Opinia, iulie 1898 (Anul 2, nr. 48-73)
1898-07-01 / nr. 48
ANUL II No. 48 Numărul 10 Bani ABONAMENTCU- încep la 1 şi 18 ale fiecărei luni şi se plătesc totd’auna Înainta In Iaşi la Casa Adrniintraţiel şi judeţe »i străinătate.■rin mandata poştal Un an In ţară 30 lei; In shrir instate Jitiei Şase luni 15 „ „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZĂ ADMINISTRAŢIA A'« 'iii. EDIŢIA DE SEARA Straita «Uoliel — No. 43 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN IAŞI -MERCURI 1 IULIE ÎS«». Numărul 10 Bani ANIUVtUinRiljE In Iaşi şi judeţe se primesc mimația Administraţie in străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. IV 20 b lin'» „ „ ni 4o „ „ inserţiile si reclamele . . . 50 „ „ fiu număr vechm 30 Omul jgp \ " t wvs; V.-•. REDACŢIA f • 5 No. 43- Strada foliei' N». 43 U- V i,:i. / Nenorocirea din Strada Carol SCUMP. DAE FACE! Cetitorii își aduc aminte că parlamentul Român s’a grăbit să voteze rotunda sumă de 1,300,000 franci; zi : un milion trei sute mii franci, cum s’ar scrie întrT un sunet. Greşesc, cînd zic s’a grăbit; căci un an, zi un an, s’a trăgănat hotărîrea oficială a participării Romîniei la expoziţia din 1900. Ţara noastră numără 5500000 locuitori, sau în termen mediu cam un milion de contribuabili, luîndu-ne după cifra din budget a căilor de comunicaţie (5.800.000 lei). Fiecare contribuabil plăteşte darlea 30 taxă pentru cinstea de a fi şi noi Romînii participanţi la marea expoziţie din 1900 Italia a votat zilele trecute modesta sumă de 800000 lei pentru participarea la expoziţie, dar Italia are peste 25 milioane locuitori; ar veni dar de contribuabil, socotiţi la 5 milioane, cite 15 bani de căciulă. Deci pe noi gustul de a participa la expoziţia din 1900 ne ţine de 9 010 mai scump ca pe Italia. Şi de ce oare această scumpete? Iată ce mă întreb şi eu şi rog pe cetitor să studieze cu mine pricinile : Am zis mai sus că un an de zile s’a trăgănat pînă ce s’a votat creditul necesar participării noastre la expoziţia de la 1900. Fost’a vre-o lipsă de studiere a proectului de credit ? Fosta discuţie de oameni competenţi ? Nu. In timpul acesta se discuta legea d-lui Haret. Din Septembre anul trecut de cînd d. Haret s’a pus pe studiat legea ; mai apoi în Decembre şi Ianuarie cînd cu amendarea legii de profesori în camere ; apoi în Februar şi Mart în parlament; pe cînd toată lumea se agita şi discuta legea , pe cînd oameni ca Coco Dimitrescu, Delavrancea, Take Ionescu, etc. se aamestecau în discuţie şi căutau a aduce toate îmbunătăţirile, un singur om stilp al partidului liberal sta isolat, supărat, că a fost nesocotit la alcătuirea legii. Tăcerea aceasta de peşte la un om loqnace, a fost semnificativă. Ea putea fi periculoasă, dacă nu i se găsea leacul. Sturdza însă care e meşter, cînd e vorba de a face pe doftoroaia, cunoscu leacul şi făcu că cu cît se va întîrzia votarea creditului necesar pentru expoziţie, cu atît suma va fi mai mare şi răsplata tăcerii mai grasă. Lucrurile s’au Intîmplat precum cucul a cîntat. Pentru un locuşor de cîteva sute de metre patraţi, guvernul liberal propune un credit de 1.300.000 lei, cu tendinţa de a se îndoi ca toate creditele în ţara romînească,din care o zecime e a fi erosită numai pentru cel supărat, a cărui tăcere de aur a fost scump plătită. Dacă a fost vre-o data potrivită vorba că tăcerea e de aur apoi acum este. Dacă cel suparat ar fi vorbit, ar fi spus prostii; dar așa tăcînd a rămas în picioare filosof, iar în schimb a transformat tăcerea sa în aur, căci lunar i s’a înscris o rentă de 5000 lei în aur de la data votării creditului, renta valabilă pe 30 luni, ceia