Neamul Românesc, octombrie 1940 (Anul 35, nr. 218-223)
1940-10-01 / nr. 218
Anul XXXV Nr. 218 Taxa poșta.!! plătită la numerar conform «probăte» Olt. G-ralet. 9. 9. nt. 89991/9S9, ÖT . 1 Marti 1 Octombrie 1940 C FONDATOR Ș! PROPRIETAR N. IORGA NiciI REDACȚIA §! ADMINUSTAȚIA Pe un an, 600 Lei. Pe șase luni, 300 Lei 1 Strada SFT. IONICĂ No. 4 (etaj) #% g Abonamente ta țară 9 Pentru autorități și instituțiuni, 1009 Lei DIRECTOR N. GEORGESCU mușama, nici răzbunări In hotărîrile cari se iau azi, este de menționat caracteristica trecerei prompte la acțiune. S’au mai anunțat răspunderi și curățire de moravuri cari să sfârșească odată, între altele, cu lăcomia îmbogățirilor și cu permanentizarea acelui ,câștig fără muncă“ ce a răbufnit încă de mult și în revolta lui Mihail Eminescu. In cursul ultimilor douăzeci de ani, de altfel, fiecare guvernare nouă, aducea un bagaj considerabil de făgădueli, de bune intenții și de prefaceri radicale în studiu. Trecerea la îndepliniri însă, pentru exemplificări, pentru o nouă normă de viață, nu a fost cu putință. Și este adevărat, — trebue — pentru aceasta nu numai tăria autorității executive prin care s’a greșit până azi, dar trebue discernământul logic, de înaltă morală, care să producă sancțiunile, — și fără părtinirile cari absolvă, și fără răzbunările cari însemințează revoltele viitoare. Un organism nou de conducere, fără aderențele și obligațiile cari impun mușamalizări deoparte și prigoana nedreaptă de alta, are privilegiul și marele avantaj de a produce schimbările fără de cari nu se mai poate merge înainte. Și dacă într’o operă de purificare cruțările cu „dedesubturi“, cari s’au succedat în judecăți tărăgănate cu anii (vezi Scoda) și cu certificate de onestitate, decepționează, — (vezi controlul averilor) la fel asprele sancțiuni trebue să atingă numai pe vinovați. Este ceia ce așteaptă o țară, izbită în idealurile ei de veacuri pentru care s’a vărsat atâta sânge și pentru care au luptat idealiștii neamului, sacrificați și insultați. Pentru judecata opiniei publice ^WWWWWWWWWWyWWSA^AM/WWW (Continuare) Lipsa planului de orgnizare și dotare Planul de organizare nu a existat. Armata noastră are astăzi din punct de vedere organic aproape acelaș aspect ca în 1914. Toți au evaluat. Noi nu numai că am păstrat, dar chiar am îngreuiat vechiul sistem organic cu care am făcut războiul. Este suficient să se vadă ce s’a făcut în această privință cu Ministerul Apărării Naționale și cu Marele Stat Major care au dat primul exemplu, înmulțind numărul birourilor până la refuz. Este cazul să recurgem la o nouă organizare, care pe de o parte să corespundă viitorului război, comandamentelor noastre politice, posibilităților și condițiilor noastre economice și sociale, iar pe de altă parte să folosească cât mai rațional și mai complect, materialele existente. Iată problema. Ea a fost studiată și va fi supusă MLS. A. T. la prima lui întrunire, privește planul de dotare, „xi’-Ä^uniL_________ Nimeni insă nu a ținut seamă de ei. Fiecare Ministru de război care a venit și fiecare Guvern care s’a perindat a avut planul lui și din această cauză a luat-o de-a cape. Voind să facă mai bine a făcut desigur mai rău. Nu este nici locul și nici timpul să căutăm vinovații. Trebue să privim în această privință, înainte către viitor, fără însă a opri anchetele în curs care trebue să aducă sancțiunile. Fără ele nu se va restabili încrederea. Fără încredere nu există nici energie, nici posibilitate