Opinia, octombrie 1912 (Anul 9, nr. 1702-1726)

1912-10-02 / nr. 1702

Amjomnans Jr Apă minerală, da cură și de masă, cu o reputaţiune mondială Recunoscută de Statul Prusiei ca apă minerală de întrebuinţat de toată lumea. Medalia Statului Prusiei, 1902. Grand Prix Bruxelles, 1910- va avea atunci, ca şi igena, ac­eiaşi baze pentru toţi. Dar de pe acum, zice profesorul de la Paris, putem afirma că singura morală care poate să fie universal primită, singura valabilă şi irecuzabilă, este mo­rală făcută de om pentru om, conform naturii sale, adoptată facultăţilor sale, mă­surată numai cu capacitatea şi trebuinţele sale. * Această concepţie naturală şi raţiona­lă, singura legitimă, este datoria elitei glnditoare de a o răspîndi în mulţime. Este dreptul statului de a o impune în şcoa­­lele sale, după cum nu ezită de a le im­pune gimnastica şi igiena. Piste de dorit, spune curagiosul profesor, ca învăţătorul să fie pătruns de aceasta, pentru ca să poată comunică lecţiilor sale, odată cu suflul generos care încălzeşte inimile şi luciditatea care trezeşte inteligenţile. Sum­t departe de a vrea ca­ să se facă morala teoretică în şcoală, după cum sunt în­credinţat, că într’un sens, şi mai cu sea­mă în vrîsta tînără, adevărata educaţie nu este un învăţămînt, ci o obişnuinţă.’ Aceasta priveşte şi pe părinţi. Aceştia uită foarte uşor că sunt primii educa­tori ai copiilor lor. Ei se mărginesc a cruţa pe copii lor în bune condiţii igienice, iar cît priveşte educaţia morală, ei aşteaptă vîrsta ra­ţi­­unei, în timp ce acestă vîrstă fragedă, cere îndată o profundă imprimare şi o­­rientare morală. Părinţilor le incumbă sarcina de a crea sufletele, pentru ca in­stitutorul să le poată întări. * Cu toate aceste institutorului îi rămîne partea cea mai frumoasă, „a disciplinei activităţei copiilor“. La şcoală copilul va fi condus să lucreze cu socoteală. Aceas­tă direcţiune intelectuală este indispen­sabilă. Ea devine capitală­­pe măsură ce copilul înaintează în vrîstă. Coronamentul înţelepciunei, este de a şti pentru ce cine­va este înţelept şi de a vrea cu tot dinadinsul să evite gre­­şalele funeste în care altă dată virtutea a căzut din neştiinţă. Nu este de ajuns de a fi cu bună voinţă, trebue să­­ ştii dacă întrebuinţarea acestei bune voinţe va fi fericită sau nenorocită şi da­că fără a voi a face rău, nu se va face rău cu toate aceste. Cu toate că trebue de observat anume rezerve în ceia ce priveşte capacitatea intelectuală a copilului, totuşi sunt raţio­namente, pe care el le poate pricepe­­ de timpuriu. El va înţelege foarte bine, dacă li se va explica pentru ce datoreşte iu­bire, respect şi supunere părinţilor, poli­teţă învăţătorilor săi, simpatie şi la tre­­bu­iţă protecţiune camarazilor mai mici de­cît dînşii. » In ori­ce caz rămîne lucru sigur că morala care se va preda copiilor trebue să fie aceeaşi în fond ca şi cea a oa­menilor formaţi. Căci aceea ce ne pro­puneam să-i învăţăm sunt nu numai ca­lităţi în care se vor simţi bine ca copii, dar încă şi virtuţile de care vor avea trebuinţi ca oameni mari. Morala nu este un aparat de ortopedie de care am putea să ne lipsim într’o zi, ci sănătatea ce trebue să ne-o însuşim şi s’o păstrăm pentru totdeauna. Dea­se­­menea nu este între morala pentru oa­meni şi morala pentru copii, diferenţa ce este între natural