Opinia, aprilie 1924 (Anul 20, nr. 5051-5074)

1924-04-01 / nr. 5051

„ ANUL”al XX-lea No. 5051 REDACŢIA 51 ADMINISTRAŢIA UŞI Biblioteca Universităţii Loco 2 LEI NOMARUL MARŢI 1 APRILIE 1924 ZIAR POLITIC COTIDIAN sus am întrunirea averescana de LA SIDOLI DECLARAŢIILE GENERALULUI AVERESCU Declaraţi lui iev generalul 11 Averescu formează interesul principal al snarei întruniri din sala Sidoli de ieri. Este la mijloc nu numai personalitatea covârşitoare a şefului partiului poporului, dar şi importanţa chestiilor lui ordinea zilei asupra cărora şi-a dat părerea generate . Constatăm cu plăcere că generalul în afara de habilitetei diplomatică, a impresionat foarte mult prin forţele sale intelectuale, prin vioiciunea sa prin stăpânire de sine, care şade foarte frumos la un conducător politic. Ne au mişcat destăinuirile despre momentele critice, ca şi despre momentele glorioase din marele nostru războiu. Retragerea noastră din Transilvania luase proporţiile unui dezastru total. Trupele noastre abia au fost oprite în Carpaţi, graţie încrederei la care a inspirat-o noul comandant generalul Averescu. După oprire a venit pregătirea care a durat mult. Lungimea pregatirei a fost atribuită moliciunei timidităţei generalului Averescu. Când insă a reînceput ofensiva în munţii Pontei, generalul Averescu a fost acuzat pentrucă nu se opreşte în ofensivă şi e ameninţat cu trimiterea în judecata Curiei Marţiale. Perseverind în curaj am ajuns la victoriile de la Mârăşti şi Mărăşeşti. A trebuit să ne oprim pentru că ne au făcut defecţie Ruşii şi apoi tot generalului i-a căzut dureroasa sarcină să trateze pacea cu duşmanul, cu gândul că cu sacrificii mici să evite nenorpcin şi mei mari. La Iaşi i-a venit generalului gândul să intre în viaţa politică, pentru a da satisfacere ţărănimei care dusese greul războiului şi a organiza un nou partid care să nu aibă uscăturile partidului liberal. In partea lui politică a discursului, generalul n’a atacat nici pe unul din partidele de opoziţie (pe când d-nii Oteteleşanu şi Petrovici au atacat pe d-nii Iorga şi Argetoianu). A atacat foarte moderat pe partidul liberal (pe cînd d. Manoilescu a atacat fond şi vehement acapararea bogăţiilor ţarei de partidul liberal. S a plîns că guvernul a pus astăzi la bariere armată, să oprească pe ţarani să vie la întrunire şi de hotărîrea consiliului de miniştri de a interzice orce manifestaţie ceea ce înseamnă că guvernul este gata să întoarcă contra mea — declară generalul—baionetele pe cara le-am condus la glorie pa cînd eu la guvern am lasat pe liberali sa manifesteze sub ferestile palatului deși, una din pancarte era purtată de ușierul de la ministerul meu. Nu voim nici să cerșim dar nici să cucerim puterea (cum se angajase vorbitorii anteriori). Nu vom da nici un fel de asalt guvernului. Vom aştepta ca factorul determinant să ne ceară să primim răspunderea guvermărei, şi vom primi-o, a declarat generalul. Cu aceste, generalul a rectificat pe d. Petrovici, care se revoltase contra faptului că liberalii guvernează tara şi când sunt la putere şi când sunt in opoziţie. Generalul nu s’a angajat ! SîV desfiinţeze nici constituţia, nici legile de comercializare (violent combătute de d. Manoilescu), nici impositele. Din contra, a declarat că-şi face un punct, de onoare şi afirme că va spori chiar impositele dacă aşa vor cere nevoile ţarei (rectificând pe d. Omer Popovici, care afirmase că cetăţenii vor fi satisfăcuţi în toate dorinţele şi cererile lor, cînd generalul Averescu va veni la guvern). Ar rezulta din toate declaraţiunile de mai sus, el guvernul Averescu va continua guvernul liberal. Acţiunea politică, o facem declară generalul nu pentru a răsturna guvernul, ci pentru a ne întări şi reorganiza partidul şi a demonstra că ţara e nemulţumită de gu-vernul liberal. Fie în opoziţie, fie la guvern vom primi bucuros colaborarea celorlalte partide democratice. A tras generalul cu Obrişin , pe la nasul ţărăniştilor, şi ardelenilor. Suntem pentru armonisarea claselor, nu pen- tru lupta între dînsele, o declaraţiea generalului. Ini I aceeaş ordine de idei, a doua declaraţie a generalului: sun- ]tem singurul partid care ne sprijinim pe organizaţii puternice, în toate părţile României Mari (deci nu partid regional). Noui tulburări în Capitală — Studenţii se baricadează îh f Universitate. — Bucureşti.