Opinia, noiembrie 1907 (Anul 4, nr. 282-305)

1907-11-01 / nr. 282

5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un aa . . BANCA RURALA ! Intre reformele guvernului există şi crearea unei bănci rurale care va înlesni ţăranilor cumpărarea de pă­­mînt, iar în primul rînd cumpărarea de terenuri pentru imaşuri în urma exproprierei forţate a proprietarilor. Modelul acestei bănci a fost luat după banca ţărănească din Rusia. E interesant de a vedea în momen­tele actuale cum este organizată a­­ceastă bancă în imperiul rusesc, fo­loasele pe cari le-a dat şi aprecie­rile economiştilor ruşi relativ la a­­ceste foloase, spre a judeca, a priori, cari vor fi foloasele pe cari le va trage şi ţărănimea noastră din cre­area unei bănci similare la noi. Banca ţărănească din Rusia a fost instituită în 1883 de către ministe­rul Bunghe. Toate datele de la cre­area băncei şi pînă în prezent vor­besc, se pare, în folosul ei. In două­zeci de ani, banca ţărănească a cum­părat pentru mai mult de patru sute milioane ruble, aproape 7 mi­lioane de deseat­ri de pămînt; în o serie continuă de ani începînd de la 1898 şi pînă la râsboiul ruso-japo­­nez, banca a plătit de la 50—60 de milioane ruble şi a trecut în mâi­nile ţărăneşti de la 771,000 pînă la 851.000 de dlesiatine de pămînt.— Mulţumită acestui sistem, în fiecare an, de la 120—132 de mii de capi de familie, au putut căpăta pămînt sau au mărit partea de pămînt avută. Trebuie să adăugăm de altă parte că ţăranii plătesc regulat cîştiurile cuvenite şi bănea e foarte rar nevo­ită a relua pămînturile date din ca­uza încetărei de plată. Mulţumită a­­cestor plăţi la timp, pînă la înce­­putul anului 1904, au rămas în urmă cu plata numai 37,672 de desiatini din 7 milioane cumpărate cu o da­torie de 2,317,000 de ruble, din 400 milioane şi mai bine de ruble avansate. Banca ţărănească a fost organizată de stat dar cu condiţia ca să poată cît mai curînd eşi de sub tutela sta­tului şi să poată funcţiona indepen­dent şi pe propriile ei puteri. In scopul acesta banca a emis la crearea ei acţiuni cu 5 jum.la sută şi s’a fixat pentru cheltueli de ad­ministraţie încă 1 la sută peste pro­centele de creşterea şi amortizarea datoriei. Cum pentru amortizarea datoriei ţăranilor s-au fixat termene relativ scurte, 24 pînă la 35 de ani s-a luat pentru această operaţie de la 1,2 la sută pe an. Mulţumită acestor plăţi anuale au fost forţaţi ţăranii de a plăti 7 jum. la sută pentru împrumutul pe 34 de ani şi 8 jum. la sută pentru cel pe 24 ani. Cu toate aceste procente uimitoare­­ ţăranii au năvălit în cumpărarea pă-­ mîntului. In 1884 ei au cumpărat, prin aju­torul băncei ţărăneşti, 210 mii de deseatine de pămînt, pentru care au plătit 11 milioane ruble cu un avans de 9.5 milioane ; în 1885 au cum­părat 318 mii de deseatini cu 16.5 milioane, cu un avans de 13.7 mili­oane, iar în 1886, 249 de mii de deseatini cu 13.4 milioane, cu un avans de 11.1 milioane. Aceste cifre arată în ce condiţiuni desavanta­­joase au fost cumpărate pămîntu­rile de către ţărani şi în acelaşi timp progresul pe care l’a făcut banca. D. Herzenstein într’un articol publi­cat în colecţia Dolgoruki şi Petrun­­kevici din volumul Chestia agrară, spune : ,,Nici de cum nu sunt îndreptat de a micşora valoarea acestei bănci ţărăneşti şi nu pot privi cu indife­renţă la faptul că ţăranii au putut să-şi mărească averea lor cu 7 mi­lioane de desiatini. Ştiu pe de altă parte că în nici o ţară, unde guver­nele se ocupă cu lărgirea averei ţă­răneşti, nu au ajuns la astfel de re­zultate şi că banca noastră ţără­nească ocupă un loc aparte. Totuşi dacă privim la condiţiile în care ţă­ranii cumpără acest pămînt şi dacă observăm influenţa pe care o are