şi supranatural, dintre real şi imaginar, ci numai diferenţa ce este între mare şi mic. Morala pentru a fi înţeleasă de copii nu trebue să fie sentimentală, ci cît se poate de rezonabilă. Nu avem dreptul, închee profesorul de la Universitatea din Paris, de a impune copiilor comandamen­tul unei puteri închipuită, pe motiv că sunt mici. Legea morală este o pîrghie care nu trebue să se sprijine de­cît pe Sufletul omului, mare sau mic. Nu este decît o singură morală pentru oamenii liberi şi pentru viitorii oameni liberi. Şi principiul său este bazat pe o regulă bir­e înţeleasă şi liber primită. Am crezut să facem un serviciu tutu­ror celor care se ocupă de educaţia ti­­nerimei, arătînd părerile în această pri­vinţă ale unui profesor de la una din cele mai însemnate Universităţi din lume. Cer­cetările asupra celor ce se fac în alte părţi în privinţa educaţiei morale în ge­nere, sunt cu atît mai folositoare cu cît la noi sunt prea multe izvoarele din care îşi trag morala diferite persoane, cari vreau să creeze curente, dar care nu reu­şesc să creeze de­cît curente artificiale, ţinînd de azi pe mîni, cită vreme­ există a mijloc un interes material. G. V. Buţureanu. M­­amn matrl grilaj de fer­ram­tru balcon se caută. Adresa la Tipografia H. Goldner. OAMENI ŞI LUCRURI „ ULTIM­I...“ Cînd vor apărea rîndurile aceste, Iaşul comercial va fi trecut prin una din cele mai grele încercări. Cum ziua de Dumi­necă nu comptează în combinaţii juri­­dico-financiare, se va socoti astăzi de a­­bia—lunea—drept ultima zi a lunei,—sau în termen consacrat de cercurile respec­tive, drept­ „ ul­timp *. Zi emoţionantă şi bogată în peripeţii, zi de scadenţă pentru mii şi mii de cam­bii, obligaţiuni, poliţi,—zi decizivă de care atîrnă, în genere, soarta atîtor şi atîtor elemente sociale cari se cuprind în ma­rea categorie a comercianţilor. „Ultima...“ Sună ca o sentinţă rostită de judecă­tori nemiloşi, cari ar fi chemat la răs­pundere pe nişte vinovaţi; sună ca o trîmbiţă de alarmă care­ vesteşte oara primejdiei supreme. Cu toate aceste, în timpuri normale, toată lumea o priveşte cu sînge rece, fără teamă, fără alarmă,—ca o zi de oare­care însămnătate, dar nu ca o amenin­ţare. O zi în care se pun în ordine soco­telile,—o zi în care trecutul netezeşte calea viitorului,—pentru întreţinerea echi­librului şi pentru păstrarea de­mnităţei co­merciale în afaceri. Acum însă nu ne a­­flăm în timpuri normale,—ci în momente de panică şi teroare. De aceea, devine o problemă grozavă, fatalul „ultima“ şi cînd vor apărea rîndurile de faţă, se va şti— în bună parte—ce anume a adus, de astă­­dată, această importantă zi, ca s­imptom al împrejurărilor de faţă şi ca prevestire pentru acele ce urmează să vină.* Și cite destinuri nu atîrnă de cum­păna zilei acesteia unice !... Cite portofolii refuzate, cîte credite spulberate, cîte datorii amînate,—cîte pro­teste la portărei și cîte... protestări de cin­ste—pot fi urmarea unei atari zile !... Intîmplatu-s’a ceva extraordinar ? Sunt, înlăuntru ori în afară de hotarele ţării, evenimente decizive ? Nimic precis, — a­­fară doară de începuturi de lupte, ori de marile pagube pricinuite de ploi. Şi cu toate acestea ce buliversare preste tot! E adevărat că nu avem, ca în vecina noastră Bulgaria, un moratoriu general. Banii există, ba pe ici-colo, mai circulă