Opinia, martie 1898 (Anul 1, nr. 247-271)
1898-03-01 / nr. 247
k . Lupta uriaşă întreprinsă de liberali în potriva clasei privilegiate a ajuns în fine, graţie sîrguinţelor d-lui Sturdza, să fie încoronată de cel mai hotărîtor succes. Domnia aristocraţiei s’a dus —şi în locul ei avem regimul micilor odrasle ale oamenilor mari. Cu numirea d-lui Ionel Brătianu la ministerul lucrărilor publice, democraţia a făcut un pas deciziv către idealul sous şi meritul acestui incomparabil succes revine întreg d-lui Sturda, pontificele maxim al colectivităţii. Neînfrînt în faţa dificultăţilor mărunte, cum este mediocritatea şi lipsa de experienţă a taierului uns pentru demnitatea de viitor şef al partidului, d. Sturdza a mers drept la scop. A lăsat de o parte toate prejudecăţile acestea meschine şi n’a considerat, la plăpîndul delfin, decît virtutea capitală de a-şi fi dat osteneala să se nască odraslă sfîntă din sfintele moaşte ale atot stăpînitorului de odinioară. Şi raţionamentul era temeinic. Alegând de şef un cocon din seminţia aceasta întru toate venerată de puzderia colectivistă, d. Sturdza îşi asigura o regenţă liniştita pe tot timpul nevrîstniciei politice a viitorului luceafăr—iar pe de altă parte înlocuia pe d. Stătescu, copilul înfiat de partid şi trecut la reformă din pricina bătrîneţei. S’a întâmplat, însă, că, cu tot adîncul discernămînt al ministrului preşedinte, steaua care trebuia să călăuzească partidul în vicrsitudinele vieței lui zbuciumate —ca co* Ioana de foc pe Evrei în deşert — n’a fost nici de mărimea întâia nici cu lumină proprie. Satelit neînsemnat al lui Carada, ministrul lucrărilor publice a strălucit atîta cît ’i au permis razele pe cari le împrumuta de la rabinul Băncei Naţionale. De aceea s’a dovedit nul în administraţia departamentului care ’i s’a hărăzit cînd a ajuns inginer de clasa a treia— cum hărăzeşte ţarul titlul de polcovnic mlădiţelor împărăteşti cînd încep să respecte regulele elementare de higienă intimă ; de aceea a fost criminal anul trecut, cînd, în loc sa încredinţeze corpului technic sarcina de a apăra Galaţii de inundaţie a lăsat această grijă soldaţilor şi autorităţilor administrative, cari s’au mărginit să înregistreze daunele şi morţii, în loc să facă diguri de apărare de aceea, în fine, declara deunăzi în parlament, imperturbabil ca un gascon, că comandantul Meteorului este un căpitan brav și încercat, pe cînd comisia de anchetă constata că „bravul“ căpitan era, în timpul naufragiului, într’o stare de ebrietate care amintea pe prietenii satului Anton..... Atîtea pozne din partea fenomenului căruia hotârîse să’i încredinţeze toiagul cu care să păstorească turma colectivistă, au răcit entuziasmul d-lui Sturdza. Şi, fiindcă fetişul nu se poate pune sub şopron ca trăsurile hîrbuite, ministrul lucrărilor publice n’a fost eliminat din cabinet ci trimis la Amsterdam, ca să tempereze lirizmul inimei sale rănite, plutind in dolce far niente pe talazurile cu voluptoase ondulaţiuni ale mărei de Nord. Şi, curios lucru : fie că benjaminul colectivităţii purta cu sine germenul Boalei, fie că emăilăţiunile capitoase ale algei marine nu prea sunt prielnice naturilor vaporose— pupilul d-lui Sturdza s’a întors în ţară mai nevoiaş de cum plecase şi cu dorul de călătorie mai irezistibil decît înainte. Nici obligaţiunea impusă serviciului technic de a-i clădi vile la Sinaia, nici trenurile exprese pentru a-şi plimba nostalgia pe la cele patru puncte cardinale ale ţlorei — nimic n’a putut goni spleenul care amăra existenţa donjuaneşteî excelente. In aşa situaţie, ministrul preşedinte, cauza efectivă a amărăciunilor cu care este adăpat d. Ionel Brătianu, era dator să găsească un mijloc pentru a însenina acest suflet chinuit. Şi inventivul d. Sturdza a găsit mijlociu, după multă chibzuinţă cu d. Carada : va trimite la Paris pe şeful prezumtiv al partidului şi î l va însărcina să reprezinte regatul român la expoziţia din 1900. Placa legiunei de onoare, cu care se resplătesc de regulă aceste servicii, va despăgubi pe delfin de pierderea portofoliului, îl va pune la adăpost de ironia acerbă a presei şi va contribui în mare parte ca să’l descreţească fruntea... inimei. G. Bădulescu. OAMENI ŞI LUCRURI Ocultism.