Opinia, august 1915 (Anul 12, nr. 2533-2556)

1915-08-04 / nr. 2535

I DE ALE TIMPULUI Mai mare epocă de înjosire ca cea în care ne aflăm noi astăzi se poate oare imagina ? Dacă ar fi să ne luăm după starea de spirit ce se manifestă şi prin graiu, dar mai ales prin presă, ar trebui să despe­răm de viitorul acestei ţări. Ba nu zău, se întreabă omul serios, la ce ne putem noi aştep­ta cînd auzim că se găsesc persoane nu din cele de rînd, cari îşi fac fală ca să pledeze pentru bani cauza străinilor în ţara noastră ! Ce vre­muri am ajuns, îşi zic ei­­. Şi aceştia cari se vînd n’au cel puţin modestia de a se ascunde, de a nu se pune în evidenţă. Din contra ei fac gă­­lăgie mai mare, dînşii strigă în gura mare, ei scriu prin ziare afişînd dependenţa lor de cei cari i-au plătit. E caracteristic, ca în vremuri tulburi ca cele de astăzi, numărul publicaţiunilor să sporească. Aşa e în logica lucrurilor, înainte de starea actuală, de exemplu, cînd la ordinea zilei era reforma econo­mică şi cea electorală, n’am asistat la a­­celaşi spectacol ? Atunci se lupta şi cu apariţiune de cotidiane, dar mai ales prin broşuri. Timpurile de acum, mai mult ca cele de atunci, sunt favorabile pentru apari­­ţiunea nouilor ziare, nouilor publicaţiuni. De aceia vedem că şi apar multe. La fiecare apariţiune însă, lumea se întreabă : din ce oftemă şi cu a cui parale se mai face şi noua publicaţiune ? Şi ca în toate tot Bucureştii ţin recor­dul. Apăruse „Fulgarul" organ al studenţilor din Bucureşti. Foaia a fost primită cu cele mai mari simpatii nu numai de partidele politice, cari văd în alianţa cu împătrita în­ţelegere realizarea unei părţi din aspira­­ţiunile ţării, dar şi de cei mai mulţi locui­tori ai ţărei noastre. Cită decepţiune au trebuit să aibă cu toţii cînd au văzut că gazeta în ches­tiune cerea subvenţiune de la legaţiunea rusască din Capitală? Noi cei mai bătrîni, punem toate spe­­tariţele noastre în tinerime, în sufletul ei­­curat.­­ Suntem însă extrem de amărâţi cînd vedem pe linii­­înfieraţi ca vînduţi germa­nilor, iar pe alţii dispreţuiţi chiar de co­legii lor, cum e cazul studentului Berea, ca înstrăinat în favoarea ruşilor­. Ni se spune însă, şi aceasta e în îngă­­derea noastră, că aceste Cazuri sunt de tot rari şi că ţi­neţi hiba în fond rămîne aceiaşi şi aşa Cum ne place nouă s’o vedem. Eu, de exemplu, înţeleg că în o ches­tiune aşa de mare şi delicată unde e vorba de viitorul ţării, părerile să nu fie una­nime. Ceia ce nu pot pricepe este ca a­­cele păreri să fie influenţate, ba, ce­­a mai mult, plătite chiar. Aici nu e la mij­loc o chestiune profesională, unde unii să se facă apărătorii unei părţi, pe cînd alţii să apere partea adversă In primul joc e vorba de existenţa şi viitorul ţării şi cugetarea noastră cu referire la a­cestea, trebuie să fie curată, neîntinată, limpede ca cristalul. Exemplele pe cari ni Ie dau cei cîţiva sunt triste. Dacă înţelegem, fără să jus­tificăm, purtarea politicianilor, nu tot aşa putem zice despre tineret. Nu se poate zice că tinerii ce vor să-şi manifeste pă­rerile în chestiunea aceasta vitală pentru noi, n’au mijloace a o face, căci nu e ziar ori revistă care