Opinia, august 1909 (Anul 6, nr. 786-809)
1909-08-01 / nr. 786
> r it Redacția și Administrația: IA$i, Str. Primăriei 30 Sub direcțiunea unui Comitet 5 bani Exemplarul ANUNȚURI Un rând în pag. III, 50 Bani 99 99 99 99 «**■»* * *****, Anul VI. 786 — Sîmbătă 1 August 1909 > f. /V.V V- • ■> Mil! d-lii Irliiii la ta ;i Berlin D. Brătianu, a fost săptămîna trecută la Viena—iar acoum la Berlin. La Viena, șeful guvernului a văzut pe baronul d’Aerenthal—cancelarul Imperiului Austriac, iar la Berlin, pe contele Bethmann Hollweg, noul cancelar al Imperiului German. Pentru baronul d’Aerenthal, d. Brătianu, a avut de executat un mandat regal. Suveranul nostru l-a însărcinat pe primul său consilier, ca să predea cancelarului marei Împărății vecine, colanul Carol I, ca dovadă de înțeleaptă și rodnica prietenie politică ce știe să întreție cu Statul nostru. Încolo, nici o altă semnificație politică n’a avut și nu poate avea această vizită. Și dovadă că ea a fost cu totul lipsită de orice altă importanță, e că telegramele nu ne-au comunicat absolut nici un fapt, care ar fi format obiectul întrevederei dintre acești doi bărbați politici. Cel mult, se poate spune că a fost și o vizită de politeță, pe care premierul Romîniei o datora baronului d’Aerenthal în urma încheierei tratatului de comerț dintre aceste state și la aprobarea căruia, de către parlamentul Austriac, cancelarul, a avut de dus o mare luptă față cu împotrivirea agrarienilor. Că altă însemnătate nu i se poate atribui acestei visite, este și faptul că d. Brătianu, n’a fost primit cu nici o onoare la Viena, nici de către baronul d’Aerenthal, că nici un prînz nu s’a oferit în onoarea sa—și nici un schimb de toasturi sau cuvîntări nu s-au rostit de către acești barbați, cu privire la relațiunile dintre statele amice, pe cari le reprezintă. C. Brătianu, și-a achitat la Viena, înaltul mandat ce a avut din partea Regelui nostru, și atîta tot cu prilejul acesta a avut onoarea să cunoască personal pe cancelarul Statului vecin—ceea ce i-se impunea ca șef de guvern și de partid—și noi am fi dorit ca vizita să fi fost cît de scurtă și convorbirea cît de banală, pentru ca baronul d’Aerenthal să nu fi putut prea mult cunoaște pe primul nostru ministru, care în statul Austriac ar fi rămas un simplu sau modest inginer la drumurile de fer. Dar, d. Brătianu, trecînd de la Viena, la Karlsbad, pentru a-și face cura, s-a gîndit că Berlinul e aproape, și că dacă la Viena, a văzut și cunoscut pe cancelarul Austriac, apoi la Berlin poate vedea chiar pe împăratul Wilhelm. Și d. Brătianu, și-a anunțat prin ministrul nostru plenipotențiar de acolo, d. Beldiman, apropiata-i venire. Și îatăi sosit în capitala Germaniei. Dar caracterul înalt politic pe care primul nostru ministru, a voit să-l dea vizitei sale, a fost o mare dezamăgire și umilire în acelaș timp, pentru nemodesta sa persoană. D. Brătianu nu numai că n-a fost primit de împăratul Wilhelm, dar chiar kronprințul German, pe care d. Brătianu l-a primit în țara noastră luna trecută cu atîta alaia, și i-a oferit atîtea banchete și onoruri, n-a găsit de cuviînță să-i ofere nici onoarea unui dejun, ci s-a mărginit a-l primi,într’o foarte scurtă audență, așa cum ar fi primit pe cine știe ce cetățean sau ofițeraș german, care i-ar fi solicitat o asemenea audiență. A trebuit ca ministrul nostru de acolo, d. Beldiman, ale cărei legături cu Curtea Imperială Germană sunt din cele mai strînse, să mijlocească pe lingă cancelarul german, a oferi un prînz la care a invitat diferiți funcționari ai ministerului de externe, pentru ca să spele pe cît se poate spala rușinea căpătată de d. Brătianu la Curtea din Berlin. Căci judecind după persoanele cari au participat la acel prînz și după lipsa complectă de cuvîntări pe cari uzajele le impun—se poate vedea că acest prînz a fost mai mult determinat de o politeță silită. Și cînd ne gîndim cu ce onoruri a fost primit un alt ministru al țărei —și nu prim-ministru—, acum trei ani, de către împăratul