Opinia, mai 1910 (Anul 7, nr. 1004-1026)

1910-05-01 / nr. 1004

5 bani Exemplarul ABONAMENTE lin an 6 luni ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Red&oţin se simteMmnţMs IAŞI Str Primăriei 27 Sub direcţiunea unui Comitet 5 bani Exemplarul ANUNȚURI Un rând în pag. HI, 50 Bani 4­ Anwîvn. No. 1004 Sâmbătă 1 Mai 13­0 Neutralitate Trăim în epoca vorbelor şi a tine­relor de graiu. Inventatorii sînt Carpiştii, fiind-că ei au a se plăti astă­zi o­­ vorbe faţă cu atitudinea ce au păstrat 3 ani de-a rîndul cu privire la liberali. D.­­­. C. Arion a fost mai fericit în alegerea expresiei. O-sa a zis, că junimiştii au valsat trei ani cu libe­ralii, ei făsînd pe dama şi liberalii pe cavalerul. A valsa în politica juni­mistă însemnează a conlucra de pe banca minorităţei cu guvernul. E prea evidentă cauza acestei val­­sări cu liberalii, căci dacă azi juni­miştii se mai ţin ca partid, e că au avut sprijinul direct al guvernului. Am arătat de atîtea ori, ca în această privinţă d. Carp nu s’a desmint t; el­e pururi codiţa liberală vîrîtă cu ştire în partidul conservator, ca să re facă interesele şi jocul lor politic. D. Carp a lucrat cu d. D. A. Sturdza să doboare pe Lascar Catargi; tot d. Carp a lucrat cu d. Studza să do­boare pe d. Gh. Gr. Cantacuzino; tot d. Carp lucrează azi cu d. I. I. Brătianu ca să dărîme partidul de­­mocraticonservator și să doboare pe Tarțe Ionescu. Între d. Carp și liberali e o par­tidă de vals, veche de 14 ani, în care cavalerii s'au schimbat cu vremea, pe cînd onorabila damă a rămas a­­ceiaşi, mulţumită fiind de turul de vals. Şi care era alta ce o fredona la urechea madamei Carpiste cavalerul liberal? Era simplă, unisona, ca la o ţiuită ; noi vă aducem la putere, noi vom recomanda Regelui ca să însărcineze pe d. Carp ou formam cabinetului. Mai înşelătoare vorbe nici nu se putea. I li-au fost cîntat la urechi în 1899, s’a înşelat, i le-a fost cîntat la ureche In 1904, s’au înşelat. Valsul a continuat pînă ori, pînă cînd ma­dama ameţită de atîta vals fermecă­tor s’a desmetecit şi a început să vază ridiculul situaţiei sale. Dar iată, că unul din mareşalii d-lui Carp, d. Alex. Marghiloman inter­vine şi declară manifestanţilor veniţi să-l aclame, că in fine a eşit din neutralitatea sa faţă de liberali, şi a­­cum va intra în acţiune. Unul zice că a valsat, altul zice că a stat în neutralitate. Cred mai feri­­cită expresia d-lui C. C. Arion şi absolut improprie a d-lui Marghilo­man. Cind valsezi cu cine­ va, nu se poate să-ţi fie absolut indiferentă pe­rechea aleasă; şi chiar în cazul indi­ferenţei persoanei, ai ca motiv plă­cerea cea aleasă a dansului, în dra­gul căruia perindezi din­ dansatoare în dansatoare. Cine valsează are pasiu­nea jocului şi nu-i e indiferent val­sul, care îl faruică prin vine. A val­sa este tocmai a eşi din neutralitate, căci în toiul valsului, neutrul stă pe scaune de o parte şi vorbeşte de cei ce sa rotesc în vals. Dar lăsînd figura de o parte, oare adevărat ar fi spus d. Marghiloman cînd a caracterizat de neutralitate atitudinea Carpiştilor faţă de liberali ? Cred că nu a spus adevărul, sau ştiindu-l l-a tăinuit cu intenţie. Două din alegerile generale din Maiu 1907, guvernul d-lui Sturdze fiind silit a primi cîte-va candidaturi conservatoare a nuanţat de atunci preferinţa, de