de muncă. Lamentările, încriminările și sancțiunile nu vor rezolvi însă problema. Pentru aceasta trebue să știm ce vrem, să plecăm de la ceea ce putem și să ne menținem pe calea începută, adică să continuăm. Avem deci nevoe de un plan. Planul trebue să plece dela ceea ce avem ca armament și ca muniții. Aceastea trebuesc reparate, modernizate, regenerate. In paralel să procedăm la complectarea lipsurilor strict indispensabile și în ordinea de urgență, care este puști mitraliere, obuziere de câmp, material antiaerian, materiale chimice, aviație, transmisiuni, artilerie de C de A. Cu alte cuvinte un program simplu la a cărei bază să stea condițiunile principale următoare : — creearea și desvoltarea potențialului nostru; — tratative de la Stat la Stat pentru înlăturarea intermediarilor, scurtarea timpului și diminuarea riscurilor , — conlucrarea în primul rând cu aliații dând primul loc aliaților vecini. In fine oricare ar fi programul bun sau mediocru, trebue asigurată continuitatea executărei lui. Fără această asigurare orice efort este inutil. Spectacolul dezastros și demoralizant, oferit atât de copios de afacerea Skoda, nu trebue, nu este bine, să se mai repete. S’a înființat pe lângă Președinția Consiliului de Miniștri o Comisiune specială pentru cercetarea furniturilor de combustibil și a furniturilor de material rulant pe ultimii 10 ani precum și pentru cercetarea salarizării sub toate formele a membrilor Consiliului de Administrație și a Direcțiunii Generale (Directori Generali și Directori) ai Regiei Autonome C. F. R. Comisia își va încheia lucrările în maximum 3 săptămâni. Au fost numiți în această comisiune domnii : C. Pavelescu, consilier la înalta Curte de Casație, ca Președinte. Membrii: Const. Dumitrescu, consilier la Curtea de Conturi; N. Dumitrescu, inginer inspector general din ministerul Lucrărilor Publice și Comiunicațiilor; I. Vețeleanu, inginer șef de Ministerul Lucrărilor Publice și Comunicațiilor. Secretar: Ing. Manolescu, de la Atelierele C. F. R. Constanța. Din trecutul Basarabiei A apărut în limba franceză : „ANGE BALLY" Lucrare de acum un veac, privind Basarabia ca țară moldovenească, de N. IORGA Volumul reprezintă una din cele mai importante contribuțiuni pentru cunoașterea trecutului Moldovei, în special în ce privește regiunea care s'a numit după 1812 — Basarabia. Autorul, probabil de naționalitate elenă, era stabilit la Iași, ca să opteze apoi pentru Moldova rusească, unde avea proprietăți; însemnările atât de prețioase ale lui Ange Bally au fost luate între 1821 și până după 1834. » DELATORII In vechea Romă, unde s'a vărsat atîta singe nevinovat și unde au căzut și fruntașii lumii politice, victime ale prescripțiilor pe care și ei le hotărîseră față de alții, nu exista o speță de oameni mai acoperiți de desgustul public, păstrat în paginile istorice, decât Delatorii. Erau aceia cari, profitând de timpuri anormale, care cer dictaturile, își satisfăceau toate patimile, a răsbunării, a lăcomiei de avere, pîrînd pe alții și aducîndu-li nenorocirea. Sicofanții Atenei erau niște îngeri pe lîngă acești Draci împetițați. Am avut și noi astfel de monstruoase tipuri de pervesiune. Pe vremea răscoalelor s'au împușcat atîția săteni nevinovați după denunțul proprietarului sau arendașului, jignit de dîrzenia lor. Și acuma strigă încă sângele lor. Să fim cu luare aminte. Folosindu-se de împrejurările neobișnuite de astăzi, iar umblă delatorii, iscodesc lucruri neexistente, arată