Opinia, noiembrie 1898 (Anul 2, nr. 146-169)

1898-11-01 / nr. 146

V ANUL II No. 146 EDIŢIA DE SEARA IAŞI—DUMINICA 1 NOEMBRIE 1898. Numărul 10 Hani 8 an at in­ ÎS ianil ABONAMENTELE încep la 1 şi 15 ala fle­ căruî luxu şi se plă­tesc tot-d’a­una înainte In Iaşi la Casa Administraţie! In judeţ?, şi străinătate prin mandate poştale Un anin ţară 30 lei, în streinfttate 40 lei Şase luni 15 » „ „ 29 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA Mo 42.­Strada Goliel­ Io. 4S ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN ANUM CIURîIJB In Iaşi şi judeţe se primesc mima* la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Aminciurî la pag. IV . ..... . 40 b. lima » * » III .... 40. * » Inserţiile şi reclamele . . . 50 » „ Un n­snar reclaia SO redacţia Mo. 43 — Strada Goliei — Mo« 4A * A­* In vederea apropiatelor alegeri co­munale, toţi domnii membri ai clu­bului conservator sunt rugaţi sa bi­­nevoiască a se întruni în fie­care Mercuri şi Sin­ibătă, orele S­eara, în saloanele clubului. COMITETUL Partidul conservator a fixat ur­mătoarea listă pentru colegiul l-iu și al 11-lea de la viitoarele alegeri comunale: Colegiul l-iu Cogălniceanu Grigore ISossetti G. Dimitrie Filipescu Teodosie, doctor Pogor Vasile Pădărou­ A. Alexandru Serban Sf. George Greceanu Dimitrie lanov loan Tassian Dim­itrescu A. colonel Misir Petru. Colegiul II-lea Catargi Micii Vasi­li­u loan Preot Grigorescu Constantin Ipotex V. Micii Ilabija G. Alexandru Catargi A. Gh­eorgh­e Costăch­escu Gh­eorgh­e Căpitan îlarafian Gh­eorgh­e ISotex. M Gh­eorgh­e. Discursul d-lui Take lonescu D. Take lonescu. Iubiţi cetăţeni, nu cred să fi fost ale­geri comunale în ţară cu ai căror pri­lej să se fi făcut o campanie mai impor­tantă de­cit acum. Aci, la această tri­bună, aţi auzit rînd pe rînd pe d. Stur­­dza cu statul lui major, ultima ediţie, (ilaritate). Aţi auzit pe cei doi atleţi al cuvîntului liberal, pe cei cari duceau gla­sul liberal contra noastră cînd eram la guvern, pe Fleva şi Delavrancea. Pen­tru ce, d-lor, această încordare de pu­teri cu prilejul alegere! comunale ? Ca­uza este că de rîndul acesta nu e vorba numai de o luptă politică anormală, es­te vorba de un plebiscit : numele lui Di­­m­itrie Sturza. Şi în istoria acestei ţări noi nu cunoaştem plebiscite de­cît nu­mai de suverani, nu pe numele de Di­­m­itrie Sturza. (Aplauze). Pe de o parte, d-lor, ţara întreagă, a­­proape întreagă,—asta este tot ce-i pu­tem concede—şi, pe de altă parte, un om care nu are decit o calitate, dar mare, îndrăzneala, căci e mare îndrăzneală să vie la Iaşi însoţit de Schileru, de Pîclea­­nu şi de­ alţi... Pîclenî. Acest om a ră­mas’ aşa de singur, încît ca să-şi facă un fel de stat major, a trebuit să fure «coada grupăreî de la «Drapelul»,—căci «de sigur d. Mlrzescu, Coco Dumitrescu ,şi Giani, nu erau fruntea grupăreî, ci «coada. Or, d. Mîrzescu vi l’a adus şi la Iaşi, «şi probabil că numai aceasta l’a împie­decat să se ţină de vorbă. Ştiți că vă promisese, cînd cu alege­rea d­-lui general Manu, că are să vă do­vedească aci cît de ticăloşi am fost noi în chestiunea Ghenadie. Aceasta o spunea toamna. Toamna a venit, se apropie iarna, şi ați rămas cre­ditorii d-lui Mîrzescu pentru aceste ex­­plicațiuni. (Aplause). Pe Coco nu l’au adus la Iaşi, căci nu g î­esise încă decretul de numire ca rector la* universitate, cu 16 voturi din 60 ■de votanţi. Cît pentru d. Giani, sunt ■convins că nu este om mai mirat în ţara romînească că este tratat drept per­sonagiu