Opinia, iunie 1922 (Anul 18, nr. 4504-4527)
1922-06-10 / nr. 4510
kim ai y Ne. eéio MN AR S Ai?* l TK *• & .A®" ,T£ : 053 y *» 1 31 .pl$iDACTU sm B1BSSS9C Hârtia naţional liberală Când fabricanţii liberali de hârtie, au scumpit produsele fabricelor, s’au dat asigurări di e vorba de o măsură de „încercare", pe trei luni, după care termen, hârtia se va iefteni iarăşi. Astăzi, fabricanţii şi au dat cu gândul că nu le poate displace o nouă şi considerabilă sporire a preţului hârtiei. Acest gând al traficanţilor liberali, poate fi considerat ca fapt împlinit. Fraţii Ionel şi Vintilă Brutianu nu vor refuza micile afaceri ale fratelui Dinu, şi deci hârtia se va scumpi. Că şi până acum fabricele de hârtie au câştigat sută în sută, asta nu împiedică , pe traficanţi a Câştiga şi mai mult, odată ce se află la putere şi pot folosi politica spre cea mai mare fericire a buzunarelor personale. Din „incercarea" provizorie pe trei luni, a şi rezultat dispanţia multor cotidiane, mai ales în provinciile alipite, unde se simte mai multă nevoe de slovă românească. Putem să ne închipuim ce va fi de acum înainte, dacă se va admite un nou spor la preţul hârtiei. Dar stingherirea culturei naţionale n’a îngrijorat niciodată pe acei care şi-au făcut un sistem din confundarea afacerilor de partid cu politica ţărei. Bine că „Viitorul" va putea apare în 6 pagini, afectând mai multe coloane la serviciul de propagandă al poliţiei de siguranţă. Dacă se ieftineşte hârtia Băncei Naţionale, să se scumpească cel puţin hârtia de tipar. Lr. wmztmmmsam In orice împrejurare, nu se uită a se pune în faţă principiul descentralizărei. Când partidele politice îşi alcâtuesc progreme, când intelectualii scriu articole de sociologie, când politicianii polemizează la întruniri publice sau prin presă, pretutindeni răsună cuvântul „descentralizare“. De la război încoace, acest cuvânt magic însoţeşte toate frazele sforăitoare despre„democraţie“, „naţiune“, „ordine“ „armonie“ etc. Descentralizarea a ajuns un panaceu universal! Dacă termenul acesta osteneşte gâtlejul democraţilorpatrioţi, în schimb nimeni nu-şi bate capul să-l ia în serios şi ea pue în practică. Mă rog, s’a descentralizat ceva în ţara românească ? Afară de câteva birouri şi,cîteva lefuri în plus, totul, în cea mai strictă dependinţă de centru, nimic nu s’a schimbat din forma generală caracterizată prin anemiarea provinciilor da câtre ventuza teribilă a Capitalei. • * Tocmai când politicianii se băteau mai tare în piept pe tema descentralizării, s’a suprimat frica realitate a judeţelor şi comunelor din punctul de vedere administrativ. De 56 ani Constituţia cere autonomia comunală şi judeţeană şi chiar independenţa comunelor, dar nimeni nu s’a poticnit, de asemenea — să zicem — bolşevisme ale constituanţilor anarhişti şi antipatrioţi de la 1866. Am măsluit textul constituţional prin nişte parodii de consilii comunale şi judeţene, alese pe baza votului restrâns. Astăzi însă ne aflăm într’un straniu „progres“. De şase ani de zile nu se mai fac alegeri comunale, nici macar de formă, ca în tre-, cut, administraţiile comunale s’au permanentizat sub nu-mele de comisii interimare, iar edilii sunt numiţi cu de- “ cret de la centru, începînd cu primarul, până la ultimul consilier Locuitorii nu mai au nici un cuvînt. Astfel ne aflăm în plină epocă a „des- centralizării“, pentru care politicianii își vatămă pieptul de atita batae cu pumnul. Faptul este