Opinia, iulie 1910 (Anul 7, nr. 1050-1075)
1910-07-24 / nr. 1069
5 bani Exemplarul 5 bani Exemplarul ABONAMENTE ANUNȚURI Un rând în pag. IV, 50 Bani ‡‡ ‡‡ ‡‡ ‡‡ IV, 40 ,1 Un an.......................20 lei 6 luni • • • • • 10 }| ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacţia şi Administraţia: IIŞI, Str. Gh. Mirzescu 27 Anul Vil.No. 1069 Sîmbătă 24 Iulie 1910 Chestiuni de învăţămînt Este indeobşte ştiut că învăţămîntul nostru incepînd de la 1864 şi pînă astăzi a trecut prin o serie de transformări. Şi logic e ca tocmai el să se schimbe mai des chiar de cit alte aşezăminte ale organizării noastre de stat, pentru că dinsul este mai mult ca oricare altul reflectul mediului social după vremuri. El desăvîrşeşte progresul social, şi la rîndul ei societatea ii imprimă directiva. De aceia chestiunea învăţămintului rămîne o problemă neîncetat supusă discuţiunilor. Astfel lăsind de o parte învăţămîntul primar cu organizarea lui, sunt chestiuni cari privesc mai de aproape restul învăţămintului. Pentru ca cineva să fie astăzi profesor secundar se cer o sumă de condiţiatii, cunoştinţe şi aptitudine didactică. Cel ce năzueşte la un loc în învăţămintul secundar, trebue să se pregătească din vreme şi să se pregătiască anume pentru aceasta. Nu mai departe decit acum zece ori doisprezece ani se intra mult mai uşor in acest invătămint, cu mai puţine cunoştinţe, dar mai ales fără pregătire specială, fără cunoştinţe pedagogice, fără practica pedagogică. Pe urma actualului mod de recrutare a corpului profesoral, avem negreşit astăzi mulţime de elemente, cari consideră misiunea lor ca un adevărat apostolat, cari înţeleg a fi profesori şi numai profesori. Prin modul lui de a vedea, legiuitorul nostru, a căutat să ridice pe profesor la o adevărată personalitate. Or, profesorului astfel ridicat îi trebue lasată libertatea ca să manifeste acea personalitate a sa. Adică înţeleg că profesorului nu trebue să-i fie măsurată cu compasul mişcarea, nu trebue închis în formule anumite şi în limite strînse. Dacă zic acestea, mă gindesc numai la mulţimea de regulamente şi dispoziţiuni, ce se iau de Ministerul Instrucţiuni, dispoziţiuni cari tocmai contravin principiilor spuse ceva mai sus. Cine citeşte toate măsurile luate de zisa autoritate în cursul aspiratului an şcolar, capătă tocmai convingerea contrară, şi anume că corpul profesoral, cu toată selecţiunea făcută, nu e încă la înălţimea lui. Pentru că unii profesori au neglijat a trece în o condică anumită, lecţiunea ce au făcut în o certă oră, au fost admonestaţi, ba mi se pare chiar amendaţi. E adevărat că programele miticuloase, cu enunţări, repetări nepotrivite sunt de natură mai mult a încurca decît a lămuri lucrurile. Şi chestiunea aceasta a programului pe care profesorul e chemat a-l aplica, trebue să dea mult de gîndit celor ce au căderea a se ocupa de el. Oameni culţi, profesori luminaţi din alte ţări văd foarte rău programele. Primarul oraşului Lyon, om de şcoală, la o împărţire de premii în iulie 1908, zicea : „Fiţi lăudaţi d-lor, că aţi ştiut să scapaţi de sub jugul programelor. Programele, dar cu acestea se lucrează în acest moment la distrugerea admirabilului nostru învăţămînt secundar. Instrument de persecuţiune contra profesorilor, ele sunt pentru instrucţiune Însăşi o cauză de monotonie, şi cite odată de moarte. Dv. apreciaţi pe profesorii Dv. după rezultatele ce obţin etc. Fără a aduce