politic, de­cît însuşi d. Giani— în ceasurile de dimineaţă. (Aplause). Domnilor, d. Sturza are, o recunoaştem, o faimoasă îndrăsneală. In colo lumea se întreabă ce este Sturza ? D-lor, este un fel de rebus, căruia îi tot cauţi explica­­ţiunea— ca cestiunele complicate ce se­­vînd pe bulevardele Parisului la anul nou şi la Crăciun : două inele, spre pildă, pe cari cauţi în zadar să le potriveşti. D. Maiorescu spune că este o sticlă de otravă ; d. Panu spune că primul minis­tru este prost, alţii spun că este bolnav —şi cum de trup, slavă Domnului, este sănătos, nu rămîne de­cît să fie bolnav la cap. (Aplauze). D. Sturza are, însă, o calitate : este foarte îndrăzneţ şi vă cere dv., să vă pronunţaţi într’un fel de plebiscit, dacă da, sau ba, voiţi sa fiţi guvernaţi de d. Sturza, aşa cum vrea d. Sturza, şi pen­tru misterioasele lui ţeluri, căci nici o­dată nu s’a năzuit să le dea pe faţă. Ce-a făcut d. Sturza, şi ce făgădueşte să facă, pentru ca o ţară, ambele par­tide politice, să-şi dea soarta pe mîna lui Sturza ? Care-i sunt faptele mari din trecut ? D-sa vorbea de 1821. Nu cred că a fost pandur la Tudor Vladimirescu (Aplause). A vorbit de 1848, pe atuncea era prea tînăr ca să poată lua vre-o parte și nu-și poate pune pe 1848 la activ. La 185­8 era secretar. Frumoasă îndeletnicire. Un comitet are nevoie de cine­va ca să-i redacteze pro­cesele verbale, dar nu acela poate să ia la activul său lucrarea comitetului. De atunci încoace a fost discipolul mai multor oameni mari, pe cari ’i-a trădat la un moment dat, şi unuia din aceştia­­i-a confiscat corespondenţa, co­moara gîndurilor lui. Aşa a furat el chiar istoria. A des­­poiat-o de singurul mijloc cu care ar fi scos la lumină adevărul. A fost ministru sub Ion Brătianu. La ce fapte ale acestui om a luat parte ? La răsboiu, regalitate, indepen­denţă? A fost contra răsboiului. Nu-l acuz. Dar dacă­ a fost contra, cum se laudă ? Tot ce a făcut sub guvernul lui Ion Brătianu a fost să facă acea faimoasă declaraţiune că­ vine cînd îl chiamă şi pleacă cînd îl goneşte, întocmai ca un lacheu care nu ştie ce face. A căzut guvernul lui Ion Brătianu. Cu ce s’a distins Sturdza în opoziţie ? La început nu voia să aibă a face de cît cu împărăţiile. S’a apucat de sfadă cu împăratul Ru­siei. A lansat un manifest unde, în ter­meni grozavi, făcea războiu Rusiei. Cel puţin aceasta este o specialitate. D-sa ştia să facă o lucrare agresivă în con­tra unui vecin, și cînd vei avea nevoe de agresiune te vei adresa d-lui Sturza. De cînd a mers la Petersburg, Kiev, Moscova, de cînd v’a spus aci, cu o mi­rare cum numai demn și cuviincios nu era pentru regele Romîniei, că n’a fost primit rău ci bine, a perdut şi această specialitate de omul politicei agresive în contra Rusiei. Cînd a terminat cu Ruşii s’a întors contra Ungurilor, făcînd acea faimoasă campanie în cestiunea naţională şi’mi aduc aminte că spuneam repausatului Al. Lahovari : „Iată cu ce are de gînd să ne atace la Mesaj. Ce va fi urmărind omu­l acesta ? Nu cumva ştie ceva ce nu ştim noi ? Nu cumva a fost el în secretul vre­unei schimbări de lucruri în Austro-Ungaria? Nu cumva este vorba de o slăbire a influenţei din Pesta poate şi o întărire a ideilor vechi de la Viena ? Şi-mi aduc aminte că Lahovari care îl cunoştea mai bine de­cît mine, a rîs spunî’ndu-mi: „O să vezi că nu e nimic. Transilvania, pe care vrea să o ia, este preşidenţia consiliului, şi cauza naţională este’ o scară pe care vrea să se urce fără să se gindească că după ce se va