Opinia, iulie 1909 (Anul 6, nr. 762-785)

1909-07-24 / nr. 780

v 5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an . . . . . 20 lei 6 luni.......................10 „ 5 bani Exemplarul ANUNȚURI Un rând în pag. II, 50 Bani » » » » IV» 4^. ” ... V- IsTt V’X. ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacţia şi Administraţia: IAŞI, Str. Primăriei 30 Sub direcţiunea unui Comitet Anul V». —Nr. 780 —Vineri 24 Iulie 1909 A'). yVXA Sub regimul liberal Cine nu ştie, eu cît tămbălău au legiferat şi mai ales au pus în aplicare liberalii reformele lor? Cina nu cunoaşte pretenţiuniie partidului de la putere de a fi făcut profunde prefaceri în administraţia şi justiţia ţării, cari—după corifeii liberali mari şi mici—lăsau multe de dorit, sufereau multe lacune ? Şi cînd noi am susţinut că reformele acestea sunt greşite, presa liberală s-a aruncat asupra noastră cu intenţiunile cele mai canibalice, spre a dovedi lumii că suntem pătimaşi, că suntem rău intenţionţi şi reacţionari. Dovada bunei noastre credinţe, dovada dreptăţii noastre vine să o facă de astă-vată, chiar Viitorul, unul dintre cele mai feroce ziare oficioase. Fără să-şi dea seama, desigur, Viitorul ne aduca două pilde—noi am adus şi am putea aduce zeci şi sute —din cări se constată: ce fel de administraţie şi justiţie avem la sate, şi mai ales cauzele relei administraţii şi justiţii rurale. Cetiţi „Spovedania unui judecător“ din Viitorul de la 21 Iulie şi veţi vedea, că dreptatea la sate e un moft, că administraţia rurală este tot un moft, că reclama ce şi-o fac puternicii zilei cu binefăcătoarele lor reforme este iarăşi un moft. Cazul este următorul: un magistrat stagiar dintr’o comună oare-care nu a putut lovi în nedreptatea ce se făcea ţăranilor, pentru că administratorul de plasă a oblăduit; iar atunci, cînd judecătorul rîdică glasul a fost permutat. Şi iată ce spune judecătorul: „sunt puternicii zilei, cari stăpînesc toate colţurile pămîntului romînesc în mod despotic. E coaliţia de interese locale. Cine se ridică contra acestor puternici stăpîni, cade. Cu atît mai mult e menit să cadă învins un tînăr, care n-are alt punct de sprijin decît dorul de bine şi puterea de muncă cinstită“. Acestea sunt cuvinte cari ard, ard cu fierul roş în orgoliul şi demagogia liberală. Ele arată perfect la ce se reduc reformele liberale, la ce maximum de ridicol se comportă ele. Ascultaţi acum mai departe tînguirea magistratului: „ce sâ mai redăm ? Intrasem în conflict cu administratorul de plasă, care făcea parte din coaliţia vinovată. Suprefectul a intervenit desigur la prefect, iar prefectul, om cu trecere la centru, a luat toate măsurile ca, înainte de a deschide acţiunea proectată să fiu mutat.. Administratorul de plasă mi-a spus-o în faţă: dacă nu te astămperi, te mut. Nu m-am astâmpărat — şi m-a mutat“. Iată un caz, între mult numeroasele cazuri, cari evidenţiază seriozitatea şi eficacitatea reformelor liberale. Că acest caz este autentic, ne garantează Viitorul, care are interes de a mistifica lucrurile, nu de a le da în vileag, cum a făcut acum cu inconştienţa ce-l caracteriză de un timp încoace. Şi atunci, ce înseamnă acele reforme administrative, cu cari se fălesc atît generoşii şi în special primulministru? Ce înseamnă acea capodoperă de justiţie rurală cîntată pe toate strunele şi pe toata instrumentele de către d. Toma Stelian? Vedeţi, bietul magistrat stagiar nici n-a îndrăznit să se plîngă la cei