Opinia, ianuarie 1910 (Anul 7, nr. 908-932)

1910-01-01 / nr. 908

bani Exemplarul ABONAMENTE I ■ * LaM i. lidului conservator-demo­­ea parţială a colegiului II de 1^ *~uarie 1910, este ‘ A R if#r livi v cei mai mulţi ._, prutează elementele n. tidului;le socotim ,­.v Saşi 1 maximum 500 de inşi de »*• . \•••.. lesiunile. Ou olt însă, ne tk mai jos, cu atît numărul înreg. taţilor în partide spade, fie din cauza­­unei lipse de educaţiune politică, fie din cauza sistemului nostru de viaţă politică şi a legilor organice, cari cîrmuesc statul. Proporţia e şi mai slabă, dacă ne scoborîm la ţară, a­­colo partidele mai nu există şi ar fi o încercare îndrăzneaţă din partea actualelor partide năzuinţa de a în­cape o operaţiune de fixare politică la ţară. , Acesta fiind sistemul nostru poli­tic, foarte bine caracterizat şi nuan­ţat la vîrf şi foarte confiz şi nede­terminat la baza vieţii noastre poli­­tice, trebue să privim situaţia cum este şi să lucrăm potrivit împreju­rărilor. Ia să ne punem în ipoteza, că toţi alegătorii ar fi fixaţi în partide şi s’ar da o luptă politică; şi partidele ar şti pe ce temeiu merg, şi ţara ”î­ v s*’ 'i.rîrul sau'in nib'» akoiv. nie. Dar ifa, voinţa ţării îl rituînd la infinit, urmează că singura busolă politică , celalalt factor constituţio­­nal—Regele. Încă n’am scăpat de ve­chea stare de lucrări spusă cu atîta amărăciune şi de cronicari: că ţara pururea-i gata la domnii nouă, de şi din cercul îngust al păturii politice a boerilor a eşit ceialaltă vorbă în con­trast: schimbarea domnilor bucuria ne­bunilor. Şi azi ţara stă supt această caractarizare politică. Şi de ce oare ? Sunt două cauzele: nutăiu nici par­tidele n’au ţinut să educa politi­ceşte alegătorii, alegerile fiind mai mult un act administrativ nu politic ; al doilea, nici alegătorii nu s’au lă­sat ademeniţi de partide, pentru că la spate n’aveau legi organice, cari să le asigure situaţia. Punerea şi scoaterea din slujbe atîrnînd de vot, funcţionarul îşi asigură slujba cu v­­o­tul dat administraţiei. Da aici fluc­tuaţia masei mari a alegătorilor cu schimbarea de regim, consfinţind­­ în 1900 aceleiaşi stări politice cari erau cu sute de ani în urmă, atîta că atuncia ţara privea, iar acum votează Aceasta stare de lucruri e pe oala de a se schimba în spre binele ţării. Zestrea guvernamentală, alegătorul administraţiei mai nu mai este. Ce­tăţenii s’au deşteptat la interesul mare social şi atît secretul votului, cît şi educaţia politică prin presă, au făcut că astâ­zi nu poţi vorbi alegă­torului, de­cît la inima lui, la con­ştiinţa lui. Dacă nu toţi alegătorii sunt înregimentaţi în partid“, foarte mulţi din cei neînregimentaţi sunt tot aşa de fixaţi politiceşte cu sufle­tul lor, cu inima lor de unul din cele 3 partide, că tocmai la acest in­teres politic conştient facem acum apel la alegerile actuale. Din cei 657 alegători ai colegiului al 2-lea de Senat din Iaşi nu sunt fi­xaţi în cluburi de­cît cel mult 251, iar cu simpatii politice cel mult 150, așa că mai rămîne un stoc de peste 200 alegători, cari vor hotărî cu vo­tul lor soarta alegerii de la 10 ia­nuarie. La acel stoc de alegători — 200 la număr—ne adresăm în spacial și le punem în vedere să cîntărească bine buletinul ce au a-i depune în urna albă. Din cei 3 candidaţi ce are de ales trebue să se întrebe şi—credem că acest discernământ şi l-a făcut—care din candidaţi reprezintă partidul cel mai cu doi pentru Iaşi, care candi­dat a făptuit mai mult pentru Iaşi, şi deci legînd persoana şi partidul în o singură faţă să dea votul cu precădere candidatului de ales. Re­ montaţi .