Opinia, noiembrie 1907 (Anul 4, nr. 282-305)
1907-11-01 / nr. 282
5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un aa . . BANCA RURALA ! Intre reformele guvernului există şi crearea unei bănci rurale care va înlesni ţăranilor cumpărarea de pămînt, iar în primul rînd cumpărarea de terenuri pentru imaşuri în urma exproprierei forţate a proprietarilor. Modelul acestei bănci a fost luat după banca ţărănească din Rusia. E interesant de a vedea în momentele actuale cum este organizată această bancă în imperiul rusesc, foloasele pe cari le-a dat şi aprecierile economiştilor ruşi relativ la aceste foloase, spre a judeca, a priori, cari vor fi foloasele pe cari le va trage şi ţărănimea noastră din crearea unei bănci similare la noi. Banca ţărănească din Rusia a fost instituită în 1883 de către ministerul Bunghe. Toate datele de la crearea băncei şi pînă în prezent vorbesc, se pare, în folosul ei. In douăzeci de ani, banca ţărănească a cumpărat pentru mai mult de patru sute milioane ruble, aproape 7 milioane de deseatri de pămînt; în o serie continuă de ani începînd de la 1898 şi pînă la râsboiul ruso-japonez, banca a plătit de la 50—60 de milioane ruble şi a trecut în mâinile ţărăneşti de la 771,000 pînă la 851.000 de dlesiatine de pămînt.— Mulţumită acestui sistem, în fiecare an, de la 120—132 de mii de capi de familie, au putut căpăta pămînt sau au mărit partea de pămînt avută. Trebuie să adăugăm de altă parte că ţăranii plătesc regulat cîştiurile cuvenite şi bănea e foarte rar nevoită a relua pămînturile date din cauza încetărei de plată. Mulţumită acestor plăţi la timp, pînă la începutul anului 1904, au rămas în urmă cu plata numai 37,672 de desiatini din 7 milioane cumpărate cu o datorie de 2,317,000 de ruble, din 400 milioane şi mai bine de ruble avansate. Banca ţărănească a fost organizată de stat dar cu condiţia ca să poată cît mai curînd eşi de sub tutela statului şi să poată funcţiona independent şi pe propriile ei puteri. In scopul acesta banca a emis la crearea ei acţiuni cu 5 jum.la sută şi s’a fixat pentru cheltueli de administraţie încă 1 la sută peste procentele de creşterea şi amortizarea datoriei. Cum pentru amortizarea datoriei ţăranilor s-au fixat termene relativ scurte, 24 pînă la 35 de ani s-a luat pentru această operaţie de la 1,2 la sută pe an. Mulţumită acestor plăţi anuale au fost forţaţi ţăranii de a plăti 7 jum. la sută pentru împrumutul pe 34 de ani şi 8 jum. la sută pentru cel pe 24 ani. Cu toate aceste procente uimitoare ţăranii au năvălit în cumpărarea pă- mîntului. In 1884 ei au cumpărat, prin ajutorul băncei ţărăneşti, 210 mii de deseatine de pămînt, pentru care au plătit 11 milioane ruble cu un avans de 9.5 milioane ; în 1885 au cumpărat 318 mii de deseatini cu 16.5 milioane, cu un avans de 13.7 milioane, iar în 1886, 249 de mii de deseatini cu 13.4 milioane, cu un avans de 11.1 milioane. Aceste cifre arată în ce condiţiuni desavantajoase au fost cumpărate pămînturile de către ţărani şi în acelaşi timp progresul pe care l’a făcut banca. D. Herzenstein într’un articol publicat în colecţia Dolgoruki şi Petrunkevici din volumul Chestia agrară, spune : ,,Nici de cum nu sunt îndreptat de a micşora valoarea acestei bănci ţărăneşti şi nu pot privi cu indiferenţă la faptul că ţăranii au putut să-şi mărească averea lor cu 7 milioane de desiatini. Ştiu pe de altă parte că în nici o ţară, unde guvernele se ocupă cu lărgirea averei ţărăneşti, nu au ajuns la astfel de rezultate şi că banca noastră ţărănească ocupă un loc aparte. Totuşi dacă privim la condiţiile în care ţăranii cumpără acest pămînt şi dacă observăm influenţa pe