Opinia, ianuarie 1898 (Anul 1, nr. 199-222)
1898-01-01 / nr. 199
ANUL I No. 199 Numărul 10 Bani abonamentele ncep la 1 şi 15 ale ae căreî luni şi ce plătesc totd’auna înainte In Iaşi la Casa Administraţiei n judeţe şi streinătate prin mandate poştale Un an In ţară 30 lei, in streinătate 40 lei Şase luni 15 * „ , 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA administraţia No 42.Strada Voiieî — No. 42 EDIţIA DE SEARA IAŞI —JOI 1 IANUARIE, 1898. ANUNCIERILE In Iaşi şi judeţe se primesc numai la Administraţie In streinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. IV . . . . 20 b. linia * n » III .... 40 „ „ Inserţiile şi reclamele ... 50 „ „ Ifii numai* vechiu 30 bani REDACŢIA No. 42 — Strada Cioliei — No. 42 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN UP A UN AN DOUE CAPITALE In purtarea colectiviştilor, e un amănunt care, In vîrtejul de toată ziua al vieţei publice, scapă observatorului superficial. E vorba de modul cum tratează cele două capitale ale ţerei. După exemplul statelor cu cari ne învecinăm, şi potrivit împrejurărilor cărora datorim forma de azi a ţerei româneşti, avem şi noi, cum are Rusia, Austro-Ungaria, Serbia şi Bulgaria, două oraşe de căpetenie, două metropole cari împrăştie lumina la periferie : Iaşul şi Bucureştii. In ordinea normală a lucrurilor, ar urma ca guvernul să poarte o egală grije pentru amïndoué aceste centre —cum egală solicitudine au aiurea vecinii pentru amlndoué isvoarele cari păstrează tradiţia istorică şi mîndria naţională. Ruşii au Petersburgul, ca oraş de elită, care concentrează toată puterea oficiala a Statului şi pompează forţile resleţe cari resar în restul imperiului— dar păstrează Moscva cu toată atenţiunea cuvenită oraşului unde se încoronează ţarii şi de unde se respîndeşte asupra Rusiei splendoarea vechei isoc*i¥iţmco\’ite. Austro-Ungaria este un mozaic al cărui unitate aparentă n’o păstrează de cit calculul perfid a doul prieteni duşmani. Şi cu toate acestea, Budapesta este copilul resfăţat al dualismului care se închină cu devoţiune în templul de la Viena. In Serbia tinară şi necoaptă încă pentru viaţa neatîrnată la care au împins-o împrejurările —poate fără voia ei — Belgradul este creierul care cugeta dar Nişul e inima care bate vitejeşte pentru independenţa timpurie pe cari ’la impus-o, într’un moment, situaţia specială a Europei occidentale. Bulgaria se miruieşte în mitropolia de la Sofia dar mirul se sfinţeşte în schitul de la Tîrnova—vechia biserica unde se grijau voevozii de odinioară, cari au rescumparat, cu preţul vieţei lor, dreptul noului principat la masa popoarelor libere. E, cum vedeţi, par ’că o concliţiune tacită ca respectul cel mai mare să se dea, pretutindeni, oraşelor cari au abdicat, din motive politice, dreptul de întîietate pe care li l-a consacrat istoria pururea înţeleaptă. La noi, însă, ca la nimeni pe lume , lucrurile se petrec pe dos. Iaşul e pedepsit mai rău de cum a fost pedepsit, pe vremuri, Egiptul. Nici urmă din splendoarea lui de odinioară — nici o grijă pentru capitala lui Ștefan cel Mare. Ca un părinte vitreg care n’are nici destulă inimă pentru a-şi îngriji copiii, nici destula laşitate pentru a-1 sugruma—guvernul liberal a părăsit Moldova şi a ei capitală, cum se părăseşte o casă supusă retragerei. E multă vreme de cînd Iaşul, în special, nu mai slujeşte, ca ruinele în care se întrunesc bandiţii pentru a-şi împărţi prada, decît ca lăcaş pentru cei cari se adună ca să mintă şi ca să înşele pe naivi. Programul liberal — program pentru mojici, cum l-a numit d. Stolojan printr’o nefericita inspiraţie —la Iaşi s’a zămislit; scuzele către Austro-Ungaria, la Iaşi s’au formulat — şi dacă într’o zi ar fi să