mari, căci „puternicii zilei stăpînesc toate colţurile pămîntului romînesc în mod despotic“. Şi magistratul cunoaşte bine din experienţă, lucrul acesta, el şi-a dat perfect seama de inutilitatea tînguirii sale către cei puternici, şi a suferit pedeapsa permutării „în interes de serviciu“ pentru că a voit să facă o faptă bună lovind intr’o coaliţie vinovată, în care administraţia era reprezentată prin fruntaşul ei din localitate. Să se ştie deci, cum stăm cu toate reformele liberale, să se ştie, că toate aceste reforme sunt departe de a fi reformat ceva; ba dimpotrivă, sub oblăduirea reformatorilor şi sub scutul legilor reformatoare, satele zac în cea mai neagră mizerie şi în cea mai sfîşietoare nedreptate. Iar dacă se găseşte un spirit mai luminat, cu dragostea muncii cinstite şi binefăcătoare este prigonit, pedepsit, hărţuit, tocmai de aceia, cari au făurit reformele, şi cari le-au spus: „vă trimetem la ţară, ca să faceţi dreptate şi să împrăştiaţi întunericul“. Astfel se vădeşte, că toată acţiunea liberală nu este decît o demagogie goală şi scîrboasă;că tot limbajul democratic şi—pînă la un punct —chiar revoluţionar, nu este decît o hidoasă beţie de cuvinte, devenită de la 1907 o patimă, o necesitate organică pentru partidul liberal, întocmai cum e o necesitate organică alcoolul pentru alcoolic. Şi iarăşi, să se ştie, că asmuţările sălbatice pe cari cei mari le pornesc în contra „străinilor“ de la sate şi de la oraşe, şi pe cari cei mici le transformă în adevărate orgii şi destrăbălări sociale, nu sînt decît un mijloc meschin de a distrage atenţiunea publică de la toate răutăţile pe care Ie comit, şi o încercare de a cîştiga simpatia generală, simulînd că lovesc în vinovaţii tuturor mizeriilor româneşti. Lumea însă a şi început să se convingă, că vinovat nu este decît sistemul de guvernare inaugurat cu atîta pompă de partidul liberal; că vinovaţi nu sînt decît zeii din olimpul puterei liberale, cari lasă pradă lăcomiei partizanilor politici mai mari sau mai mărunţi cea mai mare şi cea mai bună parte a neamului. Şi va veni, credem, timpul cînd lucrurile se vor schimba, cînd adevăratele reforme se vor introduce, numele cinstei?! Obrăznicia „ Voinţei Naţionale“, nu datează de ieri, de azi, că datează de la apariţia ei, de acum 24 de ani. Prin urmare a devenit cronică, şi orice ar face presa ca să readucă la simţul modestiei şi delicateţei pe acest organ liberal, va fi zadarnic. Mai zilele trecute, confratele nostru „Acţiunea“, discuta chestiunea delapidărilor comise de casierii statului, în mînuirea banilor publici. Chestiune destul de importantă şi care merită serioasa examinare a guvernanţilor noştri, pentru găsirea soluţiilor de a preveni cît de mult aceste delapidări . Astfel unii au propus luarea de garanţii cît de mari pentru asemenea funcţionari, în proporţie cu sumele ce au de mînuit, lucru ce ar avea de efect însă, îndepărtarea multor oameni capabili şi corecţi, dar săraci, de la ocuparea unor asemenea slujbe. Alţii au propus acordarea unor salarii cît de mari pentru a-i priva de tentaţiunile banilor ce mînuesc, şi pentru a-şi putea satisface toate trebuinţele faţă cu scumpirea prea exagerată a traiului de azi, fapt care de asemeni ar avea de efect crearea unui monopol de asemenea slujbe, pentru cei mai favorizaţi politiciani. „ Voinţa“ în loc să discute această chestiune, cu seriozitatea pe care ea o comportă, găseşte prilejul să se lege, atît de confratele