Opinia, mai 1913 (Anul 10, nr. 1868-1891)

1913-05-01 / nr. 1868

­L­E BANI ABONAMENTE Un an ... 20 lei 6 luni ... 10 lei ANUNȚURI BANI v y v -y -k ► Clarificarea definitivă — Discursul d-lui Prim ministru Titu Maiorescu — Reproducem părţile esenţiale din ad­mirabilul discurs, pe care d. Maiorescu­­­ a rostit la Cameră, şi care cuprinde de­finitiva clarificare a situaţiei politice. Vorbind de rostul şi Însemnătatea miş­cării înfăptuită de d. Carp, — preşedintee consiliului zice: Este evident ca reprezentanţi legală a unui partid nu mai e la club, ci în par­lament şi în guvern. Se poate oare ca o moţiune de club, o moţiune de cine veţi voi, să prefacă ceea ce este în mod pre­alabil făcut de club, ca reprezentanţi le­gali şi care e o majoritate parlamentară ,şi un guvern? ■o. E Regele care dă încrederea unui gu­vern şi e Camera şi Senatul, care trebue sa dea încredere. (Aplauze). Cîtă vreme un guvern are încrederea Suveranului şi a parlamentului, acesta este singurul gu­vern legal care poate fi într’un Stat con­stituţional. A încerca să substitui alături de reprezentanţa legală de guvern, re­gală şi parlamentară, a voi ca alături ori în contra acestuia să faci o convocare de club ori de ori­ce ar fi, şi să zici că a­­ceasta ar putea avea o influenţă asupra a ceea ce se hotăreşte aci, ar fi nimicirea, zdruncinarea sistemului şi regimului con­stituţional. (Aplause prelungite). In armată e o disciplină rigidă. Şi a­­colo cînd un ministru da război dă un ordin, chiar dacă ministrul e în grad in­ferior unui alt ofiţer în armată, ordinul trebue să fie executat, căci altfel e un pronunciament militar şi ştiţi ce neno­rocire sunt pronunciamentele. Dar dacă un pronunciament militar e distrugerea Statului, se poate admite oare un pro­nunciament civil? D. Carp a spus că reia şefia partidu­lui cu două cond­ţiuni: ca să nu primim protocolul şi să înceteze colaborarea. D. Carp este deputat ? D. Carp era şeful activ foarte respec­tat, foarte însemnat, cu una din cele mai mari autorităţi de şef. In deosebi eu eram un coleg, dar nu un coleg de ega­litate, un coleg care în libera mea voinţă, îmi primeam de buna mea voie superio­ritatea lui în conducerea partidului. Aşa am voit eu şi am contribuit eu ca d. Carp să fie admis ca şef. La un moment dat, la Martie 1912, d. Carp a stăruit pe lingă mine ca să viu la guvern — nu la şefia partidului, la care nu m’am glndit nici­odată. D. Carp a format o listă de miniştrii care să înlocuiască guvernul său. S a adăugat patru miniştri noi. Eu am primit stăruinţile d-lui Carp, în intere­sul partidului şi în interesul său. Aşa vo­iam eu, aşa am făcut. Era vorba să se înlăture nişte dificultăţi şi era speranţa mea că după înlăturarea acestor dificul­tăţi să revie d. Carp la guvern. Eu mă consideram ca un fel de ministru Aure­lian, care era locţiitorul guvernului d lui Sturdza. Cînd a socotit d. Sturdza că a ţinut prea mult guvernul Aurelian, atunci a fost o întrunire la Craiova şi s’a pro­testat. Eu unul mă consideram ca un mi­nistru Aurelian. Atunci mai era de fâcut o înțelegere cu partidul conservator-de­mocrat. Eu de 16 ani vreau să văd, e visul meu, partidul conservator întărit, unit și puternic (Aplauze). Voiam să se facă u­­nirea, numai să înceteze certurile cari fac rău. Să luăm exemplu de la liberali, cari se ceartă între ei, dar la o adică sunt uniţi toţi. (Rîsete). Am vorbit de multe ori cu d. Take Ionescu. Dar în­totdeauna îi spuneam că d. Carp trebue să fie în fruntea guver­nului de colaborare. D. Take Ionescu nu credea încă ,că d. Carp va avea conducerea bună şi atunci m’am dus şi am dat demisia M.