Opinia, aprilie 1921 (Anul 17, nr. 4169-4194)

1921-04-01 / nr. 4169

Biblioteca Uni­ve. 4 PAGINI 5« bani numărul 4 PAGINI - TELEFOÎ^ Mo. 80©OPINIA VlNERI»! APRILIE 1931 UNDECIURI Sa fwrftmwc la ATENȚIA DE PUBLICITĂȚI­­. BHANiSTEANU — Sfr* @i«.. Nlrsatsta 1? —­­Concesionar* ssalaâioâ « pabQ­ ***•1» ..UtW COT101AA Un BK9BB.&V vesEimn «ea nevoia unei păci reale Pe când eram şcolari, în­văţam războaele de 7, de 30 ani etc. şi în generozitatea a­­dolescenţei noastre, deplân­geam mizeri­­­e şi vărsările de singe de acum 200 şi 300 ani. C­­ind paginile triste a­­le trecutului, simţeam satis­facţia că noi cei de astăzi trăim în vremuri de siguran­­ţâ, civilizaţie şi pace. Dar iată că fatalitatea is­torică a făcut să trăim in anii aceştia toată groa­za durerilor de odinioară. Am purtat şi am văzut (şi mai vedem iaca) un nou şi cum polt război da 7 ani. Căci războiul general început în 191­8, continuă şi astăzi, in­­tr’al şaptelea an de suferinţi şi sacrificii. E adevărat că în toamna lui 1918 s’a pus stavila celei mai bogate ri­sipe de sârga din câte a cu­noscut omenirea. Dar tot a­­şa de adevărat este că starea de război s’a menţinut şi că in multe puncte fronturile n’au dispărut- Bacît priveş­te lipsurile materiale de tot felul,­ele nu numai că n’au Încetat, dar ar fi crescut în masură enormă, de la armi­stiţiu încoace. Acest război de 7 ani al zilelor noastre are darul a ne redruncipa încrederea în civi­lizaţia merer­­ă şi nu mai a­­vem, desigur, nici un motiv îl deplângem timpurile îa­­­i.L.808ÎC ale istoric:­obu,,».!*. După cum se prezintă situa­ţia generală, avem toate şan­sele a trimi un alt războiu de 30 ani. Europa formează un tot in­disolubil de stări economice, sociale , politice. Atâta timp cât unele păr­ţi componente vor menţine dezordinea şi starea de război, toate cele­lalte părţi continentale se vor resimp adânc da mizerii şi lipsuri. O izolare a statelor tru­­ste posibi­l. Elc se spri­jini şi se influenţează reci­proc ; se prind într’un an­grenaj perfect, se ridici şi de­cad împreună şi nu se pot lipsi unele de altele. Dacă pacea nu este real statornicită într’o parte a continentului, atunci toate ce­lelalte părţi suffer lip­a de pace. Şi o asemenea pace nu numai eft nu există astăzi, dar este ficată imposibilă şi pentru viitor prin pretenţia - oile exag­rate şi cerbicia u­­nor state faţă de altele. Pentru o conlucrare nece­sară a popoarelor este indis­pensabila stima reciproci,în­găduiala şi bună-voinţa. Fie­care cuvânt trebua ascultate şi f­ecare parte ara dreptul la avariajul şî satisfacţiunile posibile. Astăzi avem o pace con­semnată prin trata­t, dar nu o pace rea­l, încetarea de război consiliaţi , pr­in sem­nituri diplomatice, nu înseamnă nimic fără o reluare a rapor­turilor de interese între state şi a egalurilor de prietenie intre popoarele foste adver­sare. Câtă vreme raport­urile dintre popoare se vor reduce a situaţia ca unii să aranjeze lucruri e în familie şi ce or­ia­ţi să li se comunice aran­jamente definitive cărora t­re­­bue, sub ameninţare, să se supus; ce vreme se va menţine o atare practică de ne­încredere şi dispreţ, pace nu va p­utea să existe. Această veşnică ostitate trebue să dispară; altfel, mergem spre prăbuşire. Aspecte AMĂRĂCIUNE Coborând peste noi, vremea ne îngroapă istovindu-ne cotidian şi uitar­ea pare a fi singura răs­plătire unei trude mizerabile cu cari ne-au deprins anii şi îm­prejurării“. Sub această prismă, :! -1j C. o Jvtii d­in­ cump-recla lor micime şi inutilitate. „ Venim în viaţă, aruncaţi de accidentul unei împreunări de organe şi ne continuăm traiul ca un simplu