Opinia, august 1897 (Anul 1, nr. 78-101)

1897-08-01 / nr. 78

V ANUL I, No. 78 EDIŢIA DE SEARA IAŞI — VINERI 1 AUGUST, 1897. Numărul 10 Bani ABONAMENTELE încep la 1 şi 15 ale fie­căreî luni şi se plă­tesc tot­d’a­una înainte la Iaşi la Casa Administraţiei njudeţeni streinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în streinătate 40 lei Şase luni 15 „ „ „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZĂ ADMINISTRAŢIA No 43.— Strada Gotici —No. 43 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Numărul 10 Bani AAN­ÎNCIUIUIE In Iaşi şi judeţe se primesc numai la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. IV .... 20 b. linia „ „ III ... . 40 „ „ Inserţiile şi reclamele . . . 50 „ En număr vechi şi 30 bani REDACŢIA No. 43— Strada Goliei—^No*. 4S Înmormîntarea lui S. G. Vârgolici PUTREGAIUL Aceia, dintre colectivişti, cari 'C n’au perdut cu desăvârşire noţiunea de demnitate, trebue să sufere cum­plit In amorul lor propriu clnd văd farsa desgustătoare pe care o joacă trupa de saltimbanci al cărei stîn­­gaci impresariu­ este d. Dimitrie Sturdza. Pretutindeni şi în toate ocaziu­­nile se dă pe faţă nedemnitatea ac­torilor incapabili cu cari se repre­zintă, ordinar ca la iarmaroc, co­media puterei. In chestie de principii ca şi in afaceri de gospodărie, în politica generală ca şi In actele cu carac­ter intim — In toate manifestaţiile vieţei lui publice colectivistul e barbar, meschin­ şi necinstit. D. Sturdza, preşedintele consi- liului, păstrează, spre adînca scan­dalizare a oamenilor cinstiţi, locul de prezident al Creditului rural. Acest imoral cumul autoriză pe d. Stolojan, ministru al domeniilor, să nu plătească, la rîndul său, ra­tele arierate ale împrumutului con­tractat. Şi cercul vicios începe . Ministrul de interne face slujbă de vechil pe moşiile d-nei Dimcea —şi prefectul de Tecuciu face ve­­chilet pe moşiile d-lui Take A­­nastasiu. Poliţia din Bucureşti angajează ciomagaşi ca să polemizeze cu zi­ariştii din opoziţie -directorul pre­fecture! din Vaslui, bate el însuşi pe perceptorii cari îl urmăresc pri­etinii. In altă ordine de idei, Consiliul de miniştri nu se poate înţelege pentru numirea titularului la prefectura de Dîmboviţa —con­siliul comunal din Mehedinţi nu se poate învoi pentru alegerea pri­marului. Miniştrii, avlnd candidaţi diferiţi, n’au putut cădea de acord pînă acum —dar consilierii din Severin, avîndu-se fie­care pe sine ca unic candidat, s’au înţeles uşor să.... tragă la sorţi pe primar! Şi ast-felia, pentru a nu se des­­m­inţi zicătoarea că peştele de la cap se strică, pe cînd d. Nacu, vice­prezidentul Parlamentului, is­căleşte contracte ca procurator al lui Halber, întreprinzătorul portu­lui Constanţa —un oare­care Scă­­ueru, eştt la sorţi pentru demni­tatea de primar, semnează actele de administraţie comunală în Se­verin­ . Atîta batjocură pentru instituţiile ţărei nu putea să ajungă la peri­ferie dacă nu pornea de la centru. Corifeii partidului au dus o cam­panie desfrînată, cum se ştie, în potriva legei aşa numită a maxi­mului. Frenezia farsorilor din Bu­cureşti s’a întins, ca o boală mo­lipsitoare, asupra celor din pro­vincie. La consiliul comunal din Brăila, consiliu excluziv colectivist, a de­misionat