­ S. Re­gelui. Foarte clar. Nu se putea sub d. Carp, eu nu mai aveam datoria să ră­­mîn. Cînd a izbucnit neaşteptata criză balcanică,—şi atunci alături de d. Carp era Iorgu Cantacuzino—atît d. Take Io­nescu cît şi Iorgu Cantacuzino, au fost atunci însufleţiţi de sentimente patriotice. Atunci şi d. Take Ionescu a spus: tot ce am pus ca condiţiuni renunţ acum, fiind­că e interesul ţărei în joc ; şi atunci şi Iorgu Cantacuzino a spus: renunţ la ori­ce condiţiuni pentru interesele ţărei. Am spus în­totdeauna adevărul, n’am făcut nici­odată personalităţi. Mă credeţi că în ziua cînd la consiliul de miniştri de la Palat, am auzit din gura Regelui, că partidul conservator ca să rămîie la guvern în asemenea împrejurări trebue să fie tare, eu am spus atunci că eu cred că d. Carp trebue să facă guvernul cu d. Take Ionescu. Şi atunci de la Rege pînă la d. Take Ionescu, cu care am vorbit, era de a­­cord ca să se facă guvern Carp în cola­borare cu d. Take Ionescu. I-am spus d-lui Carp, s’a dus d. Carp la Sinaia la Rege şi atunci am avut speranţa că voi vedea din nou partidul conservator unit şi îndreptîndu-şi greşala, care s’a făcut odată la un club, cînd d. Take Ionescu a trebuit să plece. Această dorinţă am a­­vut-o, să pot să contribui cu cît de puţin la unirea partidului. Aceasta o conside­ram ca mulţumire a viaţei mele. A venit d. Carp de la Sinaia. D sa mi-a vorbit foarte bine de primirea sa la Rege, de condiţiile în care va fi posibil să se facă guvernul de conlucrare, rămă­­mănînd să spun eu d-lui Take Ionescu cum să se facă conlucrarea. D. Take Io­nescu a spus că primeşte­­însă numai să se imblinzească relaţiile între partide. D. Carp a spus să ne aducem aminte de pildele bătrînilor. Da, să ne aducem aminte că înainte de toate bătrînii noştri, în momente de grea cumpănă se uneau cu toţii (Aplauze prelungite). Oratorul a­­rată cum toţi romînii s’au unit cînd s’a făcut unirea sub Cuza-Vodă, cînd toţi au renunţat la Domnie şi toţi s’au unit. Ei bine, acum cînd ţara era la grea cumpănă, nu era bine ca toate partidele să fie unite? Evident. Dacă Regele a dat acest sfat atunci, cuminte a fost Re­gele. Dacă d. Take Ionescu a insistat a­­tunci, cuminte și inteligent a procedat d. Take Ionescu, D. Carp n’a crezut că poate să facă ceea ce trebuia, ca să restabilească pacea cu liberalii. Nu se poate imputa nimic d-lui Carp, căci e o chestie p­rsonală. D. Carp în mîndria sa,—şi bine e că e mîn­­dru—în energia sa de fel—şi bine e că e aşa—în sentimentul înalt­­al demnităţii sale—şi bine e că e înalt sentimentul său de demnitate—a crezut că e bine să pro­cedeze cum a procedat. Atunci s’a discutat greaua chestie : pri­mim sau nu primim să facem în grele timpuri pentru ţară, guvernul împreună cu conservatorii-democraţi ? Atunci din 13, cam­ erau prezenţi, 10 au fost de părere că nu se poate ca par­tidul conservator să se dea înapoi atunci cînd i se cere să guverneze în timpuri grele. Atunci d. Carp