Opinia, mai 1922 (Anul 18, nr. 4483-4503)

1922-05-04 / nr. 4483

ANUL XVllMea No. 4483 M­­iblioteaa Univers) \ i & * ZIAR POLITIC COTIDIAN JOI 1 MAI 1922 A N U N C I l) 8 I 8« primam u torni» aLsnatilla am Publici­tate 61 LA ifiSIBISTRATlA ziarului IAȘI, — 8TJL SiaXESCU 1? vw «uasAis mcmu­s les Mal din Uşi — Se impune o bună gospodărie internă­ ­. Alexandru­­Mavrodi,­­îm­puternicitul guvernului în ma­terie de teatru, a fost ieri în oraşul nostru, spre a se inte­resa de halul în care a ajuns clădirea teatrului din Iaşi­ şi a aviza la mijloacele de ime­diată îndreptare. Suntem cu totul de acord în privinţa faptului câ nu mai este nici un moment de pier­dut. Falnica clădire ameninţă cu prăbuşirea. Pătrunderea în teatrul ieşan nu mai ie posi­bilă fără o reală primejdie — aşa g­ăs­esc specialiştii. Re­paraţiile radicale trebuesc deci să curvie imediat. Va fi oare astfel ? Dacă ar fi să judecăm după vitregia de pănă acum a centrului fa­ţă de Iaşi, am avea motive să ne îndoim. Câte nu s’au rui­nat în acest oraş, fără ca cen­trul să se emoţioneze! Păstrăm cu toate acestea o rază de speranţă, că în, ches­tia aceasta lucrurile se vor petrece alt­fel. E vorba doar de un monument artistic, cum nu există al doilea în toată ţara şi care monument a pro­vocat admiraţia pănă şi occi­dentalilor veniţi ocazional pe aci. In al doilea loc, dirigui­­rea actuală nu poate nesocoti locaşul unde s’au înfăptuit, în clipele cele mai tragice ale vie­­ţei acestui popor, cele mai mari reforme. Locaşul care a servit drept parlament în anii de restrişte cumplită, nu poate fi condemnat pieirei! Să sperăm clar că un înce­put de îndreptare va veni. A­­ceasta nu însamnă, însă, că întreaga problemă a teatrului ieşan capătă astfel o soluţie. Rămâne în picioare proble­ma directoratului d-lui Codrea­­nu, care din punctul de vedere ce- l vom expune mai jos, con­­stitue o adevărată nenorocire. Să fie lămurit un lucru. O­­pinia nu se preocupă actual­mente de directoratul artistic al d-lui Codreanu. Nu ştiu dacă altă dată o vor face aic­i. Eu în orice caz nu, pentru că, pe deo parte, îmi recunosc franca­­mente incompetenţa, iar, pe de alta, fiind­că socot că o dis­cuţie despre arta dramatică presupune artişti şi eu nu-i văd. Deci nu directoratul artistic , ci partea administrativă, gospodăria teatrului interesea­ză actualmente. Chestiunea este, într’adevăr, de o simplicitate rară. Comuna pune la dispoziţia societâţei dramatice din Iaşi un teatru splendid, cu adevă­rat occidental. Statul creiazâ Venituri speciale pentru aceiaşi societate. Cinematografele, fe­tele de la şantan, societăţile de bine­facere, etc. toate sunt puse la contribuţie. Publicul ieşan, printr'un fericit concurs de împrejurări, dă şi el un e­­norm sprijin teatrului. Se în­casează în ultimii ani sumi fabuloase. Se distribue tanti­­eme, deşeuri, gratificaţii, je­toane, etc. în sumi nevisate. Şi cu toate acestea localul tea­trului ajunge o lamentabilă ruină. Singur enunţarea acestui re­zultat şi directoratul d-lui Co­dreanu ar trebui să fie pe veci pecetluit.* Dar, la urma urmei, să ad­mitem că întreţinerea în mare, reparaţiunele costisitoare, tot în seama Statului trebuie să revie. Să admitem aceasta — bine­înţeles cu condiţia ca a­­tunci când statul dă milioane, ele să fie utilizate acolo unde cerinţele sunt imperioase, nu în netrebnici. Fie. Dar oare teatrul este o ruină numai din cauza marilor avarii ? Sau, ha­lul de astă­zi,—de o mie de ori nepermis, — se d­a­t­o­­reşte lipsei anei elementare gospodării, nesocotim micelor cerinţi, , micelor reparaţiuni, care asigură o bună întreţi­nere şi garatează