atunci in corpore, ca de­monstraţie în potriva guvernului conservator. De aceea, din prima zi cînd după­­ formula bombastică a presei colecti­­­­viste, „ţara a reluat posesiune de ea însăşi", naivii se aşteptau ca legea, atît de mult combătută in o­­poziţie, să fie abrogată fără discu­­ţiune. Ei bine, nu, legea „reacţionară şi infamă" s’a păstrat cu sfinţenie, consiliile comunale din toată ţara au aplicat-o de-a fira părului — iar cel din Brăila, acelaşi care demisionase ca demonstraţie în contra partidu­lui conservator, a majorat şi taxele pentru obiectele de primă necesi­tate pe cari „ciocoii" le reduseseră la minimum sau le scutiseră cu de­­săvîrşire. In sistemul acesta de anarhie şi zăpăceală de sus pînă jos, idealul colectivistului mărunt este slujba şi ghelirurile lăturalnice — cum al fruntaşului este puterea şi afacerile strălucite ce decurg dintr’însa. O altă lăture a stăreî de descom­punere în care zace colectivitatea este scandalul permanent pe care’l întreţin disidenţele din partid. Pentru a rupe din­amicii d-lui Fleva, d. Sturdza a menţinut în slujbele administrative pe mulţi din partizanii acestuia după ce î şi a is­­gonit ministrul de interne, d. Va­sile Lascar, la rîndul său, ne­avînd curaj să înlăture creaturile prede­cesorilor, a păstrat mare parte din slujbaşii numiţi de d. Cantacuzino. Acum, la a doua sa venire, d. Stur­za nu îndrăsneşte să înlăture mo­zaicul precedent în speranţa că poa­te va ajunge la „concentrarea" par­tidului. In această situaţie, guvernul are trei feluri de funcţionari cu trei sisteme diferite şi făcînd parte din trei tabere opuse. Aşa se ex­plică fenomenul absolut intolerabil că în judeţe, unde prefectul se în­ţelege cu primarul, sub-prefecţii şi casierii nu execută ordinele , iar a­­colo unde zapciia merg de acord cu prefectul, acesta se duşmăneşte făţiş cu primarul. De aceea toată puterea de muncă a miniştrilor se consumă pentru a aplana diferende permanente şi a menţine echilibrul aparent intre a­­ceste forţe opuse şi vecinie In luptă. Autoritate morală n’are nimeni în guvern şi nimeni nu se gînde­­şte la îndatoririle pe cari le impune puterea. Ca un putrigaiu osîndit să piară, colectivitatea face umbră cîtă vre­me e lăsată să stea în picioare — mîine, însă, cînd va fi îmbrîncită, va cădea la pămînt şi doar guno­iul ce lasă în urmă va mai aminti despre fiinţa ei de odinioară. OAMENI ŞI LUCRURI Cadînele.—Din răsărit, din imperiul semi­­lunei multe se aud, iar mai multe rămîn neau­zite. Se pare că zile de revoluţie şi de mari schimbări se pregătesc şi împrejurări nouă se frămîntă în umbrita împărăţie a luminosului Allah. Şi temeiul acestei păreri e vestea fără samăn venită în zilele din urmă pe sârmele de tele­graf: femei din haremul Sultanului magnanim, frumoasele cadîne sclave şi stăpîne în acelaşi timp au dat semne de răzvrătire; ele se pro­nunţă­­da se pronunţă din favoarea unei alte stări de lucruri, In favoarea unei reînoiri în împărăţia înapoiată a cruntului Abdul Hamid. Să fie dreaptă ştirea aceasta ? Să fie cu pu­tinţă ca în mintea femeilor acelor crescute în vederea unei singure ţinte în viaţă : plăcerea monarcului, ţinute o tinereţă întreagă—din co­pilărie aproape—în întunericul sclipitorului ha­rem—, lipsite