a­­cest preţ asupra lucrărei şi mobili­­zaţiei acestui pămînt, vom vedea cum banca ţărănească în condiţiile de azi nu va scoate pe ţărani din nevoie“. Asupra acestei părţi nenorocite vom reveni într’un viitor articol, căci dacă suntem partizanii unei bănci rurale --adevarata cheie a pro­­­blemei agrare, după cum a anunţat’o d. Take Ionescu— nu suntem pen­­t­­ru o bancă proteguită de stat ca în Rusia, proteguire care tocmai a fost pricina că activitatea ei nu poate să scoată pe țărani din nevoie. Dr. I. Duscian ELEMENTELE DEZORDINEI Dovada complectă că revolta !« din Mar­tie ar fi fost provocate de lipsa de pă­mînt n’a fost făcută până astăzi; nime­nea nu contestă, însă, că elementele care au împins lucrurile la extrem, care au grăbit izbucnirea dezordinelor şi le-au dat caracterul grav pe care le-au avut, sunt: preoţii, învăţătorii şi sătenii chiaburi. Rolul celor doi dintâi este bine deter­minat prin lege. Acţiunea lor este per­fect determinată în ce priveşte propovă­­duirea cuvîntului domnului sau cultura să­teanului. Nu e tot ast­fel în ce priveşte rolul lor social. In această privinţă nimi­­nea şi nimica nu-i poate opri de la ac­ţiunea ce ei desfăşoară. Niminea, nici o autoritate nu are căderea să i controleze sau să-i oprească. Statul este dezarmat şi cei hem­aţi a lucra pentru ordine şi pace pot să facă acţiune de dezordine, pot sădi ori în su­fletele mulţimei, pot propovădui lupte de clasă, fără a se teme de vreo pedeapsă oare­care. Cum gîndeşte guvernul liberal să reme­dieze această stare de lucruri ? Produs al ticăloşiei formei noastre politice, rezultat al falsificărei sistemului constituţional, el­i­mentul acesta vecinie de dezordine şi pururea ameninţător pentru liniştea ţărei nu preocupă pe reformatorii noştri li­berali. Şi cu toate acesta lucrurile nu pot re­­mînea unde sunt, de trebuiesc modificate. Măsuri radicale se impun pentru a sili pe preot şi învăţător să reintre în rolul lor bine determinat şi atît de important­ Să se ştie că nimenea nu poate lucra nepe­­depsit­ă respîndirea ideilor nesănătoase, că nimeni­­ nu trebuie să-şi permită ro­lul de apostol—cele de mai multe ori din meschine interese personale—atita vreme cit statul l’a învestit cu un anuntit rol şi o anumită autoritate. Statul trebue îngrădit contra acestor duşmani plătiţi şi susţinuţi de el. C. Sorin. Partliftei© şi cll©sfiii© Suntem în răspîntie de vremi. Chestiu­nile mari és adînci de la ordinea zilei gă­sesc partidele noastre politice nu tocmai bine pregătite pentru a rezolva într’un mod­arg şi mulţumitor aceste nevoi. Aceste partide izvorîte din colegiile noa­stre electorale, unde sunt amestecate la un loc toate clasele, toate interesele, toate aspi­­raţiunile, toate vlăştile şi toată cultura în multipla ei varietate, nu se puteau găsi o­­mogene, cînd veni vorba de a legifera pen­tru săteni şi proprietari, unii reprezentaţi în prea mică proporţie în viaţa noastră politică, alţii cu presumpţia că ei repre­zintă obrazul viţei politicei, mai mult însă de club de cît de urnă. De aceia se observă tendinţe opuse şi in extremis la liberali, de aceia se văd tendinţi opuse şi in extremis la noi, con­servatorii. Legile agrare cu­rgînd relaţiuni de fapte, negreşit că partidele noastre cari sunt ba­zate mai mult pe relaţiuni ne oameni, să se găsească într'o situaţie excepţională.­­ Cărui alt fapt datorim noi că astă­zi­­ cînd asupra acestor chestiuni vitale s’au­­ produs o literatură destul de bogată prin presa zilnică, broşuri şi studii adhoc, gă­­­­sim cele mai democrate idei la reprezen­tanţii marei proprietăţi, cum din contra la­­ aşa zişii liberali şi chiar socialişti le gă­­­­sim pe cele mai arierate ? ! Dacă manifestarea literară n’ar avea mult a face cu chestiile politice, în cazul de faţă însă, autorii acestor scrieri fiind militanţi în partide, angajază, orice s’ar zice, partidele, nu numai pe autorii lor.