Opinia, februarie 1924 (Anul 20, nr. 5001-5022)

1924-02-01 / nr. 5001

VA ANUL al XX-lea No. 5001, RFrx -o#«*** ^oCO i«iarzescut 17 ' riî. Lw­riit :- - •*' farit* ' - ' In timpul guvernului Bri-» • and, marii noştri aliaţi şi au •distribuit la San Remo, fără participarea noastră, petrolul nostru, după cum In timpul guvernului Poincare şi-au distribuit la Paris cărbunele Ruhnului. Frecăturile între’il marii noştri aliaţi ne-au scăpatLJe ^mta^ea decretată la Sau­­b­­wmo. Franţa a sperat mult In petrolul nostru, pe baza declaraţiilor^de specială pri­etenie politică, pe care Ro­mânia Mare, o avea pentru sora sa mai mare, declaraţii reînoite continuu de la Mi­nisterul afacerilor străine Take Ionescu ca şi sub d. Derussi ca şi sub d. Duca. Acum două luni, diploma­tul Derussi a denunţat prin „Universul*4 că de la Paris au venit guvernului observa­ţii şi mustrări,­­pentru eâ nu ne purtăm la Bucureşti cum ne e vorba la Paris. Sferele guvernante ca şi presa ofi­cioasă, n’au muşcat din al­ar­ma d lui Derussi, nici chiar prin coloana d-lui Mârzescu din „Adevărul". |||Era și greu ca guverna­mentalii să se disc­urc­e din surpriza ce le-a făcut Parisul (d­u­p­ă vizita d-lui Vintila Brătianu la d. Poincaré și după ce întregul guvern se culcase pe o ureche, în urma raportului scris al d­lui Vin­tilă Brătianu, care conchidea că pe cînd Anglia, din inte­­­­rese, ne budează, Franţa e complect dezinteresată faţă de noi, ne poartă la sîn. Franţa are un mare şi le­gitim interes pentru petrolul nostru, căcî este singura ţară maritimă din Europa care n’are nicăiri rezerve de pe­trol. Nici cu­ mica Olandă... Am cerut împrumut de la Franţa, împreună cu ceilalţi nevoeşi din Mica Antaentă. Tovarăşii au primit sutoropie milioane Nouă ni s’a arătat pe Sfintul Aşteaptă. Dar nici noi nu ne-am lăsat mai pre­jos. Polonia a cerut armament contra Germaniei. Iugoslavia, contra Italiei. Noi, în vede­­­rea Sovietelor rusești, Herriot a convins p­e d. Pericai e singura concesiune a acestuia — că Sovietele nu trebue să inspire îngrijorar. Atunci, senatorul Beranger a fost trimes la București să ne vorbească de petrol, căci sovietele nu mai îngrijesc pe Franţa. D. Vintila Brătianu, întorcând cojocul, a vorbit de porţi deschise pentru ză­crtmintare noastre , tuturor a­­liaţilor, cu condiţia să rămîie minoritare în capital în toate societăţile petrolifere, şi să respecte capitalul naţional majoritar. Ni s’a răspuns p­rin p­re ■ tiuni.. morale de la Paris. Am contrarăspuns că renun­ţăm la împrumut, suportul presiune lor. La Paris sunt foarte amă­râţi că noi ridicăm glasul tocmai in momentul când şi Franţa este greu strânsă de amicele sale Italia şi Anglia. »Viitorul* dă o lovitură de cuţit în prietenia Franţei pentru că nu ne respectă. Gu­vernul francez, prin „Havas“ ne spune că suntem nişte­­ ÎNSEMNĂRI NECRO10GIA , m­entali. Facem d­e grozavii pentru că am găsit bani în Italia... Angliei. D. Vintilă Brătianu, la ziua renunţărei la împrumut, pu­bli­ca licitaţia cu porţi­le des­chise pentru petrol, pe ziua de 1 Aprilie, petrece înrgipSsnETcupftiti-S9 ca generală, ştit, ştie ce petrece la Angara, asigură prin „Scrutător“ pe cetitorii Adevărului‘‘fCă’p prietenia Ro­mâniei cu Franţa, este tot aşa de caldă. Noi, pe dinafară de gu­vern, simţim totuşi că de la­ Paris late încoace un vânt­­ foarte rece cu urmări... poate, chiar în aspectul politicei­­ interne. La catafalcul lui Lenin s’a făcut risipă de necroloage. Pu­bliciştii