Opinia, noiembrie 1897 (Anul 1, nr. 152-176)

1897-11-01 / nr. 152

r minune vorba lui Crist: vezi paiul din ochiul aproapelui tău, iar Urna din ochiul tău nu o vezi. Să începem de la noi pentru a remedia răul. Gh. Ghibănescu ! NOTE TEATRALE Romeo şi Julieta Marea tragedie a lui Shakespeare pe scena teatrului nostru ? Iată o îndrăzneaţă încercare pe care stăm la îndoială dacă se cuvine ori ba s’o sprijinim. Piesa e una din acele opere superioare de care numai marile talente cată să se apropie su sfială şi respect şi de la care odinioară s’au adăpat cele două superioare forţe dramatice ale teatrului iaşan: vorbim de răposatul Manolescu şi de neîntrecuta Aristizza Romănescu. «Romeo şi Julieta» geniala potemă a iubirii omeneşti, a iubirii apoteozate, ridicată mai presus de orice simţire şi nesimţire omenească, purtată—ca un fier spre a-l căli în flăcări—prin focul tuturor luptelor şi mizeriilor, puse faţă în faţă cu toate celelalte patimi pentru a triumfa în desăvîrşita nimicire a vieţelor unite Julieta e de patru sprezece ani, dar ea a crescut în ţara unde înfloresc portocalii, în căldura şi precocitatea meridională, în traiul lasciv al Veronei medievale. Romeo? Este omul de la nord care după expresia poietului Heine e destul de dobitoc ca să iubească a doua oară fără noroc; iubeşte cu inima şi cu spada, cu dorinţa omului care nu poate ajunge. Dar nu este iubirea lui întăia ivire a instinctului de tinereţe: «flacăra pîlpîind între două nopţi de întuneric el nu are simţirea plină de reticenţe, de trăgănări, de îndoieli, de temeri şi de slăbiciuni ca Iulia care şopteşte atît, de suggestiv: ...De crezi cumva Că m’ai învins prea lesne, atuncea să mă’ntunec Cu îndărătnicie să-ţî spun înerefi : Nu vreau Ca să înă rogî... Dar ambii laolaltă întrupează eterna şi banala dramă a dragostei fără parte pe care Shakespeare ştie s’o învăluie într’un ocean de glume, de jocuri de cuvinte şi de amănunte : balet, privighitori, morminte, spade şi otravă sunt atîtea cunune pe fruntea tinereţelor doritoare care se nasc într’un zimbet şi mor într'un sărut". Putut-am noi admira această dramă în traducerea tehnică şi în tălmăcirea insuficientă de pe scena noastră? In parte. Căci d-na Aglaia Pruteanu şi-a însuşit cu mult talent esenţialele calităţi de interpretare ale neîntrecutei măiestre care ne-a creat pe Iulia. D-na Pruteanu posedă gigăşie şi graţie destulă pe lîngă un talent de întîiul rang şi a alăturat succeselor din Ofelia şi Desdemona pe acel al Iulietei. Distinsa artistă nu va încerca niciodată haina de fioroasă tragedie ca în Lady Macbette sau în Lady Ana, dar ce i-ar lipsi ca să ne redee pe Cordelia şi pe Jessika, eroine delicate şi simţitoare ? Puţin exerciţii şi stăpînire de sine ca să avem acea continuitate de emoţiune zguduitoare pe care-i cere drama shakespeareană şi d-na Pruteanu e definitiv consacrată ca primă artistă a scenei. Cine a interpretat pe Romeo ? Se zice că d. Vasilescu are pseudonimul bizar «Al Leanei N. V...» Ceea ce nu-l împedecă să aibă talent, chiar dacă Romeo ar fi avut părţi slabe. Scena iubirii — dialogul cu Iulia, apărută noaptea în balcon l-a relevat, încolo multă umbră chiar în cele mai luminoase scene. De remarcat—un treacăt căci e târziu de tot—d-nii Ionescu, Penel, şi Morţun. Acesta ar merita o deosebită luare aminte: ţinută de scenă abilă şi multă stofă de comedie. Penel să se teamă de un rival. D. Cîrjă putea fi bine dacă n’avea de combătut sufliorul care abuzează în adevăr de... actori şi de public. D-nii Cuzinschi şi Doina n’au avut vremea să se distingă, iar d. Popovici junior s’a prea grăbit să moară... Era să uit pe „Atena“ care a avut momente bune. Iu „Shakespeare!