ce face un total de 150.000 lei în aur. Acel om e P. Poni, comisarul general al Romîniei la expoziţia din Paris. Italia a votat numai 800.000 lei. Adică Italia n’are industrie ? n’are comerţ ? n’are şcoli? n’are din ce expune ? Nu-i aşa, necredincioşilor ! In Italia nu era la ordinea zilei de discutat o lege a învăţămîntului ; în Italia nu exista un paraponisit â la Poni; în Italia nu guvernă oculta colectivistă ; în Italia nefiind dar toate acestea, oamerile au crezut suficient suma de 800 mii lei pentru a reprezenta o ţară de 25 milioane locuitori, pe cînd la noi primul credit a fost abea de 1.300.000 lei! Scump, dar face ! Căci: Ţara e supt liberali Poni bea cu lăutari.* Negligenţă sau răutate ? Pe ciut! «el «le la comună—vorbim «le administraţia superioară—sunt in ferbere şi se ingeniază să inventeze tot felul «le chipurî, spre a găsi bani pentru o gazetă ce vor se infiinţeze, in vederea alegerilor comunale, oraşul duce lipsa celor mai urgente trei ninţi. Şapte cişmele lu «literire părţi ale oraşului sunt cu desevirşire secate şi cetăţenii «le prin acele mahălăii duc cea mai mare lipsii, de apă. Inţălegem ca patrioţii «lin primărie să nu fibcă nimic bun de la ei, să nu creeze nimic folositor oraşului, dar să lase ii se perde şi ceea ce există, lucrul acesta nu’l pricepem. Au dreptul colectiviştii să nu sporească, cu un strop mai mult, cantitatea «le apă existentă; sunt Insă condemnabili din toate punctele de vedere ii lasa să se peardă şi apa multă, puţină cit există. O asemine negligenţă, ca să nu zicem rentate, nu s’a văzut, nici Intr’un oraş, de clnd sunt Înfiinţate comunele ’n ţară, şi patrioţii, pe lingă că nu fac nimic din cite au făgăduit, dar strică lu«ă, şi lasă să se strice, şi ceea ce-au găsit bun, fu parti«! de vandali ! * * OAMENI Şl LUCRURI Ce va să zică şi ironia sorţii! In acest sfârşit de veac, când geniul omenireli a ajuns la un apogeu ; când ideile mari şi principiile filosofiei morale sunt, isvorul, care împrăştie razele civilizaţiei asupra omenirei, se găsesc încă societăţi, unde se petrec lucrurile cu totul pe dos. La noi spre pildă, ţară cu virtuţi străbune, popor cu vitalitate şi cu pretenţia de a fi pionii civilisaţiei in orient, popor cu o pătură cultă dar care nu este decât o spoială, ca oricare spoială, care sub lustrul aurului ascunde......... turpitudinea. Ceia ce aiurea este o virtute, la noi este un defect; şi cea ce aiurea este un viciu, la noi este o calitate. In care ţară din lume s’ar fi putut vedea ca un om, care’şl trădează neamul, să fie şi Prim Ministru ?! In care, s’ar mal putea vedea ca un partid să vină la putere numai fiind că-i este foame ; şi atât de foame că nu se mal poate sătura ? Ideile ? ! caută-le In nulitatea parlamentului. Cinstea ? !— caută-o în rîndurile ocultei. Ne plângem că meritele sunt nesocotite. Dar cum voiţi cînd limbutul este slăvit ca orator şi pişicherul în toate caşcavalurile, de la puzzolana Constanţei pînă la... cea a Calcaiiei şi a rîpei galbene din Iaşi. Pişicherul are dinţii ascuţiţi ca unele triburi antropofage africane. Roade şi din pavagiu, cînd se pune la probă. Vrei să devii ceva? Fii insinuant, căci invidia, intriga, perfidia şi minciuna sunt calităţile care se răsplătesc cu demnităţi. La virtute nu te mai gindi, căci ea se răsplăteşte cu ostracismici. Acestea sunt moravurile zilei, nu numai în politică, dar oriunde te vei întoarce. Şi clnd te gîndeşti că această inversiune, se petrece pe socoteala unui popor inconştient, te întrebi dacă : Nu este o ironie a soartei P! EXTERNE Drame princiare Am vorbit şi în alte rînduri despre peripeţiile unei drame