Opinia, decembrie 1915 (Anul 12, nr. 2631-2655)

1915-12-02 / nr. 2632

■ « I abonametto: 1 Un art . . . 29 le) 1 i © luni - - - 10 lel BAN) te«»«?«» enSSSSffKSnSHBSSSBBSWSWSSSKflHSS: 2H7SKJO0®rÎîSBBB8flMRî(OBâ#(SWJ IfflBSSfflHK’M;«, y Ailmitiidrațiii « Tipografia H. A«UKMr»jj lauțl»— Tl»l«fe» If«. 88.­ mum iVMnwnapwni.-q Sub direcţiunea unui Comitet |l] :«/î» *S «W&WA.a ii Un rftnd pag. HI, 501­. • • • IV, 40 gtaAN­ I ..‘.V .ii Ami.—­Mo. 1083.'-"S!oF(’Qii 8 îÎGCciîitlîS'ic-f •.'iS’S.S í KííSSíS SPí IK WKxmve'iirtfcfevirosssssasse^sss^^ grj */*«W**Z$K Wassssf ► I ceva paradoxal, dar dacă aşa este?! Pentru ca să ştim ce se petrece în ţară la noi, trebue să aflăm din ziarele străine. E curat vorba că ce ştie satul nu ştie bărbatul. După datele procurate de presa străină judecăm noi lucrurile, căci încolo, de la noi, deşi nu ne găsim încă sub cenzură militară, e cert însă că stăm ca şi­ cum am fi. Revine astăzi, atît in presa noastră, cît şi în cea străină, chestiunea despre du­rata războiului. * „ Nu e nevoe să fie cine­va mare învă­ţat, pentru ca să vadă influenţa nenoro­cită, pe care starea lucrurilor de acum o are asupra vieţii noastre. Trăim într’o incertitudine, cum nu se poate mai vătămătoare. Repercursiunea unei asemenea situaţiunî o simţim noi mai ales sub raportul economic. Care e articolul de traiu, care să nu fi atins preţuri exorbitante faţă cu mijloacele de cîştig ale celor cari vor şi trebue să trăiască ? Este deci o stare de nemulţumire ge­nerală, şi încă ce zic, o stare primejdi­oasă pentru traiul nostru, atit acum cît şi în viitor. Să presupunem însă că, într’un chip oare­care, prin analiza judicioasă, dar sprijinită pe realităţi, am ajunge, cum ziceam mai sus, să fixăm o dată nu ceartă, dar cu foarte mare aproximaţiune a în­cetării războiului. Este evident atunci că altfel am vedea lucrurile acum, altfel am aşterne pentru viitorul nostru. Dar e posibil aşa ceva ? E posibil ca măcar pe de departe să putem prevedea încetarea ostilităţilor şi revenirea păcii ? Am auzit până acum despre atîtea deci­­zive, în­cît am ajuns să nu mai credem în ele. Ni s’a spus mai de demult că războiul european va lua sfîrşit la Nord, pe cîm­­piile Franţei, Germaniei şi Rusiei. Cînd, după luni de zile, s’a văzut că ş­i aceasta nu­ e cu putinţă, ni s’a zis că dezlegarea problemelor puse astăzi în discuţiune se va face în Balcani. Astăzi unii susţin că tranşarea dife­rendului va avea loc în Egipt, în India sau mai ştiu eu ce, pe cînd alţii se în­torc înapoi şi zic că tot la Nord, tot prin luptele dintre Francezi, Ruşi, Germani se va pune capăt conflictului mondial. Aşa că dacă de aici ar fi să tragem o încheere, ar trebui s’o rezumăm pur şi s­mplu în cuvintele că războiul o să se sfîrşească odată şi o dată. Acum, dacă ne referim la aprecierile presei noastre şi ale celei străine, nu pu­tem căpăta altă convingere decît aceia că războiul va ţine încă multă vreme de aici înainte. Intru ce priveşte ideia atît de mult preconizată de de mult, că Germanii ar putea fi reduşi prin uzură, iată ce scrie senatorul francez, Charles Humbert: „Acest raţionament aproape sigur la începutul războiului, nu mai are valoare­a acum. Am spus şi altă dată, că marea mişcare contra Constantinopolului, aju­tată de trădarea Bulgarilor, n'are alt , scop de­cît a remedia la singura cauză Sigurd, care ameninţă pe vrăjmăşii noş­tri. Ceia ce se duc să caute şi in Orient,­­ sunt oamenii. Dacă reuşesc, adio spe­ranţei de a-i reduce într’un spaţiu de timp, relativ scurt. Războiul nu se va isprăvi de cît prin procedare curat mi­litară“. Reuşit’au pănă astăzi Germanii să facă legătura lor cu Orientul ? Dînşii susţin că da. Vrăjmaşii lor, din contra, susţin că nu. Aceştia fac