Opinia, martie 1924 (Anul 20, nr. 5025-5050)

1924-03-01 / nr. 5025

1. ------------- g? RED P ADM’ NIPsp­ . A Sir. zeecu, 17 ANOL al XX-lea No. 5025 PACEA ADEVARATA Am arătat, intr’un număr recent, schimbările care au intervenit şi cele care sânt pe cale de înfăptuire în po­litica generală a Europei. S­p­uneam că aceste j .refaceri ne duc spre pace, înţelegând prin acest cuvânt nu numai tăcerea tunurilor ei a monia generală şi conlucrarea econo­mică. Deşi au trecut aproape cinci ani dela semnarea tra­tatului din Versailles, între ţările semnatare urmează să continue fricţiuni, prigoniri de ordin economic *, ocupări de teritorii, etc. Tratatul s’a dovedit dela început lipsit de autoritatea necesară pentru a şi impune respectarea clau­zelor numai prin s­ur­a lui semnare. Cauzele sânt mul­tiple: schimbarea directivelor politicei engleze, dispoziţia între resursele Franţei şi greu­tăţile uriaşe ale împlinirii u­­nui tratat dictat cu ajutorul apró®­e întregului glob, etc. Nu vom analiza aici aceste cauze. Ceia ce vom sublinia, e cu­ schimbările care ne duc spre pace nu sânt urmările unei politici, ci opera forţelor naturale, care prin lipsuri şi mizerie au redus la­ nimic am­biţiile şi planurile diplomatice. Şi ne închipuim însă că res­tabilirea unei situaţii accep­tabile va veni imediat. Căci adevărata pace nu se va putea stabili de­ct prin revizuirea tratatului dela Versailles, care trebuia adoptat unei s­ăli de lucruri mult deosebită de cea de IUI lb K ciudat cât de ret;Ide nua uzat tratatul acesta Am putea spune­ ch­iar ea în unele din părţile sale, era perimat înainte de a fi iscă­lit. Iată un subiect de medi­­tare pe­ntru gânditorii­­ ostici. In I­rivinţa schimbării tra­tatului, neînţelegerile s­â n t mari. Pentru Germania, aceasta constitua scopul ei cel mai­­ reels. Toate sacrificiile, re­zistenţa pasiva din Itahr şi celelalte acţiuni minătoare au fost rănite cu gândul şi nă­dejdea că ele vor duce, mai devreme sau mai târziu, la revizuirea tratatului de pace. Francezii, nemulţumiţi cu rezultatele politicei lor de până acum, ar vrea sâ-i dea alte orientări, dar nu se gîn­­dise in nici un car la tra­tatul de Versailles, operă întangibră şi subiect de mîndrie naţională pentru ei. In orice discuţie, ei pun înainte respectarea tratatelor. Paragrafele lor fac un bloc inseparabil, din care nu vor să aleagă unele părţi şi să înlăture altele. Mom­ind acest bloc, ei vor să strivească Germania, dar în acelaş timp, luneci şi ei, căzând subt apăsarea aceleiaşi stînei. Aici intervine rolul Angliei. Colaboratoare la efectuarea tratatului, ea cea dintăiu şi a dat seama de pericolele ce decurg din el. De la atacul pornit de John Maynard Key­ne, unul din delegaţii în comisia pacei generale, şi până astăzi opinia publică britanică a străbătut tot dru­mul care o despărţea acum cîţiva ani de ideia unei păci pe baze economice. Experi­enţele din ultimul timp, i-au arătat că imperialismul dus la exces, are dezavantagii­ ­ grave. Şomajul şi scumpirea j ‘vieţii au fost două argumen ■ j ' te decisive în această pri-1 ! vinţă. j j Partidul laburist, astăzi la* guvern, ara căderea, datoria . şi dreptul de a Îndrepta în­­jtregul Continent către pace. I Aceasta se va realiza dînd I putere unor principii care să "îngâdue via a şi progresul " tuturor popoarelor, fara nici ' o deosebire. • I Primul pas a fost făcut p­­­rin pro­puerea lui Mac Do­­nald, care a cerut p­rimirea Germaniei in Liga Naţiune­­­­lor. (Amînd pe acelaşi drum,­­ putem nădăjdui că în câţiva ’ ani vom putea vorbi ele pi cea adevărată a Europei ■,ca de o realitate. 1 -Y­ . Actualităţi­­ din afara il Poliţştic şî literatura.