Olteanul, 1914 (Anul 6, nr. 1-52)

1914-06-29 / nr. 26

ANUL VI. Făgăraş, Duminecă 29 Iunie (12 Iulie) 1914. Nr. 26. Olteanul FOAIE SlPTÎMlNALÎ, SOCIALI, CULTURALĂ ŞI ECONOMICI. Director: dr iean senchea. |t] Apare Dumineca.0 REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA. ABONAMENT: pentru Austro-Ungaria: Fe an cor. 4.— Pe '/i *n c. 2.— pentru lOBttia Şi StiriMtu­l Pe an col. 10.— Un nr. 10 flit.­­INSE­RŢIUNI se primesc cu preţuri reduse. Scrisori nefran­cate se refuza. Manuscripte nu se înapoiază. _______Făgăraş, strada Csăky Nr. 3. Dragostea poporului român faţă de împăratul. Dacă într’adevăr a simţit cineva grozăvenia omorului de la Seraievo, atunci poporul românesc a fost cel dintâiu, care a scos lacrimi sincere, pricinuite de durerea morţii fostului moştenitor de tron. Vestea, că a fost omorât acela, care avea să le uşureze odată şi oda­tă umerii de greutăţile, ce îi apasă prea tare, a făcut, ca feţele lor triste şi închise altcum şi din cauza ploilor să se închidă mai tare, neştiind, ce du­reri mai sunt scrise în cartea suferinţe­lor, ce le îndură de veacuri. A murit împăratul cel tinăr ? — această întrebare ţi-o punea unul ori altul dintre ţărenii noştrii la câteva zile după ce-a străbătut şi la sate ve­stea omorului înfiorător, şi apoi în­şiră suferinţele de care a avut parte bătrânul împărat în cursul alor vre­o 70 de ani. Atât e de mare dragostea popo­rului faţă de casa domnitoare, cât nu crede, că poate fi cineva atât de rău la inimă, cât să răpună viaţa unui împărat, care tot atât de mult îi iubia pe cât le era de mare dragostea lor faţă de dânsul. Cu greu să poate împăca ţăranul nostru, cu fioroasa întâmplare din Bosnia. El ştie că de sus vine tot aju­torul. Dela împăratul aşteaptă uşura­rea traiului său, care dacă nu s’a în­tâmplat pănă acum din cauza vitre­­giunii timpurilor are să se întâmple de acum înainte, fiindcă credinţa lui, în îndreptarea lucrurilor prin împăra­tul nu-l poate înşela nici­decum. Credinţa aceasta e adânc săpată­­în inima poporului, cât nici mulţimea năcazurilor, ce vin peste el şi nici mă­rimea suferinţelor, ce i­ le trimet chiar oameni din apropierea împăratului nu i-o pot smulge, ci dimpotrivă i-o în­tăresc şi-l fac să aştepte cu mai mul­tă nerăbdare o întoarcere spre bine a lucrurilor. Vitejia, cu care s’au luptat soldaţii români în diferite războaie pentru împăratul sunt tot atâtea sem­ne despre dragostea ce-a poporului nutreşte faţă de cârmuitorul suprem al ţării. E mult grăitor felul în care ţă­ranul român îşi tălmăceşte starea grea, mai ales în cele politice, în ziua de azi. Orice asuprire sau nedreptăţire a slujbaşilor, fie aceea pe-o treaptă ori­cât de înaltă o pun în spatele numai cutărui ministru, iubitor de un traiu liniştit şi îmbuibat. Pe când despre împăratul spun, că face şi el, săracul, cât poate, ar face şi mai mult, dar nu răzbeşte de mulţimea linguşitorilor, cari adunaţi în jurul tronului cer toate bu­nătăţile numai pentru ei şi numai pen­tru toţi locuitorii ţării cari deopotrivă se ostenesc şi asudă la carul greu al dărilor şi sarcinilor de tot felul. Alipirea nestrămutată a românu­lui faţă de împăratul e aşa zicând pro­verbială şi cu toate acestea oamenii din ţara asta răi, cu deosebire jidani şi unguri spun, că noi nu-l avem drag pe înpăratul nostru şi că am vrea să ne scăpăm cât mai curând de sub stăpânirea lui. Vorbe, ca şi acestea că »Românilor nu le e drag pămân­tul pe care-l frământă cu sudoarea fe­ţii lor« sau, »că românii ţin pretinse cu duşmanii ţării« sau »că ajută pe aceia, cari sapă la temeliile statului«, se pot ceti în orce timp prin foile ji­doveşti şi ungureşti, cari nu ştiu scrie despre alte lucruri, ci numai despre puţina dragoste, ce o are poporul ro­mânesc faţă de Austro-Ungaria. Insă cel ce a pipăit în zilele a­­cestea triste pulzul inimi ţăranului ro­mân, acela a putut observa, că bătăile acelea repezi în vremea de acum sunt pentru împăratul şi­ a lui ţară. Cu atât e mai grăitoare durerea inimii româ­neşti, cu cât bătăile ei sunt regulate în orice vreme fie oricât de furtunoa­să. Şi dacă totuşi s’au iuţit în zilele acestea e semn că şi ea e tot atât de încercată cu fel şi fel de năcazuri, cum e şi cea a bătrânului împărat. Să vină făuritorii de articoli din lună în mijlocul poporului românesc şi să pipăe sub straiele ţăranului, ini­ma, ce-o adăpostesc. Atunci vor ve­dea, că sub acelea se ascunde o ini­mă curată şi nefăţărită, care plânge într’adevăr după cel ce s’a dus din lu­mea asta, fiindcă ea l-a aşezat de mult pe tronul împărăţiei noastre. Ţăranul român aştepta în toată clipita să-l vadă pe Francisc Ferdinand cu frânele guvernării în mână, ca să răsufle şi el ceva­ mai liber pe urma nevoilor, ce l-au ajuns de sute de ani. A murit împăratul inimii româ­neşti ! . .. Cine ştie mai câştiga ea­ şi altul . . . Un glas din popor. Scrisoarea de mulţumită a împăratului. Bătrânul împărat, voind să mulţămea­­scă tuturor acelora, cari l-au mângâiat în zilele acestea grele trimite următoarea scri­soare, adresată miniştrilor : Profund zguduit mă­­găsesc sub impresia faptului nenorocit, care mi-a răpit pe nepotul meu mult iubit în plină activitate închinată desăvârşirei datoriei, împreună cu soţia sa gene­roasă rămasă lui credincioasă în oara pericolului — şi care ma aruncat pe mine şi Casa mea în doliul cel mai dureros. Dacă pot avea o alinare în acea­stă adâncă durere, o pot găsi în ne­număratele probe de afecţiuni sincere care mi-au venit în zilele acestea din toate cercurile populaţiunei. O mână criminală mi-a răpit o rudă iubită și un colaborator credin­cios și a smuls copiilor săi tot ce le era mai scump pe acest pământ, zdro­bind de o durere nespusă inimele lor nevinovate.

Next