buna stare a unei clâdiri ? Din milioanele distribuite de actuala direcţie, cu o largiţă dusă până la nebunie, nu s’a putut reţine care, modestele 20.000 30 000 Iei anual, din­ care fond să se repare o spe­tează de stal—ca să nu se ri­sipească banca întreagă—un cuier din lojă care se rupe, o lampă care se strică,un preş care se distramă, un mozaic care se fărâmiţează, u­n linoleum ce s’a defectat ? Cum de s’a putut tolera, cu o ast­fel de imbecilă nepăsare orientală, ca teatrul să ajungă în halul, în­cât să calci pe prundiş, în loc de mozaicuri şi covoare, să te aşezi în serinciob în loc să stai într’un stal şi să asculţi ecoul sinistru al uşilor care scârţie enervant, fiind-că d. Co­dreanu unge unde nu trebuie, în loc să ungă acolo unde tre­buie ? ■X* Hotărât. Ruina de astă­zi este datorită unei totale lipse de gospodării. Direcţia actuală nu vede, nu aude, nu simte nimic din cele ce trebuiesc li­nei săli de spectacole. Se In­şală d. Codreanu, dacă crede că un teatru poate realiza vi­ziunea poetului în senzul: j.Câci e u» an întune­ric ca o mare ft­­. . ri’o razi „Dar sici di vizat au fass şi nici o­­chii oare «’o vazi ‘. Teatrul cere cu totul alt­ceva. El cere condiţiuni este­tice, ce nu pot f­i realizate fără o bună întreţinere­. Teatrul are nevoie şi de un bun gos­podar-aceasta, evident, după cum evident este că d ta, d-le Codreanu, nu ştii să faci gos­podărie. Şi fără o bună gospodărie internă problema teatrului din Iaşi nu-i rezolvită. C SORIN CATE­VA NOTE Care-i daoaebirea lutre o bancă şi o mamii? Cea da a doua di copiilor de aupt — pe când o bancă, dacă face no­ui creaţiuni, a deci copil di fapt,la acea de la dânşii.* Se zice că d. Al. Mavrodi, studiind ieri din nou budgetul teatrului naţio­nal, a d­olarat, când a ajun la ca­pitolul şefului da cabinet şi a aflat diae d­upi acest post: —„Pentru întâia dată aud că lucrul ăsta se cheamă şef de cabinet Eu ştiam că are un cu totul alt nume. * O femeie geloasă, exa­sperată că so­ţul, plecat in călătorit, nu s’a întors uiţi după trei săptămâni, îi telegra­­fiasă. — cTe aştept mâine dimineaţă ne­greşit. Nu ui­ta că eşti om însurat. La care a primit răspunsul edi­ficator. —„Telegrama sosit prea târziu”. BL4NZY Blindat cu o curioasă puter­nică pe care sta scris cu litere uriaşe impunătoarea cifră 80 succesul bucureştean a adunat o masă enormă în sala Naţio­nalului. Venise fie­care cu do­rul de a rîde cu multă poftă de­­ultra-spirituala „traducere şi localizare“ a comediei nem­ţeşti — episod din viaţa gim­­naziilor germane. In jurul unei „copieturi“ la latină se produce o straşnică încurcătură. Aceasta este tema. Şi este straşnică zăpăceală — pentru bunul motiv că ele­vul în chestie nu numai că n’a copiat el, dar nici prin gând nu-i trece cine-ar putea fi au­torul. Şi cu drept cuvânt. De unde să-i treacă băiatului (Io­­nescu Dimitrie al 2-lea din a opta) că diavolul de fată a profesorului de latină, înamo­rată fulgerător de „I. D. al 2-lea din a 8-a“, că eu zic, are să recurgă la acest mijloc e­­roic — pentru salvarea de la... corigență a aceluia, pe care o voce lăuntrică i­ l indică puter­nic : el şi nu altul va fi acela ... pe care tu îl vei urma... Bine­înţeles, că după o serie de peripeţii „hăzoase“ totul se isprăveşte cu bine — ca’n ori­ce farsă. Dl.