Opinia, martie 1898 (Anul 1, nr. 247-271)

1898-03-01 / nr. 247

k . Lupta uriaşă întreprinsă de libe­rali în potriva clasei privilegiate a ajuns în fine, graţie sîrguinţelor d-lui Sturdza, să fie încoronată de cel mai hotărîtor succes. Domnia aristocra­ţiei s’a dus —şi în locul ei avem re­gimul micilor odrasle ale oameni­lor mari. Cu numirea d-lui Ionel Brătianu la ministerul lucrărilor publice, de­mocraţia a făcut un pas deciziv că­tre idealul sou­s şi meritul acestui incomparabil succes revine întreg d-lui Stur­da, pontificele maxim al colectivităţii. Neînfrînt în faţa dificultăţilor mă­runte, cum este mediocritatea şi lip­sa de experienţă a taierului uns pen­tru demnitatea de viitor şef al par­tidului, d. Sturdza a mers drept la scop. A lăsat de o parte toate pre­judecăţile acestea meschine şi n’a considerat, la plăpîndul delfin, de­cît virtutea capitală de a-şi fi dat os­teneala să se nască odraslă sfîntă din sfintele moaşte ale a­tot stăpîni­to­rului de odinioară. Şi raţionamentul era temeinic. Alegând de şef un cocon din se­minţia aceasta întru toate venerată de puzderia colectivistă, d. Sturdza îşi asigura o regenţă liniştita pe tot timpul nevrîstniciei politice a viito­rului luceafăr—iar pe de altă parte înlocuia pe d. Stătescu, copilul în­fiat de partid şi trecut la reformă din pricina bătrîneţei. S’a întâmplat, însă, că, cu tot a­dîncul discernămînt al ministrului preşedinte, steaua care trebuia să călăuzească partidul în vicrsitudi­nele vieței lui zbuciumate —ca co­* Ioana de foc pe Evrei în deşert — n’a fost nici de mărimea întâia nici cu lumină proprie. Satelit neînsem­nat al lui Carada, ministrul lucră­rilor publice a strălucit atîta cît ’i au permis razele pe cari le împru­muta de la rabinul Băncei Naţionale. De aceea s’a dovedit nul în ad­ministraţia departamentului care ’i s’a hărăzit cînd a ajuns inginer de clasa a treia— cum hărăzeşte ţarul titlul de polcovnic mlădiţelor împă­răteşti cînd încep să respecte re­­gulele elementare de h­igienă inti­mă ; de aceea a fost criminal anul trecut, cînd, în loc sa încredinţeze corpului technic sarcina de a apăra Galaţii de inundaţie a lăsat această grijă soldaţilor şi autorităţilor ad­ministrative, cari s’au mărginit să înregistreze daunele şi morţii, în loc să facă diguri de apărare de aceea, în fine, declara deună­zi în parlament, imperturbabil ca un gas­­con, că comandantul Meteorului este un căpitan brav și încercat, pe cînd comisia de anchetă constata că „bravul“ căpitan era, în timpul naufragiului, într’o stare de ebrie­tate care amintea pe prietenii satului Anton..... Atîtea pozne din partea fenome­nului căruia hotârîse să’i încredin­ţeze toiagul cu care să păstorească turma colectivistă, au­ răcit entuzi­asmul d-lui Sturdza. Şi, fiind­că fe­tişul nu se poate pune sub şopron ca trăsurile hîrbuite, ministrul lu­crărilor publice n’a fost eliminat din cabinet ci trimis la Amsterdam, ca să tempereze lirizmul inimei sale rănite, plutind in dolce far niente pe talazurile cu voluptoase ondula­­ţiuni ale mărei de Nord. Şi, curios lucru : fie că benjami­nul colectivităţii purta cu sine ger­menul Boa­lei, fie că emăilăţiunile capitoase ale algei marine nu prea