pregătiri mari, şi după ştirile ce avem, de alt­fel tot din ziarele străine, nu e departe ziua cînd o ofensivă generală a aliaţilor va da de furcă Ger­manilor atît în Balcani cît şi îr­ Orient. Starea actuală, în ce priveşte războiul, se arată a fi în favorul germanilor. Dar, trebue să facem toate rezervele pentru ce va fi mine, întru cît ultimul cuvînt nu s’a spus. Revirimentele sunt posibile încă, şi întru cît pînă astăzi nu posedăm nimic cert, este evident că putem face toate presupunerile. Este negreşit o forţă mare şi quadrupla înţelegere. Şi ia să ne închipuim, că micile neînţelegeri dintre aliaţi, dispar, că dînşii se înţeleg şi îşi ieau angaja­mentul a asculta de o comandă unică, după cum fac Germanii. Atunci e sigur că succesele fulgerătoare aproape ale acestora vor suferi un eşec. Ziarele noastre nu fac de alt­fel de­cît să împărtăşească aceleaşi idei. Mai ieri „Viitorul” ne prezicea o du­rată lungă a războiului. Şi de­sigur sun atîtea motive astă­zi, care vin mai ales în sprijinul acestei idei, în­cît ea se pare a fi ceia care concordă mai bine cu împrejurările. Şi aşa find lucrurile, întru cît aproxi­­maţiunea de care vorbiam pentru sfîrşitul războiului e mai mult în favoarea prelun­gire! lui,­­ evident că noi şi poate alţii ca­ noi au încă timp a medita asupra ceia cît e mai bine de făcut. Nu vom înceta însă a zice că e o datorie ca armata să fie bine pregătită, ca sufletele noastre să fie bine întărită pentru înfăptuirea idealului nostru naţional, înfăptuim care s® îndreaptă pest® Carpaţi în primul los. V. I. mm zilei Dez... In cel mai răspîndit ziar din Capitală se putea ceti, mai eri, un avanciu astfel conceput: Jean X . . . Ilfelieu» % . . . daslog­odiţi Bucureşti, 25 Noembrie 1915 Credem că pentru întăia dată adminis­traţiile gazetelor noastre capătă o clien­telă de... dszlogodiţi. Am fi curioşi să aflăm cu ce fel de... ceremonie, ori de solemnitate s’a făcut actul familiar, anunţat pe această cale, rezervată pînă acum numai actelor mai puţin negative. Or*cît­ui am obicinuit «A vedem o lipsă de unitate fi directivă !» ziarul «L’Independance h­ouma*­ine»—lipsă explicabilă prin însă a fi nelămurita politică a guvernu­lui Brătianu—nu putem să lăsăm nerelevat editorialul de astăzi al zisului oficios Pentru prima oră «L'Indepen­­dance» vorbeşte şi justifică poli­tica de posibilităţi, pentru prima oră ea expune această politică ca singura necesară, în împrejură­rile actuale.­­Faptul că oficiosul guvernului face acest lucru şi porneşte o şarjă teribilă împotriva federa­­liştilor—în ajunul discuţiunei la mesaj,—nu­ poate să nu aibă sem­ni­­ficaţie, ori cît, pînă acum,«L’Inde­­pendance» ne obicinuise cu con­tradicţiile şi­ lipsa de unitate. Editorialul acesta, care merită să fie eetic, conchide precum ur­mează : „Conştiinţa naţională a poporu­lui român, este, repetăm, întreagă azi ca şi ieri ; ea nu va putea nici­odată fi diminuată prin politica de posibilităţi, singura care poate fi practicată de statul român ; ea nu va fi diminuată, cu atît mai mult, de agitaţiile cîtor­va per­sonagii nerăbdătoare şi turbulen­te, care pretind a deţine mono­polul patriotismului, al prevede­rei şi al probităţei politice, deşi pretenţia este însutenabilă din toate punctele de vedere**. D. N. lor­ga, profesor la Universitatea din Bucureşti, a fost însărcinat de mi­nister să suplinească pe d. A. I­. Xe­­nopol la catedra sa de­­ istoria Români­lor. D. lor­ga a şi început cursurilor in două serii: 1) „Relaţiunile Rominilor cu Franţa“ şi 2) „Figuri reprezentative în istoria Rominiloru. Cursurile se vor ţinea cite o săptămînâ in şir, la începu­tul celor trei trimestre şcolare. Asupra cursurilor şi asupra modului lor de predare avem de făcut