cu intenţie de ori­ce atingere cu lumina vre­unei culturi în înţălesul nostru, al civilisaţilor, e cu putinţă ca în mintea lor să se fi furişat scînteea unei indignări, îndrăzneala unei convingeri, raza unui adevăr ? Să fi rostit ele în adevăr curagioasa aprobare a luptători­lor pentru schimbări adinei în starea Turciei?.. Atunci, fără îndoială, se pregătesc într’adevăr lucruri mari, evenimente insămnate; atunci, în­­tr’adevăr, va fi stînd rău, din cale afară, împă­răţia victorioasă a semi-lunei. Un cuvînt de răzvrătire din partea roabelor îmbrăcate în catifele şi crescute în voluptoase închisori e mai demn de luat în samă de cit discursurile fardate ale doctoreselor adunate la Bruxelles în congres. NEGOŢUL UNEI PRINCESE O eroină de roman - Princesa şi ţiganul.— Plastica şi parizianul! In vitrină... Intervenţia unei regine.­Foto­grafii... obscene. Ex-principesa de Chimay, americana născută Clara Ward, este o cunoştinţă veche pentru cititorii cronicelor pariziane ale diverselor gazete. Foarte bogată şi una din cele mai frumoase femei ce a cunoscut lumea specialistă în aprecieri, mîndra fiică a noului continent şi-a realizat visul tinereţei măritîndu-se cu un prinţ autentic, de Chimay, originar din Belgia. Un traiu excentric, plin de excese şi de ciudăţenii—iată ce a fost traiul de soaţă al frumoasei americane, aşezate la Paris unde a devenit în scurt o e­­roină a cronicei şi a... cafenelelor. Dar culmea originalităţii a fost schim­­bid făcut de princesă — care şi-a pără­sit soţul pentru a duce un train comun cu ţiganul Rigo, cîntâreţ la una din cafenelele Parisului. După un şir de scandaluri şi peri­peţii, afacerea a venit înaintea justiţiei care a pronunţat divorţul între cei doi soţi, lăsînd copiii în îngrijirea prinţu­lui de Chimay şi pe Clara în voia ca­priciilor sale, în tovărăşia ţiganului Rigo cu care trăeşte şi astăzi şi a cărui imagine exprincipesa şi-a înscris-o pe braţ, prin tatuaj... In marile vitrine artistice din strada Tivoli, la Paris, intre nenumăratele fo­tografii de artişti şi de frumuseţi cele­bre, portretul ex-princesei e nelipsit şi e unul din cele mai căutate. Căci una din ramurile marelui comerţ parizian e şi vînzarea de fotografii şi mai ales de ale frumoaselor femei ale Parisidul, o­­raşul care posedă cea mai vastă secţiu­ne de femei desevîrşite. Fireşte, fotogra­fiile acelea sunt executate în poze plas­tice care pun în relief neîntrecuta per­fecţiune a trupurilor femeeşti, apetisante şi îmbătătoare, cum numai oraşul-lu­­mina posedă şi nici unul altul. Sunt puţin numeroase acelea care pot poză fără teamă de rivalitate în deplina lor goliciune acoperită numai de unul din acele tricouri transparente care servesc doară să arăte mai bine încă nuditatea voluptoasă, să ajute imaginaţia şi sim­ţurile... Cîţi curioşi, cîţi admiratori, cîţi vizitatori şi cîţi extaziaţi se adună, se opresc, oftează şi trec zilnic înaintea vi­trinelor acestora împodobite de tot ce are omul mai triumfător, mai suprem: frumuseţea. Princesa de Chimay era una dintre cele mai plastice figuri într’adever şi a­­tenţia publică fiind atrasă asupra-i de cătră recentul scandal, e lesne de înţă­­les că se vindeau cu miile acele foto­grafii superbe unde ea se înfăţişă cînd