Opinia, aprilie 1898 (Anul 1, nr. 272-294)

1898-04-01 / nr. 272

ANUL I No. 272 EDIŢIA III-a IAŞI —MERCURI 1 APRILIE, 1898 Numărul 10 Bani Numărul 10 Bani ABONAMENTELE încep la 1 şi 15 ale fiecare luni şi se plătesc totdeauna înainte în Iaşi la Casa Administraţiei In judeţe şi străinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în streinătate 40 lei Şase luni 15 * „ „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA IVo 43. —Strada Golieî — No. 43 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN REDACŢIA ANIINCITRILE In Iaşi şi judeţe se primesc numai la Administraţie in străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. IV . . . . 20 b. linia *t H H III • • • • 40 „ „ Inserţiile şi reclamele ... 50 „ „ Cu număr vechi ă 30 bani No. 43— Stradft (ioUsi No. 43 Numiri şi permutări din arai Educaţie 4 Evoluţie De cîtva timp a început a se scrie prin ziare cîte ceva despre pedagogie. Începutul acesta este bun, căci este folositor tuturor păturelor de cetitori. Chestiunea educaţiei este foarte importantă pentru tot omul de bine, doritor de fericirea lui şi a semenilor lui. Ar fi de dorit ca această chestiune să se agite cît mai des şi cu argumente cît mai serioase, deşi ar avea aparenţa că în coloanele ziarelor cotidiane şi politice sunt puse pentru a umplea numai un loc gol, mascînd lipsa de materie. Ziarele politice ar putea să sacrifice macar o coloană pe zi pentru folosul cetitorilor prin publicarea chestiunilor de interes general şi social, dintre care este şi educaţia. Suntem la sfîrşitul unei epoce istorice şi nu departe de începutul unei ere nouă. Timpurile noastre actuale se asemănă perfect cu timpurile de la sfîrşitul imperiului roman, care ajunsese la un înalt grad de civilizaţie, la o mare prodigalitate în manifestări artistice, literare, politice, ştiinţifice într’o parte, şi la mari desfrînărî şi corupţie de altă parte. Toată lumea se întrebă : cătră ce va mai evolua societatea, care va fi treapta următoare, pe care se va ridica pe scara progresului ? Şi rezultatul muncei de secole, a atîtor străduinţe artistice, literare şi politice a fost barbaria evului de mijloc. Aceasta, din cauza noului element, barbarii, cari s’au Introdus în societatea romană deja slăbită prin escesul anterior de activitate în toate ramurile şi direcţiile. » Vom ajunge, după atîta muncă, şi cheltuială de forţa iarăşi de unde am plecat ? Se poate să fie sau să nu fie aşa, după cum societatea se va pregăti să primească schimbarea care se face anunţată. Se întîmplă acuma aproape acelaş lucru care s’a întîmplat pe vremea sfîrşituluî imperiului roman. Lumea este prea dedată prezentului, este preacuprinsă de actualitate, este prea înlănţuită de tradiţiile şi obiceiurile trecutului şi nu se gândeşte aproape de loc la viitor. Se socoteşte de către majoritate că timpurile actuale sunt cele din urmă ale evoluţiei şi că de acuma nimic nu se mai poate schimba în esenţa stăreî generale. Idee foarte greşită şi care poate duce la consecinţe fatale, dînd mînă liberă unor speculatori utopişti asupra maselor inculte şi neştiutoare, şi cari lesne pot fi amăgite, făcând să strălucească înaintea ochilor lor inconştienţi un viitor ispititor, care însă nu se poate realiza în modul şi direcţia în care îl arată aceşti periculoşi utopişti sociali. Aceştia formează acuma, începutul cangrenei care va distruge cu timpul întregul corp social, dacă nu se vor lua măsuri din vreme, măsuri însă cugetate, şi solide. Primul pas este de a ne interesa nu numai de present, ci şi de viitor, şi primul pas e formarea unei educaţii a copiilor şi a maselor prin desvoltarea altruismului şi simţimîntului de familie, care astăzi lipseşte aproape cu desăvîrşire. Un tînăr nu se însoară decît cu zestrea şi o fată nu se mărită pentru a fi soţie şi mamă, ci pentru a