Germaniei— ce prînz intim—așa cum rar se obișnuește la Curtea imperială—a dat Wilhelm al II-lea în onoarea acestui ministru Roman, țînîndu-l la dreapta sa —și oferindu-i apoi cea mai înaltă decorațiune din statul seu; numai așa putem să ne dăm seama cît de caraghios, cît de ridicol, s’a prezentat și a fost primit la Berlin d. 1. Brătianu. Dar d. Brătianu, nu e d. Take Ionescu ! Pentru d-lui Take Ionescu, ministru de finanțe pe atunci, împăratul Germaniei știa ce înaltă considerație trebuia să idee, căci avea înaintea sa bărbatul de stat cu care însăși Germania s’ar mîndri— și avea mai presus de toate omul viitorului, de la înțelepciunea și destoinicia căruia ambele state vor avea de trai mari profituri în politica lor de prietenie sinceră și utilă. Pe cînd d. Brătianu, oricît ar fi primul ministru al țărei—e tot d. Brătianu, a cărei situație în statul nostru, ne poate expune mai mult la dezavantagii, și de la care nici un bărbat de stat din Imperiile cu cari suntem în legătură de amiciție politică, nu se poate aștepta la lucrări de seamă. Iată pentru ce considerăm ambele vizite făcute de d. Brătianu la Viena și Berlin, fără de nici o însemnătate politică, și că ceva mai mult, dacă la Viena ea s’a mărginit la îndeplinirea unui mandat regal, apoi la Berlin, constitue o umilire dureroasă pentru persoana primului nostru ministru. Govora, 29 iulie, 1909. Vespasian I. Pella - • ......:------------------------------------------------------------------------------------------- DEMOCRATIZAREA „Viitorul ocupînduse acum citeva zile de politica din Germania, făcea o comparație între partidul conservator german și cel din Romînia. E de relevat un fapt important, ziarul oficios liberal, care, ca și celelalte ziare liberale, ne combatea cu sălbătăcie, ca pe un partid periculos intereselor generale ale țărei,—ne dă de data aceasta o deplină satisfacție, cînd constată că democratizarea conservatorilor, este pretutindeni, mersul natural evolutiv, căci așa pățesc toate partidele conservatoare, cari imping la extrem egoizmul de clasă și se împotrivesc spiritului vremei. Și cu drept cuvînt, partidul conservator democrat din Romînia, este produsul egoismului de clasă a bătrînilor conservatori și al impotrivirei spiritului vremei. La noi in Romînia, mai mult ca în Germania, s’a putut justifica democratizarea conservatorilor, prin creiarea noului partid. Partidul conservator, în urma ultimelor evenimente, a trebuit să sufere o radicală preschimbare, se simțim nevoia,— țara a cerut’o. Preponderența ce luase în partid, în mod natural și neforțat d. Tales Ionescu, acel sentiment comun și opoziției și guvernului că d. Take Ionescu este sufletul partidului conservator, nu era decât consecința firească a transformării ce suferise partidul de sub șefia d-lui Cantacuzino. Evoluția s’a produs în mod normal, și după cum spuneam mai sus, „ Viitorul“ ne dă o deplină satisfacție, cînd recunoaște aceasta. INDOLENȚĂ Și NEPĂSARE Epidemia de febra tifoidă e in continuă creștere, in fiecare zi caz pri noni, în fiecare zi cazuri mortale. De teama epidemiei, care datează de mai bine de o lună și jumătate Iașul a fost părăsit de mai bine de trei sferturi din populație. Au rămas, pradă grozavei epidemii, numai acei pe cari nevoile de toate zilele nu i-au lăsat să plece. E mai bine de o lună jumătate, de cînd febra seceră zilnic din populația oropsitului nostru oraș. Cei plecați se îngrozesc la ideia de a se reîntoarce la Iași. Ce s a făcut de la apariția epidemiei și pînă astăzi, cînd pericolul a devenit așa de mare? Ce măsuri a luat administrația noastră comunală? Dar serviciul sanitar ? A fost în Iași directorul general al serviciului sanitar, a analizat apa, a plecat, a revenit iarăși, a trimis apoi doar inspectori sanitari, care să stea în permanență aci, —fără însă să ia măsuri energice,— ei au fost trimeși, cum am mai spus-o, pentru a face „studii“ asupra originei epidemiei, ca și cum epidemia ar fi alungată prin analizele d-lui