Opinia, octombrie 1899 (Anul 3, nr. 123-147)
1899-10-26 / nr. 143
y~ Număr al 10 Bani ABONAMENTELE încep la 1 şl 15 ale fla cărei luni ţi b© pjg.. teac tot d’.'--una Înainte la Iaşi In Casa Administraţiei l judeţi şi dreinătat» prin mandate poştale Un an tn ţară 30 lei, in străinătate 40 lei Şaae luni 15 . „ . 50 „ MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZĂ administraţia W» 49. — Stras!» •— No. 43 Numărul 18 Bani AN TIN CIUR II,lî In Iaşi şi judeţe se primesc nimm* la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Aimuciurl la pag. IV .... 20 b. !inl a n » „ IU .... 40 ^ , Inserţiile şi reclamele . . \ £ . • Un număr vecuţâ 80 bani ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN No. 43-No. 43 AWJL III No. 143 Colectiviştii şi criza Adversarii guvernului îşi fac o mare bucurie din criza ce bîntuc lumea de afaceri, comerţul şi ţara întreagă. Ei sunt convinşi că această situaţie critică se resfrînge asupra guvernului, care trebue absolut să fie responsabil de o asemenea situaţiune. Observînd temeinicia argumentelor pe cari presa opoziţiei le invoacă spre a învinovăţi cabinetul de tot ceea ce se petrece râu, pe pămînt, în lună şi în soare, neapărat că şi acuzaţiunea, cu privire la criză, trebue să facă parte din sistem. Colectiviştii şi cu tovarăşii lor de luptă —gingaşii constituţionali, — cred a face pe lume să uite una din principalele cauze ale acestei crize şi care isvorăşte, în prima linie, din destrăbălarea şi reaua administraţie financiară a guvernului trecut. Cînd colectiviştii au primit puterea, lăsată de bună voie de partidul conservator, situaţia financiară a tezaurului public era din cele mai regulate, ca să nu zicem înfloritoare. Parazii, Stoiceştii şi toţi Nach partidului, ameţiţi de lovitura de noroc ce le cădea din senin, prin faptul că partidul conservator crezu atunci prudent de a se retrage benevol de la putere, începură să se arunce în cheltueli şi antreprize, cari costau pe stat zecimi de milioane, fără nici un folos pentru ţară, dar cu mare avantaj pentru partid. Trei ani şi jumătate de guvernare a colectivităţii au fost de ajuns pentru ca să arunce fiscul în datorii de peste una sută douăzeci de milioane lei. Şi ce a rămas în urma colectiviştilor în schimbul acestui mare deficit ? Sporirea armatei ? Lucrări de utilitate publică ! Ajutorarea şi încurajarea industriei sau a comerţului ? Nimic din toate acestea. Colectiviştii s’au mărginit a trage cît mai mari foloase personale din mînuirea banilor publici, sau, mai bine zis, a comite cît mai multe hoţii, cum e afacerea Halber şi altele, fără a se gîndi cîtuşi de puţin la dezastrul pe care-l lasă în urma lor. Milioanele statului se strecurau ca alunele prin degetele lor şi ţara se îngloda pe fiecare an în datorii, transformate în deficitul de una sută şi mai bine de milioane, lăsat moştenire guvernului conservator. Anul reu agricol, a venit apoi ca un demn compars al colectivităţei, să desăvîrşească opera de lipsă şi de restrişte financiară ce ne bîntuie. Şi aceşti oameni, în loc să se ruşineze şi să aibă oarecare reticenţe în modul lor de a aprecia împrejurările, apucă din contra prăjina şi fac pe alţii responsabili de consequenţele faptelor lor ticăloase! Trebue se fie cineva colectivist, ca să atingă această culme de neobrăzare. In curînd camerele se vor deschide, şi guvernul va veni cu o propunere de soluţie a dificultăţilor prin care trece tesaurul public. Cu această ocazie se va expune, suntem siguri, în auzul ţărei întregi, adevăratele cauze ale criticei situaţiei financiare actuale. Atît nerăbdătorii, cît şi cei induşi în eroare de calomniile tărfăloagelor colectiviste, vor avea ocaziunea să cunoască adevăratele cauze ale acestei situaţiuni, şi se vor convinge, odată mai mult, de netrebnicia Palazilor şi a tuturor mascaralelor colectiviste care au oblăduit trei ani şi jumătate finanţele statului. Fie gazetele colectiviste pe pace, că vor avea