a spus : eu nu iau a­­ceastă răspundere, faceţi ce credeţi. Şi şi-a dat demisia în scris a lui Cantacuzino. Atunci ce trebuia să facă partidul? S’a discutat şi atunci : dour au fost pentru retragere­ şi zece pentru continuare şi printre aceştia cei mai energi­i erau Iorgu Cantacuzino şi Niculae Filipescu. Noi toţi am spus atunci, că nu primim demisia d-lui Carp. D. Carp a trimis atunci la „Epoca“— care azi e organ de opoziţie—pe d. Ia­­novici cu declaraţia că îşi dă demisia din partidul conservator, nevrînd să- și ia răspunderea. De sigur d-lui Carp îi sta bine că a fost consecvent cu sine însuși Noi însă n’am primit demisia. D sa n’a mai venit printre noi, ni­­ ca șef, nici ca membru de partid. Parlamentul i-a respins demisia — a­­fară de d. Miclescu. D. Carp totuși n’a venit la parlament. N’a dat nici un semn de viaţă publică. Eu, prietenul său vechiu de­ 50 de ani, nu l-am mai văzut. Nu mi-a scris. N’am primit semn de viaţă de la el. Eram şe­ful guvernului propus de partid, numit de Rege, confirmat de dv. majoritate. In aşa situaţie mă pomenesc de­odată cu o in­vitaţie tipărită şi semnată de d. Carp, ca să viu la un congres. Nu ştiam nimic despre ce e vorba. Vă­zusem în „Epoca* că e vorba de chestia externă? In invitaţie se spune că se in­vitau toţi membrii clubului şi aceia foar­te interesanţi la o alegere. Dar să se dis­cute înaintea membrilor clubului chestia externă? Asta nu se poate. Eu regret că sunt legat de o chestie de onestitate de rela­ţiuni internaţionale că nu pot să vă spun încă d­stră, repre­zentanţi legali, cuprinsul protocolului, şi să mă duc la club la o întrunire, să mă tălmăcesc asupra chestiei externe ? Eu şef de guvern răspunzător să mă duc la club, şi d. Carp să nu vie să mă întrebe, să nu se convoace comitetul executiv să discutăm ? Ce, e un pronunciament civil al unui club în contra parlamentului şi nu mai ştiu în contra cai ? Dar avea clubul mandat de la Rege ca să-mi ceară mie schimbare de guvern ori ce să fac în ch­stia externă . D. Carp e o o personalitate însemnată, extraor­dinară. D-sa voia sa caute un prilej să spue şi vorba d-sale înaintea Europei; a profitat şi de această ocaziune şi a spus-o la un asemenea congres. E indi­ferent unde vorbis­e d. Carp—d. Carp vorbeşte. Dar să se spue a­um: „a vorbit şeful! Urmaţi-l!“ Cum, pe o vorbă dela club să schim­­bă un guvern ? Dar M ca Regele ce e? Dar D-voastră ce sunteţi aici ? Dacă pe o vorbă de la club s'ar decide, asta ar fi ruinarea vieţei constituţionale. ......— ...xsbî&i, „V, *#Kt**U-** ^ Ecouri Politice „Să ne­ urmăm Şeful“ — preci­ză un prim articol al „Epocei“. „ Noi îl vom urma“ spune in aceiaşi zi „Cuvîntul“. Papagalicească imitare a lui Sinkowicz, care a pus titlul unui roman creştin : „Să I urmăm“, amintind vor­ba evanghelică: „Cine mă iubeşte — să mă urmeze“. Cine­ urmează astăzi pe bătrînul Carp, riscă să rămină la... Ţibaneşti. * Ziarul „ Viitorul“ scrie că ministerul lucrărilor publice îi dă dezminţiri nu­mai prin „Monitorul“. Ar vrea multă reclamă. Propunem a se scoate un Moni­tor special pentru minciunile Viitorului. S’ar putea intitula „Minţitorul“ — su­pliment cotidian la „ Viitorul“. * Care e autorul favorit al lui C.c. Pe­trot­he în sihăstria de la „Ţibăneşti“ 9­­ .Virgil...