Opinia, iunie 1910 (Anul 7, nr. 1027-1049)

1910-06-01 / nr. 1027

v bani Exemplarul ABONAMENTE Un an ,­­ 6 luni o o o o o 0 0 8 20 lei IAȘI Str Primăriei 27 ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT B bani Exemplarul ANUNȚURI Un rând în pag. EU, 50 Bani » »» »» it IV, 40 ft Liberalii sfidează ţara Avem supt ochi cele zise de frun­­taşii liberali la marea lor întrunire din Bucureşti. Şi a vorbit Camera deputaţior — d. M. Ferekide. Şi a vorbit Senatul—d. C. Ci­mescu. Şi au vorbit bătrîn­i partidului — d. C. Nacu şi Al. Mitescu. Şi a vorbit tineretul din centru — I. Mih. Duca şi C. Banu. A vorbit şi guvernul—d-nii Emil Costinescu şi Ionel Brătianu. Cu toată cernerea făcută p­int­re oratori, cu toate ciuruirea sentimen­telor şi tendinţelor vrăjmaşe ce clo­cotesc în partid, cuvîntul de ordine iu­ dat, că guvernul e omogen, par­tidul e omogen, programul de gu­vern neistovit şi că dar, faţă cu o o­­poziţie ruptă şi agresivă, datoria gu­vernului liberal e de a rămînea la putere. Întâia observare generală: din a­­erul general al întrunirei reiese mai mult o atmosferă de osanale şi de admiraţiuni reciproce, care tocmai cu vădită intenţ­e ascund stările de fapt ale partidului. Precum fumul gros de deasupra craterului acopere grozăvenia genunei vulcanului, ase­menea şi osanalele de admiraţie, ce se ridică celor interesaţi acoperă ge­nunea putreziciunei lor morale şi politice. Excesul de osanale arată clar, pu­treziciunea politică a regimului, cum şi adîncile dezbinări, ce clocotesc la baza partidului. O a doua observare generală, e că prin ciuruirea listei s’au scos gene­roşii gălăgioşi şi găunoşi, cari deve­­niră agres­vi în timpul din urmă, şi prin tactică şi disciplină de partid au fost scoşi pur şi simplu de pe listă, pentru a nu strica acordul o­­sanalelor. Şi după toate aceste cerneri şi chi­nuri, iată Senatul, iată Camera, iată pe bătrîni şi tineri, toţi într’un cer doved­nd ţării, că opera politică a guvernului nu e isprăvită şi că dar, faţă cu termenul legal al legislaturei mai au sesiunea a patra, care trebue să închidă rodnica legislatură actuală, întrunirea a avut caracterul unei polemici cu opoziţia. Mai toţi orato­rii au stat de vorbă cu opoziţia, răs­punzînd la criticile drepte aduse re­­gimului liberal. Dacă contra Carpiş­­tilor oratorii au avut cuvinte de a înfiera agresiunile făcute în seara de 28 April la locu.’n­ele miniştrilor, contra noastră n’au avut ce aduce de cît aşa zisa lăcomie de putere. D nii C. Nacu şi C. Banu ne au făcut c'nstea de a se ocupa de noi, cel întîiu acăţîndu se asupra firmei, cel de al doilea asupra imboldului, care a provocat succesele noastre. Cît e de conservator şi cît e de democrat partidul nostru şi şeful nostru stau dovada cei 17 ani de activitate rodnică şi positivă, ce şe­ful nostru a dat ţării, în numele ideii conservatoare, iar democraţia con­servatoare are tăria şi siguranţa în masele compacte de cetăţeni, ce s’au înscris în rîndurile noastre, cum şi în miie de voturi, cu care candidaţii noştri au întrecut pe candidaţ­i gu­vernului, cu toate ticăloşiile admi­­nistraţiei, desfac ate ori unde au fost alegeri parţiale. De aceia glumele d-lui C. Nacu nu se încadrează cu pretinsa măreţie a întrunirei; iar bănuiala ce a arun­­cat’o d. C. Banu că succesele noas­tre s’ar explica prin lăcomia