ţârei româneşti n’au ră­mas în urmă cu fecunditatea lor. Dar mulţi dintr’inşii au păcă­tuit faţă de obligaţia imparţia­lităţii şi de realitatea faptelor. Un publicist d­i­n cercurile reacţionare ne-a asigurat că Le­nin,în ultimile clipe, trebue să fi simţit remuşcare de a fi aruncat la foamete şi moarte poporul rus. Un alt publicist, tocmit la altarul democraţiei, şi-ai dat cu părerea că Lenin a fost un geniu, dar un geniu al răului. Iată chipuri sub-mediocre de a scrie file de cronică! Publicistul reacţionar are ae­­rul că n’a auzit niciodată des-p­re regimul ţarist din Rusia. Lui i se pare că ţarismul n’a hăcuit milioane de vieţi in răz­boi , că n’a prăbuşit ţara până intr’atât încât furtuna socială ’ a împins deadreptul la bolşe­vism, fără a se putea opri la forme intermediare.­­ Mizeria rusească este opera­­ ţarismului. Şi noroc de energia­­ vastă a lui Lenin, că Rusia a ’ renăscut din haos, intr’un timp şi într’o ordine pe care ţaris­mul nu le-ar fi găsit în zeci de ani. Foametea moştenită de la ţarism şi agravată de Dumnezeu, a fost înfrântă de Lenin,, cu pu­teri aproape supranaturale. Nu se putea ca regimul leni­nist să nu aibă pacate. Dar opera lui Lenin de a stăpâni înspăi­mântătorul haos rusesc, de a reagrega zeci de milioane de oameni, de a răzbi printr’o foa­mete apocaliptică, ţinând piept unui ocean de duşmănii, ră­mâne o operă de necrezut şi cu adevărat genială.­­ Un geniu al răului ? Poate că publicistul zis democrat să aibă şi el—saracul— un fir de drep­tate. In orice caz, privim mai liniştiţi răutatea generoasă şi pacifică a lui Lenin, decât bu­­­­nătatea egoistă, lacomă şi sis­tematic asasină, a tuturor Na­poleonilor şi Căpitanilor sub e­­­­gida cărora curg înainte, fâră capăt, milenarele poveri ale ne­­izbăvitului neam omenesc. Publiciştii de toate culorile­­ ar trebui s­ă admită că Lenin este o mare achiziţie a Istoriei,­­ iar,istoria contimporană nu poate­­ fi bine scrisă de noi, ci de co­piii copiilor noştri... ■ ■■ nitw» ■»­ ; Citiţi în fiecare zi ! „O P 1 NI A“ i cel mai răspândit fi­zice informat star 2 LEI NUMĂRUL 2SAR POLITIC COTIDIAN VINERI 1 FEBRUARIE 1924 CAZUL STERE Din ti­pul pan­atiei ai stro­pi... Convorbirile d-lui Stere la Berlin.—Povestea „memoriului«.-Un interview inventat de presa austriacă. - Atitudinea lui Petre Carp. -D. Stere amenințat cu arestarea, ca tulburător al ordine! sociale. Comunicările d lui N. Lupu-Costake, in trenul Bucureşti-Iaşi in n noaptea de Marţi spre Mercuri­e se aiau d-nii N. Lupu Costache ş­i C. Stere. D. Lupu-Costache a istorisit intr’un cerc, faţă de d. a stere, ceia ce ştie de la parin-­i lele său, despre propaganda pe a­­are d. Stere a făcut-o la Ber-­­­­­lin la începutul anului 1917. • j * ja D. Stere a vorbit în timpul , * acela despre o soluţiune faţă de­­ România, în caz că Puterile cen- j« trale ar fi învingătoare pe frein- ■ tul occidental. Soluţiunea lui a­­ expus’o intr’un restaurant din­ Berlin, unde deputatul socialist* german Judicum, adunase pen- § tru a asculta părerile cama-­ radului Stere, vr’o 20 de de- [ putaţi socialişti şi câţiva gaze­ . tari. f Deputaţii socialişti au cerut­­ d-lui Stere un memoriu, ca idei- , le expuse să le servească de­­ bază la discuţiunea cu conducă-­­ torii din acel* moment. D. Stere a refuzat, pe moti-­­ vul că n’are nici o însărcinare , de la compatrioţii lui, nu ocu- . pă nici o demnitate In Româ-­­ nia, este un simplu publicist, , care a pus in discuţie o