— Ieri la oral 3 după amiază, 400 studenţi i s’au adunat in faţe Univer- sităţii. Prin forţarea uşei de* dincios, au pătruns înlăuntru, şi s’au baricadat într’o sală. Ei au astupat uşa cu pietre , de la muzeul arheologic de lângă Universitate. Puternice forţe poliţieneşti au pătruns la Universitate, au reuşit să deschidă sala şi au încadrat pe studenţi, escortînd-i pe toţi la prefectura poliţiei. _____ • | Solidarizare î Oficiosul guvernului, «Viitorul'), publică următoarele, în numărul apărut îHîmbătă in Capitală , «Ziarul «Cuvintul Studenţesc» apărind azi cu un articol ce făcea apologia crimei, anunţintî «pedepsirea studentului Vemichescu»,— autorităţile au dispus confiscarea tuturor foilor şi darea ia judecată a conducătorilor acestui organ». Ştirea este uluitoare. Se putea înţelege până la un punct solidarizarea cu studenţii complotişti, Şi presupunîndu-se că complotul ar fi fost o copilărie luată prea în tragic şi exagerată în amănuntele ei. Zicem, se putea înţelege până la un punct. Dar nu se mai poate înţelege solidarizarea cu un asasinat odios ca acel comis la Văcăreşti. Căci ar însemna ca omuciderea să fie ridicată la rangul de act normal în raporturile dintre oameni. Actul nechibzuit al «Cuvântului Studenţesc» dovedeştecă stricăciunea minţilor tinereşti a luat proporţii fatale. Guvernul se grăbeşte acum să recurgă la măsuri severe, întrebuinţând şi metoda ilegală a confiscărei unui ziar. Ni e teamă însă ca severitatea să nu fie tardivă La momentul oportun, acela? guvern a păsuit şi chiar a favorizat agitaţiile studenţeşti. Acuma culege roadele nenorocite ale propriei sale turpitudini, iar. Actualităţi din afar£ Prinţ condamnat.—Din Buda Pesta vine ştirea că prinţul Nicolai Odesialchi a fost condamnat la trei luni de închisoare pentru că a strivit cu automobilul un student care circula pe bi cicletă.* Cauterizarea prin frig —Si ştie că frigul excesiv produci aceleaşi efecte, ca şi temperaturile ridicate, asupra celulelor animale, de unde ideia de a întrebuinţa cauterizarea prin firgin tratamentul unor afecţiuni în special a maladiilor de piele Unul din avantajele acestei metode este de a putea grada ma bine scara temperaturilor de aplicat, intre 0 şi 200 grade, de exemplu. In această chestiune, d’Arsonal a arătat într’o şedinţă a Academiei din Paris, că s’a servi la Început de zăpadă de acid carbonic, produsă prin detentî acestui gaz sub presiune şi trans formată în creioane subţiri. Dar această zăpadă are dezavantaje de a fi impură. Pentru a remedia la acest inconvenient, Forebs a imaginat un termocauter, alcătuit dintr’un tub de aramă hermetic închis şi caii permite întrebuinţarea în siguranţă, fie a zăpezii de acid carbonic, fie chiar de aer lichid când e vorba să se opereze ei temperaturile cele mai joase can se pot obține. liiiis Silui: L’iME EHiiliîlE de Demostene Botez I cuvinte mai explicativ. Titlul de mai sus este aiu- scriitorul trebue să pue la fiecare frază o perfecţiune de lucru isprăvit pentru ca o-pera complectă să “fie un eiect de artă. Perfecţiunea cerută artei plastice în care defectul apare mai evident şi mai sensibil, trebueşte suprapusă artei scrisului. După cum o statue admirabil proporţională şi modelată nu poate fi considerată ca o operă perfectă de artă dacă ar avea o ureche aşezată pe gât sau un nas enorm, opera scriitorului trebue să prezinte perfecţiune în toate amănuntele organismului ei, adică în fiecare frază. După cum sfera dacă e turtită nu mai este sferă, opera de noi opere întregi în mai multe volume din care până acum au apărut abia două: «Annete et Sylvie», şi acum de curând c’Atéo. După cât se pare, opera va cuprinde 6—7 volume. Prin urmare fiecare volum poate însemna abia un capitol dintr’o operă în curs, şi deci o privire şi o judecată asupra întregei lucrări nu se poate întrezări vre-o teză urmărită de autor, care să ne