Opinia, iulie 1897 (Anul 1, nr. 51-77)

1897-07-01 / nr. 51

Intrebuinţat-aţt dar şi Romînia în trecut acest mijloc de telegraf cu foc. Ţara noastră în trecut era acoperită cu imense păduri. Satele veneau aşeza­te ici colea în mici poene, curături, fă­cute de unii şi alţii din răzeşi sau boieri. Mal nu e sat, care să nu fi fost făcut pe o curătură, sau poiană ; de aici a­­cele dese nume de Poieni : poiana Cîr­­nuluî, poiana lui Goman, etc. etc., care ne arată obîrşia satelor noastre. Drumu­rile erau foarte rele şi mai des mergeau prin păduri, prin codri ca codrii Roma­nului (Strunga), Herţel (Dorohoi), Bordea (Iaşi), etc. Cum însă ţara noastră a Moldovei e mai toată deahci roasă, se puteau găsi lo­curi ridicate pe piscurile dealurilor, pe unde să se vadă foarte departe. Azi da­că ne suim pe podişul Copoului vedem Ceahlăul şi dealurile Basarabiei. Sunt cunoscute azi mai toate aceste piscuri ridicate, de unde se poate vedea în depărtare. Din distanţă în distanţă, domnia în tre­cut, rînduise pe anumite locuri ridicate puncte strajă, de unde se putea veghea în văi. De la malurile albastre ale frumosu­lui Nistru şi pînă în Carpaţi erau pos­tate asemenea puncte, care puteai­ co­munica unul cu altul prin focuri şi fumuri. Era o invazie de Tatari. Ei veneau de­spre Nistru, de la Crimera. Straja pusă la frontieră observa negreaţă de Tatari în văile Nistrului. Repede aprindea că­piţele de fin, unse poate cu smoală sau rîşină, şi în cel mai scurt timp straja, care postată pe înălţimele Chişineului văzînd semnalul dat aprindea şi ea căpiţele de fin; de la al doilea semnal aprindea al trei­lea în toate direcţiunile. Intr’o zi toate dealurile erau presărate de focuri ce îm­prăştiau în văzduh nouri groşi de fum ce purtaţi de vînt păreau pentru locui­torii din vale ca lungi sfere groase, sau groase aţe plutind în aer. Se ştie în ţară de toţi şi domnia de asemenea ştia că asemenea focuri erau semne de rezmeriţă. Care mal de care îşi căuta de ascuns prin gropi, ce avea de ascuns şi de sirg căuta să se bejenească la codri. Măreţ şi impunător spectacol, cînd în loc de a aştepta ca [azi telegramele a­­genţiei Havas sau Romíné, te uitai pe dealuri în toate părţile, doară nu-i ve­dea focuri date în ţară, dungi de sfere de fum întinse în văzduh, însoţite de vu­­ete, de vaete, de ţipete, de mişcări de oameni în mase, de bucine pe dealuri şi văi, semne de... rezmeriţă. Era nesigură viaţa Romînului în trecut, îşi pusese plugul pe brazdă, ori îşi culegea via,sau îşi strîngea popuşul; trebuia să lese totul baltă şi s’o rupă­­ de fugă, căci ză­bavă nu se încăpea, să dăduse focuri în ţară, semnale de învasiuni de ale duş­manilor ; bucinele răsunară şi ele din toate părţile. Iar sfarei de fum a focurilor de pe coline era vestea, ce domnia dădea ţă­rii să se apere. «Aman de noi, măi fraţilor, nu ve­deţi colo pe deluri ce mai sfere de fum ! Veste rea însamă aceasta, vin Tatarii, să ne ascundem lucrurile şi pînea prin gropi, că acuşi ne calcă duşmanii. N’auziţi bu­cinele cum răsună a răzmeriţă?Doar nu de geaba s’a dat sfara în ţară, cu focurile de pe dealuri. Sfară’n ţară la străbunii noştri a fost semnalul cel mai lesnicios şi primitiv de înştiinţare la vreme de nelinişte. Azi cînd avem a da veşti în ţară fa­cem publicaţii, dăm circu­­lări, ordine circulare prin Monitorul