accident în angre­najul evenimentelor. Sântem din ce în ce mai aproape de ine­xistent, cu tot sbuciumul gândi­rii noastre, cu întreaga cohortă a patimilor noastre şi mai cu seamă cu ceea ce credem că în­făptuim şi izbândim. Cu toate acestea, actele noas­tre le privim în raport cu veci­­nicia şi ne îndărătnicim să nu vedem în noi ceea ce sântem ci ceea ce ar putea sâ devină cândva un fragment de materie vie mai bine dezvoltat şi cu mai mult folos modelat. Ne încapaţinăm să ne credem sem­i-zei. De fapt fiecare clipă ne dovedeşte că sântem nişte josnice jivine, ticăloase la infinit şi păcătoase­,pentrucă dacă n’am fi astfel, s’ar putea concepe nepăsarea faţă de suferinţă, bătaia de joc pentru sângele vărsat, neamin­tind măcar cu un dangăt de clopot că s’au împlinit unspre­zece ani dela răscoala țăranilor, care a avut Ioc în luna Martie a anului 1907?, G. SPINA Tendinţa Socială In educaţia contimporană % de Qr. TsPatard­ profesor universitar Din Instructiva şl erudita lu­crate .Direct unite şl tendinţtle ar. Z%wf torul ca raderi it ic patftp,°X Tendinţa socială se opune ce­lei individuale. Socializarea me­todică a tinerei generaţiuni este formula pe care o întâlnim în toate tratatele de educaţie so­cia­l. in ce constă această sociali­zare ? „Prin abstracţie am­­ putea să separăm fiinţa noastră in două: una alcătuită din stări min­tale raportate la noi şi eveni­mentele vieţii personale şi­­ pe care o numim fiinţa individuală ; alta este un sistem de idei, de sentimente, obiceiuri, care expri­mă grupul din care facem parte, alcătuind credinţele religioase, tradiţiile naţionale şi profesio­­opiniile colective. Toate a- Scopul "cătuesc fiinţa s dală. tuirn această aiiiste să consti­­ciaîă. Dar este l?ă fiînt5,.c’?r °ricui să trăiască separ^fg radical de contemporanii ssSF gătura socială este înrădăcinat în desvoltarea proprie a conş­tiinţei de sine. Individul nu poate să devnă un adult complet, da­că nu parvine să se identifice cu existenţa socială ■ a contim­poranilor, în solidaritatea lor. Fiinţa individuală, egoistă şi asociată trebue să devină o fiinţă morală şi socială, iată ce îndepli­neşte educaţia. Nu se mărgineşte numai să desvolte organismul in­dividului, aşa după cum este de­terminat de natură, ci face să a­­pară „puteri” ascunse, le relevă şi crează în om o fiinţă nouă. Finţa socială este o creaţie a naturii. Această creaţie este spe­cială fiinţei omeneşti. Antrena­mentul la animala nu crează ni­mic, ci numai desvoltă jocul func­ţiunilor naturale,nu poate să al­cătuiască o experienţă personală. Viaţa a creat omului trebuinţe intelectuale, nemulţumindu-se nu­mai in satisfacerea necesităţilor vitale şi instinctive (după cum cerea Rousseau) suficiente ani­malelor. Dacă n’ar fi simţit o­­mul nevoie de ştiinţă, oare ar fi pus atâtea sforţări şi ar fi făcut ^■âtea sacrificii ? setea de a şti sa «aşteptat în om când a sim­­de gândire reflectată, menita să în­ocuiascâ tradiţia su­ficienta pentru societăţi e din trecut. Supunerea metoidului la fasonările sociale pare a fi o med­iadă tiranică, dacă fiinţa nouă creată în noi prin educaţie nu ar reprezenta ce este mai bun şi om uman în noi, căci omul nu devine om decit trăind în socie­­tae. Convieţuirea în societatea oamenilor cere anumite obliga­­ţiuni de cele mai multe ori con­trarii intereselor noastre indivi­­duale. Suntem adesea predomi­naţi de sentimente de jenă, ni se impun anumite privaţiuni; to societatea ne obligă la anu­­mte sacrificii,—la sacrificiul vie­ţii, adică scopurile noastre per­­sonale se subordonează unor sopuri mai inalte, care trec din­­cop de persoană. Toate