“ * De ce n’a domnit entuziasm la întru­nirea de la Vanicu ? — Entuziasmul s'a... stins, cum şi-a fă­cut intrarea în sală căpitanul Stroja. * Eram mulţumiţi ştiind pe d. A. C. Cuza anti-takist rabiat. Acum şi-a adus aminte câ e şi fost junimist şi pedepseşte pe d. P. P Carp cu laudele. Bietul Pe­­trache Carp!.. Leul trintit primeşte lo­vituri de la... ori şi cine.­­ Fostul prefect de judeţ al Iaşilor s’a întors astăzi din Capitală unde plecase să asiste la întronarea noului guvern Carp. Un prieten al nostru, care l’a văzut in tren, ne asigură că ix-prefectul era foarte ploat. N’am zis inundat... Visai Baloffeî Mari Soluţia data de Conferinţa de la Pe­tersburg,— pe urma îndelungilor, anevo­ioaselor discuţiuni, încheie — sperăm — pentru totdeauna pagina de îndoieli şi frămîntări aparţinînd acelui capitol de istorie europeană ce s’ar putea numi — visul Bulgariei Mari, in dauna Romi­­ni­­.* Era un secret public dorinţa aceasta puternică, vie, veşnică, a Principatuhi vecini. Nu de acum, de cînd în jurul re­centelor evenimente din Balcani s’a încins dispu­ta şi s’au născut îngrijorări n­oi, — ci de mult este pusă in discuţiunea publică a Presei această continuă preo­­cupare a Bulgarilor de a pune mina pe Dobrogea. In „Revista din Iaşi“ de sub direcţiunea d-lui profesor Bărbulescu, găsim, in Martie 1908, an rezumat dintr’un studiu italian asupra armatei bulgare. Inch­ind rezumatul, autorul, an loco­tenent in rezervă scriea : „... Cu această ocaziune reproducem și vorbele unui Bulgar profesor de drept constituțional la universitatea din Sofia, anume Marco­ff. Acest Marcoff e născut in Tulcea și a fost expulsat din Romî­­nia în timpul conflictului romîno bulgar. Vorbind cu corespondentul Viitorului, a zis furios : —„Dobrogea romînească 9 Glumeşti de sigur, d­­e 9 Dobrogea romtnească 9 Dar asta nu va fi niciodată, pentru că Do­brogea a fost şi trebue să fie a noastră a Bulgarilor! De­şi o stăpîniţi astăzi in virtutea unui tratat, tot pe baza unui tratat vom lua-o şi noi înapoi! Tot su­fletul, toată inima, tot cugetul nostru se rezumă intr’o singură frază : Marea Bul­­g­­ie! Am fost şi sunt încă ofiţer in rezerva armatei voastre şi ştiu cit preţueşte sol­ datul şi armata românească. Deci nu mi-e frică! După ce vom termina cu Turcii şi vom lua Macedonia, vom regula şi socoteala Dobrogiei, fiindcă un lucru să ştii de la mine . Da­r nu in generaţiunea aceasta, în cea viiitoare, sau a copiilor copiilor noş­tri, dar visul nostru tot trebue să se rea­lizeze ! Dobrogea,ca şi Macedonia, trebue să fie a Bu’g­rin !“ Soarta Ie a fost prielnică Bulgarilor. Şi-au întins regatul mult peste hotarele dinainte, în dauna împărăţiei otomane. Dar odată cu aceasta li s’a închis pentru totdeauna drumul spre Nord, — s’a irosit visul lor scump—al Bulgariei Mari care trebuia să cuprindă și Dobro­­gia românească.