Opinia, aprilie 1921 (Anul 17, nr. 4169-4194)
1921-04-01 / nr. 4169
Biblioteca Unive. 4 PAGINI 5« bani numărul 4 PAGINI - TELEFOÎ^ Mo. 80©OPINIA VlNERI»! APRILIE 1931 UNDECIURI Sa fwrftmwc la ATENȚIA DE PUBLICITĂȚI. BHANiSTEANU — Sfr* @i«.. Nlrsatsta 1? —Concesionar* ssalaâioâ « pabQ ***•1» ..UtW COT101AA Un BK9BB.&V vesEimn «ea nevoia unei păci reale Pe când eram şcolari, învăţam războaele de 7, de 30 ani etc. şi în generozitatea adolescenţei noastre, deplângeam mizerie şi vărsările de singe de acum 200 şi 300 ani. Cind paginile triste ale trecutului, simţeam satisfacţia că noi cei de astăzi trăim în vremuri de siguranţâ, civilizaţie şi pace. Dar iată că fatalitatea istorică a făcut să trăim in anii aceştia toată groaza durerilor de odinioară. Am purtat şi am văzut (şi mai vedem iaca) un nou şi cum polt război da 7 ani. Căci războiul general început în 1918, continuă şi astăzi, intr’al şaptelea an de suferinţi şi sacrificii. E adevărat că în toamna lui 1918 s’a pus stavila celei mai bogate risipe de sârga din câte a cunoscut omenirea. Dar tot aşa de adevărat este că starea de război s’a menţinut şi că in multe puncte fronturile n’au dispărut- Bacît priveşte lipsurile materiale de tot felul,ele nu numai că n’au Încetat, dar ar fi crescut în masură enormă, de la armistiţiu încoace. Acest război de 7 ani al zilelor noastre are darul a ne redruncipa încrederea în civilizaţia mereră şi nu mai avem, desigur, nici un motiv îl deplângem timpurile îai.L.808ÎC ale istoric:obu,,».!*. După cum se prezintă situaţia generală, avem toate şansele a trimi un alt războiu de 30 ani. Europa formează un tot indisolubil de stări economice, sociale , politice. Atâta timp cât unele părţi componente vor menţine dezordinea şi starea de război, toate celelalte părţi continentale se vor resimp adânc da mizerii şi lipsuri. O izolare a statelor truste posibil. Elc se sprijini şi se influenţează reciproc ; se prind într’un angrenaj perfect, se ridici şi decad împreună şi nu se pot lipsi unele de altele. Dacă pacea nu este real statornicită într’o parte a continentului, atunci toate celelalte părţi suffer lipa de pace. Şi o asemenea pace nu numai eft nu există astăzi, dar este ficată imposibilă şi pentru viitor prin pretenţia - oile exagrate şi cerbicia unor state faţă de altele. Pentru o conlucrare necesară a popoarelor este indispensabila stima reciproci,îngăduiala şi bună-voinţa. Fiecare cuvânt trebua ascultate şi fecare parte ara dreptul la avariajul şî satisfacţiunile posibile. Astăzi avem o pace consemnată prin tratat, dar nu o pace real, încetarea de război consiliaţi , prin semnituri diplomatice, nu înseamnă nimic fără o reluare a raporturilor de interese între state şi a egalurilor de prietenie intre popoarele foste adversare. Câtă vreme raporturile dintre popoare se vor reduce a situaţia ca unii să aranjeze lucruri e în familie şi ce oriaţi să li se comunice aranjamente definitive cărora trebue, sub ameninţare, să se supus; ce vreme se va menţine o atare practică de neîncredere şi dispreţ, pace nu va putea să existe. Această veşnică ostitate trebue să dispară; altfel, mergem spre prăbuşire. Aspecte AMĂRĂCIUNE Coborând peste noi, vremea ne îngroapă istovindu-ne cotidian şi uitarea pare a fi singura răsplătire unei trude mizerabile cu cari ne-au deprins anii şi împrejurării“. Sub această prismă, :! -1j C. o Jvtii din cump-recla lor micime şi inutilitate. „ Venim în viaţă, aruncaţi de accidentul unei împreunări de organe şi ne continuăm traiul ca un simplu accident în