Olteanul, 1914 (Anul 6, nr. 1-52)

1914-06-29 / nr. 26

Pag. 4, rânduri, ceea ce totuşi arată, că mâni ome­neşti le-au sădit şi nu le-au sămănat vântul s­au pasările. Dar în câteva zile se schimbă toate. Iarba e cosită, acăţării sunt curăţiţi, buru­­iana e săpată. Unde a crescut până acum iarba cea multă, se văd, spre uimirea pri­vitorului merişori pădureţi. Uitându-ne mai cu băgare de seamă pe lângă tufele de acăţări nerăsădite am aflat şi mai mulţi pădureţi, cari altoiţi şi în­grijiţi ar putea fi deja plantaţi. M’am interesat de antecedente şi-am aflat, că sârguinciosul comite suprem cetind scrisoarea mai sus pomenită a cercetat gră­dina şi a dispus, că dacă e tablă să fie şi şcoală de pomi. Am aflat şi aceea că gră­dinarul neîngrijind şcoala oraşul s’a văzut silit să ceară mai mulţi pădureţi dela stat, pe cari primindu- i-a plantat în grădină, odată paremisă i-a şi săpat in anul trecut şi o parte din ei după cum se spune, şi în pri­măvara acestui an. Dar fiindcă lucrătorii necontrolaţi de nime n’au lucrat cu grija recerută, iarba in timpurile principase a crescut de nou din abundanţă. Grădinarul a cosit iarba şi îm­preună cu ea şi o parte din pădureţi. Astfel au rămas 50 de rânduri cu câte 60 de bucăţi. Prin cosirea ierbii s’au pră­pădit mulţi şi dintre aceştia. Crescând mare iarba i-a umbrit iar rădăcinile piersecilor le-au tras sucul de aceea s’au pustiit mulţi şi din pricina asta. Oare cine e dătător de seamă pentru toate acestea ? Ce economie să face pe cheltuiala oraşulului ? Cât a cheltuit oraşul pentru şcoala asta ? Câţi bani a scos din cultivarea pom­i­­şorilor ? Întrebările acestea şi le pune fără voie oricare cetăţean, care plăteşte dare. În ce deosebit e faptul, că şi în atari lucruri numai la zorirea comitelui suprem se face câte ceva. Cremene, cui păcate te plătesc ei făr’a fi singuri vi­novaţi ? E greu, când îţi ia Dumnezeu lu­­mina ochilor ! Ştiu că supăr oamenii cu nevolnicia mea; dar e păcat să-ţi osândeşt sufletul cu chinul foamei". — N’ai pe nime, mătuşă ? o întrebă copilul. — Nu, maică. Şuvoiii au venit neno­rocirile şi mi i*au luat pe toţi. Am rămas eu să-i plâng pân’ ce mi*au secat lăcrămiie şi mi s’au stins vederile. O fi săvârşit ci­neva păcate grele. Şi e bine că te plătesc eu aicea, de cât pe ceea lume. — Incotr’o ai pornit-o ? — Merg la biserica sfântului Spiridon Oamenii buni miluesc o oarbă­ nenorocită ca mine. — Apoi nimerești singură? — Ce să fac ? — Hai . Vrei să te duc eu de mână ? — Numai dacă nu te-or ocărî acasă. — Le spun eu c'am avut de lucru la școală. Băiatul luă pe bătrână de mână și porni apucând drumul cel mai scurt. — Hai făr’ de grijă. Acuși ajungem la trotuar. — Să-ţi dea Dumnezeu noroc şi să te ferească de cele trei cumpene mari ale vieţei Când au ajuns la banca dela poarta bisericei, îi zise: — Ascultă mătuşă, domnia-ta să stai aicea pănă la cinci, când es dela şcoală. — Suflet de înger! O să vii? — Vezi bine! Dar ce mare lucru ?Te duc frumuşel păn’ acasă. Auzi ? Nu cum­va să pleci singură ! La şcoală Bunea îşi împlini datoria de monitor; ascultă băeţii în ceasul intâiu, când profesorul lipsi; ceasul al doilea i se păru cam lung. Se gândia la biata oarbă: nu cum­va să plece singură, pierzându-şi răbdarea. Când auzi clopotul sunând, par’că i se lua o piatră de pe inimă. îndată ce se isprăvi rugăciunea, o tuli repede înainte. Un tovarăș strigă : — Ei, Bunea, hai să batem mingea. Am una nouă. Copilul se făcu surd gândindu-se: „Da ! Să bat mingea / Și cine să ducă pe biata oarbă acasă? Doamne, rău e fără de vedere! Aşa cum e noaptea, când e intu­­nerec beznă. Să nu văd faţa mamei, nici pe Lizica zâmbind , nici pe tata, când in­tră pe portiţă şi zice: «Ghiciţi ce v’am a­­­dus» ? Tot mergând priveşte cerul inbu­­jorat supt care să răsfaţă dealuri verzi cu cetăţui falnice şi gândurile lui, mici ca şi el, mergeau mereu : „Sărmana oarbă ! ea nu vede nimic din toate acestea! Nici soa­re, nici cer, nici câmpie, nici flori, nimic ! Ce grozav e! Sărmana oarbă ! Pentru dân­sa nu mai e nimic frumos: tot noapte şi iar noapte! «Aşa gândind ajunse la banca unde-o lăsase. Apucând’o de mână, zise cu glas de-o bunătate copilărească: — Credeai că te-am uitat ? Ai căpă* tat ceva ? De câte ori ai vrea să vii, te*aduc și