nostru, care a abordat chestiunea, cît şi de întregul partid conservatordemocrat şi sub forma glumei, care seamănă mai mult a obrăznicie, să spună că însuşirea cea mai de seamă a takiştilor, este de a confunda casa de bani a statului cu buzunarul lor gol! Curat vorba aia, unde dai şi unde crapă ! Dat fiindcă oficiosul liberal îşi permite să facă asemenea glume obraznice la adresa unui partid politic compus din oameni, care personifică cinstea în politică, ne vom permite şi noi să anunţăm că dacă a existat în această ţară vreun partid care să confunde banul public cu buzunarele partizanilor, e tocmai partidul liberal. „îmbogăţiţi vă cum puteţi şi cît puteţi, ca să deveniţi independenţi şi să stăpînim cu partidul nostru ţara“ a strigat Ion Brătianu adepţilor săi, îndată după resboiul de la 1877— şi rezultatul a fost că timp de 12 ani cît au deţinut puterea, oameni care cu pantalonii de vară intrau in iarnă pentru a ajunge iar în vară, au devenit milionari, şi stropeau cu noroi pe oamenii cinstiţi remaşi săraci ,dar demni. Să mai cităm exemplele Maicinilor, Angheleştilor, Mihailor, şi alţi corifei liberali pe care i-ar fi înfundat şi puşcăriea, dacă muşamaua colectivistă nu s’ar fi aruncat peste turpitudinile lor! Dar azi ce vedem ? Sub formă încurajerei industriilor şi producţiilor naţionale, fel de fel de societăţi, de întreprinderi, de Cine vorbeşte in Em. Socol. ...mi ................... — carteluri, cari de cari mai imorale, cari toate au la baza lor un mare fond de necinste și speculă murdară, — şi în care sunt vîrîţi numai fruntaşi liberali, cu gînd de procopsealâ, şi care au de efect de a-i face de asemeni milionari în scurt timp. Din asemenea specime de oameni se compune partidul liberal. Deviza lor în politică n’a fost decît înavuţirea prin politică. Şi presa acestor oameni cu cari „ Voinţa“ şi-a trăit 24 de ani pînă azi, îndrăzneşte să vorbească de cinste în politică! Apoi nu spunem prea puţin, cînd calificăm de obrăznicie, conduita ei ? Limbajul romînesc are cuvinte şi mai aspre de calificat o asemenea îndrăzneală dar pentru prestigiul presei la care ţinem atît de mult, n’o facem. Machiavelismul GPOCEI Epoca, polemizează cu Voinţa în numărul de ieri, pe chestia restaurantului de la Predeal. Ziarul junimist găseşte că administraţia e de vină că la Predeal nu se găseşte un restaurant bun, acum în timpul verei, cînd toată lumea doritoare de un aer curat, nu găseşte şi o nutriţiune bună în această localitate, iar Voinţa, îi impută Epocei, că din pricina lipsei de subiecte în timpul verei ca să combată guvernul, recurge la asemenea subiecte ridicole. Pentru noi, subiectul tratat de organul junimist, nu este ridicol,—şi ni se pare foarte serios, pentru că are ceva politic intr’vnsul care merită de a fi relevat. Restaurantul din Predeal a fost dat de dr. Grădişteanu, pe cînd era ministru de lucrări publice, tovarăşului seu de politică, fostul senator Oroveanu, care o ţine şi azi sub numele unui nepot al seu Stavarachescu. De la constituirea partidului conservator democrat, Oroveanu, stă cam pe dungă în politică; nu ştie bietul om ce să facă — ca să nu-şi piardă afacerile printre cari se numără şi restaurantul din Predeal. Liberalilor, le spune că nu mai face politică, şi e adevărat — căci Oroveanu nu face niciodată politică în opoziţie. Junimiştilor le spune că este cu ei, căci i-ar fi imposibil să se despartă de d. Grădişteanu, binefăcătorul seu, iar democraţilor