Opinia, iulie 1911 (Anul 8, nr. 1339-1364)

1911-07-24 / nr. 1358

O­DIOS Nu este nimic mai greu şi mai riscant pentru un om, de­cît a în­cerca să devie simpatic din odios ce este. Cînd şi-a făcut odată reputaţiu­­nea că este odios, cînd toată lumea nu-l vede de­cît ca atare, este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să şteargă din conştiinţa publică impre­­siunile sigure, întemeiate ce a pro­dus, mai ales atunci cînd sforţările ce le face, sînt vădit întrebuinţate în scopul pomenit. Ceea ce se întîmplă în mic cu un om în cercul lui strimt, se întîmplă şi cu o categorie întreagă de oameni în societatea din care face parte, se întîmplă şi cu un guvern, în popo­rul pe care-l conduce. Ca şi omul o­dios, guvernul odios nu va înceta de a fi considerat ca atare, cînd din seria continuă a acţiunilor lui odioase, se desprinde ici colo cîte un fapt de altă natură. Acesta este cazul cabinetului d-lui Carp. Venit la putere într’un chip con­damnat de toată lumea cinstită, se menţine la guvern printr’o serie de ilegalităţi—le putem numi fără exa­gerare, crime—pur şi simplu pentru ambiţia de a sălăşlui mai mult lîngă bucate. N’avem nevoie să amintim de cît cîte-va cuvinte, pentru a ne scuti de ori-ce dovadă: alegeri scan­daloase, cumpărări de conştiinţe, a­­sanări de tot soiul, Rucăr, conflict sinodal, Chiricescu etc. Cu aceste cîte­va vorbe am evidenţiat bogata activitate de scandale ale guvernu­lui de scurtă durată a d-lui Carp. Dar iată că deodată, din nămolul scandalelor publice răsare o faptă bună, desfiinţarea lui S. T. B. o a­­plaudăm desigur, căci fapta în sine ne interesează şi nu cine o face. Cind însă privim fapta şi din împre­jurările în cari se face , cînd ne dăm seama, că ceea ce a călăuzit pe gu­vern la această atitudine, şi în spe­cial pe d. Marghiloman, nu este un principiu, ci ura în contra dinastiei Brătianu şi dorinţa de a mai acoperi din păcatele unui trecut recent, pre­cum şi intenţia de a obţine o în­găduinţă şi un credit mai larg pen­tru crimele viitoare, nu ne putem opri de a zice: e inutil, sforţările acestea sunt caraghioase. Anularea statutelor lui S. T. B. şi desfiinţarea eventuală a societăţii în­săşi nu poate acoperi un trecut ru­şinos şi nu va putea face pe nimeni să creadă într’o sinceră îndreptare a guvernului conservator. Aceasta cu atît mai mult, cu cît „gestul mare“ s'a procotat şi a şi obţinut un început de execuţiune, tocmai în timpul în care se comitea crima de la Sinod şi de la Universitate. Cum putem nădăjdui în corijarea unui guvern, care în momentul cînd spune că vrea să se corijeze, co­mite două crime monstruoase ? Nu, tadtica d-lui Marghiloman a făcut fiasco. Se vede de o poştă, că d sa nu are stofă de om politic. O fi bun jocheu, o fi bun administra­tor al propriilor sale interese; nu e însă om politic, nu este un bun ad­ministrator al intereselor publice. Şi cum ar putea fi alt­fel guvernul, cînd d sa este alfa şi omega în el? Vedeţi cît de important este pen­tru judecarea unui fapt mobilul lui ? O faptă bună va fi aprobată, dar cînd mobilul autorului ei este de­testabil, autorul nu va avea apro­barea nimănui; mai mult aversiu­nea în contră-i va fi cu atît mai mare, cu cît mobilul faptei sale va fi mai evident și mai ruşinos. Surprinşi întîi de „gestul mare“ al guvernului am rămas în uimire. Cînd însă imediat am văzut ţesătura nu ne-am putut opri de a nu denunţa înşelătoria a cărei victimă vrea d. Marghiloman să fie opinia publică şi conştiinţa cetăţenească. Nu, e zadarnic. Guvernul d-lui Carp şi-a stabilit în mod definitiv reputațiunea de guvern odios. El va rămîne taxat ca atare, orî-cît s’ar sili să arunce praf în ochii oame­nilor. Sforţări inutile Presa liberală şi in special