aceste elemente alcătuesc o conştiinţă aprte, pe care o numim conş­­iin­ţa socială. Tot aşa despre sfinţă se poate spune că este o operă colectivă, pentrucă ea pre­supune cooperaţia tuturor savan­­ţilor, nu numai dintr’un timp, ci du toate epocile istorice. Aşa a fost cu religia ; tot aşa este cu vorbirea—opere colective, socia­le. La ce s’ar re­duce omul, dacă ar fi lipsit de toate aceste opere care aparţin societăţii ? Pn due­tul generaţiilor se păstrează în monumente şi instituţii, iar so­cietatea întreţine legătura dintre ele. Intre individ şi societate nu există antagonism de in­terese, ci din contra un concurs, o i­­dentitate în practică : societatea tinde să facă pe on mai uman, nu micşorându-i, ci murindu-l, în care scop pretinde individului oarecare activitate. In ce anume concentrăm so­cietatea omenească ? Cine de­vie existenţa ei permanentă ? Există pentru aceste întrebări, un singur răspuns : sumţiţl de so­­ad­­e. Instituţia este o formă perma­nentă in care se fixează o or­ganizaţie pentru îndeplinirea li­nei funcţii sociale. Şcoala, Sta­tul şi Biserica sunt instituţii ti­pice în acest sens. Nu ne pre­ocupă atât forma exterioară a lor, ci interesul colectiv pentru care ele sunt consacrate şi inte­­resele colective pe care le sa­tisfac. Ele reprezintă modurile de ac­tivitate cele mai caracteristice şi mai frecvente ale individului, nu o facultate personală, singulară şi excepţională. Fiecare instituţie trăeşte în ip­oteza că în admi­­ni­traţia ei porte să fie înlocuit un individ prin altul; utilitatea sa şi rolul său principal nu se manifestă prin prezenţa sau in­teresul unui ind­vid, ci prin o­­p­ia ei colectivă, instituţiile de­vin astfel organele permanente ale vieţii sociale, se servesc de indivizi, dar nu depind de el. Instituţiile pot fi clasate şi din al­e puncte de vedere: Instituţii pedagogie şi instituţii de gu­vernământ, instituţii cu scopuri morale : Biseri­c, Liga, Acade­mia; însă Şcoala, Statul­­şi Bise­rica reprezintă cultura ; legea şi spiritul sunt elemente sufleteşti de socializare. De a­emenea, sunt instituţii tot atât de importante ca uzina Retragerea din Cameră a opoziţiei naţionale nu este nici definitivă şi nici in atârnare exclusivă de o eventuală reve­nire asupra excluderei deputa­ţilor federalişti. După expirarea termenului de 10 zile (prelungit probabil, cu termenul de exclu­dere a d-lui Mihalache)­, opo­ziţia naţională îşi va relua locul în incintă. Toată demonstraţia politică se reduce la o simplă solidarizare cu camarazii ex­cluşi şi la o escortare cu alai a acestora, cu prilejul reveniri lor la Cameră după executarea pedepsei disciplinare. În asemenea condiţiuni, retra­gerea opoziţiei nu poate să aibă un caracter grav şi nici nu întruneşte destule condiţii de seriozitate.*­­ste justificată, desigur revolta opoziţiei faţă de­­ii® gali fitil® unui preşe­dinte de Carnaval şi unei majorităţi de mameluci intoleranţi. O protestare energici în contra exclu­derei deputaţilor opozi­­ţionişti, se impunea. Dar o astfel de protes­tare se putea face sau p­rintr’o declaraţiune co­lectivă a deputaţilor fe­­ileralişti, sau printr*o re­­tragere­ definitivi di­n Parlament. Opoziţia odată retrasă, ar fi avut, fireşte latitu­dinea de a r­eve­ni în ziua când şi majoritatea ar fi revenit asupra exclude­­rii ilegale. O retragere definitivă ar fi putut avea grave consecinţe politice. Dar o retragere cu termen, până când cei excluşi îşi execută pedeapsa, n­u este de loc serioasă. Astfel de gesturi nu pot abroga absolut ni­mic la creditul real pe care Federația il are in opinia pupilei. Poate