Opinia, iulie 1910 (Anul 7, nr. 1050-1075)

1910-07-24 / nr. 1069

5 bani Exemplarul 5 bani Exemplarul ABONAMENTE ANUNȚURI­ Un rând în pag. IV, 50 Bani ‡‡ ‡‡ ‡‡ ‡‡ IV, 40 ,1 Un an.......................20 lei 6 luni • • • • • 10 }| ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT­ ­ Redacţia şi Administraţia: II­ŞI, Str. Gh. Mirzescu 27 Anul Vil.­No. 1069 Sîmbătă 24 Iulie 1910 Chestiuni de învăţămînt Este in­deobşte ştiut că învăţămîntul nostru incepînd de la 1864 şi pînă as­tăzi a trecut prin o serie de transfor­mări. Şi logic e ca tocmai el să se schimbe mai des chiar de cit alte aşe­zăminte ale organizării noastre de stat, pentru că dinsul este mai mult ca ori­care altul reflectul mediului social după vremuri. El desăvîrşeşte progresul so­cial, şi la rîndul ei societatea ii im­primă directiva. De aceia chestiunea învăţămintului răm­îne o problemă neîncetat supusă discuţiunilor. Astfel lăsind de o parte învăţămîntul primar cu organizarea lui, sunt chesti­uni cari privesc mai de aproape restul învăţămintului. Pentru ca cineva să fie astăzi profe­sor secundar se cer o sumă de condi­­ţiatii, cunoştinţe şi aptitudine didactică. Cel ce năzueşte la un loc în învăţă­­mintul secundar, trebue să se pregă­tească din vreme şi să se pregătiască anume pentru aceasta. Nu mai departe de­cit acum zece ori doi­spre­zece ani se intra mult mai uşor in acest invă­­tămint, cu mai puţine cunoştinţe, dar mai ales fără pregătire specială, fără cunoştinţe pedagogice, fără practica pe­dagogică. Pe urma actualului mod de recrutare a corpului profesoral, avem negreşit astăzi mulţime de elemente, cari con­sideră misiunea lor ca un adevărat a­­postolat, cari înţeleg a fi profesori şi numai profesori. Prin modul lui de a vedea, legiuito­rul nostru, a căutat să ridice pe pro­f­esor la o adevărată personalitate. Or, profesorului astfel ridicat îi tre­bue lasată libertatea ca să manifeste acea personalitate a sa. Adică înţeleg că profesorului nu trebue să-i fie mă­surată cu compasul mişcarea, nu trebue închis în formule anumite şi în limite strînse. Dacă zic acestea, mă gindesc numai la mulţimea de regulamente şi dispo­ziţiuni, ce se iau de Ministerul Instruc­ţiuni, dispoziţiuni cari tocmai contra­vin principiilor spuse ceva mai sus. Cine citeşte toate măsurile luate de zisa autoritate în cursul aspiratului an şco­lar, capătă tocmai convingerea contrară, şi anume că corpul profesoral, cu toată selecţiunea făcută, nu e încă la înălţi­mea lui. Pentru că unii profesori au neglijat a trece în o condică anumită, lecţiunea ce au făcut în o certă oră, au fost admonestaţi, ba mi se pare chiar amendaţi. E adevărat că programele miticu­loase, cu enunţări, repetări nepotrivite sunt de natură mai mult a încurca de­cît a lămuri lucrurile. Şi chestiunea aceasta a programului pe care profesorul e chemat a-l aplica, trebue să dea mult de gîndit celor ce au căderea a se ocupa de el. Oameni culţi, profesori luminaţi din alte ţări văd foarte rău programele. Primarul oraşului Lyon, om de şcoală, la o împărţire de premii în iulie 1908, zicea : „Fiţi lăudaţi d-lor, că aţi ştiut să scapaţi de sub jugul programelor. Pro­gramele, dar cu acestea se lucrează în acest moment la distrugerea admirabi­lului nostru învăţămînt secundar. In­strument de persecuţiune contra pro­fesorilor, ele sunt pentru instrucţiune Însăşi o cauză de monotonie, şi cite o­­dată de moarte. Dv. apreciaţi pe pro­fesorii Dv. după rezultatele ce obţin etc. Fără