Opinia, septembrie 1912 (Anul 9, nr. 1678-1701)

1912-09-01 / nr. 1678

6 bani Exemplarul ADONAMENP Un ane a a 8 e 20 lei 6 Iwi. n, : • '"o a ■'■«ăi* • i¥Af©lDEMOCSÂf R«da^faM»!Mtop$Ua?i str Gh. Mirzescu 25 unui Comitet BlplBimplaruI ANUNȚURI U® ffând fa pag, EU, 50 Bani IV, 40 .y^S mt 'm* : ■ a*«■ v ■. '..v»ra IX No. 1678 Simbata I Septembrie 1312 7v. ’TeBowiA Obrăznicia învinşilor . Ultima campanie junimistă—care e, laUA îndoială, »'ultimul horcăit al muribundului—ar fi trebuit să provoace milă, dacă n'ar fi fost prea desgustător de respingătoare. Nu e un secret pentru nimeni rostul guvernului de vară, care primi situaţia în împrejurări atât de flariante. Ei bine, fiind cunoscut tuturor rostul acesta neputincios şi ridicul, nu e ciudată campania organelor junimiste împotriva magistraturii ţărei? Guvernul acesta de vară a primit „puterea” nu numai pentru a face dovada că o ţară se poate conduce şi fără guvern, dar pentru a împlini anumite însărcinări de reparaţiune a acţiunei dezastroase a predecesorilor săi de tristă şi scandaloasă amintire. Prima însărcinare a acestui guvern era să scape ţara de ruşinea şi greul activităţii brutale a fostului guvern. Soluţia pe care o alesese nu ostenise prea mult îmbătrînita lui inteligenţă, căci ea se impunea din însăşi necesitatea împrejurărilor: trebue să se lase totul în seama chibzuinţei justiţiei. Şeapte sentinţe judecătoreşti sunt unanime în a condamna purtarea nelegală, despotică şi scandaloasă a guvernării d-lui P. Carp. Logic ar fi fost ca faptul acesta să nu contrazică întru nimic atitudinea—zice-se, împăciuitoare—a guvernului presidat de d. Maiorescu. Căci, însăşi recunoaşterea generală a ilegalităţilor fostului guvern, determinau raţiunea de a fi a celui actual. Dacă totul ar fi fost corect şi în bună orlnduială, ce rost ar fi avut „modificarea“ guvernului trecut şi aducerea în capul treburilor politice a unui guvern de pensionari ? Guvernul Maiorescu, primind puterea, a arătat, prin Însuşi acest act, recunoaşterea stării anormale dinnaintea sa. Lucrul e logic. Prin urmare, dacă aşa se prezintau împrejurările, dacă îngăduinţa ţărei se învoia cu un guvern de oameni nevoiaşi şi şubrezi tocmai în clipa cînd întreaga activitate socială a ţării era în cea mai anarhică fierbere, care ar fi trebuit să fie atitudinea de azi a presei guvernamentale ? Aceasta ar fi trebuit să primească — nu zicem fără necaz,—dar în orice caz, fără cîrtire, deriziunile repetate şi statornice ale justiţiei, înfierarea deslănţuirii pătimaşe şi brutale a unor resentimente de răzbunare personală, cari nu priveau judecata opiniei publice, ar fi trebuit să rămînă cel puţin nerelevată de presa oficioasă, dacă ar fi fost condusă de cît de puţină logică. Căci, să facem încă un raţionament. Care a fost motivul isgonirii de la cîrma statului a guvernului Carp ? Şi mai ales, care a fost legitimarea constituirii— atît de şubrede—a guvernului Maiorescu ? Crede presa guvernamentală că tocmai justificarea acţiunei smintite a fostului ministru de interne, a provocat înlocuirea guvernului din care acesta făcea parte ? Căci, dacă ar fi fost aşa, atunci ce rost putea avea o „modificare“, atîtde forţată, a cabinetului precedent? Va să zică, Întocmirea însăşi a guvernului Maiorescu era cea mai complectă şi cea mai învederată recunoaştere aturor păcatelor şi a tuturor murdăriilor cu care se încărcase ministerul precedent. I s’a cerut guvernului Maiorescu —toată opinia publică a ţării, care isgonise din fruntea afacerilor ei patima şi depotismul celui mai temerar guvern călcător de le— •galitate din cite au fost, a cerut-o—ca să aducă o cit mai neapărată şi neîntîrziatăsoluţie In chestia tramvayelor. S’a ales, cum’ ziserăm, soluţia pe care fatalitatea circumstanţelor o impuneau de la sine : hotărîrea definitivă