Opinia, ianuarie 1898 (Anul 1, nr. 199-222)

1898-01-01 / nr. 199

2 AacafflSOPINIA PLÎN­GI.... Cum de pe cer să rupe-o stea Şi în neant dispare O floare smulsă din pămînt— Azi nu mai e sub soare ! Pustiu şi gol nemărginit In jurul ei domneşte .... — Fecioară blîndă dintre voi Azi nu mai veţueşte! Şi plîng şi tineri şi bătrîni— Frumoasă, mîndră fată, Părinţii plîng, copiii plîng, O plînge lumea toată. Vai, plîng pîrăele în crîng Cu murmur de ’ntristare— Şi moartea dragei o vestesc In neagra depărtare. In codru frunzele-o jălesc : Un freamăt de durere Pătrunde ’n vale,—la pîrău Plîng mii de floricele. Ce triste ciripirî s’aud ? Vai, plîng mii păsărele, Mii stele plîng durerea mea Şi moartea dragei mele. Inocenţa. 1897 Decembre. înţelesuri variind între scîrbă şi ideal, în­cit nu va dispărea de­cît sub o for­mă nouă de train a societăţei omeneşti; el a legănat atîta vreme închipuirile pe culmi neajunse în­cît—cine ştie—dacă în lipsa spirtoaselor noastre nu vor nă­văli fără întîrziere alte forme de sub­stanţe îmbătătoare ale minţii, legănă­toare ale închipuirii, dătătoare de vis şi extaz—în veacul lui Edgar Poe, al lui Musset şi Eminescu... * Cantitatea de spirit cheltuită în diverse medii cu privire la lupta artificială în potriva teribilului element este poate o nelămurită conştiinţă a trebuinţii lui. Fericiţi acei care nu sunt „fricoşi"— după cum zicea conferenţiarul de dăunăzi pe seama căruia s’a cheltuit de sigur prea mult spirit. Radion OPINII SI REFLECŢII 5 S Spirit şi Spirt. Un fenomen literar vrednic de obser­vat în oraşul nostru. Un eveniment de o relativă însemnătate, întemeiarea unei «ligi antialcoolice» a dat naştere unei literaturi întregi, şi anume genului epi­­gramatic, reînviat parcă sub imboldul împrejurărilor de actualitate. Se întîmplă tot astfel ca ori de cite ori se produce un fapt nou, dar alcoolul, fără îndoeală, este prilejul cel mai co­mod pentru manifestarea de care vorbim. Nu de mult în casa unui prea distins profesor universitar- autorul unui su­perb articol asupra alcoolului— se ivi dis­cuţia asupra temei, în timp ce se ser­vea ceaiul.... cu rom. Fu o ploae de calambururi, o sponta­neitate de glume şi de jocuri de cuvînt începînd cu... Romul însuşi şi sftrşind cu noua ligă care ne obligă la atîtea grele condiţiuni. Cu toate acestea nici unul din ciţi eram de faţă nu se nemerise vre­un straşnic închinător al lui Bachus, nici vre­un fervent consumator de alcoolice (nici chiar de alcoolice, cum zicea unul din noi în seara aceea), de loc. Dar te­ma se pretează cu atîta uşurinţă şi au­ditoriul fie chiar antialcoolist gustă cu atîta plăcere spiritul pe tema... spirtului!.. Cei mai populari eroi de epigramă— Damaschin al d-lui Cuza şi Sugilă al lui Giordano nu şi-au avut oare sorgintea în alcool ? Şi nu oare în preajma divinu­lui nectar modern—pentru care perso­nal nu am nici o aplecare şi nici un imbold—se născură atîtea trainice pro­­ducţiuni ? Alcoolul sub nenumărate forme a in­trat adine în moravuri, s’a unit strîns cu activitatea de tot soiul—fără a mai vorbi de rolul fiziologic şi terapeutic—, şi din această pricină încercarea de a-l goni din mijlocul nostru pare atît de grea şi atît de stranie. Alcoolul şi... alcovul nu sunt oare e­­ternele două elemente care au dat ome­nirii aproape întreaga literatură în care, la rîndul lor, generaţiile au sorbit ne­voia unui anumit chip de a trăi şi a gîndi. Cuvîntul «beţie» a căpătat atîtea FLORILE DALBE ! Creştini, mîntuitorul sfînt Azi s’a născut, Isus Hristos, Să-l adorăm toţi intr’un cînt Şi să’nginăm evlavios Florile dalbe. II Bogaţi, puternici, voi de sus, Veniţi şi fruntea v’o