Opinia, mai 1907 (Anul 4, nr. 135-159)
1907-05-01 / nr. 135
* 8 Bani Exemplarul 8 Bani Exemplarul ABONAMENTE ANUNŢURI Un an .... 20 lei 6 luni .... 10 . ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN-------Redacţia şi Administraţia: Str. Ştefan cei Solare, 35 Anul IV. No. 135.—Marţi I Mai 1907 ffi Fuziunea exclude diferenţiarea? în mişcarea politică, făcută de partidele noastre istorice s’a ajuns la axioma că pentru bunul mers al trebilor politice e în deajuns a se avea în față două partide mari, care rînd pe rînd să se succedă la putere pentru a duce carul statului pe căi de progres. Dar pînă să se ajungă la acest concept politic, a fost nevoe de multă luptă, de potolit multe ambiţiuni personale, ele stîmpărat multe veleităţi şi mai presus de toate a trebuit să se toarne în aceiaşi formă multe personalităţi de mîna întăia, care să se hotărască a conlucra la una şi aceeaşi operă mare de partid. Guvernarea de 12 ani a lui I. Brăteanu a contopit în masa colectivităţii liberale multe personalităţi politice, cari au ajuns să închege partidul liberal. Aceiaşi cale s’a urmat şi în partidul conservator. Supt acţiunea predominătoare a lui Lascar Catargi ajutat de personalitatea de mîna întăia a lui Alex. Lahovari s’a închegat partidul conservator, prin contopirea a o mină de personalităţi politice, care în răstimpul de 10 ani în urmă, au venit şi au complectat rîndurile partidului conservator. Astăzi stau faţă în faţă cele două partide, gata de a-şi trece puterea unul altuia, şi putînd face faţă la toate nevoile politice ale ţării. E drept că pînă astăzi, familia conservatoare se găsea divizată în aşa chip, încît în loc de o grupare închegată în jurul unui singur şef, cum va fi de acum înainte, aveam două grupări, cu şefi şi cu îndrumări deosebite. Pentru a fi in deplină doctrină trebuia clar ca toate elementele politice—acea treime de cetăţeni alegători, cari îşi au in prima preocupare afacerile publice ale ţarei—să se contopească in cele 2 partide politice, expresiunea vie şi reală a stărei actuale politice la noi in ţară cu actualul nostru regim constituţional. Dar contopirea nu exclude posibilitatea diferenţierei. In mod firesc partidele ajung la un moment dat că se prezintă cu un stat major prea experimentat, şi cu o armată de partizani prea recentă. Intr’un interval de 20 ani intră in colegiile eletorale atita element nou cetăţenesc care aspiră la viaţa politică, că orice s’ar zice şi oricum s’ar lucra, acel element nou are dreptul la viaţa politică, şi datoria conducătorilor este de a da acces la primele trepte politice acelor personalităţi viguroase recrutate dintr’însul, înlesnind şi făptuind prin aceasta, opera incertă şi sănătoasă a evoluţiunei politice a partidelor. Partidul conservator prin şefii săi a dat pururea dovată de acest tact politic, inlesnind opera progresului politic in evoluţiunea pardidului nostru prin chemare la guvernare a reprezentanţilor aleşi şi viguroşi din seria de generaţiuni ce au intrat in rindul partidului. Şi a avut mîna fericită in această alegere, căci după cum bine a zis maestrul tribunei parlamentare intr’un recent discurs, de 16 ani de zile tot ce s’a legiferat mai de seamă in partidul conservator, toate înălţările şi coborîrile politice sunt intrupate in acţiunea celui mai talentat şi mai impus reprezentant al tineretului conservator, iar prin lunga lui durată în guvernele conservatoare a dat pildă vie că diferenţiarea în politică merge spre binele şi întărirea închegărei şi contopirei elementelor conservatoare. * * * Fuziunea în Iaşi Ziarele din Bucureşti publică felurite versiuni asupra contopirei cluburilor conservatoare din Iaşi. Din toate acele versiuni, una singură este adevarată: la