Opinia, noiembrie 1906 (Anul 4, nr. 1-14)
1906-11-15 / nr. 1
■ ^ *■ fostul D-lui îtMktivan arele ne-au adus vestea că la balietul de la Brăila, după un paha de șampanie, Dl. Rachtivan se- Chiar generalial Ministeriului de intere a ţinut un toast.li mic mai trese din partea D-lui nefitivan, sub-altern al d-lui Ministru dr- interne, de a ridia un pahar in Bunătatea şefului săi direct Dl.Oh. Cantacuzino, Care în acelaş timp este şi şeful guvernului şi al partiduluî oiservator. Ceea îna ce nu înţeleg şi ceea ce mi se par absolut anomala mentalitate rezonabilă, este cea vşhe politică ce a făcut dl. Rahtivaţ la foastul seţ. Mai întăi cine ste dl. Tachtivan şi în ce calitate ăn'eznt d-,x cuviinţa de a face oliticâ la un banchet, ce era în legtură cu o urbare ne-politică? Dl. Rachtivan ste un funcţonar ^juperior al ministrului de mvine şi ^ceasta situaţie a sa deliig (P fi* naţio *«•»■ 1 *■ buia să-l facă a0 arţine de la mini ani testaţiuni pe jice cu atât mai mult cu cât nici împrejurările nu erau prielnice, hamehet participând persoane cu de ■vărşire străine le politică ca : minîştri, magistraţi şi alţi funcţionari Ce ar z ice otu, lumea noastră poitică şi nepolitică, când într’o hunii dimineaţă ar veoa pe d-uii Secretari generali de a externe, justiţie finance, domenii, etc, ţinând discursuri la întruniri pblice sau fabricînd toasturi cu caracter politic, la banchete ce şi ar di singuri sau ar pune pe alţii să li se dea? Indiferent de partidul cari ar fi o putere, această dare de lucruri ar f în adevăr anarcbă, când funcţionarii superiori ai misterelor s’ar transforma în agen sau procurişti politici. Cazul d-lu Rachtivan este unic în analele polite româneşti şi va rămânea unic cu siguranţă. Şi care era decutul politic care săi îndrituiască întru câtva cel puţin, fără însă al justifica, pentru ca d-sa să ia aceată poziţiune de mentor politic ? Căi pentru a’şi lua cineva acest rol şi pentru a fi luate în serios vorbe sale, trebue să aibă o vechime polică în partid. In trecutul plitic al d-lui Rachtivan nu găsiai decât funcţiunea de director genera al închisorilor ce a avut acum câiva ani sub guvernul conservator, şi. . . , atât. D-sa nu a fost niciodaă deputat sau senator, deci n’a dus nici o luptă parlamentară ; nici chiar în viața extraparlamentară nu am întîlnit pe dl. Rachtivan luptând, nici cu vorba nici cu scrisul pentru partidul conservator. Oricine, va vedea deci, cât de fals şi deplasat a fost rolul ce şi-a luat Dl. Rachtivan la banchetul de la Brăila, în care a avut imprudenţa de a face, politică şi încă o politică naivă şi stîngace de debutant. Sunt sigur că cel dintâi care l-a admonestat pentru această gafă politică şi mai ales pentru această conduită absolut incompatibilă cu calitatea să de funcţionar public, este însuşi şeful său, Dl. Ministru de interne. Căci nu este permis nici unui funcţionar public, pe cîtă vreme păstrează încă această calitate, de a scoborî demnitatea funcţiunei sale la nivelul politicei de stradă, sau al politicei de banchete. N’ar fi trebuit ca tocmai partidul conservator să creeze un aseminea urât preceddmt, neconform cu priincipiile şi tradiţia sa vânătoasă, de a opri amestecul funcţionarilor publici în politica de partid. Şi la urma urmei ce lucruri mari şi necunoscute a spus Dl. Rachtivan la acest banchet? Nimic decît banalităţile cele mai