ceea ce caută , li se vor expune clar şi lămurit în faţa ţărei, motivele adevarate ale unei situaţii pe care ele o critică astăzi, şi de care prudenţa ar fi trebuit să le dicteze a nu se atinge. Se va vedea odată mai mult, cum partidul colectivist pronumit, spre ruşinea dicţionarelor, deliberal, operează de patruzeci de ani şi mai bine în ţara românească, falsificînd toate avînturile generoase ale adevăratului liberalism. Trebuie ca lumea să înţeleagă odată, cum că tovărăşia de exploatare publică, titluită de partid liberal, nu e partid în sensul propriu al cuvîntului, ci o congregaţie ruşinoasă de conspiratori contra ordine şi a banului public. Fuziune sau confuziune? Dreptatea atrage atenţia Constituţionalului asupra faptului că in lupta şi polemica onestă sunt barieri ce nu se pot trece, deoarece publicul cetitor ar putea face intre foaia junimistă şi presa catadistă o confuziune. Confraţii de la Dreptatea din sentiment de delicateţă probabil vor se facă pe naivii; el ştii bine că ceea ce caută celebrii junimişti, nu e confuziune, ci pur şi simplu o fuziune. VORBE îndoială. Din pachetul de scrisori găsite copiez încă una,—ultima, poate . ......Desigur, noaptea ţi-a trecut liniştită, în legănarea fermecătoare a viselor tale; braţul tău rotund şi alb nu căpătăm bogăţiei buclelor înoptite şi singura mişcare în odaia caldă era suflarea egală şi imperceptibilă a buzelor dornice şi mişcarea ritmică a sinului parfumat. In somnul tău, uşor, ca de copil, fantazia te-a purtat pe aripi nevăzute.--Eil, eu însă, care, ca Macbeth, am ucis somnul, privit-am stelele milostive—și am vegheat în noaptea albă. ......Sfirșesc de recitit scrisorile tale: însemn peritor al clipelor trecute—și atît de aproape!..... Trecut, acest prezent—cită ironie și cîtă dreptate! Căci clipele sînt aseminea unui şir de rîndunele, ce se perd, cu o batae de aripi, în zarea albicioasă,—dispărute, cînd pare că le vezi încă!—.... întâia, ispititoare şi iubitoare, de-ţi năvăleşte faţa un văl de sînge, nu-i o scrisoare, ci un imn de afirmare... A doua, mai liniştită, mai molcomă, mai aşezată. A treia... „O, îndoiala, îndoiala ! Să simţi ceva, care-ţi frămîntă sufletul şi să nu ştii dacă e mîna unui înger sau buza unei strige, să nu ştii dacă ochiul, ce te priveşte, te vede, să nu ’poţi şti, dacă atingerea ta îi dă înfiorările, care-i tremură fiinţa-i dorită, să te izbeşti un gol şi întunerec de atîtea năluce, să ai în suflet toate viperele şi în gînd toate razele, e durerea fără păreche. „Să întrebi şi să te temi de răspuns ; să-ţi sfîşii însuşi iluzia de fericire, cu zîmbetul în ochi, cu rîsul pe buze; să te temi de necunoscut, de cunoscut, de trecut şi de viitor ; să fii gelos de imposibil, să visezi a-ţi scurge sîngele tot pentru o lacrimă din pleoapa sa—şi cînd ţi se rostogoleşte, mărgăritar, printre degete, să nu îndrăsneşti a te întreba de unde vine, e chinul unui demon....“ Ce i-ai mai scris, subt razele „stelelor milostive“, necunoscutul meu iubit, nu ştiu ; dar vorbele tale mi-au readus în minte versurile unui poet, scump mie şi care a murit, de povestea unui nume, ce-i suna în suflet: Comme l’appel d’un cor, qui vient mourir soudain ...Et vous jette, en passant, de peur qu’on ne s’oublie, Au spectre quo l’on voit partout dans son chemin Aux bras endoloris de la mélancolie, Avec des pleurs aux yeux—et deux grains de folie. Faust EDIŢIA DE SEARA IAŞI — MARŢI 20 OCTOMBRIE 1899 EXTERNE Asupra răsboiului Anglo-Transvalian Care va fi resultatul final al răsboiului ? Această întrebare şi-o fac mulţi după ultimele victorii ale burilor la Ladysmith, însă răspunsul este foarte greu. Deşi opiniunea generală în Europa este că burii din republica sud-africană (o mînă de oameni) nu vor putea rezista mult timp omnipotenţei Angliei, cărora chiar Franţa, un stat de primul rang, n’a îndrăznit să se opue în afacerea cu Faşoda. Dacă republicele burilor (Transvaal şi Orange) ar fi în Europa, atunci