să refuze a insera idei bine susţinute fie într’o direcţie, fie în alta. Tineretul universitar din Bucureşti însă a găsit cu cale să aibă un ziar propriu, în care gîndirile tinerimei să nu se ames­tece cu cele ale celor mai bătrîni, un ziar, care să fie reflectul curăţeniei ei de inimă. In loc de aceasta, ce ne-a fost dat să vedem ? ! Un ziar pe care subdirecto­rul lui, un student, ,îl declară că va fi în serviciul unei anumite legaţiuni străine dacă, bine­înţeles, aceasta îl va plăti ?! S’a zis de atîtea ori, că luptele noastre politice sunt atît de pătimaşe, că înjosim chestiunile cele mai vitale ale neamului, cu nemulţumiri personale, că sub pretextul de a ne ocupa de marea chestiune a întregirei neamului, noi nu facem decit să dăm frîu liber tuturor micşorimite de cari e capabilă o.'fiinţă omenească, în fine că ne gîndim mai mult la noi, la aran­jamentele interne, iar chestiunea externă e numai bine venită pentru a alimenta aceste nesfîrşite discuţiuni şi înjurături. Am fost asemănaţi cu bizantinii, care vedeau împărăţia lor ameninţată şi ce zic! nu ameninţată numai ci gata a se prăbuşi sub loviturile Turcilor, şi cu toate acestea dînşii nu încetau cu certurile in­terne. Păstrăm credinţa că fac greşală cei ce ne socot astfel. Dacă la suprafaţă se vede ceva asemănător vremilor de atunci, fondul, populaţiunea romînească cu iubire de moşia strămoşească a rămas aceiaşi ca în timpurile de mărire ale neamului, timpurile lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. Pătura de sus ? Dar cite elemente streine au contribuit la formarea ei ? ! Dacă ar fi să se facă o statistică de streinii deveniţi romîni, unii de ceva mai de multă vreme, iar alţii mai proaspeţi, cari formează pătura diriguitoare a ţârii acesteia, cari ocupă grade înalte în toată ierarchia Statului nostru, am vedea că pe roze nu stăm. Și atunci de ce să ne mirăm de fapte ca cele de cari am vorbit mai sus ?! Ar fi extrem de interesant pentru vre­­mile noastre să recitim frumoasele articole pe cari Eminescu, marele poet al nostru le scria odinioară în gazeta conservatoare „Timpul11. Multe am prinde de acolo. Ne-am convinge de unde vine mai ales rîul cel mare. Are mult înţeles satira pe care o recita un artist mai­ern în unul din localurile noastre de petreceri. Dinsul arăta că Greci găsim printre re­prezentanţii noştri pe lingă puterile streine : Diamandi, Manu, Derussi, şi la urmă încheia astfel: Dar cel puţin cel care vă spune dv. toate acestea e romín neaoş ! Carussi. V. I. Radu­ ■UT« ZILEI Nici un merit! Nemţii se laudă, pare-se, că au făcut ispravă mare luînd Varşovia. Nici un merit! Iată de ce: In primul loc proviziile, de 10 milioa­ne ruble, destinate armatei de apărare, fu­sese blîncate de... Intendentă. Muniţiile, gările, căie ferate—le înghi­ţise furnizorii administratorii şi ceilalţi oficiali ruşi. Iar la urma urmei comandanţii ruşi au şi bombardat Varşovia de i-a mers duhul. Ce merit au nemţii in toate aceste ? Judecaţi şi dv. Insă­şi „Epoca" — ne­părtinitoare cum o ştiţi — a tipărit cu li­tere mari: „Pierderea Varşoviei apro­bată de consiliul imperiului rus...’