sunt prielnice naturilor vaporose— pupilul d-lui Sturdza s’a întors în ţară mai nevoiaş de cum plecase şi cu dorul de călătorie mai irezis­tibil de­cît înainte. Nici obligaţiunea impusă serviciu­lui technic de a-i clădi vile la Si­naia, nici trenurile exprese pentru a-şi plimba nostalgia pe la cele pa­tru puncte cardinale ale ţlorei — ni­mic n’a putut goni spleenul care amăra existenţa donjuan­eşteî exce­lente. In aşa situaţie, ministrul preşe­dinte, cauza efectivă a amărăciunilor cu care este adăpat d. Ionel Bră­tianu, era dator să găsească un mijloc pentru a însenina acest suflet chinuit. Şi inventivul d. Sturdza a găsit mijlociu­, după multă chibzuinţă cu d. Carada : va trimite la Paris pe şeful prezumtiv al partidului şi î l va însărcina să reprezinte regatul ro­mân la expoziţia din 1900. Placa legiunei de onoare, cu care se resplătesc de regulă aceste ser­vicii, va despăgubi pe delfin de pier­derea portofoliului, îl va pune la a­­dăpost de ironia acerbă a presei şi va contribui în mare parte ca să’l descreţească fruntea... inimei. G. Bădulescu. OAMENI ŞI LUCRURI Ocultism.—Sub titlur ile „Moarte curioasă“ s’a povestit cetitorilor recenta şi tragica în­tâmplare a bietului gardist care a murit acum trei zile în casa unui oare­care zodier din lo­calitate. O veste rea, o emoţiune, o sincopă şi omul—bolnav de inimă poate—căzu trăsnit. Cazul acesta face parte din acea serie de ma­nifestări în care se vădeşte desavîrşita neînţe­legere a vieţei şi in acelaş timp eterna luptă cu necunoscutul, cu întâmplare, cu ceea ce se ascunde din vecii vecilor în enigmaticul fatum. Noi nu ne dăm bine seama ce însămnată parte a gîndirii noastre aparţine misteriosul viitor in care ne străduim mereu să pătrundem cu scru­tătoare privire. In lipsa putinţei de a vedea, omul se mulţămeşte a prevedea ; nesigur de ce va fi, nerăbdător de tot ce o să se întîmple, el e gata să-şi clădească din închipuiri şi cre­dinţă o icoană a unui problematic adevăr luat un moment drept adevăr şi destin. Intr’o anumită clasă de oameni, cu o cultură mediocră şi insuficientă—ca şi cum ar exista şi alta !— obiceiul şi credinţa prezicere! de vii­tor ia din ce în ce proporţii mai întinse—fapt care traduce într’o formă anodina nesiguranţă tot mai mare a traiului de azi pe mine. Continuitatea acestei bizare trebuinţe sufle­teşti de a se încrede şi a prezice este neîntre­ruptă şi pururea a fost un element esenţial în viaţa popoarelor. Şi în continuitatea aceasta găsim scara varietă de la constelaţiile profeti­­zătoare ale Haldeilor, la oracolul de la Delfi, zborul vulturilor la Roma—pănă la „cărţile“ şi „bobii“ vremilor noastre... Pâtrundeţi cu imaginaţia în locuinţele ori, dacă vreţi, în saloanele societăţii noastre de mijloc. Pretutindeni, seara, în familie, ori ziua cînd femeile sfătuiesc vecină cu vecină, prie­tenă cu prietenă, mamă şi fată între ele, — în oraş ca şi la ţară — pretutindene veţi găsi ex­trema curiozitate şi nerăbdare scrutind miste­rele ocultei ştiinţe a viitorului. Ici dama de treflă, colo omul de ghindă, cutare cade in ca­să de vreme de seară ; altul vine calare pe un dor; ici e trefla, colo „de verde“—atiţia ter­meni pe cît de ridicali pe atita