plecaţi; Dintre săraci născu Isus, Cu Dumnezeii saracii-s fraţi. Florile dalbe. Veniţi spre cel nenorocit De-al vieţei chin al mingtea, Veniţi, trei crai din răsărit Călăuziţi de-o sfîntă stea. Florile dalbe. Copii bogaţi, îndurători Veniţi spre-al voştril frăţiori, El stau afară şi vă strig, Sfîrşiţi de foame şi de frig , Florile dalbe. V Si’mpărtăşiţi-l şi pe el Din tot ce-aveţi, şi-l mîngleaţi, Să fiţi macar voi mititei In viaţa voastră-o clipă fraţi. Florile dalbe. Iubita mea şi ţie-ţi cint Un imn evlavios şi sfînt, Cu glas duios, tremurător, Iţi cînt la geam încetişor Florile dalbe. VII Şi pentru cel ce plîng, şuvoi de foamete şi de dureri, Cîntarea mea In plîns mi-o ’nmol Ş’o’nalț spre cer din răsputeri: Florile dalbe, VIII A tot puternice stăpîne, O, dă copiilor tăi pine, Coboară-o clipă să’mbllnzeşti Atîtea chinuri omenești... Florile dalbe. 1897. Gordon. III IV VN FOITA ZIARULUI „OPINIA" 53) 1? DER, I £­ de EMILE ZOLA CARTEA A DOUA I. In zadar preotul încerca să-l facă să priceapă, că la cea­sul acesta nu putea să se ştie încă nimica ; îl văzu cuprins de o nerăbdare aşa de mare şi care creştea din moment în mo­ment, în­cît se hotărî se încerce să-l satisfacă. Dar unde să se ducă, unde se întrebe ? In timpul conver­saţiei Guillaume spusese că Salvat ar fi putut se ceară azil la Janzen și avea un moment ideea să se ducă la acesta se ieie informații. In urmă se gîndi că dacă Janzen aflase de atentat, apoi nu era el omul care se aștepte poliția la dînsul. — Am să mă duc să-ți cumpăr jurnalele de sală, 11 spuse Petru. De sigur însă că n’are să fie nimic întrînsele... In Neuilly cunosc aproape pe toți. Numai cît nu stau la vorbă cu nimenea afară poate de cît cu Bache... Guillaume îl întrerupse: — Cunoști pe Bache, consilierul comunal ? — Da, ne-am ocupat împreună de niște opere de caritate prin quartier. — Oh ! Bache, este unul din vechii mei prieteni și nu cu­nosc un alt om mai sigur ca el. Du-te la dînsul și adă-1 aici, te rog. Peste un sfert de ceas Petru se întorcea cu Bache, care locuia într’o stradă vecină. Nu era însă singur, mai venise și Janzen pe care-1 găsise la dînsul. Tocmai după cum bănuise Guillaume, Janzen era la masă la princesa de Harn cînd a aflat despre atentat şi atunci precauţiunea de a nu se duce să se culce acasă la el în strada des Martyrs, unde poliţia ar fi putut se stabilească o capcană. I­ se cunoştea ideile şi se ştia pîndit, mereu în pericol de a fi arestat sau expulzat ca strein și anar­hist. Din cauza aceasta crezuse prudent să se ducă să ceară os­pitalitate lui Bache, un om foarte drept, foarte îndatoritor, în mînele căruia se încredința fără frică. Sub nici un cuvînt n’ar fi ramas la Rosemonde, smintita aceea adorabilă, care de mai bine de o lună îl afişa în toate părţile din trebuinţă nebună de sensaţii noi, şi a cărei estravaganţă nefolositoare şi periculoasă o simţise prea de ajuns. Guillaume îneîntat de a vedea pe Bache şi Janzen vroi se se rîdice. Petru îi ceru însă să răm­îie liniştit, culcat şi mai cu samă se vorbească cit se poate mai puţin. In timp ce Janzen rămăsese în picioare tăcut, Rache luă un scaun şi se aşăză lîngă pat vorbind mereu foarte prieteneşte cu Guillaume. Dînsul era de vre­o 60 de ani, cu figura largă şi plină, cu barba mare şi albă, părul de asemenea îi era alb. Ochii mici, plini de bunătate, visători, gura cam mare avea un zimbet plin de speranță. Tatăl seu un credincios saint-simonien îl crescuse în cultul nouei credinţe. Şi el însuşi, mai tîrziu, cu toate că păstrase respectul acestei credinţe, trecuse de ideile lui Fourier, printr’o trebuinţă personală de ordine şi de religiositate, aşa