Observator de Jimbolia, 1996 (Anul 2, nr. 1-51)

1996-01-12 / nr. 1

NOIe PC MARGMCR L € GU PCNTRU R € GL CMCNTRRCR 51­ TURTICI JURIDIC* П M­OR /1ИC­­RU € CU D € 5TINRT/€ D € LO­CUINȚĂ TRCCUTC IN PROPR/C­TRTCR STATULUL (pag 3) ___________________________________1 COMUNICAT DIN PARTEA R.E.N.E.L. CU PRIVIRE LA APLICAREA NOULUI SISTEM DE ÎNCASARE A ENERGIEI ELECTRICE (PAG. 4) CLUBUL SPORTIV DIN JIMBOLIA ESTE A­MENINȚA­T CU DES­­FIINȚAiREfI (PAG. 5) Odă (în metru antic) de M. Eminescu Nu credeam să-nvăț a muri vreodată, Pururi tânăr înfășurat în manta-mi, Ochii mei ’nălțăm visători la Steaua Singurătății. Când deodată tu răsărim­ în cale-mi, Suferință tu, dureros de dulce... Pân-în fund băut voluptatea morții Nendurătoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca Hercul înveninat de haina­ i. Focul meu a-l stinge nn pot cu toate Apele mării. De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet, de-al meu propriu rug, ma topesc în flăcări... Pot să mai renvin luminos din el ca Pasărea Phoenix? Piară-mi ochii tulburători din cale, Vino iar în sân, nepăsare tristă! Ca să pot muri liniștit, pe mine Mie redă-mă! "xl. ♦ Eminescu cel lipsit­ de ironie căuta pe Creangă sau pe ardeleni, care, cum știm­ r se frământau pe loc, neputincioși in fața iuțelii valahe, dar petreceau cu lacrimi de înduioșare în duhul gândurilor grave și religioase. "(George Călinescu) ♦ Be dragul câtorva prejudecăți entuziaste mai nimeni nu citește cu adevărat pe Eminescu. iar cât se citește se citește superficial și mărginit la câteva poezii rău consacrate de școală. Eminescu tinde tot mai mult să devină "Eminescu", ceva pus deoparte în lada de zestre a nației și de care ești mândru că se află acolo, ferit de orice întâmplări. Este insă vremea să se întâmple ceva ce ne-a rămas de la el: o lărgire și o adâncire a cunoașterii și a înțelegerii noastre. Ca orice poet mare, Eminescu e un poet dificil. Și cu atât mai dificil cu cât el singur generează, prin vraja și prin cântul versurilor sale, mirajul facilității. (Petru Creția) OBSERVATOR COTIDIAN Ce a fost, a fost Nu fără a-mi asuma riscul de a fi acuzat, pe nedrept, de malițiozitate, sunt tentat să cred și să afirm că nici unul dintre dumneavoastră, stimați cititori, nu ați observat vreo modificare esențială pe frontispiciul ziarului nostru; totuși, ea există: începând cu acest număr apare semnul "И" în loc de "i" ca până mai anul trecut. Să mă explic mai întâi cu pri­v­ire la acel "pe nedrept", nu sunt răutăcios atunci când afirm că dumneavoastră nu sesizați mici modificări în conținutul sau forma ziarului; e firesc să fie așa și tocmai acest firesc este motivul de bucurie pentru noi deoarece relevă faptul că Observator de Jimbolia a devenit o obișnuință în peisajul orașului. Dacă vă mai întreabă rudele sau cunoscuții de pe cine știe unde, ce e nou în Jimbolia, nu le mai spuneți că s-a înființat un ziar ci, eventual, le relatați o noutate pe care și dumneavoastră ați aflat-o prin intermediul nostru. Asta-i teorie. Practic n-am realizat mare lucru; nu suntem nici la un an de la editarea primului număr, nu este nici o cifră rotundă în seria aparițiilor. Am trecut în anul "II". Da, dar nouă ne este ca și suficient, în anul II de școală, făcând o simplă analogie, se poate lesne presupune că știm măcar alfabetul. Știm, am aflat chiar mai mult decât atât, și anume că pe degeaba ți se relevă ție, ziaristul, o culoare și vei dori să o reprezinți prin trei litere, A, L și B, de exemplu, lămurit vei fi că doar ți s-a năzărit și că dacă nu ești convins că așa este s-ar putea ca altele să fie culorile се-ți vor zugrăvi viața de acum încolo. Am intrat prea mult în detalii și nu-mi place, nu-i așa cum mi-aș fi dorit să fie acest editorial de, încă, început de an și anume fără referiri la particular, doar niște vorbe acolo și ele, astfel ca nici un aspect al vieții noastre cotidiene să nu beneficieze de "privilegiul" de a fi primul atacat în această rubrică, cu alte cuvinte mi-aș fi dorit, să fiu un maestru dibaci în mânuirea limbii de lemn. Iar m-am abătut, de la regula mai sus enunțată și, în chiar conținutul enunțului, am făcut o referire la particular. Bine-ar fi ca în anui acesta să fiu contrazis, iar dumneavoastră să uitați cui i s-a atribuit vreodată epitetul acela legat de limbă (limbaj). Șanse ar fi cam prin toamnă, încolo. Recitesc și zâmbesc larg de ceea ce am scris. Pentru început de an am făcut deja prea multă politică. La început de an, ca la început de săptămână, "nici iarba nu crește". Dacă lunea, după duminică, se întâmplă acest fenomen, apoi după sărbătorile de iarnă, de la Nicolae la Ion (simplă succesiune de nume de sfinți, nici o legătură cu politica), eu, sunt convins că împărtășesc părearea multora, i-aș da "liber" ierbii până încolo către Paști. Și am ține-o tot așa până la iarna care vine, când vom împlini șapte ani de democrație, 7 - cifră cu noroc, nu fatidică precum s-a arătat a fi "6". De-o fi șase, de-o fi șapte, pentru o viață de om nu reprezintă, ca măsură a timpului în ani, prea mult, dar pentru o viață de câine (ca durată, nu vă gândiți la altceva) nu mai e totuna, patrupedul, prieten cu omul, fiind la șapte ani în pragul bătrâneții. Orice asemănare între viețile celor două viețuitoare menționate în fraza de mai sus, nu este absolut întâmplătoare. Și, iată-ne parcurgând cu gândul și anul în care abia am intrat, fără a emite prea multe ipoteze ca să nu fiu acuzat de profeție. Ce va fi, va fi­ Remus BOCA

Next