de suggestiv­, in al căror înţeles multiplu fata fără zestre, mama fricoasă, logodnica nesigură, îşi caută norocul punînd propria lor dorinţă, ştiinţă şi voinţă, în obscuritatea împrejurărilor tăinuite. Casele zodierilor se asaltează; femei înfăşu­rate ; fete ruşinoase—lucrătoare, studente, îna­morate sau peţite —rînd pe rînd întreabă pe vorbareţa octogerară care are „darul“ de a pre­zice. Şi în cîte-o colibă ,de mahala se părindează ast­fel întreaga viaţă socială ; se întrupează hi­mere, se cumpără iluzii, se logodesc inimi, se mîngăie nevoi, se caută fericiri — şi se găsesc adese­orî emoţiuni ucigătoare. Ce curioasă fiinţă e specia „homo sapiens“.­ ­ Numărul 10 Bani ABOTVAMESTELE ncep la 1 şi 15 ale fla­ căreî luni şi se plă­tesc tot-d’a-tmna înainte In Iaşi la Casa Administraţiei în judeţe şi streinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în străinătate­­40 lei Şase luni 15 „ „ „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA No. 43 — Strada Cioitei ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN ADMINISTRAŢIA — Strada Goliei —STo. 43 No 43. Numărul 10 Bani A&UNUUÎÎieJSSviU in Iaiil și judele se primesc numai la Administrație in străinătate, direct In administrație și toate oficiile de pub­i icitate Anunciuit ia pae. IV . 20­­». linia „ „ 111 . . . . 10 „ „ Insediile și reclamele . . . 50 „ ■■ „ IJn mimar veciiifi 314 basii REDACȚIA ACTUALITĂŢI O nouă Jaune d’Arc Poveste interesantă ni se relatează de o revistă americană Lady's Pictorial. In Statele Unite, aproape de oraşul Auburn s’a întemeat, zilele acestea uîi home sau un azil pentru bătrâni căruia i s’a dat numele de „Harriet Tubman Home».. Despre această Harriet Tubman se da­t următoarele amănunte după care am putea porecli pe minunata aventurieră americană «o nouă Jeann­e­­d’Arc» Ori­ginalitatea ei constă între altele, înfăp­tui că e neagră de origine»-AMă­zi T­ub­­man e în vrîstă de opt-zeci de ani, dar deja la trei-spre-zece ani ea începu a lucra pentru mîntuirea sclavilor ameri­cani cărora le-a apărut Ca o mântuitoa­re. La această vrîstă s’a manifestat pen­tru întâia dată spiritul ei de răzvrătită și s’a incăierat la lupte cu un „alb" ca­re bătea pe un biet sclav. Sclavă ea în­săși, la nouă-spre-zece ani fugi de la stăpîn şi, pe jos trecînd peste toate gre­utăţile drumului, porni la nord, spre provinciile unde deja se abrogase scla­­vagiul. Aci, muncind din greu­, ajunse să adune ban cu ban o sumă mărişoa­­ră cu care strînse o bandă întreagă de sclavi cu gîndul să-l ducă în ţara li­bertăţii. Călătorii de felul acesta făcu Harriett în repetate rînduri şi izimli să mute la nord un mare număr tie Sclavi fugiţi de la stăpîni; rînd pe ritul îl călăuzea, îl adăpostea şi-l scăpa de urmăririle po­liţiei. După un şir de expediţii de soiul , a­­cesta o coaliţie de proprietari se alcă­tui şi oferi o răsplată de patru mii do­lari (două­zeci de mii de franci) cui va reuşi să prindă pe Harriett Tubman. Dar nimeni n’a putut cîştiga premiul. In timpul războiului eă organiză ex­pediţii de liberări. Dar, cunoscută din reputaţie, îl se ceru de cătră guvernul Massachusettlor să cond­ucă oinstea Uni­­unei. Ea primi şi întocmai ca fecioara din