cu degetul oameni cari n'au urmărit niciodată scopuri revoluționare, duc la ruină oameni și familii care blastămă. Eu știu ce spun. Și cred că aceste cuvinte, cărora li se îngăduie sinceritatea lor absolută, vor fi luate în seamă : Să nu se asculte delatorii ! IV. MORGA „NEAMUL ROMANESC” (No. 219 5 OCTOMBRIE 1938) în străinătate: PrețuLS^i- | Familia, la baza Statului S’a înțeles, în sfârșit, ceea ce nu s’a vrut să se înțeleagă până acum în țara noastră, că celula Statului este familia. Nu individul, nici clubul, nici partidul. Că numai așezând familia la baza Statului, se va putea clădi, pe un postament solid, acel edificiu social care să ferească în viitor națiunea și țara noastră de zdruncinări din acelea care erau gata să ne prăbușească definitiv zilele trecute. Dovada o face apelul pe care ă. general Ion Antonescu s-a adresat ieri femeii române. Conducătorul Statului a anunțat că la temelia noului nostru edificiu social va fi așezată familia. De unde se poate deduce că și prima grijă a noului nostru regim, va fi pentru apărarea și întărirea familiei. Dar pentru aceasta, familia va trebui să fie protejată, ajutată și onorată. La temelia ei, a familiei, care tocnează de aici înainte, nu mai trebue să reprezinte o alcătuire șubredă, care să se încovoaie supt apăsarea monumentalei clădiri a Statului, — se cere, îngenunchiată, cu tot sufletul ei, jertfei și moralei, femeia română. Luptători de fiecare clipă, Cinstiți în toate, Cu sufletul apropiat de Dumnezeu și de Biserica Lui. Harnici și muncitori. Iubitori ai pământului țării și păstrători ai cultului pentru monumentele străbune. Blânzi, iertători și apropiați de aproapele lor. Vajnici și necruțători față de dușmanii țării și neamului lor. AȘA TREBUE SA FIE ȘI DE AICI ÎNAINTE COPIII NOȘTRI. Și pe deasupra, instruiți și educați, sănătoși și viguroși, sobri și fără iluzii deșarte, cu ochii mari deschiși numai asupra realităților, oricât de aspre și gata să înfrunte oricând, ori ce primejdie. Grea și mare sarcină apasă asupra părinților de aici încolo. Noul nostru Stat, dornic de adevărată renaștere, de o totală înviere, o trece însă cu încredere asupra lor. Și-și ia obligația ei, și conducătorul lui actual, ca această sarcină să fie ușurată prin tot ceea ce numai o bună conducere într’un stat, poate să o ușureze. W VVWWVWWWSA/VW Gospodăria și viața Ne-am ocupat până acum de înfrumusețarea orașelor noastre, de ridicarea lor pe o treaptă de civilizație apropiată de a acelor occidentale. Am clădit palate, bulevarde, amm creat parcuri, unde locuitorii supra-aglomeratelor centre să-și petreacă orele libere, le-am împodobit pe acestea, devenind adevărate minuni ridicate de om în natură, pentru folosul omului. Au fost binevenite aceste realizări, câteodată mărețe și de o importanță de nedescris, ’«să pe cât de mult ne-am ocupat V j orașele noastre, de felul lor de viață, am neglijat satele, gospodăriile și țărănimea noastră. Noi nu am știut să ne apropiem mai mult de acestea, să le studiem așa cum trebue, pentru a le cunoaște așa cum sunt. Dacă satul nu ni-l cunoaștem, dacă gospodăriilor lui nu le știm greutățile și felul de viață, care poate națiunea noastră să se afirme, să se înalțe? Ce vom studia însă viața acestora vom trage cele mai importante concluzii pe lângă măsurile urgente de luat, căci la baza economiei noastră stă „gospodăria țărănească“. Aceasta a fost prima formă de așezare românească pe pământul pe care mai târziu au căpătat