aşa de grave acuzaţiuni programelor, trebue să recunoaştem totuşi că ele ar putea fi mai simple, adică să nu conţină trase al căror înţeles nici autorii lor de multe ori nu-l cunosc, ori care să fie numai fraze de efect, dar fără aplicaţiune. Aşa pentru a învedera că în adevăr programele noastre pentru cursul secundar nu lasă loc a se manifesta individualitatea profesorului, printre altele vom menţiona împrejurarea că e dator acela a trece o anumită materie intr’un număr de lecţiuni determinat. Aşa de exemplu se zice la un studiu, cum ar fi matematica, că fracţiunile ordinare vor fi tratate in trei lecţiuni. Aşa zice programul, şi profesorul e dator să-l respecte. Unde e atunci latitudinea profesorului de a aprecia ? De aceia ziceam, că regulamentele şi dispoziţiunile de la ministerul Instrucţiunii s’ar referi nu la un corp profesoral ca al nostru, ci unor profesori cari nu merită nici o încredere. In cursul lunei trecute, luînd parte în consiliul general de Instrucţiune unde era vorba să se modifice programa Studiului Comerţului şi Contabilităţii precum şi cea a matematicilor de la şcoalele Superioare de Comerţ, am atras luarea aminte a consiliului tocmai asupra acestei nepotriviri. E adevărat că d. ministru al Instrucţiunii a expus în urma celor aratate mai sus, că fixarea lecţiunilor e numai un fel de îndrumare pentru profesor, dar că acesta nu e absolut obligat a se ţine de el. In orice caz însă, intrucit o asemenea fixare de lecţiuni create în program, întru cît astăzi învăţămîntul e supus unui control riguros, întrucit din cei chemaţi a controla, unii pot fi mai formalişti, se va putea cere îndeplinirea acestei injoncţiuni a programului, iar cel ce nu s’ar supune să capete observaţiuni. Nu mai vorbesc de cei cari poate nu vor fi agreat controlorului. Cazul, care l’am citat mai sus, cu omisiunea unei mici formalităţi aceia de a trece lecţiunea făcută într’o condică cari nici intr’un caz nu era esenţială este de natură a provoca multe reflexiuni. De aceia o repet programele au nevoe a fi mai simple, mai uşoare, mai lesne de înţeles şi să lese mai multă latitudine profesorului. Au reuşit cu ea la programele contabilităţii şi matematicilor, să lipsască fixarea numărului, de lecţiuni în care are a fi tratată cutare parte de materie, cred că acest început e bun şi va fi urmat. Armonisarea programelor, curăţirea lor de tot ce e de prisos, lepădarea a tot ce stînjeneşte activitatea bunului profesor, vor fi lucrări utile. O altă chestiune care ar merita să fixeze atenţiunea şi să provoace discuţiuni mai întinse ar fi aceasta. După felul de organizare a învăţământului nostru secundar şi superior, nu ajunge cineva astăzi ca să poată fi întrebuinţat în ocupaţiunea pentru care s’a preparat de cît cam pe la virsta de 24 ori 25 ani. In toate ramurile de muncă, tinărul începe a şi agonisi prin propriile sale puteri, mijloacele de existenţă cu mult mai devreme. Trebue să ne gîndim la marea majoritate a acelora cari duc sarcina întreţinem fiilor lor pănă la o vrîstă atît de înaintată. Trebuie să ne gîndim că viaţa medie fiind la noi cam 55 ani, deci trebue să dai odihna celui ce munceşte cam pe la 50 ori 52 ani , însemnează că acesta lucrează o mică parte din viaţa lui. Produce numai un timp de jumătate din acea viaţă, iar cealaltă jumătate trăeşte din organisările făcute de alţii. Aceasta e o problema şi Şcolară dar şi Socială. Fără îndoială