se vîndă Romînia, de sigur că la Iaşi s’ar face tocmeala infamă. Altă destinaţie se pare că n’ are laşul sub colectiviştii naţionali-liberali. Şi d. Sturdza, ca culme, e Moldovean !...... G. Rădulescu. Pentru Săraci In ziua de a include liota persoanelor cari au rugat pe prieten şi cunoştinţele sa considere ofrandele pentru săraci ca expresiunea urărilor de iernii noupublicăm din nou numele acelor persoane şi le mulţumim in numele săracilor pentru amabilele lor ofrande. Ofrandele au atins suma de 387 lei, care 350 lei s'au remis primăriei, prin d. Ilimitrie Urecianu, in ajunul Crăciunului, iar resudl de 143 lei d. (j Grecianu 'I va lumina azi primarului. D-na și d. A. de Giers...... 20 lei D-na și d. D. Grecianu...............20 » D-na și d. A. A. Badurea. ... 20 » D. André Bobroff..........................10 » D-na și d. dr. Emil Pușcariu .10 » D-na și d. Jean Diamandi ... 20 » D. Grig. Buicliu (deputat) . ... 10 » D-na și d. B. G. lintea farmacist 10 » D-na și d. G. S. Cristofor avocat 20 » G. P. Constantiniu advocat . . . 10 » Gr. Cogălniceanu ......... 20 » D-na și d. W. Hampel.................20 » Dr. V. Finkelstein........................ 8 „ C. Andriescu, institutor ...... 5 * Lazar Grecea » ....... 4 » D-l C. V. Buţureanu institutor . 5 » D-na şi d. loan E. Andoniu . . 5 » D-na şi d-nul Gavril Musicescu . 8 .» D. Louis Pogăcar, consul . . . 20 » Dim. Andrei Fărcăşanu, avocat . 5 » D-na şi d. Andrei Vizanti. . . 20 » D. N. Culianu rector. . . . . 10 » D-na şi d. M. Jora . . . . . 10 » D-na şi d. Gh. Ghibănescu ... 5 » D. Eugeniu Frăteanu . . . . 2 » D-na Ecaterina Mihail Galino . 10 » D-na şi d. doctor V. Negel . . 10 » Frincesa Aglaia Moruzzi . . . 20 » D-na şi d. G. Irimescu . . . . 15 » D-na şi d. Paul Petit . . . . 5 » D. G. Stere..................................10 » D-na şi d. Jean Catargi . . . 10 » D-l Theodor Iacob.........................5 » D-na şi d. Titus Popovici... 5 » OAMENI Şl LUCRURI 1898.—Am scris cifrele numărului acestuia încet, aminindu-le sfîrşitul — ca şi cum mi-ar fi fost jale de sfîrşitul anului ce se încheie. Dar, de fapt, pentru că nu simţeam imboldindu-mi gândirea nici o senzaţie nouă, nici o senzaţie anumită trezită de numirea aceasta nouă ce dăm vremea în curgere eternă. Nesimţit, cu nepăsare şi fără zdruncin, închipuitele împărţiri, ce am impus vremea prin scurtimea existenţei noastre, se confundă, se topesc una într’alta, fără limită, fără osebire, fără să avem conştiinţa continuităţii sa îî impresia vreunei schimbări. Pentru că clipă cu clipă se urmează procesul necurmat care ne transformă şi ne înstrăinează de noi înşine: arderea lentă a tot ce suntem se petrece de-a pururi în noi şi ne înlătură simţirea consumării de noi vişine: clipa de fiinţă dă gîndirii un chip anumit de a fi şi schiţele scării sunt atît de aproape că le urcăm— ori le coborîm—pe negîndite. Dacă sclăvia de trai şi nu ne-ar nevoi să ne oprim asupra închipuitelor evenimente — cine din noi şi-ar fi dat seama de schimbarea artificială a pururi aceleiaşi vremi. La ce să măsor! anii ce zboară peste morţi?... .... Cu toate acestea aşa e întocmit în micimea lui urîtă plicticosul nostru traifi. Şi vom vedea părindîndu-se înainte-ne icoane fără număr toate amintindu-ne inîr’un felin osebit că anul s’a primenit. Tablouri bizare se vor desfăşura; vorbe anumite se vor rosti; ciudăţenii se vor petrece preste ; oaste nemărginită va defilă cu demnitatea de om jertfită, plecîndu-se nouă şi nevoiel, adăpostiţi de strania pricină că e anul nou... Vor fi nesfirşite urări, vor fi înşelătoare înfrăţiri, făţarnice mărinimii, silite dărnicii, trecătoare plecăciuni. Cine ştie! Poate în privirea acelui care se î nchină, ca