ca o statue albă odihnîndu-se pe o blană de leu ; cînd ca o Secerătoare care se re’ntoarce de la cîmp cu coasa ’n mină; cînd ca o bacantă ce surîde bătrînului faun; cînd ca o dansatoare alunecîn­­du-şî degetele subţiri pe instrumentul muzic­ăi; cînd perversă din vremea de­cadenţei romane sau a epopeei greceşti purtînd spiralele unui şarpe ispititor... Şi toate aceste au fost confiscate de poliţia Parisului spre marea părere de rău a admiratorilor... artei pentru arta. Să fie în adevăr motivul de „obsceni­tate“ care a provocat această bizară măsură de... siguranţă a moralei pu­blice . Obscenă o figură plastică de fe­rice ?... Nimeni nu poate crede în teme­iul unui asemenea pretext. Adevărul e că au fost intervenţii înalte din partea foastei familii a ex-princesei. Se vor­beşte chiar de o întervenire a curţii re­gale belgiane în cercul căruia se află fostul soţ al Clarei Ward. In privinţa acestui zvon se citează o întâmplare petrecută la Curtea din Bru­xelles. Princesa de Chimay, invitată la un bal al curţii, şi-a permis luxul unei decodări exagerate, din cale afară, ceea ce a indispus pe regina Belgiei care a întors spatele frumoasei americane. A doua zi, princesa, îşi tatuă pe braţ o coroană princiară spre sfidarea mîn­­driei regale. Şi fotografia aceasta, cu tatuagiul, e­­ra cea mai căutată: se desfăcea cu ze­cile de mii... Iar partea interesantă e că ex-princesa, soţia lui Rigo, încasă 30 de bani de fie­care fotografie vîndută... Adevărat americană!.. Biata princesă!.. Să nu-şi poată vin­de frumuseţea — în chip atît de pla­tonic ?... Blag Scandalurile de la comună Am fost faţă la licitaţia ţinută de pri­mărie pentru darea în întreprindere a B­avăreî şi canalizărea pieţei teatrului l­upta a fost crîncenă între concurenţi. Un antreprenor, Danielescu, pe care nici azi nu’l cunosc, a isbutit să ia lucrările oferind o însemnată reducere sub deviz. Mi-aduc bine aminte că cei cari s’au mirat mai mult de curajul d-lui Danie­lescu erau tocmai consilierii comunali prezenţi la licitaţie. Nu-şi puteau explica oamenii cum va executa antreprenorul aceste lucrări cu un aşa minim preţ — nedumerire care, de altfel, nu se manifesta la nici unul din concurenţii d-lui Danielescu. Deslegarea enigmei apare abia acum cînd antreprenorul afirmă, printr’o scri­soare publică, că administraţia comuna­lă, cînd adjudecă o licitaţie şi vede că antreprenorul nu poate fi adus la ace­laşi numitor, începe a-î face socoteala cît cîştigă şi cit cheltueşte — iar cînd nici după aceste încercări antreprenorul nu dă ceea ce e de dat, atunci îi rezi­­liază contractul. Era deci naturală mirarea edililor, că d. Danielescu a lăsat așa de ieftin o lucrare comunală din al cărei cîştig tre­buia să facă partea focului. E de observat că în toată perioada de cînd dirgiuiesc colectiviştii trebile comunei noastre, mai nici un antrepre­nor de lucrări n’a scăpat fără să ’i se rezilieze contractul sau să ’î se intente­ze proces. Vor fi, negreşit, şi antreprenori lacomi de cîştig şi necorecţi faţă cu obligaţiu­nile contractului, dar nu e mai puţin a­­deverat că şi neferiî oblăduireî le scot pe nas beneficiul atunci cînd nu dau semn de viaţă, cum zice d. Danielescu în scrisoarea sa. Mai caracteristic, însă, de cît