dr. Slătineanu, sau prin „cercetările științifice“ ale d-rului Popescu, inspector de fabrici! De cînd cu prezența acestor doni inspectori în Iași, epidemia nu numai că n’a scăzut, dar crește, crește mereu. Nu cercetări științifice și analizele trebue nonă acum, cînd epidemia a luat o întindere așa de mare și face atîtea victime. Revistele noastre medicale nu și vor scădea prestigiul, dacă se vor lipsi de studiile d mini Slătineanu, asupra originei febrei tifoide la Iași. Ne trebuesc măsuri energice, pentru ca epidemia să dispară. Administrația comunală, prin persoana d-lui ajutor de primar P. Fintănaru, a anunțat, cu atîta singe rece, ca și cum ar fi vorba de ni mern de nimic, că „epidemia nu va fi în scădere decât în Octombrie“. Cu nepasarea și indolența lor, să nu fie mirare, daca și la acea dată epidemia va fi în creștere. Nu mai e mult, până cînd urmează să se deschidă școalele , pericolul va fi și mai mare. indolenții și nepăsătorii să se gîndească, căci îi așteaptă grele consecințe. ..—• — In jurul congresului din Buda-Pesta Sforțările medicilor ungari de a obține pentru Congresul Internațional de medicină, ce va avea loc în Buda-Pesta, cel mai mare număr de adeziuni, a dat un fiasco-complect. Sunt numai cîteva zile de cînd medicii francezi se întrebau dacă trebue sau nu ca ei să participe la acest congres. Astăzi, medicii germani sunt aceia care dau colegilor unguri o lecție și pe care aceștia o merită, din pricina insolenței lor. In adevăr, invitațiunile pe care medicii singuri le-au adresat confraților lor germani, au fost redijate în astfel de termeni, încît cele mai intime sentimente naționale germane au fost atinse. Frankfurter Zeitung relevă tonul nepoliticos pe care l-au adoptat medicii unguri și presa maghiară și condamnă în acelaș timp sforțările lor dezesperate pentru a creea o „Ungarie unitară“ artificială. Medicii germani nu pot aproba tendința ungurilor de a maghiariza nume de localități, cunoscute în geografie sub denumirea lor germană. G rndicul, ajută Francfurter Zeitung de a pretinde savanților străini să învețe geografia pe mapamondul unguresc. Aceasta constitue o lipsă de tact și care singură ar putea să scuze morga maghiară. Este evident, în adevăr, că dacă germanii ar fi invitat pe medicii francezi într’un Congres Internațional în Germania, ei nu ar fi întrebuințat pentru denumirea unor localități ca : Köln, Mainz, München etc..., decît expresiunni geografice cunoscute în Franța: Cologne Maurice Münich etc. Jurnalul din Frankfurt termină regretînd că medicii unguri nu știu să se poarte cuviincios față de invitații pe care dînșii îi aștept. Ungurii nu ar trebui deci să rămînă surprinși dacă aceștia le vor întoarce spatele. — --- Fața și căptușara D. Paul Greceanu, fost director al „Conservatorului“ răspunde printr’o scrisoare adresată „Ordinei“ articolului acesteia asupra memoriului ce l’a trimes șefului grupărei cantacuzino-carpiste, cu privire la lipsa de direcțiune în acțiunea politică și a presei grupărei. Fostul sub-șef de birou din ministerul finanțelor sub d. Take Ionescu, face în răspunsul său o deosebire între scriitorii de iarnă și cei de vară, de la ziarele noastre. „Iarna scriu oamenii de mîna întîia, zice d. Paul Grecianu, vara scriu numai dublurile, căptușelile, cei cari nu au parale ca să se ducă la băi sau în vilegiatură. După ce are grija să ne spună că d-sa s’a întors din străinătate de la băi,—ca să poată poza în personaj de., mîna întâia, cu parale (din moștenire, nu din muncă) se grăbește sub formă de dezmințire, să... confirme tot ce a spus „Ordinea asupra memoriului său. Deci o primă constatare, foarte măgulitoare de sigur, pentru însuși d. Paul Grecianu. Personajele politice de mîna întîia sunt cele cari se duc la băi vara. După d. Paul Grecianu, d. G. Gr. Cantacuzino este un personaj de mîna a zecea, căci n’a plecat din țară, nici nu s’a dus la băi, ci stă retras la Fiorești. După însuși logica d lui T. Maiorescu, aceasta este prima deducțiune a afirmațiunei