Opinia, ianuarie 1910 (Anul 7, nr. 908-932)
1910-01-01 / nr. 908
bani Exemplarul ABONAMENTE I ■ * LaM i. lidului conservator-demoea parţială a colegiului II de 1^ *~uarie 1910, este ‘ A R if#r livi v cei mai mulţi ._, prutează elementele n. tidului;le socotim ,.v Saşi 1 maximum 500 de inşi de »*• . \•••.. lesiunile. Ou olt însă, ne tk mai jos, cu atît numărul înreg. taţilor în partide spade, fie din cauzaunei lipse de educaţiune politică, fie din cauza sistemului nostru de viaţă politică şi a legilor organice, cari cîrmuesc statul. Proporţia e şi mai slabă, dacă ne scoborîm la ţară, acolo partidele mai nu există şi ar fi o încercare îndrăzneaţă din partea actualelor partide năzuinţa de a încape o operaţiune de fixare politică la ţară. , Acesta fiind sistemul nostru politic, foarte bine caracterizat şi nuanţat la vîrf şi foarte confiz şi nedeterminat la baza vieţii noastre politice, trebue să privim situaţia cum este şi să lucrăm potrivit împrejurărilor. Ia să ne punem în ipoteza, că toţi alegătorii ar fi fixaţi în partide şi s’ar da o luptă politică; şi partidele ar şti pe ce temeiu merg, şi ţara ”î v s*’ 'i.rîrul sau'in nib'» akoiv. nie. Dar ifa, voinţa ţării îl rituînd la infinit, urmează că singura busolă politică , celalalt factor constituţional—Regele. Încă n’am scăpat de vechea stare de lucrări spusă cu atîta amărăciune şi de cronicari: că ţara pururea-i gata la domnii nouă, de şi din cercul îngust al păturii politice a boerilor a eşit ceialaltă vorbă în contrast: schimbarea domnilor bucuria nebunilor. Şi azi ţara stă supt această caractarizare politică. Şi de ce oare ? Sunt două cauzele: nutăiu nici partidele n’au ţinut să educa politiceşte alegătorii, alegerile fiind mai mult un act administrativ nu politic ; al doilea, nici alegătorii nu s’au lăsat ademeniţi de partide, pentru că la spate n’aveau legi organice, cari să le asigure situaţia. Punerea şi scoaterea din slujbe atîrnînd de vot, funcţionarul îşi asigură slujba cu votul dat administraţiei. Da aici fluctuaţia masei mari a alegătorilor cu schimbarea de regim, consfinţind în 1900 aceleiaşi stări politice cari erau cu sute de ani în urmă, atîta că atuncia ţara privea, iar acum votează Aceasta stare de lucruri e pe oala de a se schimba în spre binele ţării. Zestrea guvernamentală, alegătorul administraţiei mai nu mai este. Cetăţenii s’au deşteptat la interesul mare social şi atît secretul votului, cît şi educaţia politică prin presă, au făcut că astâzi nu poţi vorbi alegătorului, decît la inima lui, la conştiinţa lui. Dacă nu toţi alegătorii sunt înregimentaţi în partid“, foarte mulţi din cei neînregimentaţi sunt tot aşa de fixaţi politiceşte cu sufletul lor, cu inima lor de unul din cele 3 partide, că tocmai la acest interes politic conştient facem acum apel la alegerile actuale. Din cei 657 alegători ai colegiului al 2-lea de Senat din Iaşi nu sunt fixaţi în cluburi decît cel mult 251, iar cu simpatii politice cel mult 150, așa că mai rămîne un stoc de peste 200 alegători, cari vor hotărî cu votul lor soarta alegerii de la 10 ianuarie. La acel stoc de alegători — 200 la număr—ne adresăm în spacial și le punem în vedere să cîntărească bine buletinul ce au a-i depune în urna albă. Din cei 3 candidaţi ce are de ales trebue să se întrebe şi—credem că acest discernământ şi l-a făcut—care din candidaţi reprezintă partidul cel mai cu doi pentru Iaşi, care candidat a făptuit mai mult pentru Iaşi, şi deci legînd persoana şi partidul în o singură faţă să dea votul cu precădere candidatului de ales. Re montaţi . vom repeta pururi, halte titluri în ochii anî »re Gh. Las ear. ao a!63 pe proie„ d sciplina pedago nedicul care predă me- • . • .iiiă, du; ia catedră fiechri îşi i rostul şi valoarea lor, ou?vs de pus să zacă în cartoanele ..