le spune, că cu tot sufletul îi simpatizează şi se va manifesta în curînd pentru ei, pe dată ce ’şi va lichida oarecari afaceri încurcate. Se vede că d. Grădişteanu s’a cam plictisit de declaraţiile prea platonice ale amicului seu, şi a dat ordin organului junimist ca să-i atace indirect prietenul pe chestia restaurantului, pentru a-i obţine manifestări mai active în politica sa de la R.Sărat, pe preţul încetărei unei asemenea campanii care i-ar putea smulge restaurantul din mină. Sau poate lucrurile să-şi aibă şi altă explicaţie, care nu poate fi uşor înlăturată. Se ştie că Epoca, a dus pe vremuri o straşnică campanie inpotriva chiar a d-lui Grădişteanu pe cînd era Ministru. Directorul Epocei, a acuzat — din ce motive, nu ne interesează—pe d. Grădişteanu că-şi plimbă familia nelegitimă gratuit pe la Constantinopol şi Alexandria, cu vapoarele statului, — campanie care a făcut mult sgomot şi mult sînge rău d-lui Grădişteanu. De atunci raporturile între patronii acestui ziar, şi d. Grădişteanu sunt tot reci, cu toată trecerea d-lui Grădişteanu la junimişti — şi n’ar fi de mirare dacă Epoca, ştiind că de restaurantul de la Predeal sunt legate şi oarecari interese politice ale d-lui Grădişteanu, şi nepuţind să tragă direct în d-sa, ca unul ce s’a despărţit de noi, îi trage în restaurantul d-sale —căci Oroveanu, ori Grădişteanu, tot una e, cîtă vreme Grădişteanu a dat acest restaurant amicului seu pentru a o căpătui. De aceea am spus că pentru noi, polemica dintre sus zisele ziare, nu e ridicolă,ci are o serioasă parte politică, şi că dacă Voinţa, e naivă de dă în gropi şi n’o pricepe, Epoca e mechiavelică, şi ştie de ce şi pentru ce atacă administraţia, pentru restaurantul de la Predeal ! CÂTEVA NOTE Viitorul a inaugurat genul dialogurilor sociale şi politice. Aceasta se vede spre a-şi permite să pună în gura altora vorbe pe care el însuşi nu îndrăzneşte să le spue. Aceasta ar fi poate explicaţia săpunerii ce o trage regimului liberal.—Şi e de mirare, boună de la Voinţa, neputînd face o inovaţie de felul acesta, ar fi găsit mijlocul de a-şi lăuda patronii, scoţînd din chiar faptele negre ale regimului imnuri de laudă şi de slăvire. * la sfîrşit Galaţii industrial îşi reia firul activităţii sale întrerupte prin lookout-ul început acum două luni. Partea nostimă este că patronii sunt aceia, cari au făcut greva punînd condiţiuni; iar acum lucrătorii sunt aceia, cari au curmat loockout-ul impunînd condiţiuni. Privind lucrurile de departe am putea susţine, că nici unii, nici ceilalţi n’au avut dreptate. Unii—pornind greva în contra altora fără nici un motiv serios, ceilalţi curmînd-o tot în contra altora fără nici un temei juridic şi social.* Congresul esperantist, care a avut loc în capitală a lipsit de la cea mai elementară datorie. Tot ce s’a vorbit, s’a vorbit în altă limbă, de cît aceia, care formează obiectul tuturor agitaţiunilor esperantiste. Cînd am putea espera să avem un congres în adevăr esperantist. — mm—umTrunBiiw um _ — _ /* ___ OAMENI Şl LUCRURI CONŞTIINŢA... S’a amintit zilele aceste prin gazete de o categorie socială de oameni cărora în împrejurări grele sau periculoase ca acele de acum— epidemia !