în afară de orice măsură logică, este deadreptul idiot. * De ce să ne mai mirăm că în vremea cînd guvernele se sihinsiră ca cămeșile, comisiile interimare se schimbă ca batistele . Comunele sînt date cu chirie guvernelor, iar acestea, le subînchiriază oamenilor regimului. Locuitorii se mărginesc să plătească biruri, să sufere, să ofteze şi să se bălăcească în mocirlă. Uneori o protestează cu jumătate de gură, tocmai ca să dovedească cit de inutili şi de caraghioşi au devenit. Nici o mirare că treburile merg halandala. Nici o continuitate nu poate exista în administraţiunea comunală, şi nici un soi de conducere nu reflectează gindul şi voinţa locuitorilor. Cai cîţiva edili, cu patalama de la centru, îşi exercită incapacitatea şi indiferenţa, şi gîndesc pentru întreaga populaţie. Ni s’a acrit cu aşa „descentralizare“. Rugăm pe d-nii politician să şi lase în pace glorioasele lor piepturi şi să şi lege pumnii în buzunar. Nu ne mai trebue „descentralizare“, ci ne mulţumim cu modestele alegeri comunale. C. R. G. -----— - Descentralizare 7! Permanentizarea comisiilor interimare comunale A se ceti în pagina Inia ultimele știri telegrase telefonice. Scriiturii roi în Am vorbit în acest loc, printr’un articol anterior, despre modul de a informa străinătatea asupra literaturei româneşti, practicat de o serie întreagă de oameni care n’au altceva nimic cu literatura de cât, că cunosc şi ei cele douzeci şi două de litere din alfabet. Pe lângă această sistematică operă de inducere în eroare a străinătăţei prin articole teoretice şi aprecieri personale care din fericire nu pot strica prea mult din lipsă de orice semnificaţie, scriitorul Beza în Anglia şi Leon Feraru au început în apus o operă de cunoaştere a literaturei remâ iil! ! străinătate de DEMOSTENE BOTEZ neşti mai directă mai sinceră şi mai realâ. Traduc în limbi streine opere alese din scriitori români. E uşor de închipuit că atunci când se întâmplă ca opera tradusă să fie şi bine aleasă, e tot ce se poate face mai bun în această direcţie. Cititorul american sau englez, care nu poate fi presupus mai puţin pricepător decât domnii ignoranţi cari doresc să-l informeze prin articole cu orice preţ, va înţelege desigur deodatâ şi caracteristicagenerală a literaturei noastre, şi calităţile ei netăgăduite, şi va clarifica fără părtinire. Aceasta a şi făcut destul de just acest cititor al celor două volume de nuvele româneşti traduse în englezeşte. Aşa, In Anglia,-l-lucru poate curios la prima vedere,—dintre scriitorii traduşi printre care Sadoveanu, Delavrancea, Saviei, Ba jza Creangă, cel care a fost mai mult apreciat de critică a fost... Creangă. Pe lângă acest spirit adânc şi onest de înţelegere a neamului românesc, informaţia după care Victor Eftimiu ar fi cel mai reprezentativ scriitor al românismului, cade cu toată naivitatea ei. Nu rămâne pentru informator de cât banii pe care i-a luat pentru această celebrare. Pe streini nu’i poate interesa hangul pe care l’am ţinea noi, literaturei lor mature, pe aceiaş arie pe care ţi’o parodiem, ci aportul de melodie nouă şi de suflet nou. Cela două volume de nuvele româneşti traduse la englezeşte, au trecut după cum era firesc, apele în America şi India. Despre apariţia lor acolo ne informează „Ideea Europeană“ prin un corespondent al ei, român aşezat la Londra. (Cuvintele lui trebuesc deci preţuite în valută engleză). Astfel aflăm că ziarul „The New-Jork Times" vorbeşte