“ Cine îşi rîde de o bună cucoană Vela ?... Leandru Memento. Duminecă acelaşi spectacol. Cereţi bilete laterale—se aude mai puţin sufleurul. Luni: Réjane în Madame Sans-géne. Marţi: La douloureuse. „Opinia“ la Vaslui. Ca o dovadă clasică de lăcomie, vă citez următorul fapt, menit să clasifice pentru totdeauna neruşinarea şi firea hrăpeaţă a celor pe cari o întîmplare nefastă i-a adus în capul trebilor noastre publice. Reposatul filantrop, Gheorghe Mircea, a legat printre altele şi comunei Vaslui, o casă situată în strada Ştefan cel mare, cu condiţie specială, ca să se instaleze în ea o şcoală profesională. Primăria satisface dorinţa decedatului. Pentru a aduce, însă, acest local în stare de a răspunde scopului, cheltuieşte vreo şapte sau opt mii lei cu reparaţiile necesare şi clădirea unor atenanşe, care se servească de locuinţă directoarei. Ce se întîmplă, însă ? senatorul colegiului al doilea, d. Costică Bastachi, fiind nevoit a se muta la Iaşi, găseşte de cuviinţă să profite de influenţa pe care o are, pentru a realiza o chirie convenabilă pungei sale, dar în disproporţie cu valoarea reală a imobilului său. Insistă pe lîngă primărie ca să închirieze casele sale pentru şcoala profesională. Primarul se execută şi oferă 2000 lei pe an chirie pe casele d-luî Bastachi, situate la marginea oraşului, iar casele donate de Mircea, situate în centrul oraşului şi pentru a căror aducere în stare bună îi proprie scopului donaţiunea, primăria a cheltuit opt mii de lei, rămîn pustii, fără ca macar să se aibă scuza că populaţiunea şcoaleî ar fi în aşa proporţie, ca să justifice actul incalificabil al administraţiei comunale. Ceia ce’l mai nostim e că d-l Bastachi este unul dintr’acei cari pozează în duşmani al gheşefturilor, cînd e vorba, bineînţăles, să le facă alţii. D. Lupaşcu rămîne nesimţitor în faţa nesfirşitelor potlogării, pe care zilnic le semnalează presa. Uită, să vede, onorabilul prefect, că graţie atitudinei nepăsătoare pe care a avut ori de cite ori s’au petrecut abuzuri sub administraţia sa, oamenii de bine au refuzat cu oroare să-l întindă mina, reducindu-i a răminea în societatea Iul Costandachi, ciubotarul, şi a Iul Panaite, comisarul actual al Vasluiului. D-sa preocupat într’una de mijloacele prin care ar putea sătura banda de ahtiaţi, uită că va veni momentul în care nici profesorul seu actual, Ginsberg, nu-l va putea ajuta. Corespondent. BUGETUL DIN 11 MONTECARLO Ziarul Secole din Milan publică bilanţul încheiat de administraţia din Montecarlo, la sfîrşitul anului financiar curent. Ruleta a încasat 14.850.000 lei (faţa de 19,850,000 din anul trecut). S-au cheltuit 2,000,000, lista civilă a principelui Albert de Monaco; 1,500,000 pentru poliţe, gandarmerie, instrucţie şi lucrări publice; 1,000,000, pentru directori, administratori, crupieri şi personal de serviciu ; 800,000 lei pentru teatru, orchestră, curse de cal, filantropie etc; 500,000 anunciurî şi reclame; 100,000 cheltuelî de drum pentru jucători nenorociţi ; 100,000 s’a cheltuit pentru a se evita sinuciderile. In cursul anului financiar expirat s’au sinucis 35 persoane nenorocite la ruletă. FOIŢA ZIARULUI „OPINIA“^ I? „A_DER, X £3 de EMILE SOLA CARTEA ÎNTÎIA In dimineaţa aceasta, ea aproape în toate