—le lipseşte conştiinţa răspunderei. Aparii, sau unii din ei, ne avînd cişmelele şi fîntînele accesibile, au ales o cale mai uşoară : şi-au umplut şacalele de Unde am putut, au luat apă din izvoare murdare, din iazuri şi astfel nu au ajutat, prin vînzarea unei ape infecte, la întinderea epidemiei. Lucrul fireşte, nu trebuie atribuit numai decît unor intenţiuni criminale. E, cel mult, o lipsă de înţălegere, o lăcomie de cîştig bănesc, o aplicare a unui vechiu procedeu practicat de mulţi alţii înaintea lor sau, poate încă o urmare a unei filosofii pesimiste, a unor „convingeri“ fataliste, că nu moare omul decît atunci cînd îi este dat să moară, o filosofie izvorîtă din acea sfîntă ignoranţă care frizează inocenţa şi inconştienţa în acelaşi timp. Fenomene şi acte de inconştienţă găsim încă de multe ori la categorii sociale mult superioare acelor mizerabili şi inculţi vînzători de apă şi de microbi. Ne amintim cu groază ce au găsit, nu de mult în Capitala ţării medicii cari au organizat „razziile“ sanitare prin birturile unde se vînd cu... rafia, sau cu porţia dacă vreţi, mîncări infecte, dătătoare de boli primejdioase. Falsificările alimentare în stil mare sunt în practică pretutindeni, începînd cu obiecte de primă şi vitală necesitate,—ca laptele. Exemple de inconştienţă şi de lipsă de scrupul abundă în jurul nostru la tot pasul. Iată un politician care, grăbit să ajungă la cîrmă, aprinde massele inculte, deşi ştie că focul se va stînge cu gloanţe şi pot cădea cu miile, iată inginerul care amînă inspectarea unei mine, unde ştie că pot izbucni incendii, sau pot avea loc exploziuni în fiece moment; iată medicul care pentru a nu pierde vreun spectacol ori pentru a smulge o sumă mai mare de bani, întîrzie o intervenţiune care, făcută în urmă, va fi negreşit funestă; iată moşierul care prepară cu sînge rece popuşoiul otrăvit pentru lucrătorii cu ziua, viitoarele victime ale pelagrei şi ale nebuniei ; iată farmacistul, care înlocuieşte un medicament prescris prin altul mai eftin; iată comandantul care la o cumpărătură de material, va expune mii de soldaţi să degere cu picioarele goale ori să tragă cu arme ce nu iau foc; iată agentul provocator—la ordinea zilei astăzi în presa europeană—care va duce la moarte pe atîţia eroi, cu care se declară „tovarăş“ ca să-i poată spiona; iată demagogul care atrage în cursa... entuziasmului o întreagă generaţiune de tineri, cu gîndul unic de a-şi face o scară pentru a parveni. Iată atîtea şi atîtea, alte exemple ce abundă în jurul nostru, pentru că nu există în univers fiinţă mai stranie decît omul, sclav al instinctelor, al nesaţiului şi al exceselor Dictonul „homo homini lupus“ e de multe ori nedrept pentru... animalul cu care se face comparaţia. Lupii nu se sfîşie în de ei; animalele sălbatece au o solidaritate de gen, o comunitate de instincte şi de ferocitate. Omul însă îşi caută victimele în rîndurile propriei sale specii, pentru că foarte adeseori e lipsit de singura însuşire care-l ridică mai presus de celelalte vieţuitoare : conştiinţa. Rodion Ştiinţa contabilităţii In raport cu legea comercială (Urmare) Am spus mai înainte că dacă, comercianţii ar fi obligaţi prin lege de a ţine contabilitatea în partidă duplă, adică o contabilitate sistematică, această obligaţiune ar fi de folos şi pentru comerciant, ar fi de folos şi pentru justiţie. Ar fi de folos comerciantului, pentru că el ar avea busola de orientare în afacerile sale comerciale; şi dacă legea ar obliga pe comerciant că atunci cînd îşi face inventarul la începutul comerţului seu şi îşi înscrie'firraa'latribunal să-şi publice un extras de inventar, cu alte cuvinte să stăteşi capitalul cu care începe comerţul seu, acest lucru ar aduse