„.arului. Şi apoi, în colegiu nu isază numai profesorii, ca să aibă de ales între profesori. Din 657 alegători, n’avem nici 100 da profesori, restul sunt de celelalte bresle. Alegătorii se vor întreba, oara e valoarea politică, cetăţenească a candidaţilor, şi din acest punct de vedere— şi numai acesta — candidatul nostru este cu o palmă domnească mai sus ca ceilalţi doi. Şi fiziceşte e mai înalt, şi politiceşte mai sus. Asociaţi-vă în minte, voi cei 200 de alegători neînregimentaţi vaza candidatului, vaza partidului, succesele repurtate pînă mai ori; prineţîvă înainte problema politică, care vă e dată de rezolvit; şi din cele 2 necunoscutele vă zac înainte să ştiţi că dacă puneţi buletinul lui Gh. Laszar în urna albă litice e tăcu oriminaţi cu un ceas mai de şi dovetării, năpismul şi-a la voi acest lucru; îl aşteaptă, ţara îl pretinde. Pentru , a nou, ce trebue să se introdupam ţara noastră nu desminţiţi încrederea ce-a arătat pînă acum ţara de la un capăt la altul, că puterea se cuvine partidului onservator-democrat, dreptul la putere sa cuvine lui Tiţe Ionescu, Gh. Ghibănescu. ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT *4 Str Prihănei 27 Sub direcțiunea unui Comitet Un rând în pag. IV, 60 Bani »_ «A _ d' * » IV, 40 A murim Anul VII.No 908 Vineri I Ianuarie 1913 ghela Ispar e exalta meritele omului în care partidul conservator democrat îşi pune încrederea sa, designîndu-l de candid la locul vacant, de la Senat, e cu desăvîrşire prisoselnic. Prea cunoscut în viaţa publică, prin meritele sale netăgăduite de profesor eminent, Gh. Lascar este însă îndeobşte apreciat şi pentru activitatea sa politică, care deşi mai scurtă şi mai recentă, n’a dat însă roade mai puţin fericite. Ca primar al Iaşului, d. Lascar e omul care şi-a legat numele de cea mai frumoasă operă de edilitate şi de încenirea celei mai arzătoare din dorinţele seculare ale acestui nenorocit oraş. In deosebi opera aceasta, care e opera capitală a acestui barbat integru, trebue reţinută şi notată cu însemnătatea cuvenită. Se cunosc dificultăţile enorme pe care aducerea apei a întîmpinat-o de la început. Greutăţi de ordine materială: sărăcia mijlocelor de care putea dispune Iaşul, lipsa de sprijin din partea administraţiei centrale. Greutăţi de ordine memorală: lipsa de interes a oamenilor politici în genere, în trecut, presiunile ş rezistenţa opoziţiei liberale în present. D. G. Lascar a venit în fruntea comunei, cu o singură dorinţă, cu o singură ambiţie: să dee laşului apa şi vreme de doi ani ,activitatea sa toată se concentrează în serviciul acestei cauze, pentru care am putea spune că a fost neadormit. Vecinie în mijlocul celor care deţin frînele guvernului, vecinie stimulînd pe fruntaşii laşului, el a ştiut să menţie în spiritul tuturor, interesul viu şi dragostea pentru interesele cetăţei lui Lăpuşneanu. Nu e locul de a arăta partea pe care au luat-o în această chestie, alţi demni şi autorizaţi reprezentanţi ai laşului La timp, cînd am înregistrat reuşita lucrărei, am dat fiecăruia ceea ce i se cuvinea. Ceea ce trebue să nu uităm însă niciodată, e că fără stăruinţa neadormită a primarului său, toată buna voinţa celorlalţi ar fi rămas poate infructuoasă şi visul laşului ar f rămas încă multă vreme tot în lumea visurilor. Iată prin urmare caracteristica omului : o energie neînfrînată, o voinţă nestrămutată, o putere;*o muncă fără pereche, toate