zilele erau la dejunul intim de la familia Duvillard, citîva prieteni cari mai mult se pofteau singuri, de cît erau poftiţi. In dimineaţa friguroasă de desgheţ şi de promoroacă, otelul măreţ din strada Gaudot-de-Mauroy, lîngă bulevardul Madelenei, era împodobit cu florile cele mai rare, pasiunea baroanei care schimba camerele nalte, bogate, pline de minuni, în sere calde şi mirositoare, în care lumina vînătă şi tristă a Parisului, se schimba într’o mîngîiere de o nesfirşită dulceaţă. Apartamentele mari de recepţie erau în rez-de-chauzée, înspre curtea imensă, precedată de o mică grădină de iarnă, care servia de vestibul cu geamuri şi în care se aflai întotdeauna doi lachei în livrea cu verde şi aur. O galerie renumită de tablouri, evaluată la mai multe milioane, ocupa toată partea de la miazănoapte. Şi scara de onoare, de o bogăţie de asemenea faimoasă, ducea la apartamentul ocupat, de obicei, de familie, un salon mare roş, un salon mic cu albastru şi argint, un cabinet de lucru, cu păreţi acoperiţi cu pălării vechi o sală de mîncare tapisată verde palid, mobilată după moda englezească, fără a socoti camerele de culcare, nici cabinetele de toaletă. Otelul zidit sub Ludovic XIV îşi păstrase toată măreţia de nobleţă, cu toate că era,cucerit şi servit gustului de plăceri a burgheziei triumfătoare, care domnește de un secol prin atotputernicia nouă a banului. Nu sunase încă amiaza. Baronul Duvillard, contra obiceiului său fu cel dintăi în salonul albastru brodat cu argint. Era un om de 60 ani, nalt, solid, cu nasul mare, obrajii grași,gura mare, cărnoasă cu dinţi ca de lup însă frumoşi. Devenise pleşuv prea devreme, şi îşi boia perii rari, se rădea complect de cînd barba îi înălbise. Ochii cenuşii denotau îndrăzneală, rîsul era liber şi puternic. Toată faţa exprima posesiunea cucerirei, regalitatea stăpînului fără scrupul, care usa şi abuza de puterea furată şi păstrată de casta sa. Făcu cîţiva paşi şi se opri înaintea unui minunat coşuleţ cu Orchidee, lîngă fereastră. Pe sobă, pe masă, buchete de violete îmbalsamau aerul ; în urmă se aşeză lungindu-se în unul din fotoliurile albastre, bătut cu argint, în moliciunea acestui parfum a liniște! adînci și calde care părea că cade din draperii. Scosese un jurnal din buzunar, și începu se recitească un articol, în timp ce otelul întreg, spunea averea sa imensă, puterea sa devenită suverană, întreaga istorie a secolului, care făcuse din el stăpînul. Bunicul său Jérôme Duvillard, fiul unui avocat mititel din Poitou, venise la Paris ca elev de notar, în 1788 în vrîstă de 18 ani, și, foarte aspru, inteligent, înflămînzit, cîștigase cele dintăi trei milioane, la început prin agili asupra bunurilor naționale, mai târziu ca furnizor al armatelor imperiale. Tatăl său Grigore Duvillard, fiul lui Járôme, născut în 1805, adevăratul marele om al familiei, acela care domnise cel dintăi în strada Godot-de-Mauroy, după ce regele Ludovic Filip îi dăduse titlul de baron, era unul din eroii finanţei moderne, prin cîştigurile lui scandaloase sub monarhia din Iulie şi sub al doilea imperiu, în toate tâlhăriile celebre ale speculaţiunelor asupra minelor, drumurilor de fier, Suezului. Şi el, Henric, născut în 1836, nu se pusese serios in afaceri decît la 35 de ani, a doua zi după războiu, la moartea baronului Grigorîe, dar se pusese cu o poftă atît de turbată, încît îndoise averea într’un sfert de secol. Era conrupătorul, devoratorul, care conrupe, devorează