proporții datina, portul și credința, puncte care formează piedestalul acestui neam. Spre gospodăriile sătești să se îndrepte atenția tuturora. Să se cerceteze viața lor așa cum trebue și să se ia măsurile necesare. Deci iată imperativele timpurilor de azi: a) cercetarea amănunțită a gospodăriei țărănești și a vieții țăranului nostru, raționalizarea tuturor problemelor cu care el va lua contact. b) Nimic fals, nimic ce să modifice din felul de viață al țăranului. c) Să fie stârpite dela rădăcină buruenile rele care au prins rădăcini puternice în lumea satelor noastre și care i-au cauzat atât de mult. d) Să fie îmbunătățit felul de viață al țăranului, mai ales în ceea ce privește hrana, care este atât de neglijată de locuitorii satelor noastre. e) Să fie raționalizată munca agricolă după normele tehnicienilor, pentru a se putea înlătura multe necazuri pe viitor. f) Să fie introdusă peste tot creșterea păsărilor și animalelor, singurele care ar putea să îmbunătățească felul de viață al țăranului. g) Se se lumineze mintea fiilor plugarilor noștri, nu cu cunoștințe de care nu au nevoie, ci cu învățăminte pe care acesta să le folosească în viață. h) Să se închidă obloanele magheriților evreiești și chiar românești (acolo unde calcă linia lor) magherinul în care sătenii își pierd banii câștigați cu atâta trudă și sănătatea de care au cea mai mare nevoie. >¥^i» In ziua de 16 Aprilie 1938, la orele 6.45 d. a. s’a primit de Oficiul Poștal Vălenii de Munte și s’a expediat telegrama cu următorul cuprins : Colonel Hotineanu Parchetul Militar București Incredințându-mă din răspunsurile date la instrucție că avocatul Corneliu Coderanu nu-și dă seama de faptele sale, anulez cererea de a fi judecat pentru scrisoarea trimeasă copilărește, mie. N. IORGA Telegrama a plecat, jumătate oră mai târziu. Ea era datată 16 Aprilie 1938, cu cinci zile ÎNAINTE de sentința condamnatoare în procesul de calomnie din care d. profesor Iorga se retrăsese. După împușcarea lui Corneliu Codreanu și a celorlalți, Armand Călinescu s-a prezentat peste trei zile acasă la a. profesor N. Iorga. D. profesor Iorga a refuzat să-i întindă mâna și i-a spus indignat că actul comis constitue o crimă, și o prostie. Armand Călinescu a plecat profund deprimat, și luni de zile, d. profesor Iorga nu a mai voit să-i vorbească, cu toate insistențele repetate ale fostului prim ministru. Martori la scena de mai sus, în care d. profesor Iorga a isgonit pur și simplu de acasă de la d-sa pe Armand Călinescu au fost: d-ra Crăciuneanu, stenografă, d-ra Costăchel, secretara Institutului de Istorie Universală și d-ra Eleonora Petrov care erau de față. FAPTE UN CRITIC EXPLOZIV ȘI RIDICUL: EXVASILE „Aflu aceste virtualități în toate genurile literare dar cu deosebire în lirism și ideologie“, declară Bazil-Exvasile... Și iarăși ne apropiem și ne înfundăm în „concret“, în acelaș „concret“ deasupra căruia se înalță istoricul.... „să ducă cu sine“ (?) — a se vedea prima lecție „esențele tari și îmbătătoare ale creațiunei concrete“. diur se orientează literatura română, — problemă gravă pe care o rezolva cu busola d-sale critică Exvasile, — ne-o mărturisește expoziv: „Se poate vorbi fără exagerare de existența unei adevărate viziuni lirice românești, de o adevărată interpretare lirică a lumei, cu întregul ei concret și întreaga ei problemata“. Să fim serioși, Exvasile... Dacă bine înțeles e posibil! Abea acum a aflat Vasilache cel cu Panorama literară că există o viziune