Orleans înfruntă pericolele răsboiu­­lui. Conduse armata ultin necunoscute locuri şi o scoase la un­ drum bun cu un admirabil instinct, vecinie curagioa­­să şi îndrăzneaţă. Lipsită de cultură, supunîndu-se nu­mai unui dor de libertate şi de a elibera pe alţii, ea ajunse cu vremea una din puterile mari ale liberării şi bine merită de la patrie. Purtarea ei eroică fu cu trupul preţuită după adevărata valoare şi răsplătită cu o glorie bine întemeiată, nemurită astă­zi prin sus pomenitul azil. EXTERNE „lost Hill“ La Londra se discută foarte mult noul „Irrst Bill» — proiectul de lege pentru Irlanda propus de Gerald Balfour, fra­tele mai tînăr al lui Arthur Balfour, le­aderul Camerei Comunelor. Acum șase ani acesta din urm­ă propuse în ajunul unei alegeri un alt bill irlandez în care trata pe Irlandeji de copii neresponsa­­bili și introducea tot felul de măsuri restrictive. Cu totul în alt spirit este conceput noul bill propus de fratele său și în ge­nere este opus celui din 1892.’ Gerard Balfour ar dori ca Seif local governe­­ment să fie statornicit exact după ace­­leaş principii ca şi local governement­ul Angliei. El propune o revoluţie complec­tă în direcţiunea afacerilor irlandeze în­tru cît puterea ar fi remisă în mînile oamenilor din popor şi nu lăsată pro­prietarilor landlords—exclusiv. După no­ul bill, în primavara anului 1899 adu­narea marelui Juriu Care conduce astăzi toate afacerile administrative s’ar în­truni pentru acea din urmă dată şi de atunci înainte guvernul local ar fi în­credinţat consiliilor comităţilor County Councils, ale districtelor— Districts Co­uncils—şi gardianil­or—Board of Guar­dians. Consiliile acestea s’ar alege prin vot nu numai din locuitorii barbaţi al comunei sau cantonului, dar şi dintre femei— căci noul bill acordă femeilor drepturi egale cu ale bărbaţilor. Iar pairii Irlandei ar vota ca nişte sim­pli cetăţeni şi n’ar mai forma un corp legislativ a­parte. Singur clerul pare lovit prin proiec­tul de bill, căci el se ia dreptul de a fi­gura fie în County Goundly fie în Dis­trict Councyl. Dintre aceste două, cel dintăiu ar avea direcţia afacerilor ad­ministrative şi fiscale. Cele şase oraşe mari ale Irlandei, Du­blin, Belfort, Cork, Limerick, London­derry şi Waterford ar forma guve­rnă­­minte locale separate socotite ca nişte consilii de Comitat. Celelalte oraşe ar fi guvernate de un Consiliu de District ur­ban ce s’ar ocupa cu contribuţii şi dru­muri pentru cantoane şi districte. Gerald Balfour şi-a dezvoltat de cu­­rînd programul acesta înaintea Camerei comunelor într’un speech mult aplaudat. Con­versiune - I^aceste suntem datori să revenim asupra intenţiusieî primarului de a converti datoria comunală, căci chestiunea e cu mult mai importantă «le­cit pare la prima, vedere. Azi vom lua la sprijinul teoriei cal­culele făcute «le «I. Velcin, colegul d-lui Gane. Primăria vrea să convertească res­tul «de 1,700,000 Iei răm­as nesimpr­­tizat din datoria asfaltului. Pentru datoria aceasta se plătește o anuitate de 300,000 Iei piuă In .tiniei 1905. Maiei sunt, adică, scaple ani piuei la amortizarea complecții a «latoriei, ceea ce face, cite 300,000 «Ie Iei pe an, o sarcină, pentru co­mună de 3,100,000 Iei. Convertind această, datorie din O in 4 ia sutei, anuitatea rămine nu­mai de 138,000, «Iar termenul «Ie a­­mortizare se lungeste pe 40 de ani— asa in­cit, in ioc să ne scăpăm «le datorie platim«! 