care o are acest preţ asupra lucrărei şi mobilizaţiei acestui pămînt, vom vedea cum banca ţărănească în condiţiile de azi nu va scoate pe ţărani din nevoie“. Asupra acestei părţi nenorocite vom reveni într’un viitor articol, căci dacă suntem partizanii unei bănci rurale --adevarata cheie a problemei agrare, după cum a anunţat’o d. Take Ionescu— nu suntem pentru o bancă proteguită de stat ca în Rusia, proteguire care tocmai a fost pricina că activitatea ei nu poate să scoată pe țărani din nevoie. Dr. I. Duscian ELEMENTELE DEZORDINEI Dovada complectă că revolta !« din Martie ar fi fost provocate de lipsa de pămînt n’a fost făcută până astăzi; nimenea nu contestă, însă, că elementele care au împins lucrurile la extrem, care au grăbit izbucnirea dezordinelor şi le-au dat caracterul grav pe care le-au avut, sunt: preoţii, învăţătorii şi sătenii chiaburi. Rolul celor doi dintâi este bine determinat prin lege. Acţiunea lor este perfect determinată în ce priveşte propovăduirea cuvîntului domnului sau cultura săteanului. Nu e tot astfel în ce priveşte rolul lor social. In această privinţă niminea şi nimica nu-i poate opri de la acţiunea ce ei desfăşoară. Niminea, nici o autoritate nu are căderea să i controleze sau să-i oprească. Statul este dezarmat şi cei hemaţi a lucra pentru ordine şi pace pot să facă acţiune de dezordine, pot sădi ori în sufletele mulţimei, pot propovădui lupte de clasă, fără a se teme de vreo pedeapsă oarecare. Cum gîndeşte guvernul liberal să remedieze această stare de lucruri ? Produs al ticăloşiei formei noastre politice, rezultat al falsificărei sistemului constituţional, elimentul acesta vecinie de dezordine şi pururea ameninţător pentru liniştea ţărei nu preocupă pe reformatorii noştri liberali. Şi cu toate acesta lucrurile nu pot remînea unde sunt, de trebuiesc modificate. Măsuri radicale se impun pentru a sili pe preot şi învăţător să reintre în rolul lor bine determinat şi atît de important Să se ştie că nimenea nu poate lucra nepedepsită respîndirea ideilor nesănătoase, că nimeni nu trebuie să-şi permită rolul de apostol—cele de mai multe ori din meschine interese personale—atita vreme cit statul l’a învestit cu un anuntit rol şi o anumită autoritate. Statul trebue îngrădit contra acestor duşmani plătiţi şi susţinuţi de el. C. Sorin. Partliftei© şi cll©sfiii© Suntem în răspîntie de vremi. Chestiunile mari és adînci de la ordinea zilei găsesc partidele noastre politice nu tocmai bine pregătite pentru a rezolva într’un modarg şi mulţumitor aceste nevoi. Aceste partide izvorîte din colegiile noastre electorale, unde sunt amestecate la un loc toate clasele, toate interesele, toate aspiraţiunile, toate vlăştile şi toată cultura în multipla ei varietate, nu se puteau găsi omogene, cînd veni vorba de a legifera pentru săteni şi proprietari, unii reprezentaţi în prea mică proporţie în viaţa noastră politică, alţii cu presumpţia că ei reprezintă obrazul viţei politicei, mai mult însă de club de cît de urnă. De aceia se observă tendinţe opuse şi in extremis la liberali, de aceia se văd tendinţi opuse şi in extremis la noi, conservatorii. Legile agrare curgînd relaţiuni de fapte, negreşit că partidele noastre cari sunt bazate mai mult pe relaţiuni ne oameni, să se găsească într'o situaţie excepţională. Cărui alt fapt datorim noi că astăzi cînd asupra acestor chestiuni vitale s’au produs o literatură destul de bogată prin presa zilnică, broşuri şi studii adhoc, găsim cele mai democrate idei la reprezentanţii marei proprietăţi, cum din contra la aşa zişii liberali şi chiar socialişti le găsim pe cele mai arierate ? ! Dacă manifestarea