oare-ce toate elemen­tele Carpiste şi Cantacuziniste au fost susţinute pe faţă, li s’au retras adversarii şi i-au ales; pe cînd mai toţi prietinii d-lui Take Ionescu au fost combătuţi cu îndărătnicie, de pe atunci dîndu-se indicaţiile politice faţă de noi. Să fi fost aceasta o ţinută de neu­tralitate politică? Au venit evenimentele, ca partidul conservator să-şi dea două organi­zări. D. Carp a luat atunci pe faţă o atitudine ostilă nouă şi foarte prie­tenoasă liberalilor. In schimbul a­­castei prietenii politice guvernul a bine­voit a susţine candidatura pe faţă a cîtor­va junimişti, ca Delavrar - cea la Focşan, T. Rosetti la Bucu­reşti şi alţii. Şi toate acestea cu ce scop? Ca să ne nimicească pe noi Şi că aşa au fost lucrurile, stau do­vadă vorbele spuse cu mindrie de păgubitoare d. P. P. Carp, că peste 3 luni nu se va vorbi da aventura Takistă. Se vede, că d. Marghiloman a uitat valoarea cuvintelor, da a caracteri­zat prin neutralit la toată apropierea ce se stabilise între partidul d-tale și guvernul liberal. D. Marghiloman știe prea bine de ce natură au fost conciliabulele cu liberalii; ştia în ce scop se făceau a­­cele conciliabule; mai ştie ce foloa­se directe au tras din aceste conci­liabule, şi că dar, tocmai opusul neu­tralităţii politice a fost practicat. Da cît, această neutralitate politică a pervertit bunul simţ al Carpişti­lor, şi i-a îndepărtat de la simţul rea­lităţii. De unde trei ani au stăpînit cu totul, astă­zi au luat cîmpii. Se silesc să facă în Capitala ţării caia ce se făcea acum 30 de ani cu ves­titul popa Take. Azi geamuri sparte, miine capete sparte. Azi huet şi bucluc; şi trei ani pa­ralizie politică. Nu numai simţul realităţii l’au per­­dut junimiştii­, dar şi al legalităţii, ei fiind în formă cei mai constituţio­nali oameni. In foc de a frce apel la ţara legală, care cu votul poate ră­pune guvernul, ei recurg la stradă, agitînd masele şi producînd scene sălbatece în plin secol al XX-lea. Iată de ce am zis la început, că neutralitatea, aşa cum a înţeles-o d. Marghiloman, le-a f­ost păgubitoare junimiştilor in luptele lor de a veni la putere şi a se menţine la putere. Gh. Ghibănescu Manifestaţia din Capitală Un partid politic, care avea înscrise pe stindardul sen, „ordu­se şi legiditate“ -r,a poate da aprobarea sa, nici pe de departe, scenelor de var­dilism ce s’au desfăşurat alaltă­ieri seara în Capitaă. Nu strada aduce un partid la pute­re, nu strada răstoarnă un guvern. Guvern le sunt ale ţă­rei, ea le aduce ea le retrage creditar. Actualul guvern n’a fost expresia reală a ţării In Martie 1907; actualul guvern sa menţine la putere la dispre­ţul ţărei. Situaţia aceasta este limpede. Dacă guvernul nu-şi dă seamă de dînsa, dacă totuşi, se menţine la putere, excitînd spiritele, aţîţind masele flămînde­­ cu atît mai rău pentru guvernul liberal. Cu toate acestea, considerăm ca sălbatece excesele de alaltăieri şi le desaprobăm cu atît mai mult, cu cît ele erau evident opera unui partid de guvernămlnt, care se află ascuns în dosul anonimilor, cari, spre a încerca o răsturnare a guvernului s’au dedat la excese, la bătăi, la spargeri de gea­muri şi la profanare de statue. D. Take Ionescu, într’un interview a declarat că este mulţumit, că şi cea­laltă opoziţie a început să facă opoziţie, dar că nu poate da lecţii