Oastea Domnului, 1945 (Anul 16, nr. 3-50)

1945-06-10 / nr. 24

La Berlin s’a descoperit cu­azia intrării trupelor armatei roşii, і adăpost sub pământ, care poate socotit cel mai straşnic adăpost , câte s'au făcut în războiul acesta. Cest adăpost subpământean era la postul lui Goering unul din mi­­ştrii lui Hitler şi era socotit cel ai sigur adăpost contra bombarda­­entelor aeriene. Era săpat la 20 etrii sub pământ şi era căptuşit ată împrejur cu plăci groase de el. Adăpostul acesta era frumos obilat şi aranjat cu lumină elec­­ică proprie şi cu provizii de mân­­ie pe multă vreme. Aici socotea­­şi scape viaţa Goering, mândrul areşal al forţelor aeriene germane­ era tare fricos şi de aceea a căutat­­şi facă un adăpost unde să nu iată pătrunde nici cea mai grozavă imbă. Iată însă că astăzi acest Goe­­ig tremură de groaza morţii, fiind vis de americani care-i vor cere coteală pentru miile de oameni ce i omorât cu avioanele lui. Adăpostul de oţel al lui Go­ing ne aduce aminte de turnul ibel pe care l-au zidit oamenii de­­mult ca să-şi facă un nume ,pe­­mânt şi să nu-i mai ajungă“ mâ­­a lui Dumnezeu prin vreun nou stop (Facere 11, 4). Ei au socotit in mintea lor slabă şi necredin­­oasă că vor întrece puterea şi pri­­perea lui Dumnezeu şi prin „tur­­ul lor al cărui vârf să atingă ce­il“ să scape de pedeapsa ce le-ar vtea-o trimite Cel­ de sus. Cetatea şi fiul­­lor“ de scăpare nu le-a fo­­sit la nimic căci Dumnezeu і-a pe­­­psit cu marea pedeapsă a încur­­rii limbilor, astfel că ei «au în­­tai să mai zidească cetatea“ şi fu împrăştiat pe toată faţa pămân­­tul. Ce i- a folosit lui Goering adă­­istul lui de oţel, aşa scump şi aşa eu lucrat, din moment ce el este om viu în mânile duşmanilor săi, iri de bună seamă îl vor pedepsi ? Cre n’a fost şi el lipsit de înţelep­­tie şi orbit de mândrie ca şi oa­­enii Babilonului ? Aşa păţeşte nul dacă se reazimă numai pe pu­­rile lui slabe şi înşelătoare şi în­­arce spatele lui Dumnezeu. Cu­­vntul Sf. Scripturi ne învaţă : „In­credinţează-ţi soarta in mâna Dom­nului şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel ne­prihănit“ (Psalm 55, 22), «încrede-te în El şi El va lucra“ (Ps. 37, 5). Cu­vintele acestea pline de mângăere ne dau o mare siguranţă în mijlocul acestei lumi pline de primejdii. Ele ne arată că adăpostul sigur, ferit de orice pericol, nu este «un turn Babel“ şi nici «un adăpost de oţel“ ci braţele Domnului cari ne cheamă mereu la El. Intr’o carte am cetit cum o prinţesă se plimba iarna printr’o pădure în apropierea castelului ei. Deodată a auzit nişte urlete fio­roase cari au îngrozit-o şi cu spaimă a văzut mai mulţi lupi alergând spre ea. Se simţea perdută când deodată a observat în apropiere o colibă a păzitorului pădurii şi a alergat într’un suflet acolo. In ul­timul moment a întrat în colibă şi numai ce a închis uşa, lupii au şi fost în faţa colibei. Prinţesa era însă salvată de la moarte şi a mul­ţumit din toată inima lui Dumne­zeu pentru adăpostul mântuitor ce і­ a scos înainte. Adăpostul acesta salvator pen­tru sufletul nostru în această lume plină de lupii păcatelor este numai Dumnezeu şi Cuvântul Său, viu şi întrupat: Domnul Iisus. «Numele Domnului este un turn tare : cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost“ (Prov. 18, 10). Bietul Goering ca şi orice alt pă­cătos care-şi caută scăparea în a­­dăposturi înşelătoare făcute de mâna lor, se înşală amar şi-şi pierd viaţa şi sufletul lor. In lumea aceasta plină de primejdii şi păcate când la orice pas, duşmanul sufletelor noastre ne pândeşte, datoria ce-o avem este să ne mântuim sufletul şi viaţa alergând ca şi Lot spre ce­tatea «Toar“, cetatea mântuirii (Ge­­nesa 19, 22). «Scapă-ţi viaţa, să nu te uiţi înapoi şi să nu te opreşti în vreun loc... ca să nu pieri“ au spus îngerii lui Lot după ce l-au scos din Sodom­a. «Mântueşte-ţi sufletul“ este strigătul de alarmă, pe care-l vestesc astăzi slujitorii lui Dumne­zeu tuturor oamenilor ce zac în nepăsare şi păcat, fără grijă de pri­mejdia ce-i ameninţă. «Căci suntem în clipa când judecata stă să în­ceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfâr­şitul celor ce nu ascultă de Evan­ghelia lui Dumnezeu ? Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiut şi cel păcătos ? (1 Petru 4, 17—18). Dacă pe vre­mea bombardamentelor, toată lu­mea şi-a făcut adăposturi, cari nu totdeauna au mântuit pe cei ce se adăposteau în ele, oare în vre­murile acestea „de apoi“ cari am ajuns să le trăim cu adevărat, nu se cuvine să ne găsim un adăpost sigur care să mântuiască de „bom­bele“ ce le trimite Dumnezeu asu­pra omenirii din cauza păcatelor ei ? Acest adăpost este Dumnezeu căruia să-I încredinţăm sufletele noastre, făcând ce este bine“ (Ia­­cov 4, 19). Să facem ca aceea căprioară care încolţită din toate părţile de primejdia morţii, nu şi-a găsit alt loc de scăpare decât alergând dea­­dreptul înspre vânătorul ce o ţintea cu arma şi căzând în genunchi la picioarele lui. In felul acesta vână­torul n’a mai împuşcat-o ci a lă­sat-o în viaţă. Căprioara a devenit însă „prizoniera“ vânătorului! Să alergăm şi noi în braţele Domnului, şi scăpând de mânia lui Dumnezeu să devenim „prizonierii Domnului“ şi vom găsi astfel adăpostul mân­tuirii. Preot Bujoreanu Viorel „Adăpostul de oţel“ ..... І Anul 16 — Nr. 24 , Sibiu, 10 Iunie 1945 OASTEA DOMNULUI Supliment religios la „Lumina Satelor“. Foaie săptămânală pusă în slujba mântuirii sufletelor prin Hristos şi Biserica Si­ Organ de propagandă religioasă al societăţii misionare ortodoxe „Oastea Domnului“ Pentru cartea biruinţelor Prea cucernicul părinte Orest­alcinschi din Caşvana Sucevei,­­când pe la Centrul Oastei Dom­­ului, ne-a povestit un fapt foarte iscător, petrecut, mai anii trecuţi, parohia Sf. Sale. Unul dintre ostaşii omnului, evlavios şi tare în ere­­nţă, a fost pârât la judecată de­ste vecini răi. Acolo i s’a cerut­­ facă jurământ potrivit legii şi voi să mărturisească adevărul, nici s’a văzut «fratele Nicolae“ în ţa Crucii nu s’a mai gândit la cei ; faţă ci cu chip smerit şi hotărât a lăsat în genunchi şi s’a rugat cu ace tare aşa: — «Doamne Dumnezeul meu, că mi se cere să fac jurământ pe ant numele Tău... Eu nu îndrăznesc jupâne să fac ce n’am făcut nicio­­ită în viaţa mea. Te rog fi lângă vne în ceasul acesta şi mă scoate din această apăsare că Tu şti că nu sufer minciuna şi voiu spune cu­ratul adevăr“. Judecătorul şi toţi cei ce-au fost acolo au rămas uimiţi de cre­dinţa statornică a fratelui ostaş şi і-a primit mărturisirea fără jură­mânt. Apoi mişcat până la lacrimi a zis către mulţime: — „Dacă toţi creştinii ar fi ca acest ostaş al Domnului n’ar mai fi nevoie de judecători nici de tri­bunale şi închisori, ci ar fi între oameni ca printre îngeri şi ca în raiul lui Dumnezeu“. — Apoi і-a primit mărturia fără jurământ şi aşa a câştigat fratele o biruinţă frumoasă în faţa lui Dum­nezeu şi a oamenilor. Slăvit să fie Domnul. .. „Jertfa unei surori“ Este titlul piesei religioase, alcătuită de fratele nostru D. Be­­leneş, şi reprezentată, pe scena Că­minului Cultural de la Biserica Că­rămidarii de jos, in ziua de Florii şi de Dumineca Tomii. Rolurile, toate au fost încredinţate tineretu­lui din Oastea Domnului de la Bu­cureşti. A fost pentru noi cea mai mare sărbătoare din lucrarea noa­stră de la Bucureşti. Piesa ruptă din marile realităţi ale vieţii: pă­catul şi isprăvile lui, lupta îndrăz­neaţă a mărturisitorilor Domnului de a cuceri sufletele pierdute, este după părerea mea, cea mai bună realizare de teatru religios de până azi/ Macrina (sora de jertfă) va rămâne o creaţie puternică a «fe­meilor purtătoare de miruri“ din Oastea Domnului/ Dăm slavă Domnului şi pen­tru acest mare ajutor care ne vine la timp, ca o mare mângăere, de la tineretul Oastei. I. Gr. Oprişan Rapoarte de la fraţi Din Costeşti-Botoşani. I. P. S. Stă­păne! După aproape un an de zile de când n’am avut legătură cu centrul şi cu dragii fraţi din ţară, am ajun la marea bucurie să primesc din nou telefonul nostru drag „Lumina Satelor“ şi „Oastea Domnului“. La acest telefon strig din tot sufletul mai întâi: Slăvit să fie Domnul. Sus inima fraţi ostaşi, La luptă pentru biruinţa evangheliei în lume, Ostaş Petre Avâdănoaiel

Next