lirică românească ? A descoperit-o oare de pe catedră ? A izbucnit ea, explodând după războiul cel mare ? Dar cel mai mare liric al nostru a fost Alecsandri, și unul proeminent. I se spune „suveranul necontestat al liricei românești“. Un cronicar priceput adaugă despre acelaș: deschizător de luminoase drumuri, a creat vocabular, e un iscoditor de ritmuri, descoperitor de teme... Și-am avut și alți lirici, după marele Alecsandri: Duiliu Zamfirescu, George Coșbuc, St. O. Iosif, Cincinat Pavelescu, D. Anghel... Iar Eminescu, în versuri pe care legăna amintirile adolescenței noastre neliniștite, a ridicat imnuri de slavă lui Alecsandri, poet minor după Exvasile, pentru că bătea saloanele plasând autografe cochetelor. „Cunosc lirismul modern din mai multe țări europene (declară Exvasile), și nu cred că exagerez afirmând că vigoarea lirismului românesc DE DUPĂ RĂZBOI E UNICA IN EUROPA“. Liricii de seamă, au dat opere reperitoare mai cu seamă înainte de 1916. I-am însemnat fără pretenția că n’am omis pe nici unul. După 1918, lirica noastră e reprezentată ceva mai relativ... Afară de porcofonie-Arghezi, mereu obtuz, evoluând între azur și infecție, insistând mai ales în ce privește decrepitudinea și abjecția, aproape nu aflăm tipuri reprezentative și dominante. Aprecierea poate fi repretabilă, dar se sprijină pe un temei ignorat de Exvasile, pe obiectivitatea cea mai evidentă. Sunt de menționat Radu Gyr, I. Pillat și câțiva alții... Puțini desigur. La ei să fi făcut aluzie Exvasilache cel Panoramic ? Ne îndoim. Și o facem ca să le luăm o caldă și firească apărare. In adevăr, nițeluș mai la vale, și după ce a încărcat cu elogii nemeritate și exagerate, pe autorii anonimi ai exploziei noastre de lirism de după pacea de la Versailles, — acelaș ambuscat universitar le trage o săpuneală teribilă, și colectivă. Dau textual perdaful teribilului Pigall’s Mentor : „Numeroșii noștri cântăreți de după război nu sunt totdeauna mari poeți, uneori nu suunt nici măcar poeți propriu ziși. „Dar“ —’ (atenție!!) „participarea lor la concertul poetic, încercarea lor ferventă de a rezolva liric (?) probleme chinuitoare și insolubile altfel, — mi se par caracteristice pentru o întreagă epocă“. Să ne oprim , chestie de respirație... D. Bazil (Exvasile Savantul) crede și afirmă între altele că: La noi — în lirism și... ideologie, d-sa află virtualități... Ce sunt ele, mister, savantlâc „boursoufle“. Lirism și... ideologie ! Se poate vorbi apoi fără exagerare de o adevărată și românească interpretare lirică a lumei cu întregul ei concret și cu întreaga ei problematică! Nu exagerează afimând că vigoarea lirismului românesc de după război e unică pe continent! O adevărată explozie, constatată de d-sa personal după ce s’a încheiat pacea generală ! Insă: Poeții la noi — torpile cari au explodat liric, — după Trianon —nu sunt totdeauna mari poeți. Uneori, nu sunt nici măcar poeți propriu ziși. Dar, cu toate că nu sunt măcar poeți. Participarea lor la simfonia poetică, tentativele lor de a rezolvi liric probleme chinuitoare și insolubile, — i se pare caracteristice... . E greu să se priceapă ceva. Confuzia se întrece cu aiureală dogmatică... Poeții „postbelici“ de la noi, simt mari și explozivi deși nici nu par poeți propriu ziși.. Niște cabotini literari, mon brave ! Problematica își dă mâna cu trăirea, aceasta cu virtualitățile zănatice, și din rezolvarea lirică a problemelor insolubile ese un concret, un simfonic poetic să-ți