urca, scara va cădea şi va strivi un în­treg neam.» (Aplause prelungite). Şi aşa a fost. Aţi văzut la 1893—căci şi nebunii au cite odată planuri în capul lor—l’aţi văzut la 1893 atacîndu-ne cu violenţă că nu facem noi să se realizeze programul Rominilor transilvăneni, şi l’aţi văzut în 1894 atăcîndu-ne cu mai multă violenţă şi în acelaş timp denun­­ţindu-ne la Pesta că noi, de­şi la gu­vern, am dat subvenţiuni pentru şcolile Rominilor de dincolo, subvenţiuni cu cari lăsa el să se înţeleagă că Romînii făceau agitaţii, aşa că făcea şantaj, voia, adică, să se ştie la Budapesta că noi aci în ţară nu suntem reali. «Eu atac, în opoziţie, şi pot să fac să se plimbe pe uliţele Bucureştilor, cu două­zeci mii cetăţeni, icoanele lui Raţiu şi Lucaciu; eu, la guvern, voi şti să nu mai trimit mandate lui Voina şi să stîr­­pesc agitaţiunile de dincolo". Aşa se înţălegea politica lui Sturdza. Ne arăta ca trădători aici în ţară, iar dincolo ca reci cu inima pentru suferinţele fraţilor noştri. La Budapesta ne arăta ca vecini nereali, cari nu ştim să respectăm datoriile internaţionale şi cari, cu cuvinte de sinceritate pe buze, în fapt am fi fost absolut nereali. Aceasta i-a fost politica. Apoi aceasta este politică romînească, politică naţio­nală? (Aplause). Politică care să te au­­torize să faci plebiscit pe numele lui Sturza ? Atunci în Palestina s’ar fi fă­cut plebiscit pe numele lui Iuda, şi eu n’am auzit de asemenea lucru în Pa­lestina. (Aplause prelungite). Şi fireşte, ceea ce a făcut la guvern nu era de cît urmarea lucrului acesta. Odată ce a vor­bit la Orfeu, trebuea să vorbească aci. Poate că un altul mai mindru ar fi lăsat să treacă vremea, nu s’ar fi dus la externe căci n’ar fi voit să sufere Romînia propria lui umilinţă. A judecat, însă, demnitatea ţărei după demnitatea lui. (Aplauze). Prin urmare sa îngenunchiat de la această tribună şi a cerut iertăciune Du­mitru Sturza. (Aplauze). In sfîrşit, promiţînd, cu minciună, des­fiinţarea impozitelor, ducînd în armată sentimentele rele , croind şi făcînd greve de ofiţeri, ameninţindu-ne pe noi ca tră­dători ai neamului şi făgăduindu-ve d-voastră îndeplinirea celor mai calde şi tainice aspiraţiuni, ne-au răsturnat de la guvern. Ce a făcut la guvern să-i dea dreptul să facă plebiscit? Se laudă cu legea instrucţiune!. Ce este în acea lege care să fie al lui ? Legea, cum o prezentase el, a fost dată la o parte, şi legea nouă, afară de vre­o cîte­va greşeli cari se vor îndrepta, e copiată după ante-proiectul nostru, este lucrarea noastră. (Alause). A adus, însă, ceva nou. A Înlăturat o­­biceiul ce era de 30 ani de­ a numi rec­tor pe cine voieşte universitatea, şi de a nu numi rector după interesele de partid. Cel puţin de acest rând, indirect şi fără să vrea, slujeşte universităţei, căci după această dovadă, va fi cu neputinţă să nu se modifice acel articol şi să nu se salveze independenţa universităţei. In­colo, nimic, nici un fapt. Cum vorbeşte? Că vorbeşte prost, nu este nimic. Se pot expune prost lucruri bune, totul e să fie ci­­e­va cu miez în expunerea ce face. A spus că totul este bine pentru că a venit împăratul Franz Iosef la Bucu­reşti, şi pentru că a mers Regele Carol la Petersburg — adăugind ca un lucru mare, faptul că a mai mers la Moscova şi la Kiev. D. Sturdza zice că aceste lucruri nu s’au întîmplat, numai aşa, dar că erau de mult proectate de d’-sa. Va să zică, pe cînd înjura pe Regele Ungariei, po­trivea vizita Regelui Ungariei la Bucu­reşti ! Cind spunea că