literară n’ar avea mult a face cu chestiile politice, în cazul de faţă însă, autorii acestor scrieri fiind militanţi în partide, angajază, orice s’ar zice, partidele, nu numai pe autorii lor. Iată de ce se observă lucrul extraordinar. Şefii de partide, cu toată greutatea politică a situaţiunei lor, sunt siliţi să înghită noduri şi să audă multe lucruri crude de la ai lor. Cîte n’a auzit d. Sturza în comisia parlamentară, de la devotaţi ai partidului şi şefului şi cu tot aparatul de autoritate al şefului oamenii au rămas la părerile lor ! Dar cîte nu mocnesc încă în şirurile aceloraşi devotaţi la vremea discuţiei în parlament ! Partidul liberal va trebui să îndure soarta desagregării pe chestiile economice, căci aici nu se merge cu majorizările. Iar venind cu vorba la partidul con- I servator, atmosfera creată în sinul comitetului executiv dă dovadă că pe chestiile de fapt economice e mai greu iar a cădea de acord decît pe chestiile de persoane. Stăm dar la o răscruce de vremi în , viaţa partidelor şi în faţa adîncilor chestiuni sociale partidele noastre se găsesc descoperite prin lipsa lor de omogenitate , în idei. NOUA DUMĂ La douma est morte, vive la Douma ! cu aceste cuvinte ale prirmului ministru al Angliei, salută mai multe ziare independente din Rusia apropiata deschidere a parlamentului rusesc ! „Deşi spune „Retsch“ duma aceasta va fi compusă din mai mulţi reacţionari, deşi regimul autocrato-biurocratic e mai bine reprezentat decît oricare altul—totuşi existenţa Dumei e o dovadă că regimul parlamentar se impune în oblăduirea actualei Rusii. Au voit reacţionarii să înăbuşe orice mişcare parlamentaristă, au făcut legi draconice restrîngînd dreptul de vot şi dîndu-i numai acelor convinşi partizani ai regimului actual, dar n’au îndrăznit să s’atingă de principiul însuşi al parlamentarizmului“. Duma actuală e moderată dar nu e autocrată. Octobriştii sunt pentru principiile constituţionale prevăzute în constituţia dată Imperiului la 18 Octombrie. Ei au un program agrar însemnat, şi au simpatia cadeţilor (constituţionalilor democraţi). Rostul acestei dume poate să însemneze ceva—dacă mişcarea revoluţionară nu va izbucni de data asta mai energic şi mai puternic. Polonia ie în ferbere! La Lodz, la Varşovia, la Radom sunt mişcări serioase ; în guberniile Centrului sunt răsvrătiri agrare1; se vorbeşte de o grevă a căilor ferate şi de o mişcare muncitorească în băsinul petrolifer al Donului; toate universităţile sunt închise şi din toate colţurile Rusiei vin iar veşti triste : atentate, furturi, omoruri. Iar peste toate acestea un an agricol mizerabil, preţul cerealelor şi al fîneţelor s’a ridicat la îndoit cît preţuia. Iată în ce condiţii se deschide la 3 Noembrie a 3-a Dumă, a treia adunare a poporului rusesc, care nu represintă înteresele ţărei, ci a unei minorităţi. Durata ei ar putea fi mai puţin efemeră de cum a fost existenţa precedent.?telor, dacă acest vînt de revoltă n’ar isbucni din nou. Regimul parlamentar s’a stabilit, dar libertatea încă nu s’a întărit şi pentru dobîndirea ei Rusia populară va isbucni încă odată şi aceasta în curînd. Gardieni ai orientului, ne-am simţit de multe ori sub influenţa zguduirilor venite de acolo şi nu mai departe revoltele din primavara asta au fost un efect al deslănţuirei luptelor din marele imperiu. Ar trebui să privim cu atenţie toate mişcările din Rusia, spre a nu ne găsi din nou nepregătiţi pentru evenimentele cari s’ar putea deslănţui şi la noi. A treia Dumă va fi poate ultima înjghebare parlamentară a acestui regim autocrat sau poate prima Dumă cu caracterul curat a acestui regim, menită să dăinuiască mai lung. Tot e posibil în mişcările popoarelor şi mai ales la un popor uriaş cu o mentalitate aşa de puternică şi libertară ca a Rusiei. OAMENI ŞI LUCRURI SE CAUTA... Ia interesul superior al „artei“ ne permitem a face concurenţă administraţiunii ziarului, reproducînd în acest loc un anuncius apel al unui negustor-impresar din Caracal : „S’a deschis un al doilea „Şantan“ la Caracal în casele Comăneanu. Se caută artiste de primul rang.