de pu­tere, d-sa ştie prea bine că puterea nu vine de cît cu­i se cuvine, şi ţara singură e în drept să designeze cui se cade să i­a puterea. Dar, şi aici e nodul chestiunei. D. Emil Costinescu, ministru de finanţe, a mers aşa de departe cu sfidarea ţării, că şi-a permis să eri­jeze în principiu, că numai doi fac­tori pot dărăma un regim : Regele şi parlamentul. Iar ţara pe care politica liberală a îngrămădit-o în vagoane de toate clasele ca să vină cu miile pe gratis, şi cu dînsa să-şi facă ochi că încă îi are asentimentul, această ţară nu cîntăreşte pentru nimic în ochii Excelenţei sale, d-lui Emil Cos­tinescu. Da, ţara serveşte liberalilor ca ogor de experimentat anarhia şi ţara a­­nonimă fără răspundere e asmuţită la ori­ce ocazie ca să tulbure ordi­nea , iar ţara legală, aceia care sin­gură are putere de a impune păre­rea ei, e ştearsă de pe harta politică liberală. Aceasta singură dovedeşte starea de decădere a regimului li­beral. Iar mai pre­sus de toate şeful par­tidului a reentat îmbărbătările uzate ale unei sesiuni rodnice, — după ce aceasta de a treia a fost o batjocură— și în figuri sarbede supte din o lec­tură de anecdote istorice a încheiat cu foc bengal marea întrunire libe­rală, trădînd mentalitatea bătrânului Ion Brăteanu, care se lăuda cu străi­nătatea, iar de la Greci în loc de a vorbi de Domokos a început cu Sa­­lamina şi cu Temistocles. Cu asemenea întrunire s’a făcut o mibroseală în banii ţării, dar regimul n’a cîştigat nimic, şi s’a desgolit cît e de putredă pretinsa armonie poli­tică liberală. Gh. Ghibănescu Belcic la congresul liberal — Asasinal lui Taman declară, că a făcut parte din delegaţia clubului li­beral din Iaşi — Să trăiţi, sărut mînă, domnule prim-procuror. Sîmbată dimineaţa mă aflam în piaţa Halei. Fără de cinci bani în buzunar, am reuşit să tîrguiesc mai multe d’ale mîn­­cărei, nu doar pe tibişir, nici cu bani peşin, ci fără para chioară in buzunar, cum vă spuneam, dar cu talentul meu. După aceea m’am a dus la crîşmă la „cinci drumuri", am mîncat, am băut vin cu sodă, am pus furculiţa şi cuţitul în buzunar, am deschis fereastra ce dă în stradă şi am ieşit la aer curat. Ducîndu-mă aşa în vale, înspre strada Albă, trecui pe lingă casa lui conu Ta­­nase Gheorghiu, care se afla în grădi­­niţă. „Sărut mina, cucoane, ii zic eu“. .Pare că te-aşi cunoaşte“, răspunde ec. Tanase. „Cum să nu mă cunoşti : eu sunt Popovici Gheorghe, alegător, om de al dv“. „Ia poftim înăuntru, îmi zice cc. Ta­nase". Intru eu înăuntru, cc. Tanase îmi deschide uşa de la cancelarie şi mă pof­teşte să intru eu mai întăiu. Eu îl împing, el mă împinge şi iată-ne Înăuntru. „Şezi, îmi zice el“, „iacă şed“. „Fu­mezi“ ? „Cum să nu“. Şi cc. Tanase îmi întinde o tabacherniţă. O iau in mină, o cîntăresc pe sub masă , grea—argint cu­rat. Trebue să mai fi avînd pereche la dînsa, mă gîndesc eu, şi bag tabacher­niţa in tureatca ciubotei. — Vrea să zică eşti de-ai noştri ? — Din tot sufletul cucoane Tanase. — Dacă eşti de ai noştri să mergi astă­zi cu noi la București. Cum ai zis că te chiamă ? — Popovici Gheorghe, sărut mîna, din neamul Popoviceștilor. — Ce profesiune ai ? Sunt om gospodar. Un stînjen de foc de vie am, un bordei, mai vacă, mai bou, mai să mă iertaţi doi porci... — Iată, ai un bilet de drum de El: la dus are să-ţi iee jumătate, la