Neamul Românesc, octombrie 1940 (Anul 35, nr. 218-223)

1940-10-01 / nr. 218

Anul XXXV Nr. 218 Taxa poșta.!! plătită la numerar conform «probăte» Olt. G-rale­t. 9. 9. nt. 89991/9S9, ÖT­­ . 1 Marti 1 Octombrie 1940 C FONDATOR Ș! PROPRIETAR N. IORGA NiciI REDACȚIA §! ADMINU­STAȚIA Pe un an, 600 Lei. Pe șase luni, 300 Lei 1 Strada SFT. IONICĂ No. 4 (etaj) #% g Abonamente ta țară 9 Pentru autorități și instituțiuni, 1009 Lei DIRECTOR N. GEORGESCU mușama, nici răzbunări In hotărîrile cari se iau azi, este de menționat caracteristica tre­­cerei prompte la acțiu­ne. S’au mai anunțat răspunderi și curățire de moravuri cari să sfârșească odată, între altele, cu lăcomia îmbogă­țirilor și cu permanentizarea ace­lui ,câștig fără muncă“ ce a ră­bufnit încă de mult și în revolta lui Mihail Eminescu. In cursul ultimilor douăzeci de ani, de altfel, fiecare guvernare nouă, aducea un bagaj considera­bil de făgădueli, de bune intenții și de prefaceri radicale în studiu. Trecerea la îndepliniri însă, pen­tru exemplificări, pentru o nouă normă de viață, nu a fost cu pu­tință. Și este adevărat, — trebue — pentru aceasta nu numai tăria autorității executive prin care s’a greșit până azi, dar trebue discer­nământul logic, de înaltă morală, care să producă sancțiunile, — și fără părtinirile cari absolvă, și fără răzbunările cari însemin­­țează revoltele viitoare. Un organism nou de conducere, fără aderențele și obligațiile cari impun mușamalizări deoparte și prigoana nedreaptă de alta,­­ are privilegiul și marele avantaj de a produce schimbările fără de cari nu se mai poate merge îna­inte. Și dacă într’o operă de pu­rificare cruțările cu „de­desub­­turi“, cari s’au succedat în jude­căți tărăgănate cu anii (vezi Sco­­da) și cu certificate de onestitate, decepționează, — (vezi controlul averilor) la fel asprele sancțiuni trebue să atingă numai pe vi­novați. Este ceia ce așteaptă o țară, iz­bită în idealurile ei de veacuri pentru care s’a vărsat atâta sânge și pentru care au luptat idealiștii neamului, sacrificați și insultați. Pentru judecata opiniei publice ^WWWWWWWWWWyWWSA^AM/WWW (Continuare) Lipsa planului de orgnizare și dotare Planul de organizare nu a existat. Armata noastră are astăzi din punct de vedere organic aproape acelaș as­pect ca în 1914. Toți au evaluat. Noi nu num­ai că am păstrat, dar chiar am îngreuiat vechiul sistem organic cu care am făcut războiul. Este suficient să se­­ vadă ce s’a făcut în această privință cu­­ Ministerul Apărării Naționale și cu Marele Stat Major care au dat primul exemplu, înmulțind numărul birourilor până la refuz. Este cazul să recurgem la o nouă organizare, care pe de o parte să co­respundă viitorului război, coman­damentelor noastre politice, posibi­lităților și condițiilor noastre econo­mice și sociale, iar pe de altă parte să folosească cât mai rațional și mai complect, materialele existente. Iată problema. Ea a fost studiată și va fi supusă M­LS. A. T. la prima lui întrunire, privește planul de dotare, „xi’-Ä^uniL­_________ Nimeni insă nu a ținut seamă de ei. Fiecare Ministru de război care a venit și fiecare Guvern care s’a pe­rindat a avut planul lui și din aceas­tă cauză a luat-o de-a­ cape. Voind să facă mai bine a făcut desigur mai rău. Nu este nici locul și nici timpul să căutăm vinovații. Trebue să privim în această pri­vință, înainte către viitor, fără însă a opri anchetele în curs care trebue să aducă sancțiunile. Fără ele nu se va restabili încrederea. Fără încre­dere nu există nici energie, nici