că depinde mult de la şcoală, ca să îndrumeze tineretul la muncă rodnică. Din felul cum înţelegem noi lucrurile, facem tocmai aşa ca să lungim cît mai mult timpul de învăţătură. In afară de învăţămîntul general, unde timpul cît stă cineva pe băncile şcoalei e destul de lung, dar chiar în învăţămîntul special sau profesional procedăm la fel. Sunt ţări străine de exemplu Franţa unde învăţămîntul Comercial Superior să dă numai în doi ani. In schimb însă se munceşte mai mult in timpul zilei. Astfel în loc de 5 ore pe zi cum e la noi, se lucrează acolo 6, 7 şi chiar ceva mai mult de 7 oare. Poate că e bine aşa ? In orice caz interesul social cere ca fiecare forţă să fie utilizată şi aceasta să se facă la timp. O perdere numai de un an la atîţia tineri insemna mult în producţia generală. V. I. Rada Huşi taberile stau şi mai duşmănoase, şi de la 20 Iulie au pornit lupta pe faţă. De la 20 Iulie se desenează la Huşi 2 grupări liberale: socialiştii d-lui dr. N. Lupu cu Cişmăniştii d-lui N. Cişman. închegarea acestui pact s’a făcut prin reapariţia gazetei generoşilor Lupişti, Sfatul Poporului, care a luat de la început o atitudine hotărîtă. Atacă pe prefectul Ch. Corbescu, care şi a permis să scoată de la locurile lor pe Q. Dinescu, Oh. Teodor şi chir C. Lupu. Spîrcuirea aceasta, făcută în Iagărul lupist era foaea locală ca un fel de program de luptă a prefectului Corbescu contra Lupiştilor. Pe de altă parte Lupiştii şoptesc la urechile tuturor, că dr. N. Lupu are cuvîntul primului-ministru că situaţiunea este dată lor şi că interimatul prefectului Corbescu nu le va strica intru nimic, întru cît şeful partidului se va încunjura numai cu generoşi în viitoarea sa formaţiune ministerială, cînd se prea poate că dr. N. Lupu să ajungă şi mai mare de ceia ce a fost. Dacă se lant unui om ca Dinescu cu dosare la judecătorie, aşa de proaste şi cu un trecut aşa de obscur, sarcina de a mînji cu noroiul presei tot ce are liberalismul husan mai de samă, ca pe Dr. Perticari, ca pe Leonida Constantin, ne explicăm halul în care au ajuns Lupiştii. Ei îşi joacă ultima lor carte politică. Acest d. Dinescu mai are un dintri pe prefectul Corbescu, fiindcă n’a stăruit în deajuns ca toţi liberalii să-l primească şi pe dânsul pe lista oficială şi din cauză aceasta a declarat războiu. Ori cît va căuta prefectul Corbescu să privească luptele politice din balconul caselor sale în simplu privitor, nu va putea păstra rezerva pănă la urmă, cînd veninul lupist îl va împroşca zilnic cu cele mai grobiane insulte. A zice că este privitor rece ca la teatru şi să laşi a ţi se cerceta toată gestiunea ta administrativă, răsfoind prin biurourile procurei orice numire nouă, orice raport nou, orice lucrare de cancelarie, însamnă o lipsă de tact şi de prevedere. Funcţionarul care vede acest contrast de atitudine se întreabă mirat ce harababură e aceasta şi în puţinătatea duhului său trage încheerea defavorabilă tuturor. In acest bruhaha politic lumea cuminte stă de o parte şi rîde de caraghiosul ce oferă politica liberală la Fălciu. Ruperea între taberile liberale va fi de astă dată aşa de adîncă, că nu va fi chip de apropiere. Lupiştii cred în viitorul apropiat cînd toată politica judeului va fi a lor. Cum pentru această eventuală preponderanţă politică numărul nu le strică şi-au asociat pe bătrînul N. Cişman, ca să capete de la el stocul său electoral. Ei cred că prin această