că în ele era ca o succesiune şi ca un rezumat cele două doctrine. Pe la 30 de ani se ocupase de spiritism. Bogat prin o mică stare solid plasat, nu avusese în viaţa lui alte întîmplărî de­cit că făcuse parte din Comuna de la 1871, fără ca singur să ştie nici pentru ce nici cum. Condemnat la moarte în lipsă, cu toate că fusese printre moderaţi, trăise în Belgia pînă la amnistie. Din cauza amintire! acestor lucruri Neuilly îl trimisese în consiliul Muni­cipal, şi mai mult pentru a răsplăti pe omul brav, iubit de tot quartierul, de­cît pentru a glorifica victima reacţiunei burgheze. Voind să aibă mai degrabă noutăţi, Guillaume trebui să se­­ încredințeze celor doi vizitatori, spunîndu-le istoria bombei, fuga lui Salvat, chipul cum dînsul fusese rînit vroind să stîngă fiti­lul. Janzen care-1 asculta cu aerul lui rece, res­punse­­în sfîrșit cu vocea înceată cuvintele, spuse rar din cauza supărătorului accent străin. — Oh! îl Salvat... Credeam la început că e micul Mathis... Salvat, aceasta mă miră, cred că nu era hotărît de mai înainte. Cînd Guillaume, neliniștit îl Întrebă dacă credea că Salvat are se vorbească, dînsul strigă cu putere -— Oh ! nu, oh! nu! Apoi reculegîndu-se, continuă cu puțin disc­reţ în ochii lim­pezi, nehotărîţi și negri. — Cu toate acestea, nu știu... Salvat îl un sentimental. Rache, pe care atentatul îl tulburase, se agita, căuta un mijloc prin care, în acea denunţare, să poată scoate din încur­cătură pe Guillaume la care ţinea foarte mult. Acesta însă, îna­intea recelei despreţuitoare a lui Janzen, trebui se sufere mult ca dînsul ar fi să creadă că tremură la ideea cum să-şi scape pelea din afacerea aceasta. Dar cum se le spuie, cum să-l facă să Înţeleagă înalta grijă care-l înebunea, fiica se încredinţeze secretul pe care l ascunsese chiar fratelui lui ? (Va urma) C­R­ONICA_____ Gazetăria la noi Gazetăria romînească face o evoluţie, care, după părerea mea, numai spre laudă nu-i poate fi. De unde cu vre­o cîte­va decenii, pressa la noi nu avea de­cît un carac­ter aproape pur politic şi literar, astă­zi, ea se ’ntrece a deveni un fel de osci­­lant public, cu apucături neurastenice, concentrîndu-şi misiunea de a sui la gu­ră, sufletul cetitorului, şi de a se declara satisfăcută atunci cînd, prin acest mod, a putut să-şi desfacă un număr consi­derabil de exemplare. Patronii acestui fel de gazete se cred ajunşi deja, se consideră o autoritate, cînd pot parveni ca gazetele lor, in fruntea cărora îşi lipesc numele de di­rectori, se fie cetite de un public cit mai numeros. Puţin îi importă dacă a­­cel public reţine din cetire ceva instruc­tiv, sau dacă, după ce lasă gazeta din mînă esclamă : ce infamie ! ce lucru p­­onibil! mizerabilul !... sau în fine , cum se poate să fie cine­va atît de canalie! Ia se poate. Şi fiind­că se poate, şi încă prea bine se poate, apoi infamia sau crima des­­scrisă, capătă un fel de legitimitate, un caracter natural inherent înprejurărilor şi timpului în care trăim, şi prin urmare subiectul faptului remine ca făcînd parte integrantă din viaţa de toate zilele. Unele din aceste gazete care se văd debordate de concurente ce ştiu se des­­groape de prin presa de dincolo de o­­cean fapte diverse şi întîmplări superi­oare ca teribilitate şi hidozitate celor pe care le dau ele, au întreprins un alt sistem de a-şi desface marfa gazetărească. Aceste din urmă dau premiurî, gratis sau pe un preţ de nimic, bomanurî, so­­poane, ceasornice reveille-matin trăgă­toare de ciubote, şi o sumă de alte lu­cruri casnice, acelor cari se vor abona la gazetă, premiurile variind în impor­tanţă după timpul abonamentului. Cu pretenţii