fi femee. Pentru ca omul să poată duce o viaţă socială cît mai bună şi mai apropiată cu starea lui, trebue să fie educat. Iată pentru ce am spus că educaţia trebue să ne fie preocupaţia de căpetenie. Căci a educa, în esenţa cuvîntului, însămnează a crea, a face dintr’o fiinţă inconştientă, —copilul—un om. Să vedem în scurt cum este înţăleasă educaţia de cei mai mulţi. Scopul educaţiei este de a ne întări corpul, a-1 desvolta şi a-1 face propriu sbuciumărilor vieţei fizice, şi morale , de a ne învăţa tot aceea ce avem nevoe pentru a cunoaşte foloasele şi relele ce ni le aduc diferitele lucruri, fapte şi împrejurări ale vieţei sociale , de a ne deprinde să judecăm bine lucrurile pentru a şti cum să ne conducem în viaţă şi cum trebue să ne apărăm de necazuri, mizerii şi o mulţime de alte piedici ce sînt atît de numeroase în drumul vieţei. Acesta este, cred, scopul educaţiei, şi nu acela în care este înţăleasă mai de toată masa poporului. Pentru aceştia a fi educat însamnă a vorbi frumos într’un salon cum şi de a-i cunoaşte toate etichetele, fără a se îngriji de partea intelectuala şi de sarmatia morală, care formează baza fericirei omului, fundamentul solid pe care trebue să se razime întreaga societate omenească. A fi educat însamnă a şti a se îmbrăca frumos şi după ultima modă, a se pudra, parfuma şi friza, a avea întotdeauna în gură, vorbe de paradă, meschine şi viclene, fanfaronade sau mai bine zis prostii. Pentru femei este înţeleasă, dacă se poate, şi mai prost. La dînsele educaţia constă esenţialminte în a vorbi fără sfârşit şi normă, dînduse astfel drept femei de spirit, de vorbele cărora tinerii bine educaţi trebue să facă haz. Scopul final al educaţiei nu este de a învăţă pe copil să fie comerciant, preot, jurisconsult sail mai ştiu eil ce. Scopul ei este unic şi anume de a învăţă pe copil să fie om, cum spune J. J. Rousseau în Emile. Educaţia, însă, este necesară şi omului adult. Ea trebue continuată pînă la maturitate, căci cu cît omul creşte în corp şi înţălepciune, cu atît mai mult îl vede foloasele şi caută să şi le înmulţească. In educaţie se întîmplă acelaş lucru ce se întîmplă cu şcoala. In şcoală se deprinde copilul a învăţă, se desvoltă gustul de ştiinţe şi arte, iar în viaţă, începe adevărata învăţătură, adevărata luptă pentru a şti, pentru a cunoaşte cât mai mult şi a fi prin aceasta folositor celorlalţi şi lui însuşi. Şi tocmai moralitatea e aceea ce trebue desvoltată mai mult, trebue făcut aşa ca omul să fie conştient de dînsa. Foarte drept spune Th. Frnck Brentano în introducerea cărţei L’homme et sa destinée : „Din toate ştiinţele, filosofia e cea mai vastă, politica cea mai grea, medicina cea mai complexă, dar morala e cea mai profundă. Ea pătrunde pe om pînă în manifestările cele mai neînsemnate ale fiinţei sale şi-i urmăreşte consecinţele în istoria omenirei întregi.“ Şi mai departe „Morala e ştiinţa condiţiilor de fericire omenească.“ JEAN. OAMENI ŞI LUCRURI Corridas de Muerte.—Alături de numeroasele ştiri asupra războiului hispano-american ceteam in una din zilele aceste, datat dintr’un oraş iberic: „Ieri au avut loc în arenele de la Canderan curse spaniole de tauri. Au fost omărîţi cinci tauri. S’a dresat un proces verbal de cătră comisarul de poliţiei. De nenumărate ori se repeta între ştirile diverse aseminea relaţiunii venind din Spania şi niciodată nu lipseşte clişeul obicinuit: „s'a dresat procesul verbal cuvenit“. Toată lumea cunoaşte spectacolele acestea de o ferocitate nedemnă de vremile noastre, rămăşiţi ale epocei de excese romane cînd plebea se aduna să jubileze în faţa priveliştei singeroase a bietelor animale fugind înebunite de durere, cu pîntecele sfâşiate de cuţite, ori-din potrivă -priveliştea toreadorilor spintecaţi de coarnele vreunui tauri furios. Legi speciale şi riguroase