frumos de literatura românească, de Moş Nichitor Coţcaru şi altele. Şi iată cam ce scrie ziarul american: „Povestiri zugrăvite cu focul luptei şi haiduciei şi avându-şi rădăcinele pe drumurile dintăi ale unei vechiculturi ţărăneşti... Adesea eleva puse în gura unui moşneag aşa cum experienţa zilelor lui tinere le-Şi a rostit, ori se ridică din zarva znoavelor, aducătoarea- Buinte, în’jurul vetrei, la vreun han". Din acest scurt citat,lăsând la o parte expresia inproprie „a unei vechi cuituri ţărăneşti“ care desigur vrea să spue ceva just în fond pe care o simţim subt aceste cuvinte rău împarechiate,—şa poate vedea cât de just s'a prins caracteristică literaturei româneşti, aportul ei nou. Desigur nuvela concepută sub forma povestirei unui moşneag sfătos la un han, este mai specific românească decât „Prometeul* d lui Victor Eftimiu care se joacă la Teatru în hainele cu mult prea largi comandate pentru Faust. Nuvele,acestea sunt desigur un aport nou și necunoscut în literatura universale pe când ,în drama aceia d. Eftimiu vrea să fiuere p® note scrise pentru pian. Acelaş ziar apreciază mult, citând cu predilecţie pe d-na Brătescu-Voineşti. Ziarul „Evening Post“ spune : „Din aceste nuvele cele două ale lui I. L. Chiragiale sunt cele mai bune, „Făclia de Paşti“ e o dramă realistă. Deşi zugrăveşte numii colţişorul “(contînumre în pagini ILu) tar frémiaL ZIAR POMTiq CDTIDIAM i k ACTUALITĂŢI DINAFARĂ Scumpetsa la Paris. Viaţa la Paris este astăzi foarte scumpă, mult mai scumpă ca in România, judecând după valută. Câteva pilde ne vor lămuri. O masă obişnuită la restaurant costă 15.2 ti franci (280 lei) de persoană ; o cafea la un local de d. Iţa, 3 fr. (40 lei) ; o îngheţată 4 fr. (50 lei). îmbrăcămintea a ajuns la preţuri extraordinare. Un costum de haine de calitate bună, costă 400 franci (5508 lei) ; o pălărie de pae 40—50 fr. (600 lei) ; o pereche ghete 100—120 fr. (1500 lei). Noi ne plângem de scumpetea biletelor de spectacole, dar Parisul ne întrece. In seara de 2 iunie a avut loc la Operă un bal al... bucătarilor parizieni ; o lojă a costat 1500 fr. (20.000 lei); un stal 200 fr. (5500 lei). O familie ieșană, compusă din 4 persoane, a luat acum câteva zile masa la un restaurant elegant din Bois-de-Boulogne. Cursa cu automobilul a costat 40 fr. (550 lei) ; masa a costat 350 fr. (4900 lei).. Românii care se duc la Paris au nevoe de bani, nu șagă! însemnări Cei care nu vâd ! D. dr. Lupu se ocupă prin „Aurora“ despre decretul de amnistie şi Ii constată insuficienţa, constată zgârcenia cu care diriguitorii s’au gândit la suferinţele celor mulţi. Inimosul barbat de stat aminteşte cu discreţie de lovitura familiară suferită de un puternic al zilei, şi îndeamnă pe guvernanţi la îndurere, căci: ,,Dumnezeu nu bate cu ciomagii, nici cu parul". Da , asta-i tot! Trebue să fim mai îndurători, căci pe toţi ne pîndesc nenorocirile. Şi în nenorocire, ne pare rău de răul ce l-am făcut, de binele ca l-am fi putut face ; poveliştea nenorocirilor ne înduioşează, şi ne simţim mai buni decit am fi crezut că putem fi. Dacă am şti să privim la nenorocirile altora, am fi desigur mult mai îndurători. Dar guvernanţii noştri nu vâd suferinţele mulţimei. Ei pot să enunţe teoretic aceste suferinţe, în poze teatrale şi în cuvinte mişcătoare, dar nu înţeleg nimic din tragedia realităţii ; nu înţeleg nimic, pentru că nu văd ninve. Dacă orbirea aceasta s’ar datori unei lipse organice, dacă