­ vom repeta pururi, halte titluri în ochii a­­nî »re Gh. Las ear. ao a!63 pe proie­­„ d sciplina pedago nedicul care predă me- • . • .iiiă, du; ia catedră fie­chri îşi i rostul şi valoarea lor, ou?vs de pus să zacă în cartoanele ..„.arului. Şi apoi, în colegiu nu isază numai profesorii, ca să aibă de ales între profesori. Din 657 ale­gători, n’avem nici 100 da profesori, restul sunt de celelalte bresle. Ale­gătorii se vor întreba, oara e valoa­rea politică, cetăţenească a candida­ţilor, şi din acest punct de vedere— şi numai acesta — candidatul nostru este cu o palmă domnească mai sus ca ceilalţi doi. Şi fiziceşte e mai înalt, şi politiceşte mai sus. Asociaţi-vă în minte, voi cei 200 de alegători neînregimentaţi vaza candidatului, vaza partidului, succe­sele repurtate pînă mai ori; prineţî­­vă înainte problema politică, car­e vă e dată de rezolvit; şi din cele 2 ne­cunoscutele vă zac înainte să ştiţi că dacă puneţi buletinul lui Gh. Laszar în urna albă­­ litice e tăcu oriminaţi cu un ceas mai de şi dove­tării, nă­pismul şi-a la voi acest lucru;­­ îl aşteaptă, ţara îl pretinde. Pentru , a nou, ce trebue­ să se introdupam ţara noas­tră nu desminţiţi încrederea ce-a ară­tat pînă acum ţara de la un capăt la altul, că puterea se cuvine partidului onservator-democrat, dreptul la pu­tere sa cuvine lui Tiţe Ionescu, Gh. Ghibănescu. ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT *4 Str Prihănei 27 Sub direcțiunea unui Comitet Un rând în pag. IV, 60 Bani »_ «A _ d­' * » IV, 40 A murim Anul VII.­No 908 Vineri I Ianuarie 1913 ghela Ispar­ e exalta meritele omului în care par­tidul conservator democrat îşi pune în­crederea sa, designîndu-l de candid­­ la locul vacant, de la Senat, e cu desăvîr­­şire prisoselnic. Prea cunoscut în viaţa publică, prin meritele sale netăgăduite de profesor eminent, Gh. Lascar este însă în­deobşte apreciat şi pentru acti­vitatea sa politică, care de­şi mai scurtă şi mai recentă, n’a dat însă roade mai puţin fericite. Ca primar al Iaşului, d. Lascar e o­­mul care şi-a legat numele de cea mai frumoasă operă de edilitate şi de înce­­nirea celei mai arzătoare din dorinţele seculare ale acestui nenorocit oraş. In deosebi opera aceasta, care e ope­ra capitală a acestui barbat integru, trebue reţinută şi notată cu însemnă­tatea cuvenită. Se cunosc dificultăţile enorme pe care aducerea apei a întîmpinat-o de la în­ceput. Greutăţi de ordine materială: să­răcia mijlocelor de care putea dispune Iaşul, lipsa de sprijin din partea admini­straţiei centrale. Greutăţi de ordine me­morală: lipsa de interes a oamenilor politici în genere, în trecut, presiunile ş rezistenţa opoziţiei liberale în present. D. G. Lascar a venit în fruntea co­munei, cu o singură dorinţă, cu o sin­gură ambiţie: să dee laşului apa şi vreme de doi ani ,activitatea sa toată se concentrează în serviciul acestei ca­uze, pentru care am putea spune că a fost neadormit. Vecinie în mijlocul celor care deţin frînele guvernului, vecinie stimulînd pe fruntaşii laşului, el a ştiut să menţie în spiritul tuturor, interesul viu şi dragostea pentru interesele cetă­­ţei lui Lăpuşneanu. Nu e locul de a arăta partea pe care au luat-o în această chestie, alţi demni şi autorizaţi reprezentanţi ai laşului La timp, cînd am înregistrat reuşita lucră­rei, am dat fie­căruia ceea ce i se cu­­vinea. Ceea ce trebue să nu uităm însă nici­odată, e că fără stăruinţa neadormită a primarului său, toată buna voinţa ce­lorlalţi ar fi rămas poate infructuoasă şi visul laşului ar f rămas încă multă vreme tot în lumea visurilor. Iată prin urmare caracteristica omu­lui : o energie neînfrînată, o voinţă nestrămutată, o putere­­;*o muncă