încă,—dar cu cita frică, cu cită neîncre­dere, cu cîtă rezervă, cu cîtă şovăială !... Pe neaşteptate creditele s’au limitat, ori s’au refuzat; torentul în curs a fost o­­prit cu bruscheţe şi efectele s’au resimţit sub forma unei reacţiuni generale, cu con­secinţe încă incalculabile. Lucrurile vor fi încă şi mai rele, dacă, precum, se pre­vesteşte, va avea loc un „ultimo“ mizera­bil—datorit complexului de împrejurări despre care am vorbit în treacăt, însemnează oare aceasta că totul e şubred ? Fireşte. Factorul esenţial este creditul. Totul, în fond, e ficţiune, sau—cel puţin —convenţiune. Cînd Statele pot — prin­tr’un vot al Camerei—suspenda plăţile ; cînd—în ori­ce moment — Statul poate plăti prin... efecte publice, în loc de bani; cînd totul e relativ, din moment ce în­suşi banul e sub diverse forme o fabri­­caţiune convenţională internaţională, — ce e de mirat că negoţul se sprijine pe te­meliile şubrede ale creditului în piaţă,— pe, operaţiuni de bancă, în care deseori unul scumptează, sub formă de portofolii, sărăcia celuilalt, iar dintr’o ficţiune în­­tr’alta totul merge perfect de... absurd— pînă în momente de crach, care-şi au folosul lor,—folosul de a opri vîrtejul... Dar în fondul crizei de astăzi, spun unii, e numai alarma nemotivată, panica, în­tr’un cuvînt. Intru cît este aceasta (din urmă, la rîndul ei, un factor social şi nu numai un simplu element psihic individual ? Rodion­ i încărcate, nu se transformă în remise asupra streinătăţii şi astfel s’a produs o oarecare jenă la devise, căci nu intră aur în ţară. De aci nu urmează, însă, că rezervele acumulate în ultimii doi ani de belşug, că averile vizibile cari s’au manifestat cu atita vigoare cu prilejul înfiinţărei a­­tîtor întreprinderi industriale şi financiare din vremea din urmă, au încetat ca prin urmec de a exista. Depozitele spre fruc­tificare, depuse cu atîta uşurinţă la casa de depuneri şi pe la toate băncile mari şi mici şi cari se cifrau la peste un mi­­lard, n’au dispărut sub pămînt, nici nu­ s’au evaporat în aer, nici n’au fost chel­tuite într’o singură zi. Prin urmare, nu e sărăcie în ţară şi nu se poate vorbi de criză. Şi totuşi se petrece un fapt in­contestabil: mecanismul nostru economic e în „pană“. El are supapele „ancrasate“, ca un automobil, al cărui conducător a uitat să revizuiască toate părţile maşinei înainte de a pleca la drum. Ii s-au îm­­bîcsit supapele şi trebue să stea în mij­locul drumului şi să le spele cu benzină ca să-şi poată urma călătoria. Dar me­canismul e întreg n’are nici un defect organic şi poate înfrunta drumurile cele mai grele. Această „pană“ s’a produs în meca­nismul nostru financiar tocmai din cauza excesului de bine. S’au întemeiat dintr’o dată prea multe bănci mici, a căror con­ducere a fost încredinţată elementelor ce se găseau din întîmplare la îndămînă şi unica preocupare a acestora a fost : să facă afaceri cît de multe, să se realizeze beneficii mari şi să dea acţionarilor, novici şi nerăbdători, dividende chiar de la început. In acest scop aceste bănci mici au apelat la deţinătorii de fonduri, ofe­­rindu-le dobinzi mari pentru depozitele libere şi nu s’au gîndit că se aventurează pe un tărîm periculos. In ţara noastră nu avem încă destulă statornicie în afa­ceri, căci averile cele mai multe sunt de dată recentă şi nu au