—Sub titlur ile „Moarte curioasă“ s’a povestit cetitorilor recenta şi tragica întâmplare a bietului gardist care a murit acum trei zile în casa unui oarecare zodier din localitate. O veste rea, o emoţiune, o sincopă şi omul—bolnav de inimă poate—căzu trăsnit. Cazul acesta face parte din acea serie de manifestări în care se vădeşte desavîrşita neînţelegere a vieţei şi in acelaş timp eterna luptă cu necunoscutul, cu întâmplare, cu ceea ce se ascunde din vecii vecilor în enigmaticul fatum. Noi nu ne dăm bine seama ce însămnată parte a gîndirii noastre aparţine misteriosul viitor in care ne străduim mereu să pătrundem cu scrutătoare privire. In lipsa putinţei de a vedea, omul se mulţămeşte a prevedea ; nesigur de ce va fi, nerăbdător de tot ce o să se întîmple, el e gata să-şi clădească din închipuiri şi credinţă o icoană a unui problematic adevăr luat un moment drept adevăr şi destin. Intr’o anumită clasă de oameni, cu o cultură mediocră şi insuficientă—ca şi cum ar exista şi alta !— obiceiul şi credinţa prezicere! de viitor ia din ce în ce proporţii mai întinse—fapt care traduce într’o formă anodina nesiguranţă tot mai mare a traiului de azi pe mine. Continuitatea acestei bizare trebuinţe sufleteşti de a se încrede şi a prezice este neîntreruptă şi pururea a fost un element esenţial în viaţa popoarelor. Şi în continuitatea aceasta găsim scara varietă de la constelaţiile profetizătoare ale Haldeilor, la oracolul de la Delfi, zborul vulturilor la Roma—pănă la „cărţile“ şi „bobii“ vremilor noastre... Pâtrundeţi cu imaginaţia în locuinţele ori, dacă vreţi, în saloanele societăţii noastre de mijloc. Pretutindeni, seara, în familie, ori ziua cînd femeile sfătuiesc vecină cu vecină, prietenă cu prietenă, mamă şi fată între ele, — în oraş ca şi la ţară — pretutindene veţi găsi extrema curiozitate şi nerăbdare scrutind misterele ocultei ştiinţe a viitorului. Ici dama de treflă, colo omul de ghindă, cutare cade in casă de vreme de seară ; altul vine calare pe un dor; ici e trefla, colo „de verde“—atiţia termeni pe cît de ridicali pe atita de suggestiv, in al căror înţeles multiplu fata fără zestre, mama fricoasă, logodnica nesigură, îşi caută norocul punînd propria lor dorinţă, ştiinţă şi voinţă, în obscuritatea împrejurărilor tăinuite. Casele zodierilor se asaltează; femei înfăşurate ; fete ruşinoase—lucrătoare, studente, înamorate sau peţite —rînd pe rînd întreabă pe vorbareţa octogerară care are „darul“ de a prezice. Şi în cîte-o colibă ,de mahala se părindează astfel întreaga viaţă socială ; se întrupează himere, se cumpără iluzii, se logodesc inimi, se mîngăie nevoi, se caută fericiri — şi se găsesc adeseorî emoţiuni ucigătoare. Ce curioasă fiinţă e specia „homo sapiens“. Numărul 10 Bani ABOTVAMESTELE ncep la 1 şi 15 ale fla căreî luni şi se plătesc tot-d’a-tmna înainte In Iaşi la Casa Administraţiei în judeţe şi streinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în străinătate40 lei Şase luni 15 „ „ „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA No. 43 — Strada Cioitei ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN ADMINISTRAŢIA — Strada Goliei —STo. 43 No 43. Numărul 10 Bani A&UNUUÎÎieJSSviU in Iaiil și judele se primesc numai la Administrație in străinătate, direct In administrație și toate oficiile de pubi icitate Anunciuit ia pae. IV . 