nu ar mai putea fi nici o îndoială. Insă posiţiunea lor geografică schimbă cu totul situaţia. Ca vechiu ofiţer, voi încerca un mic studiu din punctul de vedere militar şi politic asupra întrebării de mai sus. După harta Africei de sud, baza de operaţiune a Englejilor (Capland) este la sute de chilometri departe de la frontiera statului Orange, care vine la sudul Transvaalului, iar aceasta se hotărăşte numai la sud-est cu provincia engleză Natal, astfel ca pănă la capitala Transvalului (Pretoria) sunt încă vreo 400 de kilometri. Pretoria însuşi e o fortăreaţă făcută după sistemul cel mai nou, in urma ultimei invasiuni a doctorului Jameson, şi înzestrată cu cea mai bună şi mai sistematică artilerie de posiţiunea cu calibrul de 28 centimetri, cu tragerea la o distanţă de peste 20 kilometri. Bateriile volante ce vor aduce englejii la caz de asediu, nu vor putea avea un mare efect. Dacă până la frontieră englejii se pot servi de calea ferată, ce se merge de la Capstad la Iohanesburg şi Pretoria, trecind prin republica Orange, este de observat că acest stat luptînd alături cu Trant* “L va întrerupe comunicaţia chiar de pe teatrul luptelor actuale în colonia Engleză, aşa că armata lor ar fi nevoită a transporta tot materialul milităresc, provizie etc. numai cu carele cu boi după obiceiul acelei ţări, sau cu asini, ce-l adună din toată lumea pentru acest scop. De aci are să înceapă o greutate pe care numai un militar o poate aprecia. O armată mare intrând în ţara inamicului, unde nu sunt şosele, şi unde nu găseşti absolut nici un fel de provizie pentru om sau cal şi fiind nevoită, a transporta sutele de chilometri cu carele cu bol, trenul trebue se ajungă nişte dimensiuni colosale şi pentru a căror siguranţă trebuesc detaşate forţele considerabile, care se scot de la front. Transvaalul este o ţară muntoasă ca Elveţia cu văi adinei şi cu strîmtorile şi trecătorile ce vor fi ocupate de buri, cari în perfecta cunoştinţă a terenului şi cu tactica lor de gherilă, vor încurca pe Engleji pe toate cărările, şi vor ameninţa convoiurile lor cu provisiuni pe toată întinderea teatrului de resboi, care este destul de mare. (Numai Transvaalul singur are o suprafaţă cam ca Germania). Englejii însuşi Îşi dau samă de gravitatea lucrului,—căci altfel n’ar mobilisa toată armata şi flota lor in Europa şi n’ar aduna şi contingentele de la coloniile lor (ca India, Australia şi Canada). In Africa de nord se începe acuma vara şi ţine pănă în Aprilie. Ploi sunt foarte abundente, prin urmare comunicaţiunea este foarte anevoioasă şi soldaţii neaclimatizaţi sunt supuşi la tot felul de maladii, tocmai aceasta a fost şi cauza complectei demoralizări a armatei Engleze şi a victoriilor burilor in resboiul din anul 1881. Prin urmare admiţind că Englejii vor eşi victorioşi, resultatul la care trebuea să ajungă cu orice preţ fiind că altfel consecinţele vor fi sdrobitoare şi existenţa lor ca stat colonial ar fi serios periclitată şi ajungînd chiar pănă in faţa Pretoriei. Burii vor putea lasa o mică poartă a armatei lor pentru apararea fortăreţei, şi cu grosul vor întreprinde un resboiu de gherile, atacînd şi distrugînd toate transporturile de provizii şi muniţiuni ale Englejilor, astfel că aprovisionarea regulată a armatei lor prin transporturi cu carele de bol sau asin, va fi o adevărată minune. Pe de altă parte, le trebue Englejilor pentru asigurarea comunicaţiilor de la Capstadt pină la Pretoria o armată întreagă,-astfel că superioritatea lor numerică devine ilusorie. In ori ce caz victoria Englejilor are să fie o victorie à la Pirus, şi resultatul nu va fi nici de cum în raport cu sacrificiile ce trebuie să facă în acest resbel, ce l’au provocat fără nici un reson, şi numai în scop de a pune mîna pe o ţară, în care s’au descoperit cele mai bogate mine de aur.