cârdăşie blamabilă vor înmormânta pe veci pe aşa zişii liberali ai zilei de azi, cari nu vor avea miae nici o baftă în diriguirea politicei liberale la Huşi, şi zic că cu cît vor covîrşi numericeşte pe grupa liberalilor actualişti cu att se vor impune la centru mai degrabă. Mai mult încă, tot ei prognosticează că o bună parte din aceşti liberali actualişti vor părăsi partidul mâne cînd d. I. Brătianu va conduce efectiv politica liberală cu generoşii. Cum însă aceasta e numai socoteala de acasă, credem că cea din pădure va eşi din potrivă, cu 3 lei, negreşit că antreprenorul va pune In iama preţului I numai copaci mari cu diametru de la 0 50 metri, iar cu preţul al II-a vor intra toţi copacii de 0,44 metri. Cît va fi băneşte redevenţa clandestină a contractierului cine o poate şti, nici coşniţa, nici poliţa , nici buzunarul Epitropiei nu va putea spune, căci e inabordabilă. Dar altăceva avem a semnala. Prin aceste vinzâri în mare de brazi se dezgolesc munţii Slănicului, de se pierde din atracţiunea sa ca staţiune balneară. Deja se resimte la Slănic lipsa bradului. Uite-se vizitatorul pe Cerbu, pe Dobni, pe Borghiş, sau pe Puf şi esenţa predominătoare nu e bradul, ici pe colea răsbaţi bradul; iată acum că tot acel brad e ameninţat să cază supt securea jidanului de la Pesta şi naţionala Epitropie va ata cu mînile Încrucişate văzînd cum se cară în vale frumoşii brazi, cari erau chemaţi să facă din Slănic şi o staţiune climaterică, un fel de Solea a Bucovinei. Dacă e pe aceia , publicul poate ierta pe Epitropi că au făcut gheşeft, dar publicul nu trebuie să ierte pe Epitropi că compromit Slănicul ca staţiune balneară cele cîteva zeci de mii de lei, cu care se fură bugetul Epitropiei, se pot acoperi, în cîţiva ani, lipsa bradului însă la Slănic nu se poate acoperi încă în 50 de ani. Din 1844 cînd s’au ars pădurile Slănicului și nici pînă astăzi nu s’au astupat golul. Slănicul sufere din lipsa bradului, abia s’a plantat pe ici pe colea pe vale, prin alee, fără să fie un masiv de brad în toată regiunea. Ne facem ecoul acestui public blajin şi nepăsător de gheşefturile Epitropilor, şi protestăm energic contra răului general ce se aduce Slănicului, degradându-l în valoare terapeutică şi extractivă pentru mai mult de o jumătate de veac. Dacă am avea a face cu un public mai energic de mult Ieşenii ar fi provocat o întrunire mare de protestare şi imposibil să nu sae perinele de supt scaunul eforilor, ori cit de trezi liberali ar fi, căci nu cred să fie guvern cit de dinastie, care să acopere pînă la urmă risipa şi frauda. Cetăţeni ai Iaşului, actuala Epitropie s’a făcut vinovată de călcarea expresă a voinţei testatorilor cătră Sf. Spiridon. Cetăţeni ai Iaşului, actuala Epitropie a vărit Slănicul într’un bucluc, căci l’a desbrâcat de podoaba codrilor săi şi l’a făcut să piarză în ochii ţării întăetatea rangului său. Ori la Iaşi nu sunt Codrii Vlăsiei, și Bordea s’a spărcuit de mult din preajma Iașilor. In preajma alegerilor judeţene de la Fălciu Singurul judeţ în care cu toate călăurile verii şi liniştea vacanţelor, îl luptă politiceşte şi se luptă cu aprindere, e Falciul. Partidul liberal de la Fălciu ne oglindeşte de fapt starea generală a partidului liberal de la cîrmă, rupt, divizat, dușmănos, cu neîncredere reciprocă. Cu toată impăcăciunea ce s'a făcut la centru, în Pevastarea Stătuii Ori cum vor suci Epitropii în răspunsurile ce vor da presei