“. Se putea să nu aprobe o­bs­eftieîtea... tactică ? rr­aicu lonescu-Bion Printr'un jurnal din Capitala d. Sti­­lian I. Constantinescu, profesor din Do­­rohoiu, propune ridicarea unei pietre co­memorative unui dispărut și definitiv uitat de 20 de ani. Raicu lonescu-Rion, —de el este vorba— n'a aspirat de sigur niciodată la vre-un monument îngrijit de urmaşii săi; modestia sa, uitarea de sine, cari con­stituiau quitezenţa sufletului său entu­ziast, au atrofiat fatalmente intr’insul ori­ce ambiţie de nemurire, şi ori­ce do­rinţă de recompensă prozaică. Udat cu desăvlrşire, ecoul numelui lui Rion, nu va fi de­ctt un mare semn de întrebare și motivul unui fin ztmbet de dispreț pe buzele - o, cavaleri ai modei literare — intelectualilor contemporani. Rion ?... Cine o mai fi și ăsta­­... Rion a fost o personalitate profund deosebită de mediul burghezo-literar cu care s’a războit, a fost un entuziast co­municativ, un violent simpatic, un vi­teaz soldat al bunului simţ, şi prisosul unui prisos de minte. Rion reprezenta o generaţie ideală, şi preludiu involuntar al unei parţiale regenerări literare la noi. De o pătrundere şi puritate spirituală uimitoare, de o causticitate şi violenţă care nu ricoşa nici­odată de la­tină, Rion a pălmuit fără îndurare literaţii epocei lui care excela prin frunza verde şi poezia domestică. Şi dacă Rion, al cărui unic păcat a fost că şi-a legat independenţa—cu un fanathm exagerat—de o idee care-l mis­tuia şi-l ţinea într’o veşnică preocupare, nu s'ar fi stins în toiul luptei la o vlrstă în care alţii abia încep să se desmeti­­cească, el ar fi însemnat un punct lu­minos in critica noastră attt de saracă in obiectivitate. Acesta a fost Rion; a-ţi aminti de dinsul e o datorie de conştinţă, lucru pe care istoricii noştri literari nu l au putut încă pricepe ptnă acum. Rion nu merita să fie uitat attt de curind, şi aceasta ar trebui s o înţeleagă şi tovarăşii lui sufleteşti pentru care s a jertfit, socialiştii, cari sau uitat cei dintăiu. Şi ca un salut de mulţumire aceluia care a îndrăznit să scormoneasca amin­tirea lui Rion il asigurăm că toţi acei cari cunosc opera sa, nu Vau uitat şi că sunt gata să contribue cu traducerea in fapt a propunerei formulate. Dintr’un interview al profesorului Israel din Berlin reiese că a extras Sultanului două oue de piatră, — adecă pietre in mărimea oului. ...Singurele oue cari nu se exportă in Germania in bagajele profesorului. * A propos de ouele extrase Padişahului, un maliţios ar putea spune că ilustrul pacient a pătimit pe unde a păcătuit mai mult. * Oraş cu înțeles de actualitate ■? — Franc-fuH. Un popor de actualitate. ~~ Cek-ul.k . Nu neă tâpită Basarabia'numai U .mi $i in 1877. La ur. spectacol in «Arene» s'a su­primat Basarabia din „Cintarea Ro­­minieiu de losef și AnglieL Din o hartă militară a României sub­jugate — s’a şters Basarabia. Cea mai răpită provincie romină * * Că noi am fi combătînd pea­rul ’Fior? — Nu-i adevărat. Ca erou di mohetet, vrem ttumdi să-l 'te... monetizăm. * Are şi războiul vacanţele sale, bună oară pe frontul austro-strb. * Re­cor­tul şireteniei tot agenţia greacă îl deţine: anunţă telegrafic protestarea guvernului « sans» şi « sous » forme