întors cealaltă din bilet. Ai să mergi cu noi. Du­minică să vii la băile Eforiei. După a­­ceea am să te prezint primului ministru și cînd te va întreba cum ie pe la Iași, tu să răspunzi: „cum nu se poate mai bine“ ! Am luat biletul, l’am lus în buzunar și am întrebat: — De... ce. Atanase, bun o fi el bi­letul, cu el te duce trenul. Dar »torna­chiul ? Lui ii trebue aghiazmă și ceva naforă — Mia dat și cinci franci și mi a zis „la revoar, la gară“. — La revoar cc. Atanase, sărut mîna. Cînd să ies, văd eu că omul se uită la dreapta, la stingă, sub nuia, se caută, scotocește — Ei fi prăpădit ochelarii, pacatele mele. — Nu. Tabachera. — Ai s’o găsești. La revoar. Cc. Atanasie m'a dus pînă afară la poartă. Tocmai trecea o birjă. — Ia stai mă, îi zic eu. Poți veni de seară la 8 jum., să mă iei la tren? Pot. Unde stați ? — Strada de sus, drept Ungă alamar. — Știu. — Apoi dacă știi să vii. Dă arvona. — Poftim 1 leu. — Doi să dai, pungașule. Vă știu eu pe voi, birjarii. Cînd m’a văzut cu ce. Atanase—cum era să nu-mi dee ?* I Seara am venit la tren. Pe jos—se în­ţelege. Biletul de tren l-am vindut cu 15 lei. Am mers grabă. Am petrecut halal. Am vîndut taba­chera lui cu Atanasie şi am tras o be­ţie ca aceea. înapoi am venit tot gratis. Acum sunt iarăşi în Iaşi şi mă pun la dispoziţia dv., d-te prim procuror, cu o singură condi­ţie , dacă mă veţi prinde. Cu profund respect­­Bilde zis şi aeroplanul p. c. C. Un smintit CATE­VA NOTE Cronica scandaloasă a laşului a adău­git o pagină proaspătă la înaltele ei vo­lume: un părinte profund îndurerat ar fi descoperit, într’o mahala a laşului, un cuib de amorezi, eleve, cu peştelce sco­lastice d’ineinte, făceau lecturi amuzante şi probe practice de istorie, cu elevi în plină uniformă şi cu număr pe tunice. Nimic nou sub soare. In şcoalele se­cundare ale centrului cultural, în bietul Uşi al lui G. Asaki şi al lui Miron Cos­­tin, bantu e cea mai mare imoralitate. Dacă pe sub bănci, în timpul clasului, nu se savurează proza Neamului Romă­nesc, nici acea a Titirezului, se citesc sau se scriu srisori de dragoste. J mele, cu număr la tunică, cîntă frumuseţea sal­­cîmului, pe cînd juna, despre care cei de acasă se plîng că îe anemică din cauza excesului de învățătură—acea jună scrie poste-restante, rădică de acolo scri­sori sub cifra 1000—Bonheur, şi are şi un pied­e terre în Sărărie, în comun cu alte perechi — căci mijloacele materiale restrînse dictează această concentrare amoroasă sub unul şi acelaş acopere­­mînt. Actualul ministru al instrucţiei, cînd va afla despre toate acestea, va comite, probabil, o nouă lugubră circulară în care va protesta contra atrupamentelor în a­­ceeaşi cameră şi în contra imoralităţei în genere. Atît va face. Şi pas de va putea stinge pojarul elevei o biată circulară ministe­rială ! Imoralitatea se va întinde, fiindcă ea găseşte ter­n priincios in educaţia ce se dă lin­eretului, în excesul de libertate de care se bucură Numai cu vre-o zece ani în urmă, cînd nu exista uniformă, nici pestelcă, nici naţionalism—şcoala nu era focar de imo­ralitate ca în prezent. Ca să mergem pe calea cea bună tre­bue să ne întoarcem îndărăpt; ferească D zeu să mergem înainte. Chestii locale HAITA LIBERALĂ Eri­c’a făcut alegerea a doi membri in consiliul de administraţie al casei de Economie din Tataraşi. Casa