a aduce aşa de grave acuzaţi­­uni programelor, trebue să recunoaştem totuşi că ele ar putea fi mai simple, adică să nu conţină trase al căror în­ţeles nici autorii lor de multe ori nu-l cunosc, ori care să fie numai fraze de efect, dar fără aplicaţiune. Aşa pentru a învedera că în adevăr programele noastre pentru cursul se­cundar nu lasă loc a se manifesta in­dividualitatea profesorului, printre al­tele vom menţiona împrejurarea că e dator acela a trece o anumită materie intr’un număr de lecţiuni determinat. Aşa de exemplu se zice la un studiu, cum ar fi matematica, că fracţiunile or­dinare vor fi tratate in trei lecţiuni. Aşa zice programul, şi profesorul e dator să-l respecte. Unde e atunci latitudinea profesorului de a aprecia ? De aceia ziceam, că regulamentele şi dispoziţiunile de la ministerul Instruc­ţiunii s’ar referi nu la un corp profe­soral ca al nostru, ci unor profesori cari nu merită nici o încredere. In cursul lunei trecute, luînd parte în consiliul general de Instrucţiune unde era vorba să se modifice programa Stu­diului Comerţului şi Contabilităţii pre­cum şi cea a matematicilor de la şcoalele Superioare de Comerţ, am atras luarea aminte a consiliului tocmai asupra a­­cestei nepotriviri. E adevărat că d. ministru al In­strucţiunii a expus în urma celor ara­­tate mai sus, că fixarea lecţiunilor e numai un fel de îndrumare pentru pro­fesor, dar că acesta nu e absolut obligat a se ţine de el. In orice caz însă, intru­cit o aseme­nea fixare de lecţiuni create în pro­gram, întru cît astăzi învăţămîntul e supus unui control riguros, întru­cit din cei chemaţi a controla, unii pot fi mai formalişti, se va putea cere îndeplini­rea acestei injoncţiuni a programului, iar cel ce nu s’ar supune să capete observaţiuni. Nu mai vorbesc de cei cari poate nu vor fi agreat controlorului. Cazul, care l’am citat mai sus, cu o­­misiunea unei mici formalităţi aceia de a trece lecţiunea făcută într’o con­dică cari nici intr’un caz nu era esen­ţială este de natură a provoca multe reflexiuni. De aceia o repet programele au ne­­voe a fi mai simple, mai uşoare, mai lesne de înţeles şi să lese mai multă lati­tudine profesorului. Au reuşit cu ea la programele contabilităţii şi matematici­lor, să lipsască fixarea numărului, de lec­ţiuni în care are a fi tratată cutare parte de materie, cred că acest început e bun şi va fi urmat. Armonisarea programe­lor, curăţirea lor de tot ce e de prisos, lepădarea a tot ce stînjeneşte activitatea bunului profesor, vor fi lucrări utile. O altă chestiune care ar merita să fixeze atenţiunea şi să provoace discu­­ţiuni mai întinse ar fi aceasta. După felul de organizare a învăţă­mântului nostru secundar şi superior, nu ajunge cineva astăzi ca să poată fi întrebuinţat în ocupaţiunea pentru ca­re s’a preparat de cît cam pe la virsta de 24 ori 25 ani. In toate ramurile de muncă, tinărul începe a şi agonisi prin propriile sale puteri, mijloacele de existenţă cu mult mai de­vreme. Trebue să ne gîndim la marea ma­joritate a acelora cari duc sarcina în­treţinem fiilor lor pănă la o vrîstă a­­tît de înaintată. Trebuie să ne gîndim că viaţa me­die fiind la noi cam 55 ani, deci tre­bue să dai odihna celui ce munceşte cam pe la 50 ori 52 ani , însemnează că acesta lucrează o mică parte din viaţa lui. Produce numai un timp de jumătate din acea viaţă, iar cealaltă jumătate trăeşte din organisările făcute de alţii. Aceasta e o problema şi Şcolară dar şi Socială. Fără