de protestation. . .. Fără şi sub... „Fără înţeles“? Art­isu­b înţeles ‘ 9 * Ştiţi ce pretind unii mehengheli ? Să fee gazetelor tocmai ce au mai scump : vinzarea... Actualităţi DIN IAŞII VECHI Cu prilejul săpăturilor pentru canali­zarea străzii Gh. Mărzescu, foastă a Pri­măriei, mai din vechi a Rozoaei, s’au dat de urmele vechilor poduri de lemn, cu cari erau podite uliţele Iaşilor, de unde şi azi a rămas în Iaşi denumirea de: Podu Vechiu, Podi Lung, Podu roş etc., iar la măturătorii de strade li se zice po­dari. Scîndurile de stejar erau aşezate pe vechi grinzi de stejar şi aceste sprijinite pe ţăruşi, sau cepuri de stejar, a căror grosime era cît a stejarului din pădure. S’au scos din săpăturile de canalizare sute de asemenea cepuri de stejar, cari sprijineau grinzile puse deasupra. Pre­zenţa în aşa de mare număr a acestor ţăruşi de stejar, arată că locul era mlăş­tinos, şi că a trebuit să fie asigurată po­­direa veche cu acest sistem de construcţie. Faptele acestea corespund datelor do­cumentate. Din vechiu de tot—pe la 1600 —locul care merge din uliţa sfîntului Sava spre strada Gh. Mărzescu, având la spate uliţa Strâmbă—azi Căpitan Păun —era a lui Simeon Vodă Moghilă şi a doamnei lui Marghita. Ei i-au dat lui Pană Vistierul, omul lor de casă, ca şi Mihail Furtună comisul, căruia îi dau Docolina cu vadul ei la Bărlad. Acest Pană vistierul şi-a făcut casele din colţul străzii Gh. Mîrzescu, din faţa Teatrului, cu pivniţele de piatră, ce se văd, şi în aceste case au stat in tărie, adică,fără voia proprietarului, fratele lui Vasile Lupul, Gheorghe Hatmanul. Apoi le-a luat Miron Costin cronicarul aşa că dînsele cuprind o frumoasă pagină istorică. Cît ţinea locul din uliţa Sf. Sava pînă în uliţa Gh. Mîrzescu era loc liber, cu jivezi şi lac mare în mijloc — pe locul pala­tului Roznovanu. Din sus îşi avea case I. Razul logo­fătul — casele Wechsler de azi; acolo îşi făcuse paraclis, ce exista pe la 1872, pe locul liber din grădina caselor Wechsler Boeroaica lui loniţă Razul —Răzoaea — pentru a-şi feri gardul de trecătorii pe uliţa de azi Gh. Mîrzescu, pune ţiganii să o tînjească pe toţi acei rari se căţărauj de gard , aşa că tîrgul a scos vorba: «Ti mînca din gardul Răzoaiei ». Cînd In 1814 a venit vremea podirei uliţelor, vornicii de poliţie ai Iaşilor — C. Conache poetul a fost cel dintâi vor­nic al poliţiei (oraşului) Iaşilor — adică primar — a trebuit să bată ţăruşi groşi de stejar pe uliţa Râzoaei, ca să scoată glodul, şi să evite tîrgoveţilor neplăcerea de a mai mînca din gardul Răzoaei. Iaşii vechi se duc an pe an , iar cei noui, graţie edililor noştri — au străzi putrede, cu borte adînci, cu răsuflătorile sărăciei, aşa că ceia ce au nefericirea de a merge cu trăsura li se sfarmă dinţii de hopurile uliţelor, zise, dragă Doamne, asfaltate. OAMENI ŞI LUCRURI După război şi Eroul cărţii lui Leonid­­Andreievf—po­pularizat la noi de d-rul Duscian—ofiţe­­rul reîntors din războiul ruso-japonez, ur­ează astfel în mijlocul „rîsului roş“ care Crispa toate feţele pantenilor. «•••Nu, nu pricep războiul şi mă simt aproape nebun şi eu, cum. a înebunit fra­tele meu, şi. ca şi dîfl,sul m­iuite mii