20». linia „ „ 111 . . . . 10 „ „ Insediile și reclamele . . . 50 „ ■■ „ IJn mimar veciiifi 314 basii REDACȚIA ACTUALITĂŢI O nouă Jaune d’Arc Poveste interesantă ni se relatează de o revistă americană Lady's Pictorial. In Statele Unite, aproape de oraşul Auburn s’a întemeat, zilele acestea uîi home sau un azil pentru bătrâni căruia i s’a dat numele de „Harriet Tubman Home».. Despre această Harriet Tubman se dat următoarele amănunte după care am putea porecli pe minunata aventurieră americană «o nouă Jeanned’Arc» Originalitatea ei constă între altele, înfăptui că e neagră de origine»-AMăzi Tubman e în vrîstă de opt-zeci de ani, dar deja la trei-spre-zece ani ea începu a lucra pentru mîntuirea sclavilor americani cărora le-a apărut Ca o mântuitoare. La această vrîstă s’a manifestat pentru întâia dată spiritul ei de răzvrătită și s’a incăierat la lupte cu un „alb" care bătea pe un biet sclav. Sclavă ea însăși, la nouă-spre-zece ani fugi de la stăpîn şi, pe jos trecînd peste toate greutăţile drumului, porni la nord, spre provinciile unde deja se abrogase sclavagiul. Aci, muncind din greu, ajunse să adune ban cu ban o sumă mărişoară cu care strînse o bandă întreagă de sclavi cu gîndul să-l ducă în ţara libertăţii. Călătorii de felul acesta făcu Harriett în repetate rînduri şi izimli să mute la nord un mare număr tie Sclavi fugiţi de la stăpîni; rînd pe ritul îl călăuzea, îl adăpostea şi-l scăpa de urmăririle poliţiei. După un şir de expediţii de soiul , acesta o coaliţie de proprietari se alcătui şi oferi o răsplată de patru mii dolari (douăzeci de mii de franci) cui va reuşi să prindă pe Harriett Tubman. Dar nimeni n’a putut cîştiga premiul. In timpul războiului eă organiză expediţii de liberări. Dar, cunoscută din reputaţie, îl se ceru de cătră guvernul Massachusettlor să conducă oinstea Uniunei. Ea primi şi întocmai ca fecioara din Orleans înfruntă pericolele răsboiului. Conduse armata ultin necunoscute locuri şi o scoase la un drum bun cu un admirabil instinct, vecinie curagioasă şi îndrăzneaţă. Lipsită de cultură, supunîndu-se numai unui dor de libertate şi de a elibera pe alţii, ea ajunse cu vremea una din puterile mari ale liberării şi bine merită de la patrie. Purtarea ei eroică fu cu trupul preţuită după adevărata valoare şi răsplătită cu o glorie bine întemeiată, nemurită astăzi prin sus pomenitul azil. EXTERNE „lost Hill“ La Londra se discută foarte mult noul „Irrst Bill» — proiectul de lege pentru Irlanda propus de Gerald Balfour, fratele mai tînăr al lui Arthur Balfour, leaderul Camerei Comunelor. Acum șase ani acesta din urmă propuse în ajunul unei alegeri un alt bill irlandez în care trata pe Irlandeji de copii neresponsabili și introducea tot felul de măsuri restrictive. Cu totul în alt spirit este conceput noul bill propus de fratele său și în genere este opus celui din 1892.’ Gerard Balfour ar dori ca Seif local governement să fie statornicit exact după aceleaş principii ca şi local governementul Angliei. El propune o revoluţie complectă în direcţiunea afacerilor irlandeze întru cît puterea ar fi remisă în mînile oamenilor din popor şi nu lăsată proprietarilor landlords—exclusiv. După noul bill, în primavara anului 1899 adunarea marelui Juriu Care conduce astăzi toate afacerile administrative s’ar întruni pentru acea din urmă dată şi de atunci înainte guvernul local ar fi încredinţat consiliilor comităţilor County Councils, ale districtelor— Districts Councils—şi gardianilor—Board of Guardians. Consiliile acestea s’ar alege prin vot nu numai din locuitorii barbaţi al comunei sau cantonului, dar şi dintre femei— căci noul bill acordă femeilor drepturi egale cu ale bărbaţilor. Iar pairii Irlandei ar vota ca nişte simpli cetăţeni şi n’ar mai forma un corp