solu-­­ thmne pentru a ajuta* pe Genua­ , hia, sa nu facă greşeli inutile, , nici victimă din România, care , a fost în trecut de aşa folos , Germaniei. Ziariştii care asistase la in- ,­trunire, au publicat crâmpee din părerile d-lui Stere atât cât a , permis cenzura, care natural, , nu simpatiza cu propaganda d-lui Stere, ce punea punctul de gre­utate pe împărăţia Habsburgi­­lor, nu pe acea a Hohenzoler­­nilor. Presa austriacă, simpa'i* zând pa in pentru o mărire a R­usiei p in c darea MA­­divei și a Bulgariei prin a­­lipirea Dobrogst, și mai mult pentru Ron­x ii iatreagă, stat Sib sceptrul habibur­­gic, a publicat mai ams­­nuntit ideile d lui Stere, sub titlul de inter u­lev. '— «Pe care l* am des min­ţit formal la tiifip »ta intre­­rupt d. Stere. Presa vieneză i i mod te i­­den'ias a dat ştirea că ids­e­le d lui Stere, au fostam terna e int­r’an memoria sem nat sl tî­­­nis Iul Luden­­dorff. Capiiniul gazetelor vie­nes» a alarmat ps condu­câtor­i de atunci de la Bu­cureşti — In special pa P. Carp, pentru două din ide­ile d-lui Stwa, reformate sadiele cu expropriers» și ua habsburg ps tron, pe când Carp voia pa una din mi­n&isarului german. S a adus da 1% Vie­na ga­­­zetele cu zisul memoriul cifra Ludom­orf, fi din slo­g'a făcut dosar carp «sisîă și două­. Carp și d Virgil Arion au suggerat comaţi domia­iul german de la Bucureşti, arestarea d-lui Ster® ca • propagandist primejdios î pentru răsturnarea ordine!­i sociale Intr'o ţară atât de Încercată ! Lupu Costache tatăl, ca ministru de interne, a com­­bătut beta arestării d lu! Stere, dând toate asigură­rile, că ordine» nu va fi tulburată, căci Ide­le d*la Stere nu vor pătrunde nici nu vor avea vre-un e­rou In m&seie ţărăneşti. ❖ Aceasta este istorisirea d-lu N. Lupu-Costake, făcută dup însăși comunicările tatălui sai In explicatiunile pe care ni le-a pus eri la dispoziţie, d. Eu­gen Herovanu spune ca se ridică împotriva ideei de grevă a pro­fesorilor, pentru că din punct de vedere moral «ea nu e compa­tibilă cu situaţia şi răspunderile unui corp luminat», pentru că din punct de vedere juridic «e contrară tuturor principiilor de drept public»; şi in fine... «mai _ E resus de toate, pentrucă intre- b­uinţarea grevei ar putea avea­­ o­ aşa repercusiune in viaţa noas-­­ tră publică şi s’ar lega de atâtea­­ riscuri, încât in momentele de­ faţă ar putea duce la o adevă­rată dezagregare a vieţii noastre administrative. Sub acest din urmă raport, adoptarea grevei ar fi un act lipsit de patriotism». Părerea aceasta este împărtă­şită de mulţi profesori, privilegiat prin natura catedrei­lor sau prin amintite situaţiuni politice. La această părere avem de făcut rezerve, noi care suntem dega­jaţi de vre-o legătură împovără­toare. : î Lupta socială pe calea grevei işi întinde întrebuinţarea paralel cu evoluţia societăţii spre forme noui şi tot mai superioare. Gre­va apare ca un corolar al trezi­­rei la conştiinţă, in sfera rapor­turilor politice omeneşti. La con­vingerea că este nedreptăţit şi exploatat, omul încrucişează bra­ţele şi refuză a mai servi ca in­strument pentru "degradarea lui proprie. Nu e nimic nedemn sau imoral in această situaţie; dim­potrivă. La popoare mai cioplite decât al nostru, greva a fost a­­doptată, sus de tot pe scara so­cială, şi nu credem că acele po­poare se reîntorceau în drumul Istoriei. Aproape pretutindeni greva s’a impus şi a cucerit locuri in le­gislaţie. Chiar şi la noi s’a în­tâmplat acest lucru, deocamdată