să ceară, licăreşte săgeata umilinţei şi ură clocoteşte în sfioasele urări.... Dar toate mor cu anul care trece. .... Și niciodată n’or să vie iară.... DUPĂ UN AN Anul care merge să se cufunde în negura vremurilor, nu lasă în urma sa, în lumea politică, decît impresiuni dureroase. Nu trebue să fie cineva numai antiliberal, ajunge ca el să fie liberal cinstit, spre a privi cu durere la starea de lucruri pe cari liberalii au creat-o. * Liberalii au luat puterea, după cum li este obiceiul, nu pe calea luptei legale, ci întrebuinţând mijloacele ordinare ale pradei. Şi s’au certat de la pradă, ca hoţii la, împărţeală. Ţara a privit la început acel spectacol grotesc care s’a perpetuat acum, în simplă galerie. De la o vreme, însă, lupta intre fraţii liberali, începu a aduce perturbări. Ca să se menţie la putere, spre a cădea, la un moment dat în mod ruşinos, guvernul domnului Sturdza a găzduit în biserică cea mare, meschină dintre politici, a înăbuşit sentimentul naţional, a îngenunchiat ţara la Ţestp, a necunoscut întreg neamul şi ■ v mai sfinte şi înalte din instituţiunile pivei şi a căzut. A căzut spre a reveni şi a relua în recidivă întreaga vrie de infamii, cari au zguduit ţara, au compromis-o în afară. .,Tj . Omul care a înăbuşit întreaga mişcare măreaţă de l A munţi, care a in trecut pe Bamffy , pe Perczel în prigonirea neamului nyimesc, omul care a pus pe pepiul cel mai mare duşman al Rominilor, o înaltă decoraţie romînească, a cătat a-şi merimetisi patriotismul, nescenînd candatisme şi devastări în primul oraş al ţereî. Guvernul actual nu sa greşit să facă un singur act bun, în seria cea mare de infamii fără de seamăn. Şi dacă el se menţine la, putere, dacă furia poporului încă nu s’a deslănţuit asupra lui, aceasta dovedeşte sau indolenţa poporului, sau că impresia nea pe care evenimentele le fac asupra lui, sunt atît de puternice, îneît,ar trebui să treacă prima enervare,, spre a , cere socoteală bandei de vandali. Anul care se duce a rezervat, istoriei cele mai triste capitole : ea va vorbi o dată despre 1897)pfiidespre un om nenorocit din tocite punctele de vedere. Şi dacă este adevărat că cu schimbarea de an se schimbă şi destinele—realizarea acestui adagiu pentru ţara romînească se impune acum, mai mult decît ori şi cînd. Ministrul de Justiţie Guvernul d-lui Sturdza a ajuns în halul ceasoarnicelor pe cari le oferă Universul ca premii cititorilor cari cumpără hapuri de catramină, mai mult stă de cît merge. Atîta e de mare puterea morală a cabinetului, încît, un cuvînt mai nervos al ministrului celui mai fără relief, e de ajuns pentru a-1 sdruncina fundamental. Slab şi fără credit în opinia publică, guvernul d-lui Sturdza nu trăieşte de cît In virtutea putere! de inerţie ; îndată ce un eveniment, cît de neînsemnat, îi modifică starea, guvernul se clatină şi membrii lui nu se mai pot orienta. Cazul d-lui Djuvara e clasic. Iată un om care s’a făcut ministru pe temeiul unor aptitudini cari l-ar fi recomandat de-o potrivă pentru rangul de arhiereu, spre pildă. Acest vecinic pescuitor de portofolii profită de o spărtură în cabinetul d-lui Sturdza şi întră un minister graţie puterea ce-i imprimase, în spate, lovitura pe care o primise de la d. Stătescu într’un moment de ciudă adîncă. Odată pe banca pe care o avea pururea înainte, în timpul visurilor sale de mărire, d. Djuvara ar fi trebuit să se socotească omul cel mai fericit de pe lume : un portofoliu ministerial, chiar în vremea aceasta de absolută depreciare, tot satisface cu prisos marea vanitate a unui om mic. Şi cu toate acestea d. Djuvara—cine ar fi crezut-o !