legislativ aparte. Singur clerul pare lovit prin proiectul de bill, căci el se ia dreptul de a figura fie în County Goundly fie în District Councyl. Dintre aceste două, cel dintăiu ar avea direcţia afacerilor administrative şi fiscale. Cele şase oraşe mari ale Irlandei, Dublin, Belfort, Cork, Limerick, Londonderry şi Waterford ar forma guvernăminte locale separate socotite ca nişte consilii de Comitat. Celelalte oraşe ar fi guvernate de un Consiliu de District urban ce s’ar ocupa cu contribuţii şi drumuri pentru cantoane şi districte. Gerald Balfour şi-a dezvoltat de curînd programul acesta înaintea Camerei comunelor într’un speech mult aplaudat. Conversiune - I^aceste suntem datori să revenim asupra intenţiusieî primarului de a converti datoria comunală, căci chestiunea e cu mult mai importantă «lecit pare la prima, vedere. Azi vom lua la sprijinul teoriei calculele făcute «le «I. Velcin, colegul d-lui Gane. Primăria vrea să convertească restul «de 1,700,000 Iei rămas nesimprtizat din datoria asfaltului. Pentru datoria aceasta se plătește o anuitate de 300,000 Iei piuă In .tiniei 1905. Maiei sunt, adică, scaple ani piuei la amortizarea complecții a «latoriei, ceea ce face, cite 300,000 «Ie Iei pe an, o sarcină, pentru comună de 3,100,000 Iei. Convertind această, datorie din O in 4 ia sutei, anuitatea rămine numai de 138,000, «Iar termenul «Ie amortizare se lungeste pe 40 de ani— asa incit, in ioc să ne scăpăm «le datorie platim«! 3,100,000 iei va trebui să plătim 5,130,000 de Iei. Scăzind 3,100,000 sarcina de azi, «lin 5,130,0Oo, sarcina «le peste 40 de ani, geisim o diferență «le 3,030,000 lei. Cu cifra aceasta vom plăti onoarea de a avea in fruntea trebilor comunale pe agentul Naţionalei. E şi prea scump, cum vedeţi şi nici nu face. Regim Misterios Colectivitatea a ajuns o curată francmasonerie. Pe lingă operaţiunile cari se făceau pînă acum în mod ocult—et pour cause — acum avem de înregistrat o serie de operaţiuni mistice, ca ritualul sectelor din Africa. De două săptămînî ,se încrucişază săgeţi veninoase între ziarele din capitală, dar nimeni nu ştie despre ce e vorba. Epoca vorbeşte despre un incident grav care periclitează situaţia ministrului delucrări publice. Dreptatea, cu calitatea care o caracterizează, se oferă să apere pe d. Brătianu, deoarece gazeta guvernului nu zice nimic în chestia aceasta. Adeverin exploatează aventura unui prezident de la casaţie, aventură care, după spusa celor iniţiaţi, ştirbeşte prestigiul acestei supreme magistraturi. Voinţa Naţională ameninţă că după desvoltarea interpelării d-lui Fleva, va destăinui turpitudini săvârşite de miniştrii din cabinetul d-lui Aurelian. Drapelul reia ameninţarea dar nu dă nici un amănunt asupra chestiune!. Ce sunt aceste mistere ? Ce e cu d. Brătianu, şi în ce consistă incidentul despre care se vorbeşte cu aşa de elocventă discreţiune. Ce se impută prezidentului de la casaţie, şi ce e scandalul despre care se zice că e atît de grav încît atinge demnitatea acestei înalte instituţiuni ? Şi, mai vîrtos, ce sunt turpitudinile despre cari vorbeşte Voinţa Naţională ? E, credem, datoria presei guvernamentale să lămurească aceste chestiuni cari ţin opinia publică într’o permanentă emoţiune. Sau dacă reptilele sunt mute— cum e datoria lor să fie—de ce face d. Ionel Brătianu, ministrul vizat direct de presă? Pentru ce nu vorbeşte d. Schina, prezidentul curţii, care trebue să fie gelos de prestigiul instituţiuneî în fruntea căreia e pus ? Şi cum nu intervine în discuţie d. Mîrzescu, cel mai loqnace ministru din cabinetul d-luî Aurelian? Aud ? Mai la urmă înţelegem o ocultă, dar două ?... ION. Multe numerale apelative mai are și limba romînă. In văr primar, găsim pe primus latin ; în an /cir/ găsim pe terlius; în miezul părerii