Voinţa şi Viitorul, ţine cu ori­ce preţ să dovedească inutilitatea şi chiar perversitatea gestului guvernului, cînd a anulat statutele S. T. B., afirmînd, că interesele comunii Bucu­reşti nu erau de loc periclitate prin fun­cţionarea mai departe a societăţii, în con­formitate cu acele statute. Sforţările presei liberale întrec toate aşteptările. Articole zilnice, chilometrice, pline de cifre, adesea şi de înjurături, umplu coloanele Viitorului şi Voinţei. Cu toate acestea nu cred să se găsească un singur om imparţial, pe care să-l fi convins acest lux de „dovezi", etalat cu o eleganţă ireproşabilă, dar şi cu o lipsă de scrupul neasemănată. Ce vrea să susţină presa liberală ? Că afacerea tramvaiului nu este un gheşeft enorm, care nu-i de­cit o verigă din lan­ţul interminabil al gheşefturilor liberale ? Zadarnic şi sileşte. N’o să se găsească în ţara aceasta oameni atît de creduli, cari să poată fi induşi în eroare. Noi nu suntem­ partizanii guvernului. Dar nu ne putem opri de a găsi, că a­­nularea statutelor şi eventual desfiinţarea legală a ilegalei S. T. B. ar fi un mare serviciu făcut Comunei Bucureşti şi in­teresului public. Cheşefturile trebue să se termene odată. Ceea ce e desesperant, este că tocmai gu­vernul... asanărilor, care n’are obrazul de a face asemenea opere, şi-a luat însăr­cinarea aceasta. Tare ne temem că nu va reuşi. Fanfaronadă şi Inconsecvenţă Strâns cu uşa la Cameră, de către d. Take Ionescu, şeful actualului guvern a declarat în auzul întregei Adunări, că se ţine de vorba dată în opoziţie şi va desfiinţa maximul şi minimul prevăzut de legea pentru învoelile agricole. Cu toată această promisiune, oare­cum solemnă, a d-lui Carp, nu se vede nimic care să ne îndrituiască a crede că primul ministru îşi va ţine făgă­­duiala. In adevăr, fie­care ministru în parte a anunţat ce proecte are de gînd să întocmească sau pe cari le-a întocmit. Aşa, de pildă, ştim că d. Neniţescu lu­crează la... repaosul duminical; d. Mişu Cantacuzino va reînfiinţa Contenciosul; d. Filipescu are gata proectul modifi­­cător al legei pentru înaintarea în ar­mată ; d. C. C. Arion modifică legea învăţămîntului; d. Al. Marghiloman vrea să reformeze administraţia. Vorba aia, fiecare ministru cu proectul său. Numai despre proectul pentru maxi­mum şi minimum nu se vede şi nu se aude nimic. Şi să se noteze. Dacă ce­lelalte proecte întocmite de miniştri cer sau nu urgenţa, aceasta e un lucru dis­cutabil. Dar că acest proect are, în a­­devăr, un caracter de urgenţă, nu în­cape îndoială. In adevăr, Consiliul Su­perior Agricol întocmeşte, conform legei, nouile tablouri de preţuri regionale. Facerea acestor tablouri necesitează multă şi grea muncă. Or, dacă d. Carp are în adevăr de gînd să desfiinţeze maximul şi minimul, de ce se mai pu­blică zilnic, în „Monitorul Oficial“, acele lungi şi obositoare tabele de pre­ţuri regionale ? Se vede însă că Consiliul Agricol ştie ce face , d. Carp nu dă semne că-şi va ţine vre­odată cuvîntul. Afacerea aceasta a dovedit la d. Carp un maximum de fanfaronadă şi un minimum de consecvenţă politică. Cheltuelile de reprezentare Ministerul de Interne a refuzat să a­­probe „cheltuelile de reprezentare“, pe care caraghiosul prefect al judeţului le-a cerut consiliului judeţean şi acesta i le-a votat.