“ E regretabil că nu putem da detaliile inaugurărei acestui „al doilea“ aşezămînt artistic din oraşul lui Caracala, oraş bogat în reminiscenţe istorice de origine romană, dar din care nici una, desigur, nu prezintă importanţa civilizatorie de feliul acestei noci şi absolut moderne instituţiuni caracaliane : şantanul. Admirabil de caracteristică găsim de asemenea dezinvoltura proprietarului—un domn Ionescu—care se adresează prin mijlocirea celor mai populare organe ţării întregi, oraşelor mari, pentru a găsi această marfă preţioasă fără de care nu ne putem închipui un „şantan“ vrednic de acest nume : artiste de primul rang... Căci, înţelegeţi bine, „al doilea“ şantan trebuie să întreacă pe cel dintăi ajuns la o mare înflorire, la o reputaţie stabilită şi insuficient pentru un oraş în plin progres cum e Caracalul. Ca vreţi, într’adevăr, să facă domnii Caracallani acum în serile lungi şi plicticoase de iarnă? Ce artă, ce literatură, ce distracţiuni îi pot ademeni, dacă nu şantanul cu artiste de primul rang ? De aceea unim cu drag glasul nostru şi apelăm prin întinsa noastră publicitate cătră artistele în rezervă, ca să îmbogăţească, cu o oră mai înainte, institutul artistic din acel capăt al ţării pe unde odinioară îşi făceau intrarea legiunile războinice ale strămoşilor noştri, ale căror trupuri vor tresări în mormintele glorioase la intrarea în cetate a cîntăreţelor şi balerinelor angajate cu serviciul de preotese în templul d-lui Ionescu!.. Haideţi, artiste care vegetaţi prin marile oraşe, părăsite de clienţi, rămase în urma progresului şi a tinereţei ; haideţi, rămăşiţi ale unor frumuseţi trecute, amintiri pustii ale unor triumfuri uitate ; haideţi, ruineşie unor vechi altare pe care a ars cîndva tămiia amorurilor şi conrupţiuniior ; haideţi, căzături sterpe, lipsite de închinători, voci răguşite şi chipuri sluţite de veninul abuzurilor, grăbiţi-vă, cât mai e vreme şi până mai e foc şi pentru voi , spoiţi-vă obrajii veştezi, îndulciţi-vă glasurile întunecate, acoperiţi-vă sbîrcurile frunţii, ştergeţi întipăririle viţiului, rumeniţi-vă buzele uscate şi încondeiaţi genele, îndreptaţi-vă trupurile şi umpleţi-vă piepturile, şoldurile, umerii cu căţi moi şi astfeliu croite şi reîntinerite intraţi cu trufie în micul oraş de provincie, unde veţi fi primite în triumf, serbătorite şi răsplătite , unde vă aşteaptă cu nerăbdare, lipsiţi de petreceri şi de frumuseţi, adevărate,—plictisiţii pensionari ai provinciei cu privirile dornice, cu pungile pline, clienţii noului „şantan“, templul care vă va consacra încă odată drept „artiste de primul rang“! Rodion Limba românească ÎN BASARABIA Au început şi Moldovenii din Basarabia să se trezească din greaua letargie morală şi intelectuală ce de 100 de ani i-a stăpânit. Pe cînd toate naţionalităţile sub libertatea câştigată în Rusia au început să se manifeste, să ceară dreptul lor da existenţă, dreptul lor la limba şi datinele din bătrâni, numai Moldovenii aşteptau în tihnă ca o mană cerească să cadă şi asupra lor, iar alţii cari de mult nu mai sunt Moldoveni, renegau orice drept la viaţa naţională—ei erau ruşi. A început însă un curent şi acel curent mis, un pârâiaş neînsemnat îşi umflă spele