolaie Iorga, reprezintă admirabila comedie în trei acte: „îmbrăcații pe cei goi“ de Pirandello, în direcția de scenă a d-lui Nicolae Mas­­sim, cu Dorin Sireteanu, Petre Ștefănescu, Dinu Macedonschi și Nicolae Făgădaru de la Teatrul Național și d-nele EugenicTvoh­nescu, Sofica Ionescu și Cecilia Bărbulescu-Sincu. Viitoarea premieră va fi „Isus“ cinci acte de d-l Profesor Nicolae Iorga în direcția de scenă a d-lui Nicolae Massim. Pentru statuia lu­i Eminescu A^AAVWVVWVVVVVVVVVVVVVWVVVVVVI TOTAL GENERAL 1.019.437 M Donaî Comîtehilul pentru Cassa, Crângul și Biserica lui Emin­escu din comuna S­pitești, județul Bo­toșani. Suma subscrisă până acum pentru monumentul lui Mihail Em­inescu ce se va ridica în Capitala­ Publicăm numele nouilor subscrii­tori: D. Iordan Dumitru, Str. Petre Poenaru No. 15, Ploești 200 „ fotri" *GT9 43­7~1eT 400.000 619.237 Premiul Statului­ Gh. Asachi — Raportul d-lui prof. N. Iorga pe temeiul căruia s’a acordat premiul de Academia Română — I Premiul Statului Gheorghe Asachi, de 50.000 lei, s’a împăr­țit astfel : 25.000 lei Societății Române de Filosofie pentru „Is­toria Filosofiei Moderne“, ■ Vol. I—III (București 1937—38 în 8 °, 3 vol.) pe baza următorului ra­­port al d-lui N. Iorga : „Primul volum din această carte de colaborație oferită con­fratelui nostru I. Petrovici cu­prinde colaborațiile cele mai va­riate ale unor scriitori cunoscuți, ca d-na Alice Voinescu, d d. Bru­­căr, Noica și chiar Comarnescu, și a altora cari apar acum întâia oară, cu frumosul curaj al unor încercări de sinteză. ___ „D. Papu reproduce păreri străine despre Renaștere (între altele aceia, cu totul greșită, a lui Dilthey, că e vorba de o pe­rioadă „artistică“; evul mediu ar fi cea „teologică“. Din parte­ i, tânărul autor vede în filosofia vremii, de altfel așa de puțin ori­ginală, una „dictată de un pu­ternic individualism (?), subsu­mată valorii artistice întreținută de o mentalitate burgeză (!) ima­­nentistă (?) și ratificată (!) de o concepție religioasă panteistă“(?). Printre păreri străine acumulate fără a fi­ mistuite găsim afirmații așa de incopetente și complet false ca aceasta : „Această limbă­­ (greaca) nu mai avea loc a pă­trunde în cadrele atât de stricte­­ și delimitate ale intelectualității medievale“ (p. 23). Dar evul me­diu nu e o epocă de „cadre“ și limba greacă a fost de mult cu­noscută (v. autorul Antapodosis, episcopul Liutprand, iar, la urmă, școala lui Manuil Chrysoloras). Pentru autor, în evul mediu această limbă nu putea fi pri­­­­mită fiindcă, se indentifica, de­­ multe ori, cu absolutul unui des­ i tin probitiv (sic) și, de aceea, cu­­­­noașterea ei presinta aproape as­­­­pectul inaccesibil al „inconștien­­­­tului „de astăzi“. Și, cu mândrie,­­ după multe elucubrații ca aceasta­­ ni se amintește dictonul „grae­­c cum est, non potest legi“ de fapt:­­ „graecum est, non legitur“. Doar se recunoaște că se știa ceva că­tre sfârșitul evului mediu „odată cu disoluția (?) Imperiului bizari­­•­tin“, când, pentru lecții de gra­­­­matică, „se ajunge să echivaleze­­ cu resimțirea unor puteri demi­urgice“ (!). Și se citează așa de clara gândire a confratelui nos­tru P. P. Negulescu... Să mai po­menesc de ciudata idee că miș­carea comunală, începută numai in evul mediu, sa desăvârșește la Renaștere, când tocmai o apasă și distruge monarhi, (p. 24) ? Sau faptul că descoperirile geogra­fice, care încep încă din prima jumătate a secolului al XlV-lea, adus, „în locul infinitului inten­siv realizat de către aspirația ex­tatică..., un infinit spațial“. Vor­be goale, et praeteren nihil. Pe urmă de la Toffa­nni la Guido di Rugiero se urmează compiliația. Autorul e pe pământ numai când dă biografia lui Nicolae de Cusa, care e însă profund medieval. Dar că avem a face cu o compila­ție nemărturisită o arată faptul că, după ce se pomenește cartea lui, De docta ignorantia se fac citații din De la docte ignorance.. Academia platonică, e după d. Negulescu, măturisit mai depar­te, după „De Possert“ a lui Cusa; e vorba de „Dell’Sciarchia“ (sic), ca și cum ar fi și întrebuințat-o. In acelaș timp se prezintă bio­grafii răzlețe pe care nu le leagă nici ideile, nici măcar epoca. Ca­racterizările ca despre Telesio sunt superficiale : orice articol de enciclopedie dă altele mai bune. Nicăici măcar un început de biografie. „Cu intemeierea fizicei mo­derne“, d. Anton Dimitriu e pe un teren de resumat modest, care trece de limita Renașterii. Dar cu d. Vlădescu-Răcoasa se revi­ne la lucrurile luate în pripă. De unde va fi luat acest cercetător român al „politicei și filosofiei Dreptului“ „misticismul oficiali­zat (!) ale maltratatului ev mediu. Luther, așa de profund medie­val, în toate direcțiile, e prezen­tat ca dărâmătorul medievismu­­lui (p. 40). Autorul se arată cum poate de d. Negulescu și el e „ad­mirabila lucrare“ a d-lui Antó­niade, dar n’a auzit de adevărata capodoperă a lui Pasquale Vil­­lari, pe care atâția o pradă. E sigur că acel care se informează din câte un „recueil des cours“ n’a cetit personal pe Machiavelli și nici pe alții de cari vorbește cu ușurință și ușurătate gazetă­rească. „A se vedea în această pri­vință cum reiese un Montaigne, prezintat de d-na Alice Voinescu. Aici avem a face cu o gândire personală, verificată printr’o lungă experiență. Filosofia ger­mană e arătată inteligent de d. N. Facon. O bună caracterizare a lui Bacon de d-l Al. Posescu, care ne lămurește că așa, „noi înșine“, „a căzut într’o eroare“, într’o lucrare din 1927. Cu mo­destie se anunță sociologul Her­­seni pentru a vorbi de Hobbes, pe care dovedește că l-a studiat serios: autorul e pe un teren și­(Continuare în pag. îl­ a)

Next