opresc spectacolele acestea, dar nici un guvern nu cutează să le aplice şi nimeni nu are curagiul de a stărui din cale-afară supărăcios pentru desfiinţarea lor. Oricine organizază aseminea lupte—corridas de muerte—se pedepseşte după lege cu cinci mii de franci amendă, cu trei luni de zile închisoare—după ultimul proiect de lege care însă nu va trece, cu siguranţă, din consideraţiuni electorale, ori din pricina unor angajamente sau interese particulare. Poporul spaniol nu renunţă cu nici un preţ la preţioasele lupte cu taurii şi voinţa poporului e greu de înfrînt. Cu atît mai mult că în actuala situaţie de agitări şi entuziasm, luptele acestea apar oarecum trebuincioase ca un prolog la încăierarea cea mare la care mai curind ori mai tîrziu va fi chemat poate neamul iberic, poporul toreadorilor inimoși, iubitorul de spectacole singeroase, poporul învingător de tauri, pupa corăbiei, apa se urcase pînă la punte. In partea dindărăt găsii pe căpitanul Sigsbee, calm, încunjurat de ofițeri; lipseau doi din ei. Pupa era deasupra apei. Căpitanul ordonă îmbarcarea marinarilor în viată pentru a mintui pe cel în primejdie. In acelaș timp trimise pe locotenentul Wainwright ca să vadă dacă e cu putinţă a se stinge focul ce se stîrnise după explozie. Locotenentul făcuse însă constatări grozave şi căpitanul porunci : «Părăsiţi vaporul !» Nu pot afirma pricina exploziei. Ar trebui pentru a se şti cauza, o cercetare in fund. Intru cît mă priveşte—încheie locotenentul Blandin—nu cred să fie vinovată Spania în teribila catastrofă“. Se știe că ancheta Statelor Unite n’a putut nici ea s’ajungă la încheieri precise, ceea ce însă n’a împedecat provocările furioase ale jingoiştilor. ACTUAL IT ATI O A G O N I EA Orășelul englez Harvarden adăposteşte astăzî ultimele zile de viaţă ale unuia din cei mai glorioşi muritori ai epocei contemporane. Bătrînul Gladstone, omul de stat care de atîtea decenii stă în fruntea acelor încoronaţi de stima universală, se apropie de odihna pe veci. Este o agonie înceată, o moarte de-a ’n picoarele. Medicina, îndeobşire neputincioasă, a izbutit doară să aline întru cîtva durerile fizice ale unei boli fără leac. Ilustrul bătrîn nu mai poate lucra, nici ceti; singură muzica mai procură vrednicului om ceasuri de linişte şi mulţumire sufletească uşurîndu-i trecerea reală cătră repaosul fără capăt. Şi este o seninătate fără saman în această tihnită aşteptare a ultimului ceas. Este amurgul unei zile frumoase. Creştin fervent, Gladstone crede, iubeşte, speră pînă în cea din urmă clipă şi un popor întreg petrece cu o nesecată simpatie dispariţia marelui cetăţean. Şi nu e numai poporul său, poporul englez; dar atîtea neamuri altele, atîte populaţiuni obijduite în cursul vremilor şi care rînd pe rînd au datorit ilustrului om de stat cuvîntul de profet mîntuitor în schimbul căruia îi trimit astăzî binecuvîntări şi mulţămiri. Şi e uşor de făcut aci asămănări între simpatia universală a omului de stat englez şi celălalt ilustru bătrîn care ca şi dînsul se apropie de sfîrşit: prinţul de Bismark, adorat de un popor, dar nu de o lume întreagă. Rar s’a văzut în istoria veacurilor din urmă o figură mai măreaţă, o pildă mai vrednică de arătat spre învăţămînt şi povaţă. Şi rar s’a admirat un mai splendid apus de soare pe însîngerata zare a traiului omenesc. Catastrofa Istorică Actualitatea care primează pe toate celelalte este negreşit catastrofa recentă a vaporului american Maine, pe urma căruia s’au ivit complicaţiile şi duşmăniile dintre cele două naţiuni. Iată cam ce povesteşte despre catastrofă—menită a deveni istorică—unul din puţinii ofiţeri care i-au supravieţuit: «Eram de gardă; după ce oamenii echipagiului părăsiră puntea, cercetai vaporul preste tot. Era totul în stare bună. Mă primblam de-a lungul, mă așezai apoi în linişte. Locotenentul