încă experienţă destulă, ca să nu se emoţioneze lesne. La noi există încă mulţi oameni, cari cred că sunt mai siguri de averea lor dacă o ţin în sipet, în zimţi de aur. De aceia au­ greşit tinerele întreprinderi fi­nanciare de a doua mină, cari s’au a­­dresat economiilor particulare, chiar de la începutul existenţii lor. Neapărat, e frumos lucru ca, alături de capitalul tău de unul sau două milioane şi de creditul celţi acordă băncile mari pentru o valoare egală sau chiar mai mare, să mai poţi beneficia de pe urma unei sume ce nu-ţi aparţine şi să scoţi 5,6 la sută dobîndă şi de la dînsa. Dar aceste sume adunate depe la particulari, sub forma unor depuneri spre fructificare ori cînd exigibile, nefiind acoperite cu ni­mic lichid, formează o mare primejdie pentru o bancă nouă și mică. Această primejd­e s’a dovedit mult prea curînd pentru plăpîndele întreprinderi financiare de dată recentă. Cum a au auzit de răs­­boi, depunătorii s’au repezit la ghişeuri ca să-şi reclame banii. Şi faptul nu s’a petrecut fireşte la băncile vechi şi mari, ci de preferinţă la acelea cari oferiseră dobînzi mai mari, pentrucă ele înşi­le sunt mai mici. Fină acum toate şi-au putut achita depunătorii, speriaţi pe nedreptul , dar au sustras prin aceasta micului comerţ, care formează clientela lur, o bună parte din mijloacele de existenţă. De aci „pa­na“. S-au oprit în loc o mulţime de a­­faceri mici. Alături de această împrejurare, a mai venit faptul că la Bursa din Bucureşti se speculează luni de zile şi se urcaseră artificial unele valori la cote nefireşti, nejustificate. Aceste operaţiuni se înte­­meiau pe reporturi cu garanţii ridicol de mici, făcute de preferinţă tot cu băncile mici, cari îşi imobilizau astfel şi bună parte din creditele ce aveau la Băncile mari. Cursurile umflate astfel n’ar fi pu­tut fi menţinute nici în timpuri normale, căci specula sa făcea pe spinarea unor cumpărători foarte slabi, dar încă pe timpuri de alarmă uşoară. Cînd au găsit pretextul bine venit al eventualităţii unui războiu în Balcani, „haussiştii“ s’au transformat peste noap­te în „haissişti“ şi s’au dedat la cea mai desfrînată coborfre a cursurilor, de altfel tot aşa de puţin întemeiată ca urcarea de mai înainte. Şi speculaţia aceasta cerea victime. E­­le s’au găsit nu atît în grindurile jucăto­rilor cu garanţii mici, perdute în cîte­va secunde, ci între băncile mici, care făcu­seră cu uşurinţă raporturi pe baza cur­surilor umflate şi cari acum trebue să dea băncilor mari adaose însemnate de garanţii, iar ele nu pot face acelaş lu­cru cu slabii lor clienţi, improvizaţi’ ju­cători de bursă prin propaganda remizi­erilor nescrupuloşi. Efectul a fost însă aci mult mai pro­fund : băncile mari, cari îşi pot permite luxul de a fi prudente şi de a ţinea cît­va timp numerarul In casă fără să scoată venit dintr’Insul, au refuzat ori­ce ope­raţii de raport pe acţiuni. De aci o deznădejde profundă tot pen­tru bieţii mici bancheri, care suferă as­­tă­zi o lecţie aspră, dar de sigur folosi­toare. Starea aceasta de lucruri este, din fe­ricire foarte trecătoare. Nimeni nu are intenţii rele faţă de cei mici şi nici o banca de a doua mînă nu va fi lasată să sufere pînă la capăt de urmările unei­ uşurinţe explicabile şi pînă la un punct scuzabile. Lucrurile îşi vor relua probabil chiar în primele zile­ ale săptămînei vii­toare mersul mai mult sau mai puţin normal. Ne va fi însă, de­sigur, dat să vedem extremul celălalt: excesul de prudenţă, care nu e mai puţin periculos de­cît im­prudenţa. Acest lucru ar trebui evitat. Nu este drept ca ori­ce deţinător de acţiuni să fie împedecat în afacerile sale, din cauza vinei speculanţilor fără scrupule. Raporturi se vor face, dar proporţia su­melor acordate, nu se va mai judeca, după cursul zilei, ci după valoarea in­trinsecă a titlului. In ce priveşte remisele asupra străi­nătăţii şi comerţul serios se vede din ho­­tărîrile luate la întrunirea bancherilor în palatul Băncei Naţionale, că ne aflăm într’o situaţie normală. Schimul nu va forma obiectul­­de speculă neiertată, iar comerţul poate lucra liniştit, căci toate băncile îi vor pune la dispoziţie aceleaşi credite ca şi mai înainte. Prin urmare, repetăm: nimeni nu are de ce se alarma şi calmul e de rigoare şi la bine şi la rău.­ Nici prea mult entu­­ziam, dar nici descurajare. Extremele sunt periculoase în viaţa economică. TRIBUNA LIBERA Un paradox real sau Libera-Cugetare progre­sistă. In Biserica creş­tină ortodoxă Contrar autorului ce semnează „un creştin ortodox“ al articolului din „O­­pinia“ de la 26 Septembrie a. c., „Elec­tricitatea in Biserică“ ,—sunt de aviz că, —din punctul de vedere al frumosului în sine şi al higienei, este un progres al o­­menirii, fie chiar cînd această îmbunătă­ţire a ştiinţei şi a civilizaţiei, este adusă unei instituţii anacronice ca Biserica creş­­tină: iluminarea bisericilor prin electri­citate. Este de sigur că Biserica creştină şi cele de alte confesiuni, în decursul secolilor adunînd averi colosale, a putut să aducă in folosul ei, tot ce este atrăgător, scli­pitor, frumos la vedere, plăcut la auz, spre a suggestiona pe enoriaşi, a-şi do­mina şi menţinea clientela şi deci exploa­tarea onorurilor şi banilor, prin magnifi­cenţa exterioară a cultului şi ceremonii­lor. Astfel, arhitectura, pictura, muzica, decorurile în aur şi argint, îmbrăcămin­tea extra-luxoasă,­­ au servit ca învăliş decorativ şi amăgitor, pentru ca devoţii să fie menţinuţi In admiraţia, frică şi u­­milinţă cătrâ Religie, Biserica, dar’mai ales cătră reprezentanţii acestora: Clerul. Cu toate aceste, adevărul şi progresul spiritului omenesc, scrutator,—n’a putut a fi întunecat pentru vecie şi în conse­cinţă Biserica catolică din Franţa, una din cele mai bogate ,şi mai luxoase din lume, care a introdus în biserică, tot felul de ceremonii, concerte, piese de teatru, cinematografe, etc., etc., spre a atrage pe credincioşi şi a i menţine înainte la ser­­vitudine ; a căzut, isgonindu-se congre­gaţiile (călugării) în 1903 şi efectuîndu-se în 1905: separaţia Bisericei de stat, su­primarea budgetului cultelor şi a învăţă­­raîntului religios din toate şcoalele Sta­tului, de toate gradele şi de arabe sexe. Tot asemenea şi în Portugalia şi în curînd şi în celelalte State, cursul de Religie din şcoalele primare şi licee a fost înlocuit prin cursul laic de Morală şi educaţie civică raţionalistă, drepturi şi datorii, O instituţie, precum e Religia şi Bise­rica ortodoxo-creştină,­în care totul este o fabulă şi în care totul se prăbuşeşte înaintea criticei filozofice, raţionaliste şi logice;—ori­care ar fi înveşmîntarea de­corativă ce­ i se va da, e zădarnică. De