Ungurii sunt o naţiune aziatică şi barbară, că Ungurii vor să cucerească Romînia în complici­tate cu boierii, potrivea o primire rege­lui ungar la Bucureşti ? Recunosc că este o legătură între vizita regelui un­gar la Bucureşti şi venirea d-lui Sturza la putere, poate că, fără această venire, se amîna vizita regelui Ungariei la Bu­cureşti, căci cu el în opoziţie era sigu­ranţă că va pune pe copii să ardă stea­guri şi să fluere, pe cînd el s’ar fi plo­conit la gară. Dar legătura reală este scuza făcută de aici, de la această tribu­nă, fără de care împăratul nu ar fi venit la Bucureşti. Şi, dacă aceasta este legătura, este neruşinare dacă nu este inconştienţă să te lauzi cu un act în care singur te bat­jocoreşti şi care este un act de umilinţă, de înjosire. Tot aşa cu vizita de la Petersburg. Dacă regele se ducea cu Lascar Catargi, liberalii erau să zică că au jucat rublele nu ale lui Hitrovo, care a murit, dar ale altuia. D. Sturdza, altă dată, a declarat că nu merge la Ateneu pentru că este zidit cu ruble rusești, cînd toate socotelele afi fost la bancă la d. Carada. Era, dar, să spună și aci că au jucat rublele ru­seşti. Afară de aceasta, cu o lipsă nepome­nită, de tact şi de cuviinţă, d. Sturdza vorbeşte de Rege în fie­care frază şi aci ca şi la Craiova, spune că are încrede­rea Regelui, că cine îl atacă pe el a­­tacă pe Rege -ba aci a mers mai de­parte, a zis că atacă pe Dumnezeu, căci a-l ataca pe el, este a ataca pe Rege şi chiar pe D-zeu, căci Dumnezeu ne-a dat pe Rege, la care el mereu se uită ca să-i imiteze faptele. Curată incoherenţă! In colo nimic, şi atît i’a luat D-zeu minţile, în­cît la Craiova spunea pe de o parte că cine îndrăzneşte să’l atace pe el, atacă pe d-zeu şi Rege, iar pe de altă parte spunea că Regele a pre­zidat, a ajutat şi a sfătuit rezolvarea cestiunei Ghenadie, care după el a in­­ţiat atmosfera morală a regatului ro­mân (Aplauze). Vedeţi, d-lor, că din faptele şi vorbele d-lui Sturdza nu rămîne nimic. Este oare guvernul, de trei ani al d-lui Sturza, numai un vis urît, care în mo­mentul deşteptărei nu-ţi lasă nimic ? Nu. Sunt două feluri de pagube ce se pot face unei ţări: sunt pagube în interesele ei materiale, cari se pot repara. După cîţi­va ani răi, vine unul cu o recoltă bună, care repară pagubele materiale. Cîte­va puţolane în cîteva porturi nu e nimic; se drege şi aceasta, căci, în loc ca portul să coste 60 de milioane, va costa 65, dar nu -i nimic, portul se face; dar pagubele morale, acelea nu se îndreptează; capitalul moral al unei naţiuni nu e inepuizabil, credinţa noas­tră în idealul nostru oricât ar fi de mare nu se poate să nu fie ştirbită prin terfelirile pe cari le-a făcut Sturza (aplause). Eu caut în mine şi vă rog să faceţi toţi tot aşa, şi atunci când vedem cum l-a putut suferi aceasta ţară trei ani, a­­tunci, d-lor, credinţa mea în puterea de resistenţă şi în viitorul acestei ţări se clatină. Lipseşte în inima mea ce­va, şi pentru acest ceva este respunzător Sturza şi ţara nu poate să ierte. (Aplauze). In aceste împrejurări se fac alegeri­le de astăzi, şi de aceea am îndrăznit să zic la Craiova că anul 1898 este în istoria noastră un an tot aşa de însem­nat ca anii 1858 şi 1866, cind ’mi a răs­puns d. Sturza după ce mi-a făcut me­ritul absolut nedrept,deazice c’aşlfi condu­cătorul desidenţei liberale care nici odată nu mi-a dat acest mandat, şi nici s’a gîndit vre-o dată să ’mi-1 dea. D. Stur­za a spus că aceasta însemnează că eu vreau să se strice ceea ce s’a făcut la 