­­D. Enright, prefectul poliţiei Negy- Yorkului, a instituit două con­cursuri literare cu scopul de a îndemna pe subalternii săi să-şi povestească actele de bravură. „ Recomandăm ideia celor în , drept: Stilul jandarmilor noştri e plin de minuni și de surprize... . literare. j *r ‘ Menu­ul lui Edison.—Cele­brul inventator nu apreciază prea mult arta culinară. El nu schimbă mâncările nici la dejun, nici la masă și nici chiar la supun. Menu-ul său se compune din spanac, pătlăgele, morcovi, sardele și lapte. Edison crede că aceste ali­mente conțin în întregime tot ce e necesar organismului o­­menesc. . I * Pentru înmulţirea popula­ţiei.—Un anonim a donat oficiu­lui de locuinţe eftine din I­­r­­deaux o­­suma de 25.000 franci pentru clădirea unui imobil cari va fi afectat unei tinere gospo­dării cu condiţiunile următoare : Cei doi­­soţi să aibă cel mult 25 ani, să fie fără avere şi să angajeze să aibă un copil intr’un an, doi după şase ani, trei după nouă ani şi patru după doispre­zece ani. Ei nu vor plăti decât două tre­imi din chirie care va fi micşo­rată cu 10 la sută pentru naşte­rea fiecărui copil. — ABONAŢI-VA LA­­ „ OPINIA“ CEL MAI RĂSPÂNDIT ŞI CEL MAI BINE INFORMAT ZIAR iercurea trecută. Seminarul de Slavistică al Facultăţii de­ Li­­tere de la Universitatea din Iaşi şi-a ţinut obicinuita-i şedinţă săptămânală. Au luat parte, pe lângă d. profesor Ilie Bărbutes­­cu, directorul Seminarului, un mare număr de studenţi şi stu­dente. A ţinut conferinţă dom­nişoara Olga Losnnev studentă din vechiul regat in anul întâi, vorbind despre Cântecele _ popo­rane ale Ucrainei şi spunând ur­mătoarele, ce dăm* în scurt re­zumat :* Poporul Ukrainian, sau cum se mai numeşte malo-rus, for­mează o unitate etnică bine de­finită în masa mare a slavilor. El are un istoric al său propriu o poezie populară bogată şi ori­ginală în care se oglindeşte viaţa şi sufletul său. Este incă puţin cunoscut, datorită grelelor împrejurări istorice care l-au impredient să se afirme. Frământările şi luptele pur­tate astfel în umbră au lăsat însă impresiuni puternice in su­fletul poporului care le-a revăr­sat cu prisosinţă in cântecele sale. Deaceia înainte de a ie cerceta pe acestea trebue să schiţăm întâi un mic istoric care să le lămurească. Din sec. IX Ukraina a fost stăpânită de prinţii Rurici de origine normandă,deci germană, care i-au dat sistemul de orga­nizare normand, în cnezate, a­­dică mici principate, după cum făcuseră şi în Rusia. Tot ei au adoptat creştinismul, dar au fost nevoiţi să se retragă în sec. XIII când năvălesc Tătarii sub con­ducerea Hordei de aur Aceştia pradă şi pustiesc U­­kraina depopulând-o in largă măsură. Datorită însă fertilităţii solului coloni numeroşi emi­grează din Polonia mai ales şi din Galiţia, însăşi regii poloni favorizează popularea Ukrainei. Pericolul tătar insă cerea un sprijin, acesta au fost Ukraine­din băştinaşi numiţi cazaci Za­­porojeni. Element vânjos şi războinic ei au înfruntat pe tătari înafară iar înăuntru au răsturnat su­premaţia aristocraţiei polone ca­re devenise apăsătoare. Astfel, la sfârşitul sec. XVII Ukraine­ni­ îşi recâştigă patria. Toate aceste fapte sunt rela­tate în cântecele populare care păstrează chiar caracterul intim al epocelor istorice. De aceia cu­legătorii care s-au ocupat cu studiul poeziei Ukrainiene au grupat-o după criterii istorice. Împărţirea generală e in patru perioade începând din sec. IX până în al XVII. Prima perioadă e perioada păgână care coincide cu stăpî­­nirea Ruricilor încă păgâni. A doua, perioada normandă, evi­dent tot sub Rurici care aplica­seră sistemul normand de orga­nizare. A treia, perioada tătară, sub tătari până în sec. XV și în fine perioada polono-cazacîi, sub continua frecare a poloni­lor cu cazacii. In primele doua perioade cân­tecele păstrează