fără pereche, toate aceste asociate la o cin­ste exemplară, şi toate puse în serviciul binelui public şi al intereselor generale. Un om ca acesta, car« a ştiut să şi îndeplinească în chip aşa de fericit îndatoririle sale publice, care a pus, pentru a ajunge la acest sfîrşit, atîta zel dezinteresat şi atîtea frumoase vir­tuţi cetăţeneşti, e fără indoială dintre acei cari nu dezmint niciodată încre­derea pe care societatea o pune în ei. El e clar de drept indicat, să repre­zinte laşul în adunarea chibzuită a se­natului,—dacă nu pentru a i se arata cu acest nou act de încredere, senti­mentele de recunoştinţă pe care a doua capitală le nutreşte pentru persoana sa —în tot caşul pentru a trage noui fo­­foloase din devotament rî şi virtuţile lui cetăţeneşti. Vom avea desigur dese prilejuri să revenim asupra acestei candidaturi, răspunzînd atacurilor serbede şi nedre­pte ce adversarii noştri îndreaptă îm­potriva lui Gh Lascar. Şi asupra celor ce am spus, ca şi asupra multor altor, vom mai reveni altă dată pe larg. Pentru moment însă ne­ oprim aici, în credinţa în care probabil că vom ră­­mînea pînă la sfîrşit, că dacă Gh. La­scar este candidatul de azi, el nu va fi şi nu poate să fie decit alesul de mini­­seminătate alta de­cît aceea de a fi trăit odată şi de a fi însemnat odată ceva,— de a fi un nume, şi nimic alta, — nu în­semnă a te vedea purtînd moartea în fie­care celulă şi în fie­care fibră, şi a sorbi din savoarea ei fadă, în începutul acesta de glorie postumă? Şi cu toate aceste, cine nu urează altuia adînci bătrineţe, şi cine nu şi le doreşte sie­şi ? Mai cu samă în zile, ca aceasta, cînd se face numărătoarea unui an, care a trecut şi se însamnă altul care vine­? Mulţi ani, şi adînci bătrineţe ? Aproape nici gîndim la conţinutul real al acestor cuvinte aşa de banale. Şi mulţi ani, pot însamna multe bucurii, dar în­totdeauna însamnă multe dureri. După cum bătrî­­neţe adînci, pot fi vreme de odihnă după luptă, dar în­deobşte sunt trudă şi sufe­rinţă. Şi dacă fie­care şi-ar face socoteala aceasta, şi dacă fie­care ar adînci ros­tul lucrurilor şi le-ar privi aşa cum sunt, —lumea tot nu va înceta de a-şi repeta aceleaşi sarbe de urări, pentru că dragos­tea de viaţă e însuşi secretul vieţei şi pentru că sentimentul acesta implică de la sine speranţa în vremuri mai bune, mai prielnice şi pururi mai frumoase. E. Herovann. LA MULŢI ANI! Strîngînd, in mîna-i epoasă, banul pe care i l’am întins, moşneagul mă urează din nou ; dragostea * viaţă,—» e.tîia Ladă »­­ilia obidă, in cît mă oi­mi 4iC în nun» . — De ce mă ţiLstem­i, bătrîne? Au crezi că mila mea,, ţiu ,p, adevărată, că banul ce-1 string. Tţţ mîna ţi rece, nu ţi l’am dat cu inima curată, şi plină ? Dar înţeleg bine că urarea aceea ba­nală, n’are înţelesuri ascunse, şi că din toată învăţătura pe care a cules-o în viaţa sa lungă moşneagului i a rămas a­ Ceasta,—că nu e ninj’c mai pozitiv şi mai intens în sufletul omenesc de cit dragostea de viaţă. c­­ A trăi, cu ori­ce preţ, în ori­ce chip, —a trăi bine , dacă se poate,—dar a trăi in primul loc, şi cît mai mult—iată sen­timentul fundamental a tot ce e fiinţă— omenească sau­ nu.