Iaşi fuziunea a fost făcută încă. Importantul eveniment va trebui să se petreacă în cursul săptămînei. Suntem dintre acei, cari doresc fuziunea în mod sincer şi doresc, mai ales, ca şi fuziunea să fie sinceră—ceea ce va fi. Cu inimi curate şi cu gînduri sincere, s’a făcut totdeauna treabă bună şi trainică. Fuziunea, adică existenţa unui singur şi mare partid conservator, este un ideal mare şi realizarea lui noi o aşteptăm cu mare dragoste. Actul fuziuneie prea mare, prea hotărâtor pentru viitorul partidului conservator, ca să ne închipuim că, în faţa lui, nu vor dispare lacunele şi neînţelegerile. Noi nu dorim fusiunea în vederea alegerilor. Ci o dorim fiindcă ţara, prin momentele prin care trece, trebue să fie convinsă, în interesul liniştei şi siguranţei, că partidele politice sunt tari, tari spre a o susţinea şi spre a înlătura naşterea diverselor grupuri şi grupuleţe, existenţa cărora ar putea readuce anarhia de ieri. Dupe capitala Olteniei, unde conservatorii au dat pildă de mare patriotism şi de mare prudenţă, vine rândul Iaşului şi facă-se şi aci fuziunea cu acelaşi entusiasm şi cu aceiaşi sinceritate ca la Craiova. Căci numai atunci poate fi fuziune—în înţelesul adevărat—când se face pe baza entusiasmului şi a sincerităţii. Dorim şi sperăm că aşa fel se vor petrece lucrurile în Iaşi. ----US^m2mE£rntritmrtmm, ------------ Adevărată fuziune Inălţătoarea serbare conservatoare de la Craiova trebuie să fi mişcat adînc pe toţi bunii conservatori. „Serbătorim astăzi adevărata fuziune“, a zis unul din oratori şi într’adevăr acolo la Craiova s’a făcut reîntregirea partidului, unire complectă între fraţi, care ani de zile au bătut cărări deosebite. Aşa au înţeles fuziunea mulţi dintre acei care au lucrat pentru realizarea ei , aşa cum a fost făptuită la Craiova au visat-o acei care au văzut în reîntregirea partidului nu numai sfârşitul unor lupte fratricide dar şi o garanţie că ţara, care se află la o respintie în menirea ei istorică, va fi îndreptată mai sigur spre calea cea bună, spre calea menită să-i dea un viitor strălucit şi care s’o ferească de triste experienţi şi nefaste consecinţi. Fuziunea la Craiova s’a făcut fără învinşi şi învingători, fără pretenţiuni de dominaţiune şi de supunere, fără veleităţi de ocupare de situaţii prin nimica justificate, fără gînduri ascunse. Cu inimi curate şi cinstite, cu porniri sincere şi dragoste frăţească, astfel au pornit la fuziune conservatorii din Craiova şi de aceea ei au reuşit să realizeze „adevărata fuziune“. Şi ea va fi aşa or unde se va face fuziunea în aceleaşi condiţiuni. Altfel nu va fi „adevarata fuziune“, nu va fi fuziune“, va fi orice numai contopire şi reîntregire de partid nu. Ura discurs al d-lui Take losiesosa Cu prilejul proclamarei fuziunei în Craiova, d. Take lonescu a rostit un însemnat discurs pe care-l schiţăm aci, pănă a-l putea publica în întregul său : „Intre oraşele mari din ţară Craiova este dintre cele dintâi unde fuziunea a fost făcută. E mare onoare şi merit pentru cele 2 duhuri că fuziunea a fost făcută foarte uşor şi cât mai complect. Aceasta e datorită marii încrederi avută în cei 2 preşedinţi de onoare şi dorinţei vechi de a ajunge la înţelegere. Vi s-a vorbit de trăinicia fuziunei. Aţi văzut cât de simplă a fost realizarea, în această simplicitate constă durabilitatea fuziunei, căci lucrurile cari sunt forţate sunt şubrede, pe când la noi inimele curate şi gândurile neascunse dovedesc bună credinţă reciprocă. Ne găsim într-un ceas însemnat şi se deschide pentru mulţi ani o eră de prosperitate politică pentru întreaga ţară. Se croeşte o viaţă nouă, largă pentru toate straturile sociale, fără dispreţul celor de sus sau ura celor de jos. Vorbeşte de guvernul