teribile, întregul vocabular demodat şi deplasat al intrigilor de culisa al criticelor de club şi al politicei de la Capşa, a fost reeditat de d-l Rachtivan in toastul său. Căci, pentru Dumnezeu, cine dintre oamenii politici serioşi contestă şefia D lui Cantacuzino ? Cine formează «bisericuţe» ? Cine arborează «fanioane» ? Cine, Domnule Rachtivan, răspunde ? Ai voit oare să te referi la d-l Take Ionescu ? Dar acest mare şi strălucit om de stat, pe care desigur nu toastele d-lui Rachtivan îl vor putea «zdrobi», n’a declarat singur că nici el cel puţin nu este tachist? Cine deci formează „bisericuţe“ şi cine arborează „fanioane“? Şi când lin funcţionar superior ca1 Rachtivin, se face ecoul nenorocit al unor asemenea şoapte şi cancanuri de plitică uşoară şi eftină, debitîndu-le fie chiar la banchete, o uşurinţă şi naivitate aşa de scoasă şi gravă, un asemenea funciar nu mai poate sta un singur niolent ca secretar general al unui Miniter. Ca\mplei particular, d-1 Rachtivan poate vea libertatea de a ţine ori cite toafari politice va vroi. Ca secretar g&erî al Ministerului de initerne insă n ‘ î \ Demisiuii,, fi-iui Raehtivăn deci, credem cu ' Lascar Antoniu. Ziua de azi va însama, o epocă și de sigur, o epocă strălucită, in istoria oraşului laşi. Căci realizarea planului cu alimentarea oraşului cu apă, este un tribut ce se plăteşte igienei şi va feri oraşul pe viitor, de acele crude boale epidemice cari decimau populaţia. Comuna laşi, cu restrânsele ei venituri, n’ar fi putut, niciodată, să găsească chip pentru adunarea multelor milioane, ce necesitează realizarea a două lucrări atât de grantice, cu neţărmurita-i dragoste pentru nevoile mari ale laşului, partidul conservator a uşurat comunei şi realizarea acestei bătrâne dorinţi. laşul va înscrie acist fapt, cu profundă recunoştinţă, în istoria vieţei sale şi va erta pe păcătosul colectivist, care vede, pînă şi în o chestie ajunsă sfîntă , un simplu gheşeft. TR 9NAMENTE: Un an 1o lei. 6 luni 10 lei. 3 lui 6 lei ANUNŢURI: Un rínd iipag. Ill a 50 bani In paginsIV 30 bani. REDACŢIA SI DMINISRTATIA STRADA STSAN CEL MARE VIS-A-VIS la MITROPOLIE 6 BANI 5 Mercuri 15 Noembrie 1906 - ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN - Ce lifiaparem petru a conea prog recoil serv atribal la activ itt sivă a partidulilor, ai căru ca sinceri și devotați apăr bori suntem. Vom duce apta apărînd adevărul şi dreptatea prin mijloag cinstite. Vom spune harurile aşa nu sunt, citim cum am veni şi în treeut. Suntem convuşi că, cum se face mai multă Vuind, cu atîtfumul este ai sigur şi oedicile se ii înlătură li timp. Vom pune miărul alătrea de prese,sincer coniuvatoare, patru a duce fata în contra celor ce ne inese partidul şi caută si înjoseasei. Tom lupta, însă cu botbte. AîiUL IV No. 1 *ÎA L Astăzi, 14 c., ie vor deschide pentru a doua oară, pfrţele caselor ce concurează la licitaţiaîa pentru alimentarea Iaşului cu apă potbilă şi civializarea lui Momentul acela, adică rializarea celei mai importante hestiuni de edilitate a oraşului, se presită cu tălmăcirea în bine a unui vis, care a preocupat, vreme de jumătate de seci, pe toţi gospodarii, cari s’au perindat la rimărie. Actualului guvrn, care a îmbrăţoşat nevoile laşului cu părintească dragoste, i-a fost dat să pue mărul şi la această anevoioasă chestie î s’o ducă pe calea tea bună, cu neobosisle străduinţi ale harnicului nostru priiar. Deschiderea chi îm tor mt m\ 40 pr tîn de fa m în ui C ci si td v\ ti li fi arilor Legiuitoare. 