princiare de actualitate în Europa. Eroina dramei este princesa Louise de Coburg, femee risipitoare şi nesocotită, pre cît se pare, despre care s’a zis intre multe altele că ar fi pus în circulaţie o sumă de poliţe false, semnate de sora sa, arhiducesa Stefania, a Austriei. Este neîntemeiată învinuirea aceasta, dar adevărul e că princesa era pe cale de a ruină pe soţul său, contele Keglevitsch, ofiţer în armata prusiană. Acesta, ca şi princesa, se află închis — sfîrşit ridicul al unei idile: închisoarea. In ce priveşte pe Louise de Coburg, ea a fost arestată sub învinuirea de nebunie. Fiica lui Leopold I, este în realitate, victima tatălui său, regele Belgiei, care a măritat-o în contra voinţei, după un prinț ales de dînsul, dar pentru care frumoasa princesă n’avea nici o urmă de iubire. După oarecari păreri autorizate, pricina sechestrării princesei e ca să se poată face în liniște logodna fiicei sale,—în vrîsta de cincisprezece ani — cu un prinț german, fratele împărătesei germane. Priveliștea aceasta nu e în adevăr lipsită de originalitate: mama princiară încarcerată ca să nu compromită prin excesele sale reputaţia fiicei. Deja logodna aceasta e împiedecată de dificultăţi religioase, prinţii de Coburg fiind catolici, iar acei germani, de religie protestantă. Popa nu poate autoriza căsătoria decât dacă copiii ce se vor naşte vor fi crescuţi în cultul catolic, iar prinţul Gonthier—candidat la mina princesei—nu poate să-şi păstreze gradul în armata prusiană decit dacăşi va creşte copiii în confesiunea... protestantă. E lesne de văzut că singurul mijloc de scăpare pentru sărmanii prinţi ar fi—malthusianismul. Credinţă şi necredinţă, credinţă religioasă, necredinţă conjugală, redă termeni ce alcătuiesc elementele dramei princiare, şi a unei singure drame princiare contemporane. Deja însuşi Leopold I regele Belgiei, şi-a crescut copiii în religia catolică pentru a le asigura un tron. Pentru că.... un troné vaut bien une messe. -----------------“’-reffiTt'rOEîTVnrw--------------- supra femeeî unui fermier, lucru pe care l’a mărturisit cu pocăință în momentul cînd îi s’a pus ștreangul în jurul gîtuluî. Albii nu numai că Tau executat, dar se pare că au făcut prin aceasta o demonstraţie contra negrilor, legînd de gîtul strangulatului inscripţia : „Avis celorlalţi negri“. Ziarele americane protestă în contra barbariilor de soiul acesta care ar întrece, zic ele, „atrocităţile spaniole din Cuba. Sărmanii Cuban! ! Cine ştie ce-i aşteaptă după schimbarea stăpînilor. ACTUALITATI „Xiynchagre“ America are încă moravuri curioase. S’ar zice că evoluţia fulgerător de repede a noului continent, n’a lăsat locuitorilor săi vremea ca să renunţe la obiceiuri înapoiate, care contrastează prea mult cu epoca de acum, atît de înaltă, atît de civilizată în nordul Americeî. Legea luî Lynch, teribila pedeapsă dată de popor în afară de judecată şi judecători e în plină floare. Numai în aceste din urmă zile au avut loc opt execuţii de lynchage. Un alb şi şapte negri au fost executaţi în Statele unite de sud. Cel intjiu a fost spînzurat, după ce fusese stiluit în bătăi, de populația furioasă care l’a scos din închisoare pînă să fi apucat justiția a-1 cercetă. Dintre ceî șapte negri, cel dintjiu — vinovat de un atentat odios — fu scos din închisoare, noaptea, de cincizeci de cavaleri mascaţi, înarmați cu revolvere. Negrul fu spînzurat iar capul i s’a ciuruit de gloanțe numeroase. Dacă unele pedepse sumare sunt într’adevăr meritate, se intîmplă numeroase excese—nedrepte ca toate succesele. Așa un negru fu „lynchat" pentru că în stare de extremă beție avuse o alternaţie