altora cum să facă opoziţie. Şeful nostru a desaprobat, deci, fe­luritele manifestaţii junimiste şi n’ar fi putut face altfel, omul superior, care este pentru legalitate şi pentru ordine. Excesele de alaltăieri erau prea prost mascate ca firma junimistă să nu fi reuşit la văzul tuturor. Ele au îndepărtat din nou venirea junimiştilor la putere şi, de­şi adver­sari, dorim ca junimiştii să reintre în legalitate şi alături de noi să lupte pentru ordine, lăsînd nerînduiala că apanaj exclusiv a­ colectiviştilor. DESPRE DISCURSUL Dili Al. A. IADAREU Fruntaşul nostru iubit, domnul Alex. A. Bădăreu, a rostit Sîmbătă, la clubul conservator-democrat din Iaşi, un nou discurs politic, de cea mai mare însem­nătate. Importanţa acestui discurs, de altfel ca şi a tuturor celorlalte discursuri rostite de către d Bădăreu, în ultimii ani, rezidă eminamente în puterea sa cu adevarat măestră, de a privi şi ex­plica evenimentele politice ajunse la ordinea zilei. Cu ocaziunea discuţiunei asupra Con­tenciosului administrativ, d. Bădăreu a ştiut să se impue admiraţiunei tutu­ror. Lipsit de frazeologia stearpă a o­­ratorului de ocazie, el priveşte cu a­­dincime situaţiile şi ne uimeşte prin fecunditatea ideilor sale originale. Po­­sedind, în cel mai înalt grad, simţul de intuiţiune globală a lucrurilor şi fără de care cineva nu poate fi socotit ca om politic, el se impune atenţiunei noastre, nu prin violenţa limbagiului ce ascunde de cele mai multe ori o slă­biciune de glndire, dar printr’o expu­nere clară şi plină de demnitate, a pu­ternicilor sale intuiţiuni politice. Nu avem intenţiunea de a face aici un nou rezumat al discursului rostit de către d. Bădăreu. Iarăşi, nu voim a face o analiză, ori cît de sumară, a a­­cestui admirabil discurs, de­oare­­ce ideile Căre­i formează conţinutul şi care abundă de pretutindeni, sunt atît de variate, de complexe şi de importante, în­cît, ori­ce analiză, ori cît de sumară, ne ar sili să depăşim cu mult cadrul mic al acestui articol. Suntem insă ademeniţi, să ne oprim la una din ideile conţinute în discursul d­lui Bădăreu şi anume aceia, că as­­tâ-zi, un partid politic nu mai poate aspira la cucerirea puterii politice a Statului, prin simpla agitaţiune „a stră­­zei“. Şi aceasta pentru simplul motiv, că de unde pină astă­zi, Întreg constituţi­onalism­ul nostru nu-şi găsea expresia şi tăria la realitatea politică a ţării, astă­zi, dimpotrivă, pentru întăia oară in viaţa constituţională şi parlamentară a ţării noastre, un curent se afirmă în chip permanent, se zbuciumă, se ma­nifestă şi se impune pe zi ce trece. Lu­crul acesta este de netăgăduit. Partidul conservator-democrat este o forţă vie şi peste care nu se va putea trece, fără a nu se călca în picioare însăşi raţiu­nea de a fi a constituţionalismului nos­tru. Ori­cine are, în această ţară, a precumpăni forţele politice ce voesc a cuceri puterea Statului, va trebui nea­părat să ţină seamă de acest mare şi unic trezitor al conştiinţei noastre ce­tăţeneşti şi care este partidul conserva­tor-democrat. In aceşti din urmă ani, s’au produs fenomene importante în viaţa politică a ţării noastre. S-a produs acest feno­men, ciudat pentru moravurile politice în care ne am născut şi prin prisma cărora ne-am deprins a privi lucrurile a trezirei conştiinţei politice individuale