te duc. — Da, îngerul maicăi, am cu ce trăi o săptămână. Nu te au probozit cum*va acasă? Mai bine să le spui că ai dus de mână pe biata oarbă. Să-mi iau o dublă de la piață. Imi ajunge o săptămână. — De ce să mănânci pâne veche ? ia mai puţină. O să-ţi cumpăr eu in fieca­re zi, proaspătă. — Suflet îngeresc, cum o să te pot eu răsplăti ? — Ei cum? O să-mi spui câte-o po­veste . Nu-i aşa că ştii poveşti frumoase ? — O să-mi aduc aminte, poveşti din bătrâni. — Tocmai acelea îmi plac şi mie. Albina. Sofia Nădejde. OLTEANUL NOUTĂŢI. — Parastas. Dumineca trecută în 22 Iunie (5 Iulie), s’a oficiat in Biserica greco-ortodoxă română din Făgăraş, după sfânta Liturgie, parastas solemn pentru odih­na sufletului Arhiducelui Francisc Ferdinand şi a soţiei sale Sofia. A servit Prea On. Domn protopop Nicolae Borzea, asistat de preoţii Vincenţiu Grama din Râuşor şi Ni­colae Aron din Galaţi. Răspunsurile şi când­tările de la strană au fost date respective înde­plinite de cantorul bisericii I. Oprescu. Cu toate­ că Prea înalţii defuncţi n’au fost de religia ortodoxă, sîfijba parastasuluui s’a în* deplinit, cu toată pompa, aducându-se şi sfinţindu se şi colivă şi vin. La aceasta solemnitate au asistat şi re­prezentanţii tuturor diregătoriilor din oraşul Făgăraş, după ce au fost mai dinainte invi­taţi să ia parte la ea. In fruntea funcţionarilor de la comi­tat a fost ilustr.­ta domnul vicecomite Ale­xandru Belle, Primarul oraşului dl Herszényi József cu ceialalţi funcţionari. Căpitanul o­­raşului dl Kis Árpád. Judecătoria a fost re­prezentată de dl Dr. Harmath Jenő, con­ducătorul judecătoriei, însoţiţi de ceilalţi am­ploiaţi. Din partea erariului au fost prezenţi dl Ruisz Antal, directorul bunurilor erariale cu amploiaţii dsale. Oficiul silvanal prin dl Aladics Emil protoinspector de păduri. Oficiul de dare prin dl Németh Idnos inso­­ţit de ceialalţi oficianţi. Miliţia a fost repre­zentată prin mai mulţi suboficeri, deoarece batalionul dislocat în Făgăraş de prezent e dus la exerciţii de arme. — Zbor cu aeroplanul în Făgăraş. Duminecă în 10 Iulie va veni aviatorul Zie­gler la Făgăraş să facă mai multe sboruri. Dânsul s’a pregătit mai întâi pentru mese­ria de mecanic în oraşul nostru, a trecut apoi la Braşov unde s’a deprins in ale sbu­­râtului şi acum vine iar in mijlocul nostru să ne arete ce poate face omul silitor şi cutezător. Anunţuri speciale se vor trimite la vremea lor. — Misiuni poporale din Veneţia inferioară, încolţind misiunile şi în părţile Făgăraşului ele prind rădăcini tot mai a­­dânci nu numai în inima preoţilor olteni, ci chiar şi sufletele tari şi oarecum împie­trite ale ţăranilor umblaţi prin ţările înde­părtate ale Nemţiei şi mai ales Americei. Le îndrăgesc cu toţii fără deosebire din ce în ce tot mai tare. Lucrul acesta se vede şi din împrejurarea, că după misiunile de la Paşti ţinute pentru locuitorii din Făgăraş în 6, 7, au urmat cele din Veneţia inferioa­ră al căror sfârşit moral a fost destul de îm­­curător. Luând in socotinţă, că e vremea lu­­crului şi că satele din părţile acestea nu sunt chiar aşa impopulate, mai ales, că sunt duşi mulţi la America, numărul de 300 de cre­­dincioşi, cari ascultau zi de zi, predică de predică trei zile dearândul e un ce foarte mângăetoare atât pentru tinerii, cari au as*­cultat, câţi şi pentru preoţii, cari le au ţinut. Fireşte, că între ascultători au fost şi din comunele învecinate, mai ales cei din Comăna au venit în procesiune. Misionarii trimişi au fost Dr. Ioan Sâmpăleanu profesor de teologie şi Dr. A­­lexandru Nicolescu secretarul metropolitului Mihályi însoţit de vicarul Făgăraşului Iacob Popa şi vreo câţiva clerici. Pe lângă tot timpul schimbăcios misiunile au reuşit pe deplin. — Sosirea călugăriţelor la spita­lul nostru din Făgăraş. Călugăriţele din Breslau, angajate la spitalul nostru în nu­măr de zece au sosit Sâmbătă in 11 Iulie. De acum ele vor îngriji de bolnavi. — Azi mie mâne ţie. La rândul ei am adus şi noi ştirea, că nişte ciobani tre­cuseră puţin garniţa României şi ajunseră cu turmele pe pământulul Ungariei. Urma­rea a fost că toate oile în număr de vre­o 400 de oi au fost tăiate şi îngropate. In zilele acestea s’a petrecut lucrul în­­tors. Mai multe vaci păşteau pe munţii din Nr. 26.

Next