pui mâinile ’n freza criticului aiurist, și să o iei la sănătoasa... cu ea cu tot... N. Georgescu Din trecutul orașelor in România si In Dacia Romană, după cucerirea ei, vieața municipală făcuse progrese importante și orașele au luat o mare desvoltare, care a ținut un secol și jumătate, până la părăsirea acesteia. „Dacia Felix“ de către armatele lui Aurelian, când liniștea acestei provincii a dispărut și după începerea invaziunilor, nu mai poate fi vorba de o viață orășănească. Orașele dispar și populația în timpul invaziunei se retrage în munți, de unde coboară deabia după ce dușmanul plecase mai departe. In Moldova deabia prin secolul XII, întlânim orașele : Bârlad, Tecuci și Galați, amintite în diploma Bârlădeană din 1134. In Muntenia tot în secolul al XII, întâlnim Calafatul și Nedeia, fondate de Venețieni. Mai târziu apare Craiova ,,Kraiova” numită probabil pentru că a fost întemeiată de Ionița Asan, regele româno-bulgarilor. Tot în secolul al XII, exista Târgu Jiu. In secolul al XIII, cavalerii teutoni fondează orașele Bacău și Cetatea Neamțului. In Țările Române, orașele au o origine comercială, s-au desvoltat în special în centrele arterelor de comunicații, în locurile unde negustorii și călătorii erau obligați a face marile popasuri, sau în locurile unde se țineau târgurile sau se desfăceau mărfurile. Ele au mai luat ființă din aglomerări sătești sau de coloniști străini, în jurul reședințelor domnești. In timpurile de liniște progresau și erau apărate de forța Statului, iar în timpul rasboaelor erau distruse și reconstrucția lor începea numai odată cu încetarea luptei. Sunt orașe ca: București, Brăila, Galați, Iași, etc., cari au fost distruse de câte 10 ori în cursul existenței lor. Târgoveții și orășenii erau în cea mai mare parte plugari, pe moșia târgului, cu îndatoriri, către proprietarul moșiei, sau către Domn. Târgurile sau orășelele rămase pe moșii particulare s’au emancipat cu vremea, prin răscumpărare. Orașe au existat la poalele Carpaților, înainte de întemeierea Principtelor Române, cari aveau o administrație de origine occi să a recunoscut independența oradentală. Această organizație așului, consiliile orășenești se arefost extinsă și asupra celorlalte grau pe 4 ani, primarii se numeau orașe din țara. Orașele din Muntenia sunt posterioare județelor, de aci rezultă că unele orașe au împrumutat în numirea lor și numele județului, ca de exemplu: Curtea de Argeș, Râmnicu Vâlcea, Râmnicu Sărat, Buzău. In Moldova orașele sunt anterioare județelor, cari au împrumutat numele orașelor aproape pretutindeni. Autoritatea administrativă în orașele din Moldova era un consiliu compus din 12 pârgari (bürger), în frunte cu un șoltuz (schilters), în Muntenia erau 12 jurați, cari alcătuiau consiliul comunal. Sub Regulamentul Organic s’a creiat sfatul orășenesc, din 4 membri, aleși de orășeni. In Moldova i se spunea „magistrat“ recunoscându-li-se dreptul de a-și putea cârmui „materialniceștile interesuri“. Prin legea comunală din 1864 de Domn, dintre 3 consilieri desemnați, încheierile consiliului erau executorii în principiu, cu o tutelă exercitată de Ministerul de Interne și în unele cazuri chiar de către Domnitor. In Ardeal, orașele au avut întotdeauna un maxim de libertate. Statul le-a acordat drepturi de autoadministrație proprie, că astfel orașele erau elementele cele mai active pentru desnaționalizarea României. Utima lege care reglementa administrația orașelor, a fost Legea XXII din 