amintirea unei vieţi paşnice, liniştite, unde su­fletul se desfată în voie, cântă şi gândeşte ce-i place — mituri şi credinţe, accente de dragoste şi de consolare şi cu care sufle­tul de Ukrainian trăeşte într’o adevărată comunisme. Zeii favo­riţi, forţele atot­putinte, senti­mentele de dor sau pribegii, toate se adună spre suprema frumuseţe şi bunătate, natura. Cel mai­ frumos din aceste cân­tece este «Expediţia lui Igor» cunoscutul erou naţional, in care se povesteşte în admirabile no­te lirice expediţia acestuia con­tra Cumanilor. E singurul poem epopeic din această epocă, celelalte fiind cântece lirice, expresii ale vie­ţii liniştite sau a rătăcirilor pe m­a­re. Gustul acesta a fost luat de la normanzi mai cu seamă vădit îa a doua perioadă a cântecelor. In poeziile care cântă natura am găsit remorce interesante pentru noi. In «îngroparea unui păstor» ideia e aceiaş­i în sfâr­şitul Mioriţei noastre. Un păstor îngropat de oile şi câinii săi, plâns de întreaga natură. Apoi în «O sărbătoare a păsărilor» multă asemănare cu «Nunta în crâng» a lui Coşbuc. Aceiaş pe­trecere a păsărilor, care fiecare (Citiţi continuarea în pag. II-a) ZIAR POLITIC COTIDIAN I De la Sfatul­­ Negustoresc -Bucureşti,­­ Comitetul Sfa­tu­lu­i Negustoresc s’a întru­nit aseară sub preşidenţia d-lui Brancovici, Câ’a discutat noua lege a chiriilor şi chestiunea valului comercial. Apoi, comitetul a hotărât excluderea d lui O­rg­hi­dan din Sfatul Negustoresc, pe mo­tiv de atacuri calomnioase adusa acestei instituțiuni. NOTE Lisi’iajtslite I Un afiş de ,zîar anunţă : « O, artistă de café-concert arestată f­indcă a ultragiat dinastia». Nu-i nevoe să citeşti informa-­ ţia pentru a-ţi da seama «cum­­ devine cazul *». La un chef o «damă» trecând de la o masă la alta, a spus—printre pahare— câteva cuvinte bete. Un agent cu simţul patriotic pururi treaz, s'a sesizat numaide cât ...poate fiindcă actriţa nu se lăsase, la rândul ei, sesizată cu un mo­ment mai Înainte. De aici—ultraj, proces-ver­bal,­­ comunicat în presă ele. Agenţii forţei publice îşi în-, chipuesc că astfel se apără di-­ nastia ? Prin procese de carna­val ! O vorbă aruncată la un chef de o femeie de petrecere—n’are nici o importanţă. De altfel mare importanţă n’nu* nici vorbele ros­tite intre dânşii de oamenii gravi.­ Nu-s importante decât faptele. Si credem că actriţa de café-concert nu s’a dedat la ac­ţiuni contra coroanei.­­ Scoborând dinastia în discuţii de café concert, agenţii forţei publice nu numai cu nu-şi în­deplinesc scopul patriotic, ci dimpotrivă 11 deservesc. Este dinastia atât de slabă încât glumele­ unei cabotine o pot sdruncina . Are nevoe di­nastia care a trecut până acum sub tăcere atacurile îndreptate impotrivă ş i de publicişti de va­loare—are ea nevoe de agenţi secreţi care, cu ochiul la borta cheii,* să păstreze intact respec­tul datorit coroanei chiar la ca­merele separate ale variate­­urilor ? Credem că acei ce se ţin de astfel de descoperiri ar trebui daţi afară din slujbă—fiindcă, prin fapta lor, aduc o gravă o­­fensă dinastiei.,, dând o impor­tanţă unor lucruri lipsite de ori­ce d insemnătate. Dar chiar in sine, când a­­proape toţi oamenii politici au adresat coroanei cuvintele cele mai tari, în scris şi in conver­saţii particulare.—oare ce-a mai putut spune actriţa fără să fi fost spus, insă cu mai multă greutate, de alţii înaintea ei ? Şi aceşti alţii—rămaşi pană a­­cum nepedepsiţi. Toţi socofanţii sunt odioşi. Cei de la varieteuri insă si gin trec pe ei însăşi. Dar să terminăm. SAMBATA 1 MARTIE 1924 TRAGEREA PR­EMUM. CR din SERIA a 3-a va avea loc Duminică 2 Martie 1924 ora 10 dim. In TEATRUL CINEMA ELISABETA Avocaţii nepoftiţi .—­ D. Mârzescu, legea baronilor şi avocaţii.