ce va marca de­sigur, sfirşitul politicei orientale " coups de cravach". Şi nu e posibil ca partidul politic ce pentru pri­ma oară în această ţară, nu a trăit şi nu trăeşte, de la întem­eiarea sa şi pînă astă­zi, de­cît numai prin puterea pe care­­ o insuflă masa cetăţenească, nu e posibil, zic, ca un asemenea partid să fie nesocotit de către acei care au a judeca şi cîntări forţele politice reale ale ţării, prin valorificarea cărora pu­tem obţine guverne tari şi fructuase. Altfel, ar fi să dezasperăm pentru tot­deauna de a mai vedea vreodată, mani­­festîndu-se in această ţară spiritul de independenţă politică; ar fi să condam­năm, pe la început chiar, cea dintâi trezire a conştiinţă noastre politice şi prin această să ne îndrumăm pentru totdeauna, spre abisul nemerniciei şi al nedestoiniciei. Partidul conservator democrat, faţă de celelalte două partide politice aşa zise istorice, are meritul necontestat de a fi lucrat fără preget la ridicarea maselor cetăţeneşti din toropeala în care erau căzute; el a făcut să se nască credinţa în sufletul mulţimei, că voinţa cetăţe­nilor stă mai presus de ori­cam­ alta şi că momentul a sosit pentru a pune ca­păt, odată pentru tot­deauna, simula­crului de constituţionalism, ce a înă­buşit ori­ce spirit de iniţiativă, de in­dependenţă şi de originalitate a rasei. Partidul conservator-democrat a reuşit pe deplin în admirabila sa operă de regenerare politică a ţării. lui îi revine întreg meritul de a­ fi priceput la timp, printr’o puternică viziune politică a re­alităţii ascunse, că a sunat ceasul din urmă a politicei orientale tradiţionale şi că de aci înainte, un partid, pentru a guverna, trebuie să se pună în pre alabil, în contact direct cu masa ce­tăţenească, să trezească în ea conştiinţa politică adormită şi s’o determine, astfel să voiască Acesta este rolul util, pe care parti­dul conservator democrat l’a avut pănă acuma şi de care el va ţine seama şi pe viitor ; aceasta este, iarăşi, marea în­văţătură politică, pe care ori­cine trebue să o tragă din desfăşurarea evenimen­telor întîm­plate în ultimii ani. Ţara reală, în marginile sistemului actual de vot, a fost chemată la o viaţă publică, adevărată, prin mijlocirea partidului conservator democrat, atunci cînd, a­­mîndouă celelalte partide istorice, nu numai că nu au contribuit cu nimic la această operă de dezrobire politică, dar încă au şi îngreuiat-o printr-o înţele­gere greşită a evenimentelor. „Ordinea“ OAMENI Şl LUCRURI Viaţa ’n înălţime Pînă să intram în săptâmîna Cometei — cu literatura ei specială, cu senzaţiile ei speciale,—ne aflăm în sâptămîna a­­eroplanului. Mii de vizitatori au defilat in aceste din urmă zile in faţa curieru­­lui aparat, atît de simplu la vedere, a­­tit de modest în închisoarea lui de pînză, de unde pare că vrea să se arunce in zbor la cea dintâiu filfu­ra a aripilor bă­tute de vînt... Părere, simplă părere : căci astăzi a­­paratul nu mai este o jucărie a atmos­ferei,—ci Intru cîtva stăpînitorul ei, gra­ţie acelor motoare minunate cari știu să imprime preciziune îi mişcări, ordine, şi cumpătare. Intru cîtva... Căci ar fi să exagerăm lucrurile şi să forţăm adevă­rul ştiinţific fără folos Acest mic dar admirabil aparat vine din St Sebastian, pe coasta Spaniei, unde a concurat la acea istorică întrecere de