îndoială că depinde mult de la şcoală, ca să îndrumeze tineretul la muncă rodnică. Din felul cum înţele­gem noi lucrurile, facem tocmai aşa ca să lungim­ cît mai mult timpul de în­văţătură. In afară de învăţămîntul ge­neral, unde timpul cît stă cineva pe băncile şcoalei e destul de lung, dar chiar în învăţămîntul special­ sau profe­sional procedăm la fel. Sunt ţări străine de exemplu Franţa unde învăţămîntul Comercial Superior să dă numai în doi ani. In schimb însă se munceşte mai mult in timpul zilei. Astfel în loc de 5 ore pe zi cum e la noi, se lucrează acolo 6, 7 şi chiar ceva mai mult de 7 oare. Poate că e bine aşa ? In ori­ce caz interesul social cere ca fie­care forţă să fie utilizată şi aceasta să se facă la timp. O perdere numai de un an la atîţia tineri insemna mult în producţia generală. V. I. Rada Huşi taberile stau şi mai duşmănoase, şi de la 20 Iulie au pornit lupta pe faţă. De la 20 Iulie se desenează la Huşi 2 grupări liberale: socialiştii d-lui dr. N. Lupu cu Cişmăniştii d-lui N. Cişman. închegarea acestui pact s’a făcut prin rea­pariţia gazetei generoşilor Lupişti, Sfatul Poporului, care a luat de la început o atitudine hotărîtă. Atacă pe prefectul Ch. Corbescu, care şi a permis să scoată de la locurile lor pe Q. Dinescu, Oh. Teodor şi chi­r C. Lupu. Spîrcuirea aceasta, fă­cută în Iagărul lupist e­ra foaea locală ca un fel de program de luptă a prefec­tului Corbescu contra Lupiştilor. Pe de altă parte Lupiştii şoptesc la urechile tuturor, că dr. N. Lupu are cu­­vîntul primului-ministru că situaţiunea este dată lor şi că interimatul prefectului Corbescu nu le va strica intru nimic, în­tru cît şeful partidului se va încunjura numai cu generoşi în viitoarea sa for­maţiune ministerială, cînd se prea poate că dr. N. Lupu să ajungă şi mai mare de ceia ce a fost. Dacă se lant unui om ca Dinescu cu dosare la judecătorie, aşa de proaste şi cu un trecut aşa de obscur, sarcina de a mînji cu noroiul presei tot ce are liberalismul husan mai de samă, ca pe Dr. Perticari, ca pe Leonida Constantin, ne explicăm halul în care au ajuns Lupiştii. Ei îşi joacă ultima lor carte politică. Acest d. Dinescu mai are un dintri pe prefectul Corbescu, fiind­că n’a stăruit în deajuns ca toţi liberalii să-l primească şi pe dânsul pe lista oficială şi din cauză aceasta a declarat războiu. Ori cît va căuta prefectul Corbescu să privească luptele politice din balconul ca­selor sale în simplu privitor, nu va putea păstra rezerva pănă la urmă, cînd veni­nul lupist îl va împroşca zilnic cu cele mai grobiane insulte. A zice că este pri­vitor rece ca la teatru şi să laşi a ţi se cerceta toată gestiunea ta administrativă, răsfoind prin biurourile pr­o­curei ori­ce numire nouă, ori­ce raport nou, ori­ce lucrare de cancelarie, însamnă o lipsă de tact şi de prevedere. Funcţionarul care vede acest contrast de atitudine se în­treabă mirat ce harababură e aceasta şi în puţinătatea duhului său trage înche­­erea defavorabilă tuturor. In acest bruhaha politic lumea cuminte stă de o parte şi rîde de caraghiosul ce­­ oferă politica liberală la Fălciu. Ruperea între taberile liberale va fi de astă dată aşa de adîncă, că nu va fi chip de a­­propiere. Lupiştii cred în viitorul apro­piat cînd toată politica jud­eului va fi a lor. Cum pentru această eventuală pre­­ponderanţă politică numărul nu le strică şi-au asociat pe bătrînul N. Cişman, ca să capete de la el stocul său electoral. Ei cred că prin această