Olteanul, 1914 (Anul 6, nr. 1-52)
1914-06-29 / nr. 26
ANUL VI. Făgăraş, Duminecă 29 Iunie (12 Iulie) 1914. Nr. 26. Olteanul FOAIE SlPTÎMlNALÎ, SOCIALI, CULTURALĂ ŞI ECONOMICI. Director: dr iean senchea. |t] Apare Dumineca.0 REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA. ABONAMENT: pentru Austro-Ungaria: Fe an cor. 4.— Pe '/i *n c. 2.— pentru lOBttia Şi StiriMtul Pe an col. 10.— Un nr. 10 flit.INSERŢIUNI se primesc cu preţuri reduse. Scrisori nefrancate se refuza. Manuscripte nu se înapoiază. _______Făgăraş, strada Csăky Nr. 3. Dragostea poporului român faţă de împăratul. Dacă într’adevăr a simţit cineva grozăvenia omorului de la Seraievo, atunci poporul românesc a fost cel dintâiu, care a scos lacrimi sincere, pricinuite de durerea morţii fostului moştenitor de tron. Vestea, că a fost omorât acela, care avea să le uşureze odată şi odată umerii de greutăţile, ce îi apasă prea tare, a făcut, ca feţele lor triste şi închise altcum şi din cauza ploilor să se închidă mai tare, neştiind, ce dureri mai sunt scrise în cartea suferinţelor, ce le îndură de veacuri. A murit împăratul cel tinăr ? — această întrebare ţi-o punea unul ori altul dintre ţărenii noştrii la câteva zile după ce-a străbătut şi la sate vestea omorului înfiorător, şi apoi înşiră suferinţele de care a avut parte bătrânul împărat în cursul alor vreo 70 de ani. Atât e de mare dragostea poporului faţă de casa domnitoare, cât nu crede, că poate fi cineva atât de rău la inimă, cât să răpună viaţa unui împărat, care tot atât de mult îi iubia pe cât le era de mare dragostea lor faţă de dânsul. Cu greu să poate împăca ţăranul nostru, cu fioroasa întâmplare din Bosnia. El ştie că de sus vine tot ajutorul. Dela împăratul aşteaptă uşurarea traiului său, care dacă nu s’a întâmplat pănă acum din cauza vitregiunii timpurilor are să se întâmple de acum înainte, fiindcă credinţa lui, în îndreptarea lucrurilor prin împăratul nu-l poate înşela nicidecum. Credinţa aceasta e adânc săpatăîn inima poporului, cât nici mulţimea năcazurilor, ce vin peste el şi nici mărimea suferinţelor, ce i le trimet chiar oameni din apropierea împăratului nu i-o pot smulge, ci dimpotrivă i-o întăresc şi-l fac să aştepte cu mai multă nerăbdare o întoarcere spre bine a lucrurilor. Vitejia, cu care s’au luptat soldaţii români în diferite războaie pentru împăratul sunt tot atâtea semne despre dragostea ce-a poporului nutreşte faţă de cârmuitorul suprem al ţării. E mult grăitor felul în care ţăranul român îşi tălmăceşte starea grea, mai ales în cele politice, în ziua de azi. Orice asuprire sau nedreptăţire a slujbaşilor, fie aceea pe-o treaptă oricât de înaltă o pun în spatele numai cutărui ministru, iubitor de un traiu liniştit şi îmbuibat. Pe când despre împăratul spun, că face şi el, săracul, cât poate, ar face şi mai mult, dar nu răzbeşte de mulţimea linguşitorilor, cari adunaţi în jurul tronului cer toate bunătăţile numai pentru ei şi numai pentru toţi locuitorii ţării cari deopotrivă se ostenesc şi asudă la carul greu al dărilor şi sarcinilor de tot felul. Alipirea nestrămutată a românului faţă de împăratul e aşa zicând proverbială şi cu toate acestea oamenii din ţara asta răi, cu deosebire jidani şi unguri spun, că noi nu-l avem drag pe înpăratul nostru şi că am vrea să ne scăpăm cât mai curând de sub stăpânirea lui. Vorbe, ca şi acestea că »Românilor nu le e drag pământul pe care-l frământă cu sudoarea feţii lor« sau, »că românii ţin pretinse cu duşmanii ţării« sau »că ajută pe aceia, cari sapă la temeliile statului«, se pot ceti în orce timp prin foile jidoveşti şi ungureşti, cari nu ştiu scrie despre alte lucruri, ci numai despre puţina dragoste, ce o are poporul românesc faţă de Austro-Ungaria. Insă cel ce a pipăit în zilele acestea triste pulzul inimi ţăranului român, acela a putut observa, că bătăile acelea repezi în vremea de acum sunt pentru împăratul şi a lui ţară. Cu atât e mai grăitoare durerea inimii româneşti, cu cât bătăile ei sunt regulate în orice vreme fie oricât de furtunoasă. Şi dacă totuşi s’au iuţit în zilele acestea e semn că şi ea e tot atât de încercată cu fel şi fel de năcazuri, cum e şi cea a bătrânului împărat. Să vină făuritorii de articoli din lună în mijlocul poporului românesc şi să pipăe sub straiele ţăranului, inima, ce-o adăpostesc. Atunci vor vedea, că sub acelea se ascunde o inimă curată şi nefăţărită, care plânge într’adevăr după cel ce s’a dus din lumea asta, fiindcă ea l-a aşezat de mult pe tronul împărăţiei noastre. Ţăranul român aştepta în toată clipita să-l vadă pe Francisc Ferdinand cu frânele guvernării în mână, ca să răsufle şi el ceva mai liber pe urma nevoilor, ce l-au ajuns de sute de ani. A murit împăratul inimii româneşti ! . .. Cine ştie mai câştiga ea şi altul . . . Un glas din popor. Scrisoarea de mulţumită a împăratului. Bătrânul împărat, voind să mulţămească tuturor acelora, cari l-au mângâiat în zilele acestea grele trimite următoarea scrisoare, adresată miniştrilor : Profund zguduit măgăsesc sub impresia faptului nenorocit, care mi-a răpit pe nepotul meu mult iubit în plină activitate închinată desăvârşirei datoriei, împreună cu soţia sa generoasă rămasă lui credincioasă în oara pericolului — şi care ma aruncat pe mine şi Casa mea în doliul cel mai dureros. Dacă pot avea o alinare în această adâncă durere, o pot găsi în nenumăratele probe de afecţiuni sincere care mi-au venit în zilele acestea din toate cercurile populaţiunei. O mână criminală mi-a răpit o rudă iubită și un colaborator credincios și a smuls copiilor săi tot ce le era mai scump pe acest pământ, zdrobind de o durere nespusă inimele lor nevinovate.