mai multe observaţiuni. Să începem cu pedagogia. Un curs u­­niversitar trebue făcut în 2—3 lecţii pe săptămînâ, pentru ca studentul să fie ne­ întrerupt un intim contact intelectual cu profesorul său, care este obligat să­­ dee tot felul de indicaţiuni oricind stu­dentul i le-ar cere. Cursurile ţinute la intervale aşa de mari, suprimă acest con­tact. Ideia de a ţinea cursurile în aulă este de asem­enea nefericită. Se­ ştie­ că aula este rezervată pentru conferinţe, aşa că au posedă pupitre, absolut necesare pen­tru cursuri, ula care studenţii urmează să scoată note. In străinătate se consideră ca­ un fapt elementar că un curs univers­itar trebue să fie sistematic, adică sa d­a o ima­gine complectă şi unitara a cursului res­pectiv. In cazul special, d. Iorga ar trebui să înceapă cu momentul ptne se pun ba­zele etnografice ale poporului român, să urmărească formarea naţiunii romåne, menţionarea Rominilor in izvoare străine în evul mediu, formarea principatelor, etc. (Se ştie că chestiunile privitoare la originile poporului român sunt cele mai obscure şi mai controversate­. Paralel cu acest curs d. Iorga ar urma să facă un seminar un curs de paleo­grafie română, cu cetiri şi interpretări de documente române. Studenţii de la Iaşi, cari­­au făcut încă acest lucru de la întemeerea Uni­versităţii, ar fi intri adevăr recunoscători d-lui Iorga. Studenţii de la Ieşi ar înţe­lege şi ei in fine că „istoria" nu este un manual care se învaţă pede r­ost, ci însăşi viaţa unui popor, cu toate bucu­riile şi năcazurile ei. Un astfel de curs, foarte profitabil pentru studenţi, ar fi desigur mai puţin comod pentru profesor, în sensul că i-ar da mult de lucru. D. Iorga e­ ales însă calea cea mai uşoară, calea conferinţe­lor, adică a improvizărilor şi legătură cu momentul, unde urmează să asiste şi public de acela care aplaudă atunci cînd i se desmiardă unele idei scumpe, şi care apoi face reclamă unui profesor care este şi deputat. Conferinţele d-lui Iorgn su­t de două ori nefericite: 1) fiindcă sul, in fond Întruniri rusofile, 2) fiindcă deprinde pe studenţi cu ideia că ştiinţa se poate face şi sub forma diletantismului. E probabili insă că d. Iorga se va plictisi in curind de acest curs, după­ cum la L907 s-a plictisit de cd de­ lite­ratură romînă. Historicus D. N. Filipescu nu mai fixează zile calendaristice de intrare in acţiune. Au început să fixeze alţii, ca d. Pietraru în conferinţa de la cercul de studii. Ne-a anunţat la rendezvous in primă­vară. „ Ajutorul de primar Toma face mereu vi­zite prin surprindere negustorilor scumpi la preţuri. Apare ca fan­toma. De nu mar boteza, ca, la cinemato­graf , fantoma­.* Scumpetea e extraordinară, mai ai seamă ca obiecte de toaletă. Niciodată bărbaţii n’au spus mai cu sinceritate jumătăţilor lor : „nevestică scumpă !“ * Cel mai recent conflict de pescărie l’a avut ajutorul de primar cu comer­ciantul Elin. — Auzim că, in liceu încă, d. Tom­a nu prea duce casă bună cu Elina și cu Elinizmul in genere. * Mă întreb ce se întîmpla cu Elin, dacă era încă ajutor de primar simpaticul concetățean Xenophon. Eracliâe... * Intriun cotidian jas&n s’a publicat lista completă a anunciurilor germane apărute in „Naționalul“. D. Tom­a Ste­llan va dezvolta o interpelare în Parla­ment ... După divulgările de care e vorba mai sus d. Rubin va pretipări articolul de dăunăzi contra amestecului străinilor in afacerile noastre. Oare anunciul nu e o afacere ? * D. I. Fermo, de la „Naţionalul” a acceptat oferta unui banchet pentru do­vada făcută că nu are nici un amestec personal in administraţia cu anunciurile I, primite de la diverse « Banke­­». ­ OAMENI ŞI LUCRURI A murit fostul rector Neculai Culianu, anunţă cu tristeţă ziarele