cârdăşie blamabilă vor înmormânta pe veci pe aşa zişii li­berali ai zilei de azi, cari nu vor avea miae nici o baftă în diriguirea politicei liberale la Huşi, şi zic că cu cît vor co­­vîrşi numericeşte pe grupa liberalilor actualişti cu at­t se vor impune la cen­tru mai degrabă. Mai mult încă, tot ei prognosticează că o bună parte din aceşti liberali actualişti vor părăsi partidul mâne cînd d. I. Bră­­tianu va conduce efectiv politica liberală cu generoşii. Cum însă aceasta e numai socoteala de acasă, credem că cea din pădure va eşi din potrivă, cu 3 lei, negreşit că antreprenorul va pune In iama preţului I numai copaci mari cu diametru de la 0 50 metri, iar cu pre­ţul al II-a vor intra toţi copacii de 0,44 metri. Cît va fi băneşte redevenţa clandes­tină a contractierului cine o poate şti, nici coşniţa, nici poliţa , nici buzunarul Epitropiei nu va putea spune, căci e ina­bordabilă. Dar altă­ceva avem a semnala. Prin aceste vinzâri în mare de brazi se dez­golesc munţii Slănicului, de se pierde din atracţiunea sa ca staţiune balneară. Deja se resimte la Slănic lipsa bradu­lui. Uite-se vizitatorul pe Cerbu, pe Do­bni, pe Borghiş, sau pe Puf şi esenţa predominătoare nu e bradul, ici pe colea răsbaţi bradul; iată acum că tot acel brad e ameninţat să cază supt securea jidanului de la Pesta şi naţionala Epitro­pie va ata cu mînile Încrucişate văzînd cum se cară în vale frumoşii brazi, cari erau chemaţi să facă din Slănic şi o sta­ţiune climaterică, un fel de Solea a Bu­covinei. Dacă e pe aceia , publicul poate ierta pe Epitropi că au făcut gheşeft, dar pu­blicul nu trebuie să ierte pe Epitropi că compromit Slănicul ca staţiune balneară cele cîte­va zeci de mii de lei, cu care se fură bugetul Epitropiei, se pot aco­peri, în cîţi­va ani, lipsa bradului însă la Slănic nu se poate acoperi încă în 50 de ani. Din 1844 cînd s’au ars pădurile Slă­­nicului și nici pînă astă­zi nu s’au astu­pat golul. Slănicul sufere din lipsa bra­dului, abia s’a plantat pe ici pe colea pe vale, prin alee, fără să fie un masiv de brad în toată regiunea. Ne facem ecoul acestui public blajin şi nepăsător de gheşefturile Epitropilor, şi protestăm energic contra răului gene­ral ce se aduce Slănicului, degradându-l în valoare terapeutică şi extractivă pen­tru mai mult de o jumătate de veac. Dacă am avea a face cu un public mai energic de mult Ieşenii ar fi provocat o întrunire mare de protestare şi imposi­bil să nu sae perinele de supt scaunul eforilor, ori cit de trezi liberali ar fi, căci nu cred să fie guvern cit de dinas­tie, care să acopere pînă la urmă risipa şi frauda. Cetăţeni ai Iaşului, actuala Epitropie s’a făcut vinovată de călcarea expresă a voinţei testatorilor cătră Sf. Spiridon. Cetăţeni ai Iaşului, actuala Epitropie a vărit Slănicul într’un bucluc, căci l’a des­­brâcat de podoaba codrilor săi şi l’a fă­cut să piarză în ochii ţării întăetatea ran­gului său. Ori la Iaşi nu sunt Codrii Vlăsiei, și Bordea s’a spărcuit de mult din preajma Iașilor. In preajma alegerilor judeţene de la Fălciu Singurul judeţ în care cu toate călău­rile verii şi liniştea vacanţelor, îl luptă politiceşte şi se luptă cu aprindere, e Fal­ciul. Partidul liberal de la Fălciu ne oglin­deşte de fapt starea generală a partidului liberal de la cîrmă, rupt, divizat, dușmă­nos, cu neîncredere reciprocă. Cu toată impăcăciunea ce s'a făcut la centru, în Pevastarea Stătuii Ori cum vor suci Epitropii în răspun­surile ce vor da presei la