numără un frumos capital de aproape 300000 Ui. Economisind zi cu zi, ban cu ban, cetăţenii Iaşani din par­­t­a locului şi-au strîns micile lor econo­mii şi imitînd pilda societarilor de la Prima societate de economie din poarta Palatului, cum şi pe cetăţenii din Păcu­rari, şi-au asociat economiile lor ca să le fructifice. Graţie unor opini­ii de ad­ministraţie cinstite, corecte şi harnice Tătărăşenii au putut spori economiile lor pentru a preface pârâiaşul lor în rîa mare economic, care să satisfacă multor nevoi. E de ajuns a pomeni în capul celor ce au căpatat încrederea locuitorilor pe bă­­trinul şi veneratul Gh. Daraban, cinstea personificată, pentru ca să ne explicăm lucrurile. Cu sacrificii de timp, cu servicii gra­tuite în mare parte, capitalul social a mers sporind, şi iată că astăzi, cînd a atins cifra de trei sute mii lei, mulţimea capitalului a deschis apetitul vanitos al lihniţilor de liberali. Din vreme clubul liberal a fost strîns spre a lua măsur cum să facă cum să dreagă ca reuşita candidaţilor liberali să fie asigurată. Şi cum alt chip nu era să învingă de cît scandalul, s’a organizat o bandă din toţi casapii abatorului şi zarzavagii Ciurchi­­lor, şi în cap cu avocatul Tom­a, cea mai hidoasă expresie a colectivistului îmbui­bat, dar şi setos, s’a pus pe scandal. Pe cînd d-nii secretari ai casei, erau pe punctul de a se concerta între ei să deschidă şedinţa—era a 2-a în serie şi se putea lucra cu ori­cîţi membri erau prezenţi — şi să aleagă biuroul provizor al întrunirei, avocatul Tom­a pus în pra­ gul uşei dintre odăi, a început a vocifera, că ce însamnă aceasta, că biuroul tre­bue să se aleagă în odaia dintâi, nu în cea de din dos, şi de o dată a răcnit „pe ei, binţi, daţi bălţi“. Intr’o clipită ceata zarzavagiilor, cu pantalonii creţi. Cu jiletcile roşii, cu că­mâşoiu, se nepusti, şi cu ciomege şi reteveele în aer vociferau. N’a trecut un minut şi loviturile au început a curge, dînd ca orbi peste cap, peste braţe, pe spate, în coaste. Era o învălmăşală demnă de autorii, cari organizară scan­dalul. Cei mai prudenţi eşiră pe fereastră, pe uşile laterale; cei însă care avură naivitatea a crede că s’ar putea împo­trivi se aleseră cu capul spart, cu pielea obrazului spintecată; şi cel întăiu care suferi de pe urma agresiune! fu prietenul nostru O­­durea. Abia fu tărît afară şi scos din minele hidrei anonime, care pu­­ţea a rachia cale de o poştă. Poliţia ce era în faţă, căci comisia a 5-a e chiar în faţa localului Casei de Economie, e cea întăiu vinovată. Ea a ştiut de organizarea bandei şi a privit tot timpul cu ochiul nepăsătorului, dar şi doritor de scandal, să vază ce-o eşi. In­tervenirea poliţiei n’a slujit la nimic, căci agresiunile de vorbe n’au contenit şi în­tre puşti şi baionete, cu parchetul faţă abia s’a putut ţinea întrunirea şi face a­legerea, care după statute era obligato­riu să se facă. înfierăm în faţa opiniei publice această procedar­e. întreaga administraţie liberală e răspunzătoare de această sălbătăcie, plecînd de la prefectul poliţiei în jos. însuşi ajutorul de primar, d. Făntînariu, ştiind ce se organizează a evitat să dea localul şcoalei primare hatmanul Nicoară, scriind direcţiunei şcoalei că n’o îndeamnă că cedeze localul. Iar avocatul Tom­a, care din păcate e şi avocatul casei de economie, trebuia stupit şi huiduit în stradă pentru că abătîndu-se de la dato­ria sa de reprezentant al casei, s’a făcut unealta partidului său spre a asmuţi ce­tele de beţivi şi casapi să snopească pe oameni in bătăi. Simţindu-şi însă pielea in joc a şters-o frumos pe din dos, gră­­bindu se cu un ceas mai înainte de a se demite din postul de avocat al casei, el neputînd fi de cît cap de deberdei nu avocat public. Rușine lui.