a justiţiei. Ei bine, după ce această hotărlre s’a auzit, ne-am fi aşteptat, ca să fie înregistrată de presa guvernamentală fără codire. Cum ziserăm, aşa ar fi fost logic. N’a fost, totuşi aşa. N’a fost aşa cum era logic, pentru că de fapt, eram guvernaţi tot de ministerul trecut, care isgonit de la crimă, se retrăsese cu toată ticăloşia şi cu toată răutatea lui în culise, — de unde poruncea şi îndemna neauzit Bieţii pensionari, care se învîrteau după cei ce suflau din culise, au fost forţaţi să se contrazică, prin nevinovăţia lor fie’ a fi numai In fruntea ţării. Iată adevărul. Aşadar, nu Împotriva neputinţei inovensife,a bieţilor bătrlni, care au fost nevoiţi să prezideze guvernul la ultima cădere a junimismului, se îndreaptă indignarea şi scîrba opiniei publice, ci împotriva netrebnicilor cari, învinşi, asvîrl cu insolenţa lor ciocoiască asupra ţării întregi. Murdăria pe care ei cred că o aruncă asupra magistraturei — care în chestia tramvaelor s’a însemnat ca o putere de cumpănire şi de înfrînare în vîrtejul pasiunilor politice — murdăria pe care muribunzii junimişti cred că o pot azvirli asupra instituţiimilor nepăngărite de ei, cade toată peste mormîntul ce şi-l-au săpat ei singuri. Insolenţa învinşilor a fost totdeauna furioasă şi murdară, dar ea n’a atins nici cînd, puterea curată care i-a înfrînt. Injuriile, ultragiul, ce se aduc magistraturei nu fac, cum am zis şi altă dată, decît să sublinieze şi mai mult slava justiţiei romîneşti, care în împrejurimi atît de tulburi, a ramas singură păzitoare a legalităţei şi a orînduirii dreptăţei. ------------------------------------------ EXCEDENTUL BUDGETAR Epoca nu mai poate de bucurie că exerciţiul 1911-1912 se va solda cu un excedent uriaş de peste 110 milioane iei. Buna stare a finanţelor noastre e atribuită de ziarul guvernamental, dlul P. P. Carp. In loc să fie pus pa socoteala bunului Dumnezeu, care nu a trimes pioaie şi soare la vreme şi s’a Indurat de brazda romiânească dăruindu-i holde îmbelşugate. D- Carp nu numai că n'a contribuit cu nimic la excedentul budgetar de care se bucură Epoca, dar Încă după teoriile d-sale financiare, orice excedent budgetar e un semn de rea conducere a finanţelor statului, iată dar Epoca relevind un păcat financiar al d-lui Carp şi lămurind regimul pentru o faptă, care constituie, după teoriile şefului partidului, o greşala. Sermanul d. Carp—vai de teoriile sale ! n Iflaf Ziarele guvernului consfinţesc. In sfîrşit, astăzi un fapt, pe care ar fi trebuit să-l observe mai de mult, adică întinderea takismului şi îl constată sub o formă care ne reaminteşte ceva din trecutul politic aşa de zbuciumat şi de nestatornic, al acestui nenorocit guvern. In adevăr nu este departe vremea, cînd corul unanim al mărunţişurilor ziaristice guvernamentale, cînta pe toate tonurile că ziarul „Adevărul“ este un monitor takist. Vreme îndelungată acel ziar n’a putut să arăte o stupiditate junimistă, o coţcărie a Fîneţei Sale Griguţă, fără să fie acuzat de reclamă takistă. A trebuit ca evenimentele să arăte că „Adevărul“ n’a făcut decît să exprime niște păreri care erau curente reale în opinia publică, că takismul său nu era decit apreciarea obiectivă a simpatiilor populare pentru takism, pe care nu făcea decît să le constate. A trebuit să se vadă că „Adevărul“ a făcut de multe ori aprecieri defavorabile takismului In ultimul an , a trebuit să se constate că din potrivă, uneori în unele notiţe din acel ziar, se putea auzi ecoul nu prea îndepărtat al unor simpatii personale pentru unii din actualii guvernanţi, pentru ca „Adevărul“ să fie scos din lista Monitoarelor takiste. Astăzi, în sfîrşit, un alt ziar al curentelor populare, o altă tribună care constată, iarăşi obiectiv, curentele reale ce -şi fac loc în fiecare zi tot mai mult în opinia