­­ Iată de ce se observă lucrul extraor­dinar. Şefii de partide, cu toată greutatea po­litică a situaţiunei lor, sunt siliţi să în­­­­ghită noduri şi să audă multe lucruri­­ crude de la ai lor. Cîte n’a auzit d. Sturza în comisia­­ parlamentară, de la devotaţi ai partidu­lui şi şefului şi cu tot aparatul de autori­tate al şefului oamenii au rămas la păre­rile lor ! Dar cîte nu mocnesc încă în şirurile­­ aceloraşi devotaţi la vremea discuţiei în parlament !­­ Partidul liberal va­­ trebui să îndure soarta desagregării pe chestiile economice, căci aici nu se merge cu majorizările.­­ Iar venind cu vorba la partidul con- I servator, atmosfera creată în sinul comi­­­­tetului executiv dă dovadă că pe chestiile­­ de fapt economice e mai greu iar a cădea­­ de acord de­cît pe chestiile de persoane.­­ Stăm dar la o răscruce de vremi în , viaţa partidelor şi în faţa adîncilor ches­tiuni sociale partidele noastre se găsesc­­ descoperite prin lipsa lor de omogenitate , în idei. NOUA DUMĂ La douma est morte, vive la Douma ! cu aceste cuvinte ale pr­irmului minis­tru al Angliei, salută mai multe ziare independente din Rusia apropiata des­chidere a parlamentului rusesc ! „De­şi spune „Retsch“ duma aceasta va fi com­pusă din­ mai mulţi reacţionari, de­şi regimul autocrato-biurocratic e mai bine reprezentat de­cît ori­care altul—totuşi existenţa Dumei e o dovadă că regimul parlamentar se impune în oblăduirea ac­tualei Rusii. Au voit reacţionarii să înă­buşe ori­ce mişcare parlamentaristă, au făcut legi draconice restrîngînd drep­tul de vot şi dîndu-i numai acelor con­vinşi partizani ai regimului actual, dar n’au îndrăznit să s’atingă de principiul însuşi al parlamentarizmului“. Duma actuală e moderată dar nu e autocrată. Octobriştii sunt pentru prin­cipiile constituţionale prevăzute în cons­tituţia dată Imperiului la 18 Octom­brie. Ei au un program agrar însem­nat, şi au simpatia cadeţilor (constitu­ţionalilor democraţi). Rostul acestei du­­me poate să însemneze ceva—dacă miş­carea revoluţionară nu va izbucni de data asta mai energic şi mai puternic. Polonia ie în ferbere! La Lodz, la Varşovia, la Radom sunt mişcări se­rioase ; în guberniile Centrului sunt răsvrătiri agrare1; se vorbeşte­ de o grevă a căilor ferate şi­ de o mişcare muncito­rească în băsinul petrolifer al Donului; toate universităţile sunt închise şi din toate colţurile Rusiei vin iar veşti triste : atentate, furturi, omoruri. Iar peste toate acestea un an agricol mizerabil, preţul cerealelor şi al fîneţelor s’a ridicat la îndoit cît preţuia. Iată în ce condiţii se deschide la 3 Noembrie a 3-a Dumă, a treia adunare a poporului rusesc, care nu represintă înter­esele ţărei, ci a unei minorităţi. Durata ei ar putea fi mai puţin efe­meră de cum a fost existenţa preceden­t.?­telor, dacă acest vînt de revoltă n’ar isbucni din nou. Regimul parlamentar s’a stabilit, dar libertatea încă nu s’a întărit şi pentru dobîndirea ei Rusia populară va isbucni încă­ odată şi a­­ceasta în curînd. Gardieni ai orientului, ne-am simţit de multe­ ori sub influenţa zguduirilor venite de acolo şi nu mai departe revol­tele din prima­vara asta au fost un e­­fect al deslănţuirei luptelor din marele imperiu. Ar trebui să privim cu atenţie toate mişcările din Rusia, spre a nu ne găsi din nou nepregătiţi pentru evenimen­tele cari s’ar putea deslănţui şi la noi. A treia Dumă va fi poate ultima în­jghebare parlamentară a acestui regim autocrat sau poate prima Dumă cu ca­racterul curat a acestui regim, menită să dăinuiască mai lung. Tot e posibil în mişcările popoarelor şi mai ales la un popor uriaş cu o mentalitate aşa de puternică şi libertară ca a Rusiei. OAMENI ŞI LUCRURI S­E CAU­TA... Ia interesul superior al „artei“ ne per­mitem a face concurenţă administraţiunii ziarului, reproducînd în acest loc un a­­nuncius apel al unui negustor-impresar din Caracal : „S’a deschis un al doilea „Şantan“ la Caracal în casele Comăneanu. Se caută artiste de primul rang.