aeroplane, în timpul căreia a căzut­­ victimă viteazul Leblond, sfârținîndu-se de una din acele nemiloase stînci pe care marea le-a fă­cut să răsară pa coastă, par’ca înadins, ca să sfideze spiritul omenesc întreprin­zător și nemit de la learne—premergăto­rul mitologic al tuturor zburătorilor—pînă în zilele noastre. Şi cita victime va cere încă lupta pentru cucerirea aerului pînă sâ se poată rosti cuvîntul mîntuitor „Eli­ri­ka“ ! Am găsit ! Că se va găsi, nu încape îndoială. Mintea omenească a n­scocit atîtea mij­loace de loco­moţiune : trenul şi vaporul şi balonul şi automobilul,—pornind chiar de la modesta bicicletă prefăcută în mo­­tociclu. Toate aceste ni se par astă­zi lucruri banale, elementare,—iar cita ceva din toate aceste regăsim în aeroplanul dir­ijabil care a cucerit aerul, dar n’a luat încă în stăpînire­“înălţimile, cu toată iuţeala mişcării de aproape o sută kilo­metri pe ceas. ..Ctnd celebrul Blériot, trecînd canalul Mînecei, a ajuns pe ţărmul englez, apa­ratul, zdruncinat da propria sa putere, ce sfarîm­ă întocmri cum un cazan s’ar risipi sub presiunea enormă a aburilor pe care-i închide hermetic în lăuntrul său. Ca nişte relicvii sfinte englezii au ridicat şi au păstrat risipitele frinturi mici ale aparatului care nu mai existau decît sub această formă, în muzee isto­rice sau în casele unor amatori. Dar principiul fusese găsit şi de apurarea consacrat: omenirea poseda taina cea mare a dirigiabilelor şi peste puţin spor­tul şi industria automobilelor aveau să compteza cu rivalitatea istorică a spor­tului şi industriei de aeroplane cari stâ­­pânesc astă­zi toată curiozitatea şi toată însufleţirea. E pasiunea zilei şi nu moda zilei. Pentru că suntem în faţa unui sport care poate va revoluţiona, peste puţin, or­ganizaţia societăţii omeneşti şi mai mult decît doctrina cutărui filosof ori econo­mist. Navigaţia aeriană poartă în sine şi uşurinţa gindului şi greutatea faptei,­­ arta şi ştiinţa, visul şi acţiunea în ace­laşi timp. Cu ea trăim de pe acum mo­mente din viitorul omenirii, din viața a­­celor ce vor veni pe urma noastră. Radio». După conferinţele generale — Educaţie şi i­nstrucţie — In privinţa educaţiei intelectuale din capul locului trebue să facem consta­tarea că nu e vorba de educaţie, ci nu­mai de instrucţie, care sunt două lu­cruri cu totul deosebite. Educaţia are de scop de a pune în stare creerul să funcţioneze după felul său propriu de activitate, pe cînd instrucţia are de scop numai de a mobila mintea cu tot felul de cunoştinţi. Un cap bine instruit, este ca un dulap plin cu o mulţime de obiecte frumos etichetate şi care sunt la dispoziţia noastră, pentru a le lua cînd vrem. Pe cînd un creer bine des­voltat, bine educat este un creer care, chiar dacă nu posedă multe cunoştinţi, totuşi este în stare de a scoate din pu­ţinele cunoştinţi care le are, lucruri mi­nunate, spre a le combina în vedere de a constitui ceva nou. Un asemenea creer va fi în stare în orice împreju­rare să prindă o idee, s’o discute şi s’o găsească fără ajutorul nimănui. El va trăi prin sine, ceea ce un creer bine in­struit nu va putea. Pe acesta, Îndată ce l-ai scoate dintr’ale lui, se va rătăci şi va deveni ridicol. Acest lucru a fost susţinut de toţi pedagogii mari, din cea mai depărtată antichitate. Aşa bună­oară, chiar