Oficial, iar ga­zetele reproducîndu-le împrăştie vestea pănă în cele mai îndepărtate unghere ale ţării. Intr’o di-două ştie toată ţara. Şi în trecut erau oamenii expeditivi, dar circulările lor erau pe dealuri prin focurile cu sfori întinse şi mari. Noi strănepoţii dăm circulărî; străbunii noştri, dădeau afară în ţară. Obiceiul a dispărut, dar vorba a ră­mas ca martoră vie de ce a fost o dată în trecut la noi. FOIŢA ZIARULUI „OPINIA" 28 ORFANI! PARTEA I-a CELE DOUĂ SURORI „Adevărul e că contele, care ’şî bă­tuse joc, care despreţuise dragostea fu­sese în sfirşit biruit dînsa! „Adevărul e că contele, care nu sim­ţise nici o dată inima bătîndu-î, era a­­cum îndrăgostit nebun, în veci! — O vorbă ! întrerupse de Guérande. Şi care era frumuseţea care făcuse mi­nunea asta? — Era tocmai să vorbesc despre asta. — Doresc grozav s’o știu. — O să fi descepționat atunci, căci mi-e cu neputință să’țî satisfac curiozi­tatea. N’a știut-o nimeni nici o dată, n’a ghicit nimeni care era femeea care a­­vuse atîta putere asupra contele de Bel­­leroche... Dar ceea ce-i sigur, e că tre­buia să fie foarte frumoasă şi de cea maî mare nobleţă... Şi ceea ce pare în­că sigur, e că nu trebuie să fie liberă fiind­că contele e şi acu flacon. „Aşteaptă să isprăvesc. „Cîţî­va ani trecuse la mijloc, şi con­tele care părea să fi căpătat un gust deosebit pentru singurătate, vizită din ce în ce maî puţin pe prietenii săi şi mergea din ce în ce maî rar în lumea mare, pînă cînd într’o bună dimineaţă dispăru cu totul şi nimăruî nu i-a maî fost cu putinţă să ştie ce se fă­cuse. „Trecură luni, săptămînî şi despre dîn­­sul nu s’a maî aflat nimic. „Atunci cum lumea căutând să’şi ex­plice toate, ajunse să crează că e mort şi T uită. „Dar nu era mort, murise ea ! — Femeea pe care o iubia? — Da, femeea pe care o iubia şi a cărei perdere i-a făcut o rană aşa de a­­dîncă că nu e încă vindecată. „Şi din ziua aceea, datează contele de Belleroche pe care T cunoaşte... ma­rele senior a cărui avere nemăsurată a devenit patrimoniul săracilor... filantro­pul care pare că caută cu bucurie toate prilejurile să facă bine în jurul lui.... o­­mul ciudat, în sfirşit, care după ce a minunat Parisul cu viaţa lui fastuoasă , uimeşte astă­zi prin generositatea sa, prin admirabilul şi superbul sau devo­tament către toţi suferinzii... către toţi pe cari aurul său, averea sa nemăsura­tă, care pare că nu-i mai aparţine,­­ poate vindeca, mîngăie, sau mîntui... — Işî dă aere! rîngi de Guérande. — Aere ? Nu, dragul meu, ripostă cu vioiciune Fernand; eu cred că maî cu­­rînd că numai din dragostea către ea... în amintirea eî se arată contele aşa de darnic nenorociților... Şi dovadă că nu mă ’nşel e faptul că n’a uitat-o, cu toate că au trecut atiţia ani de cînd a avut nenorocirea să fie despărțit de dînsa... — De unde știi ? — Mă așteptam la întrebarea asta! — Da, de unde poţi şti ce se petre­ce în inima contelui? — De sigur, confidente nu mi-a făcut, dar dacă n’ar fi păstrat atît de vie a­­mintirea femeeî sale adorate, cum ai ex­plica tu pelerin­­giul ce’l face în fie­care săptămînă la cimitirul din Montparnage? „Căci în fie­care săptămînă, trebue s’o știi, fără a lipsi vr’o dată, contele de Belleroche merge de îngenunchie pe mormîntul ei. „E o întîlnire de dragoste, par’că, la care se duce... O întîlnire ce-o are acolo cu