“ E regretabil că nu putem da detaliile inaugurărei acestui „al doilea“ aşezămînt artistic din oraşul lui Caracala, oraş bo­gat în reminiscenţe istorice de origine romană, dar din care nici­ una, de­sigur, nu prezintă importanţa civilizatorie de feliul acestei noci şi absolut moderne instituţiuni caracaliane : şantanul. Admirabil de caracteristică găsim de asemenea dezinvoltura proprietarului—un domn Ionescu—care se adresează prin mijlocirea celor mai populare organe ţă­rii întregi, oraşelor mari, pentru a găsi această marfă preţioasă fără de care nu ne putem închipui un „şantan“ vrednic de acest nume : artiste de primul rang... Căci, înţelegeţi bine, „al doilea“ şantan trebuie să întreacă pe cel dintăi ajuns la o mare înflorire, la o reputaţie stabilită şi insuficient pentru un oraş în plin pro­gres cum e Caracalul. Ca vreţi, într’adevăr, să facă domnii Caracallani acum în serile lungi şi plic­ticoase de iarnă? Ce artă, ce literatură, ce distracţiuni îi pot ademeni, dacă nu şantanul cu artiste de primul rang ? De aceea unim cu drag glasul nostru şi apelăm prin întinsa noastră publici­tate cătră artistele în rezervă, ca să îm­bogăţească, cu o oră mai înainte, institu­tul artistic din acel capăt al ţării pe unde odinioară îşi făceau intrarea legiunile războinice ale strămoşilor noştri, ale că­ror trupuri vor tresări în mormintele glo­rioase la intrarea în cetate a cîntăreţelor şi balerinelor angajate cu serviciul de preotese în templul d-lui Ionescu!.. Haideţi, artiste care vegetaţi prin ma­rile oraşe, părăsite de clienţi, rămase în urma progresului şi a tinereţei ; haideţi, rămăşiţi ale unor frumuseţi trecute, a­­mintiri pustii ale unor triumfuri uitate ; haideţi, ruine­şie unor vechi altare pe care a ars cîndva tămiia amorurilor şi conrupţiuniior ; haideţi, căzături sterpe, lipsite de închinători, voci răguşite şi chi­puri sluţite de veninul abuzurilor, gră­­biţi-vă, cât mai e vreme şi până mai e foc şi pentru voi , spoiţi-vă obrajii veş­tezi, îndulciţi-vă glasurile întunecate, aco­­periţi-vă sbîrcu­rile frunţii, ştergeţi înti­­păririle viţiului, rumeniţi-vă buzele us­cate şi încondeiaţi genele, îndreptaţi-vă trupurile şi umpleţi-vă piepturile, şoldu­rile, umerii cu că­ţ­i moi şi astfeliu croite şi reîntinerite intraţi cu trufie în micul oraş de provincie, unde veţi fi primite în triumf, serbătorite şi răsplătite , unde vă aşteaptă cu nerăbdare, lipsiţi de petre­ceri şi de frumuseţi, adevărate,—plictisiţii pensionari ai provinciei cu privirile dor­nice, cu pungile pline, clienţii noului „şan­tan“, templul care vă va consacra încă odată drept „artiste de primul rang“! Rodion Limba românească ÎN BASARABIA Au început şi Moldovenii din Basara­bia să se trezească din greaua letargie morală şi intelectuală ce de 100 de ani i-a stăpânit. Pe cînd toate naţionalităţile sub libertatea câştigată în Rusia au în­ceput să se manifeste, să ceară dreptul lor da existenţă, dreptul lor la limba şi datinele din bătrâni, numai Moldovenii aşteptau în tihnă ca o mană cerească să cadă şi asupra lor, iar alţii cari de mult nu mai sunt Moldoveni,­­ renegau orice drept la viaţa naţională—ei erau ruşi. A început însă un curent şi acel cu­rent mis, un pârâiaş neînsemnat îşi um­flă spele şi