'o ială a unui stat, deslegiuitoare, are o mare n acel moment se stau de vederi între guvern ! iduc ţara şi parialor ţarei. mnătatea este cu noi abea împlinim ... viaţă, aşa că deouăle nu sunt atăt de U in serite cu viaţa inconstituţional; la noi iii nu se stimulează în se complectează, ci de te inchid, guvernul îşi i normal, iar membrii ocupaţiunile lor partite care de nevoile sale, i dă truda unei activintru activitatea sesiunei itului, pregătind proectile cred cu care să le le studiază prin mint la îndămînă. S Va r tiu i, în ţară, este aproa? să fie astfel, în ei trebue să se pue m atingere cetăţenii, să le cercepăsurile, să le ofie greutăţile traiului, să se pue la mijloc înru autorităţi şi cetăţeni ori de căte orii face vre-o nedreptate, să lumineze adimistraţia şi să o pue pe cale de-a îndrepta nul, să adune părerile cetăţenilor asupra, diferitelor interese generale şi ale localităţei în particular ; să vadă care legi au unitări apăsătoare asupra poporului, care sum acele părţi de legi cari jignesc bund mes al treburilor şi in ce chip s’ar putea îmbunătăţi ; insfîrălul ie observaţiuni ătre care parte trebue Ies direcţia viitoarei şi să adune matei şi păreri spre a şti să se îndrepte mai sesiuni parlamentari. Acesta este rolul prlamentarilor în timpul cândi nu este deschis parlamentul, rol măreţ şi care ar defice cel mai mare folos ţârei. Să aşteptăm aşa ceva în viitor. Pentru timpul în care trăim şi după deprinderile care nebălăuzesc, deschiderea Carmurilor are o insinătate mare fiindcă pune pe lucru acești doi mari factori, guvernul și parlamenti în raport direct, să începe activitatea trilului evolutiv al poporului rromîn. Dorim activitate jrodnică și acestei sesiuni parlamentare, BISERICUŢE Nu ştiu dacă dl. Filipide a luat p°ţă , de faptul că limba românească s a mari îmbogăţit, dacă nu cu un cuvint nou, cel puţin cu un înţăles bou al unui termen vechiu. Cred că da, căci s’a vorbit prea mult, zilele aceste, de bisericuţele politice. Bisericuţele! Iată primejdia cea mare a unitatei a partidului; iată duşmanul armoniei; iată boala de care suferim! Dacă nar fi această nenorocită inovaţie a vieţei noastre politice, toate ar merge după dorinţă, fără zdruncin şi fără tulburări.... De sigur că spaima celor ce dau alarma, e cel puţin exagerată. Nimeni nu contestă că mersul normal al vieţei politice, reclamă înăuntrul partidelor, unitate de vederi şi de acţiune. Nimeni iarăşi n’ar putea susţine cu temeiu, că garantarea acestor două condiţii de viaţă, poate fi în afară de sistemul unei organizări sistematice, şi în afară de conducerea unitară a unui şef iubit şi ascultat. Dar ar fi absurd a spune că acest sistem însamnă absolutizmul politic, că partidul întreg nu e colectivitatea închegată prin o unitate de aspiraţiuni şi de vederi, cică el ar fi o simplă abstracţiune care nu capătă întruparea materială d© cît, n persoana şefului conducător. Zic că aceasta e absurd pentru că e contrar însăşi naturei lucrurilor, contrar spiritului şi moravurilor noastre, şi în fine pentru că dacă am fi de asemenea concepţie, ar trebui dmitem implicit în teorie, întrua oricărei idei de propăşire, şi unirea tuturor individualităţilor de valoare. Natura lucrurilor, în alcătuire