—e nemulţumit. Nemulţumit cu atmosfera generală din parlament, nemulţumit cu lipsa de autoritate a guvernului care l-a înfiiat — şi nemulţumit, mai vîrtos, cu atitudinea îndoielnică şi sfioasă a ministrului preşedinte. In această stare sufletească, ministrului de justiţie nu’i trebuea de cît un pretext ca să părăsească cu entusiasm corabia năpădită de valuri prin toate spărturile. Şi pretextul n’a întîrziat de a se prezenta. In discuţia asupra respunsului la mesagiu se hotărîse în consiliul de miniştri ca d. Sturza să vorbească la senat şi d. Djuvara la cameră. Ministrul de justiţie a protestat în contra acestei hotărîri — cum ar fi protestat, de altfel, dacă se decidea din potrivă. De aci, demisiunea. Motiv mai futil nu se poate, cum vedeți—cu toate astea. Djuvara persistă în hotărîrea de a părăsi ministerul, cu toate insistenţele desperate ale preşedintelui de consiliu. Serios ori nu, cuvîntul invocat de ministrul justiţiei pare reflectat—ba sunt unii cari văd, în această hotărîre neaşteptată, mîna d-lui Aurelian şi combinaţiile d-lui Stătescu. Ceea ce e grotesc, însă, în actul acesta din interminabila comedie colectivistă, este zăpăceala ce a cuprins pe d. Sturdza din momentul cînd a primit demisiunea colegului său de la justiţie. S’au ţinut pînă acum, ad-hoc, vre-o zece consilii de miniştri; s’au făcut intervenţii directe şi indirecte pe lîngă sfetnicul demisionart; s’au invocat interesele superioare ale partidului şi s’au exercitat presiuni în toate sensurile pentru a întoarce pe rătăcit de la calea în care s’a angajat. Panica e atît de mare în minister, încît se pare că colectivitatea n*a trecut nici o dată printr’o criză mai acută. E, negreşit, ridiculă exagerarea in care cade guvernul, dar e aci şi un semn învederat al timpului. Pentru ca un partid să se emoţioneze aşa de profund de un incident care n'ar trebui să intereseze decit cel mult pe registratorul ministrului de justiţie, cată să fie prăpăstios de rea starea lui lăuntrică şi iremediabilă boala ascunsă de care pătimeşte. Ca oftigosul, pe care ’1 trunteşte la pămînt adierea uşoară care înviorează faţa omului sănătos — colectivitatea îşi vede sfîrşitul în orice eveniment care -l ameninţă, cît de puţin, şubredu-i echilibru. In aşa condiţii, ministerul d-lui Sturdza se poate asemui cu casele supuse retragerei, cari, deşi ruine complecte, continuă, totuşi, a sta în picioare cîtă vreme proprietarii ştiu să înşele vigilenţa serviciului sanitar. încurcătura guvernului faţă de retragerea ministrului de justiţie este aşa de extraordinar fenomen, încît, pentru ca posteritatea să poată crede că d. Djuvara a fost într’adevăr odinioară arbitrul situaţiei partidului liberal, ar urma să se bată medalii comemorative ; altfel, generaţiile viitoare îşi vor închipui, citind ziarele de azi, ori că noi am fost nişte farsori, sau că ministrul demisionat era un uriaş. Gh. Rădulescu Anul nou începe bine ! Guvernul d-lui Sturdza întră în anul 1898 cu o criză ministerială pe braţe. Eroul crizei e cum se ştie d. Djuvara, instrumentul de bucluc al d-luî Stătescu —zic unii—înlesnitorul întrărei cîtorva aurelianiştî în minister — afirm cei mai mulţi. Teama de a nu se căciuli prea mult la drapeliştî sau chiar la d. Stătescu, îl face pe d. Sturdza de a întrebuinţa toate mijloacele posibile spre a convinge pe d. Djuvara că trebue să’şi retragă demisia. D-sa a reuşit să’l facă a lua parte la ultima şedinţă a consiliului de miniştri, dar atîta tot; se pretinde că d. Djuvara e hotărît mai mult de cît ori cînd o persistă în demisie. Ocultei e frică de pocinog, şi de ceea ce să teme n’o se scape. Ea se găseşte în situaţia unei beşicî prea peste măsură umflată pe care o cît de mică atingere a unui vîrf de ac, o poate face se pocnească ! Ori şi cum, anul nou începe bine, pentru