aceea pe noi liberii-cugetători mo­­nişti,—ori­care ar fi dichiseala Bisericei, nu ne supără, căci, cu cît se măreşte a­­parenţa exterioară, cu atît se dovedeşte mai mult că miezul instituţiei este „hors du siècle“ şi că dispariţia sa, va veni mult mai de grabă, de cît s’ar crede prin: Instrucţia şi educaţia integrală a tine­retului şi a poporului, pe baza moralei raţionaliste şi a civismului liber şi prin creşterea sentimentului de energie în sine însuşi a omului, a demnităţii individuale şi colective şi a solidarităţei omeneşti naţionale şi internaţionale. Este de sigur că­­­ luminarea de ceară (parafinată), untdelemnul (falsificat), mor­­năitul (gîngav) al dascălilor, clopotele (dogite), sunt apanajul străvechei cre­dinţa Strămoşeşti creştineşti române şi constituesc un feliu de „Baba-hîrca“,­­însă noi, liberi cugetători ne convine mai bine a ne lupta cu o Babă dichisită conform zicătoarei: „Vaincre sans péril, c’est triompher sans gloire“, căci acestei din urmă îi putem arăta toate defectele fizice, intelectuale şi morale, precum şi inutilitatea absolută a existenţei sale,— adăogîndu-i că, dichiseala sa’, muzica (corul Mitropolitan din Iaşi) o admirăm ca atare, ca melodie şi simfonie în sine şi nu ne importă nici textul şi nici că serveşte bisericei, tot astfel şi cu picturi­le sau architectura lăcaşului, care le ad­mirăm ca opere de artă, iar nu la ceea­­ce servesc în mod inconscient, adică la mărirea falsului prestigiu al Bisericei,­ de­oare­ce ştim că toată această podoabă e de împrumut şi vremelnică. Esenţialul ce ne preocupă e : Morala filozofică și Educația civică, la care li­ ASUPRA SITUAŢIEI PIEŢEI Cu toate aparenţele, cu toată desfăşu­rarea războinică din Balcani şi cu toate victoriile, contestate, ale Muntenegrenilor, noi menţinem punctul nostru­­de vedere: nu e nici un motiv de alarmă pentru România şi ţara noastră e dep­arte de a se afla într’o criză economică. Două împrejurări defavorabile­ s’au pro­dus în ultimul timp şi dintr’îmsele s’au făcut două pretexte de alarmare­ a părţii naive a publicului. Aceste împ­rejurări sunt: plaia excesivă şi lipsa ex­portului pe de o parte; iar pe de alta înnăbuşi­­rea aşa zisei burse din Bucureş­ti, sesb greutatea unor cursuri prea urm­­late în mod artificial. Nevenind vapoare, navlul fiind prea ridicat, în porturile dunărene şi la Cons­tanţa s’au îngrămădit cereala în valoare de vr’o 200 de milioane, cari* »«putted OPINIA serica nu poate contribui întru nimic, nici prin Biblie, Evanghelie, tainele, moaştele, parăzile şi nici prin eterul Săli,—căci un singur caz (cel recent al Ierodiaconului Atanasie Kirilă, depus în penitenciarul Piatra), ne arată că, cleri­cii n’au fost nici­odată, nu sunt şi nici nu vor putea fi reprezentanţii unei­ Fiin­ţe (presupuse) superioare, creatoare (Ie­­hovah etc) şi deci intermediul clerului între credincioşi şi acea Fiinţă X, este inutilă şi copilărească. Opinez deci, pentru iluminarea Mitro­poliei cu electricitate. Drr. C. Theron Profesor la Universitatea din Iași. £i6zz&-tŞl­nnte-(Sizle ) profeţie.—Se pare că jocul, atît de modern la noi, al poeziilor improvi­zate „pe rime date“ are o origină glo­rioasă. Ziarul „Le Temps“ de la 10 Octom­brie povesteşte că într’o seară de Sep­tembrie 1887 un tînăr locotenent din marina franceză petrecea la castelul Fe­les în­tr’un cerc literar intim. Erau de faţă Carmen Sylva, d-ra Văcărescu, d.