po­sibilitate de muncă. Lamentările, în­criminările și sancțiunile nu vor re­zolvi însă problema. Pentru aceasta trebue să știm ce vrem, să plecăm de la ceea ce putem și să ne menținem pe calea începută, adică să continuăm. Avem deci nevoe de un plan. Pla­nul trebue să­ plece dela ceea ce avem ca armament și ca muniții. Aceastea trebuesc reparate, moder­nizate, regenerate. In paralel să procedăm la com­plectarea lipsurilor strict indispensa­bile și în ordinea de urgență, care este puști mitraliere, obuziere de câmp, material antiaerian, materiale chimice, aviație, transmisiuni, arti­lerie de C de A. Cu alte cuvinte un program sim­plu la a cărei bază să stea condițiu­­nile principale următoare : — creearea și desvoltarea potenția­lului nostru; — tratative de la Stat la Stat pen­tru înlăturarea intermediarilor, scur­tarea timpului și diminuarea riscuri­lor , — conlucrarea în primul rând cu aliații dând primul loc aliaților ve­cini. In fine oricare ar fi programul­­­ bun sau mediocru, trebue asigurată­­ continuitatea executărei lui. Fără această asigurare orice efort este inu­til. Spectacolul dezastros și demorali­zant, oferit atât de copios de afa­cerea Skoda, nu trebue, nu este bine, să se mai repete. S’a înființat pe lângă Președin­ția Consiliului de Miniștri o Comisi­­u­ne specială pentru cercetarea fur­niturilor de combustibil și a furni­turilor de material rulant pe ultimii 10 ani precum și pentru cercetarea salarizării sub toate formele a mem­brilor Consiliului de Administrație și a Direcțiunii Generale (Directori Ge­nerali și Directori) ai Regiei Auto­nome C. F. R. Comisia își va încheia lucrările în maximum 3 săptămâni. Au fost numiți în această comisi­­une domnii : C. Pavelescu, consilier la înalta Curte de Casație, ca Președinte. Membrii: Const. Dumitrescu, con­silier la Curtea de Conturi; N. Dumitrescu, inginer inspector general din ministerul Lucrărilor Pu­blice și Comiunicațiilor; I. Vețeleanu, inginer șef de Minis­terul Lucrărilor Publice și Comuni­cațiilor. Secretar: Ing. Manolescu, de la A­­telierele C. F. R. Constanța. Din trecutul Basarabiei A apărut în limba franceză : „ANGE BALLY" Lucrare de acum un veac, privind Basarabia ca țară moldovenească, de N. IORGA Volumul reprezintă una din cele mai importante contribu­­țiuni pentru cunoașterea trecutului Moldovei, în special în ce privește regiunea care s'a numit după 1812 — Basarabia. Autorul, probabil de naționalitate elenă, era stabilit la Iași, ca să opteze apoi pentru Moldova rusească, unde avea pro­prietăți; însemnările atât de prețioase ale lui Ange Bally au fost luate între 1821 și până după 1834. » DELATORII In vechea Romă, unde s'a vărsat atîta singe nevinovat și unde au căzut și fruntașii lumii politice, victime ale prescripțiilor pe care și ei le hotărî­seră față de alții, nu exista o speță de oameni mai acoperiți de desgustul public, păstrat în paginile istorice, decât Dela­torii. Erau aceia cari, profitând de timpuri anormale, care cer dictaturile, își satisfăceau toa­te patimile, a răsbunării, a lăcomiei de avere, pîrînd pe alții și aducîndu-li nenorocirea. Si­­cofanții Atenei erau niște îngeri pe lîngă acești Draci împetițați. Am avut și noi astfel de monstruoase tipuri de pervesiune. Pe vremea răscoalelor s'au împușcat atîția săteni nevinovați după denunțul proprietarului sau arendașului, jignit de dîr­­zenia lor. Și acuma strigă încă sângele lor. Să fim cu luare aminte. Folosindu-se de împrejurările neobișnuite de astăzi, iar umblă delatorii, iscodesc lucruri