ţară, şi noi urăm crizei o cît mai splendidă desfăşurare. Juvenal. ANUL NOU IN CHINA Preste tot—China, marele Imperiu ceresc la ordinea zilei. E prilejul dară să vorbim și despre feliul cum se serbează anul nou in extremul orient, pe cale de dezmembrare, cum ne place a crede nouă, Europeilor. Patria lui Li-Hung-Chang este încă aproape necunoscută Europeilor prin faptul extremei izolări In care se află din toate timpurile vastul imperiu, deşi Marele zid, ajuns fabulos, este astăzi o ruină grandioasă sau—o şandrama—cum ar zice oarecari confraţi locali. Una din cele mai cunoscute serbări chineze este serbarea anului nou, despre care multe povestesc străinii care au vizitat Imperiul Ceresc. Cu două sau trei zile înainte de ziua anului nou pretutindene se grijeşte, cum se face de paşti bunăoară în ţările noastre. Operaţia buretelui este între cele d’întăiu pentru a se spala pereţii de painjeniş—ceea ce nu-i lucru uşor, pre cît se pare... Apoi începe opera de împodobire a locuinţei pe dinlăuntru şi pe din afară. Bande lungi de hirtie roşie, acoperite de maxime şi sentinţe sunt lipite pe pereţi. Dar o grijă deosebita se pune în împodobirea altarului părintesc care se află in casa oricărui chinez. Parfumuri şi mirodenii abundă şi o adevărată beţie impregnează atmosfera cu un miros pătrunzător ; bastonaşe aromitoare aşezate în vase alternează cu flori încîîttatoare, iar casă toată se umple de animale simbolice şi daruri primite sau care vor fi împărţite zeilor şi oamenilor. Dinaintea fiecării case se cercueşte un loc întins unde şeful familiei trage cu cruda un număr de semne misterioase care vor împiedeca duhurile răle să pătrundă în casă. O cruce albă se desemnează pe fruntea fiecărui copil pentru a’l păzi de boli. Gospodinele cumpără din ajun tot ce trebuie de ale mîncării, pentru că tirgul se închide neaparat în ziua anului nou. In sfirşit ziua cea mare soseşte. In ajun nu s’a culcat nimeni şi la miezul nopţii, mii şi mii de tunuri anunţă minuta în care se topeşte anul trecut în vremea viitoare. Serbătoarea începe. După un sacrificiu solemn făcut străbunilor al căror cult e păzit pretutindenea cu sfiinţenie, cei de faţă se felicitează, schimbă urări între dînşii şi se string în braţe, apoi vine rîndul vizitelor la rude şi vecini cu care se schimbă cărţi de vizită mari, enorme şi roşii precum şi bomboane, daruri etc.’ Datoriile acestea de politeţă odată sfîrşite fiecare îşi pune costumul de mare ceremonie. Masa porneşte şi omenii aceştia—locuitori ai imperiului ceresc— atît de cumpătaţi şi de paşnici se dedau la nişte ospeţe fenomenale şi la cheltueli nebune, care ţin toată noaptea pînă în zori de ziuă. E atlt de caracteristic fenomenul acesta încît la chinel e proverbială zicerea că «îşi mînîncă serbătoarea» pentru a exprima că se serbează anul nou. După ce s’au îndopat peste măsură încep a cutriera circiumele, cafenelele, turnatoriile de opiu, teatrele şi străzile. In tot acest interval ştrengarii se dedai la scandaluri şi la chefuri pe uliţi; seara cele mai ciudate iluminaţii au loc peste tot; faţadele caselor se iluminează cu reflexele cele mai fantastice. Timp de şase săptămîni fiece zi samănă cu cea trecută şi cu cea următoare; mese, chiote, iluminaţii, dar descresc cu încetul pănă se astîmpără. Şase săptămîni de uitare şi de veselie aduce Chinejilor fiece an nou. Toate ocupaţiile sunt părăsite, grijile sunt uitate pentru că în cel mai mare imperiu al hunei sărbătorile sunt şi ele în aceiaşi proporţie. De la o vreme însă toată lumea îşi revine în fire şi cu tenacitatea rară, exemplară la poporul galbănului imperiu, se pun din nou pe lucru. Chinejii sunt poate cei mai muncitori dintre toate popoarele. ■*** | A