Hood veni cătră mine şi mă întrebă dacă dorm, atîta eram de liniştit. I-am răspuns că veghez. Abia rostisem cuvintele acestea și un zgomot surd se produse, par’că sub pământ. Nu voiu uita niciodată explozia aceasta și scenele care i-au urmat. Se părea o ploae de tot felul de sfărmături, bucăți de fier, de lemn, de ciment etc. O bucată de ciment mă răni ușor la cap. Mă sculaiu repede în picioare! Pănă s’ajung pe urma locotenentului Hood la _____E X T E R N E _______ Triumful unui savant Român Secolul nostru, cel mai fecund în invenţiuni sensaţionale, în special în ceea ce priveşte medicina, pare că ’şî va încununa seria printr’o descoperire pentru care să’i fie recunoscătoare toate veacurile viitoare. După Jenner, care a descoperit vaccinul contra variolei; după tratamentul lui Pasteur în potriva turbăreî; după Kock, care e pe cale de a găsi remediul tuberculozei; după Roux și Behring, cari au găsit serul antidifteric — numărăm azî o descoperire genială (care este menită să aducă cele mai mari foloase civilizaţiei omenire! întregi. Această descoperire se datoreşte unuî Roman, tînărul Galin, fiul d-lui Grigore Galin, plugar din comuna Gîrbovenî, judeţul Fălciu. Bursier al Statului la Paris, tînărul Galin este actualmente asistentul d-luî Duclaux, directorul institutului Pasteur. D. Galin, în urma unor laborioase cercetări, a descoperit o nouă bacterie în substanţa formatrice a alcoolului. Se ştie că fermentaţiunea alcoolului se face prin intermediul unui micet descoperit de Pasteur. Noul microb descoperit de compatriotul nostru are, din contra, o acţiune antifermentativă şi împedecă, deci, formaţiunea alcoolului. Forma acestei bacterii este un triplococ încapsulat, adică cîte trei coci înveliţi într’o membrană în formă de capsulă. Microbul se colorează cu fuxina picro-carbolică, iar capsula cu albastru metylen Loefler. La microscop, microbul apare roş şi capsula albastră. După experienţele făcute asupra animalelor şi apoi asupra oamenilor s’a dovedit că triplococul, care s’a numit triplococus dipsophylus Galini, împedecă cu desevîrşire desvoltarea leziunelor alcoolismului cronic şi chiar efectele alcoolismului acut se neutralizează cinci minute după inspecţiunea serului preparat din sîngele animalelor imunizate cu triplococul dipsofil. Se ştie că miceţii fermentativi ai alcoolului humectaţî cu o soluţie alcoolică prezintă la microscop mişcări şerpuite de la coadă la cap ; triplococul, din contra, nu prezintă nici o mişcare; cînd se îmbibă, însă, cu alcool, începe a face evoluţii de la cap spre coadă; mişcările devin cu atît mai vii cu cît alcoolul e mai tare. Puşi în faţa triplococuluî la microscop, meceţii îşi pierd vigoarea, li se încetinează mişcările, se aglutinează şi mor. Animalele imunizate cu triplococia doctorului Galin sunt în stare să ingereze cantităţi mari de alcool fără nici o consecinţă. Astfel, se află actualmente în Institut cincisprezece raţe imunizate cari înghit zilnic cîte 750 de grame de cognac fără să prezinte nici un simtom anormal şi nici nu se îngraşă; sunt 48 de iepuri şi porci de mare cărora li se introduce pe gît cîte 450 grame de absint, şi toţi sunt sănătoşi; lucrătorul Jean Canard, de la uzina Bertin & Comp, a ajuns, după imunizare, să bea la fiecare masă cîte un litru de rinsky fără să simtă cel mai mic semn de beţie, din contra simţindu-se din ce în ce mai bine. 182 bolnavi de alcoolism cronic din diferitele spitale din Paris s-au supus tratamentului cu ser triplococic şi sunt pe cale de a se vindeca complectamente. Este inutil să mai facem elogiul meritosului nostru compatriot. Felicitările ce a primit de la toţi savanţii din lume şi bine-cuvîntările milioanelor de suferinzi vor fi răsplata meritată pentru munca sa încununată de succes. Exerciţiile corporale în totul şi în toate noi