­­„ secretarul Reginei, şi d-şoarele de o­­noare. Pentru a amuza societatea, Regina propuse cinci cuvinte : „muzică, urs, munte, ştiinţă, copil“ cerînd ca în 5 minute ofiţerul să... construiască o mică istorie. Marinarul reuși cu mult spirit. D-ra Văcărescu propuse alte cinci: „mor­covi, painjen, Maria-Stuart, longitudine, amnistie...“ Jocul reuși tot așa de ingenios. Carmen Sylva, încîntată, prezise loco­tenentului : — O să ajungi la Academie. Intr’adevăr Pierre Loti—căci el era marinarul—ajunse membru al Academiei Franceze...* A apărut „Noua Revistă Rom­înă“ de sub direcţiunea d-lui C. Rădulescu-Mo­­tru, cuprinzînd : Noutăţi-De vorbă cu d. Gheşoff, pri­mul ministru al Bulgariei—Concentrarea conservatoare. Culturale.—Ion Kalinderu, Filosofia la Academia Română. Sociale. —Dr. I. Duscian, Concediile d-lor miniştri. Literatură.—Dinu Conta, Amurg (ver­suri). Emil Isac, Femeea cea vicleană şi călugărul curat—Unu­i nou născut. Cas­tor et Pollux, Nelegiuire (versuri). I. Lau­­rina, Din Heine (versuri). D. Iacobescu, Excelsior (versuri după Longfellow). Cronica literară, I. Trivale, „Intre viaţă şi moarte“ de N. Fora.—Spre ce­tatea Zorilor, de M. Cruceanu. Cronica teatrală—L. Cosma, „Cumpă­na“ de Ludovic Dauş.—Concertul de Her­man Bahr—înconjurul, de Henri Berns­tein. Discuţii.—Pană Popescu, Reclamă pe­dagogică, însemnări—O geografie socială a Ro­­m­îniei—Regele Muntenegrului—Şcoli lite­rare—Ce citesc studenţii francezi şi ger­mani. Revista Revistelor—Revista ştiinţifică „V. Adamachi“—Revista Infanteriei—La Revue du mois—Ungarische Rundschau —Zeitschrift für pädagogische psichologie —Archiv für pädagogik—Psyetiologiciie Arbeiten.v A apărut „Sănătatea“ Cu data de 1 Octomb. Excelenta revistă de popula­rizare, cuprinde un sumar bogat şi ins­tructiv. Numeroase ilustraţii. * :: Viaţa Romineasei.— No. 9 a­părută azi cuprinde următorul sumar : I. Agîrbiceanu, Dinu Daina , St.­Galaţi, In preziua răsboiului Independenţii (Gu­vernul liberal de la 25 Aprilie 1876—30 Aprilie 1877); D. D. Pătrăşcanu, Inzăpă­­diţi !; M. Sevastos, Durere (Versuri); M. Sadoveanu, Iaşii şi lucrătorii lui, în 1840 (trad. din Alecu Rusu); Dr. I. Bordea, Din binefacerile higienii; T. Arghezi, Pentru Caragiale , Colaboratorii revistei, Note pe marginea cărţilor (Printre tomuri brăcuite); M. Sadoveanu, Toamna; T. Arghezi, Cro­nica eatrală,—Bucureşti (Deschiderea sta­­giunei); V. Sadoveanu, Cronica economică (Prima expoziţie regională de vită ţără­neşti , I. G. Duca, Cronica externă); C. S.,­Cronica internă (Băncile populare şi creditul ţărănesc); G. Topîrceanu, Cronica veselă (Manon şi Des Grieux.—Sonete pluvioase Versuri); C. Stere, Răsboiul din Balcani şi atitudinea Romîniei. P. Nica­­nor & Co., Miscelanea (Tălmăcirile d-lui M. Sadoveanu din A. Russo.—Eminescu postum—Nedumeriri.—Un proces). * Celebrul roman japonez „Hototogisu“ a fost tradus în limba franceză. Opera a avut pînă acum 100 de ediţiuni în origi­nal. Titlul însamnă „Mai bine moarte*. Autorul romanului, Tokutomi Kenjiro, este cel mai gustat dintre scriitorii Ja­poniei de astăzi. A murit In Londra, faimosul Boshock inventatorul celui mai perfect sistem de dresare a fiarelor sălbatice.­­ El a înlocuit sistemul torturei, prin blîndețe și răbdare. *

Next