noastră constituţională e aşa, că nu se poate concepe un partid politic fără trei elemente: massa, fruntaşii şi şeful. Massa, e conglomeratul social format din legătura unor nevoi comune şi din apropierea sufletească a aceloraşi aspiraţii. Fruntaşii sunt cei în creerul cărora se frămîntă problemele masei, cei care materializază aspiraţiile comune, în fine cei cari pregătesc lupta, şi cari o duc împreună cu ceilalţi, dar cari mai aproape de cercurile în care se învîrtesc, fac legătura dintre mase şi dintre şef. Şeful e conducătorul suprem al luptei. El e cel spre care T V ‘»rpi’irne, ci de la dragostea, de la tactul şi voia dezinteresarea căruia, se aşteaptă izbînda. El n’are deci o voinţă a sa proprie, pe care să fie liber a o impune partidului, dar el poartă într’însul rezultanta tuturor voinţelor, pe care le sintetizează în directiva înţăleaptă ce imprimă politicei sale. In sensul acesta el poate veni în contrazicere cu X sau Y şi are nu numai dreptul, ci chiar datoria de a infringe voinţele lor. El însă nu-şi poate substitui aspiraţiilor generale, propriile sale vederi, ori cit de superioare ar fi acestea, şi ori cît i-ar părea de greşite celelalte. Dar cum se poate îndeplini procesul acesta de asimilare şi sinteză de care vorbesc ? In ce chip şeful poate ajunge a-şi forma ideea clară a aspiraţiilor pe care cată să le realizeze ? Direct, coborîndu-se în diversele straturi ale societăţei ? Desigur că nu. Am spus că legătura sufletească dintre mase şi şef o stabilesc fruntaşii. Şi e natural să fie aşa. Pentru că ei sunt depozitarii nevoilor celor mulţi, ei sunt duhovnicii lor, ei sunt sfătuitorii lor, ei sunt acei cari prin munca asiduă, prin căldura ce o pun în acea muncă, prin forţele şi cele mai adesea ori prin calităţile şi talentul lor, capătă dragostea , încrederea armatelor pe care ie conduc în lupte. E drept că jurul acestora se formează adocăva cercuri mai mici sau mai min cari prezintă o consistenţă mai deosebită. Cît timp însă aceste cercuri nu perd legătura cu partidul întreg, cît timp ele nu reprezintă decît nuanţe mici de deosebire, între ele, dar păstrează coloraţia întregului, ele nusunt decît un produs natural al împrejurărilor, şi nu alcătuesc o primejdie pentru partid. .Căci a susţinea contrarul e a contesta în acelaşi timp adevărul că coheziunea în partidele politice, nu trebue căutată şi în elementele sufleteşti care leagă de dragoste şi de încredere, pe cei mici şi pe cei Dar teoria absolutismului politic, e nefundată încă pentru celalt motiv : că este contrarie spiritului şi moravurilor noastre,—lucru tare nu cere nici o demonstrare,—şi mai sama pentru că aplicarea ei, ar fi împiedecarea individualităţilor alese, de a se dezvolta şi de a se ridica. Intr - adevăr, dacă admitem că într’un partid politic şeful e totul, şi restul nu e nimic, atunci forţele şi talentele ne mai avînd nici un obiectiv, niciun ţel, nici o iniţiativă, s’ar perde pentru viaţa politică» partidul ar perde de asemenea un element de susţinere a unităţii sale, voinţa şefului substituită voinţelor comune, ar nemulţumi pe cei mai mulţi, şi centralizarea aceasta absurdă, ar fi moartea oricărei organizări politice. Să nu vorbim clar de bisericuţe. Cînd o individualitate într’un partid ajunge să adune cît mai multe simpatii şi cînd izbuteşte să capete cit mai multă încredere din partea