angrenajul evenimentelor. Sântem din ce în ce mai aproape de inexistent, cu tot sbuciumul gândirii noastre, cu întreaga cohortă a patimilor noastre şi mai cu seamă cu ceea ce credem că înfăptuim şi izbândim. Cu toate acestea, actele noastre le privim în raport cu vecinicia şi ne îndărătnicim să nu vedem în noi ceea ce sântem ci ceea ce ar putea sâ devină cândva un fragment de materie vie mai bine dezvoltat şi cu mai mult folos modelat. Ne încapaţinăm să ne credem semi-zei. De fapt fiecare clipă ne dovedeşte că sântem nişte josnice jivine, ticăloase la infinit şi păcătoase,pentrucă dacă n’am fi astfel, s’ar putea concepe nepăsarea faţă de suferinţă, bătaia de joc pentru sângele vărsat, neamintind măcar cu un dangăt de clopot că s’au împlinit unsprezece ani dela răscoala țăranilor, care a avut Ioc în luna Martie a anului 1907?, G. SPINA Tendinţa Socială In educaţia contimporană % de Qr. TsPatard profesor universitar Din Instructiva şl erudita lucrate .Direct unite şl tendinţtle ar. Z%wf torul ca raderi it ic patftp,°X Tendinţa socială se opune celei individuale. Socializarea metodică a tinerei generaţiuni este formula pe care o întâlnim în toate tratatele de educaţie social. in ce constă această socializare ? „Prin abstracţie am putea să separăm fiinţa noastră in două: una alcătuită din stări mintale raportate la noi şi evenimentele vieţii personale şi pe care o numim fiinţa individuală ; alta este un sistem de idei, de sentimente, obiceiuri, care exprimă grupul din care facem parte, alcătuind credinţele religioase, tradiţiile naţionale şi profesioopiniile colective. Toate a- Scopul "cătuesc fiinţa s dală. tuirn această aiiiste să consticiaîă. Dar este l?ă fiînt5,.c’?r °ricui să trăiască separ^fg radical de contemporanii ssSF gătura socială este înrădăcinat în desvoltarea proprie a conştiinţei de sine. Individul nu poate să devnă un adult complet, dacă nu parvine să se identifice cu existenţa socială ■ a contimporanilor, în solidaritatea lor. Fiinţa individuală, egoistă şi asociată trebue să devină o fiinţă morală şi socială, iată ce îndeplineşte educaţia. Nu se mărgineşte numai să desvolte organismul individului, aşa după cum este determinat de natură, ci face să apară „puteri” ascunse, le relevă şi crează în om o fiinţă nouă. Finţa socială este o creaţie a naturii. Această creaţie este specială fiinţei omeneşti. Antrenamentul la animala nu crează nimic, ci numai desvoltă jocul funcţiunilor naturale,nu poate să alcătuiască o experienţă personală. Viaţa a creat omului trebuinţe intelectuale, nemulţumindu-se numai in satisfacerea necesităţilor vitale şi instinctive (după cum cerea Rousseau) suficiente animalelor. Dacă n’ar fi simţit omul nevoie de ştiinţă, oare ar fi pus atâtea sforţări şi ar fi făcut ^■âtea sacrificii ? setea de a şti sa «aşteptat în om când a simde gândire reflectată, menita să înocuiascâ tradiţia suficienta pentru societăţi e din trecut. Supunerea metoidului la fasonările sociale pare a fi o mediadă tiranică, dacă fiinţa nouă creată în noi prin educaţie nu ar reprezenta ce este mai bun şi om uman în noi, căci omul nu devine om decit trăind în societae. Convieţuirea în societatea oamenilor cere anumite obligaţiuni de cele mai multe ori contrarii intereselor noastre individuale. Suntem adesea predominaţi de sentimente de jenă, ni se impun anumite privaţiuni; to societatea ne obligă la anumte sacrificii,—la sacrificiul vieţii, adică scopurile noastre personale se subordonează unor sopuri mai inalte, care trec dincop de persoană. Toate