moarta. „ Stai ! Adăugi cu vioiciune de Pra­des, eu care ’țî vorbesc îmi amintesc a-i cum tocmai că întîmplarea m’a făcut să’l întîlnesc într’o zi în una din aceste. „Era toamna trecută și nu mă ’ntor­­ceam de la înmormîntarea unui prieten. „Rămăsesem singur șî mă plimbam de curiositate printre morminte cînd, de­odată, la cotitura unei cărări, un om trecu pe lingă mine. „Spre marea mea mirare recunoscui pe contele. „Dar era cu mintea aşa de departe de tot ce’l înconjura şi era aşa de a­­dînc cufundat în gîndurile sale, că nici nu mă zări măcar... „Ştiam deja istoria lui, şi par’că ce­va mă supusă numai de cît să’l urmă­resc. „Era deci în sfirşit să ştiu numele a­­cestei femei pe care o iubise atîta... a acestei femei pe care o învăluia, pentru toţi, o taină aşa de nepătruns ! „Cu capul plecat, contele îşi vedea de drum încet şi eu îl urmăream de de­parte, ferindu-mă pe cît era cu putinţă să nu auză sgomotul paşilor mei. „După cîte­va minute contele ocoli brusc şi intră într’o alee lungă mărgini­tă de fie­care parte de monumente mă­reţe.... (va urma) Grh. Ghibănescu CRONICA N­eîncr­ezătorii Suntem rugaţi a da acestor information r­eci. Acest final tipic, nu este extras cum­va din scrisoarea vre-unuî necunoscut, scrisoare cu conţinut dubios pentru re­dacţie, ci este comentariul Voinţei Naţi­onale la cele 16 sau 15 rîndurî — prin cari cea maî oficioasă din gazetele guver­nului, apără criticele nenumărate pe cari ziarele opoziţiunel locale, le aduc admi­­nistraţiunel d-luî Nicu Gane. Că primarul celei de a doua capitale, s’a rugat la redactorii Voinţei Naţionale —­ie lucru cert. Şi de pentru prima oră, poate, de cînd nu vedem minciuna şi reaua credinţă la baza unei ştiri a ga­zetei liberale. Luat în antrepriză fără milă şi fără de răgaz, d. Gane, după ce a constatat ne­­rodnicia pronosticurilor crndăriţei,se ho­tărî la o polemică de gazetă. Peste tot locul a fost primit cu ră­ceală, aşa că proza sa mirosea, cale de o poştă, stilul vestitei rubrici „Inserţiuni şi reclame". A bătut la . . . uşa Boului Moldovei. Gazeta obscură î-a primit proza, pe care pentru lămurirea lectorului, a aşezat-o, rîn în rînd, cu 2 publicaţiunî de ale primăriei. Neîncrederea aceasta pe care lumea o arată primului părinte al Urbei Iaşi, a reîmprospătat în memoria noastră, o hazlie anecdotă, vizitînd pe Siuxindi­­eni, celebrul general american, Philipp Sheridan, dorea să ştie cam ce impresie va face asupra lor, povestirea marilor invenţiuni ale veacului. — Să li spui, zise generalul translato­rului, că avem dumuri de fier, graţie că­rora poţi face lungi călătorii. Translatorul traduse zisele generalului și apoi­­ zise : — Ați zis să vă spun că nu vă cred — Ia să li spui, reluă generalul, că, cu a­­utorul vapoarelor, poți călători pe apă. Transatorul comunică și aceasta indi­enilor și, la răspunsul acestora, zise ge­neraluluî : — Nici aceasta n’o cred. — Să li maî comunici, continuă gene­ralul, că, graţie telefonului, un om poate vorbi cu altul la distanţă de sute de metri. — Apoi aceasta, n’o mai traduc, zise translatorul, fiind­că nici eu nu­ o cred, nie!