locale de aseară. Aşa­dar vechiul şi pe vremuri pop­ula­rul „popa Culei“ trăia pînă ori, exista încă în mijlocul nostru, dar uitat de toţi,­­uitat de el însu­şi, căci de atîţia ani de zile, îl ţîntuise în pat boala şi bă­­trineţea neiertătoare. A fost, cu toate aceste, o personalitate a laşului acest uitat de ieri, dispărutul de astăzi Popa Culianu. Nu o personalitate în sensul briliant al cuvîntului, nu un creator, pe urma c­ăruia generaţiile studioase vor avea opere de răsfoit şi de comentat. Dar o persona­litate în înţelesul destul de bogat al cu­­vîntului, o podoabă profesorală prin con­tinuitatea şi consecvenţa cu care şi-a păstrat cariera universitară, prin demni­tatea cu care, atîţia ani de-a rîndul, a reprezentat învăţămîntul superior, ca rec- tor al universităţii. O vreme—Culianu trece drept rectorul personificat. Părea că demnitatea-i aparţi­ne pentru totdeauna, că e creată,pentru ma­gistrul cu figura decorativă şi impozantă, care era Neculai Culianu. Dar au venit anii tîrzii de slăbiciune, de pensie, de boală. Din ce în ce s’a aşternut uitarea peste încă o personalitate, de vază a laşu­lui, iar în cel mai nou anuar—istoric al universităţii iaşane—volumul iubitor—îl găsim doară ca „profesor onorar“. Ne întîmpină insă numele de Culianu în nu­meroase pagini ale acelui volum, în mo­nografiile istorice consacrate acolo înaltu­lui aşezămînt. De remarcat şi de lăudat este că Ne­culai Culianu a rămas credincios univer­sităţii iaşane, oraşului Iaşi. In decursul jumătăţii de secol—cîţi n’au părăsit a doua Capitală, de îndată ce in­fluenţa politică şi socială i-a ajutat să găsească prilejul. Deşi prea puţin om po­litic, Culianu, sirius legata de activi­tatea „Junimei”, ar fi găsit prea lesne pri­lejul de a schimba catedra cu vre­una bucureşteană. A ţinut însă prea mult la vechile sale legături cu oraşul nostru, iar patriarhala casă din strada Sărăriei cu grădina-i vastă şi cu aspectu-i semi­­rustic îi surîdea mai muit ca vilele bu­­cureştene. De aceea tot aci şi-a ales sălaşul din urmă, unde l’a condus şj astăzi cortegiul atît de numeros, unde l’au petrecut sin­cerele şi unanimele păreri de rău. KSoaion, ›­‹› Guvernuu! s’a decis să fa­ciliteze exportul pentru unii în dauna altora. Ast­fel,­ mulţumită unor in­tervenţii politice, guvernul a acordat unui domn Alevra drep­tul de export şi vagoane peste r­ad, cu destinaţie pentru toate punctele de frontieră, pentru făină, cu preţul de 4000 lei va­gonul. Un ast­fel­ de contract a şi fost încheiat intre dr. Aievea şi obşti­a Todireci. În înalta Curte de Casaţie a cercetat cererea de strămutare a procesului pen­tru omor, intentat fostului senator de Tecuciu, Sachelarie. Cererea a fost susţinută de d-nii Take Ionescu şi M. Ferechyde, înalta Curte a respins cererea.­­ De­oare­ce ziarul nostru apare numai in 2 pagini şi deci spaţiul este foarte restrins, colaboratorii noştri ex­terni sunt rugaţi să trimeată articole­­mai scurte, pentru a putea fi publicate. 13 In urma cererii d­­or profesori de la universitatea din Iaşi, dr.Io­­. Vin­­tilescu şi C. Şumuleanu, pentru transfera­rea la Bucureşti la cateera de analiza a­­limentelor şi băuturilor, ministerul a înain­tat cererile rectoratelor universităţilor din Iaşi şi Bucureşti şi a cerut convocarea senatului de la ambele universităţi, cel mai tîrziu pînă la 30 Decembrie a. c. spre a se pronunţa asupra candidatului care trebue să ocupe catedra. gi Zilele acestea noul comitet al cen­trului studenţesc se va prezenta rectora­tului, spre a-şi capata confirmarea. S3 Campania din Balcau­l,­Ziarul Naţionalul, eminamente quadruplist, pu­blică următoarele două notiţe, care dacă ar fi apărut în alte ziare ar fi fost, desi­gur, declarate ca minciuni