chiar dimpotrivă... VIATA POLITICA Demonstrațiune neserioasă Retragerea cu (o m en m apoiMer. - Un gest nefolositor ORDINEA PUBLICA O mentalitate bolnavă se vă­deşte, de la război încoace, la o parte din po­pulaţia noastră orăşenească. Pregătiri de com­ploturi, agitaţiuni, tainice şi chiar atentate se lomentează pe ici­­colo, contrazicând tradiţia de îngăduinţă, cuminţenie şi acţiune la lumina zilei, care a onorat lotinaauu pe prborul famine­sc. Mentalitatea acesta bolnavă s’a ivit şi în paşnicul Iaşi unde a fost descoperite zilele acestea o acţiune clandestină, reproba­­­bilă din toate punctele de re- ji­dere. „ Este însă locul a releva că guvernanţii noştri au partea lor de responzabilita­t faţă de clan­­destinismul înrădăcinat In ora­şele României Mi­ci. Pe lângă că gimm­ele, de la război încoace, n­u pus destulă diligenţă pentru imarea moti­velor de nemulţaime populară, dar nici n’au penigk ca nemul­ţumirea obştească să aibă o cale legală de exprimare.ibertăţile cetăţeneşti au fost grav ştirbite şi un sever regim de excepţie a fost instaurat. In asemenea condiţiuni, ne­mulţumirile populare au început să-şi croiască drumuri subte­rane, întocmai ca ,un curs de apă care ar întâlni la supra­faţă un obstacol imposibil de trecut şi aceasta, cu atât mai mult cu cât, în România între­gită există elemente cetăţeneşti crescute în expansivitatea vieţei sociale a altor state. Comploturile, fie cu caracter naţional (la elementele minori­tăţilor etnice), fie cu caracter social-politic, n'ar avea cum să se producă dacă în ţară ar exista condiţiuni de trai, mate­riale şi morale, cel puţin tot aşa de bune ca şi în statele vecine, şi dacă libertăţi­e constituţio­nale şi ordinea legală n’ar fi nesocotite tocmai de acei puşi se respecte legile. Odată cu acţiune necesară de ‘reprimare a muntita îu panetar subversive, se impune şi o com­plectă reintrare în legalitate sta­­bilindu-se un regim real de li­bertate şi siguranţă cetăţenească. Suntem convinşi că pe această cale se va ajunge mult mai repede la rezultate mult mai bune. 11. Femeile şi comunitatea evangh­elică Membrii Comunităţei evan­ghelice din Iaşi, în urma tt- IIei întrebări puse de centrala din Sibiu, a aprobat In una­nimitate ca şi femeele să facă parte din consiliile, de admi­nistraţie ale bisericei şi insti­tuţiilor evanghelice. Idmntice răspunstm au dat toate comunitatele evanghe­lice din vechiul regat, Ardeal și Basarabia. Singura notă discordantă a fâcut-o comunitatea evanghe­lică din Dobrogea care a re­p­rasat să acorde femeilor acest drept. ALEGEREA DE EPISCOPI Bucureşti.— Astăzi la ora îl dimineaţa s’a întrunit în localul Camerei, Marele Colegiu, compus din depu­taţi, senatori, Sinod şi­ mem- t brii Consistorului Superior, ■ pentru a proceda la alege­rea a doi episcopi la epar­hiile Argeş şi Rimnic. Ca­ndidează Arhiereul Bar­tolomeu Stanescu, Visarion Puia, E­ghenie Humulescu, Platan Grossu și preotul Ni­­culescu-Opoziția federalistă, care s’a retras din Cameră, nu participă la această alegere. «­covâs Cooperativele.— Pentru a o vedea avi­tul pe care miş­­car­ea cooperatistă l-a luat ht România Mare, vom înregistra ateva do,verde cifre. Funcţionează astăzi In ţara întregită 5257 bănci populare, 2543 cooperative de consum, 2561 obştii, 1014 cooperat­ve diverse şl 88 antant şi federale. In tatei, îl,463 instituţii cooperatiste Suprimarea gftli ’ du!.