d-lui Paul Grecianu. „Vara scrie numai căptușelile“, zice d. Paul Grecianu. Cercetînd colecția „Conservatorului“ n’am găsit părerile d-sale expuse în nici un alt sezon. Iarăși, după logica T. Maiorescu, d. Paul Grecianu, colaborator de vară, este însuși o dublură, o căptușeală. Iar fața ar fi, la „Conservatorul“ după însăși teoria d-lui Paul Grecianu, proletarii condeiului, ziariștii de profesiune, care scriu în fiecare sezon, în toate anotimpurile, și cari nu au parale moștenite pentru vilegiatură. Ei sunt fața, iar căptușala este însuși d. Paul Grecianu, —afară numai dacă d-sa nu ține să socotim direcțiunea „Conservatorului“ ca avînd două fețe: una junimistă și alta cantacuzinistă. Și ce spune căptușala sau fața a doua în dezmințirea sa ? „Am cerut, în memoriul meu, oarecare ameliorări in organizarea presei noastre, pentru ca redacțiile ziarelor să fie puse în cunoștiință mai precisă despre vederile și hotărîrile șefilor căci altminteri se poate întîmpla ca ziarele să fie rău și cîte odată contrazicător informale despre deciziunile și părerile șefilor lor. Aceasta nu însemnează că șefii să fie in contrazicere“. Nu este așa că frumos scriu cei cu două fețe din direcțiunea „Conservatorului“ ? Aceasta se chiamă dezmințire sau confirmare absolută a celor ce am spus noi ? Pentru aceasta s’a deranjat d. Paul Grecianu, „care s’a întors din străinătate, ca un politic de mîna întîia“, d-sa care nu este căptușala politică ? Unde este răposatul Ventura să-i rîdă în nas ! OAMENI ȘI LUCRURI CELEBRITATE Cele cuprinse în spiritualul articol de ori al colegului nostru Liviu merită oarecari reflecții. S'ar părea în adevăr de domeniul anecdotei ori al invențiunii întîmplarea cu polița de 300 lei pe care creditorul marsiliez vrea s-o încaseze astăzi de la Guy de Maupassant, dar ni se afirmă veracitatea ei. Cu toate aceste numai de renume și celebritate nu s’ar fi putut plînge genialul scriitor francez, mai cu seamă de celebritate postumă. Dar oricît de întinsă ar fi popularitatea unui scriitor, ea nu poate stăpîni îndeajuns toate straturile mulțimei și lumea e totdeauna prea vastă pentru un singur nume. De foarte viu interes au fost totdeauna anchetele întrepinse la anumite intervale de timp în țări culte, ca Franța și Germania, privitoare la cîte un nume ilustru din domeniul istoriei, al literaturii, ori al științei. Ele se întreprind cu deosebire în rândurile recruților, ori în rândurile unor absolvenți de școală și în toate ocaziunile presa înregistrează cu surprindere rezultatele stranii, uneori dezastroase, ce dau anchetele acestea. Francezii constată cu uimire și cu întristare că numele lui Napoleon sau al lui Victor Hugo — ca să nu vorbim decît de des majores—sunt prea puțin cunoscute marii populațiuni. Germanii găsesc surprize identice în privința lui Goethe, Schiller și alte ilustrațiuni de primul rang Cum ne-ar putea dară surprinde pe noi, cum a surprins,—cu ani în urmă mai ales!— pe colegul Liviu, prea restrînsa popularitate a lui Eminescu, Creangă, Caragiale? Celebritatea n’a fost niciodată absolută, ci relativă și nici nu s’ar putea judeca, în orice epocă a istoriei, adevărata glorie după întinderea în suprafață a faimei cucerite de un nume. In cea din urmă cronică a sa „La Vie à Paris“ Jules Claretie ocupîndu-se de decedatul poet Jean Lahor, unul din cei mai profunzi cugetători și cîntăreți lirici în același timp, arată că numai puțini dintre membrii Academiei franceze au știut—cînd se discutau candidaturile la fotoliile vacante—, că Jean Lahor este aceeași personalitate care semna și Jean Caselli și d-rul în medicină Henri Cazalis autor de lucrări științifice, cu toate că scriitorul ilustrase lustrele aceste numiri într’o activitate de patru decenii Să se noteze că e vorba de Franța și de cei patruzeci de nemuritori. O anchetă întreprinsă la noi, — chiar acum după solemna comemorare — rela tivă la Eminescu ar da rezultate profund decepționante. Mai bine nu s’ar întreprinde deloc. Care e, într’adevăr, temeiul