neexistente, arată cu degetul oameni cari n'au urmărit niciodată sco­puri revoluționare, duc la ruină oameni și familii care blastămă. Eu știu ce spun. Și cred că aceste cuvinte, cărora li se îngăduie sinceritatea lor absolută, vor fi lua­te în seamă : Să nu se asculte delatorii ! IV. MORGA „NEAMUL ROMANESC” (No. 219 5 OCTOMBRIE 1938) în străinătate: PrețuLS^i- | Familia, la baza Statului S’a înțeles, în sfârșit, ceea ce nu s’a vrut să se înțeleagă până acum în țara noastră, că celula Statului este familia. Nu indivi­dul, nici clubul, nici partidul. Că numai așezând familia la ba­za Statului, se va putea clădi, pe un postament solid, acel edificiu social care să ferească în viitor națiunea și țara noastră de zdruncinări din acelea care erau gata să ne prăbușească definitiv zilele trecute. Dovada o face apelul pe care ă. general Ion Antonescu s-a a­­dresat ieri femeii române. Conducătorul Statului a anun­țat că la temelia noului nostru edificiu social va fi așezată fa­milia. De unde se poate deduce că și prima grijă a noului nos­tru regim, va fi pentru apărarea și întărirea familiei. Dar pentru aceasta, familia va trebui să fie protejată, ajutată și onorată. La temelia ei, a familiei, care toc­­nează de aici înainte, nu mai tre­bue să reprezinte o alcătuire șu­bredă, care să se încovoaie supt apăsarea monumentalei clădiri a Statului, — se cere, îngenunchia­­tă, cu tot sufletul ei, jertfei și moralei, femeia română. Luptători de fiecare clipă, Cinstiți în toate, Cu sufletul apropiat de Dum­nezeu și de Biserica Lui. Harnici și muncitori. Iubitori ai pământului țării și păstrători ai cultului pentru monumentele străbune. Blânzi, iertători și apropiați de aproapele lor. Vajnici și necruțători față de dușmanii țării și neamului lor. AȘA TREBUE SA FIE ȘI DE AICI ÎNAINTE COPIII NOȘTRI. Și pe deasupra, instruiți și e­­ducați, sănătoși și viguroși, so­bri și fără iluzii deșarte, cu o­­chii mari deschiși numai asupra realităților, ori­cât de aspre și gata să înfrunte ori­când, ori ce primejdie. Grea și mare sarcină apasă asupra părinților de aici încolo. Noul nostru Stat, dornic de adevărată renaștere, de o totală înviere, o trece însă cu încrede­re asupra lor. Și-și ia obligația ei, și conducătorul lui actual, ca această sarcină să fie ușurată prin tot ceea ce numai o bună conducere într’un stat, poate să o ușureze. W VVWWVWWWSA/VW Gospodăria și viața Ne-am ocupat până acum de în­frumusețarea orașelor noastre, de ridicarea lor pe o treaptă de civi­lizație apropiată de a acelor occi­dentale. Am­ clădit palate, bulevarde, amm creat parcuri, unde locuitorii su­­pra-aglomeratelor centre să-și pe­treacă orele li­bere, le-am împo­dobit pe acestea, devenind adevă­rate minuni ridicate de om în na­tură, pentru folosul omului. Au fost bine­venite aceste re­alizări, câteodată mărețe și de o importanță de nedescris, ’«să pe cât de mult ne-am ocupat V j ora­șele noastre, de felul lor de viață, am neglijat satele, gospodăriile și țărănimea noastră. Noi nu am știut să ne apropiem mai mult de acestea, să le stu­diem așa cum trebue, pentru a le cunoaște așa cum sunt. Dacă satul nu ni-l cunoaștem, dacă gospodăriilor lui nu le știm greutățile și felul de viață, care poate națiunea noastră să se a­­firme, să se înalțe? Ce vom studia însă viața aces­tora vom trage cele mai impor­tante concluzii pe lângă măsurile urgente de luat, căci la baza eco­nomiei noastră stă „gospodăria țărănească“. Aceasta a fost prima formă de așezare românească pe pământul pe care mai