guvernanţii n'ar avea ochi, li s’ar ierta împietrirea şi neîndurarea lor. Nimărui nu i se poate cere imposibilul. Dar ei au ochi, şi tot nu vâd...nu vâd nimic... Şi aceasta nu li se poate ierta! RENOVATUS CRONICA LITERARA OAlVLISATA LU IU IN Ici 1922 V A NUNC I II R I: La prtosao u tout dm PnbUeitKM . *4 S3 1.4 ABHnrSTR ATI A ZI A S GUI / — gTti Hl.RSKOJ 17 -l«U Sus Franţa la o răspîntie politică Curentul războinic şi curentul pacific-democratic Un fost ministru a lui Clemenceau pentru Înţelegerea cu Germania Zilele trecute a avut loc o şedinţă extrem de agitată a Camerei franceze, cu prilejul discuţiunei situaţiei Franţei în politica internaţională, după conferinţa din Genua. Două curente diametral opuse şi-au făcut curs de la tribuna parlamentară, sintetizind cei doi poli ai sentimentelor şi conştiinţei franceze. Curentul şovin şi războinic a avut cuvîntător pe faimosul deputat regalist Leon Daudet, un fel de A. C.-Cuza al Franţei. D. Daudet a caracterizat tratatul ruso german de la Rapallo drept un act de intimidare şi a cerut ca Franţa să răspundă printr-o intimidare dublă. A cerut de asemenea ca Germania să fie luată de guler şi silită prin forţa armelor a-şi plăti datoriile. In cursul dezbaterilor, d. Daudet a acuzat pe d. Aristide Briand de tradare naţio- nală şi a cerut orepetare a cazului Caillaux în persoana d-lui Briand. Bineînţeles că atacurile şi soluţiile deputatului regalist au provocat un enorm scandal. Invective, strigăte, întreruperi de tot felul, insulte, bătăi din pupitre, se generalizaseră în incintă. Mult mai interesant a fost punctul de vedere cumpănit și de adevărat om politic, expus de d. Albert Favre, deputat radical, fost subsecretar de stat la interne in cabinetul Clemenceau. II mână la tribună ă lui Daudet, d. Favre a preconizat colaborarea franco-germană, expunân-f du-şi punctul de vedere în aceiaşi atmosferă de insulte şi scandal provocată de dreapta şi centrul Camerei. — „De mai bine de doi ani, patru preşedinţi de consiliu s’au succedat pe acestebănuşi după ce s’au angajat în mod solemn să garanteze de inviolabilitatea tratatului, s’au reîntors cu toţii dela consiliile supreme după ce au admis concesiuni importante. „Faţă de asemenea constatări, cum să nu te întrebi dacă mai presus de voinţa oamenilor, nu sunt cauze adânci care influenţează asupra evenimentelor ? „Printre aceste cauze adânci figurează în primul rând divergenţa punctelor de vedere francez şi anglo saxon. Sîntem taxaţi de imperialişti“. Oratorul socoteşte că Franţa se află la o răspântie şi trebue să aleagă intre trei politici: a) Să meargă din conferinţă în conferinţă pentru a şi părăsi puţin câte puţin drepturile şi să ajungă la urmă cu buzunarul gol. b) Să recurgă la forţă, sau c). Să facă sacrificiile necesare. D. Favre nu crede că politica de forţă poate să revolve problema repariţimelor. Se impune, dimpotrivă, o politică de colaborare, o politică prin care să nu se descurajesce bună-voinţa arătată de Germania. Soluţia cea mai bună ar fi să se uşureze acordarea de împrumuturi de către Englezi şi Americani. In privinţa aceasta, politica d lui Briand şi Loucheur a fost mult superioară politicei d-lui Poincaré. Deputatul radical-socialist Albert Favre, înfruntând vijelia centrului şi dreptei, inchee îndemnînd la muncă şi pace adevărată. Acest chibzuit punct de vedere este al întregei democraţii franceze ,dar, din nefericire, nu e împărtăşit de cercurile