1858 şi 1866, că vreau să se strice re­galitatea, independenţa, monarhia şi di­nastia. Şi m’a întrebat ce vreau să pun în loc. Eu ’­ aşi spune : două grăunţe, unul de bun simţ şi altul de bună cre­dinţă în capul d-lui Sturza. Altul era însă înţelesul cuvintelor mele, şi acest înţeles ţin să-l explic. Ce s’a făcut la 1856 şi 1866? Nu s’a făcut numai unire, nu s’a făcut numai dinastie streină, marea ge­nera­ţiune care a făcut România mo­dernă a voit un lucru: a voit ca ţara aceasta să nu fie numai mai mare, mai asigurată printr’o dinastie ereditară ci a voit să fie o ţară liberă şi de aceea a cerut regimul parlamentar, viaţa pu­blică. Marea generaţiune n'a voit ca Ro­mânia să fie o Bosnie perfecţionată, cu drumuri de fel bune, cu şosele admira­bile şi cu finance bine îngrijite, dar fără viaţă sufletească. Acea generaţiune a crezut că tocmai din împrejurările istorice şi geografice ale acestui neam, această ţară trebue să fie o ţară liberă in care să fie o con­ştiinţă naţională stăpînă pe dînsa. Ei bine, d-lor, generaţiunei actuale ii este dat să aducă la îndeplinire aceste lucrări nu numai prin o presă liberă şi întruniri sgomotoase, ci şi prin fapte bărbăteşti, prin vot la urnă. (aplause). De 32 de ani avem acest regim al guvernăre! ţărei prin ea Insă­şi şi nici odată nu s’a făcut apel în condiţiuni mai favorabile, ca să ştim dacă da sau ba această ţară ştie să facă să se asemene conştiinţa ei intimă cu conş­tiinţa care ese din urna electorală (A­ plause). Nici­odată nu aţi avut o opoziţie ca­re să ve făgăduească mai puţin, care să calomnieze mai puţin, care să se fi interesat mai de aproape de păsurile dumneavoastră, care să stea mai de a­­proape în contact cu d-voastră, şi care vine să vă solicite voturile. De trei ani eutrierăm ţara, nu ca să facem paradă, dar ca să ştiţi că atunci cînd este nevoe de luptă, suntem gata şi ca să ştim şi noi dacă sentimentele noastre corespund cu sentimentele dum­neavoastră (aplause). In acest timp nu am spus nimic des­pre­ adversari care să nu fie dovedit, şi nu am făgăduit nimic, cu tot obiceiul vechi, de a se făgădui multe pentru a ■ nu se ţine nimic. Nu facem ca d-lor la 1894 cînd pro­miteau şi luarea Transilvaniei şi desfi­inţarea birurilor. Cum era să nu votaţi pentru ei ? Aţi fi fost nebuni dacă n’aţi fi votat! (Aplause). Cine este dincolo ? Un om a cărui ca­rieră politică se razemă in două vorbe : rea credinţă. Şi dacă este aşa, dacă d. Sturza nu are rădăcini în inima ţării, şi dacă veţi pune în urna electorală cea ce este în conştiinţele d-voastre ale tu­turor, chiar dacă numai jumătate din d-voastre ar face-o, am convingere ab­solută că Tam­bate de la Severin la Do­­rohoia. Din acest punct de vedere, aceste a­­legeri sunt de o însemnătate capitală. Partidele politice nu pot să vorbească vecinic la oameni cari te ascultă, dar cari nu răspund. Nu este cu putință să crezi că această organizare de partid poate să rămână vecinie în ființă, fără să aibă un fundament, care se­­cheamă răspunsul țărei, curajul cetățenilor de a pune în urnă votul care trebuie. Mi se pare că ne aflăm la o respintie cu două drumuri pentru viaţa noastră politică. Să fie dovedit că cel puţin de astă dată puteţi să răsturnaţi un guvern prin voturile date, şi prin aceasta veţi încuraja pe oamenii­ politici să ţină so­coteală nu numai de dorinţele dar şi de prejudecăţile d-voastre, căci şi acelea tot ale d-voastre sunt. Veţi dovedi că puteţi să transformaţi indignarea în re­zultate electorale, şi veţi