târziu au căpătat pro­porții datina, portul și credința, puncte care formează piedestalul acestui neam. Spre gospodăriile sătești să se îndrepte atenția tuturora. Să se cerceteze viața lor așa cum trebue și să se ia măsurile necesare. Deci iată imperativele timpuri­lor de azi: a) cercetarea amănun­țită a gospodăriei țărănești și a vieții țăranului nostru, raționali­zarea tuturor problemelor cu care el va lua contact. b) Nimic fals, nimic ce să mo­difice din felul de viață al țăra­nului. c) Să fie stârpite dela rădăcină buruenile rele care au prins rădă­cini puternice în lumea satelor noastre și care i-au cauzat atât de mult. d) Să fie îmbunătățit felul de viață al țăranului, mai­­ ales în ceea ce privește hrana, care este atât de neglijată de locuitorii sa­telor noastre. e) Să fie raționalizată munca agricolă după normele teh­nicie­­nilor, pentru a se putea înlătura multe necazuri pe viitor. f) Să fie introdusă peste tot creșterea păsărilor și animalelor, singurele care ar putea să îmbu­nătățească felul de viață al ță­ranului. g) Se se lumineze mintea fiilor plugarilor noștri, nu cu cunoștințe de care nu au nevoie, ci cu învă­țăminte pe care acesta să le folo­­sească în viață. h) Să se închidă obloanele m­a­­gheriților evreiești și chiar ro­mânești (acolo unde calcă linia lor) magherinul în care sătenii își pierd banii câștigați cu atâta tru­dă și sănătatea de care au cea mai mare nevoie. >¥^i» In ziua de 16 Aprilie 1938, la orele 6.45 d. a. s’a primit de Oficiul Poștal Vălenii de Munte și s’a expediat telegrama cu următorul cuprins : Colonel Hotineanu Parchetul Militar București Incredințându-mă din răspunsurile date la instrucție că avo­catul Corneliu Coderanu nu-și dă seama de faptele sale, anulez cererea de a fi judecat pentru scrisoarea trimeasă copilărește, mie. N. IORGA Telegrama a plecat, jumătate oră mai târziu. Ea era datată 16 Aprilie 1938, cu cinci zile ÎNAINTE de sen­tința condamnatoare în procesul de calomnie din care d. profesor Iorga se retrăsese. După împușcarea lui Corneliu Codreanu și a celorlalți, Ar­mand Călinescu s-a prezentat peste trei zile acasă la a. profe­sor N. Iorga. D. profesor Iorga a refuzat să-i întindă mâna și i-a spus in­dignat că actul comis constitue o crimă, și o prostie. Armand Călinescu a plecat profund deprimat, și luni de zile, d. profesor Iorga nu a mai voit să-i vorbească, cu toate insisten­țele repetate ale fostului prim ministru. Martori la scena de mai sus, în care d. profesor Iorga a is­­gonit pur și simplu de acasă de la d-sa pe Armand Călinescu au fost: d-ra Crăciuneanu, stenografă, d-ra Costăchel, secretara Institutului de Istorie Universală și d-ra Eleonora Petrov care erau de față. FAPTE UN CRITIC EXPLOZIV ȘI RIDICUL: EXVASILE „Aflu aceste virtualități în toate genurile literare dar cu deo­­­­sebire în lirism și ideologie“, declară Bazil-Exvasile... Și iarăși ne apropiem și ne înfundăm în „concret“, în acelaș „concret“ deasupra căruia se înalță istoricul.... „să ducă cu sine“ (?) — a se vedea prima lecție­­ „esențele tari și îmbătătoare ale creațiunei concrete“. diur­ se orientează literatura română, — problemă gravă pe care o rezolva cu busola d-sale critică Exvasile, — ne-o mărtu­risește expoziv: „Se poate vorbi fără exagerare de existența unei adevărate viziuni lirice românești, de o adevărată interpretare lirică a lumei, cu întregul ei concret și întreaga ei problemata“. Să fim serioși, Exvasile... Dacă bine înțeles e posibil! Abea acum a aflat Vasilache cel cu Panorama literară că