—Acţiunea Baroului de de laşi.—Contrasemnarea.— Nu e vorba de tipul social: avocatul nepoftit, care se ames­tecă intre toţi şi In toate, incon­ştient de preţul acelei virtuţi so­ciale care se* chiam­ă: discreţia. Vorbim de tipul avocat pro­fesionist, tip mai simpatic sau cel puţin mai util când colecţia legilor* române, chiar pentru ve­chiul regat, a trecut de 12 vo­lume a 1500 pagini (colecţia i­taliană format identic, abia* a a­­juns la 7 volume), apărător care dacă aşteaptă să fie rugat, rămâne surd chiar la implorări, când e vorba de... onorar , lup­tător cu limba mai ascuţită de­cât o spadă, care odată angajat în duel, rm se uită unde pla­sează lovitura, cum fac dueliştii gentelmani, genul Bibescu. Ei bine, d. Georgel Mârzescu, n’a poftit pe­ aceşti adevăraţi a­­vocaţi, deşi sunt factori indis­pensabili pentru distribuirea jus­tiţiei. Ministrul de justiţie, a considerat pe avocaţi la legea organizării baroului, a tot aşa de plicticoşi şi indezirabili, ca chi­riaşii sau * proprietarii la legea chiriilor. Legea baroului o lucrează la minister o comisiune din care nu face parte nici un avocat, pe când la legea chiriilor nu s’a putut găsi—nici nu s’ar fi putut găsi decât dacă ar fi scos vre-un pensionar dintr’un ospiciu—un mădular care să, nu fie chiriaş sau proprietar. Avocaţii, cu temperamentul leg* de lu­ptători, s’au hotărât să iapă înaintea taurului şi să-l a­­puce de coarne. N’au aşteptat an­teproectul şi c­i declarat pur ■'.* simplu legea Jeantehas, in­tangibilă. La Iaşi d. Mara­escu, a comu­nicat în mod oficios d-lui Eugen Herovariu, intenţiunile sale asu­pra modificării legii barourilor. Limbtismul d-lui "decan nu l-a desminţit, dar sub impulsul al­tor împrejurări, a trebuit să convoace consiliul pentru a lua poziţie faţă de intenţiunile mi­nistrul­ui. Baroul de Bucureşti a dat semnalul. Er­a şi natural Cheia biurourilor ministeriale, nu poate interesa decât pe avocaţii din Bucureşti şi cel mult pe câţiva avocaţi dintre Buzău şi Craiova. La distanţe mai mari de Bucu­reşti, partea interesată nu poate plăti clieltuelite Bucureş­­tiului decât în afaceri extraor­dinare, dar pentru aceasta sunt destui avocaţi parlamentari. După baroul Bucureşti, a venit d. Dobrescu cu convocarea con­siliului «Uniunei sindicatelor a­­vocaţior», d. Luscar Antoniu, care­ face parte din acel consi­liu, când a primit convocarea a sărit, a sguduit pe d. Eugen He­­rovanu, ca să-i dea mandat spe­­cial ca să reprezinte la confe­rinţa «Uniunei sindicatelor», «i­­­deile» baroului de Iaşi,­­ ca orice oriental, au fost nevo­iţi să se pronunţe,­­ asupra celor comunicate oficios de Ministrul de justiţie d-lui Eugen Herova­­nu, nu numai relativ la organi­zarea baroului, dar şi la organi­zarea magistraturei. Baroul de Iaşi, pentru unele puncte din proectele atribuite d-lui Mârzescu, a fost pentru și contra, ca oricare avocat de dis­tincție. A admis ștergerea im­­punerei contrasemnarii cererei, de un avocat, dar a argumentat că prevederea din legea d-lui Jeantehas era r­țională, pentru că exista în legile din Ardeal, pentru că împricinatul afla de la început avantajele şi desa­­vantajele căii pe care se anga­jează, şi se expune la"­mai puţi­ne amânări, pentru ?că acţiunea n’a fost angajată, în condiţîunil procedurei civile. Baroul de laşi n’a, putut tre­ce pentru unele abtsuri strigă­toare cu­ impunerea contrasem­­nării. Cazul de la Iaşi cu pro­prietarul care având ca chiriaş pe un avocat, n’a putut obţine contrasemnare pe reclamaţie şi cazul de la Piatra-Nearaţ, îmde con­tasemnările au fost supuse la un tarif, cu o parte din ono­rar varsate în casa corpului.