Învinuirile drepte ce se aduc contra jafului făcut cu vînzarea bradului din pădurile Silnicului un lucru reiesă că ori au fost de o igno­ranţă crasă In evaluarea esenţelor, ori că serviciul tehnic i-a indus In eroare, ceia ce ar atrage asupra-i aspre reprimands, ori că cu vădită ştiinţă epitropii au vln­­dut cu un preţ ridicul copaci de o va­loare de 3—4 ori mai mare ca cel pre­văzut prin contracte. Noi ne oprim asupra acestui din urmă punct- Aşa zisul primul efor e tipul co­lectivistului ce umblă după gheliruri, căci vorba lui Ghiţi Pristanda din scrisoarea perdută a maestrului Caragian­: familie multă, miroseală de cheltuială multă şi remuneraţie puţină după buget: leafa de la Epitropie şi atita. Cînd încasezi 500 lei lunar şi cheltueşte lunar 2000 lei, ne­greşit că trebue să te Înfunzi In pădurile Slănicului să mai scoţi ceva din plusul de cheltueli. Şi socoteala s’a făcut. A pus aşa con­diţii In contract că pe cînd în primul con­tract vinde copaci de dimensiunea 0.44 cu 9 lei, In al doilea contract li vinde OAMENI ŞI LUCRURI IN JURUL ZIARELOR Că staţiunile balneare alimentează gazetele — în lunile de vacanţă — nu e nici de mirat şi nu e nimic de zis. Mai rău însă e că ziarele alimentează, la rîn­dul lor, localităţile menite odihnei, li­­niştei, tăcerei şi păcii. Nu ştiu cum o fi aiurea —dar Slăni­cul Moldovei sufere, fără îndoială, de acest mare neajuns psihic,acelitul zia­relor. Tabloul pe care-l prezintă staţiunea în oara sosirii vînzătorilor împovăraţi de teancuri de ziare, e interesant de ur­mărit. De la oficiul postal spre parc, spre restaurante, spre instalaţiunile de cură—drumurile şi băncile şi mesele se umplu numai de .. cetitori. Acum nu mai sunt pacienţi, ci numai... impa­cienţi, numai oameni doritori de a alia cu o oră mai curînd cele mai proas­pete noutăţi, cetitori pasionaţi ai ştiri­lor aduse de gazetele lor. Căci fie­care îşi ceteşte presa favorită ; cunoaşte şi recunoaşte, după ziarele preferate, pe partizanul cutărui ori cutărui partid po­litic şi nu există gazetă — cît de puţin respîndită—care să nu aibă cetitori aci, indiferent de numărul lor. Gazetele se smulg cu nerăbdare din braţele vînzătorilor; pachetele se desfac cu repeziciune şi pe feţele tuturora poţi urmări un joc de senzaţii şi de impre­­siuni, după anumite noutăţi găsite în coloanele ziarelor sale. Unde mai pui corespondenţele şi sen­­saţiile locale, căci,—în afară de inspira­ţii beletristice—staţiunea e—din nefe­ricire—contaminată în gradul cel mai înalt de spiritul politicianizmului şi al politicăriei în cele mai variate înţelesuri şi nuanţe ale cuvintelor, iar corespon­denţii fie­cărui ziar se cred ori sunt obligaţi să relateze anumite întîmplări —uneori lipsite de ori­ce importanţă— prin prizma gazetei politice căreia a­­parţin. Şi senzaţiile nu mai contenesc. Astă­zi cutare gazetă ilustrată distribue afişe: —„un număr special cu portrete de vi­zitatori“ ; mîine sosesc teancuri formi­dabile din alt ziar cu „senzaţionale a­­mănunte“ şi aşa mai departe, se abu­zează mereu de nervii sutelor de vizi­tatori, veniţi pentru repaos .. Efectele cambiei protestate Cambia fiind un titlu de credit şi cir­­culaţiune, legiuitorul comercial a luat a­­nume măsuri pentru a asigura plata la ■cadenţă. Toate afacerile comerciale se sprijină pe credit, şi creditul se menţine prin exactitatea cu care părţile contrac­tante işi satisfac obligaţiunile. Dacă posesorul cambiei nu are sigu­ranţa că va fi plătit