("profesor de latină se căsătoreşte cu d-na lonescu- Bicaz, mama lui „I. Dimitrie al 2-lea din a 8-a“ şi acesta la rândul său, se declară ca prezumtiv logodnic al fiicei noului său tată. Farsa aceasta a fost „tradusă prelucrată şi localizată“. Un şir întreg de participii, dintre cari nici unul nu spune adevărul­­ care e cu totul altul. Anume: Comedia nemţească a fost ,bu­cureştenizată“, adică diluată cu esenţă de Dealul Spirei, Tirchileşti şi alte suburbi, din care au eşit de curând masele mari ale inteligenţilor vizita­tori de teatre care cer cu im­petuozitate ca să li se servească artă în vocabularul lor. Şi dl Gusty are marele merit de a fi înţeles minunat ştirea a­­ceasta sufletească. Produsul este pus tocmai în focarul, în punctul precis al cerenţilor — şi cifra 80 va fi în curând în­locuită cu şi mai monumen­tala ser­e: 100. Cu atât mai mult cu cât în piesă apare şi un director ca­­raghioz, dar care mai e şi moldovean ş­i atunci s’o auzi pe coana Manda povestind „c’a fostără şi Ta văzutără pe ăla— pa Morţon moldoveanul“ care zice scrimbie, furişă, copchilă hăi, ş’o căpchiă etc. Da. Fostul moldovan şi fos­tul actor ieşan—primit cu bra­ţele deschise la Bucureşti pen­tru acelaş motiv—atunci când a apărut în Zeilig Şor, dar pe care deşi l’a jucat mediocru (da. mediocru) dar a vorghiţ molăooinieşti ş’au râs atunci „ăia din vara“ cu multă poftă. D-l Morţun şi-o fi amintind desigur de comicul da la cole­seul Bragadiru-Iaşi, un englez ultra ghebos care făcea o mul­ţime de ghiduşii cu, în, pe şi prin ghebul său. La fel ca d sa care şarjează fără milă limba copilăriei şi adolescenţei d-sale, pentru ca să zmulgă succesul à tout prix. Să fie sănătos şi să facă avere de pe urma „crea­­ţiunilor“. Dar să-mi deie voie să spun şi vre­o două vorbe despre interpretarea­ în general a „Extemporalului“, încep cu bărbaţii—întâi fiindcă’s mai numeroşi şi apoi ajung mai repede din nou la fostul actor din Iaşi. In rândul întâi stă­m din toate punctele de vedere tânărul şi­ mult talentatul Bre­­zeanu, care „deşi’i bâlbâit, dar nu’i prost—Ionescu D­arie al II-lea din a 8-a“. Dintre toţi actorii indigeni şi străini nu ştiu pe vre­unul care s ar putea întrece în rolul lui I. D. II-lea. Dacă periculosul său rival, ta­lentatul Pepé Georgescu n’ar fi avut unele mici şarje (scena cu buchetul etc.) mi-ar fi fost greu să-mi spun preferinţa. Amân­­doi superiori domnului Morţun —cu toate şarjele nemiloase ale moldovenismelor D-sale. Sau poate tocmai pentru a­­ceasta. Şi d-ra Zamora - un diavol de fetişcană—argint viu—­în toate înţelesurile. Păcat numai, că avea un dicţionar atât de grosolan, pe alocuri chiar tri­vial. Dar aceasta nu este vina D-sale. Acest dicţionar „spiri­tual“ a asigurat în mare parte perspectiva cifrei „100“ şi a­­ceasta sumă reprezintă cel puţin tot atâtea hârtii de 1000, pentru excelentul, finul şi spi­ritualul „prelucrător“ avere pe care niciodată n’ar fi încasat’o un dramaturg mondial serios, dacă scria în limba no­stră. Public—ceva fantastic. A­­plause , delirante. Ceia ce nu schimbă de loc părerea de mai sus. Vratislavius CRONICA DRAMATICA „Extemporalul" (Echipa „Morțun“) localizare de P. Ga­s­y Revoluţia în China Bu­cur­eşti.— In jurul Pe­­kingu ui au început ostili­taţi. Sângeroase ciocniri s-au produs Intre răsculaţi şi trupele guvernului. Co­pul diplomatic din Pe­king caută să extindă neu­tralitatea teritorială a car­tie­ului ambasadorilor, a­supra întregului oraş, ptn­­t­u a-l feri de excesele re­voluționare. ÎNSEMNĂRI ÎNGLODAŢI IN BARBARIE! Guvernul mi’a ostenit să or­done o anchetă în chestiunea Impuşcărei lui Leonte F­lipescu. Iar cererea familiei de a se face autopsia, se plimbă de la Ană la Caiafa, adică de la parchetul civil la cel militar. Este un lucru nemaipomenit! Ziarele au cules puternice in­dicii că Filipescu a fost asasi­nat mişeleşte. Ele au publicat detalii, au deschis campanie şi Sa adus acuzaţioni. Presa gu­vernului s’a lăsat ttrttă, la