“ e extras din broşura ce va apărea,în cu­­rînd în „Biblioteca de Popularizare“. * * * Peste cîte­va zile va apărea un volum de ver­suri de Anna-Conta-Chernbach. Vom face la timp o dare de samă critică. ** * Ziarele germane au lansat ştirea despre un an­gajament semnat de Sarah Bernhard pentru un turneu în Germania. Ilustra artistă a dezminţit telegrafic din Londra ştirea aceasta. ** * înainte de a plecă din Paris marea tragediană italiană Duse a fost onorată cu un mare ban­chet oferit de artiştii „Comediei Franceze“. Au luat parte toate ilustraţiile scenei franceze. ** * Pentru viitoarea noastră stagiune teatrală co­mitetul teatral va angaja un sufleor special des­tinat rolurilor — sau răgetelor mai bine zis — excelentului Manolachi, boul Moldovei. T­eatru-Muzică- Arte Pentru fericitul eveniment al însănătoşirii Prinţului Ferdinand, revista „Lumea ilustrată“ din capitală va apărea într’un număr special a cărui vînzare va alcătui un fond de ajutor pen­­ tru inundaţi.* * * La Paris va avea foc zilele aceste un proces intentat de Sarah Bernhard cunoscutului im­presariu Schurman care a afirmat prin ziarul „La Presse“ că marea tragediană ar fi tras fo­loase materiale din representaţia dată pentru statuia lui Alexandru Dumas fils. * * * Fragmentul din poema „Vrăjitoarea“ de Car­men Sylva publicat în numărul trecut al „Opt­ NOPŢI DE VARĂ II De ce-mi cazi tu, frunte, pe piept? Şi plînsul ce’nsamnă, privire? De ce mi te’ntunecî, simţire, In umbră de gînd înţelept ? O suflete, nu mi-aî jurat Mîhnirii s’opuî cu tărie Nu plînsete de elegie — Ci graiul de om revoltat! Şi totuşi cum tremuri şi gemi In suflet, durere nebună ! Şi’n magica noapte cu lună In golul tăcerii mă chemi. Purtatu-te-am în depărtări, Ca să mi te’ntorci oţelită. Dar, inimă, iar ieşii robită Aceleiaşi mari întristări. O clipă, o clipă aşi vrea Din farmecul tau, răzvrătire! — Mîndrie stăpînă pe fire, Stăpînă pe dragostea mea. O clipă să simt că mă’nalţî O suflet, mai sus de durere,— Maî sus de iubiri efemere, De oamenii toţi ceialalţî. Şi’n urmă—de-o fi să suspini, Eugi-vom în ochiu de pădure. Pleca-vem departe—aiure Să plîngem pe-ascuns, în străini. Tristis, acesta obicinuitele eî victime. Pe ziua de Sîmbătă avem de înregistrat două înecăciunî. Aşa un copil de vre-o 10 ani a ca­sapului Marcu Klein, scăldîndu-se în Bistriţa, în dreptul morel, s’a înecat. Ca­davrul nu s’a găsit încă. Tot în aceiaşi zi s’a maî înecat în Bistriţa un soldat din regimentul 12 de artilerie. Ieran în număr de 100 sol­daţii cari s’au pornit la scăldat, nu s’au întors însă de cît 99, lăsînd pe un ne­norocit camarad pradă valurilor. Solda­tul înecat, a cărui nume nu l’am putut afla încă, e originar din Botoşani. * * * Sub-locotenentul Titus Niculescu, fost sergent major timp de 12 ani, vrea cu ori­ce preţ să dovedească că ofiţerii e­­şiţi din sinul sub-ofiţerilor se deosebesc prin sălbătăcia lor, de cei eşiţi din şcoala militară. Domnul ofiţer nu pierde nici o ocazie spre a stăb­i în bătaie pe subalternii săi. Scenele de bătaie sunt cu atît mai dese, cu cît acest sub-locotenent, din dragoste pentru soldaţi, îşi petrece mai tot tim­pul zilei în lagăr.