—Şi pentru a ascunde această tendinţă, a inventat o doctrină cu totul nouă, adică a impune Transvaalului, ca să dea supuşilor engleji drepturile politice, fără că aceştia se renunţe măcar la cetăţănia Engleză. In orice caz Englejii nu se vor putea prea bucura de triumful lor, că el elementul Olandez din Africa de Sud, resista deja de 200 de ani în contra agresiunilor lor, și va resista pentru totdeauna; stîrpirea lui este imposibilă. Fr. Subert Serviciul Telegrafic al OPINIEI — Londra 23 Octombre. Guvernul a primit o depeșă care spune că trupele engleze s’au retras de la Colenso și s’au concentrat mai la sud. Această depeșă nu semnalează nici o luptă. Pînă la orele 2 după amiază ministrul de resbel nu primise nici o telegramă de la Ladysmith. Se crede că linia telegrafică este tot tăiată. După un supliment, lista pierderilor luptei de la Ladysmith din 20 Octombre se ridică la 54 morţi, 229 răniţi şi 484 dispăruţi. Infanteriştii Irlandei făcuţi prisonieri nu intră într’acest număr. Londra 23 Octombre Zvonul după care un pod de lingă Colesburg ar fi fost distrus printr’o exprosiune nu se confirmă. Liverpool 23 Octombre Vaporul Rapidon care plecase Mercuri cu trupe spre sudul Africei s’a reîntors în port în urma avarielor suferite în timpul unei furtuni. Cape-Town 23 Octombre. Ziarul South African News vestește că 4 tunuri mari au fost în baterie la Ladysmith. Amsterdam, 23 Octombre. D. Howard, ministrul englez la Haga va pleca Mercuri la Londra, unde va sta până la finele anului. Este lipsit de temeiu zvonul după care plecarea sa ar fi fost cauzată de manifestaţiunile făcute în favoarea Boerilor. Paris 23 Octombre. Ziarul «La Liberté» pretinde că se fac expediţiuni de aur din continent în Anglia. Banca Franţiei ar fi trimis ori în aur 12 milioane de franci la Calais, Paris 23 Octombre. Depeşile de la Privas şi Nîmes semnalează inundaţiuni mari. Drumurile au fost distruse, mai multe poduri şi case dărîmate. Rhonul creşte repede şi începe să se reverse la Avignon. Madrid 23 Octombre Ministrul de resbel a declarat în Senat că guvernul nu are cunoştinţă de ştirea după care Anglia ar dori să ocupe un port din Canarii. Berlin, 23 Octombrie. împăratul a primit o deputaţiune de medici şi surori de caritate cari vor pleca la Transvaal. Berlin, 23 octombrie, Ziarul „Neueste Nachrichten“ spune că sgomotele răspîndite de presa străină cu privire la hotărârea luată în privinţa Insulelor Samoa, sunt inexacte. Un singur lucru este exact, cu toate ştirile contrare şi anume că contele de Buelow n’are intenţiunea de a părăsi posiţiunea luată în Samoa de cătră Germania, după cum a repetat-o de curînd în consiliul colonial. St.Petersburg, 23 Octombrie. Foaia oficială publică un comunicat al ministerului de finanţe care desminte zgomotele răspîndite asupra situaţiunei financiare, declarînd că nu este nici un pericol pentru garanţia biletelor de credit, pentru soliditatea băncei de Stat, pentru situaţiunea finanţelor imperiului ,i situaţiunea generală a ţărei. Corespondenţa Politică spune că vizita regeul Alexandru la Curtea din Viena va ivea loc la 29 Decembrie. Acelas ziar adaugă din sorginte Sîrbească că faptul că regele Alexandru n’a fost primit de aparatul Frantz-Iosef in timpul recentei sale călătorii la Viena, n’ar puea să producă nemulțumiri în cercurile guvernamentale sărbe, deoarece intervederea fusese de la început proiectată pentru a doua vizită a regelui Alexan-dru la Viena. Sidney 24 Octombre Ministrul preşedinte de Sout-New-Waes a invitat pe ceilalţi miniştri Austraieni să trimită ajutoare la Africa de Sud. Londra 24 Octombrie Comunicaţiunea cu Ladysmith este cu omul întreruptă. STEAGUL Cite vieţi de om nu se perd pentru a a apăra ceea ce numim un steag. Fie lupta cît de înverşunată ; tune tunurile să cutremure pămîntul; curgă sîngele să umple văile ; lupte-se om cu om ca fiarele, rupînd cu dinţii carnea de pe dînşii, cînd un îndrăzneţ s’atinge de steag, armata întreagă tresare. In virtej nebun, sute de oameni, uitînd pericolul lor, se asvîrl să scape bucata acea de lemn, care