aceste asociate la o cinste exemplară, şi toate puse în serviciul binelui public şi al intereselor generale. Un om ca acesta, car« a ştiut să şi îndeplinească în chip aşa de fericit îndatoririle sale publice, care a pus, pentru a ajunge la acest sfîrşit, atîta zel dezinteresat şi atîtea frumoase virtuţi cetăţeneşti, e fără indoială dintre acei cari nu dezmint niciodată încrederea pe care societatea o pune în ei. El e clar de drept indicat, să reprezinte laşul în adunarea chibzuită a senatului,—dacă nu pentru a i se arata cu acest nou act de încredere, sentimentele de recunoştinţă pe care a doua capitală le nutreşte pentru persoana sa —în tot caşul pentru a trage noui fofoloase din devotament rî şi virtuţile lui cetăţeneşti. Vom avea desigur dese prilejuri să revenim asupra acestei candidaturi, răspunzînd atacurilor serbede şi nedrepte ce adversarii noştri îndreaptă împotriva lui Gh Lascar. Şi asupra celor ce am spus, ca şi asupra multor altor, vom mai reveni altă dată pe larg. Pentru moment însă ne oprim aici, în credinţa în care probabil că vom rămînea pînă la sfîrşit, că dacă Gh. Lascar este candidatul de azi, el nu va fi şi nu poate să fie decit alesul de miniseminătate alta decît aceea de a fi trăit odată şi de a fi însemnat odată ceva,— de a fi un nume, şi nimic alta, — nu însemnă a te vedea purtînd moartea în fiecare celulă şi în fiecare fibră, şi a sorbi din savoarea ei fadă, în începutul acesta de glorie postumă? Şi cu toate aceste, cine nu urează altuia adînci bătrineţe, şi cine nu şi le doreşte sieşi ? Mai cu samă în zile, ca aceasta, cînd se face numărătoarea unui an, care a trecut şi se însamnă altul care vine? Mulţi ani, şi adînci bătrineţe ? Aproape nici gîndim la conţinutul real al acestor cuvinte aşa de banale. Şi mulţi ani, pot însamna multe bucurii, dar întotdeauna însamnă multe dureri. După cum bătrîneţe adînci, pot fi vreme de odihnă după luptă, dar îndeobşte sunt trudă şi suferinţă. Şi dacă fiecare şi-ar face socoteala aceasta, şi dacă fiecare ar adînci rostul lucrurilor şi le-ar privi aşa cum sunt, —lumea tot nu va înceta de a-şi repeta aceleaşi sarbe de urări, pentru că dragostea de viaţă e însuşi secretul vieţei şi pentru că sentimentul acesta implică de la sine speranţa în vremuri mai bune, mai prielnice şi pururi mai frumoase. E. Herovann. LA MULŢI ANI! Strîngînd, in mîna-i epoasă, banul pe care i l’am întins, moşneagul mă urează din nou ; dragostea * viaţă,—» e.tîia Ladă »ilia obidă, in cît mă oimi 4iC în nun» . — De ce mă ţiLstemi, bătrîne? Au crezi că mila mea,, ţiu ,p, adevărată, că banul ce-1 string. Tţţ mîna ţi rece, nu ţi l’am dat cu inima curată, şi plină ? Dar înţeleg bine că urarea aceea banală, n’are înţelesuri ascunse, şi că din toată învăţătura pe care a cules-o în viaţa sa lungă moşneagului i a rămas a Ceasta,—că nu e ninj’c mai pozitiv şi mai intens în sufletul omenesc de cit dragostea de viaţă. c A trăi, cu orice preţ, în orice chip, —a trăi bine , dacă se poate,—dar a trăi in primul loc, şi cît mai mult—iată sentimentul fundamental a tot ce e fiinţă— omenească sau nu.