mai modeste, unele se mărgi­nesc a publica șarade sau a da gravuri încurcate, oferind deslegătoruluî șaradei sau găsitorului unei figuri ascunse în gravură, dreptul de a participa la lote­ria ce dă numelui câștigător ca premiu un obiect oare­care., O altă specie da gazete, neputînd concura în desface­a mărfei, nici cu presa sopoanelor, mci cu acee a şarade­lor de deslegat, a căutat se găsească un alt truc. Comitetul de redacţie, con­stituit în societate literară sau ştiinţifică, cu statute, preşedinte, vice-preşedinte secretar şi casier, decerne abonaţilor pe care î i crede demni de a figura ca mem­brii ai societăţii, o diplomă tipărită cu litere aurite pe carton satinat, aşa că odată cu chitanţa de plata abonamentu­lui, încasatorul gazetei prezintă abona­tului şi diploma respectivă. Bietul abonat, care poate de cînd i se trimete gazeta nici n’a disfăcut-o de sub bandă, la vederea diplomei ce i se con­feră gratuit, se scarpină ’n cap..... dar se esecută şi plăteşte abonamentul. Vor­ba omului : zi că nu ţi’î tată! Cum se refulî plata a cîţi­va lei, cînd ţi se con­feră asemenea diplomă ! Şi mai cu samă cînd eşti un simplu casap sau meseriaş să te vezi făcînd parte gratis din coge­­mite societate ştiinţifică!.... Ba nu zeu, ar fi vreme ca asemine caraghioslîcurî se înceteze. Ar trebui ca oamenii cari ştiu încă se ţie un condeiu în mină, se formeze o ligă contra alcoolului gazetăresc care îmbată spiritul publicului, de jos mai cu samă, cu tot felul de fleacuri, îi falsifi­­că dreapta judecată și ’î esploatează a­­tît de neomenos gologanul. Juvenal. inFORMATii Cu ocaziunea schimbărei de an Opinia face cetitorilor sei urări cordiale. In saloanele otelului Binder va avea loc mîne, seara, banchetul pe care d. profesor doctor Leon Sculy,î l dă, la fie­care început de an, studenţilor medici­­nişti. Carnetul sf. Vasile. Vasile Vladoianu,p­rofesor doctor V. Bejani, V. Gheorghian, V. Sculy-Logototides, V. Pogor, V. Dimitriu (avocat), V. Radu, V. Burla, V. Dimitriu (pr­ofesor) V. Săgh­inescu­, V. Buţureanu, V. Grecianu, V. Manoliu, V. Palladi (casa şcoa­­lelor), V. Bellissimus, V. Popescu, V. Doina, V. Ionescu, V. Creangă, V. Munteanu, ş. a. In urma banditismelor de la marginea Prutului, prefecţii judeţelor situate dea­­lungul Prutului au cerut şi obţinut de la ministerul de război şi ca numărul sol­daţilor de la pichete să fie îndoit, pen­tru a împedeca intrarea în ţară a indi­vizilor cari trec pe ghiaţă Prutul, din Rusia, pentru a fura vite. Ministrul de resbel a elaborat un nou regulament relativ la soldaţii bacalau­reaţi. Intre altele, regulamentul prevede că corpurile de trupă nu vor putea admi­te angajarea tinerilor bacalaureaţi de­cit cel mult cîte 4 bacalaureaţi de fie­care batalion de vînători; cite 8, de fie­care regiment de infanterie, cîte 2 de fie­ca­re regiment de calarasi; 4, de fie­care regiment de roşiori; 5, de fie­care re­giment de artilerie de cîmp şi 5 de fie­care regiment de cetate. Regimentele de geniu, cărora li se dau sub­locotenenţi de reservă din absol­venţii şcoalei de poduri şi şosele, nu vor angaja bacalaureaţi. Regulamentul a fost semnat alaltăieri de M. S. Regele, Şandramaua No. 3, se va nărui o dată cu anul 1897. Din programul festivităţei: In ajun, istorie sentimentală, de Blanzy ; Revelionul, versuri culinare, de Rî­­golleto; La mahala, Dialog cu păruială, de Blanzy ; Ei şi ele, propunere refuzată, de Barbison; Poezii mediciniste. Epigrame cu şi fară de alcool, Maxime, Punch (fără­şampanie), Poezii lirice. Aventuri: d. Stauerman. Ultima oră: Rachiul de drojdie şi d-l Chiron. După Închiderea redacţiei: Foc. „Galaţi“ şi momentul