­­ Marghiloman i-a dat cu această ocazie o zdravănă palmă d-lui Negruţi, care nu ştie prin ce mijloace şi-ar mai spori salarul. Vorba lui Pristanda : „famelie mare, remumeraţie mică, coane Fănică“. Aşa e, de­cît cuconul Fănică, în ca­zul acesta d. Marghiloman, n’a voit cu nici un preţ să ţină socoteală de „famelia mare“ a lui Negruţi. Şi e de mirare. Ce să-l fi determinat pe minis­trul de interne să treacă peste aceste puternice consideraţiuni de partid ? Mai că ne vine să credem, că atitu­dinea d-lui Marghiloman este un aver­tisment ce i se dă prefectului Negruţi, în sensul că ar fi o mare incompatibi­litate între sclipitoarea-i inteligenţă şi misiunea de prefect al judeţului. Căci nu ne vine să credem, că refuzul mi­nistrului ar însemna că e un contra „asanării“ operate de prefect consiliului judeţean liberal. Doar acesta este pro­gramul guvernului şi în special al d-lui Marghiloman. Şi iarăşi nu ne vine să credem, că gestul ministrului a fost făcut pentru a complace ieşenilor, cari au rămas scandalizaţi de pretenţiunile prefectu­lui şi de votul consiliului judeţean. Doar n’o să-i treacă prin cap d-lui Marghiloman prostia de a se face sim­patic. Altă explicaţie nu-i. D. Negruţi a căzut în disgraţia superiorului său, şi zilele sale de la prefectură ii sunt nu­mărate. Adio mărire ! CITE­VA NOTE Toiagul lui State în campania ce o duce pentru obţinerea directoratului Teatrului este artistul... Cirjă. De cite ori State slăbeşte, îl intervievează pe Cirjă, care-i mai dă puţintică energie. După ce l-a înjurat pe d. Sadoveanu, State a simţit nevoia să-şi înjure cole­gii.­­I-a înjurat cu ajutorul toiagului slăbiciunilor sale, punându-i în gura lui Cirjă expresiile: „inconştienţi“, „igno­ranţi“ etc. la adresa artiştilor teatrului. Nu ne mirăm de State. Ne surprinde însă slăbiciunea lui Cirjă pentru cele­brul tragi-comic de la Teatru. * Presa liberală se întrece în a prea mări calităţile defunctului Take Proto­­popescu. In special defunctul fusese un mare democrat, iar democratismul său se manifestase în marile opere financi­are ce înfiinţase şi organizase. Era o vreme cînd aceste opere se nu­meau gheşefturi, astă­zi se vede că ghe­şefturile se numesc: democraţie. Aşa e. Odată cu vremea toate să schimb. Ş’apoi unde mai puneţi: de mortuis nil nisi bene. OAMENI ŞI LUCRURI A doua conductă... Acei cari n’au avut norocul să plece sub alte orizonturi în lunile de vacanţă au o singură grijă de purtat, o singură datorie de îndeplinit . Să trăiască bine cu... gardistul. Dacă au izbutit să-şi asigure simpatia respectivului gardist din punct, atunci pot trăi liniştiţi, pot să-şi Îngăduie lu­xul de a pleca de acasă pentru o oră, două, pot chiar să doarmă noaptea fără teamă de catastrofă, dacă n’au uitat să-i aducă aminte : — Vezi să ne dai de ştire... Ce anume trebuie să dee de ştire, e lucru simplu : o eventuală întrerupere a apei de Timişeşti... Vai de cine n'a putut să fee o ase­menea precauţiune. El riscă să primească fulgerătoarea veste—cu obicinuita întîr­­ziere , să afle, adecă, despre noua sus­pendare a sursei de apă,—atunci ctndi nu mai poate face vr’o rezervă. Şi a­­ceasta numai pentru că .. n’a avut pru­denţa să se pună bine cu gardistul respectiv, ori pentru că acesta, ne... tră­ind destul de bine cu bucătăria — căci important lucru nu este să dai tradi­ţionalul bacşiş de anul nou, ci să Îngri­jeşti tot anul de diversele avantagii şi combinaţii culinare ale respectivului — te a trecut cu vederea, cînd fu vorba să ţi anunţe ştirea ... cotidiană : — Strîngeţi apă. Azi curge 15 minute. Mîne de foc... Şi iată catastrofa gata ! Ţi a rămas grădina zbicită, florile neudate , cada goală, vasele uscate, baia amînată, s’a întors lumea pe dos ; a in­trat neliniştea In casă ; te închini din nou aparitor ; fierbi iarăşi apa, ca să se mai împuţineze din puţină cită este ; duci războiu cu microbii şi aşa mai de­parte,—numai şi numai pentru că nu te-a ocrotit gardistul, ori a vrut să-ţi joace festa, venind—ca şi carabinierii lui Oldenbach—cu întîrzierea cuvenită , după ce apa fu oprită. ...