—Pentru a trăi sintem răi, pentru a trăi sintem laşi, pentru a trăi suferim, pentru a trăi jertfim, tot ce ne poate sta în cale. Pentru a da v‘ rost vieţei ne făurim idealuri, imaginiTM misiuni înalte, finalităţi absurde, ,‘Orii deşarte şi sisteme etice care, to sunt decit expresia făţărniciei şi a egoismului nostru. E in timp—ce e drept— viaţa, privită într’o anume persperivă, are un aspect atrăgător,—cînd uricteţi puterea domină şi daţi putinţă creerului de a nâzui la toate acele locruri—iubire, glorie, ideal, avere—pe care viaţa socială le-a consacrat ca buturi supreme. Dar cu timpul deşertăciunea vieţii se arată: iubirea se stinge, averile se risipesc, gloriile apun,—şi în aceiaşi măsură puterile slăbesc, suferinţele cresc, trupul se ruinează, şi moartea ne înghite încet, încet, zi cu zi, ceas , cu ceas, cu fatalitatea ei inexoribilă. De ce să dorim adînci bătrîneţe ? Bătrîni, — cercul vieţei ni se restrînge ; ochiul nu mai poate privi în depărtări neţârmurite ; şi pe cînd în jurul nostru totul se preface, vedem cum în fiecare lucru dispare cîte ceva din noi, şi cum toate legăturile cu noi înşine, cei de altă dată, se desfac una cîte una. De ce să dorim a fi bătrîni? Pentru a vedea cum ne mor cei tineri ? Pentru a plînge cu disperare pe mormîntul copiilor noştri? Pentru ca în egoizmul feroce pe care-l exaltă suferinţele vrîstei să fim o povoară celor de cari suntem înconjuraţi ? Sau în fine pentru a sîngera de ingratitudinea fi ravă, ca bătrînul rege Lear, şi a primi le. fiecare paă injuria nedreptăţilor omeneşti şi a absurdităţilor soartei, ca nenorocitul Oedip? Fireşte, sunt şi bătrineţe senine, care se încunună de Veneraţie şi de linişte Dar pot fi oare chiar acestea un obiect de aspiraţie ? A te simţi redus la inutilitate, la rolul unui idol inert, fără o în OAMENI ŞI LUCRURI ANI MULŢI... O psihologie cu totul aparte are momentul emoţionant al sfîrşitului de an Aci „momentul“ ci un termen matematic,—acel care înseamnă bătăile miezului de noapte, cînd anul nou iea locul celui vechiu şi cînd lumea toată se dedă la serbări de zgomotoasă veselie si expansiune a revelionului ian iXil. umbra anei tristeţh fireşti: ’ 1 Sai 11 uliii pres ie triale iea u« ' . y, Firească e întristarea • arhhcmlu e bucuria. Căci anul cpf pune „?l Pe care imaginaţia arti.®1?1 8n. inladl* sează sub chipul y/Unicului moşneag care pleacă, girbov » a 51 îTMPovara* de ani, de par’-1 ,ar. . ..V?a* cu sine toată greutatea fetei Sf §niliei noastre, —înseamnă b-nu l fatal ° bucată ruptă din noi iise, înseamnă un an mai puţin în rcu* număr de ani, ce ne este sort’ sa traim Pe pământ. De ce, însă am înfăţişat artiştii, anul cel nou, sub’f.ma copilului gingaş, cu pletele klore, făcute par’că din raze de soare, pj, md numai în zimbete, în fericiri în speranţe ? Căci în afară de iluzii nateriale ce surpriză ne poate aduce anul nou într’adevăr ? El nu vine ca o reînnoire propriu-zisă şi simbolizează doar această fatală osîndă legată de însăşi existenţa noastră pămîntească : scurtimea ei. Cei vechi dădeau mortului daruri şi dulciuri, ca să îmblînzească pe crudul Cerber la intrarea în raiu. E de sigur o imitaţie a acestui naiv obiceiu, faptul de a întîmpina anul nou cu tot felul de bunătăţi, cu prefăcută veselie, cu delicii şi cîntări. E o urmă de relegiozitate şi de temere în acea subită izbucnire a bunătăţii şi carităţii omeneşti, în acele manifestări de dărnicie şi de galanterie, care in unele părţi merg pînă la uitarea falsei pudori şi culminează în duioase îmbrăţişări şi sărutări. Sunt lacrimi în acele rîsete şi graiul lor atît de clar, spune tuturora : „Viaţa e scurtă, moartea ne pîndeşte. Să trăim cu intensitate şi să nu înfrânăm plăcerile“. Iar sunetele ciocnirilor de pahare, îmbinînd melodiile muzicei, sunt menite să aducă ameţeala dulce a uitării, după cum parfumurile sunt numai tămite arsă pe altarele nevăzute ale unei divinătăţi temute şi pe care o implorăm ca să ne ierte, să ne lungească numărul anilor... Urarea e aceasta: „La mulţi anii“ Intâiu mulţi, apoi vine urarea : „fericiţi Omul, mic şi laş în faţa gîndului de moarte, cere în primul rînd numărul şi apoi calitatea. Intre cei mulţi se vor alege şi răi şi buni, iar în anii răi, îi rămîne speranţa că ceilalţi vor fi buni. Speranţa aceasta o sărbătorim în splendoarea şi veselia revelionului; eoul speranţei acesteia e în toată muzica şi în toată expanziunea universalei serbări.Fără a fi o serbătoare a religiunei ea este a vitregei omeniri, căci este însăşi serbătoarea vieţei, a dorului de a trăi,—de a trăi ani mulţi... Rodion. Literatura celor mici In zil.