poată da putinţa de a ghidi măcar un final. Benjamin Cremieux în câteva observaţii asupra artei scrisului spunea a dăunăzi că fiecare frază este pentru scriitor un final iar pentru cititor un început cu alte artă ciuntită pierde toată valoarea ei ca atare. Aceasta în ce priveşte arta scriitorului în elaborarea operei. Trebue să fie deviza lui pentru el însuşi. Pentru cititor însă, fiecare frază interesează pentru suggestia ei şi pentru ceia ce recheamă după ea. Fraza pentru cetitor este pasul din mers. Trebue să se nască şi să se ceară una pe alta. Pentru cititor fraza trebue să fie o formă dinamică. Arta scrisului e o apă în timp, nu în spaţiu. Din acest punct de vedere al psihologiei cititorului, fraza este un început pentru tot ceia ce o urmează. Acest adevăr de subtilă psihologie e adevărat şi pentru capitolele lui, sau pentru fiecare din volumele unei opere mai vaste. «Anette det Silvie» îndeplineşte cu prisosinţă aceste cerinţi. Ea poate fi considerată în sine ca o operă de artă, însemnând în acelaş timp un început cu perspective pentru operă în totalitatea ei. Romain Rolland nu cere totuşi cetitorului său o judecată pripită. Ca şi în fruntea volumumului «La revolte» din Jean- Cristophe, el cere, ca atunci când vom ajunge la sfârşit, să judecăm valoarea efortului. El ne previne totuşi asupra conţinutului total. «Să nu căutăm teză sau teorie. Să vedem în această operă numai istoria interioară a unei vieţi sincere, lungi, bogată în bucurii şi dureri, nescutită de contradicţii, abundentă în greşeli şi sforţându-se întotdeauna să atingă, în lipsa Adevărului inaccesibil, armonia spiritului care este supremul nostru adevăr». Nu ştiu întrucât opera întreagă va corespunde acestei frumoase şi adânci mărturisiri care poate cuprinde nu numai o formulă de artă, dar şi o concepţie de viaţă. Primul volum începeprin a analiza sbuciumul intern a două surori: Aneta şi Silvia — Aneta, fiica legitimă rămasă pe urma lui Paul Riviere, fost avocat cu vază şi om de voinţă, energie şi libertate, şi Silvia fiica naturală a aceluiaş. Aneta o fire concentrată şi voluntară cu pasiuni puternice şi reţinute, fire sănătoasă cu instinctul masiv şi greu .—^Silvia o fiinţă sprinţară şivioae, cu desinvoitura şi veselia curajoasă a unei iete care a cunoscut viaţa în ceiace i-a impus mai greu în munca de a-şi câştiga singura Existenţa. Prima parte a volumului cuprinde lupta dintre voinţele acestor două firi deosebite ca temperament, tatăl lor comun a unei voinţi neînfrânte. Amestecul iubirei dintre ele, iubire desnădăjduită ca între două orfane care s’au regăsit CSti|i continuarea Tn pag. Il-a Situaţia politică • neschimbată „Partidul Unic“ se împotmoleşte.— Trăgănările d-luî Mani«.— Celelalte combinaţii.— Liberalii comercializează. «Faradul unic» al d-lm Iorga ţ i se elaborează greu. Adică, mai propriu vorbind, se pune oare ,care intîrziere până la spulberarea speranţei «partidului unic». Faptele Vorbesc de la sine. ( I D. Ioga a propus fuziunea d-lui Maniu, dindu-i termen de pronunţare de o săptămână. I Termenul a expirat Vineri. D. I Maniu, consecinţe tacticei d-sale ide trăgănare, abia inultima zi a adus propunerea de fuziune în ■ dezbaterea comitetului executiv al partidului. Bine înţeles că * n’a fost timp suficient pentru a se lua o deriziune, şi s’a cerut ] d lui Iorga o prelungire de ter- men. * D. Iorga a trebuit să-şi calce pe inimă şi sâ acorde prelungirea cerută. Dar a procedat cu stricteţă, prelungind termenul numai până astăzi. Luni. »Este foarte îndoelnic dacă d. Maniu va fi astăzi în stare să dea răspunsul. D-sa nu agreează termenele scurte, fiind dimpotrivă deprins a pertracta cu săp că rolnile și chiar cu lunile. Este deci de prevăzut că d. Maniuva cere o nouă prelungire. Dar e îndoelnic dacă d. Iorga va intra viiţele acestui basm cu cocoşul roşu. Să presupunem insă că tratativele nu vor fi rupte astăzi. Ce răspuns va putea căpăta d. torsia, atunci când vacăpăta ? Din cercurile partidului naţional se precizează două lucruri: 1) conducătorii ardeleni nu voesc să rupă contactul cu partidul ţărănist, ci vor să menţie posibilitatea unei fuziuni cu acesta. 