­­7 MOŢA ZILEI In metropola americană sufragetele au organizat o demonstraţie uriaşă în fa­voarea dreptului de vot pentru femei. Cortegiul — compus din aproape 30.000 manifestante, în mare majoritate călărind, îmbrăcate în alb, fîlfîind drapelele cu in­scripţii şi aşa mai departe. Toate le înțălegem,—dar de ce... călări ? E adevărat că e un sport american, — călăria. Amazoanele­­sunt surorile săl­batecului Amazon, mîndrul fluviu al Ama­­ricei del Sud. Dar, în afară de aceasta, să fim drepţi. Lupta pentru emanciparea po­litică însamnă că sufragetele nu vor să rămînă mai... pe jos decît bărbaţii. De aceea cortegiul, în loc de a străbate o­­raşul pe jos, a preferat să umble călare. Fără a mai spune că sexul slab se con­sideră încălecat de către sexul adversar şi ar vrea să încalece la rîndul său. O adevărată luptă de curse ! OAMENI ŞI LUCRURI Pro şi contra ■■■ Cînd­va, după multă, multă vreme, cînd va voi cineva să scrie literatură, inspirîndu-se din evenimentele epocei noastre, nu va putea, negreşit, să treacă peste luptele în jurul femenismului, cu nenumăratele lui manifestări şi aspecte. Şi se va găsi cineva care să imortalizeze, poate, pe vr’o scenă de teatru şedinţa de dăunăzi a Parlamentului englez, în care cei doi barbaţi de stat — Asquith şi Sir Grey—colaboratori uniţi de 27 de ani, se rostesc unul împotriva altuia, unul a­­părînd cererile sufragetelor, celălalt osîn­­dindu-le... E o diferenţă de păreri, care e veche şi ea,—de un sfert de secol, fără ca vre­unul din cei doi beligeranţi—pro şi con­tra—să cedeze celuilalt. Iată argumentele cu care primul mi­nistru al Angliei, în acea memorabilă şe­dinţă, a combătut cererile femenistelor şi femeniştilor. „Nu trebuie să privim chestiunea din punctul de vedere abstract. Este absurd să pretindem că dreptul de vot e un drept natural. Trebuie să ne punem din punctul de vedere practic şi să ne în­trebăm numai dacă, în împrejurările de faţă, dată fiind situaţia economică, poli­tică şi socială a poporului englez, este de dorit’a se da femeilor dreptul de vot la ziua cînd femeile ar obţinea dreptul acesta, legea ar fi oare mult mai respec­tată ; viaţa publică şi familială a naţiunii ar fi mai nobilă ? Daţi-ne voie să­ ne în­doim de aceasta. Femeea pretinde că le­gislaţia este parţială, în ce o priveşte. De rod Nicăirea nu există o legislaţie mai favorabilă femeei de­cît în Anglia. Fără a mai vorbi de consideraţiuni practice, proiectal d-lui Dickinson (de a se acorda dreptul de vot tuturor femei­lor de la 25 de ani în sus, dacă sunt în­scrise ca locatare responsabile N. red.) ar avea un neajuns grav şi anume ar crea şase milioane noi alegători, a căror intrare în scenă ar risca să răstoarne toată situaţia politică. O schimbare atît de radicală nu e bine să se îndeplinească atît de repede şi cu uşurinţă, mai cu seamă cînd este evident­ că imensa majoritate a femeilor engleze nu doresc această schimbare.“ Se ştie că la obiecţiunile de mai sus ale primului ministru — nu tocmai tari precum se vede — a răspuns ministrul Grey, vechiu partizan al emancipării po­litice a femeilor. După ce a dezaprobat excesele sufra­getelor, atribuindu-le însă unei minori­tăţi iresponsabile, ministrul de externe a zis că, după părerea lui, ar trebui să se acorde femeilor dreptul de vot, căci nu se poate susţinea că ţara are un guvern democratic, cît timp femeile sunt excluse de la vot. Dreptul acesta le este necesar pentru a asigura ocrotirea intereselor fe­meilor lucrătoare. Se ştie că, la votarea proiectului în Camera Comunelor, şase miniştri au fost contra, cinci pentru, iar doi s’au abţinut. ...A, dac’ar fi fost numai miniştri ti­neri şi agitatoarele femeniste n­i tinere încă!’ Rodion ­ . ---­ ECOURI Comparaţia între România şi Bulgaria, luată din o revistă germană militară, din 1912, România. Suprafaţa în klm­ patraţi 131.353. Populaţia 6.865.739 locuitori; pe klm patrat 51 locuitori. Comerţul, import 414,000,000; export 379,000,000. Armata in timp de pace 93 649 ; tunuri 452 ; cai 17.978. Efectivul de războiu în oameni, 287.600. Bulgaria. Suprafaţa în k­m. patraţi 96.345. Populaţia 4.284.844 locuitori, pe k­m. patrat 42 locuitori. Comerţul, im­port 160 000; export 111.000. Armata în timp de pace 62.000; tunuri 320 ; cai 7.356. Efectivul de războiu în oameni, 190.500. LEGEA DRUMURILOR Discursul d-nşi Comşa Camera a reluat discuţiunea legii dru­murilor, întreruptă din cauza vacanţei Paştelui. D. D. Comşa, care şi-a dezvoltat prima parte a discursului înainte de vacanţă, a continuat apararea proectului în şedinţa de Sîmbătă şi­ a sfirşit-o în cea deeri. ’ Reamintind strînsa legătură ce există între civilizaţia unei ţări şi numărul şi buna stare a drumurilor sale, oratorul ci­tează datele statistice oficiale care arată cît suntem din acest punct de vedere în­depărtaţi de civilizaţie. Aproape pe toate şoselele şi mai ales drumurile noastre sunt într’o stare de­plorabilă. Multe din ele nu sunt impietruite și li­nele din ele n’au nici terasament. Se poate ca drept cuvînt spune de acestea că există numai pe hîrtie. Proectul d-lui Badareu nu are în vede­re construirea de noui drumuri. Nu că nu avem nevoe de drumuri noui, dar pentru că întăi trebue să avizăm la în­dreptarea celor existente. Pentru o mai bună întreţinere a dru­murilor, proectul prevede deconcentrarea serviciului de poduri şi şosele în opt ins­pectorate cu putere de execuţiune şi ini­ţiativă. Lucrările vor fi astfel şi accelerate şi în acelaş timp executate după o mai reală cunoaştere a tuturor necesităţilor locale. Una din cele mai de seamă măsuri cu care proectul d­lui ministru Badareu re­mediază reaua stare actuală a drumu­rilor este abolirea prestaţiunii muncii în natură. Toate statele civilizate au desfiinţat de mult acest fel de prestaţiune în achitarea impozitelor. Franţa, in care prin excepţie prestaţi­­unea există încă ca o supraveţuire, ca o antichitate socială, a văzut desfiinţarea ei de către Marea Revoluţie. Şi dacă res­­tauraţiunea a reîntronat prestaţiunea, a­­ceasta nu se explică de­cît numai prin dragostea ce Francezii arată tradiţiilor lor, tradiţii însă pe cere noi nu avem motiv să le imităm. De altfel, modul cum şi în Franţa este aplicat regimul presta­­ţiunii în natură, arată că şi acolo totul convergează în­spre desfiinţarea ei. Desfiinţarea prestaţiuniii este o măsu­ră democratică, pentru că prestaţiunea, la inconvenientele ei economice, adaugă şi un element de pricepere al contribua­bilului. Ea reaminteşte servagiul feodal pentru că forţează pe om la o muncă ne­voită. Ea mai este şi o măsură impro­prie şi contrarie scopului urmărit, între­ţinerea şoselelor, pentru că nici o dată nu s’a putut obţine de la ţărani o muncă în calitate şi cantitate suficientă. Datele statistice arată că o foarte mare parte din serviciul de prestaţie n’a fost înde­plinit şi că din această cauză nu s’au putut efectua lucrările necesare. S’a obiectat că înlocuirea prestaţiunii printr’ua nou impozit, ar fi a se reînfiin­ţa capitaţiunea. In fapt obiecţiunea nu e

Next