cu un agent, căruia i-a smuls băţul din mini şi i-a aplicat o bătaie. Pentru faptul acesta fu spînzurat scurt ,fără judecată şi batjocorit încă după moarte. La 15 Iunie — afară de cazurile sus citate—s’a Intîmplat un alt caz : lynchagiul unui preot, reverendul Richs,pastor negru, în Arkansas, le Clarenden. In vrîstă de 25 de ani, tînărul misionar, negru de origine, trăia printre albi. Se făcu vinovat într’o zi de un atentat aVi s’a intîmplat să asistaţi vre-o dată, după terminarea ceremoniei de înmormîntare a vre-unui bogataş, la împărţirea gologanilor care se dau ca pomană la şarad? E ceva hidos ! Cînd se termină ultimele intonaţii ale vecinicei pomeniri, rudele întristate şi cunoscuţii se întorc acasă, unii pe jos alţii în trăsură, carii cum au venit, iar la biserică remîn numai acei însărcinaţi de familie cu regularea celor de cuviinţă. Pintre aceste regulari, este şi împărţirea gologanilor, operaţie care e încredinţată unor anume barbaţi voinici, căci sarcina e anevoioasă. Ai de luptat cu o sută sau două de calici disperaţi carii dau navală, mai intiți cu rugăminţi şi apoi cu insistenţi aşa de energice, incit te doboară la pămînt, îţi iau punga şi dispar. Apoi a doua luptă se ’ncinge între biruitori de la împărţeală pînă ce, în cele din urmă,trebue să i ntervie poliţia şi jandarmii. * * * Cînd este vre-o representaţie de gală la teatru, vre-o solemnitate într’un local cu locuri mărginite, colectiviştii ne fac efectul calicilor care se bat de la gologani. E peste putinţă ca vre-o persoană particulară, care nu aparţine ortaleî, să se poată strecura obţinînd un loc cît de neînsemnat la acea representaţie sau solemnitate. De îndată ce biletele întră pe mina primarului şi a ajutoarelor, distribuirea se face în familia gaştei. Colectivistul, cît de mititel este, se crede în drept a pretinde dacă nu o lojă, dar cel puţin patru staturi. Apoi fiindcă din cauza asaltului, nu se poate ţine nici un control—cuvint care de altmintrelea nici nu figurează în lecsiconul perfectului patriot—unii din solicitanţi se presintă cite de două sau trei ori la rînd să fee bilete. Cu modul acesta sălele teatrului sau a localului unde are loc representaţia gratis, se umple cu mutre care nici nu ştii de unde au eşit. Figurile aceste apar odată sau de două ori pe an, la spectacolele de pomană, şi apoi dispar tot timpul, în intervalul celor 365 zile ale anului. De aceea tipurile sunt aproape necunoscute. O Specie de asemine representaţii gratis , solemnitatea împărţirea premiilor, presintă pentru aceste tipuri colectiviste, o atracţie deosebită. Maî întăi au loc ziua , apoi sunt coruri, cîntece, între care maî cu deosebire Marşul lui Boulanger şi cîte-o dată, unii amploianţi maî cu vază de la primărie, au şi trăsură gratis. Cînd aleargă părinţii copiilor premianţi, ca se capete şi ei vre-un bilet: tufă !—Nu’s bilete domle ! i se respunde ivariabil, şi bietul om, sade tot timpul în stradă cît ţine solemnitatea aşteptînd se iasă copilul din sală spre a’l îmbrăţişa. Ni se spune, că maî cu samă anul acesta, abuzul făcut de comunalii noştri cu biletele de intrare la solemnitatea împărţireî premiilor, au fost nec-plusultra. S’a împănat lojiile şi stalele cu figuri de ale ortaleî patriotice care ne oblădueşte, şi s’a respins pe cea mai mare parte dintre părinţii copiilor premiaţi. Abia, unde şi unde cîte unul, au putut resbate pe furiş prin galerie. Aşa partid mai rar. Juvenal. m da ai Hîncul ba „...numele Llănceştilor a rămas întru pomenire oamenilor de atunci plnă astazi“. I. Jieculcea, JT. Mustea. Dacă pentru Niculcea în 1746 şi lui N. Mustea, cam tot pe atunci vorba