publică, este învinuit de takism, „Universul“ a publicat în unul din numerile sale trecute asupra situaţiei politice, în care—cum este şi realitatea—s-a arătat cît sunt de întinse simpatiile ce cucereşte în fiecare zi partidul conservatordemocrat. Atît a fost destul, pentru ca „Epoca“ să declare imediat că „Universul“, face reclamă takistă, deşi în acelaşi, articol şi tot atît de obiectiv, zisul ziar face şi aprecieri favorabile fruntaşiguvernamentali. Fiindcă, însă în acea revistă politică, se arată toată inepţia şi inutilitatea zbuciumului actual al guvernului, fiindcă se arată cît este de real ascendentul ce a căpătat în opinia publică partidul conservator-democrat, corul celor care nu visează decît primejdia takistă, a trecut şi „Universul“ în rîndul monitoarelor takiste. Dacă acei cari astăzi sunt orbiţi de groaza ce le inspiră apropierea zilei celei de apoi, nu văd in faţa lor decît obiectul acestei groaze, adică triumful definitiv al takismului, nu este decît dovada că duc şi aciorbirea care i-a cuprins în toată patima ce pun în potriva noastră. Dacă ar fi ceva mai puţin stăpîniţi de această patimă, ar înţelege că faptul că singurele ziare Independente şi care au rădăcini în masele populare, apreciază favorabil curentul public pentru partidului conservator-democrat, faptul că aceste aprecieri nu sunt decît relatarea obiectivă a celor ce zisele ziare au luat din curentele populare, ca să redea maselor populare, toate acestea ar trebui să le arăte că nici aroganța, nici oprimarea și nici o putere din lume, nu va putea opri expansiunea acestui partid. Atacările contra d-lui Ghibpescu Epoca fi celelalte ziare guvernamentale au tăbărît din nou asupra d lui Gh. Ghibdnescu, pentru că amicul nostru a arătat in coloanele acestui ziar că un guvern Take Ionescu se impune. Supărarea acelor« de h* Epoca, Seara, Minerva și Conservatorul veche, ea datează din anul 1907, de cînd d. Gh. Ghibănescu a scris In Patria d-lui Virgil Árion, acel articol imprimat cu focui intitulat „Beizadelele Bezamnii“. D. Ghibănescu poate că a uitat de acel articol; d. Virgil Arion, avem dovezi că l’a uitat acela cari nu sau uitat însă sunt beizadelele. De aceia n’au scăpat prilej, ca să nu împropte cu balele lor de paraziți pe valorosul nostru amic. Dar... Caravana trece și d. Ghibănescu de atunci încoace le-a spus adevăruri usturătoare. Ultimul, demonstrata că un guvern Take Ionescu e fatal, le-a adus poate mai bine aminte de anul 1907, cînd beizadelele bezamnii au fost nevoite să depună sceptrul în miinele d-lui Carp de aceia poate că şi înjurăturile sunt mai simţite. Dar vorba aceia... caravana trece... Preţul lemnului s’a urcat în mod simţitor şi publicul este avertizat, că are a se aştepta la o urcare şi mai mare. De altfel lucrurile se petrec identic, după chipul din anul trecut. Neguţitorii de lemne, înţeleşi între dînşii şi încurajaţi, nu s’au grăbit’ să se provizioneze cu lemne—cu toate că şi în timpul vacanţei au putut uşor să facă aceasta. Azi depozitele sunt aproape goale şi urcarea preţului se explică, prin lipsa de vagoane şi greutatea aducerei lemnelor. In privinţa acestei specii de negoţ, pretextul acesta e anume creat şi e un produs al unui cartel, în scop de a esercita o exploatare neruşinată. Dar în această privinţă, există o autoritate, care ar avea calitatea de amestec, în virtutea dreptului ce-i dă legea, şi să întervie la timp, pentru a sparge cartelul şi a nu permite ca populaţia să fie aşa de exploatată. Ce zice în această privinţă onorata administraţie comunală ? Dar toată alarma, protestele şi văicărăiele celor interesaţi, nici nu găseşte răsunet: lucrurile continuă aceiaşi cale, bătută de ani de zile. Am relevat la timp, declaraţiunile unor cunoscători, cari afirmă că o îndreptare se poate uşor aduce, dacă cei