** * In lagărul de la Sărata zice-se—şi dăm ştirea sub rezervă — s’ar fi ivit cîte­va cazuri de anghină. Aceasta a şi împedecat, concediarea pe rînd, pe cîte 15, 30 şi 45 zile, conform noueî dispoziţiunî, a maî multor soldaţi. *** Vremea p’aci ploioasă. Pe ziua de Sîmbătă a ploat mereu pănă tirziu noap­tea , ceia ce a şi cauzat amînarea re­­prezentaţiuneî din grădina publică, aran­jată de pirotechnistul A. Finkelstain în asociaţie cu tînărul artist Gr. Saul. De la Betea Din Bacău (Corespondenţă specială a „Opiniei“) Iarmarocul—Febra aftoasă—­Inundaţiile— Doi înecaţi—Bataie în armată—An­ghina difterică—Vremea. Iarmarocul anual, din oraşul nostru, s’a deschis în ăst an sub cele maî proaste auspicii. Negustori n’au venit nici pe jumătate ca în anii trecuţi. Termenul care a avut loc, ieri 29, ziua Sfinţilor Petru şi Pavel n’a fost maî de loc animat. Efectele inundaţiilor se văd cît de colo. Ceia ce a stricat şi mai mult iarmarocului din anul acesta, a fost febra aftoasă, care bîntuind prin împre­jurimi, a împiedecat aproape complecta­­mente negoţul cu vite mari. De almintrelea, dacă cîte­va panorame şi cîţi­va acrobaţi nu şi-ar fi rădicat bă­­rătcile în plin centru al tîrguluî şi n’ar fi făcut obicinuitul tămbălăU cu ale lor caterince, nici nu s’ar fi ştiut că este iarmaroc.* * * Bistriţa şi-a înghiţit din vreme anul INFORMAŢII Iesuiţii de la biserica catolică au comis ieri un act revoltător de neomenos. Au alungat de la uşa Bisenceî catolice pe o doamnă care se aşezase acolo cu o cu­tie „­ bani pentru inundaţi“ sub pretext că au şi ei nevoeşii lor. N’ar trebui onorabilii părinţi să uite că să află în ţara românească şi că ne datoresc multă recunoştinţă pentru felul civilizat cum i-am tratat pănă acuma. Premiaţii de ieri au contribuit în 2 fe­luri la ajutorarea inundaţilor. Pe de o parte au renunţat la banii cu care tre­buia să li se cumpere premii, iar pe de altă parte serbarea lor au dat ocazie d-nelor Elena şi Eugenia Petit să facă o foarte bună reţetă cu «5 bani pentru inundaţi». Amiad nostru, d. avocat C. D. M. Mi­­clescu, va rămînea în oraş, pe tot timpul vacanţei. I­ncen­diul unui tîrg Mulţumită faptului că serviciul tele­grafic în ţară la noi se face încă halan­­dala, n’am putut da lectorilor detalii maî amănunţite asupra incendiului tîrguluî Ştefăneştî. * O telegramă care ne-a fost transmisă din Ştefăneşti sâmbătă, la ora 11 şi ca­re ne-a fost remisă nouă la ora 1, con­ţinea detalii groaznice asupra incendiului. Focul a izbucnit la 2 ore noap­tea, de la pitaria N­argnlies din strada Principală. Flăcările au surprins oamenii doinind­ şi ta­bloul înfiorător se vede de aci. O femeie şi doi copii cari dor­meau în pivniţă, au ars, iar alţi doî copii au­ fost striviţi de 1111 zid. 500 familii au rămas pe dru­muri. Pagubele se evaluează la 1111 milion. * Cu un tren ele marfă, sâmbătă la 3 ore, au plecat la Ştefăneştî, 30 de pompieri sub comanda d-luî locote­nent Botez. Ei s’au Întors ieri, dumi­­ necă.* Spre a avea toate informaţiu­­nele în privinţa incendiului, li­nul din reporterii noştri a ple­cat ieri dimineaţă la Ştefăneşti prin Truşeşti. Reporterul se în­toarce astă­zî la ora 11.30 dimi­neaţa, aşa că lect­orii vor găsi toa­te amănuntele dezastrului, la e­­diţia de seară. H y ni e n Ieri oraşul a fost în nuntă. De pe la oara 2 nu mai întrlneai pe stradă de cu­ cupele şi trăsuri cu cal Incordelaţi. La ora 4 la sf. Spiridon, a avut loc cele­brarea căsătoriei religioase a d-rei Mărioara Maxim, cu d. D. Călugăreanu. Mireasa era cu căutătura tot atît de dulce şi tot atît de radioasă ca in zilele cînd apărea la serbări cu vr'o creaţiune în care îşi punea mare speranţă. Nuni au fost d.