aceste elemente alcătuesc o conştiinţă aprte, pe care o numim conşiinţa socială. Tot aşa despre sfinţă se poate spune că este o operă colectivă, pentrucă ea presupune cooperaţia tuturor savanţilor, nu numai dintr’un timp, ci du toate epocile istorice. Aşa a fost cu religia ; tot aşa este cu vorbirea—opere colective, sociale. La ce s’ar reduce omul, dacă ar fi lipsit de toate aceste opere care aparţin societăţii ? Pn duetul generaţiilor se păstrează în monumente şi instituţii, iar societatea întreţine legătura dintre ele. Intre individ şi societate nu există antagonism de interese, ci din contra un concurs, o identitate în practică : societatea tinde să facă pe on mai uman, nu micşorându-i, ci murindu-l, în care scop pretinde individului oarecare activitate. In ce anume concentrăm societatea omenească ? Cine devie existenţa ei permanentă ? Există pentru aceste întrebări, un singur răspuns : sumţiţl de soade. Instituţia este o formă permanentă in care se fixează o organizaţie pentru îndeplinirea linei funcţii sociale. Şcoala, Statul şi Biserica sunt instituţii tipice în acest sens. Nu ne preocupă atât forma exterioară a lor, ci interesul colectiv pentru care ele sunt consacrate şi interesele colective pe care le satisfac. Ele reprezintă modurile de activitate cele mai caracteristice şi mai frecvente ale individului, nu o facultate personală, singulară şi excepţională. Fiecare instituţie trăeşte în ipoteza că în adminitraţia ei porte să fie înlocuit un individ prin altul; utilitatea sa şi rolul său principal nu se manifestă prin prezenţa sau interesul unui indvid, ci prin opia ei colectivă, instituţiile devin astfel organele permanente ale vieţii sociale, se servesc de indivizi, dar nu depind de el. Instituţiile pot fi clasate şi din ale puncte de vedere: Instituţii pedagogie şi instituţii de guvernământ, instituţii cu scopuri morale : Biseric, Liga, Academia; însă Şcoala, Statulşi Biserica reprezintă cultura ; legea şi spiritul sunt elemente sufleteşti de socializare. De aemenea, sunt instituţii tot atât de importante ca uzina Retragerea din Cameră a opoziţiei naţionale nu este nici definitivă şi nici in atârnare exclusivă de o eventuală revenire asupra excluderei deputaţilor federalişti. După expirarea termenului de 10 zile (prelungit probabil, cu termenul de excludere a d-lui Mihalache), opoziţia naţională îşi va relua locul în incintă. Toată demonstraţia politică se reduce la o simplă solidarizare cu camarazii excluşi şi la o escortare cu alai a acestora, cu prilejul reveniri lor la Cameră după executarea pedepsei disciplinare. În asemenea condiţiuni, retragerea opoziţiei nu poate să aibă un caracter grav şi nici nu întruneşte destule condiţii de seriozitate.*ste justificată, desigur revolta opoziţiei faţă deii® gali fitil® unui preşedinte de Carnaval şi unei majorităţi de mameluci intoleranţi. O protestare energici în contra excluderei deputaţilor opoziţionişti, se impunea. Dar o astfel de protestare se putea face sau printr’o declaraţiune colectivă a deputaţilor feileralişti, sau printr*o retragere definitivi din Parlament. Opoziţia odată retrasă, ar fi avut, fireşte latitudinea de a reveni în ziua când şi majoritatea ar fi revenit asupra excluderii ilegale. O retragere definitivă ar fi putut avea grave consecinţe politice. Dar o retragere cu termen, până când cei excluşi îşi execută pedeapsa, nu este de loc serioasă. Astfel de gesturi nu pot abroga absolut nimic la creditul real pe care Federația il are in opinia pupilei. Poate chiar dimpotrivă... VIATA