porneşte puternic, rostogolind petro­aie, rupînd malurile, croindu-şi o cale mai largă, o albie mai adâncă. „So­cietatea moldovenească“ cum Chişinău a înv­iat cu cîţi­va membri, szi graţie d-lui Dicescul, preşedintele acestei socie­tăţi, consilier în Senatul rusesc, preşe­dintele Zemstvurilor Basarabene, român insă mai presus da toate, societatea a luat un avînt mai mare şi dă semn de o viaţă mai intensă. Astfi­­d, Diceseul a li­at hotărârea a înainta în numele acestei, societăţi o ce­rere ministrului de instrucţie din Peters­burg, rugîndu-l a permite înfiinţarea de şcoli moldoveneşti, lată cum scria un patriot basarabean : „Limba unui pop­or este singura armă culturală. Limba de inventariul bogăţiei sufleteşti a unui popor. Istoria universa­lă ne învaţă, că popoarele puternice şi mari au stăpânit popoarele mai slabe ; le-au alipit lor graţie, administraţiei şi legilor lor, alte ori interesîndu-le şi unin­­du-le lor, prin aceleaşi obiceiuri politice şi interese materiale. Prin această ten­dinţă a guvernelor asupritoare, clasa su­perioară a poporului robit pierde din o­­biceiuri şi datimie şi une­ori chiar limba ei naţională, dar aceasta nu însemnează că poporul stăpânit s’a tran­format în întregime ; nu, inima poporului, ţărăni­mea, clasele de jos rămân aceleaşi, reţin direcţia lor etnografică şi asta datorită limbei lor naţionale. Nici o putere nu poate distruge limba naţională a popo­rului adevărat, obiceiurile, apucăturile, datinele toate se refl­mnte­­z­ la­­ niha ţi­nui popor. Limba unui neam este forma vieţei lui şi de acea e legată ca şi viaţa de existenţa lui pe pământ. Limba naţională a Basarabiei, e fără îndoială limba moldovenească, tot dacă în statistica din 1897 s’a însemnat că în Basaraba Moldovenii nu formează de cît jumătate din populaţia ei 53 la sută , to­tuşi putem susţine după statisticile noas­tre gubernatoriale că sunt mai bine de 75— 80 la sută (dacă nu mai mult mol­doveni). In curînd se vor împlini 100 de ani de cînd Basarabia a fost alipită Rusiei (1812) şi nu e nevoie de­cît o singură dată să treci prin Chişinău,­Orghei, So­­roca sau Bălţi ca să vezi­ că înoţi în plin popor moldovenesc , nu auzi de­cît accen­tele aceleaşi limbi şi nu vezi de cit mo­ravurile aceluiaşi popor. In momentul alipire! Basarab­ii, ţeara era populată de vr’o 900.000 de suflete şi nu exista nici o şcoală. Astăzi Basa­rabia numără mai bine de 1 milion şi are doar 800 de şcoli din care 80 de altă limbă de­cît rusească.Oder nici o şcoală moldovenească. Şi cu toate astea moldo­venii nici azi nu vorbesc o vorbă ruseas­că, cea ce nu îi poate decît împedeca în toate afacerile judecătore­şti şi administra­tive îa care limba oficială e rusească. După datele statistice ale zemstvurilor e constatat ca nici un popor din cîte lo­cui­sc Basarabia nu este aşa de înapoiat din punctul de vedere al culturei şi al analfabetismului de­şi elementul moldove­­nesc predomina în acest concert etnografic. Această mizerabilă sta­re e datorită fap­tului că şcoalele ruseşti rurale nu aveau să se lupte numai­­cu nevoile legate de aceste şcoli întru pregătirea copiilor—dar aveau să lupte şi cu ignoranţa limbei la care trebuiau să înveţe pe copii. Ast­fel ele şcoli au existat toată jumătatea veacului al XIX, nu e de mi­rare ca n’au dat decît rezultatele pe care le avem. Pe de altă parte tendinţa gu­vernului de a rusifica aceste regiuni,de a interzice chiar limba Naţională în bise­rici, n’a avut de rezultat de cît crearea unui spirit de opoziţie şi a îndepărta şi mai mult pa părinţi d’a îşi da copiii în şcolile ruseşti. Aceasta politică­ de rusificaţie n’a fost introdusă decît de curînd şi credinţă că Rusia se va menţine prin gramatica rusă

Next