—Pentru a trăi sin­tem­ răi, pentru a trăi sintem­ laşi, pentru a trăi suferim, pentru­ a trăi jertfim, tot ce ne poate sta în cale. Pentru a da v‘ rost vieţei ne făurim idealuri, imaginiTM misiuni înalte, finalităţi absurde, ,‘Orii deşarte şi sisteme etice care, to sunt decit expresia făţărniciei şi a egoismului nostru. E i­n timp—ce e drept— viaţa, privită într’o anume persperivă, are un aspect atrăgător,—cînd uricte­ţi puterea domină şi daţi putinţă creerului de a nâzui la toate acele locruri—iubire, glo­­rie, ideal, avere—pe care viaţa socială le-a consacrat ca buturi supreme. Dar cu timpul deşertăciunea vieţii se arată: iubirea se stinge, averile se ri­sipesc, gloriile apun,—şi în aceiaşi mă­sură puterile slăbesc, suferinţele cresc, trupul se ruinează, şi moartea ne înghite încet, încet, zi cu zi, ceas , cu ceas, cu fatalitatea ei inexoribilă. De ce să dorim adînci bătrîneţe ? Bă­­trîni, — cercul vieţei ni se restrînge ; o­­chiul nu mai poate privi în depărtări ne­ţârmurite ; şi pe cînd în jurul nostru to­tul se preface, vedem cum în fiecare lu­cru dispare cîte ceva din noi, şi cum toate legăturile cu noi înşine, cei de altă dată, se desfac una cîte una. De ce să dorim a fi bătrîni? Pentru a vedea cum ne mor cei tineri ? Pentru a plînge cu disperare pe mormîntul co­piilor noştri? Pentru ca în egoizmul fe­roce pe care-l exaltă suferinţele vrîstei să fim o povoară celor de cari suntem înconjuraţi ? Sau în fine pentru a sîngera de ingratitudinea fi ravă, ca bătrînul rege Lear, şi a primi le.­ fie­care paă injuria nedreptăţilor omeneşti şi a absurdităţilor soartei, ca nenorocitul Oedip? Fireşte, sunt şi bătrineţe senine, care se încunună de Veneraţie şi de linişte Dar pot fi oare chiar acestea un obiect de aspiraţie ? A te simţi redus la inuti­litate, la rolul unui idol inert, fără o în­ OAMENI ŞI LUCRURI ANI MULŢI... O psihologie cu totul aparte are m­o­mentul emoţionant al sfîrşitului de an Aci „momentul“ ci un termen matema­tic,—acel care înseamnă bătăile miezu­lui de noapte, cînd anul nou iea locul celui vechiu şi cînd lumea toată se dedă la serbări de zgomotoasă vese­lie si expansiune a revelionului ian iXil. umbra anei tristeţh fireşti: ’ 1 Sai 11 uliii pres ie triale iea u« ' . y, Firească e întristarea • arhhcmlu e bucuria. Căci anul cpf pune „?l Pe care imaginaţia arti.®1?1 8n. inladl* sează sub chipul y/Unicului moşneag care pleacă, girbov » a 51 îTMPovara* de ani, de par’-1 ,ar. . ..V?a* cu sine toată greutatea fetei Sf §niliei noastre, —înseamnă b-nu­ l fatal ° bucată ruptă din noi iis­e, înseamnă un an mai puţin în rcu* număr de ani, ce ne este sort’ sa traim Pe pământ. De ce, însă am înfăţişat artiştii, anul cel nou, sub’f.­ma copilului gingaş, cu pletele klor­e, făcute par’că din raze de soare, pj, md numai în zimbete, în fericiri în speranţe ? Căci în afară de iluzii n­ateriale ce surpriză ne poate aduce anul nou într’adevăr ? El nu vine ca o reînnoire propriu-zisă şi simbolizează doar această fatală osîndă legată de în­să­şi existenţa noastră pămîntească : scur­timea ei. Cei vechi dădeau mortului daruri şi dulciuri, ca să îmblînzească pe crudul Cerber la intrarea în raiu. E de sigur o imitaţie a acestui naiv obiceiu, faptul de a întîmpina anul nou cu tot felul de bunătăţi, cu prefăcută veselie, cu delicii şi cîntări. E o urmă de relegiozitate şi de temere în acea su­bită izbucnire a bunătăţii şi carităţii o­meneşti, în acele manifestări de dărnicie şi de galanterie, care in unele părţi merg pînă la uitarea falsei pu­dori şi culminează în duioase îm­brăţişări şi sărutări. Sunt lacrimi în acele rîsete şi graiul lor atît de clar, spune tuturora : „Viaţa e scurtă, moar­tea ne pîndeşte. Să trăim cu intensitate şi să nu înfrânăm plăcerile“. Iar sune­tele ciocnirilor de pahare, îmbinînd melodiile muzicei, sunt menite să adu­că ameţeala dulce a uitării, după cum parfumurile sunt numai tămite arsă pe altarele nevăzute ale unei divinătăţi te­mute şi pe care o implorăm ca să ne ierte, să ne lungească numărul anilor... Urarea e aceasta: „La mulţi anii“ Intâiu mulţi, apoi vine urarea : „fericiţi Omul, mic şi laş în faţa gîndului de moarte, cere în primul rînd numărul şi apoi calitatea. Intre cei mulţi se vor alege şi răi şi buni, iar în anii răi, îi ră­mîne speranţa că ceilalţi vor fi buni. Speranţa aceasta o sărbătorim în splendoarea şi veselia revelionului; eoul speranţei acesteia e în toată muzica şi în toată expanziunea universalei ser­bări.