celor mulţi, atunci e senin că legăturile care ţin închegate între ele elementele partidului sunt bune şi trainice şi partidul nu poate fi decit mai tare în lupta ce o duce contra duşmanilor săi. Cu cit sunt mai multe individualităţi de aceste, cu atît coheziunea e mai mare, şi (sub condiţie numai ca şeful să ştie să armonizeze aspiraţiile grupate în jurul statului său major) acesta nu face altăceva decît să îndrepte dragostea şi încrederea celor de jos, prin ei înşişi, mai sus, în persoana şefului. Cine vedjtäIÜ£Uuosturile, vede rău. Parsifal inaugurală îaUniversităţei din Iaşi, în ziua de 9 a. c., domnul I. Petrovici, noul conferenţiar al Universităţei noastre, şi-a ţinut conferenţa inaugurală. A fost un adevărat eveniment intelectual. Conferenţiarul se află abea in vrîsta ideală a vieţei. Născut în 1882, domnul Petrovici n’are, prin urmare, decît 24 ani. A făcut studii strălucite, în ţară şi străinătate şi pentru prima oară, a luat titlul de doctor în filosofie la facultatea ■* * , ta . ti. . . _ D. Petrovici un orator strălucit, a fascinat auditorul prin timbrul său sonor şi a ţinut o savantă prelegere, pe care o dăm mai la vale în rezumat. Conferenţiarul îşi începe cursul, arătînd motivele pentru care „Filosofia generală“ trebueşte a fi neapărat propusă la o facultate de Filosofie... Filosofia, spune conferenţiarul, este mai întăiu de toate ştiinţa universalului, astfel de ştiinţă nu poate să fie dobîndită numai prin studiare, oricît de amănunţită, a Psihologiei, Logicei, Esteticei, Moralei, Sociologiei (materiile care se propun în prezent la secţia Filosofică), deoare-ce ele sunt ştiinţe, ca obiect, particulare, —şi nici măcar nu alcătuesc şirul complect al ştiinţelor particulare, pentru a exprima cel puţin prin juxtapunere principiile generale ale lumii. E nevoe de un curs aparte care să trateze despre principiile generale, aşa cum ele se degajază din sinteza ştiinţelor speciale. Un curs care să trateze în mod teoretic ceeace cursul de istoria filosofiei urmăreşte în mod istoric In acelaş timp e nevoe de a se da prealabil şi noţiuni de enciclopedie filosofică, care să orienteze in probleme şi chiar în terminologie. După aceste lămuriri preliminare, conferenţiarul intră de-a dreptul în materie, vorbind despre „Valoarea Filosofiei pentruviaţa omenească“. Pornind de la o concepţiune precisă asupra vieţii sufleteşti, anume acela care pretinde că fondul primitiv al sufletului nostru este impulsiunea, voinţa de a trăi, conferenţiarul ajunge printr’o serie de deducţiuni bine înlănţuite, la conclusiunea că sufletele noastre au absolută nevoe de filosofie, oricît ar părea de puţin propice punctul de plecare, pentru a întemeia o astfel de conclusiune. La început dl Petrovici arată cum voinţa primitivă, pentru a-şi menţine existenţa a trebuit să-şi creeze instrumente auxiliare, care au fost organele simţurilor şi inteligenţa. Apoi, printr-o nevoe de echilibru, a trebuit să li se acorde acestor organe, care lucrau în serviciul voinţii şi oarecare activitate autonomă. Activitatea autonomă a fost pentru organele simţurilor, arta iar pentru inteligenţă ştiinţa pentru fiinţă. Ealminînd caracteristica ştiinţii pentru ştiinţa, conferenţiarul constată că ea e este infinitul, universalul. Căci îndată ce inteligenţa nu cercetează pentru cutare ori cutare nevoie imediată, nu are nici un motiv să-şi