psichologic. Intrarea în materie: 10 bani. La 1 Martie 1898 se va ţine concurs la Iaşi, în localul spitalului central al Sfatului Spiridon, pentru ocuparea defi­nitivă a postului de medic secundar de la spitalul «Elisabeta Doamna» din Ga­laţi, divisia­­ chirurgicală. In judeţul Tutova, administraţia noa­stră a întrecut în nepăsare administra­ţia turcească. Prefecţii se schimbă, se ceartă cu pri­marii, dar gospădărie nici prin cap nu le trece să facă. Din vară, cînd au fost inundaţiele şi pînă în prezent, podurile şi podeţele de pe şosele şi părîe nici pînă acum nu­ au fost reparate, aşa că circulaţia sufere. Bieţii ţărani sunt nevoiţi să treacă a­­desea cu carele prin gîrle spre a comu­nica de la o localitate la alta. Erată. — In articolul Lecsico-literare, de erl al Opiniei, pe coloana I pag. 2, rîndul­­ s’a omis din e­­roare cuvîntul pădurei, din­ transmifitorî umd altuia de arbori părăsiţi ai pădurei vocabu­larului romînesc. Examenul căpitanilor cari aspiră la gradul de maior, continuă. Pîna acum au reuşit 50 căpitani din infanterie, 3 din geniu şi 7 din cavalerie. Intre reuşiţii la infanterie se află şi d. căpitan Victor Racoviţă din Iaşi. Din artilerie au reuşit, d-nul :* Caribel, Soceca, Herescu, Braboveanu, Leculescu, Dimitriu, Bogdan, Comisipol și căpita­nul In retragere, Buhlea. Candidatul partidului conservator la colegiul I de Piatra-N., alegere care se va efectua în ziua de 16 ianuar, este d. colonel Rosnovanu. Liberalii au pus o candidatură zefle­mistă, acea a d-lui Ion Negre, profesor de geografie la gimnaziul local. Eri după amează cazanul de la fa­brica de spirt din Bălteni a făcut ex­­pozie. Trei lucrători, numiţii M. Baica, Lupu şi Lipa Leiter, au fost grav răniţi. Ei s-au transportat la Iaşi şi au fost in­ternaţi : cel d’întăiu la sf. Spiridon, cel de pe urmă la spitalul israelit. Alte detalii la ediţia de seară. Aflăm că d.­ologii Cantacuzino lu­crează la un proiect pentru introdu­cerea monopolului alcoolului In co­munei» rurale. Prin un ast-l’el de monopol s’ar creia un venit budgetar de vr­o pat­­tru-cinci milioane de lei. Funcţionarii şi liberalii La 1877, guvernul liberal a impus func­ţionarilor publici şi particulari un im­­posit de 5 la sută pe lună asupra re­­tribuţiunei lor, spre a surveni la chel­­tuelile resbelului. Acel imposit era la început hotărît a fi perceput numai cît timp va dura rez­belul. Am văzut însă cum guvernele libera­le ’­ au menţinut 12 ani, pentru că era o bună resursă budgetară. Spre a se pune capăt acestei stări anormale şi nelegale şi a se degr­va clasa funcţionarilor de birul ce plăteau şi care comparativ cu cei ce dădeau cei mai mari bancheri din ţară era cel mai ridicat, guvernul conservator ’­ a desfiinţat, în al doilea an de la venirea lui la puffer Regimul actual are intenţiunea de a reînfiinţa acel impozit, spre a avea o nouă resursă ca să echilibreze budgetul pe anul viitor, ameninţat cu mare de­ficit. Primul ministru a comunicat deja co­legilor săi intenţiunea sa in această pri­vinţă, şi se vorbeşte de prezentarea ui­nui proect de lege îndată după reluarea lucrărilor parlamentului. Aceasta se chiamă grijă părintească pentru clasa funcţionarilor. Sunt aproape două săptămîni de cînd d. I. Arapu, prefectul judeţului Botoşani, şi-a dat demisiunea—şi pă’n’acum guver­nul n’a luat nici o măsură pentru înde­plinirea vacanţei. Mai mult, se vorbeşte că d. Ferekide nici nu s’a hotărît să primească demisi­unea d-lui Arapu. Această atitudine a guvernului se con­sideră ca un act de slăbiciune faţă de d-nul Enacovici şi fraţii Buzdugan, de al căror concurs nu ştie dacă poate sau nu să se lipsească. /

Next