cu limite anumite şi în rându­rile de la bază. Dar n’avem mo­tiv să ridicăm zăgazuri teoretice nefireşti. Principiile de drept sunt şi ele o haină, cu deose­bire elastică şi care se Întinde după timpuri­i şi necesităţi. O lege scrisă nu poate fi cu nici un chip întrebuinţată ca argument împotriva realităţilor noui, ivite lin mod natural in procesul is­­­­terii», al societăţilor omeneşti. In orpului uiaaenc cele din urma, legea este aceia care cedează. In sfârşit, este bine desigur, ca conflictele înlăuntrul unei societăţi să nu ajungă până la tulburările pe care o grevă le trage după sine. Dar când lucrul devine inevitabil ? In cazul special de la noi, lupta de revendicări, drepte a profesorilor duce la dezagregare, sau acea bandă de oligarhi care distruge, pradă sau risipeşte bo­găţia şi puterea publică ? Uzur­parea de putere, jafurile (legale şi ilegale), abuzurile, delapidă­rile, incendierile, bacşişurile, ri­sipa toate oficiale sau ofici­oase — înseamnă organizare ad­ministrativă şi patriotism ? Când ceri şi impui dreptate, cinste, chiverniseală, pricepere, repar­tiţie justă, — aceasta înseamnă anarhie şi antipatriotism ? ■Nu putem delimita categorii de cetăţeni din degradarea şi exploatarea cărora să facem con­diţii ale ordinei şi patriotismu­lui. Nu mai putem admite pa­triotismul ca o formă de afaceri oligarhice, siluiri şi nedreptăţi oribile. Nu ne mai îngădue vre­mea să menajăm ipocrizii înve­chite. Este in cauză problema agita­ţiei corpului didactic. Acest corp are să-şi reproşeze multe in ce priveşte mentalitatea oarbă care ţine lumea în mizerie. Dar as­tăzi, începe să-i trezească ascu­ţimea propriilor dureri. Să-l a­­j­utaţi cu toţii, căci ajutăm la trezirea conştiinţei neamului. C. R. Ghiulea 21.Acum câteva zile* s’au Împli­nit o sută de ani de la naşterea Alfonsinei Plessis, zisă Marie Dupleasis, zisă vicontesa Per­régaux, care a servit drept mo­le! lui Dumas-fils pentru cele­bra Marguerite Gautier — Dama cu camelii. Fiică a unei vânzătoare de mărunţişuri şi a unui beţiv de rând. «mica Plessis»' a fost cer­şetoare, servitoare, spălătoreasă,, modistă și, în sfârşit, curtezana. Tatăl ei'—• îhtr- lipsă de bani pentru băutură — a vândut-o. ţi­nut elient, pe când ea avea nu- M«i 12 ani, La 15 »și Alfon­sina Plossis făcea deliciile tine­­rimei de aur a Parisului. La 17 ani, era­­curtezana cea mai i­­lustră din­ Europa— o frumuseţă la picioarele căreia se închinau poeţi, artişti, oameni de litere. Vicontele de Perrégaux fiul unui financiar vestit, nepotul du­celui de Torente și al ducesei de Raguza, s’a căsătorit cu dânsa­­ registrele stării civile din Mid­dlesex sânt o dovadă. Ea avea dreptul să poarte o coroană la trăsura, ceiace și tăcea. Un ca­priciu Ta apropiat pe viconte de Alfonsina... un altul l’a îndepăr­tat *»«. poate, nevoi» «le a se împăca cu familia, deţinătoarea cheii de 1% casa cu bani. Intr’o­­ noapte, pe când se întorcea a­­­­casă, Alfonsina s’a îmbolnăvit­­ violent. Un atac galopant și nu­­ atât o deziluzie de amor, a sco­­borât-o în mormânt. In timpul agoniei, vicontele de Perrégaux s i a reîntors—tulburat și căindu­­se. El i-a cumpărat un loc în cimitirul Montmartre ; i-a um­plut sicriul cu camelii, i-a pus pe groapă un monument de marmura albă, pe care-i scris: «Alei se odihnește Alfonsina Plessis, născută la 15 Ianuarie 1824, moartă la 3 Februar 1847. De profundis». Monumentul este îngrijit de d. Ernest d’Hauterive, ginerele lui Dumas-fils. Pe