la scadenţă, atunci şi creditul este în suferinţă, căci ne­plata la scadenţă a poliţei să restrînge nu nu­mai asupra celor ce au creat titlul, ci şi asupra tuturor semnăturilor de pe poliţă, căci poliţa se transmite prin gir. După dispoziţiile legei comerciale toţi giranţii împreună cu sub­scriitorul cambiei sînt solidar respunzători la plată. Posesorul cambiei pentru a avea ac­ţiune contra tuturor coobligaţilor din cam­bie, in cazul cînd plata nu s’a făcut la scadenţă de cătră subscriitor, trebue să facă protest de neplata, şi să introducă acţiune cambială în cele 15 zile de la data protestului; el mai poate lua mă­suri asigurătoare, odată cu intentarea ac­ţiunei. Art. 907 cod. com­.: Partea interesată în o cauză comercială va putea de odată cu intentarea acţiunei să ceară a se pune sechestru asigurător asupra averei mo­bile a debitorului său, conform art 614 şi următorii din procedura civilă, după deosebirele mai jos enunţate. Va putea asemenea să urmărească şi să poprească pentru sumele cuprinse în titlu seu, sumele sau efectele datorite debitorului său de către un al treilea, conformîndu se dispoziţiunilor art. 456 și următorii din codicele de procedură civilă. Art. 908 cod. com­.: Sechestru sau proprirea nu se va putea înfiinţa de­cît numai cu dare de cauţiune, afară de ca­zul cînd cererea de sechestru sau de proprire se va face în virtutea unei cam­bii sau a unui alt efect comercial la or­din sau la purtător protestat de neplată, (dispoziţiuni ce nu se găsesc în legea comercială italiană). Aceasta însă nu este de ajuns . Pose­sorul cambiei pentru a urmări silit ave­rea debitorilor, trebue se obţie titlu exe­cutor. Prin urmare va fixa termen de judecată, va scoate citaţii; hotărîrea ob­ţinută, după dispoziţiunile legei nouă a judecătoriilor de pace se va comunica debitorilor cari au fost lipsă la termenul de judecată, pentru ca să curgă termenul de opoziţie sau apel, după cum valoarea cambiei e mai mică sau mai mare de 300 lei. Dacă acţiunea e de competenţa Tri­bunalului, atunci debitorii au dreptul de apel în termen de una lună de la pro­nunţarea sentinţei, fără drept de opoziţie (art. 349 cod. com­.). In definitiv posesorul cambiei pentru a obţine titlul executor trebue să îndepli­nească o serie de formalităţi lungi şi greoaie. Debitorii pot opune diferite in­cidente fie de procedură fie de compe­tenţă, cu alte cuvinte zădărnicesc obţi­nerea titlului executor contra lor, în care interval ei pot deveni insolvabili sau isi măresc insolvabilitatea. S’a văzut cazuri înaintea instanțelor noastre judecătorești cînd debitorii în a­­pararea lor au cerut anularea actului de protest, ca nefiind făcut conform cu le­gea, art. 327 si 328 cod. com­. Si jude­cata anulind actul de protest, posesorul cambiei a ramas dezarmat faţă de giranţi avind dreptul numai contra subscriitoru­­lui care, dacă este insolvabil, posesorul cambiei care a luat toate măsurile cerînd formarea actului de protest, se găseşte în imposibilitate de a realiza suma din cambie; aşa în­cit după legea noastră, debitorii găsesc multe mijloace de a scapa de plată, ceia ce este dăunător creditului şi afacerilor în general. Cu totul altfel sunt dispoz­ţiile legii în Italia. După legea comercială italiană prin exerciţiul acţiunei cambiale, cambia are efectele unui titlu executor şi se poate urmări averea debitorilor fie mo­bilă fie imobilă. Cu toate că, cambia protestată e nu­mai un act sub semnătura privată totuși

Next