POLITICA Demonstrațiune neserioasă Retragerea cu (o m en m apoiMer. - Un gest nefolositor ORDINEA PUBLICA O mentalitate bolnavă se vădeşte, de la război încoace, la o parte din populaţia noastră orăşenească. Pregătiri de comploturi, agitaţiuni, tainice şi chiar atentate se lomentează pe icicolo, contrazicând tradiţia de îngăduinţă, cuminţenie şi acţiune la lumina zilei, care a onorat lotinaauu pe prborul faminesc. Mentalitatea acesta bolnavă s’a ivit şi în paşnicul Iaşi unde a fost descoperite zilele acestea o acţiune clandestină, reprobabilă din toate punctele de re- jidere. „ Este însă locul a releva că guvernanţii noştri au partea lor de responzabilitat faţă de clandestinismul înrădăcinat In oraşele României Mici. Pe lângă că gimmele, de la război încoace, nu pus destulă diligenţă pentru imarea motivelor de nemulţaime populară, dar nici n’au penigk ca nemulţumirea obştească să aibă o cale legală de exprimare.ibertăţile cetăţeneşti au fost grav ştirbite şi un sever regim de excepţie a fost instaurat. In asemenea condiţiuni, nemulţumirile populare au început să-şi croiască drumuri subterane, întocmai ca ,un curs de apă care ar întâlni la suprafaţă un obstacol imposibil de trecut şi aceasta, cu atât mai mult cu cât, în România întregită există elemente cetăţeneşti crescute în expansivitatea vieţei sociale a altor state. Comploturile, fie cu caracter naţional (la elementele minorităţilor etnice), fie cu caracter social-politic, n'ar avea cum să se producă dacă în ţară ar exista condiţiuni de trai, materiale şi morale, cel puţin tot aşa de bune ca şi în statele vecine, şi dacă libertăţie constituţionale şi ordinea legală n’ar fi nesocotite tocmai de acei puşi se respecte legile. Odată cu acţiune necesară de ‘reprimare a muntita îu panetar subversive, se impune şi o complectă reintrare în legalitate stabilindu-se un regim real de libertate şi siguranţă cetăţenească. Suntem convinşi că pe această cale se va ajunge mult mai repede la rezultate mult mai bune. 11. Femeile şi comunitatea evanghelică Membrii Comunităţei evanghelice din Iaşi, în urma tt- IIei întrebări puse de centrala din Sibiu, a aprobat In unanimitate ca şi femeele să facă parte din consiliile, de administraţie ale bisericei şi instituţiilor evanghelice. Idmntice răspunstm au dat toate comunitatele evanghelice din vechiul regat, Ardeal și Basarabia. Singura notă discordantă a fâcut-o comunitatea evanghelică din Dobrogea care a reprasat să acorde femeilor acest drept. ALEGEREA DE EPISCOPI Bucureşti.— Astăzi la ora îl dimineaţa s’a întrunit în localul Camerei, Marele Colegiu, compus din deputaţi, senatori, Sinod şi mem- t brii Consistorului Superior, ■ pentru a proceda la alegerea a doi episcopi la eparhiile Argeş şi Rimnic. Candidează Arhiereul Bartolomeu Stanescu, Visarion Puia, Eghenie Humulescu, Platan Grossu și preotul Niculescu-Opoziția federalistă, care s’a retras din Cameră, nu participă la această alegere. «covâs Cooperativele.— Pentru a o vedea avitul pe care mişcarea cooperatistă l-a luat ht România Mare, vom înregistra ateva do,verde cifre. Funcţionează astăzi In ţara întregită 5257 bănci populare, 2543 cooperative de consum, 2561 obştii, 1014 cooperatve diverse şl 88 antant şi federale. In tatei, îl,463 instituţii cooperatiste Suprimarea gftli ’ du!.In caz etnd gîttrmn (lab.,grl*) este atins de cane* suprimarea In întreg m* a acestui ogrn poate da rezultate excelente, dar cu condiţianea ca operrfla să fie făcută din timp, asupra bolnavilor rezistenţi şl mal holife ea