la Învinuirile drepte ce se aduc contra jafului făcut cu vînzarea bradului din pădurile Silnicului un lucru reiesă că ori au fost de o ignoranţă crasă In evaluarea esenţelor, ori că serviciul tehnic i-a indus In eroare, ceia ce ar atrage asupra-i aspre reprimands, ori că cu vădită ştiinţă epitropii au vlndut cu un preţ ridicul copaci de o valoare de 3—4 ori mai mare ca cel prevăzut prin contracte. Noi ne oprim asupra acestui din urmă punct- Aşa zisul primul efor e tipul colectivistului ce umblă după gheliruri, căci vorba lui Ghiţi Pristanda din scrisoarea perdută a maestrului Caragian: familie multă, miroseală de cheltuială multă şi remuneraţie puţină după buget: leafa de la Epitropie şi atita. Cînd încasezi 500 lei lunar şi cheltueşte lunar 2000 lei, negreşit că trebue să te Înfunzi In pădurile Slănicului să mai scoţi ceva din plusul de cheltueli. Şi socoteala s’a făcut. A pus aşa condiţii In contract că pe cînd în primul contract vinde copaci de dimensiunea 0.44 cu 9 lei, In al doilea contract li vinde OAMENI ŞI LUCRURI IN JURUL ZIARELOR Că staţiunile balneare alimentează gazetele — în lunile de vacanţă — nu e nici de mirat şi nu e nimic de zis. Mai rău însă e că ziarele alimentează, la rîndul lor, localităţile menite odihnei, liniştei, tăcerei şi păcii. Nu ştiu cum o fi aiurea —dar Slănicul Moldovei sufere, fără îndoială, de acest mare neajuns psihic,acelitul ziarelor. Tabloul pe care-l prezintă staţiunea în oara sosirii vînzătorilor împovăraţi de teancuri de ziare, e interesant de urmărit. De la oficiul postal spre parc, spre restaurante, spre instalaţiunile de cură—drumurile şi băncile şi mesele se umplu numai de .. cetitori. Acum nu mai sunt pacienţi, ci numai... impacienţi, numai oameni doritori de a alia cu o oră mai curînd cele mai proaspete noutăţi, cetitori pasionaţi ai ştirilor aduse de gazetele lor. Căci fiecare îşi ceteşte presa favorită ; cunoaşte şi recunoaşte, după ziarele preferate, pe partizanul cutărui ori cutărui partid politic şi nu există gazetă — cît de puţin respîndită—care să nu aibă cetitori aci, indiferent de numărul lor. Gazetele se smulg cu nerăbdare din braţele vînzătorilor; pachetele se desfac cu repeziciune şi pe feţele tuturora poţi urmări un joc de senzaţii şi de impresiuni, după anumite noutăţi găsite în coloanele ziarelor sale. Unde mai pui corespondenţele şi sensaţiile locale, căci,—în afară de inspiraţii beletristice—staţiunea e—din nefericire—contaminată în gradul cel mai înalt de spiritul politicianizmului şi al politicăriei în cele mai variate înţelesuri şi nuanţe ale cuvintelor, iar corespondenţii fiecărui ziar se cred ori sunt obligaţi să relateze anumite întîmplări —uneori lipsite de orice importanţă— prin prizma gazetei politice căreia aparţin. Şi senzaţiile nu mai contenesc. Astăzi cutare gazetă ilustrată distribue afişe: —„un număr special cu portrete de vizitatori“ ; mîine sosesc teancuri formidabile din alt ziar cu „senzaţionale amănunte“ şi aşa mai departe, se abuzează mereu de nervii sutelor de vizitatori, veniţi pentru repaos .. Efectele cambiei protestate Cambia fiind un titlu de credit şi circulaţiune, legiuitorul comercial a luat anume măsuri pentru a asigura plata la ■cadenţă. Toate afacerile comerciale se sprijină pe credit, şi creditul se menţine prin exactitatea cu care părţile contractante işi satisfac obligaţiunile. Dacă posesorul cambiei nu are siguranţa că va fi