şi înghite tot ceea ce atingea; era tentatorul, cumpărătorul conştiinţelor de vîndut, înţelegînd timpurile nouă, în faţa democraţiei, la rîndul său flămînzită şi nerăbdătoare. Inferior tatălui şi bunicului său, avînd înfăţişarea posesorului, a câştigătorului, fără însă aceea a cuceritorului, un om teribil, cu toate acestea, un triumfător puternic operînd sigur, adunind milioane la fiecare greblare, tratînd de egal cu guvernele, putînd să pue în buzunar dacă nu Franţa, dar cel puţin un minister. într’un secol de istorie, în trei generaţiuni, regalitatea se încarnase în el, deja ameninţată, cutremurată de vijelia de mine. Şi figura-I, cîte odată se mărea, creştea, devenea burghezia însăşî, care în împărţeala de la 89, a luat totul, care se îngroşase din acest tot în paguba stăreî a patra, şi care nu vrea să înapoiască nimic. Articolul pe care-l recitea baronul, într’un jurnal de 5 bani îl interesa. Voacea poporului, era o foaie de zgomot, care, sub, pretext că apără morala şi dreptatea ultragiate, arunca în fie5**care dimineaţă un scandal nou, in speranţa că-şi va mări tirajul. Şi, în dimineaţa aceea, în litere mari era acest titlu : Afa-^ cerea drumurilor de fer africane, o tâlhărie prin care s’a luat peste suma din contract, încă 25 de milioane, două ministere vîndute, treizeci deputaţi şi senatori compromişi. (Va urma). II OPINIA Nu ştiu dacă aţi vizitat vre-o dată minele de sare din prejurul Tîrgul-Ocneî. E o privelişte măreaţă şi în acelaşi timp dureroasă. In adevăr, vizitatorii sunt inteiți mişcaţi prin coborîrea cea grabnică într’un precipiti întunecos ; nu să simte nici o sguduire a ascensorului, nu ştii dacă mergi, dacă vei scăpa în curînd de întunecimile ce te înconjoară și te imobilizează. —De o dată, o atingere bruscă de pămînt; ochii cu greu zăresc o lumină mică și albicioasă în depărtare. De îndată însă ce am pătruns ceva mai înăuntru şi putem distinge ce ne înconjoară, pare că ne-am afla înaintea unei scene de opere. Inchipuiţi-vă stînci înalte de jur împrejurul vostru , ici şi colo o lampă electrică a cărei lumină reflectată pe păreţi de sare îl face să strălucească cu mii de licăriri şi alăturea umbra cu atît mai adîncă şi ameninţătoare cu cît lumina era mai plăcută. Bandiţii care-şî petrec viaţa în aceste subterane nu mai au nimic omenesc; deja dacă am asculta teoriele lui Lombroso pe feţele lor sălbatice s’ar reflecta defectuosităţile lor psihice şi morale ; deja prin căutătura lor naturală s’ar vedea răutatea şi firea lor criminală. Cît mai mult trebue să se depărteze ei de omul civilizat, să se apropie de seara neîmblînzită prin traiul ce-l duc în acest întuneric, în acest frig, unde umezeala şi gustul de sare te pătrunde pînă la oase, unde nu-ţi mai poţi înghiţi saliva de amară ce devine prin atmosfera încunjurătoare. Dar acesta e pentru mulţi, (căci sunt şi victime ale justiţiei umane) o pedeapsă cuvenită să o spuie mamele ce nu mai au copil, soţiele fără bărbaţi etc. Şi ei par că simt pe umerii lor greutatea vinei şi a pedepsei, aşezaţi în grupe de cîte 6 sau 5 altă dată mai mulţi, altă dată mai puţini, lovesc din răsputeri cu sălile îndoite în blocul de sare de la picioarele lor. Loviturile se succed de la un grup la altul, ciocanele ridicate împreună, împreună se abat, sonurile sunt repercutate de echou, şi acea cadenţă a mişcărilor, acea înlănţuire musicală a loviturilor adaogă şi mai mult la impresiunea că am asista la o scenă de operă. * * * *( * * * * *....................