tampirea canceroasă sâ fl trecui Urnitele latin gelul. Di1* 31 tro, fi u te di d retor al Mitre din Bordeaux, ’a tnrrg drot li caruri de inmnâtosarrd'floll in 19 cazuri de rupravi intre destul de lungă dwă o per ope sl numit mn slrgar ccz mortAl in timpul operaţiei. O operaţie ln teresantS. * Doctorul Victor pjM.fart din Paris, după execuţia mal mutor operaţiuni parţiale la intestinul unaî bolnav, s’a găsit In situaţia so tae întreg intestinul gros şi sa lege intestinul subt re d*adreptul la podea terminală a tubului ăgestiv. Bolnavul s’a însănătoșit de• plin, și dace un trai normal, m toate cd e comnlectamente lipsit de Intestinal gros. Ex-Kelserul gindește.— 1/'» vizit itor al fostului imperat Wahsim, povestește eâ ttr’o zi căid fugarul monarh se dele ta cu tolatd lemnelor, la domiciliul sâu din Olanda, toporul s’a Infia t adânc într’un trunc hla. Fosfat tmp frat a exclamat cu convingere: —„Ași am să retez capetele revolutio nanlor și trad tori tor, iăad f»â vot reîntoarce in Germania" l CRONICA LITERARĂ Poezie Aristocratică Nu facem critică, ci voim numai să remarcăm In trăsături generale un fapt, pe lângâ care trecem cu toţi, de care mereu ne lovim, dar faţă de care râmînem invariabil indiferenţi. Trăim vremuri mari de lupte sociale, când temeliele vechi ale vieţii se prăbuşesc făcând loc instituţiunelor noui. Numai o singură ramură a vieţii din ţara noastră încă stă neatinsă. Şi anume, poezia. Şi nu ne-am opri la acest fapt, dacă poezia ar fi o simplă meserie, sau o distracţie particulară. Dar ştim că poezia are pretenţii de a influenţa şi a determina curente în viaţa socială. Este o oglindă magică în care licăreşte chintesenţa sufletului şi vibrează inima naţiunei Aşa ne-au învăţat să credem: Puşchin, Necrasoff, Alexandri şi Eminescu. Ne-au învăţat să plângem de plânsul poetului şi să ne bucurm de bucuria lui. Din opera poeţilor se colecţionează versuri alese care împodobesc cărţile şcolare. Din aceste izvoare copii gustă apă învietoare, încă din primii ani de şcoală. Poezia, prin urmare, intră ca prim-element în educaţia naţiunei. Şi acuma...dacă trecem la poezia noastră de astăzi,întîlnim o altă faţă a lucrurilor. In toatzălmâşeala vieţii, ce ne înconjoară, cine din noi nu răsfoeşte citeodatâ o revistă literară rrodernâ ?... Te opreşti la poezii, fiindcă sunt mai scurte şi nu-ţi rup din timp. Începi să citeşti ?...dai nu mai ajungi la capăt... Treci h alto Dozie. Ceea ce te frapează în primul rlnd „este mai ales forma ei, strălucirea şi frumuseţe culorii şi perfecta ei adaptare în fond*. (I. Brăileanu, Viaţa Român No. 1). Insă toate aceste calităţi se strecoară printr’o limbă pompoasă, limbă de clasă, aristocratică, dacă vreţi. Nai limba aceia „dulce şi frumoasă“ a naţiunei întregi, adevărata limbă literară, rezultanta limbelor de clasă, care să fie înţeleasă şi de popor şi de clasele dominante. Tablourile se dezvelesc cu greu... Şi de aceea rămâi rece, indiferent, nu zbori cu poetul... Dar mai este ceva. —Caută rădăcină lucrurilor! spune un filosof. Şi atunci într’adevâr vedem, că limba poeziei noastre se adaptează perfect îa fond. Insă chintesenţa poeziei constă tocmai în fond, căci altfel am avea dinaintea ochlor o figră frumoasă, dar cu suflet necunoscut. Limba e pânza pe care se inseră fondul, adică gândul, simţul. Şi fondul poeziei noastre, ca şi limba, e fond de clasă, fond îngust, unilateral, nu universal Şi de aceea, citind rămâi rece, indiferent, nu zbori cu poetul... Te emoţionezi şi te gândeşti, răsfoind revistele, tocmai înaltă