3,100,000 iei va tre­bui să plătim 5,130,000 de Iei. Scăzind 3,100,000 sarcina de azi, «lin 5,130,0Oo, sarcina «le peste 40 de ani, geisim o diferență «le 3,030,000 lei. Cu cifra aceasta vom plăti onoarea de a avea in fruntea trebilor comu­nale pe agentul Naţionalei. E şi prea scump, cum vedeţi­­ şi nici nu face. Regim Misterios Colectivitatea a ajuns o curată franc­masonerie. Pe lingă operaţiunile cari se făceau pînă acum în mod ocult—et pour cause — acum avem de înregistrat o serie de operaţiuni mistice, ca ritualul sectelor din Africa. De două săptămînî ,se încrucişază să­geţi veninoase între ziarele din capitală, dar nimeni nu ştie despre ce e vorba. Epoca vorbeşte despre­ un incident grav care periclitează situaţia ministrului­ de­­lu­crări publice. Dreptatea, cu calitatea care o caracterizează, se oferă să­ apere p­e d. Brătianu, de­oare­ce gazeta guver­nului nu zice nimic în chestia aceasta. Adeverin exploatează aventura unui prezident de la casaţie, aventură care, după spusa celor iniţiaţi, ştirbeşte pres­tigiul acestei supreme magistraturi. Voinţa Naţională ameninţă că după desvoltarea interpelării d-lui Fleva, va destăinui turpitudini săvârşite de miniş­trii din cabinetul d-lui Aurelian. Drape­lul reia ameninţarea dar nu dă nici un amănunt asupra chestiune!. Ce sunt aceste mistere ? Ce e cu d. Brătianu, şi în ce consistă incidentul despre care se vorbeşte cu aşa de elocventă discreţiune. Ce se impută prezidentului de la ca­saţie, şi ce e scandalul despre care se zice că e atît de grav în­cît atinge dem­nitatea acestei înalte instituţiuni ? Şi, mai vîrtos, ce sunt turpitudinile despre cari vorbeşte Voinţa Naţională ? E, credem, datoria presei guverna­mentale să lămurească aceste chestiuni cari ţin opinia publică într’o permanentă emoţiune. Sau dacă reptilele sunt mute— cum e datoria lor să fie—de ce face d. Ionel Brătianu, ministrul vizat direct de presă? Pentru ce nu vorbeşte d. Schina, prezi­dentul curţii, care trebue să fie gelos de prestigiul instituţiuneî în fruntea că­reia e pus ? Şi cum nu intervine în discuţie d. Mîrzescu, cel mai loqnace ministru din cabinetul d-luî Aurelian? Aud ? Mai la urm­ă înţelegem o ocultă, dar două ?... ION. Multe numerale apelative­ mai are și limba romînă. In văr primar, găsim pe primus la­tin ; în an /cir/ găsim pe terlius; în mie­zul părerii găsim pe quadragessima. Apoi slavoane de pervă, noaliu, tretiu, soroc, însamnă pe rominește întâiul, de nouă luni, de trei ani, 40 de zile. Ne interesăm pentru moment de sla­vonul soroc, intrat aşa de adine în gra­iul nostru : zi de soroc, la soroc, me vei plînge pe la soroace, etc. Origina cuvîntului Soroc e greacă, tessaraconia, de la Greci a trecut la Slavi prin influenţa bisericii şi trecerea s’a făcut de mult, căci vechile monezi elene fiind făcute de piei de miel, s’au numit monezile in valoare de 40 piei, vocovăţ, de unde am moştenit şi noi pe al nostru vechiu sorocovăţ, adică un doi lei şi patru parale. Nu e locul de a