capito­lul antreprizelor este iarna care se dă în fondurile comunale. S’au făcut viri­­mente cu fondul milioanelor acordate laşului printr’o lege specială, se între­buinţează zeci de mii de lei pentru di­ferite negustorii, sub pretext de a iefti­ni piinea şi carnea — într’un cuvînt, o profuziune de cheltueli zadarnice cari amintesc cei douî-spre-zece ani de re­gim de jaf, de corupţiu ne şi de minciună. încă douî trei ani de gospodărie co­lectivistă şi Iaşul va ajunge, din nou­, în halul în în care se afla cînd se ilumina cu luminări de san. Juvenal, întrevederea de la Petersburg Vizita lui Wilhelm al doilea la St. Pe­tersburg, a fost luată de toată presa ca o vizită de pură cordialitate. Şi era şi firesc lucru. Duplicitatea în diplomaţia cea mare e ce­va comun. Dar nu vroia niminea să acorde o însemnătate politică vizitei lui Wilhelm, pentru că această vi­zită cade înaintea unei alteia a căreia ca­racter politic, nici nu poate fi pusă la în­doială—întru cit cu greu s’ar putea pri­cepe cordialităţile între un simplu bur­ghez preşedinte de republică şi între au­tocratul imperator al tuturor Rusiilor. Ziarele streine, în special cele germa­ne şi austriace, vor să întervertească în­să, lucrurile. Ele atribuie vizitei la Wil­helm o înaltă însănmătate politică. «N. Fr. Presse», zice că un eveniment istoric, de a cărui importanţă nu ne pu­tem acum încă da seama, se petrece în capitala imperiului de la Nord. In 1896, la Breslau, ce entuziasm pen­tru ţar în discursul de masă al lui Wil­helm ! Iei punea la picioarele ţarului mulţumirea sa şi a Poporului său pen­tru onoarea vizitei, el asigură pe ţară că e în acord cu sentimentele poporu­lui cînd esclamă : «Dumnezeu sa bine­cuvînteze, să proteagă şi să menţie pe Majestatea Voastră (Ţarul, N. R.) spre binele Europei». Şi Ţarul a răspuns rece. Astă­zi cuvintele Ţarului sunt mai cal­de. Iei asigură pe Wilhelm că în ultimul an relaţiunele Rusiei cu Germania s’au schimbat mult şi în bine. De în aceeaşi situaţie Rusia faţă de Germania, adau­gă ziarele nemţeşti, ca în vremea lui Bis­­mark. Azi nu avem de­cît o unică Eu­ropa, nu o dublă şi nici o triplă alianţă. Entusiasmul cu care va fi primit Faure în Rusia ar fi de pe acum paralizat de dis­cursul Ţarului. — «Rusia nu poate fi de­cât aliata unei Franţe pacinice». Din archiva­­ la Stînca Publicînd în numărul de Sâmbătă 26 Iulie, al Opiniei un document relativ la Tatarul din Bugiac, s ’au strecurat mai multe greşeli, care vor fi fost uşor în­dreptate de cătră cetitorii noştri. S’a ti­părit de pildă 1786 în loc de‘ 1716, data cînd Mihaifi Vodă Racovitză, a învoit pe Tataril din Bugiac ca să stăpîneascâ pă­­mîntul moldovenesc, de 32 ceasuri lung şi 2 ceasuri latul. Asemenea în loc de Dianu­mus Mărza să se citească ( iau Timur Marx» (adecă sîngele lui Timur) observînd că din această familie a Măr­zalelor tătăresci, s’a tras neamul dom­nesc al Cantemiriștilor din Moldova. (D. Cantemir Histoire de l’Empire Ot­toman voi. IR p. 492.) Odată cu această rectificare, şi fiind­că ne îndeletnicim cu politiceştile ame­stecări dintre Tataril din Budjag şi din Crim cu Moldovenii, publicăm astă­zi tra­ducerea înaltului ferm au ce a venit de la prea puternica împărăţie pentru ho­tarul pămîntului