de oa­meni. Mi-e groază* Pierderea minţei mi *°t de cinstit lucru ca şi moartea Unei sentinele la postul ei. de da­torie­. Dar aşteptarea, acefca Spslfe in­ceatâ Şi nelipsită a n­ebuniei; acei sentiment, de. ceva eriorni care stă să cadă într’o pmpashe. e o^urerb­. liesuferirâ pentru gîndîre.Jurifia «itea a înţepeilit; a murit; jSSntru dînsa nu mai este viaţă nouă; nu­mai gîndirea mai trăeşte în mine ; ea luptă încă, odinioară tare ca samson şi acuma slabă topită de apărarea asemenea minţei de eonii. Ea mă înduioşează. Uneori nu mai pot îndura jugul de aramâ care-mi copleşeşte creerul, îmi vine pofta’să ies ln stradă. In mijlocul oamenilor şi să, strig: — Puneţi capăt războiului, îndată,— altfel,...■? ...Altfel, ce ? Sunt oare cuvinte de a-i face să-şi vină în minţi ? Sunt oare cu­vinte cărora să nu li se poată răspunde prin altele mai tari, prin cuvinte amăgi­toare şi fără de răspuns ? Trebuie oare să îngenunchez, înaintea oamenilor şi să bocesc? Dar plîng sute de mii de fiinţe şi cine te dă ascultare ? E bine oare să ne omorîm­ în văzul lor, al tuturor ? Să ne omorîm! Dar mor în toate zilele mii şi mii de soldaţi şi se schimbă­ ceva printr’aceasta ? Cînd îmi dau seama de neputinţa mea, mă cuprinde o furie nebună,—nebunia războiului acestuia, pe care-l urăsc. Ca şi doctorul, tovarăşul meu de suferinţi, aşi voi să pot da foc caselor,—locuinţe­lor acelora cari cer războiul ;să ard ave­rile lor, femeile lor, copii lor; mi-ar plă­cea să otrăvesc izvoarele din care beau; să scot pe toţi, morţii din mormintele lor şi să arunc toate leşurile în căminurile lor necurate, pe aşternutu­­rile lor. Să se culce cu cadavrele acele, cum se culcă cu nevestele, cu amantele... Vai dacă aşi fi dracul ! Să pot împrăş­tia pe pâmînt toată groaza pe care o su­flă infernul. Aşi fi stăpînul visurilor lor şi în clipa cînd, cu surîsul pe buze, aşi face semnul crucei pe pieptul copiilor lor, m’aşi aşeza în preajma lor, de-odatâ, ne­gru şi ţeapăn ! Da, da­r simt că ni vine nebunia,—dar de ar veni curind, cît mai curînd...» Romanul rusului Andreiev reflectă ne­bunia socială întreagă care cuprinsese marea împărăţie a Rusiei după groazni­cul dezastru de acum zece ani,—înce­putul unei îndreptări, speranţa unei tămă­duiri obşteşti. Dar n’a venit nici îndreptarea, nici tă­măduirea. Grăunţele nebuniei a rămas. Milioanele de oameni duse, fără arme la moarte,­­este de sigur, urmarea acelei ne­bunii oficiate izvorîtă din temerea de ne­bunia socială revoluţionară. " Rodion ■ Se primesc la administrația ziarului nostru abonamente de viligiatură. S. Cu privire la scăderea ce se con­stată la cursul efectelor noastre, revista Bursa publică următoarele: „Tendinţa slabă, care a urmat după o perioadă de fermitate la tirgul liber al Bursei din Bucureşti s-a accentuat şi mai mult în cursul acestei săptămini, cu­­prinzind de astă dată şi valorile cu do­­bânzi fixe. . .. ...... ... Vacanţa contribue natural la situaţia aceasta, dar ea este atribuită în­­ parte zvonurilor ce circulă asupra inclinaţiunii guvernului nostru de a cădea în acord cu împătrita înţelegere asupra partici­pării noastre la război. Cercurile finan­ciare cari au