Plutarc, vorbea despre „sfor­ţarea personală"­, de „asimilarea celor ce învăţăm pentru a face din ele lucrul nostru“. El zicea că „sufletul nostru este un cămin de încălzit şi nici de cum un vas de umplut*. Erasm ne po­­văţuia că trebue să facem ca albina, care culege sucuri de pe diferite plante şi le preface în stomacul ei într’un pro­dus cu totul nou, care nu seamănă cu produsul nici al uneia de pe care a fost cules. Rebelais şi Montaigne au im­agi­nat un plan de educaţie care şi pentru timpurile noastre este un ideal. In timpurile mai d’incoace şi pe vre­mea noastră mulţi pedagogi au formu­lat multe adevăruri asupra educaţiei, dar fiind că ele nu conveneau timpu­lui, au fost combătute şi cei care le emiteau, chiar ridiculizaţi. Să nu cităm pentru aceasta de­cît pe Rousseau şi pe Spencer. Părerile acestea sunt citate numai de paradă, ele n’au fost urmate nici odată In locul lor au fost aplicate cu toptanul mormanele de teorii făcute la birou de oameni cu multă imagi­naţie. Aceasta a făcut să scrie un scriitor modern, că dacă un cataclism ar veni să distrugă tot ce s’a scris în pedago­gie din timpurile cele mai vechi şi pă­nă astă­zi şi să nu rămîie decît coperile lui Montaigne, Rousseau şi Spencer, ar fi Într’un ciştig nemai­pomenit. Cu a­­jutorul acestor scrieri s’ar clădi o e­­ducaţie ideală, care ar da o lume plină de mulţumiri şi de fericire. Dacă ne uităm ce am făcut noi tă­cem aceeaşi constatare, s’a făcut instruc­ţie multă dar educaţie foarte puţină, ceea ce nici nu s’ar putea cu clasele noastre prea numeroase şi cu o canti­tate de materie aşa de mare şi aşa de rău alcătuită. Pentru a săvîrşi o operă educativă temeinică tribue o metodă excelentă, elevi puţini, materia de în­vâţămînt să fie apropiată de mintea co­piilor şi la opera de educaţie în plural să ajute şi părinţii şi societatea, ca să fie o continuitate între ceea ce copii aud la şcoală, acasă şi pe stradă. Şi noi ce facem ? Noi nu avem să ţinem seamă de aceste lucruri. Este o lege in psihologia pedagogică că un copil nu poate pricepe lucruri şi situaţii căci ies din cercul lui de activitate. Aceasta este o lege mai de mult formulată. Alta este care am mai pomenit-o odată, că sufletul copilului nu seamănă nici pe departe cu sufletul omului matur, că copilul nu este un om în miniatură, care are toate calită­ţile şi defectele acestuia numai în mă­suri mai mici. Nu, copilul este o fiinţă specială cu calităţile şi defectele ei pro­prii. La el diferitele facultăţi ale sufle­tului apar pe rând, la anumită vrîstâ. Aşa bună­oară dacă luăm puterea de abstracţie, această calitate a sufletului nostru apare la unii copii la vârsta de 7 ani, dar la alţii chiar la 12. A lua cunoştinţile­ cu toptanul şi a re­ticărui in mintea unui copil înainte ca să se fi desvoltat anumite facultăţi aie spiri­tului, care să-l ajute sa şi le asimileze acele cunoştinţi, este a face cea mai mare greşală pedagogică. Citeva exemple ne vor da dreptate. La Limba romînă in loc să se vorbea­scă, se învaţă o mulţime de reguli şi de definiţii de care copilul care rămîne cu clasele primare nu va avea nevoe. Cu toate că nimic nu este mai ferme­cător de­cît stilul copilului care scrie în cea mai mare libertate, totuşi la compunere îi impunem să copieze mo­delele altora. Şi rezultatul? Un copil din şcoala

Next