* Dar frigul devine din ce în mai simţit ; ce bucurie cînd ne aflăm iarăşi afară, cînd razele binefăcătoare a soarelui încălzesc membrele noastre şi înveselesc natura întreagă.—Ah ! cetitorule, şi noi suntem cam în cazul bietului ocnaş în cea ce priveşte astăzî soarele , trebue să aşteptăm de acum primăvara pentru a ne bucura de el. Daisy. In Franţa se gîndesc serios la reforma codului de justiţie militară. Reforma se va face pe următoarele baze: Aplicarea codului de instrucţiune criminală şi la delictele şi crimele de competinţa consiliului de rezboiu. Prevederea, în codul de justiţie militară, de circumstanţe atenuante chiar pentru deliciile pur militare. Cînd ne va mai veni şi nouă rîndul, să ne gîndim la o asemenea reformă ? INFORMAŢII Ni se comunică un moment picant din vizita Regelui la spitalul sf. Spiridon. La patul unui bolnav de febră tifoidă, pe placa căruia se vedeau Curbele temperature!, Maiestatea ■ Sa întreabă pe doctor de ce boală suferă pacientul. — De malarie, Majestate, respunde doctorul Pilescu. — Se poate, replică Regele, dar după curbele temperature par’că ar fi febră tifoidă. — La noi în ţară, reia medicul, microbii malariei sunt adesea în asociaţie cu aî febrei tifoide. — Da ? Atunci, în cazul acesta, se vede că sunt mai mulţi decît aî febrei tifoide.. . . O descoperire înfricoşată Ziarele streine povestesc în zilele din urmă un epilog al războiului greco-turc, epilog al cărui grozăvie opreşte mintea în loc. Se ştie că torpiloarele greceşti nu făceau explozie, şi că din pricina acestui defect de armament armata grecească a fost pusă, din capul locului, în condiţii de inferioritate. In urma primului dezastru guvernul, care atribuia înfrîngerea lipsei de bărbăţie a comandantului trupelor de operaţiune, l-a rechemat şi l-a înlocuit cu colonelul Smolenski. Turcii, însă mergeau din biruinţă în biruinţă, şi ofiţerii greci observau cu nedumerire că torpiloarele lor nu serveau la nimic. In nervozitatea momentului, trupele crezură că nenorocirile lor se datoresc nedestoinicieî prințului moștenitor, care se afla pe cîmpul de luptă cînd cu înfrîngerea de la Farsala. Începură să murmure, se revoltară în parte, și la un moment dat, dinastia a fost la două degete de perie, din cauza torpilelor. Au fost daţi în judecată ofiţerii cari primiseră, de la fabrică, materialul de resboiu; s’au făcut anchete, expertize, memorii — s’a atacat din nou dinastia. Dar motivul pentru care nu luau foc torpiloarele nu s’a găsit. A trebuit ca însăşi fabrica să caute a-şî da seamă de defectul preparatelor sale, defect al cărui urme nu se găsia nici în modelurile nici în registrele uzinei. Şi iată ce s’a descoperit, scrie corespondentul berlinez al ziarului Times: Fiecare torpilă este expediată din fabrică cu două capete care se aseamănă: unul pentru a servi la manevre, şi care conţine, în loc de încărcătură, o greutate de fier echivalentă,şi altul, cu încărcătură, destinat pentru rosboiți. Pentru a preveni exploziile, capetele încărcate sunt închise în nişte recipiente speciale şi nu se fixează la torpile decît în timp de rezboiu. Toate torpilele furnizate guvernului grec, la începutul anului 1896, erau prevăzute cu ambele capete şi cu capsele necesare. Nu se poate, prin urmare, presupune decît un singur lucru : în graba şi în frigurile plecăreî flotei greceşti, ofiţerii însărcinaţi cu serviciul torpilelor au uitat să fixeze capetele încărcate de corpul torpilelor