* * * OAMENI ŞI LUCRURI UN PRIZONIER N’am putut de­cît să-i preschimbăm urîcioasa cuşcă de lemn într’una ele­gantă şi încăpătoare de metal ; în lo­cul aerului unei dugheniţe strimte, i am oferit spaţiul unei camere luminoase şi mari, veci­rătatea unei grădini cu mi­ros de trandafiri. Dar atîta tot. Soarta lui însă a ramas aceeaşi : la noi ca şi aiurea el e tot sărmanul canar exilat, singuratic, cîntînd a jale, îndărătul gra­tiilor subţiri, lovindu se de fierul aspru de cite ori se încumetează a face o mişcare spre libertate... In schimb, ce frumos umple aierul de triluri fermecătoare sau "de ţiuituri melodioase ! Cintă oare, cît e ziua de mare, în amintirea cuiva, în dorul cuiva ? Fără îndoială. In ochii lui bruni, mici şi rotunzi, aureolaţi de culorile vii ale penelor şi reflectind roşaţa cio­cului, e greu de desluşit un înţe­es ; el pune toată simţirea şi voinţa numai în cîntec şi intr’acesta descoperim ecouri­le dorurilor lui,—ori mai drept ni le suggerează cu răsunetele lungi, pro­funde ale cintării care e condiţionată de singurătatea lui, de izolarea lui şi pe care noi le gustăm—plăceri egoiste ! — cu preţul dorului care­­ torturează... Singura manifestare care pare a-l „interesa“ întru cîtva e muzica. Şi cum e cuşca aşezată de­asupra pianului, de cite ori clapele sună, el pare a suferi o iritaţiune care 1 provoacă pe acest mic cîntăreţ inconştient dar superb, pe micul „Canarusso“, cum i am zis în glumă, care nu are nimic din puterea lui Carusso, dar are o infinită putere, a sa proprie. Pe ce căi și în ce măsură simte el im­presia sunetelor ritmice ? Ce anume îi se comunică lui din armonia muzicei noastre care nu este a lui ? E greu de priceput, dar interesant de observat. In una din aceste din urmă seri, a fost pus la o ncercare mai grea. Pia­nul a răsunat toată vremea acompani­ind cu graţie cîntecul unui tenor cu­tremurător şi al unui tenor liric, insi­nuant. Şi în mijlocul tăcerei solemne cu care ascultam cu toţii, subjugaţi ori transportaţi,—canaraşul arunca mereu cite un țiuit ori cite un tril neisprăvit. Era ecoul unei plăceri, tresărirea unei emoţiune, ori numai o sfruntare ? Cine poate şti ce senzaţii i-au produs cin­ta­rile atit de mult admirate şi serbătorite de noi în lumina albă a serei tîrzii şi într’un cor de veselie şi bună dispoziţie sufletească ! In muzica noastră e cite ceva din toate: şi plăcere şi durere şi elan şi pasiune şi regret şi dorinţă şi extaz şi frivolitate şi avînt şi dorinţă şi amintire şi uitare şi înflăcărare şi resignare şi regrete pentru trecut şi speranţe pen­tru viitor... Muzica lui însă, e o mani­festare a vieţei sale însăşi, adusă din poezia codrului unde a crescut şi a iu­bit, — întocmai ca și cîntătoarea lui Rostand, fără studii și fără artificii : J’ai dans mon coeur tous Ies sanglols Tous Ies pays dans ma pruuelle ...Je suis la Chanson Eternelle. De aceea i s’o fi părînd o provocare în