marmora alba — cu toată interdicţia— vizitato­rii, şi mai ales vizitatoarele, isi sorbi numele... mai des pronu­­mele. în ziua centenarului, mormân­tul a fost gătit ca de sărbătoare. Două vaze cu apă au fost puse în faţă. Multe femei au adus bu­chete* de toporaşi, stelele , de mi­­noze, garofe. Nici o camelie. Nici o coroană, cu panglici tipărite. Înaintea mormântului femeile a­­şezau florile în vaze, rămâneau o clipt tăcute, ridicând poate o mută rugăciune Afrodite. Unele când era gol în jurnale, scoteau din poşetă puiul, pudra, rujul— şi-şi reparau micile alterări ale figurile est­eprinos de cochetă­rie nu jignea însă ln mormân­tul marei curtezane a secolului trecut. “Numai camelii n’a adus ni­meni. Cameliile erau doar sin­­gurele flori iubite de Alfonsina (Cetiți continuarea în pag. II In jurul arestării d-lui Gherea Bucureşti.— O delegaţie de comunişti, în frunte cu d. M. Cruceanu, sa presintat ieri d Ini maior Oiştea, comisar regal, cerând eliberarea d-­ui Al. Dobrogeanu-Gherea. De­legaţia a combinat afirmaţiu­­nea că d. Gherea ar fi voit să cumpere o santinelă pentru a vorbi cu d. Pauker. De ieri, d. Dobrogeanui-Ghe­­raa a declarat greva foamei. BON No. 8­ ­SERIA 3-a DE PREMII „OPINIA“ I* u I § I S? Guvernul englez şi Orientul­ ­). Macdonald a luat un mi­nister cunoscători adânci ai stării de lucruri din ţările orientale. Trei miniştri au trăit multă vreme în mijlocul Sovietelor; unul, d. ge­neral Thomson, ministrul aviaţiei, care a trăit în România,­­a fost ataşatul militar al legedinţii en­glezei; altul, d. Buxton, ministrul­­i­griculurei, mare hul­jarofil, care a dus o viaţă cu activitate intensă, lai Bulgaria. D. Ionel Brătianu a avut şansa­­să inspire încredere generală lui Thomson. Acesta, care este şi un intelectual, a scris într’o mare re­­vista engleză, un articol cu nota, că politica, d-lui Ionel Brătianu nu este politica unui afiliat la po­litica Franţei, cum­ susţineau toate gazelele engleze, care loveau con­tinuu in d. Brătianu. Noul gulern englez va trata deci pe­ d. Ionel Brătianu, ca bun prieten. CEVA DESPRE aria plastici la fagi Discret şi restrâns, pe o suprafaţă prea puţin încăpă­toare a unei săli din Str. Lăpuşneanu care e lipsită, cu totul de regulile ce ar trebui să întrunească o sală de ex­­punere a operilor de artă plastică, silit de aceste îm­prejurări prea puţin favora­bile şi numai pentru a păs­tra tradiţia de a expune pen­tru a­l­2-a oară în Iaşi, pic­torul Briese a ed­us anul a­ceata zi de pânze, împresi culese de prin ţinuturile ro­mâneri,­­ale Bucov­iei şi Moldovei, impresii făurite cu suflet şi mână de tmaestru. Precursor al expoziţiilor din Iaşi,­­ sa îm­reună cu co­­legul său dl. Ioan Cosmo­vici, numără a AII a expoziţie per­sonali de pictură în Iaşi. De­butul a fost in Ieri când montată pentru prima oară o ex­poziţie personală în Iaşi, după mulţi ani de la o ex­poziţie de demult a maestru­lui Octav Băncilă din uzina teatrului Naţional. Acest de­but avu un strălucit succes şi o deosebită încurajare mo­rală prin aceia că A. S. R. Principesa moştenitoare a Ro­mâniei, (Regina de astăzi) re­ţinu câte­va lucrări. Briese pe vremea aceia de abia îşi ispăvise studiile aca­demica. In mod firesc de atunci, urmară in fiecare an un şir de expoziţii la fel şi cu o perseverenţă tenace, cu totul des interesată. Brieso îşi cro­aşte drumul fără şovăire şi fără nici un alt profit de­cât acele câte­va recenzii din (Cetiți continuarea în pag­i­­a)

Next