reprezintă o ţară. Cite acte de nebunie războinică, de uitare de sine nu s’au făcut pentru salvarea lui! In ultimul nostru războiu, unul din steagurile cucerite de la Turci a fost apărat cu o îndărăptnicie fără samăn. Căzuse stegarul Turc cu peptul despicat ; prin rana larg deschisă ţişnea el valuri de sînge şi, cu o ultimă vorbă de bravadă, îşi dădu sufletul. Se încercă vînjosul dorobanţ să smulgă din mina mortului steagul apărat cu aşa bărbăţie, încleştarea ultimă ţinea cu atîta putere lemnul, încît trebuiră să reteze degetele minelor ca să iee trofeul sîngerat. Cine a citit pe cronicarii francezi îşi aminteşte de sigur moartea lui Jean de Vienne în bătălia de la Nicopoli. Regele Sigismund al Ungariei conducea armata creștină, Ilderim pe cea mahomedană. Două sute de mii de oameni se isbiră în cîmpiile Nicopolului (24 Septembrie 1396). Mareșalul Boucicaut, Coucy, Jean de Vienne se puseră în capul cavaleriei franceze, care șarjă nebuneşte. Oamenii de fer răsturnară la pămînt raidurile akindjilor şi a azabilor şi străbătură linia de pari. Dar erau prinşi în propria lor victorie. Intraţi in mijlocul armatei turceşti, erau ameninţaţi să fie zdrobiţi, dacă nu se retrageau la timp. Cine va sfătui pe mareşal să se retragă , dar drept răspuns Boucicaut ordonă să sune atacul şi cavalerii Intrară din nou ,,dans la chiemaule“. Ţinta Turcilor era stindardul Fecioarei, purtat de Jean de Vienne. De şase ori steagul fu abătut şi de şase ori ridicat. Lovit de moarte, Jean de Vienne se înfăşură în cutele fanionului sfinţit prin sacrificiul sau. Şi astfel, in toate timpurile şi la toate popoarele, zeci de vieţi omeneşti erau sacrificate pentru salvarea acestui simbol. Totuşi citeodată steagul afecta forme, care îndepărtau orice idee de măreţie sau de sfinţenie. Aşa, Romanii, în timpurile d’intăi ale statului lor, cînd erau încă un popor agricultor, aveau ca stindard o prăjină, de virful căreia era legată o mină de iarbă. De altminterî, această iarbă era întrebuinţată şi spre a împleti coroanele obsidionale, coronae gramineae sau obsidionales. Cum se explică această curioasă emblemă ? Jocurile gimnastice au fost întotdeauna în mare cinste la Romani. Luptele corporale, care apoi se ţinură în circuri pompoase, in timpurile primitive aveau loc sub cerul liber. Luptătorii învinşi trebuiau să smulgă un pumn de iarbă, de pe locul chiar pe care au fost învinşi şi să-l ofere învingătorului. Această legătură graminee, care era semnul victoriei, de sigur că a dat naştere întliului steag roman. Apoi această manipulă a fost înlocuită emblematic printr’o mină, care pînă la sfîrşitul împărăţiei a rămas semnul de raliare a diviziunei militare, care purta numele de manipulă. Pe coloana lui Traian, în basorelieful care reprezintă trecerea Dunărei pe podul improvizat, se poate observa un soldat roman, purtînd însemnul cu manipula, cuprinsă într’o coroană. O serie de medalioane, destinate inscripţiilor sau reproducerea feţei generalului renumit, împodobeşte hampa. Soldatul poartă o cască în formă de cap de lupoaică, desigur în amintirea originei fabuloase a oraşului etern. Dar acel care „moare admirînd stindardul în fîlfiire“ nu vedea mina de graminee sau stofa mătăsoasă, ciuruită de gloanţe şi bătută de vînt. Deasupra lor, ochii infierbîntaţî, cugetele tnebunite de fumul sîngelui văd imagina sfintă a ţărei. Ideea aceasta de patrie nimeni n’a redat-o mai plastic ca Bossuet, într’o pagină celebră: „Societatea omenească cere să iubim pămîntul, pe care locuim laolaltă; omul e legat de dinsul şi unirea aceasta leagă pe om de om. Aceasta latinii o numeau charitas patri soli, iubirea patriei şi el o priveau ca o legătură sfintă între oameni. Intr’adevăr, oamenii se simt legaţi puternic, cînd gîndul le arată că pămîntul, care i-a purtat şi care a hrănit, cît viaţa i-a însufleţit, iî va primi în sînul sau,’ cînd vor dormi somnul veciniciei. Acesta e un sentiment comun tuturor popoarelor.