­şi d-na Pandele Zam­fi­­rescu. Foarte mult tinerii în biserică, studenţi şi studente, profesori etc. Singur d. C. Lepa­­datu întrerupea această monotonie a tine­reţe!, în schimb nu erau de cît 2 avocaţi de şi se mărita sora preşedintuluî tribunalului co­mercial. Cine n’a ştiut că s’au desfiinţat sin­dicii a putut’o remarca ori. Tînăra păreche a plecat cu acceleratul la Viena şi se zice că vor rămîne cîţi­va ani în străinătate pentru a-şi complecta studiile. Aproape la aceeaş oră a avut loc la Mitro­polie cununia d-lui colonel Ath. Paraschi­­vescu cu d-ra Elena Varlam. Num­ erau d. şi d-na Dim­itrie Grecianu. Biserica era plină de lume fracuri şi trese. Am remarcat în asistenţă pe d-nii gene­ral Iarca, colonel Botez, maior Benescu şi mai toţi ofiţerii superiori din localitate. Prin­tre fracuri , d-nii Penescu, Cristescu, Lepa­­datu, Velciu, Bădărefi, Dabija, V. Castano, D. Mavrocordato.* Sexul frumos era covîrşitor. Am remarcat: d-na şi d-ra Mîrzescu, d-na şi d-soarele Leon Negruzzi, d-na şi d-ra Castano, d-na şi d-ra maior Bidescu, d-na Eugenia Badarea, d-na Dome­, d-na D. Mavrocordato şi d-ra. După ceremonie în salonul cel mare a pen­sionului Warlam s’a toastat în sunetul mu­­zicei militare cu şanpanie pentru noul că­sătoriţi. Cu acceleratul, noii căsătoriţi au plecat la Sinaia unde îşi vor petrece o parte din luna de miere. Au început scandalurile cu tăerea d­­luî Tăcu. D-sa fixează cine dintre casa ei va tăie în fie­care zi şi cîte vite­ Pentru a se­­scoate ţitlule de ast­fel de autorizări, au apărut la Primărie stă­ruitorii a 5 lei. Eri, 29 iunie, patronul gardiştilor de oraş, un serviciu divin a fost oficiat, la care au luat parte: prefectul, directorul prefecture!, toţi comisarii şi comandan­tul gardiştilor. După săvârşirea serviciului divin, gar­diştii s’au dus în ograda prefecturei— unde au fost fotografiaţi, în corpore, de fotograful Chaland. Elevul C. Botez din clasa 4 liceală, domiciliat în curtea bisericei Gol­ia, a încercat să se otrăvească, bend o solu­­ţiune de chibrituri, ferte în oţăt. Tînărul, care voia să moară din cauză că a rămas repetent, se află în afară de ori­ce pericol. LA MAGASINUL Jean I Polingher Strada Golia 48, casele­ Paşcanii A sosit: încălţăminte, Galanterie, Parfumerie, lingerie, cravate, mănuşi, mantele şi pelerin de cauciuc. Preţuri moderate. D-rul GEORGE ANTONESCU s-a mutat în stradela „Şcoala de arte,, No. 14. Consultaţiuni de la 3—5 p. m. ssa| ORXIIAR 52 — str. Golia — 52 Iaşi Medalie de aur de­­ Medalia de aur de la Academia Parisiană s la Exposition Nationale des inventurs 1891, • Suisse Geneva 1896, Intorcîndumă din Elveţia fac cunoscut onor, public şi onor. mei clienţi cum că m’am mu­tat din foasta mea magasie din str. Şte­fan cel Mare No. 15 casele d-lui Neculai loan, pe care am ţinut-o în interval’de peste 20 de ani, mutăndu-mă în str. Golia No. 52 vis-a-vis de Fotografia Nestor Heck şi casele Neuschotz,— unde sunt la disposiţia onor. public şi onor. cli­enţi cu cele mai grele reparaţiuni de ornice şi comenzi, asigurîndu-i că vor fi pe deplin mul­ţumiţi ca şi în trecut. Tot cu această ocazie fac cunoscut că am adus un frumos asortiment de ornice de aur din Fabrica Patent Silberberg precum ornice de argint şi metal etc. vănzăn­­du-le cu preţuri foarte ieftine şi cu garanţie, cu deosebită stimă Nathan Silberberg ORNICAR 52 — str. Golia — 52 Iaşi

Next