legături cu guvernul, se îndoiesc însă de veracitatea acestei ver­siuni. ^ Ziarul „înainte1,1 publică ur­mătoarele întrebări la adresa micului excroc Cocea, întrebări ce i se pun de cătră un cetitor al zisului ziar: «întrebaţi pe d. Cocea ce a căutat In ziua de 31 Iulie ora 2 lumi. la legaţia rusească. Şi al ll-lea, pe ce a. a aşteptat tot aceiaşi zi la orele 4 jum. trimis de un domn secretar de legaţie (Gurănescu) ? Ce conversaţie a avut asupra unei a­­faceri la telefoni tot cud. de mai sus?» 55 Şoseaua Tg. Frumos-Roman, u­na dintre, cele mai frecventate, se află în re­­paraţîe inch de la începutul lunei Mai, pe o întindere mimai de 100 metri cel mult, pi apropiere de Strunga. Cu toata mica întindere care necesită reparaţie, şi cu toate cele trei luni de lucru, şoseaua se află in aceiaşi stare ca şi la începu­tul lunii Mai. Moinii de molii zac la drum $$, pe b­ftine­le f­loae­­te împre­­soară mocirla, punîndu-te aproape in im­posibilitate de a trece mai desp­r'le- Noa­ptea nu arde măcar vre-un felinar pen­tru a semnala primejdia. Ast­fel e pe­riclitată şi viaţa, ctt şi avutul oamenilor. încă o probă despre nesuferita indo­lenţă orientală care domneşte la noi. Se se pare ca alungarea austro-ger­­manilor din Rusia s’a prefăcut într’o goană nemai­pomenită. Astfel numărul­­refugiaţilor pe ziua de ieri a fost de 120. Printre dînşii se găseau şi profesori universitari. Pentru azi s’a anunţat sosirea a 200 de refugiaţi. SS La societatea de sport şi gimnastică, vor reîncepe de Sîmbătă cursurile de lupte franceze şi ridicături de greutăţi, sub conducerea d-lui Pancu. SS Camera de comerţ a fost înştiin­ţată, că ministerul de comerţ a luat mă­suri, a se da în judecată pe neguţitorii din judeţul Neamţ, care nu se conformă legei tarifului special. SS Se aduce la cunoştinţa tuturor li­cenţiaţilor în ştiinţe şi litere de la Univer­sitatea din Bucureşti ca să adreseze mi­nisterului instrucţiunii împreună cu o pe­tiţie şi certificatul prin care să se con­state că sunt sau au­ fost concentraţi, spre a şti ministerul, cam la ce număr se ridică, după care apoi să poată amîna ţinerea examenului de capacitate pentru băeli. Confraţii presei din Bucureşti sunt ru­gaţi a aduce aceasta la curtoştinţa celor interesaţi prin publicitate. Licenţiaţii fa­cultăţilor de litere şi ştiinţe din Iaşi, vor prezenta cuvenitul certificat Rectoratului Universităţii din Iaşi. SS D-nii Al. Roşculescu şi Ion Mancaş picheri principali în serviciul de poduri şi şosele al judeţului Iaşi, au fost puşi în retragere. SS D. doctor A. Obreja, inspector ge­neral al învăţâmîntului secundar a de­clarat după informaţiunile luate de la minister, că dacă numărul candidaţilor concentraţi va fi mai mic decit al celor neconcentraţi, examenele de­capacitate de băeţi pentru învăţămîntul secundar se vor ţine la Iaşi cu începere de la 18 octom­brie 1915. SS D. Gheorgel Mîrzescu primarul o­­raşului a inspectat astăzi strada Seulescu, întovărăşit­­de membrii serviciului tec­hnic al comunei şi a decis ca această stradă principală, dar care se află acum într’o stare deplorabilă cu gropi şi scufundaturi să fie reparată și pavată cu piatră cubică.

Next