mare folos creditului. Prin urmare dacă Var cunoaşte capitalul ce pune un comerciant în comerţul său, atunci creditorul ar avea o bază mai sigură în acordare de credite. Comerciantul ar fi aparat de abuzul de credit, care este un pas spre ruină ; s’a văzut cazuri, ca un comerciant cu un capital neînsemnat sft se folosească de credite enorme; şi îndată ce se iveşte o criză economică chiar trecătoare, el este împins la faliment ; sau neputînd rezista concurenţei şi crizelor cere moratorii). Fiecare cunoaşte numeroasele falimente din ţară, care au atras privirea străinătăţii. Ar fi de folos şi justiţiei, pentru că o contabilitate sistematică, ar da posibilitatea pentru judecător că constate adevărata cauză a falimentului art. 703 cod comercial. Sînt cazuri în care comercianţii cu ocazia falimentelor îndesesc sume însemnate, pentru ca mai tîrziu să între iar în afaceri comerciale, făcînd comerţ pe numele altuia , ceia ce însamnă că şi-a însuşit bani de ai creditorilor. Un comerciant poate evita declararea în stare de faliment, el poate foarte bine cu registrele sale se arată că activul său este mai mare decît pasivul, înscriind la activ debitori fictivi, ceiace ar determina pe judecători să’i acorde moratorul, fi’au declarat fiind el va ereia o serie creditori fictivi emitînd poliţe pe piiţă, aceşti creditori se vor înscris la masa falimentului, şi quotele ce vor primi, le vor împărţi cu falitul, pentru că poliţele nu au o cauză reală, aceşti creditori se servesc de poliţă numită poliţă de complesanţă. Recunosc însă că este greu de a deosebi cambiale reale de cele de complegenţă. Reproducem din „Dreptul“ No. 10 din 4 Februarie 1899. Nu există, în realitate, nici un mijloc de control că deosebim cambiele reale de cele „fictive“, aşa că şi aceste din urmă sunt primite la mass credală şi de aceia ce anihilează dreptul creditorilor reali, cu acaziunea rezoluţiunei ce trebuie să ia majoritatea creditorilor în deliberaţiunele ce au loc în procedura falimentelor şi mai ales la concordat. Ca altmintrelea, acest rezultat este consecinţa inevitabilă a teoriei cambiale, după care nu se mai cere enunţarea cauzei, aşa că orice girant primeşte efectul, îndată ce condiţiunile esenţiale formale sînt îndeplinite. Obligaţia cambială este un contract formal şi independent de motivele care au determinat pe subscriitor de a se obligi, aşa că lpsa unei cause sau neexcusicis unui raport de afaceri între acel ce iscăleşte şi cel ce primeşte Gambia nu atrage nulitatea obligaţiunei. Cu toate acestea poliţele de complezenţă nici nu pot fi înregistrate decît făcînd articole false în registrul jurnal; în adevăr, un comerciant subscrie o poliţă, prin urmare o va plăti; dar cînd se obligă cineva la plită ? Atunci cînd a primit contravaloarea poliţei fie în numerar fie să a primit marfă. Prin urmare în registrele comerciantului, dacă vor fi ţinute în partida dublă va figura în registrul „Cisă“ înregistrat numerarul ce a primit în baza poliţei sau în registrul „de mărfuri“, mărfurile ce a primit de data emisiunei poliţei şi poliţa va figura la pasiv ca efect de plată. Această operetse va fi înscrisă invers la comerciantul în ordinul căruiaa subscris efectul. Poliţa va figura la activ, pentru că va primi banii, în registru de casă va fi înregistrat eşirea banilor dacă a dat bani, şi înregistrat „mărfuri“ mărfurile ce a dat Căunînd aceste date şi dacă coincid, putem deduce că poliţa a avut cauză reală.