­­ Pentru intervenţiile in aface­­■ rile administrative, baroul de , Iaşi ie-a justificat, pentru că mai I toate soluţiile organelor admi- I nistrative, iar cunoaşterea legi­­­­lor speciale, cele mai puţin cu­­­­noscute împricinaţilor. Dar au I fost pentru modificarea legei, pentru a se limita prerogativa avocatului numai în afacerile­­ strict legate cu profesiunea avo­catului. J­­r In ce priveşte judecătorul, li­nie baroul de Iaşi a declarat că amânările prelungirile proce­selor nu provin, din cauza deli­berărilor in doi. S’ar putea încerca judecătorul unic, dar competinţa acestor ju­decăţi să se dec, numai elemen­­telor’formate. Pentru Iaşi, ba­roul a opinat, că nu s’ar putea crea mai mult de 4 complec­te­ri din câte un singur jude­cător. înfiinţarea notarilor a fost condamnată în totul de Baroul Iaşi. D. Mârzescu s’ar fi putut fo­losi in combaterile întâmpinate în parlament, de părerile pen­tru a contra ale baroului de laşi. Din nenorocire, d. Jeante­has T a bătut la «Uniunea sin­dicatelor». Cu toate că d. Las­car Antoniu a adus la cunoştin­ţa udunărei părerile baroului de laşi, «Uniunea» a vo­it cu una­nimitate o moţiune de energică protestare contra modificărilor proectate de d. Mârzescu. R3M D. Vintilă păcălit Scandalul porit in jurul Hirții denunţ făcut prin «Universul» împotriva unei bănci care ar com­promite interesele românești în străinătate, s’a lămurit deplin. A­­­ceasta insă nu e de loc in favoa­rea liberalilor, cum ifi închipuia «Viitorul». In adevăr, scrisoarea publicată in «Universul» este o teribilă far­să la adresa d-lui Vintilă Bră­­tianu. Inginerul care iscăleşte este un fost fruntaş marcant liberal, iar raportul cu bucluc, tipărit în­­franţuzeşte, e al «Buneii Româ­neşti», împotriva guvernului Ave­resek de pe vremuri. D. Madgearu n’a lăsat să trea­că această ocaziune şi în inter­pelarea de ieri a pus în lumină adevărul, arătând procedeele ne­onode ale guv­ernului şi presei sale. I­. Vintilă ,Brătianu, pus într’o încurcătură grozavă, s’a năpustit asupra deputatului ţără­nist cu toate acuzările stereotipa ale « Viitor­ului» şi pentru a de­­plasa chestiunea, a făcut o c­r­­omiere a situaţiei fără în legătu­ră cu celelalte state. Impresia produsă insă de noua dovada a duplicităţii şi relei cre­dinţi liberale n’a indut fi distru­să cu nici una din armele rugi­nite ale ministrului ele­finemţe. Note și impresii CIOCLUL... de preot N. Hodoroabă Ingrată meserie ! Să scoţi din casă, să duci pe la biserici şi să conduci la cimitir suite şi n­oi de morţi, va recunoaşte ori­cine că nu e lucru tocmai uşor şi mai ales plăcut.. Cioclul e şi el un om ca ori­cine şi care se respectă, îmbi­bat fiind cu demnitate din cap până’n picioare in timpul când se află In exerciţiul funcţiiinei. Im­bracat în frac negru cu­ che­nare şi’n cap cu pălărie de con­sul strain, el are o ţinută mar­ţială. La înmormântări clopote­l­e bisericilor sună parcă mai duios şi predispun spre meditare pe cei ce se încumetă a pătrunde cu mintea lor înfricoşata taină a morţii... El nu se sinchiseşte. Pentru el plânsul clopotului e tot una cu şuieratul semnal al unei fabrici pentru­­lucrătorul angajat cu luna sau anul. Cum umblă croitorul cu stofa, bruta­rul cu pâinea, casapul cu car­nea, aşa umblă şi el cu morţii... Sicriul care ne m­b­oară pe toţi când il privim, pe­ el nu-l mai impresionează. Cu mor­ţi umblă fără teamă şi’n miez de noapte. Ii aşează fesul pe cap, îi îndreaptă mâi­nile ce ţin în ele crucia de ceara în care s’a aşezat un ban îi ia piedeca din picioare, îi a­­şează pânza pe ţaţă, îi bate ca­pacul cu piroane... Marşul funebru al muzicei te pătrunde de la inimă şi ţi-e moae de-ar fi chiar de piatră , cântecul corului te mişcă, ru­dele plâng cu hohot după cel mort, prietenii şi cunoscuţii lă­crimează, ba şi unii trecători (Citiţi continuarea în pag. 6-a)

Next