oficiale și n’are simpatia d-lui Poincaré. PROBLEME EUROPENE Vizita principesei Efisabeta Bucureşti. — Starea sănătăţii principesei Eisabea este cu totul satisfăcătoare. Principesa, împreună cu diadohul George, vor sosi la Sinaia din cursul lunei August. Cum este unificat Ardealul Din explicaţiile d lui d-tor Zigre, asupra demisionărei sale din guvern: »...Atu crezut ci interesele Ardealului nu mai sunt de loc asigurate; nu mai este asigurată nici continuitatea de drept am banul mert al administraţiei. „Chestiunile ardelene sânt rezolvite In ministere de persoane care de ioc nu cunosc Ardealul nici legile Iui*... k »Fiindcă nu am pătat validita părerile mele, trebue ak trag consecințele* pentru „că ea nu pot lua răspunderea pentru igttduirile ce vor obveni In mod fatal din cauză că chestiunile ardelenești sent rezolvite de funcţionari care au cunosc situaţia acestei ■ provin», nici legile ei“. Ieşirea aceasta a dlui Zigre, la demisionarea din subsecretariatul de stat al minorităţilor, este plină de învăţăminte, şi merită a fi reţinută. Culti pat. IV EDILITARE RUINA UZINELOR electrice — Primejdia care ne ameninţă — Presa locală s-a ocupat în diverse rânduri de halul în care zac cele două uzine comunale, de electricitate şi tramvai. D. inginer Volanschi şi alţi tehnicieni au arătat primejdia care ar constitui*) pentru Iaşi, faptul de a se intra în iarnă fără a se face reparaţiuni urgente la cele două uzine care abia mai funcţionează. De asemenea, d. inginer Casetti a precizat că suntem ameninţaţi a rămâne în curând fără lumină şi fără tramvai. întrebarea este, ce a făcut administraţia comunală pentru a preveni primejdia care ne ameninţă ? Absolut nimic ! îndată ce s’a dat alarma, era logic ca edilii noştri să se pue pe lucru. Dar dumnealor au fost toate absorbiţi de certurile pentru căpătuială şi întăetate, lăsând pe planul al doilea nişte interese obşteşti de o grabă şi o importanţă atât de covârşitoare. Norocul acesta strâmb l-a avut mereu laşul de la război încoace. Este foarte drept, a zice că suntem incapabili să ne diriguim interesele. Când dezastrul se va produce, când vom orbâcăi prin întuneric, vom fi siliţi să cerşim grabnic ajutorul străinilor, fără a mai avea macar timpul să alegem oferta cea mai prielnică. Şi din toată faima formulei „prin noi înşine“ ne vom trezi sub administraţie străină, furnizând beneficii unor capitalişti oooid®»tali, în loc să creăm noui surse de profit comunei şi cetăţenilor ieşeni. Bineînţeles că refacerea uzinelor prin capitalul străin, va fi preferabilă distrugerei şi lipsurilor totale prin incursia şi incapacitatea naţională. Aproape jumâtate din sezonul de lucru a trecut şi încă nu s’a făcut absolut nimic pentru uzine, după cum nu s’a făcut nimic pentru refacerea străzilor. Nu ştim cât timp vom mai avea lumină. Şi constatăm că direcţia tramvaelor a şi scos câteva vagoane din circulaţie, din pricina unui defect la uzina respectivă. Este destul de des spectacolul oprirei bruşte a tramvaelor din mers, pentru că uzina nu procură destulă energie, şi pentru câ motoarele se defectează. Uzinele comunale au putut funcţiona până acum într’un chip aproape normal, numai datorită muncei şi ingeniozităţii personale a unui tehnician de tasia d-lui inginer Volanschi. Se ştie cum era luminat laşuşi cum circulau tramvaele, înainte de a prelua d. Volanschi direcția uzinelor. Dar d. Volanschi s’a văzut în necel (Continuarea în pogiția)