toate acele melodii, o ironie în rî­setele femeilor-vrăjitoare și în loc de a scoate un tril fermecător, el ne aruncă doar un ţiuit de minte în oara aceasta tîrzie cînd — de obiceiu — se odihneşte în­ închisoarea lui, visînd vreo cănăriţă cu pene galbene, în pădurea înverzită şi răsunînd de concerte, în luna Mai... Noi însă urmăm a ne admira tenorii noştri şi în veselia tuturora nu e nici o clipă de milă pentru soarta micului prizonier-cîntăreț... Rodion. EDUCAJIA MODALA In ceea ce priveşte educaţia morală— şi tot cu referire la observaţiile făcute cu ocazia conferenţelor generale de dă­­unăzi,—constatăm că puţin progres se cunoaşte pentru că educaţia de la şcoală este in contrazicere cu cea de acasă. In această parte a educaţiei, copiii sufăr influenţa mai multor factori, învăţătu­rii la şcoală le predau o morală um­a­nitară, bazată pe solidaritatea ce tre­bue să domnească între oameni. Părin­ţii însă acasă le insuflă o morală ba­zată pe principiul luptei pentru exis­tenţă rău înţeleasă, care consideră lu­mea cealaltă ca pe o turmă de lupi doritoare de a profita de munca noas­tră. Societatea are şi ea vederile ei în această privinţă, servitorii altele în ca­sele mari. De cite ori nu s’au văzut a­­ceştia înlesnind pe furiş copiilor plăce­rile de cari au fost opriţi de către pă­rinţii lor pentru o greşală oarecare ! Aşa în­cît educaţia morală ce primeşte un copil este un amestec nebulos de mai multe feluri de educaţie, pe care el este nevoit să o primească. Şi numai acea care îl ţine mai multă vreme sub a sa influenţă, numai aceia trumfă. La şcoală copilul stă 5 ore şi încă în tot acest timp el nu sufere influenţa edu­caţiei numai de la învăţător ; şcoala este plină de o mulţime de copii „cu rele porniri“ aşa zise, mai bine am zice „cu rea educaţie de acasă“, cari, prin faptul că sunt copii au o influenţă ne­fastă asupra celorlalţi copii, mult mai mare de­cât influenţa moralizatoare a exemplelor şi a perceptelor învăţătoru­lui. In această privinţă iniţiativa Cercu­lui didactic, prin preşedintele lui, d. C. M­issner, patronată de I. P. S. S. Mi­tropolitul Pimen, este cit se poate de nimerită. Mu­ţumită şc­oalei de corecţii ce aceştia vreau să înfiinţeze, majorita­tea copiilor din şcoalele ordinare vor fi scutiţi de influenţa vătămătoare a copiilor stricaţi. Pe de altă parte şi a­­ceştia fiind conduşi cu mai multă în­grijire, vor putea să şi corige defectele contractate pînă la acea vrîstă şi să devie cetăţeni folositori societăţi­i. Aşa că educaţia morală reuşeşte aşa de pu­­ţin din pricina scurtimei timpului în care copilul sufere influenţa unei bune educaţii. Afară de acestea mai este şi pricina că buna educaţie morală nu se predă prin me­toadele cele mai raţionale cum se predă cea rea. Aceasta din urmă într’adevăr întrebuinţează metoadele cele mai raţionale, pe care ar trebui să le copiem noi, aceştia care vrem să facem educaţie bună. Să luăm seama, spre pildă, cum ci­­ne­va să învaţă a spune minciuni. La şcoală educaţia morală ca metoadă, lasă mult de dorit. La şcoală educaţia mo­rală se face numai cu ajutorul pedepse­lor şi a recompenselor. Pe cînd acasă ea se face cu ajutorul exemplelor şi se ştie ce puternică influenţă au acestea asupra unui individ şi mai cu seamă asupra unui copil. In această ordine de idei interesante --------——

Next