și rostul celebrității „vaste“ ? Din punctul de vedere al culturii generale, din punctul de vedere al influenței ce trebue să exercite scriitorul și scrisul asupra epocei, gîndirii și activității, ea ne interesează și ne preocupă. Dar scriitorului însuși lucrul îi este indiferent și o celebritate restrînsă la un cerc de adevarați cunoscători și înțelegători — e cu siguranță preferabilă. De altfel Eminescu a zis-o atît de plastic : Poți zidi o lume ’ntreagă, poți s’o sfarămi , ori ce-ai spune Peste toate o lopată de țărînă se depune! Sodica ------------ --------------- LA ȚARA Trăsura stă gata să plece. Soarele a eșit de după deal și se înalță încet ca de o suliță, vestind prin razele sale ferbinți că și ziua de azi va fi arzătoare. Un rămas bun de la gazdă, unit cu mulțumire de găzduire și dorința de revedere cît de curînd, mai ales fiind la putere, și o plecăm. Tîrgușorul l’am lăsat în urmă și drumul apucă pe colină prin însorcăturile dealului icisuind, colea scoborînd. De o parte și de alta a drumului lanuri, cele de griu deja secerate și strînse , e numai mirite ; mai încolo un lan de ovăs, se acum se seceră. Băeți și fete, tineri și bătrîni de dimineață își îndoiesc puterile că doar doar păină în țară ar putea răsbate prăjinile date în secere. Iată pînea gata-gata de a da omului tot cîștigul muncii sale. In fiecare epic se vede aurul, ce are a intra în țară , dar acest aur va îndeplini nevoile marelui cultivator,care s’a deprins din cărtul făcut că e mai bine să samene pîne albă. Și pînea albă e scăpată. Cu umezala din toamnă a încolțit și răsărit, cu umezala din Mart a crescut, su ploile din Marti a înfrățit și zăpușala lui Iunie l’a găsit deja bobul format, recolta asigurată, cîștigul încasat. Pînea albă! In strigă sa desprind lanuri de popușoi, tăiate în covoare de toate aulorile verzi, unii mai crescuți, dați în spic și in pănuși; ei ocălăele cîte 2—8 pe un strujan arată că e bun; alăturea alt covor de popușoi piperniciți, frunzile ofilite, «iudulite de arșița soarelui, de dogoreala vîntului, de seceta anului. Nici prășit, nici scos din dudău, stă așa bun de cosit pentru nutreț. De la lan la lan freci cu altă impresie; ici vesel că omul își va putea agonisi hrana și truda nu-i va fi în zadar; dincolo cu durerea în inimă că toată minca e zadarnică și că bietul om va pierde totul. In fiecare lan vezi hărnicia omului, cum și trîndăvia lui. Este acea inegalitate între oameni,cum o vezi între lanuri, căci in lanul de popușoiu se oglindește omul ca vită de muncă, «a agronom. Pînea albă ! Popușoiul ! Proprietate mare 1 cultură țărănească! Bogat și sărac , cei puțini și tari, cei mulți și slabi, cei pregătiți în lupta traiului, cei slabi și neputincioși, în această luptă; în sfîrțit toată chestia economică «are neagită pe noi. Popușoiu, o plantă ce se cultivă la aer de 200 ani dar în acești 200 ani «it au s’a schimbat din condițiile de recoltare a țării. In locul acelor urâturi și poene înguste, încunjurate de păduri, ce țineau umezeală și priau culturii popujciuki, acum avem ogoare întinse, fără fir de copac pe ele, departe de păduri, expuse la arșița soarelui de vară, și popușoiul se aruncă și tîrziu și se lasă în voia soartei. Cea mai mică lipsă de pone stinge popușoiul, iar țaranul care-i eu iți mai supțre tocmai viui se rupe hrana. Neputîndu-se reda țării nici poenile cu păduri, nici curaturile la poalele codrului, mi tara popașului e amenințată să se împuțineze în fiecare an din cauza acestor condițiuni generale geografice. Marea proprietate a înțeles acest lucru și ea ne reprezintă faza culturei actuale agricole, punînd în pămînt planta care e cea mai sigură și recoltată în cel mai potrivit timp, folosind umiditatea a 2 anotimpuri, toamna și primăvara. Pe 80 la sată din întindere ea recoltează pîne albă, și numai pe 20 la sută recoltează popușor pentru nevoile interne ale oamenilor de serviciu ai moșiei. Prin aceasta marea proprietate a ocolit și ocolește desaetrul și perderea și sub