găsim pe quadragessima. Apoi slavoane de pervă, noaliu, tretiu, soroc, însamnă pe rominește întâiul, de nouă luni, de trei ani, 40 de zile. Ne interesăm pentru moment de slavonul soroc, intrat aşa de adine în graiul nostru : zi de soroc, la soroc, me vei plînge pe la soroace, etc. Origina cuvîntului Soroc e greacă, tessaraconia, de la Greci a trecut la Slavi prin influenţa bisericii şi trecerea s’a făcut de mult, căci vechile monezi elene fiind făcute de piei de miel, s’au numit monezile in valoare de 40 piei, vocovăţ, de unde am moştenit şi noi pe al nostru vechiu sorocovăţ, adică un doi lei şi patru parale. Nu e locul de a arata aici pentru ce Slavii au uitat pe caracterul lor cetiri deseat şi -au înlocuit cu soroc; făptui are aceiaşi explicare ca şi la noi, care am uitat pe centum latin şi am primit pe sută slavon (suto, sto). A fost aici un curat amestec grec prin vechea înmurire a credinţei creştine primite de la greci, în secolul al IX după Cristos. Slavii în special au uitat multe din apucăturile lor antecreştine. Pe cînd popoarele germane şi latine au pastrat denumirile păgîne date zilelor: Luni, Marţi, Miercuri, Joi, Vineri ,■ Montag, Dienstag, Mitt vocii, Donnerstag, Freitag, Samstag, Sonntag. Slavii le-au părăsit pe cele vechi şi numesc şi astăzi zilele : după săptămină (Ponedealnic), A doua, mijlocia, a patra, a cincia, Simbătă, învierea. Cu toţii cunoaştem Etimologia numelui sfintei Paraschiva, care greceşte se zice Vineri (paraschevi) Slavoneşte praroc (a cincia), iar româneşte Sfinta Vineri, sau Vinerea mare. Am adus spre a arăta că precum prin înriurirea religioasă slavii au uitat pe Cetiri deseat vechiu şi curat slavon şi -au înlocuit cu soroc, aşa: şi noi Romîni prin înrîuriri sociale şi politice am primit pe soroc ca humeral apelativ, i-am creat senzuri speciale româneşti, Tam încetăţenit, fără însă a izgoni cituşl de puţin pe al nostru patru zeci. Numărul patru seci are diferite înţelesuri. După patru, seci de zile ese femeia din lehuzie, cînd i se ceteşte molifta de 40 de zile; după patru zeci de zile,se ridică parastas la morţi, căci pănă atunci se crede că sufletele morţilor rătăcesc pe lîngă casă. După patruzecii de zile se putea vinde o moşie, o Casă. Să ne ducem acum cu mintea în acele timpuri, cînd pătura oficiată din ţară rupea ceva slavoneşte. Popa cînd venea să cetească molifta de lehuzie zicea că e soroc; cînd popa venea şi ridica parastasul marţului zicea soroc; iar la vinzări telalbaşa şi toţi muşteriii aşteptairadeaua de soroc. Naşterea, moartea, afacerile de vînzări iată trec neatinse şi dese şi puternice cari au îndrituit încetăţenirea lui soroc ca numeral apelativ. Mai din vechi vânzările se făceau la Kokii-vechî, apoi la Soltan mezat; la acestea trebuia un termin, o vadé (turceşte termen), un soroc, căci vadeaua era de 40 de zile. In acest răstimp se făcea şi strigări şi bateri cu dărăbana pe toate uliţele tîrgului şi oricine avea vre-o în timp luare de adus putea strică vînzarea. Iată ca dovadă un pasaj dintr’un document inedit: In 1816 Sc. A. Calimachi întăreşte cumpărătura lui Iordachi Drăghici birgel ban, în moşia Bălţaţii ot Cîrligătura, făcută de la com. Iordachi Catargiu prin mezat. In document cetim următoarele: «şi văzîndu-se că nu este în mijloc nici o pricină... s’a dat cătră vornicia de aprozi să pue vînzarea în lucrare prin telalbaşa, după rînduiala ce se păzeşte, s’a scris osăbita carte cătră diregătorii ţinutului ca să urmeze şi acolo publicaţie... în curgere de 40 zile atît la starea locului cît şi în tot ţinutul spre înştiin- tarea celor ce vor fi muşterii, cit şi celor ce ar avea vre-o pretenţie... ca în hotărîta vadé să se arăte la divan... poruncindu-se de cătră vornicii şi tul telalbaşa ca şi el să facă strigare* la mezat