plătit la scadenţă, atunci şi creditul este în suferinţă, căci neplata la scadenţă a poliţei să restrînge nu numai asupra celor ce au creat titlul, ci şi asupra tuturor semnăturilor de pe poliţă, căci poliţa se transmite prin gir. După dispoziţiile legei comerciale toţi giranţii împreună cu subscriitorul cambiei sînt solidar respunzători la plată. Posesorul cambiei pentru a avea acţiune contra tuturor coobligaţilor din cambie, in cazul cînd plata nu s’a făcut la scadenţă de cătră subscriitor, trebue să facă protest de neplata, şi să introducă acţiune cambială în cele 15 zile de la data protestului; el mai poate lua măsuri asigurătoare, odată cu intentarea acţiunei. Art. 907 cod. com.: Partea interesată în o cauză comercială va putea de odată cu intentarea acţiunei să ceară a se pune sechestru asigurător asupra averei mobile a debitorului său, conform art 614 şi următorii din procedura civilă, după deosebirele mai jos enunţate. Va putea asemenea să urmărească şi să poprească pentru sumele cuprinse în titlu seu, sumele sau efectele datorite debitorului său de către un al treilea, conformîndu se dispoziţiunilor art. 456 și următorii din codicele de procedură civilă. Art. 908 cod. com.: Sechestru sau proprirea nu se va putea înfiinţa decît numai cu dare de cauţiune, afară de cazul cînd cererea de sechestru sau de proprire se va face în virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la purtător protestat de neplată, (dispoziţiuni ce nu se găsesc în legea comercială italiană). Aceasta însă nu este de ajuns . Posesorul cambiei pentru a urmări silit averea debitorilor, trebue se obţie titlu executor. Prin urmare va fixa termen de judecată, va scoate citaţii; hotărîrea obţinută, după dispoziţiunile legei nouă a judecătoriilor de pace se va comunica debitorilor cari au fost lipsă la termenul de judecată, pentru ca să curgă termenul de opoziţie sau apel, după cum valoarea cambiei e mai mică sau mai mare de 300 lei. Dacă acţiunea e de competenţa Tribunalului, atunci debitorii au dreptul de apel în termen de una lună de la pronunţarea sentinţei, fără drept de opoziţie (art. 349 cod. com.). In definitiv posesorul cambiei pentru a obţine titlul executor trebue să îndeplinească o serie de formalităţi lungi şi greoaie. Debitorii pot opune diferite incidente fie de procedură fie de competenţă, cu alte cuvinte zădărnicesc obţinerea titlului executor contra lor, în care interval ei pot deveni insolvabili sau isi măresc insolvabilitatea. S’a văzut cazuri înaintea instanțelor noastre judecătorești cînd debitorii în apararea lor au cerut anularea actului de protest, ca nefiind făcut conform cu legea, art. 327 si 328 cod. com. Si judecata anulind actul de protest, posesorul cambiei a ramas dezarmat faţă de giranţi avind dreptul numai contra subscriitorului care, dacă este insolvabil, posesorul cambiei care a luat toate măsurile cerînd formarea actului de protest, se găseşte în imposibilitate de a realiza suma din cambie; aşa încit după legea noastră, debitorii găsesc multe mijloace de a scapa de plată, ceia ce este dăunător creditului şi afacerilor în general. Cu totul altfel sunt dispozţiile legii în Italia. După legea comercială italiană prin exerciţiul acţiunei cambiale, cambia are efectele unui titlu executor şi se poate urmări averea debitorilor fie mobilă fie imobilă. Cu toate că, cambia protestată e numai un act sub semnătura privată totuși