şi porneşte puternic, rostogolind petroaie, rupînd malurile, croindu-şi o cale mai largă, o albie mai adâncă. „Societatea moldovenească“ cum Chişinău a înviat cu cîţiva membri, szi graţie d-lui Dicescul, preşedintele acestei societăţi, consilier în Senatul rusesc, preşedintele Zemstvurilor Basarabene, român insă mai presus da toate, societatea a luat un avînt mai mare şi dă semn de o viaţă mai intensă. Astfid, Diceseul a liat hotărârea a înainta în numele acestei, societăţi o cerere ministrului de instrucţie din Petersburg, rugîndu-l a permite înfiinţarea de şcoli moldoveneşti, lată cum scria un patriot basarabean : „Limba unui popor este singura armă culturală. Limba de inventariul bogăţiei sufleteşti a unui popor. Istoria universală ne învaţă, că popoarele puternice şi mari au stăpânit popoarele mai slabe ; le-au alipit lor graţie, administraţiei şi legilor lor, alte ori interesîndu-le şi unindu-le lor, prin aceleaşi obiceiuri politice şi interese materiale. Prin această tendinţă a guvernelor asupritoare, clasa superioară a poporului robit pierde din obiceiuri şi datimie şi uneori chiar limba ei naţională, dar aceasta nu însemnează că poporul stăpânit s’a tranformat în întregime ; nu, inima poporului, ţărănimea, clasele de jos rămân aceleaşi, reţin direcţia lor etnografică şi asta datorită limbei lor naţionale. Nici o putere nu poate distruge limba naţională a poporului adevărat, obiceiurile, apucăturile, datinele toate se reflmntez la niha ţinui popor. Limba unui neam este forma vieţei lui şi de acea e legată ca şi viaţa de existenţa lui pe pământ. Limba naţională a Basarabiei, e fără îndoială limba moldovenească, tot dacă în statistica din 1897 s’a însemnat că în Basaraba Moldovenii nu formează de cît jumătate din populaţia ei 53 la sută , totuşi putem susţine după statisticile noastre gubernatoriale că sunt mai bine de 75— 80 la sută (dacă nu mai mult moldoveni). In curînd se vor împlini 100 de ani de cînd Basarabia a fost alipită Rusiei (1812) şi nu e nevoie decît o singură dată să treci prin Chişinău,Orghei, Soroca sau Bălţi ca să vezi că înoţi în plin popor moldovenesc , nu auzi decît accentele aceleaşi limbi şi nu vezi de cit moravurile aceluiaşi popor. In momentul alipire! Basarabii, ţeara era populată de vr’o 900.000 de suflete şi nu exista nici o şcoală. Astăzi Basarabia numără mai bine de 1 milion şi are doar 800 de şcoli din care 80 de altă limbă decît rusească.Oder nici o şcoală moldovenească. Şi cu toate astea moldovenii nici azi nu vorbesc o vorbă rusească, cea ce nu îi poate decît împedeca în toate afacerile judecătoreşti şi administrative îa care limba oficială e rusească. După datele statistice ale zemstvurilor e constatat ca nici un popor din cîte locuisc Basarabia nu este aşa de înapoiat din punctul de vedere al culturei şi al analfabetismului deşi elementul moldovenesc predomina în acest concert etnografic. Această mizerabilă stare e datorită faptului că şcoalele ruseşti rurale nu aveau să se lupte numaicu nevoile legate de aceste şcoli întru pregătirea copiilor—dar aveau să lupte şi cu ignoranţa limbei la care trebuiau să înveţe pe copii. Astfel ele şcoli au existat toată jumătatea veacului al XIX, nu e de mirare ca n’au dat decît rezultatele pe care le avem. Pe de altă parte tendinţa guvernului de a rusifica aceste regiuni,de a interzice chiar limba Naţională în biserici, n’a avut de rezultat de cît crearea unui spirit de opoziţie şi a îndepărta şi mai mult pa părinţi d’a îşi da copiii în şcolile ruseşti. Aceasta politică de rusificaţie n’a fost introdusă decît de curînd şi credinţă că Rusia se va menţine prin gramatica rusă