nemţeşti. Prima spune : „ Telegrame sosite ori la unele ngaţi­­uni confirmă ştirea că trupele, quadru­plet din Balcani vor părăsi un curind teatrul de luptă din această regiune. Aliaţii sunt­ hotăriţi să lupte nu­m­ai pe fronturile francez şi rus, singurii?, ca­re vor hotărî de soarta războiului“. A doua sună astfel : «După ştiri din cercurile plierilor cen­trale ofensiva în Serbia a luat sfirşit. Trupele austro-germane vor continua a sta în teritoriile cucerite; o parte au şi fost retrase. Bulgarii consideră de asemenea, ca închisă campania lor de război şi vor sta de acum in defensivă. t­eritoriile cu­cerite de ei vor fi administrate de o ad­ministraţie mixtă, germano-burgeră 5. Ministerul de instrucţie a acordat un concediu de 30 zilei d-nei Ana Vrîn­­ceanu, învăţătoare la şcoala­ din Ungheni. S3 Administraţia comunală a cumpărat un vagon cu lămîi, care va fi pus­ în vîn­­zare în pieţe. Lămîiie se vor vinde cu 10 şi 15 bani bucata. Sg Ura contra Germaniei — Un ce­titor al ziarului ne trimite o scrisoare în care relevă un pasagiu din „Disciple” a lui Paul Bourget, scris în 1888 adică 17 ani după războiul din 1870—71, care priveşte ura contra Germaniei. Pasagiul­­e următorul, pag. 169 din colecţia Nelson: „Ura în contra Germaniei! M’am ho­­tărît să o distrug în mine,’ca cea mai rea prejudecată, pe de o parte din cauza ca­marazilor imbecili pe care îi vedem exal­­tîndu-se într’un patriotism fals, ignorant, pe de altă parte din cauza adreiraţiunii ce o am pentru poporul căruia Psiholo­gia îi datoreşte pe Kant, Schopenhauer Lotze, Fechner, Helmhortz, Wundt....“ g1 „Viitorul­ dezminte ştirea răspîndită de unele ziare, că ar fi probabilă o nouă criză de zahar. Această ştire de natură să alarmeze opinia publică, nu e exactă. După informaţiunile noastre producţia zahărului în cele patru mari fabrici româ­­neşti de la Roman, Sascut, Kitila şi Ripi­­ceni va întrece cu vre­o 700 de vagoane producţia de anul trecut şi va atinge cam 3600 vagoane. Mai sunt vre­o 500—600 vagoane dis­ponibile din zaharul cumpărat de guvern în străinătate, aşa în­cît dacă publicul nu se alarmează şi nu începe să cumpere cantităţi mai mari de­cît nevoile sale, nu va fi lipsă de zahar. S3 La ultima şedinţă a consiliului de higienă al judeţului, d. dr. Grigoriu, medic şef, a făcut o expunere asupra situaţiei sanitare din judeţ, care se gă­seşte în condiţiile cele mai bune. II La înmorm­întarea lui N. Culianu a fost delegat din partea universităţii să vorbească d­­r. E. Riegler, iar din partea facultăţii de ştiinţe d. V. Costin. Centrul studenţesc va participa şi el în corpore. 33 Astă noapte a încetat din viaţă Va­­sile Popovici, fost mare comerciant. 33 Agenţii poliţiei au arestat astă-noap­­te pe indivizii Alexandru Petru şi Ale­xandru a Crîşmăriţei, acuzaţi de a fi co­mis numeroase furturi. 61 Morarii din localitate au înaintat azi Camerei de Comerţ, o întîmpinare documentată, prin care arată cu cifre, imposibilitatea în care se găsesc a desfa­ce făina, pe preţurile maximale stabilite acum în urmă. 33 Informaţiuni cu privire la prezenta­rea străinilor (împămînteniţi sau nu) în faţa comisiunilor de recrutare a clasei 1917—18,*ca şi in general informaţiuni cu privire la recrutare, scutire, reformă, dispensă, dă Biroul «Călăuza»—director Lascar Şaraga.—fie, în drept—Pasagiu! Maca Scara B. 31 Știri teatrale.—Joi 3 Decembrie 1915, se va juca pentru întâia oară în această stagiune . Noaptea furtunoasă de I. L. Caragiale, cu d-nele : Momu­­leanu, Marcelian și d-nii: Profir, Ver­­nescu-Vîlcea, Georgescu, Calmuschi şi Pizone. Vineri 4 Decembrie 1915 în folosul cantinelor şcolare se va juca: Papa Le­­bonard. Rolul Jana, va fi interpretat de astă dată de d-ra A. Cîrjă.

Next