1886. După această lege în fruntea orașului era „reprezentanța comunală“ compusă din 40—200 consilieri, din care jumătate erau aleși și jumătate erau consilieri de drept (viriliști), adecă cetățenii cei mai greu impuși; reprezentanța se întrunea de două ori pe an. In intervalul sesiunilor, în locul reprezentanței era „antistia comunală“ compusă din 2—4 consilieri, primarul, polițaiul orașului și șefii serviciilor comunale. Organ mai restrâns era „senatul“ compus din primar și 4—6 funcționari superiori ai primăriei, cari rezolvau afacerile curente ale orașului. Primarul era ales de reprezentanța comunală pe timp de 6 ani. După această lege orașele se bucurau de o complectă autonomie administrativă. In unele cazuri de tutelă, era exercitată de prefect. Municipiile intrau în rangul județelor, depinzând dea dreptul de Ministerul de Interne, care avea numai drept de supraveghere. Dacă intervenția ministerului leza autonomia municipiului, aceasta avea dreptul de apel la Camera deputaților. In frunte municipiilor era congregația, compusă ca și la orașe, din care mai făceau parte și șefii diferitelor servicii comunale. Președintele congregației era „cemințele“ ca reprezentant al guvernului. GAVRIL URSU REALIZĂRI ROMANEȘTI IN ARDEAL II In teritoriul cedat Ungariei prin arbitrajul de la Viena, s’a executat între aniii 1919—1940, prin Direcțiunea Generală a Drumurilor în afară de întreținerea curentă a șoselelor naționale, următoarele lucrări pentru desvoltarea și îmbunătățirea întregei rețele; 1. — S’au construit din nou 55.160 km. de drumuri în valoare de circa 49.000.000 lei, între localitățile: Rona-Petrova (jud. Maramureș) ; Creaca-Moigrad-Mirșid (jud. Sălaj) ; Ratin-Huseni- Nușfalău (jud. Sălaj) ; Birgheș-Băile Zăuan (jud. Sălaj) ; Calea Lată-Tusa-Sâg (jud. Cluj) și Sighet-Baia Mare. 2. — S’au modernizat parândușe cu piatră, cu beton de ciment, beton asfaltic și macadam cimentat, o lungime de 167 km, în valoare de circa 838.000.000 lei, pe șoseaua internațională Cluj- Oradea Frontieră și pe eșirile din Cluj spre Zalău și Apahida. 3. — S’a modernizat prin tratament bituminos o lungime de alții 57 km, pe drumul Cluj-Dej-Halmeu, fiind în curs de modernizare pe acelaș traseu și spre Satul Mare-Livada încă 95 km., lucrări în valoare de circa 98.000.000 lei. 4. — S‘au construit 21 poduri mari metalice în lungime totală de 591 m. în preajma localităților: Chichiș (jud. Brașov) ; Oituz (jud. Trei Scaune); Tăreni Miercurea Ciuc, Ghimeș, Joseni (jud. Ciuc); Breaza, Toplița, Lunca Bradului (jud. Mureș) ; Berbești, Moiseni (jud. Maramure)) ; Ileanda, Gherla, Cristești, Cășei (jud. Someș). Apoi 6 poduri mari de beton armat în lungime de 340 m. lângă localitățile : Susenii Bărgăului (jud. Năsăud) ; Gilău, Căpuș, (jud. Cluj) ; Țicău, Bistra (jud. Sălaj) ; Gheghie (jud. Bihor) ; și alte 2 poduri de lemn în lungime de 170 m., lângă localitățile : Ciocmani (jud. Sălaj) și Bereteu (jud. Bihor) . Toate acestea în valoare de 145.000.000 lei. 5. S’au construit din zidărie de beton 2313 podețe în valoare de 85.000.000 lei și din lemn 585 podețe în valoare de 20 milioane lei. 6. S’au făcut plantațiuni noui, ziduri de sprijin și cantoane în valoare de peste 15.000.000 lei. Adică în total s’au executat — numai prin Direcțiuena Generală a Drumurilor — lucrări în valoare de peste 1.240.000.000 lei, f Nu urâm pe nimeni, când facem antisemitism. Afirmăm numai voința noastră neîndulecată, de a ne apăra •a națională. *1. ?. Hasdeu