în drept ar pune oare care bună voinţă In acţiunea lor. In primul rînd s’ar putea pune în funcţiune cele 300 de vagoane ce stau azi răzleţite în diferite gări, aşteptînd să fie reparate Aşteaptă de multă vreme şi tot nu le-a venit rîndul. Se prea poate ca în cazul cînd aceste 300 vagoane ar fi la un loc, numărul lor ar înspăimînta pe vre-un mai mare şi o măsură rapidă s’ar lua. Dar vagoanele stau împrăştiate, este un grup pe la fiece staţie, ceia ce In trecere pare neînsemnat şi rămîn acolo fără grijă, judecind că în adevăr cu 5 sau 10 vagoane mai mult, nu se îndreaptă o stare de lucruri. Dar adunate la un loc, aceste vagoane ar aduce o mare înlesnire şi ar micşura lipia, attt de mult simţită. Şi tot acelaşi cunoscător nu afirmă, că prin desfiinţarea acordului,—sistem ce se practică la noi pentru încărcarea şi descărcarea vagoanelor,—s’ar aduce o foarte mare uşurinţă în transacţiunile comerciale, ar uşura manipularea descărcării şi ar pune la dispoziţia pentru traficul cerealelor un număr mult mai mare de vagoane. Am relevat aceste propuneri, ori fi şi altele poate mai bune, mai eficace, şi probabil că le-ar găsi, dacă cei în drept şi-ar da osteneala de a le căuta. D. «wMtmMs»» bilie piste Nu cred că există autoritate în lume, în care să domnească o atare impasibilitate şi să poată fi comparată cu ceia ce domneşte la căile noastre ferate. Lipsa de vagoane, s’a prefăcut iarăşi într’o adevărată calamitate. Agricultorii şi cerealistă nu-şi pot face faţă angajamentelor lor. Magazinele au început a fi insuficiente, și recolta zace prin locurile virane ale gărilor, expusă intemperiilor și stricăciunei. OAMENI ŞI LUCRURI Un simplu aminciu Odată vacanţa trecută, ziarele devin, din nou, senzaţionale. E reală trecerea bruscă de la apatie la încordare ? E atlta de mare într’adevăr trecerea de la o fază la cealaltă ? Ori e numai trebuinţa sufletească a omului—oglindită şi în ziare—de a schimba epoca de linişte şi de odihnă într’o epocă de vioiciune, de mişcare şi de exagerare? Omul modern e un produs al ziarelor, după ce ziarele au fost create de dînsul. Un cerc viţios din care ieşirea este anevoioasă. Odinioară ziarele, prin simplicitatea relaţiunilor lor, resfrîngeau traiul cu mult mai liniştit, lipsa necesităţii de „senzaţional“ şi de emoţionant. Din acest punct de vedere amatorul de curiozităţi psihologice găseşte totdeauna interesantă şi instructivă cetirea colecţiilor ori pieselor vechi, unde lipseşte întru totul tonul de exces şi de agitaţie ce caracterizează publicitatea zilelor noastre. Lectura documentelor mai vechi are darul de a-ţi aduce emoţiuni de altă natură, surprinderi izvorâte din faptele însăşi, iar nu din decorarea lor cu comentarii şi deducţii şi fantazii,— atribute ce aparţin excluziv zilelor noastre,a cultului senzaţiei tipărite. Am avut prilejul, In una din zilele vacanţei acestea, să citesc un curios document publicistic. O tăietură operată Intr’un vechiu ziar german, contemporan cu ilustrul Goethe şi păstrată într’un mic cadru în casa unui intelectual din Nürenberg. Ce emoţionantă simplicitate în redactarea micului document de colosală importanţă istorică şi ce lipsă de exagerare în redactarea lui! Este vorba de anunciul mortuar original, aşa cum a fost publicat la 22 Martie 1832 de către nora genialului scriitor. Am transcris în carnet acea istorică invitaţiune tipărită cu cea mai modestă literă de tipar şi concepută astfel: „Gestern vormittags, halb Zwölf Uhr, starb mein geliebter Schwiegervater, der Grossherzogliche Sächsische wirkliche Geheime Rath und Staatsminister. Iohann Wolfgang von Goethe nach kurzem Krankenaeyn, am Stiokfiuss, in Folge eines nervös gewordenen Katarrhalfiebers. Geisteskräftig und liebevoll bis zum letzten Hauche schied er von uns im dreiundachtzigsten Lebensjahre. Weimar, 