există o viziune lirică românească ? A descoperit-o oare de pe ca­tedră ? A izbucnit ea, explodând după războiul cel mare ? Dar cel mai mare liric al nostru a fost Alecsandri, și unul proeminent. I se spune „suveranul necontestat al liricei româ­nești“. Un cronicar priceput adaugă despre acelaș: deschizător de luminoase drumuri, a creat vocabular, e un iscoditor de ritmuri,­­ descoperitor de teme... Și-am avut și alți lirici, după marele Alecsandri: Duiliu­­ Zamfirescu, George Coșbuc, St. O. Iosif, Cincinat Pavelescu, D. Anghel... Iar Eminescu, în versuri pe care legăna amintirile adoles­cenței noastre neliniștite, a ridicat imnuri de slavă lui Alecsan­dri, poet minor după Exvasile, pentru că bătea saloanele pla­sând autografe cochetelor. „Cunosc lirismul modern din mai multe țări europene (de­clară Exvasile), și nu cred că exagerez afirmând că vigoarea liris­mului românesc DE DUPĂ RĂZBOI E UNICA IN EUROPA“. Liricii de seamă, au dat opere reperitoare mai cu seamă înainte de 1916. I-am însemnat fără pretenția că n’am omis pe nici unul. După 1918, lirica noastră e reprezentată ceva mai relativ... Afară de porcofonie-Arghezi, mereu obtuz, evoluând între azur și infecție, insistând mai ales în ce privește decrepitudinea și ab­jecția, aproape nu aflăm tipuri reprezentative și dominante. Aprecierea poate fi repretabilă,­­ dar se sprijină pe un temei ignorat de Exvasile, pe obiectivitatea cea mai evidentă. Sunt de menționat Radu Gyr, I. Pillat și câțiva alții... Pu­țini desigur. La ei să fi făcut aluzie Exvasilache cel Panoramic ? Ne îndoim. Și o facem ca să le luăm o caldă și firească apărare. In adevăr, nițeluș mai la vale, și după ce a încărcat cu elogii nemeritate și exagerate, pe autorii anonimi ai exploziei noastre de lirism de după pacea de la Versailles, — acelaș ambuscat uni­versitar le trage o săpuneală teribilă, și colectivă. Dau textual perdaful teribilului Pigall’s Mentor : „Numeroșii noștri cântăreți de după război nu sunt totdea­una mari poeți, uneori nu suunt nici măcar poeți propriu ziși. „Dar“ —’ (atenție!!) „participarea lor la concertul poetic, încercarea lor ferventă de a rezolva liric (?) probleme chinuitoare și insolubile altfel, — mi se par caracteristice pentru o în­treagă epocă“. Să ne oprim , chestie de respirație... D. Bazil (Exvasile Savantul) crede și afirmă între altele că: La noi — în lirism și... ideologie, d-sa află virtualități... Ce sunt ele, mister, savantlâc „boursoufle“. Lirism și... ideologie ! Se poate vorbi apoi fără exagerare de o adevărată și româ­nească interpretare lirică a lumei cu întregul ei concret și cu în­treaga ei problematică! Nu exagerează afimând că vigoarea lirismului românesc de după război e unică pe continent! O adevărată explozie, consta­tată de d-sa personal după ce s’a încheiat pacea generală ! Insă: Poeții la noi — torpile cari au explodat liric, — după Tria­non­­ —nu sunt totdeauna mari poeți. Uneori, nu sunt nici măcar poeți propriu ziși. Dar, cu toate că nu sunt măcar poeți. Participarea lor la simfonia poetică, tentativele lor de a re­zolvi liric probleme chinuitoare și insolubile, — i se pare carac­teristice... . E greu să se priceapă ceva. Confuzia se întrece cu aiureală dogmatică... Poeții „postbelici“ de la noi, simt mari ș­i explozivi deși nici nu par poeți propriu ziși.. Niște cabotini literari, mon brave ! Problematica își dă mâna cu trăirea, aceasta cu virtualitățile zănatice, și din rezolvarea lirică a problemelor insolubile ese un concret, un simfonic poetic să-ți