­Fără­ a fi o serbătoare a religiunei ea este a vitregei omeniri, căci este însăşi serbătoarea vieţei, a dorului de a trăi,—de a trăi ani mulţi... Rodion. Literatura celor mici In zil.îe festive. — Funcţionarii.-r-Elea -lor.—Cei cari scriu.—Răspunsul lor —Modă nouă şi veche.— In epoca solemnă a serbătorilor C­oiunului şi anului nou literatura se c dă cu osebire de „cei mici“. Nu mici ca vrîstă, dar acei modeşti,­­ umili, acei cari stau mai jos pe sca socială. Nu e dară de mirat că s’a­u mult, în vremea aceasta din urmă, pre funcţionari. Clasa lor­ cuprinde s. vastă legiune dazarmată în lupta n şi grea pentru existenţă: legiunea nită a oamenilor „cu remuneraţie budget mică şi cu familie grea“, a lora in sfîrşit a căror existenţă subi rămîne mereu expus la bunul plac regimului la putere. Din toate aceste puncte de ve soarta lor interesează şi induioşeaz nu e de mirat că doi poeţi de la d-nii Angliei şi Iosif, le au închinat mătoarea ELEGIE Ah, viaţă necăjită de mici Ce scrieţi voi într’una în Ce ţăcăniţi într’una voi j J A ‘ Ce ’nsamnă toate acestr,^3^ i De cifre, cu eterne A?1TM *1 £ ■ Fără’a putea s’ajr ’ { 321 mai bog: Li J ca e r r,_. . . dă nouă, cu mîneci­­: °i robl de r lustri.. Tn ralim ‘ ajunge o rază de lumii. p“ ,ar; voi cu ’ntuneric pe atîtea a ser g jQ riimări e noapte și trec a voa; -im rlîn r» ^ - T’* ’ "* deii­ou ae birouri călimări­e n­oupb Lforipfi AfrirS » c/Msrft î TM " 5 • '■ - - CViCw . f --ww. »i 1 i j cucoa e. . Ce gust aveţi într’una să forfecaţi cu­poane Şi să schimbaţi la poliţi ce nu sunt ale voastre ? .. iiu v’ amintesc de ceruri hîrtiile albastre? i iu vi se pare vouă că sunt bucăţi cer ? De ce închideţi cerul în lăzile de fier? Dar voi tăceţi şi scrieţi în catastife . .. Şi adunaţi coloane de cifre fără rost, Ori ţăcăniţi într’una la vr’o m£ ună rost... Ah, viaţă necăjită de mici funcţionari Această elegie a poeţilor sentimen­tali a primit un spiritual „Răspuns­ al „micilor funcţionari“. Regretăm că, din lipsă de spaţiu, nu putem reproduce de­cit o parte din excelentele strofe . Da, aveţi dreptate, noi o ducem prost. Ţăcănim într’una la maşina Yost, înnegrim h­îrtie, forfecăm cupoane, Urmărim cu ochii tinere cucoane Care trec pe stradă şi trăsuri şi lume... Pretutindeni zgomot, soare cald şi glume,— Vremea par’că-şi merge mersul în galop Şi aspectu-şi schimbă ca ’n caleidoscop,— Iar noi stăm de-o parte... Asta ni­ e viaţa: Tot mereu aceiaşi, seara, dimineaţa, — Slujba, facultatea, birtul şi chiria, Peste tot apasă grea—monotonia.. Dar poetul-funcţionar afirmă că în su­fletele lor de modeşti este loc pentru vis, pentru frumuseţe, pentru simţire. Ba se pare că în atmosfera sumbră a birouri­lor literatura, poezia îşi are apostolii săi în rîndurile funcţionărimei . ...O, nu e geea viaţa, domnule A. Mirea,— Dar avem Iubirea ! Dar noi sîntem tineri, noi avem spe­ranţe. Cînd ne ’nchidem visul în obscure stanţe, (Nu ştiţi că noi facem şi literatură?) O, atunci se schimbă vitrega natură ! Ne-aminteşte—teancul de hîrtii albastre Cît de larg e cerul visurilor noastre,— O, atunci, maestre, călimara-i plină De o noapte care scapără lumină, In biroul umed soarele coboară, Foarfecele cade, fantezia zboară, Ţăcăne maşina ritmul unui vers 1 — Voi atingeţi culmea ; noi sîntem în mers...*

Next