aceasta era de pomenire oamenilor despre Hănceşti, cu atit mai mult este astăzi, cînd de la cele petrecute s’au perindat 226 de ani. Mulţi domni şi boeri au avut ţara Moldovei in trecut. Erau unii domni înaintea cărora boerii nici nu crîcneau; erau însă şi boeri, care cam nu ţineau samă de Vodă, ci îi spuneau în faţă multe adevăruri crude. Şi tocmai faptul acesta e demn de amintit. In trecut, cînd domnul era absolut stăpînitor al ţării, clnd dispunea de averea şi viaţa supuşilor săi, cînd tăerea capetelor de boeri haini era lucru de toate zilele, cînd în sfîrşit soarta unui boer atîrna de la bunul plac şi de la mila domnului, nu arareori găsim fapte de independenţă faţă cu domnii, din partea boerilor, de ne miră pe noi astăzî. Explicarea acestui contrast stă în însăşi natura domniilor de pe acele vremuri. Domnia se căpăta prin alegere, care cit a fost făcută în ţară de boeri s’a păstrat caracterul tradiţional dinastic. Boerii pe atunci nu prea aveau rost mare, decît doar că se arătau partizani cutărul membru din familia domnitoare. Sfezile şi luptele intre membrii din dinastiile celor două ţări a adus slăbirea domniilor ca dinastie. Cu începutul înmurirei politice a Turcilor s’a slăbit caracterul dinastic al domniilor. Şi chiar în secolul al XVI-lea găsim cele întăi domnii răzleţe care n’aveau alt drept istoric de cit că se bucurau de graţia catarul vizir sau cutărel validee din haremul sultanului. In secl. al XVII-lea dinastiile domnitoare se pierd, cel puţin pentru Moldova, şi apar din cei11ece mai mult domni ridicaţi dintre boerii pămînteni : Tomşa, Movilă, Rasvan, Lupu, Ştefan, Dabija, Duca, Cantemir. Dacă am sta azi şi am prejudeca pricinile ridicărei numai a unora din familiele boereşti la demnitatea de hospodar în ţările româneşti, sigur că explicarea trebue s’o cătăm în primul loc în politica declarată turcească, ce o duceau acei boeri. Căci la ce un Roset şi un Cantemir ajung domni, iar un Costin şi Ureche nu ? Ori noi ştim că Miron Costin era fala boerismului şi ca avere şi ca cultură. Da, dar M.Costin era prea făţiş pentru politica polonă şi nu putea îngădui Turcul, fie el Silihtar, Vizir sau serasebier de Silistra ca să proteguească pe un boer ce nu înota în apele politicei turcesc. Dar odată cu schimbarea caracterului domniilor în ţările romîneşti, prin acţiunea politicei turceşti s’au slăbit şi bazele ei. Pare că ne vine greu să ne închipuim pe boeii făcind zarvă şi intrigă contra marelui Ştefan ! Lunga domnie de 47 ani e dovadă vie cît de adine era sentimentul de respect cătră un Vodă de dinastie, mai ales cînd acel Vodă era un Ştefan. La din contra buzduganul domnului omora la ospeţe fără judeţ şi noi ştim azi cu ce sînge rece Ştefan Vodă a tăiat capul în Vaslui, la cei 3 boeri : Alexa Stolnicul, Isaia vornicul şi Negrilă paharnicul în 6979 (1471), cum şi la toţi boerii, care nu primeau de domn pe încrucişatul Bogdan in 1504. Acum în secl. al XVII lupta contra unui domn era mai lesne. Pe calea care ajungea domn, putea umbla mai mulţi. Domnul nu venea în virtutea unui drept de ereditate, ci în virtutea graţiei turceşti ; şi dacă domnul ademenise prin bani pe Silihtar, un boer putea ademeni pe vizir, altul pe Serasebier, etc. şi iată cum zarva şi nesupunerea mergea crescînd din ce în ce. In adevăr oricît am răsfoi cronicarii, nu vom putea şti toate amănuntele vii ale luptelor surde de răsturnare contra domnilor după vremuri. Totuşi putem induce lesne din puţinele arătări, care erau căile. Pîra la poartă era o armă de luptă; mituirea altă cale; pentru prima cale ne-a rămas vorba, mi-am aprins paie în cap, căci în adevăr, cum