pui mâinile ’n freza criticului aiurist, și să o iei la sănătoasa... cu ea cu tot... N. Georgescu Din trecutul orașelor in România si In Dacia Romană, după cuce­rirea ei, vieața municipală făcuse progrese importante și orașele au luat o mare desvoltare, care a ținut un secol și jumătate, până la părăsirea acesteia. „Dacia Felix“ de către armatele lui Au­relian, când liniștea acestei pro­vincii a dispărut și după înce­perea invaziunilor, nu mai poate fi vorba de o viață orășănească. Orașele dispar și populația în timpul invaziunei se retrage în munți, de unde coboară deabia după ce dușmanul plecase mai departe. In Moldova deabia prin secolul XII, întlânim orașele : Bârlad, Tecuci și Galați, amintite­­ în di­ploma Bârlădeană din 1134. In Muntenia tot în secolul al XII, întâlnim Calafatul și Nedeia, fon­date de Venețieni. Mai târziu apare Craiova ,,Kraiova” numită probabil pentru că a fost înte­meiată de Ionița Asan, regele româno-bulgarilor. Tot în secolul al XII, exista Târgu Jiu. In se­colul al XIII, cavalerii teutoni fondează orașele Bacău și Cetatea Neamțului. In Țările Române, orașele au o origine comercială, s-au desvol­­tat în special în centrele artere­lor de comunicații, în locurile un­de negustorii și călătorii erau obligați a face­­ marile popasuri, sau în locurile unde se țineau târgurile sau se desfăceau măr­furile. Ele au mai luat ființă din aglomerări sătești sau de colo­niști străini, în jurul reședințelor domnești. In timpurile de liniște progresau și erau apărate de forța Statului, iar în timpul rasboae­­lor erau distruse și reconstrucția lor începea numai odată cu în­cetarea luptei. Sunt orașe ca: București, Brăila, Galați, Iași, etc., cari au fost distruse de câte 10 ori în cursul existenței lor. Târgoveții și orășenii erau în cea mai mare parte plugari, pe moșia târgului, cu îndatoriri, către proprietarul moșiei, sau că­tre Domn. Târgurile sau orășelele rămase pe moșii particulare s’au emancipat cu vremea, prin răs­cumpărare. Orașe au existat la poalele Car­­paților, înainte de întemeierea Principtelor Române, cari aveau o administrație de origine occi­ să a recunoscut independența ora­­dentală. Această organizație a­șului, consiliile orășenești se are­­fost extinsă și asupra celorlalte grau pe 4 ani, primarii se numeau orașe din țara. Orașele din Mun­tenia sunt posterioare județelor, de aci rezultă că unele orașe au împrumutat în numirea lor și nu­mele județului, ca de exemplu: Curtea de Argeș, Râmnicu Vâlcea, Râmnicu Sărat, Buzău. In Moldova orașele sunt ante­rioare județelor, cari au împru­mutat numele orașelor aproape pretutindeni. Autoritatea administrativă în orașele din Moldova era un con­siliu compus din 12 pârgari (bür­­ger), în frunte cu un șoltuz (schi­lters), în Muntenia erau 12 jurați, cari alcătuiau consiliul co­munal. Sub Regulamentul Orga­nic s’a creiat sfatul orășenesc, din 4 membri, aleși de orășeni. In Moldova i se spunea „magistrat“ recunoscându-li-se dreptul de a-și putea cârmui „materialniceștile interesuri“. Prin legea comunală din 1864 de Domn, dintre 3 consilieri de­semnați, încheierile consiliului erau executorii în principiu, cu o tutelă exercitată de Ministerul de Interne și în unele cazuri chiar de către Domnitor. In Ardeal, orașele au avut în­totdeauna un maxim de libertate. Statul le-a acordat drepturi de autoadministrație proprie, că ast­fel orașele erau elementele cele mai active pentru desnaționali­­zarea României. Utima lege care reglementa ad­ministrația orașelor, a fost Legea