avea oameni politici cari vor îndrăsui. Dar mai este şi cea­l­altă respenţie : să aştepţi în linişte cum aşteaptă agri­cultorul ploaia de la Dumnezeu. Nimeni nu este nebun să se agite, să se mişte ca să vie ploaia; cel mult se adresează la S-ta Paraschiva, cere ploaie sfintei care, poate o da, dar nu spune nici de ce a dat-o astă­zi nici de ce a refuzat-o ori. Aceasta este problema care se pune astă­zi ţărei şi de aceea am zis că este de cea mai mare însemnătate. Eu nu mă îndoiesc de rezultat, de­şi ştiu că guver­nul de trei ani al d-lui Sturdza, a adus un fel de amorţeală în puterile noastre de a ne indigna, de a ne resvrăti. Ştiu că vezîndu-i trei ani rînd pe rînd comi­­ţînd atîtea fapte pe cari le-am fi crezut absolut imposibile, a pierit în noi acea bază a ori­cărei vieţi morale, credinţa că unele lucruri sunt cu neputinţă, sin­gurul frîu adevărat contra relelor por­niri. Dar aduceţi-vă aminte că de multe ori amorţeala politică a dat loc la is­­bucniri neaşteptate. Vă aduceţi aminte de faimoasa a­­morţeală în republica romană. Un cuvînt a zis Cicerone şi a dispărut amorţeala. In faţa lui Catilina, Cicerone a zis : «Popo­rul vede, senatul înţelege—cum de mai trăieşte omul acesta!» Astă­zi aveţi un glas mai elocvent de­cît al lui Cicerone, este glasul conştiinţei d-voastre a tutu­ror care vă zice : Toţi vedeţi, toţi înţe­legeţi, nu mai îngăduiţi. (Aplause prelungite şi îndelung repe­tate.) Discursul d-lui P. P. Carp D-lor, asistăm de trei ani la o misti­ficare unică în istoria lume! prin durata ei. In numele libertate! şi în numele na­ţionalitate! în numele a doue cuvinte cari reprezintă doue mari idei şi două mari idealuri vine o asociaţiune de oa­meni şi se face stăpînă în această ţară înjosind pe una şi trădînd pe alta. (Aplause) îmi propun d-lor să vă­gret cît de a­­deverată este acuzaţiunea ce le aduc, şi dacă mi-am ales această temă tocmai aci în Iaşi este că în oraşul acesta ideile fru­moase cari incintă şi însufleţeşte inima romînească a găsit totdeauna sprijinul cel maî puternic. (Aplause) Se vede că natura îneîntătoare care ne înconjoară ascute mintea şi înalţă i­­nima aceste! populaţiuni şi sper că şi de astă dată va da concursul eî puternic pentru a Înlătura şi răzbuna înjosirea ş trădarea. (Aplause)­­ D-lor, mi-aş­ pune întrebarea împreună cu d­vs. : ce au făcut aceşti oameni, cari guvernează astăzi, pentru libertate ? In adevăr, generaţiunea trecută a luptat pen­tru a realiza atîtea şi atîtea îmbunătăţiri­­în această ţară , dar luaţi rînd pe rînd pe ace! cari ne guvernează şi întrebaţi­! : tu care te da! ca reprezentant al liber­tate!, ce a­ făcut pentru libertate, ce a făcut Sturdza pentru libertate? Nimic. Ce a făcut Ferechide pentru libertate ? Nimic. Ce a făcut Paladi pentru liber­tate ? Nimic. Ce a făcut Stoicescu pen­tru libertate ? Nimic. Dar dacă în trecut nu au făcut nimic şi nu pot invoca în favoarea lor faptele trecutului, astăzi, cel puţin, ştiu ei să tragă foloase din acele rezultate obţinute de anu­mergătorii lor? Liberalii nu pot să aibă valoare de­cît pentru ceea ce produc, şi numai pe doue căi se poate produce: o cale socială şi economică, unde se întăreşte şi averea şi cultura unui popor, şi alta, pe cale individuală, cînd pe cel mai meritos om îl pune în capul unui Stat. (Aplause). Ca cestiune socială, morală, economi­că, fac apel la toată lumea să spună ce au făcut liberalii în timp de trei ani ? Absolut nimic. Dar pentru ridicarea in­dividualităţilor ce au făcut ? Ori­unde

Next