an an moment dat, pe panta pole­micei. S'a solidarizat — fireşte — cu asasinatul, pretisând că total s’a petrecut la chipul cel mai legal. „Viitorul*, ca inteli­genţa lui specială, a adus ca suprem argument... declaraţia santinelei cu pricina, adică toc­mai declaraţia aceluia prezentat ca autor material a! crimei. Du, pi această genială replici, d­in­ dosul guvernamental a tăcut chitic fi total a rămas baltă. in faţa anei acuaţiani atât da grave, ar fi fost normal ca guvernal să­­ordone imediat o anchetă şi sa facă tot posibilul ca chestiunea să se elucideze. Aşa procedează acel ce ară o­­brazul subţire şi mai ce seamă, acel ca are conştiinţa nevino­văţiei. Dar guvernai d-lui Brătianu n’are nici un fel de conştiinţă, şi prin purtarea lui, confirmă bă­nuiala că Filipescu a fost asa­sinat din ordin. Am rămas, denigar, naica ţa­ră din Europa, Înglodată In a­­tâta barbarie! Asasinatul se practică oficial, guvernanţii s‘au fericiţi pe isprăvile lor sânge­roase, iar publicul nu te agiţi, nu profestează, nu iesă In stradă.. Ne vor ucide pe capete ! Şi vom merita ! RENOVATUS I ummmmmmmBBtttäBäMmmmKmrn-­ A se ceti în Pag. III a ultimele știri telegrafice și telefonice. La primăria noatră există - poate nu ştiţi ? — un serviciu zis al aprog. Acest serviciu, cu o­ tortură atât da important este garnisit cu şeii, su­b­­feti,­ţionari de tot felul, ocupă un apartament al primăriei; are biurouri, mese, lăzi­­de fier, scaune, furnituri de biurou etc. Dar clisstia este : face vre­o trea­bă acest serviciu ? O oa­re­care treabă tot face. De pilda, scrie și primește a­drese, dă răspunsuri, liniază registre, coase dosare, exer­cită tab­a înmulțirei etc. Bine ! Dar ce legături are cu aprovizionarea ? Aici ches­tiunea devine foarte dificilă. Constatăm, în primul rând, că serviciul îşi aprovizionează funcţionarii cu lefuri, sporuri alociţii diurne. Ia al doilea rând.... nu mai constatăm nimic. Ocupaţia de mai sus, este una şi [[singura ocupaţi­­une care dă viaţă serviciului de aprovizionare al comunei Iaşi.­ Cetitorii îşi vor zice poate, că o astfel de ocupaţiune a unui serviciu de aprovizionare, este ab­solut insuficientă, că este comp­­lectamente negativă , că rolul a­­cestui serviciu ar fi să procure Iaşului toate alimentele necesare, in cantitate suficientă, cu un preţ cât mai adoptat de costul produc­ţiei, deci, cât mai scăzut. Aşa ne spunem şi noi. Insă nu tot aşa spune serviciul­­ de a­­provizionare al comunei Iaşi. Şi, din nefericre, se pare că condu­cătorii comunei sânt de părerea domnilor de la aprovizionare. Populaţia târgului nu a avut ocazia să-şi dea seama de exis­tenţa serviciului cu pricina. Avem alimente în raport cu producţia generală a ţărei şi în măsura în care transportă şi speculează comercianţii, după putinţa, dispo­ziţia, şi interesul lor. Cum dar zice, treburile merg prost de la sine­ Şi sântem bucuroşi când serviciul aprovizionării nu le face să meargă şi mai prost. Şi ne întrebăm : este oare ad­misibil că târgul nostru prăpădit să-şi permită luxul unui serviciu, inutil, costisitor, care e gata nu­mai să încaseze ? A propos de încasări. Se încasează unele taxe pe măciniş, cu destinaţia de a mări fondurile pentru repa­rarea străzilor. Cunoaştem azuî unei mori din Iaşi care , decursul anu’ui trecut, a lăt­­ taxe în sumă de peste n­oi­ion Ie’. E vorba de ei e venituri respectabile. Ce se face cu aceşti bani ? Când cauţi, mereu e casa goală. Şi străzile Iaşului — dragă Doamne — nu se pot lăuda cu asiduitatea edililor noştri. Totul e în lu­nă, ca şi pe vremea refugiului. Serviciul de aprovizionare înghite atâta bănet numai pentru