şi au făcut răsboiul cu torpile ale căror capete erau pentru manevre! D. Macry a învitat pe inginerul şef al comunei Iaşi să meargă la Slănic împreună cu d. Epogonat, directorul epitropiei sf. Spiridon, pentru a face recepţiunea tuturor instalaţiunilor noi din Slănic. D. Chaigneau va face, cu această ocazie, planul iluminărei Slănicului cu electricitate. Curtea de cassaţie, după o discuţiune de două zile, a casat deriziunea Curţei noastre de apel prin care se admisese anularea testamentului d-lui Sofian. Anularea se admisese pe baza că în autentificarea tribunalului se întrebuințase formula „cetindu-i-se“, din care nu se poate stabili dacă judecătorul care instrumental a cetit singur testatorului, testentul. I. P. S. S. Mitropolitul Moldovei şi al Sucevei, a plecat aseară la Bucureşti, pentru a o asista la şedinţele de toamnă ale Sf. Sinod. I. P. S. S. a fost condus la gară de părintele Şliubeţ, directorul Mitropoliei, precum şi foarte mulţi preoţi din Iaşi. Curtea de Apel s. N. a decis erl că chiar vînzarea de lozuri garantate de Statele străine constitue o contravenţiune la legea loterielor şi a condamnat pe fortul portărel Giurcăneanu la 20 lei amendă. Primarul comunei Miroslava a găsit cu cale să dea în judecată mal pe toţi locuitorii acelei comune, pentru că nu s’a prezentat cu caii înaintea Comisiunei de rechiziţie. Parchetul a îmbrăţoşat părerea primarului. Tribunalul s. T a achitat pe toţi inculpaţii, pentru că numai în timp de campanie neprezentarea înaintea comisiunei, constitue o contravenţie. Joi, 30 Octombrie, s’au ţinut la facultatea de filozofie examene de cursurile pe cari le predă d. Găvănescu. Au reuşit la fi psichologie d-rele Manoilescu, Calypso Dumitriu,Mina Gheorghiu, Maria Livescu, şi d-nii Botez şi Belissimus. La pedagogie, d-ra Nanu , la estetică d-ra Sturza. Admirăm răbdarea şi înţelepciunea cu care a chestionat profesorul Incontinuu de la 2—6. Timpul cel râu s’a ivit; pleumbările devin din ce în ce mai puţin plăcute.— D-rele noastre au găsit, însă, alt mijloc de a se distra. Aflăm că Marţi a fost un five-oclock la d-rele Gane Mercur! la d-rele Negruzzi. E de dorit, fireşte, că în fiecare zi să ştii că la anumită oră te aşteaptă o primire plăcută şi un ceai cald, şi mai plăcut pe gerul siberian ce bîntue. Lista persoanelor care urmează să fie ajutate din fondul de 6000 de lei dăruiţi de M. S. Regele, listă care a sosit ■% ieri împreună cu banii, a produs o adevărată consternaţie printre cei din administraţia comunală. Lista era purtată din mină în mină şi fiecare martor la această scenă a putut să vadă tremurul nervos al d-lui Gane. Singur conu Iorgu mai putea să vorbească şi mereu se întreba: — Ce ne facem, croane, cu petiţionarii şi calicii noştrii? D. General Iarca, comandantul corpului 4 de armată, a trecut azi, joi, în inspecţie garnisona din Birlad. Administraţia comunală a înaintat azi ministrului lucrărilor publice raportul privitor la racordarea drumului de fer cu nord abator şi tîrgul de vite. In acest raport se cere ministrului să ordone facerea planurilor pentru ca la primavară să se poată începe lucrarea. Tot personalul care e în sarcina primăriei pentru canalizarea Calcainei a fost concediat de administraţia comunală, afară de d. Inginer Gămbara şi de copistul Sistoveanu. * » Miorante La spitalul Sf. Spiridon, secţia d-rului Botez, a fost internat lucrătorul ungur Iazot Girtag, care a căzut de pe o schele de la gară şi şi-a frînt piciorul.