Şi cînd te gîndeşti că la aceasta s’a redus, de­o­cam­dată, toată opera pen­tru care s’a muncit şi s’au făcut sacri­ficii , cînd priveşti tragi-comedia care ameninţă a dura pînă la... a doua în­viere—pînă la realizarea celei de a doua conducte Timişeşti-Iaşi —nu-ţi poţi stă­­pîni părerea de rău că, măcar, nu te-ai născut cu o jumătate de secol mai tîr­­ziu, ca să fii mai puţin expus vicisitu­dinilor culinare poliţieneşti şi capricii­lor conductelor de Timişeşti. Rodion 5 bani Exemplarul ANUNȚURI 5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an.....................20 lei “N 6 bani , 10 „ ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacţia şi Administraţia: IISi, Si?. Si Kintsri 17 Sub direcţiunea unui Comitet Anul ViîS­io. 1358 Duminică 24 Iulie ISIN MAI RAU CA IN RUSIA Alfabetismul la Rusia. — Cum se judecă la el şi la noi. — O paralelă, de dr. I. DUSCIAN Pentru acei cari sunt obicinuţi a ve­dea în Rusia ţara cea mai înapoiată, cele ce scriu li se vor părea iverosimile. Doroşevici, unul din cei mai buni zia­rişti şi un scriitor de mare talent, spune cu drept cuvînt: „Nu o fi ţara noas­tră In fruntea ţărilor cu multe libertăţi, dar tot mă revolt de cîte ori aud pe un străin că mfl întreabă : „E drept că la d-voastră nu se poate scrie nimic altceva în ziare, de cit despre starea vremei ?“ Aceleaşi întrebări le pune orice străin, relativ şi la învăţămîntul din Rusia, relativ şi la justiţie, relativ şi la admi­nistraţie şi la orice instituţie din ţară . „E drept că numai boerii de acolo au cîştig in procese, e drept că adminis­traţia fură sub ochii stăpînirei, e drept că marii funcţionari pot omori nepe­­depsiţi ?“ Toate acestea întrebări sunt tot aşa de deplasate, ca şi acea de care vor­beşte Doroşevici: „Oare în Rusia zia­rele scriu numai relativ la starea tim­pului ?“ Cum să scrie în străinătate contra miniştrilor, aşa se scrie şi aci şi poate chiar mai căzăceşte chiar. Doroşevici e cel dintăi, care nu se poate plînge de tirania cenzurei. Articolele sale din iarna aceasta contra lui Stolipiu şi a ministrului de instrucţie publică, mol­­dovanul Kassu, ar fi putut fi tipărite şi în Humanité a d-lui Jaurés ca şi în Vorvaertz.. Rusia merge spre democraţie şi merge cu paşi uriaşi. Cei mai pesimişti, acei cari văd tot în negru, nu se pot opri de a nu vedea un vădit progres în toate direcţiunile. Profesorul Ozerov, care numai conservator nu poate fi nu­mit, publică în revista săptăminală Ne­­diela (Săptămîna) o statistică a mişcă­­rei învăţămîntului primar în gubernia Moscovei. Articolul său, profesorul O­zerov şi-l intitulează „Se ridică tînăra Rusie“. Şi iată ce constată din analiza statis­ticei sale, acest profesor : „De­şi în momentul de faţă, noi chel­tuim foarte puţin în ceea ce priveşte in­strucţia publică faţă cu alte ţări, deşi şcoalele noastre nu corespund numă­rului doritorilor de a învăţa, totuşi e un progres enorm în educaţia poporu­lui nostru.“ Iată constatările sale luate după sta­t­ilica inginerului Laninin : „In guber­nia Moscovei procentul ştiutorilor de carte, la bătrîni mai mult de 60 de ani, este de 39,7. Cu cît însă ne scoborîm spre vîrsta mai tînără, găsim acest pro­cent mai mare, aşa la vrîsta între 12 şi 15 ani procentul ştiutorilor de carte este de 93,4.“ In locul Rusiei neculturale se ridică noua Rusie ştiutoare de carte. Şi profesorul Ozerov face aceasta în­­cheere : „Or cit de puţin am cheltui noi pen­tru învăţămînt, necesităţile vieţei sunt aşa de mari, incit cu toate piedicile pe cari le întîlneşte educaţia, ea păşeşte mereu înainte.