de concentrare care a fost necesar în momentele periculoase prin care a trecut ţara românească şi susţine că numai un guvern de coaliţie ar fi fost in stare să aşeze ţara pe temelii trainice. Ceeace s’a făcut pănă acum de guvernul liberal e parodie. In momente de grea situaţie nu mai poate fi vorba de persoanele din guvern ci de modul cum va fi rezidită întreaga organizaţie a ţărei. Va vorbit amicul meu Ştirbey de emoţie, eu de 2 luni, sunt continuă stăpânit de dânsa, să mă credeţi că conştiinţa naţională nici n'a fost in stare a-şi da seama de marele pericol în care se afla. Prin guvernul de coaliţie se putea da ţărei desvoltare sănătoasă, progresivă, la care operă era absolută nevoe de conlucrarea elementelor valoroase ale întregei ţări necum din cele 2 partide politice. Fiindcă suntem pe pragul alegerilor ţin să vă spun că e mai mare interesul ţărei ca din viitorul parlament să facă parte cât mai mulţi membrii din opoziţie, decât ar fi satisfacţia celor aleşi. -------------------------------------- DISPĂRUŢII... In mod neobservat s a petrecut un fapt în politica liberală locală, asupra căruia voim să insistăm tocmai fiindcă n’a prea fost observat. In acea politică s’au petrecut disparaţiuni, care fireşte, au avut de contraefect, apariţiuni. Mulţi liberali vechi, cari jucaseră rolul lor la liberali, au fost onoraţi cu cea mai complectă ignorare. Despre domnii Teodor Vasiliu, C. Lepadatu, Efr. Mazlăm, G. Şendrea—nu se aminteşte la nici o numire, la nici o candidatură, la nici o demnitate. D. Vasiliu, dupe ce ocupase un post însemnat în ministerul instrucţiunei, figurase, rîndul trecut, în Parlament. D. Şendrea a fost prefect de poliţie, senator, efor. D. Mazlăm, dacă se mulţumise cu un post de avocat, trecea de om cu simpatii în partid. D. Lepadatu a ocupat, în lunga sa carieră politică, multe demnităţi. Şi acum ? Vorbind despre ei toţi, nu poţi întrebuinţa decît trecutul. In present ei formează doar galeria în partidul liberal: ei privesc la acei apăruţi. Dar de ce au dispărut unii şi de ce au apărut alţii ? Fireşte, ca pretudindeni şi în politică, toate şi toţi au vremea lor. Selecţiunea trebue să se facă şi nu poţi uza prea mult pe unul în dauna altuia. Dar aceasta se poate face atunci cînd serviciile acelor mai bătrîni nu mai au valoare, pe cînd serviciile celor tineri ar putea fi de folos partidului. N’avem să ne amestecăm în treburile partidului advers, dar fiindcă ignorarea celor citaţi de noi se comentează în cercuri politice, trebue să recunoaştem că ignorarea aceasta este şi o nedreptate şi explodează şi pentru armonia ce domneşte în partid. Această armonie a produs cele 2 elemente curioase din partid: dispăruţii şi apăruţii.----------------------------------- CÂTEVA NOTE La Iaşi avea să se petreacă o crimă de res-naţionalitate : un proces pendinte între comuna Iaşi şi uzina de electricitate urma a fi pledat în franţuzeşte. Cel puţin în a/4 din familiile ce trăesc se vorbeşte, se gîndeşte şi se argumentează franţuzeşte. Dar să se pledeze în această limbă—asta ar fi fost o crimă. O crimă care s-a amînat din motive clasice : după ce totul a fost pregătit, după ce 2 din experţi, domiciliaţi în Paris, se aflau în drum spre Iaşi, avocaţii şi-au adus aminte că încheerea unui compromis nu este de competinţa unei comisiuni interimare ! Crima se va petrece după efectuarea alegerilor comunale ! * D. Eugeniu Carada a fost întotdeauna considerat un om extraordinar. Numele acesta este cunoscut ţărei întregi, dar nici mulţi din Bucureşteni nu cunosc fizionomia directorului Băncei Naţionale. Acum cîteva zile, d. Carada a fost victima unui furt: i s’a furat niște titluri de rentă. Atît a fost de-ajuns pentru ca furtul acesta să devie