28 Marz 1882 Ottilie von Goethe, geb. von Pogwish. Zugleich im Namen meiner drei Kinder Walther, Wolf und Alma von Goethe. In traducere romînească : Ieri înainte de amiază, orele 11 jum., murit iubitul meu socru, consilier real intim şi ministru de Stat în marele ducat al Saxei, Iohann Wolfgang von Goethe după o scurtă suferinţă, fiind atins de asfixie în urma unei febre catharale cu accese nervoase. In deplină stăpînire a spiritului şi duios pînă la cea de pe urmă suflare, s’a dus dintre noi, în al 83-lea an al vieţei“ Nora poetului—ea însăşi cunoscută în urma unor recente documente ca o publicistă de talent şi întreprinzătoare—semnează, în numele ei şi al celor trei copii ai săi, nepoţii marelui defunct. Acei cari cunosc opera uriaşă a poetului şi cugetătorului de la Weimar ; acei cari preţuesc cum se cuvine“ ganiul şi personalitatea autorului lui „Faust* — îşi pot da seamă cîtă diferenţă e, în stilizarea sus arătatului anunciu şi între zgomotul cu care s’ar înregistra astăzi un eveniment de aşa importanţă mondială... Rodion CMigrațim u imei... Fenomene înregistrate la vecini.—Manifestări sociale. —Ungurii cresc ori scad 7 Problema emigrării.—Lupte fratricide. —In căutarea pinii.—Din ce țări se emigrează.—Unde figurează și Romînia.—Tablou suggestiv.—Un record.— Dezertări tn massă. Documente recente arată că mişcarea demografică a Ungariei se manifestă prin trei fenomene constante: prin mortalitatea infantilă, prin sistemul copiilor mici şi prin emigraţiune. Primele două fenomene înseamnă pentru desvoltarea economică şi intelectuală a ţării un „lucram cessans“. Al treilea însă este un adevărat „damnum emergens“ căci emiganţii duc cu ei forţele vii, energiile existente în alte ţări care nu sunt de loc bucuroase de aceste elemente străine. In condiţiuni mai favorabileaceşti emigranţi ar putea contribui la avîntul economic al Ungariei ca producători şi ca consumatori. Astăzi însă, nu numai că lipsesc ţara lor de origine de şansa acestui avînt, dar mai provoacă înnoua lor patrie adevărate pericole prin concurenţa ce opun muncitorilor indigeni coborînd nivelul existenţei (Standart of life) şi mai cu seamă prin faptul că nu cheltuesc banii în ţara unde i-au cîştigat, căci ei îşi trimit economiile în prima lor patrie. Nu emigranţii sunt responsabili de inconvenientele ce decurg din emigraţiune , ci cauzele care provoacă exodul.’ Regimul politic şi economic forţează mii de oameni la emigrare. Altă dată emigranţii tuturor ţărilor din Europa plecau la America pentru a face avere, astăzi însă ei caută pîine. Această transformare a emigraţiunii europene este descrisă într’o lucrare clasică de Miss Catherine Coman, „The industrial history of the United States.“ Autoarea se exprimă atfel : „De vreo 15 ani observăm o schimbare complectă chiar în caracterul emigraţiunii. Emigranţii Britanici—Mari, ai Irlandei şi ai Germaniei se împuţinează mereu ; cei din Suedia şi Norvegia nu se înmulţesc ; în schimb Europa orientală pe trimete tot surplusul populaţiunii sale. Locuitorii ţărilor nenorocite ca Italia, Ungaria, Austria, Literară, „Romînia“ şi Rusia, unde salariile sunt mici şi impozitele mari, sosesc mereu în sporturile noastre de imigraţiune. In 1904, emigranţii din sudul şi răsăritul Europei formau 7 la sută din emigraţiunea totală. In majoritate ei sunt sărăci; aproape 50 la sută sunt analfabeţi. Ei se îndeletnicesc mai cu seamă ca muncile neplăcute, despreţuite de muncitorii americani. De vreo 15—20 ani, numărul lor tinde a creşte şi de vină sunt numai ţările lor de origine. * Anul trecut, Statele Unite au văzut debarcînd 338,452 Austriaci şi Unguri, pe imigraţiunea italiană era reprezentată numai prin 285,000 indivizi ; Rusia, prin 258,008 ; Anglia prin 56,000 ; Irlanda prin 34,000 ; Scoţia prin 19,000; Germania.