­In caz etnd gîttrmn (lab­.,grl*) es­te atins de cane* suprimarea In întreg m* a acestui o­grn poa­te da rezultate excelente, dar cu condiţianea ca operrfla să fie făcută din timp, asupra bolnavi­lor rezistenţi şl mal holife ea tampirea canceroasă sâ fl trecui Urnitele latin gelul. Di1* 3­­1 t­ro, fi u te di d retor al Mitre din Bordeaux, ’a tnrrg drot li caruri de inmnâtosarrd'floll in 19 cazuri de rupravi intre destul de lungă dwă o per op­e sl nu­mit mn slrgar ccz mortAl in timpul operaţiei. O operaţie ln teresantS. * Doctorul Victor pjM.fart din Pa­ris, după execuţia mal mut­or operaţiuni parţiale la intestinul unaî b­olnav, s’a găsit In situa­ţia so tae întreg intestinul gros şi sa lege intestinul subt re d*a­­dreptul la podea terminală a tubului ăgestiv. Bolnavul s’a însănătoșit de• plin, și dace un trai nor­mal, m toate cd e comnlectamente lipsit de Intestinal gros. Ex-Kelserul gin­dește.— 1/'» vizit itor al fostului imperat Wahsim, povestește eâ ttr’o zi căid fugarul monarh se dele ta cu tolatd lemnelor, la domiciliul sâu din Olanda, toporul s’a In­fia t adânc într’un trunc hla. Fosfat t­mp frat a exclamat cu convingere: —„Ași am să retez capetele revolutio nanlor și trad tori tor, iăad f»â vot reîntoarce in Ger­mania" l CRONICA LITERARĂ Poezie Aristocratică Nu facem critică, ci voim nu­mai să remarcăm In trăsături generale un fapt, pe lângâ care trecem cu toţi, de care mereu ne lovim, dar faţă de care râ­­mînem invariabil indiferenţi. Trăim vremuri mari de lupte sociale, când temeliele vechi ale vieţii se prăbuşesc făcând loc instituţiunelor noui. Numai o sing­ură ramură a vieţii din ţara noastră încă stă neatinsă. Şi anume, poezia. Şi nu ne-am opri la acest fapt, dacă poezia ar fi o simplă me­serie, sau o distracţie particu­lară. Dar ştim că poezia are pre­tenţii de a influenţa şi a de­ter­mina curente în viaţa socială. Este o oglindă magică în care licăreşte chintesenţa sufletului şi vibrează inima naţiunei Aşa ne-au învăţat să credem: Puşchin, Necrasoff, Alexandri şi Eminescu. Ne-au învăţat să plân­gem de plânsul poetului şi să ne bucu­rm de bucuria lui. Din opera poeţilor se colec­ţionează versuri alese care îm­podobesc cărţile şcolare. Din a­­ceste izvoare copii gustă apă învietoare, încă din primii ani de şcoală. Poezia, prin urmare, intră ca prim-element în educa­ţia naţiunei. Şi acuma...dacă trecem la po­­ezia noastră de astăzi,întîlnim­ o altă faţă a lucrurilor. In toatz­­ălmâşeala vieţii, ce ne înconjoară, cine din noi nu răsfoeşte citeodatâ o revistă li­terară rrodernâ ?... Te opreşti la poezii, fiindcă sunt mai scurte şi nu-ţi rup din timp. Începi să citeşti ?...dai nu mai ajungi la capăt... Treci h alto Do­zie. Ceea ce te frapează în pri­mul rlnd „este mai ales forma ei, strălucirea şi frumuseţe cu­lorii şi perfecta ei adaptare în fond*. (I. Brăileanu, Viaţa Ro­mân No. 1). Insă toate aceste calităţi se strecoară printr’o limbă pom­poasă, limbă de clasă, aristocra­tică, dacă vreţi. Na­i limba a­­ceia „dulce şi frumoasă“ a na­ţiunei întregi, adevărata limbă literară, rezultanta limbelor de clasă, care să fie înţeleasă şi de popor şi de clasele dominante. Tablourile se dezvelesc cu greu... Şi de aceea rămâi rece, indi­ferent, nu zbori cu poetul... Dar mai este ceva. —Caută rădăcină lucrurilor! spu­ne un filosof. Şi atunci într’adevâr vedem, că li­mba poeziei noastre se a­­daptează perfect îa fond. Insă chintesenţa poeziei constă toc­mai în fond, căci altfel am avea dinaintea och­lor o figră fru­moasă, dar cu suflet necunoscut. Limba e pânza pe care se in­­seră fondul, adică gândul, sim­ţul. Şi fondul poeziei noastre, ca şi limba, e fond de clasă, fond îngust, unilateral, nu universal Şi de aceea, citind rămâi rece, indiferent, nu zbori cu poetul... Te emoţionezi şi te gândeşti, ră­sfoind revistele, tocmai în­altă

Next