celebru. Celebru, primo, prin faptul cum a fost operat , nimeni, de cit 2 oameni foarte sus puși, se aflau cu d. Carada in momentul furtului. Furtul este deci exclus : a fost o confiscare cerească ! Valoarea titlurilor a fost publicată în Monitor, un secret public, aşadar. Cu toate acestea, nimeni n’a reprodus just cifra exactă, ci fiecare ziar a publicat altă cifră. S’a zis chiar că furtul a fost „politic“, fiindcă, în servieta furată, se afla și testamentul unui... neguţitor. Extraordinar, dar adevărat! OAMENI ŞI LUCRURI INTUI MAI Ce splendidă privelişte, ce fermecător triumf al firei reînviate e în această nespus de frumoasă dimineaţă a ajunului de întăiu Mai. Fără îndoială, pentru o zi de sărbătoare se găteşte astfel cu natura. Mi o spune iarba încet tremurătoare sub adierea unui zefir dulce ; mi-o spun straturile proaspete ale florilor în naştere înceată; ne-o spun lăcrămioarele cari umplă odaia cu îmbătătorul lor parfum de Mai mi-o spun liliecii în îndrăzneţul lor alb şi albastru, născut peste noapte ca o găteală superbă furată din albastrul însuşi al cerului, sfârşitul de Aprilie pregăteşte o primire strălucită dimineţei de 1 Mai. Nu fără motiv binecuvântat serbează poporul nostru din vechi şi străvechi timpuri data aceasta, ca serbătoarea cea mai senină, ca o zi de veselie a omului şi a firei în acelaşi timp,—ca începutul vremilor de belşug al câmpiilor unde s’a semănat primăvara pentru ca vara să dee roade şi bogăţie. E adevărat că mersul vremilor a adus zilei aceştia şi altă însemnătate făcând din ea data unei alte serbători: acea a răzvrătirii, ziua de amintire a unei mari lupte,—acea dintre capital şi muncă, dintre avuţi şi proletari. Negreşit că pentru o mai mare însemnătate a momentului s’a ales tocmai cea mai frumoasă zi a anului ca să apară încă mai mişcător şi mai adânc contrastul, depărtarea între acei cari dispun de bunătăţile acestei lumi şi acei care toată viaţa lor muncesc şi mor apoi fără a lăsa pentru ai lor decât sărăcia şi—cel mult—datoria de a munci ei la rândul lor in schimbul unei rele sau mediocre existenţe. In ţările industriale, în capitalele contrastelor mari, a imenselor regiuni de muncitori propriu zişi—proletari ai fabricelor enorme, producători ai bogăţiilor uriaşe, ziua de întăi Mai a luat în adevăr de decenii încoace aspectul unei zile de temut, îmbracă înfăţoşarea unor grandioase manifestări tăcute—ce-i drept—dar ameninţătoare. La noi în ţeară unde bogăţiile mari izvorăsc numai din produsele cîmpului putem încă mult timp să ne bucurăm de o serbare curat rustică a zilei de întăi Mai. In viaţa ţăranului această dată aduce cîteva interesante obiceiuri de Arminden, toate în legătură cu „pînea“, cu bogăţia roadelor. Iar oraşele însăşi vin să se închine, în această zi, cîmpiilor, ca unor fecunde şi scumpe izvoare de avuţie, de plăcere—vin să-şi uite necazurile şi greutăţile vieţei în atingere cu acea dulce alma mater care este ţărina strămoşească de unde se trage tot binele şi tot folosul traiului pentru locuitorii acestei ţâri. De întăi Mai fetele leapădă mărţişoarele; bărbaţii şi femeile chefuesc , se serbâtoreşte vinul şi pînea în acelaşi timp şi se cîntă imnuri de triumf naturii care ne dă hrană şi belşug. De aceea frumoasă povaţă ne-a lăsat odinioară poetul ieşan : Luna roadelor iubite s’o primiţi frumos, cu vin Iar de vreţi în poloboace să nu prindă vinul floare. Faceţi cum făceau strămoşii, de Arminden beţi pelin ! Rodion Armindenul Ziua de 1 Maiu e cunoscută la Romînii din Dacia Traiană sub numele de Arminden, nume necunoscut Armânilor din Macedonia. Faptul acesta ne-ar arăta la prima vedere că avem a face cu o datină pur slavă, de oarece nu e generală tuturor Românilor, lucru ce nu s’ar fi întîmplat, dacă