ţărei acestei, despre Raiava Benderiului. Alesul al Domnului Neamului creşti­nesc oblâduitorul al Moldovei Ypsi­­lante Zade Constantin V. V. a căruia sfârşitul să-ţi fie cu bine, primind înalta împărăteasca porunca aceasta, vei înţe­lege că pentru că m’am încredinţat curii că acest de astăzi Bander Muhafizi, înal­tul nostru Vezir Ahmed Paşa a căruia slavă rămăiă în veci, fiind că au cer­­şut mai înainte de la noi a se da în stă­­pînire lui satul Selcutza, şi el să-şî ia rodurile el, fiind înainte că acest sat, după ce au izgonit pe Mahmud şi Hu­sein Mărzale, carii pînă la o vreme îl stăpînea, s’au dat celor după vreme Mu­hafizi a Benderiului, în locul celor din preajma lui Ciaca Hasin, a lor cu toc­­mala ca să deie pe fiește carile an prin mina capuchebaelilor lor, la Mărie câte una sută lei. Primind dar el Diadreptul (darul) acel după cererea sa prin data noastră sfîntă poruncă, au rînduit pentru aceasta pe Bender Cădişi, carii ajungînd la numitul sat Seleutza, cu mulţime de oameni, şi pe urmă purcegînd de acolo au intrat în hotarul ţinutului Hotărni­­cenilor. De unde tărăind pe bătrînii din pămîte­­nii ragle au rupt şi au desghinat din locul Moldovii, ţinuturile Orheiu­, Chişinăul şi Hotărnicenii pînă la Han Tepe, zicînd că sunt poruncite să le uniască cu Cahighiedile Benderiului şi cercetînd, vre să afle ho­tarele numitelor ţinuturi. Din care pri­cină şi cei mai mulţi din boerii de acolo stăpînind la aciale locuri cîte­va moşii, cu toţii s’au spăriet şi cu toate că is­pravnicii numitelor ţinuturi, şi serdarii de Orheiu­, întrebînd de isprava lucrului, au cer­ut a conteni acest fel de urmări spre odihna săracelor rude, nădăjduind a fi ascultaţi, dar numitul Chehae îm­preună cu 400 Delii călăreţi, tufegii şi budjiad­iî, ajungînd la satul Tumana al ţinutului Hotarnicenilor, şi tîrînd pe ţă­ranii li-au poruncit că de acum înainte nedînd ascultare ispravnicilor Moldovii, pentru toate pricinile lor să facă arăta­re la Benderiu, supuindu-se de acum înainte oamenilor ce ar răndui Bende­­riul nmhafezi, care Chehae şi rînduind zabiţi din cel de pe lingă el oameni, au rîpit atît miere, vin, şi toate alte zahi­­re, ce s’a găsit pe la casele radilor nu­mitului tinut, lua şi vitele şi făcînd şi cîte alte neplăcute urmări. Care aceste văzindu-le săracele raele, şi cu totul în­­spăimîntaţi, pentru că s’au găsit a pă­răsi patria lor ; dintr’aceasta pricină s’au impedecat şi ce după dorinţă bună orîn­­duială atît al sursatului, cît şi a celor l’alte tertituri. Afară de aceste că tot acelaşi Chihiac, pornindu-se de la satul Tumana cu cel de pe lingă el călăreţi, şi mergînd la Salmizi, sat al Hotărnicenilor, au adus înaintea sa pe cel de acolo ispravnici, şi zicîndu-le lor, că de acum înainte nu este trebuinţă a se mai trimete zabiţi din partea Moldovii, îl sili să se întoar­că la Eşir şi spărgînd grosul, au dat slo­bozenie tuturor vinovaţilor, apucînd şi cîte zaliire era încărcată prin cară de de la numitul ţinut împreună şi cîţi lei ai miriel sau aflat în urm­ele ocolaşilor şi în scurt, după ce au stăpînit de is­tov ţinutul Hotarnicenilor au mers spo­­la Chişinău, unde şi stăpînind trei măr­gini, opri pe cel de acolo raele de a se supune Domnului Moldovil, și oprind ca-

Next