arata aici pentru ce Slavii au uitat pe caracterul lor cetiri deseat şi -au înlocuit cu soroc; făptui are aceiaşi explicare ca şi la noi, care am uitat pe centum latin şi am primit pe sută slavon (suto, sto). A fost aici un curat amestec grec prin vechea înm­urire a credinţei creştine pri­mite de la greci, în secolul al IX după Cristos. Slavii în special au uitat multe d­in apucăturile lor antecreştine. Pe cînd po­poarele germane şi latine au pastrat de­numirile păgîne date zilelor: Luni, Marţi, Miercuri, Joi, Vineri ,■ Montag, Dienstag, Mitt vocii, Donnerstag, Frei­tag, Samstag, Sonntag. Slavii le-au pă­răsit pe cele vechi şi numesc şi astă­zi zilele : după săptămină (Ponedealnic), A doua, mijlocia, a patra, a cincia, Simbătă, învierea. Cu toţii cunoaştem Etimologia nume­lui sfintei Paraschiva, care greceşte se zice Vineri (paraschevi) Slavoneşte pra­­roc (a cincia), iar româneşte Sfinta Vi­neri, sau Vinerea mare. Am adus spre a arăta că precum prin înriurirea religioasă slavii au uitat pe Cetiri deseat vechiu şi curat slavon şi -au înlocuit cu soroc, aşa: şi noi Romîni prin înrîuriri sociale şi politice am primit pe soroc ca humeral apelativ, i-am creat senzuri speciale româneşti, Tam încetăţenit, fără însă a izgoni ci­­tuşl de puţin pe al nostru patru zeci. Numărul patru seci are diferite înţe­­lesuri. După patru, seci de zile ese fe­meia din lehuzie, cînd i se ceteşte mo­lifta de 40 de zile; după patru zeci de zile,se ridică parastas la morţi, căci pă­nă atunci se crede că sufletele morţilor rătăcesc pe lîngă casă. După patru­zecii de­ zile se putea vinde o moşie,­ o Casă. Să ne ducem acum cu mintea în a­­cele timpuri, cînd pătura oficiată din ţară rupea ceva slavoneşte. Popa cînd venea să cetească molifta de lehuzie zi­cea că e soroc; cînd popa venea şi ri­dica parastasul­­ marţului zicea soroc; iar la vinzări telalbaşa şi toţi muşteriii aşteptai­­radeaua de soroc. Naşterea, moartea, afacerile de vîn­­zări iată trec neatinse şi dese şi puter­nice cari au îndrituit încetăţenirea lui soroc ca numeral apelativ. Mai din vechi vânzările se făceau la Kokii-vechî, apoi la Soltan mezat; la a­­cestea trebuia un termin, o vadé (tur­ceşte termen), un soroc, căci vadeaua e­­ra de 40 de zile. In acest răstimp se făcea şi strigări şi bateri cu dărăbana pe toate uliţele tîr­­gului şi ori­cine avea vre-o în timp luare de adus putea strică vînzarea. Iată ca dovadă un pasaj dintr’un do­cument inedit: In 1816 Sc. A. Calimachi întăreşte cumpărătura lui Iordachi Drăghici bir­­gel ban, în moşia Bălţaţii ot Cîrligătura, făcută de la com­. Iordachi Catargiu prin mezat. In document cetim următoarele: «şi văzîndu-se că nu este în mijloc nici o pricină... s’a dat cătră vornicia de a­­prozi să pue vînzarea în lucrare prin telalbaşa, după rînduiala ce se păzeşte, s’a scris osăbita carte cătră diregătorii ţinutului ca să urmeze şi acolo publica­ţie... în curgere de 40 zile atît la starea locului cît şi în tot ţinutul spre înştiin-­ tarea celor ce vor fi muşterii, cit şi ce­lor ce ar avea vre-o pretenţie... ca în hotărîta vadé să se arăte la divan... po­­runcindu-se de cătră vornicii şi tul telal­başa ca şi el să facă strigare* la mezat

Next