“ Şi această constatare mă face să cu­get cu regret că la noi, cu toate chel­tuelile şi toate străduinţile făcute să ridicăm instrucţia publică, progresul alfabetismului e foarte puţin simţitor. Oare la noi necesităţile vieţei n’au fă­cut pe ţărani să priceapă utilitatea şti­inţei cetirei şi scrierei ? Oare aceste ne­cesităţi sunt mai mari la Ruşi ? Ceea ce face mai interesantă statistica pe care o analizează d. Ozerov, e con­statarea care reesă din ea, că nu nu­mai bărbaţii, dar şi femeile în Rusia găsesc necesar de a se instrui. Aşa pro­centul fetelor ştiutoare de carte în a­ceaşi gubernie, în vârsta de 12 ani, este de 75 %.* Dacă instrucţia publică în Rusia face progrese, nu e mai puţin adevărat că e o străduinţă de a se introduce mo­ravuri mai sănătoase, de a se da ţărei o fisionomie mai radicală, de a se în­trona dreptatea şi echitatea. Sforţarea aceasta ar trebui imitată şi la noi. Ne place să vedem în ţările vecine părţile rele şi să ne mîndrim cu părţile bune de la noi. E drept, că in Romînia se poate scrie orice, se dă o libertate absolută presei, dar cînd e la adică, autoritatea guver­nului face cu totul contrariu aeea ce presa şi opinia publică hotăreşte. Voeam aci să fac un paralelism între Rusia şi Romînia, în ceea ce priveşte aceste două puteri, presa şi autoritatea statului. La noi e o nesfîrşită libertate a cu­­getărei scrise. Poţi scrie ce vrei, ataca pe oricine, terfeli chiar în noroi, pe cine îţi place. De multe ori presa serveşte cele mai drepte cauze, e expresia opi­niei publice şi dă cele mai juste ver­dicte in cele mai grave afaceri publice. Iată spre pildă, afacerea sinodală. Presa a fost din prima zi cu episcopul de Roman şi contra Mitropolitului Pri­mat, a fost din prima zi expresiunea opiniei publice, care a simpatizat cu E­­piscopul şi a hulit pe omul mic sufle­teşte, intrigant şi pătimaş. Guvernul trebuia să salveze aparenţele. „Pentru D-zeu, şi a zis d. P. P. Carp, trebuie să nu lăsăm în istoria ţării, din nou un fapt aşa de uril, un mitropolit izgonit din Biserică. Şi contra dreptăţei, contra opiniei publice, a condamnat pe acuzatorul cin­stit şi l-a achitat pe acuzatul ticălos. Aparenţele au fost salvate : „Mitropo­litul ţărei din anul de graţie 1911, se va scrie într’o zi, a demisionat din înalta sa situaţie“, şi nu se va spune: “Mitropolitul a fost dat pe uşă afară, ca un netrebnic ce era“. Această politică de ştiinţă, bine­înţeles nu va servi la nimic. Nu se scrie isto­­toria astăzi după Monitorul Oficial, ci după părerea opiniei publice din acea epocă. Cine va consulta ziarele din a­­ceastă epocă, va vedea că Mitropolitul, departe de a fi demisionat, a fost dat afară, căci nu mai merita să fie părin­tele bisericei autocefale române. Ei bine, în Rusia, cu introducerea Constituţiei, cu darea libertăţei presei, Statul n’a voit să cadă în această con­tradicţie : „una vorbeşte satul şi alta judecă popa“ şi s’a pus ca principiu judecarea sinceră, a tuturor faptelor, ori de cine ar fi făptuite. Aşa că nu se vede în Rusia ceea ce se vede la noi, un ad­ministrator ticălos, recunoscut de toată presa şi de toată opinia publică ca a­­tare şi totuşi susţinut de guvern ca om de treabă. Nu se vede în Rusia un Mi­tropolit adus la bara justiţiei pentru ilegalităţi, judecat după toate pravilele, permiţîndu-se să i se aducă toate pro­bele de învinuire, arătat opiniei publice ca un ticălos şi apoi prin ordinul gu­vernului declarat nevinovat, ba ce este mai ruşinos, omul cinstit care l-a adus la judecată, e el pedepsit. Astfel de noni sensuri Rusia nu per­mite astă­zi. In ultimul timp s’au judecat cîte­va procese despre care ziarele străine, de­sigur, au vorbit, procese în care au fi­gurat ca acuzaţi oameni cu situaţii aşa de înalte în stat, în­cît în România ast­fel de oameni nici n’ar fi fost deranjaţi chiar dacă ar fi comis şi mai mare matrapazlîcuri.­­ La Petersburg a fost judecat tatăl și fiul Voniarlovski pentru un fals în acte

Next