XXII din 1886. După această lege în fruntea orașului era „repre­zentanța comunală“ compusă din 40—200 consilieri, din care jumă­tate erau aleși și jumătate erau consilieri de drept (viriliști), a­­decă cetățenii cei mai greu im­puși; reprezentanța se întrunea de două ori pe an. In intervalul sesiunilor, în locul reprezentanței era „antistia comunală“ compusă din 2—4 consilieri, primarul, po­lițaiul orașului și șefii serviciilor comunale. Organ mai restrâns era „senatul“ compus din primar și 4—6 funcționari superiori ai primăriei, cari rezolvau afacerile curente ale orașului. Primarul era ales de reprezentanța comunală pe timp de 6 ani. După această lege orașele se bucurau de o com­plectă autonomie administrativă. In unele cazuri de tutelă, era exercitată de prefect. Municipiile intrau în rangul județelor, depin­zând dea dreptul de Ministerul de Interne, care avea numai drept de supraveghere. Dacă interven­ția ministerului leza autonomia municipiului, aceasta avea drep­tul de apel la Camera deputați­lor. In frunte municipiilor era congregația, compusă ca și la o­­rașe, din care mai făceau parte și șefii diferitelor servicii comu­nale. Președintele congregației era „cemințele“ ca reprezentant al gu­vernului. GAVRIL URSU REALIZĂRI ROMANEȘTI IN ARDEAL II In teritoriul cedat Ungariei prin arbitrajul de la Viena, s’a executat între aniii 1919—1940, prin Direcțiunea Generală a Dru­murilor în afară de întreținerea curentă a șoselelor naționale, ur­mătoarele lucrări pentru desvoltarea și îmbunătățirea întregei rețele; 1. — S’au construit din nou 55.160 km. de drumuri în valoare de circa 49.000.000 lei, între localitățile: Rona-Petrova (jud. Ma­ramureș) ; Creaca-Moigrad-Mirșid (jud. Sălaj) ; Ratin-Huseni- Nușfalău (jud. Sălaj) ; Birgheș-Băile Zăuan (jud. Sălaj) ; Calea Lată-Tusa-Sâg (jud. Cluj) și Sighet-Baia Mare. 2. — S’au modernizat parândușe cu piatră, cu beton de ci­ment, beton asfaltic și macadam cimentat, o lungime de 167 km, în valoare de circa 838.000.000 lei, pe șoseaua internațională Cluj- Oradea­ Frontieră și pe eșirile din Cluj spre Zalău și Apahida. 3. — S’a modernizat prin tratament bituminos o lungime de alții 57 km, pe drumul Cluj-Dej-Halmeu, fiind în curs de moder­nizare pe acelaș traseu și spre Satul Mare-Livada încă 95 km., lu­crări în valoare de circa 98.000.000 lei. 4. — S‘au construit 21 poduri mari metalice în lungime totală de 591 m. în preajma localităților: Chichiș (jud. Brașov) ; Oituz (jud. Trei Scaune); Tăreni Miercurea Ciuc, Ghimeș, Joseni (jud. Ciuc); Breaza, Toplița, Lunca Bradului (jud. Mureș) ; Berbești, Moiseni (jud. Maramure)) ; Ileanda, Gherla, Cristești, Cășei (jud. Someș). Apoi 6 poduri mari de beton armat în lungime de 340 m. lângă localitățile : Susenii Bărgăului (jud. Năsăud) ; Gilău, Căpuș, (jud. Cluj) ; Țicău, Bistra (jud. Sălaj) ; Gheghie (jud. Bihor) ; și alte 2 poduri de lemn în lungime de 170 m., lângă locali­tățile : Ciocmani (jud. Sălaj) și Bereteu (jud. Bihor) . Toate acestea în valoare de 145.000.000 lei. 5.­­ S’au construit din zidărie de beton 2313 podețe în va­loare de 85.000.000 lei și din lemn 585 podețe în valoare de 20 milioane lei. 6. S’au făcut plantațiuni noui, ziduri de sprijin și cantoane în valoare de peste 15.000.000 lei. Adică în total s’au executat — numai prin Direcțiuena Gene­rală a Drumurilor — lucrări în valoare de peste 1.240.000.000 lei, f Nu urâm pe nimeni, când facem antisemitism. Afirmăm numai voința noastră neîndul­ecată, de a ne apăra •a națională. *1. ?. Hasdeu

Next