Romînii am căutat să ne luăm după Francezi sau Germani. La aceste două izvoare s’au adapat cei mai mulţi din oamenii culţi ai ţării noastre. Netăgăduit s’au produs multe* bunuri. Dar nu despre asta mi-e gîndul a vorbi aici. Este o ţară care e foarte puţin cunoscută în traiul ei intim de noi Romînii, aceasta e Anglia. Foarte puţini sînt aceia cari se îndeletnicesc cu adîncirea studiului societăţii engleze. Şi cu toate acestea Anglia e azi ţara unde atît Franţa cit şi Germania aleargă să culeagă ceia ce’ le lipseşte. Unul din aceste lipsuri e neîngrijire’a corpului, lipsa exerciţiilor corporale în măsura şi în scopul în care se practică în Anglia. Să dăm cuvîntul asupra acestei chestiuni lui Max Ledere: «In Anglia, exerciţiile corporale sînt «în onoare, în acelaşi grad ca şi curăţenia şi igiena; copilul la şcoalii, omul «matur în momentele libere, se dedă la «jocuri în plin aer ; el îşi consacră pen«tru această distracţie mult timp şi energie. Au nevoe de mult spaţiu. Pe «toată suprafaţa ţării întîlniţi ’ întinse «cîmpuri anume păstrate pentru jocuri: «cricket, football, tennis, cressé , luntre «pe riuri pentru exerciţiul vîslirel; bici«clete în număr infinit pe toate drumurile.. «Tot englezul vra să-şi facă muşchi ; «urăşte prea mare îngrăşare şi o consideră ca o nenorocire. In jocuri, în exer«ciţii la aerul liber, Englezul îşi pune «tot sufletul său; el nu practică jocurile la ocazie, în viderea unei plăceri «trecătoare şi unei descărcări nervoase «momentane, el practică jocurile în aerul liber ca sistem, în toate zilele şi în «toată viaţa. «Jocurile nu sunt pentru Englez numai «o simplă preschimbare cu munca intelectuală, ci o necesitate imperioasă. «Jocurile naţionale engleze, în plin aer, «au nevoe de o cheltuială mare de energie fizică: prin jocuri se descarcă din «organism toxicile adunate din cauza vieţii sedentare şi se oxidează repede sîngele stricat de atmosfera viciată a oamerilor şi a oraşului. «Şepte ani de şedere în Anglia m’au «convins că jocurile sînt pentru Englezi «un mijloc foarte eficace de a-şi oţeti «caracterele. «Eu atribui obiceiului acestor jocuri, «deprinse din copilărie şi continuate toată «viaţa, această stăpînire de sine pe care «putem să le-o invidiem. «Influenţa morală exercitată de jocuri «astfel practicate este netăgăduită ; ea-i «recunoscută de toţi educatorii fără excepţie» (*). Dăcă ne uităm în Franţa vedem acelaş lucru ca şi la noi. Pornirilor copilăreşti spre mişcare şi jocuri se opun educatorii : mama, tata şi profesorul. Tatăl şi mama au teamă ca nu cumva în jocuri copiii să se lovească, să cadă , de asemenea să nu-şi murdărească hainele. Şi după ce copilul e dat la şcoală e încă şi mai mult oprit în sburdalnicia lui. La noi şcoala omoară în copil gustul de jocuri, de exerciţii în aer liber. Cantitatea prea mare de lecţii date de preparat acasă cere foarte mult timp de muncă, care adaos la cele 5 ceasuri pe fiecare zi de şcoală, nu mai lasă timp pentru joc. Şi dacă se mai joacă unii copil, fac în ascuns de părinţi şi de profesori. Căci părinţii în neştiinţa de importanţa exerciţiilor corporale la aer liber sistematic practicate, şi în dorinţa de a vedea copilul eşind între cei întăi la clasificaţiune, precum şi în speranţa ca copilul să devie un savant, necontenit strigă copilului: lasă joacaşi vezi-ţi de carte. N’o să trăeşti din joacă, ci din învăţătură. După ce îl mîntui şcoala, vei avea timp de joacă şi de plăceri. Iar profesorul vecinie strigă elevilor: vezi că nu ştii lecţia? Te-ai jucat şi nu ai învăţat. Rău faci că te joci, lasă joaca şi ţine-te de carte, căci ramîi repetent. C11 asemenea interpreţi aî educaţiunei fizice înţelegem desgustul ce simţim contra exerciţiilor corporale. Adresindu-mă (*) Vezi Max Ledere, l’éducatiou des classes moyennes et ifirigeantes en Angliterre,