aprovizionarea func­­­ţionarilor cu lefuri? Nu cred domnii din fruntea comunei că acest serviciu tre­ime să fie, sau desfiinţ­it, sau reorganizat temeinic, asa ca si devie o realitate, în folo­sul obștesc. INTERESE LOCALE MOSEL! COMUNALE - Serv­ciul de aprovizionare al comunei. — Un serviciu fantomă. — Incăsări grasa și chel­­tueli fără urmă. — Se impun măsuri de îndreptare — Pentru sinistraţii din Lupeni Apel către publicul eşan Un accident de mine, pro­dus la Lupeni, lungi Hune­­dioara a aruncat doliu asupra unei întregi regiuni industria­le. Morţii se socotesc cu su­tele, cei rămaşi fără sprijin cu m­iile. In condiţiile speciale de as­tă­zi, cănd problema conflic­tului dintre munca şi capital are o acuitate neu­bicinuită, astfel de nenorociri, menite să pună amărăciune în sufletul muncitorimei, iară a fi repede ajutorate de toţi cei conştienţi şi doritori de pace socială. In toate părţile ţărei opera de azistenţă a şi fost organi­zaţi. Suntem convinşi că şi Iaşul caritabil nu va rămâne mai prejos. OPINIA face dar apel la po­pulaţia ieşană, pentru a sub­scrie în folosul victimelor încă la viaţă sau a familiilor ce­lor dispăruţi. Banii adunaţi vor fi remişi, cu acte în re­gulă ministerului asistenţei sociale, pentru a face ca aju­toarele să par vie celor în drept. Au subscris până acum: OPINIA .... 500 lei Lucrătorii tipografiei 100 lei Boala regelui Suediel București.— In urma cu­noscutului accident de au­tomobil, Regele Suedi­i are câteva toaste rup­e. Eri s’a p­odus o nouă scurgere de sânge din mușchii inime înfometarea­­ POPULAŢIEI “ In chestia preţului po­rumb­u l­ui­­ Federala Iaşi ne trimite o lun­gă întâmpinare în chestia preţului făinei de porumb. Constatam, din primul moment, că federala explică mutic, dar faptele rămân aceleaşi, în sensul că populaţia plăteşte trei lei kilo­gramul de făină de porumb şi le­­n­ se găseşte in cantitate sufi­­cientă. Intre altale, federala, care sus­ţine că n­u este de­cât mandatara comisiei de cumpărare, afirmă două lucruri importante şi a­­nume :* 1) Că vinde por­ubul cu 1 leu 90 kilogramul, §­ 2) Că deşi a trimis porumb în Ardeal şi Bucovina, magaziile gem de porumb. Se pune întrebarea atunci de ce scumpetea din piaţă şi de ce­­ lipsă ? Răspunsul il dă tot fede­rală. Ea nu vinde de­cât celor ce vin cu bonuri de la com­isia judeţeană sau comisia superioară de cumpărare. FtiAţi înţeles. Se vinde cu 1 leu 90, dar numai celui ce are bon. Se dau foarte puţine bonuri, deşi magaziile gem. Aşa se rezolvă in România d-lor Alecu Constantinescu şi colo­nel Barca problemele economice. Iar între timp populaţia moare de foame. Coiletiilele corpului didiclic primar Câteva observaţiunî şi propuneri de prof. V. Tetrovanu Pentru tatâia oără, de la răz­boia Încoace, a’au­­­trua­t In conferinţe anuale institut­orii fi Învăţătorii. Măaura ministerul«! de a se relua aceste adunări a fost bine veniţi, cici ele sunt un bun prilej de Întâlnire Intre dăscăli, de frământare a unor chsttinşi care interesează sma­la şi de panere In toraină a forţelor didactice. Ca profesor de şcoală norma­lă ns’aşa simţit dator să iau par­te la a:«ate adunări, le-am ar­­mi­rit cu Interes de a face pa­­nd­ifite câteva observaţiuni şi propuneri în legătură cu ele. •Al. O constatare îmbucurătoa­re este că de altădată confe­rinţele corpului didactic primar din Iaşi au fost urmărite cu stăruinţă de anele profesoare şi de unii profesori de şcoală n­amală. E drept că, nefăcând parte tn chip oficii­­ din aceste a­sanări, am fost reduși !* ro» 1.1 de simpli aud­­ori și aceastt ni se pare o lipsă in organiza­(Continuare în pagina II-a)

Next