îe festive. — Funcţionarii.-r-Elea -lor.—Cei cari scriu.—Răspunsul lor —Modă nouă şi veche.— In epoca solemnă a serbătorilor Coiunului şi anului nou literatura se c dă cu osebire de „cei mici“. Nu mici ca vrîstă, dar acei modeşti, umili, acei cari stau mai jos pe sca socială. Nu e dară de mirat că s’au mult, în vremea aceasta din urmă, pre funcţionari. Clasa lor cuprinde s. vastă legiune dazarmată în lupta n şi grea pentru existenţă: legiunea nită a oamenilor „cu remuneraţie budget mică şi cu familie grea“, a lora in sfîrşit a căror existenţă subi rămîne mereu expus la bunul plac regimului la putere. Din toate aceste puncte de ve soarta lor interesează şi induioşeaz nu e de mirat că doi poeţi de la d-nii Angliei şi Iosif, le au închinat mătoarea ELEGIE Ah, viaţă necăjită de mici Ce scrieţi voi într’una în Ce ţăcăniţi într’una voi j J A ‘ Ce ’nsamnă toate acestr,^3^ i De cifre, cu eterne A?1TM *1 £ ■ Fără’a putea s’ajr ’ { 321 mai bog: Li J ca e r r,_. . . dă nouă, cu mîneci: °i robl de r lustri.. Tn ralim ‘ ajunge o rază de lumii. p“ ,ar; voi cu ’ntuneric pe atîtea a ser g jQ riimări e noapte și trec a voa; -im rlîn r» ^ - T’* ’ "* deiiou ae birouri călimărie noupb Lforipfi AfrirS » c/Msrft î TM " 5 • '■ - - CViCw . f --ww. »i 1 i j cucoa e. . Ce gust aveţi într’una să forfecaţi cupoane Şi să schimbaţi la poliţi ce nu sunt ale voastre ? .. iiu v’ amintesc de ceruri hîrtiile albastre? i iu vi se pare vouă că sunt bucăţi cer ? De ce închideţi cerul în lăzile de fier? Dar voi tăceţi şi scrieţi în catastife . .. Şi adunaţi coloane de cifre fără rost, Ori ţăcăniţi într’una la vr’o m£ ună rost... Ah, viaţă necăjită de mici funcţionari Această elegie a poeţilor sentimentali a primit un spiritual „Răspuns al „micilor funcţionari“. Regretăm că, din lipsă de spaţiu, nu putem reproduce decit o parte din excelentele strofe . Da, aveţi dreptate, noi o ducem prost. Ţăcănim într’una la maşina Yost, înnegrim hîrtie, forfecăm cupoane, Urmărim cu ochii tinere cucoane Care trec pe stradă şi trăsuri şi lume... Pretutindeni zgomot, soare cald şi glume,— Vremea par’că-şi merge mersul în galop Şi aspectu-şi schimbă ca ’n caleidoscop,— Iar noi stăm de-o parte... Asta ni e viaţa: Tot mereu aceiaşi, seara, dimineaţa, — Slujba, facultatea, birtul şi chiria, Peste tot apasă grea—monotonia.. Dar poetul-funcţionar afirmă că în sufletele lor de modeşti este loc pentru vis, pentru frumuseţe, pentru simţire. Ba se pare că în atmosfera sumbră a birourilor literatura, poezia îşi are apostolii săi în rîndurile funcţionărimei . ...O, nu e geea viaţa, domnule A. Mirea,— Dar avem Iubirea ! Dar noi sîntem tineri, noi avem speranţe. Cînd ne ’nchidem visul în obscure stanţe, (Nu ştiţi că noi facem şi literatură?) O, atunci se schimbă vitrega natură ! Ne-aminteşte—teancul de hîrtii albastre Cît de larg e cerul visurilor noastre,— O, atunci, maestre, călimara-i plină De o noapte care scapără lumină, In biroul umed soarele coboară, Foarfecele cade, fantezia zboară, Ţăcăne maşina ritmul unui vers 1 — Voi atingeţi culmea ; noi sîntem în mers...*