ar fi fost de obîrșie Romană. De fapt, însă, numai numele de Arminden e slav, pe cînd caracterul serbărilor din ziua de 1 Mai, cum şi origina e curat romană. Strămoşii noştri aveau obiceiul de a sărbători în mod sgomotos fiecare început de lună nouă. Acest lucru nua neglijat Biserica creştină, care s’a suplantat păgânismului, păstrînd, însă, toate practicele vechi, numai schimbându-le destinaţia. Poporul român ştie şi ţine minte foarte bine mai pe toţi sfinţii de la zi întăiu a fiecărei luni . Aşa : Ianuarie 1 are pe Sf. Vasile şi pluguşorul; 1 Februar are pe Trif cu putere de a tămădui unele boale ; 1 Mart are pe legendara baba Dochia, care nu e alta decit Evdokia-Maria Egipteanca una din sfintele cu viaţa cea mai agitată şi mai patetic scrisă ; slavii rostind Odokia, Romanul a rupt pe O socotindu-l drept articul ca şi din ostrakina, o strachină ; şi a zis Dochia o Dochie , suprapunînd numele de Odokia la baba, ale cărei zile se serbau în amintirea schimbării anotimpului ; 1 Maiu are pe Irimia Proorocul cel cu oiştea în gard; 1 August pe Macovei, cap de post; 1 Septembrie pe Simion Stălnicul; 1 Decembrie pe Andrei, care a dat numele şi lunei Decembrie, zisă luna Andrea. De celelalte luni nu mai pomenesc. 1 Maiu poartă numele de Arminden, în care găsim compusul slavon Jeremiin din ziua lui Jeremia. Sufixul den se găseşte ca radical în denie, serviciul de noapte din septămâna paternilor, şi în beznă-bezdnă, fără zi, fără lumină. Numele slavon nu ne arată altceva decât că asupra românilor s’a suprapus o cultură străină pe un fond latin. Nu proorocul Irimia, al cărui nume incidental îl păstrează romanul supt forma slavonă Armin din Ermin, a motivat aceste petreceri, ci supt acest nume nou Biserica creștină a păstrat o practică veche romană. Că Romanii petreceau aproape ca noi dacă nu şi mai zgomotos pe 1 Maiu, ne stă dovadă curioasa inscripţie, păstrată în Dacia, asupra unui ospăţ dela 1 Maiu. O ceată de câţiva dvi romani, cari de sigur nu făceau parte din vre-o societate de temperanţă catoniană, s’au pus să serbeze pe 1 Maiu, făcând cotizaţie de 166 denari. Din aceşti bani ei cheltuiră 18 denari pentru 5 mili, 5 denari pentru un purcel, 2 denari pe pâine albă, iar pentru vin cheltuiră suma de 95 denari, plus alţi 22 denari, tot pentru băuturi alcolice. Dacă Romanii cheltuiau, cu prilejul acestei zile, pentru vin de 5 ori preţul mâncărilor, rezultă pănă la evidenţă că caracterul vesel şi de băutură dat Armindenului nu ni l-a dat slavul, căci tocmai slavul nu ne-a fost depozitarul viţei de vie, ca popor al Nordului, cu caracter meditativ şi melancolic, iar nu fantastic şi chefliu. Românul e Roman şi prin sînge şi prin vin de aceia cu greu se mlădie el după cei cari vor să-i pue pază gurii. Vinul ori cîte defecte va avea—are, însă, o înrîurire mare asupra omului, îl înspiră. Cupa cu vin nectar divin—a fost pururea inspiratoare a zeilor şi poeţilor ; iar Bachus fu singurul dintre fericiţii şi nemuritorii zei, al cărui nume a supraveţuit şi în creştinism. Romanul are o sumă de datine asupra lui 1 Mai . Armindenul e termenul sămănatului porumbului : „dacă nu semeni popuşoi pănă la Arminden, poţi să vîri mestecăul în foc“. In ziua de Arminden se înfige la poartă un par înalt şi se lasă pănă la coptul pînei nouă; apoi se face jiruitor de cuptor. Acestui copaci se zice arminden. Fetele poartă mărţişor la gît de la 1 Martie la 1 Mai; după aceia cumpără vin roşu pe care îi beau numai de cât de teamă să nu le pîrlească soarele. Şi cite şi mai cîte altele şi aşa şi mai aşa! E obligatorie şederea pe iarbă verde, ba aşa de obligatorie încît ţara ca chiar crede, că de n’ar sta de-a binele pe iarbă verde, apoi „rău de biata moşie“. Aşa ni-i ţara !