2) Fruntaşii ardeleni pretind anumite privilegii pentru organizaţia lor, chiar în sinul viitorului partid unic. Iată deci condiţiuni care nu se porivesc de loc nici cu propunerea, nici cu firea d-lui Iorga. Prin urmare, fie astăzi, fie peste câteva zile, balonul partidului unic va plesni. Cât priveşte speranţa averescanilor de a face fuziune cu ţărăniştii, ea este foarte vaporoasă. Aşa se explică de ce, la ultimile manifestaţiuni politice de la Bucureşti şi Iaşi, 4. general Averescu a preconizat lupta pe cont propriu. Ţărăniştii au făcut o nouă propunere de colaborare partidului naţional. Probabil că d. Maniu se va lega de aceasta, ca să scape de cealaltă a d-lui Iorga. Şi vor începe o nouă serie de pertractări, cu un rezultat care rămâne de văzut. In orice ir deocamdată opoziţia rămâne dezbinată, dând răgaz guvernului să comercializeze și să-şi facă toate interesele într’o guvernare mai lungă. * încă o faptă urâtă care ne ştirbeşte mult din bunul nume pe care nicl câştigasem, In lume după războiul mondial. Ne aşezasem definitiv cu legăturile noas■re culturale, politice şi economice la Occident şi iatâ-ne respinşi, din nou spre Orient, prin faptele noaste urâte, care nu-s macar curajoase şi pe care le comitem în nmele lupta de rasă. Ce rău şi-au ales obiectivul cuziştii de la Bucureşti! D. Aristide Blanc este un fond un fost evreu. S’a asimilat şi renanizat aşa de complect, Incut m C a mai rămas de evreu decât numele şi strămoşii. A luat vină şi toate viciile oligarhiei voastre de baştină. S’a însurat cu fiica d-lui E. Culoglu fruntaş liberal. Din această căsătorie are un fiu pe care chiar d. Caza s ’ar jena să-l Bige : Măi, jidane ! în a doua căsătorie, d. Ariside Blanc sa însoţit cu marea voastră artistă Cella Delavrmizea fiica marelui român Barbu Delavramea. Este membru al partidului Ivterii. Face conferinţe economice * politice la cercul cultural al nolui partid. Scrie articole în Revista d-lui Vintila Brătianu, « Democraţia». ■ferlfeşte capitalul său cu profuziunea şi munca sa personală pentru propăşirea cultural şi ciclizaţiei româneşti. La Paris studenţii saradi sunt pensionarii căminului studenţilor români, întreţinut cu milioanele dăruite de Aristide Blanc. In ţară, Casa de editură a Cultura Naţională, cu produse de o mare inimuseţâ tehnicâ şi de un interes cultural deosebit, trăeşte prin milioanele pe care Aristide Blanc le jertfeşte în fiecare an. Nu un Mecenate, dar o adevărată providenţă este d. Aristide Blanc pentru intelectualii noştri, într’un moment când intelectualitatea este o pacoste in lupta pentru existenţă. La Fundaţie, studenţii cuzişti au împiedicat pe d. Blanc să fie o conferinţă cu caracter doctrinar, cu subiect exclusiv economic: «Problema Monetară». Aceiaşi energumeni după ce l'au făcut, să renunţe la conferinţă, i-au ieşit înainte şi, la poartă, l'au trântit pe trotuar, l’au culcat in picioare, i-au luat sânge. Evreii sionişti, care luptă contra asimilărei, pentru emigrare etc. rămăseseră intr’o minoritate infimă. Da,că românii conştienţi de gravitatea problemei, nu vor reacţiona cu energie contra actelor ca acel de la Fundaţia Carol, vom ajuta ca evreii asimilanţi să devie nu o infimă minoritate, dar nişte exemplare extrem de rare. Indiferenţa şi pasivitatea până şi în problemele cele mai fundamentale, va aduce tremuri rele pe capul acestei frumoase ţări. ABONAMENTE: Lei 600 ... pe un an * 320 . . . * 6 luni « 160 . . . « 3 » GHESTIUNI FINANCIARE DIN BILANŢURI Spicuind prin bilanţurile prezentate de diferitele Bănci în cursul trimestrului Ianuarie 1924 am făcut observaţia că dividendele date de ele /acţionarilor variază între 20—25 la sută. Tot atiunci observasem că Băncile, din cauza împrejurărilor, au fost silite să iasă din rolul lor curat bancar şi să ia parte la diferite întreprinderi direct, să creeze sau să se asocieze la industrie şi să facă comerţ pe lângă finanţarea unora dintre ele. Operaţiunile acestea cari s’ar fî părut curioase cel puţin, înainte de războiu, nu mai puteau fi văzute tot astfel după el. Şi tot aşa nu poate fi de loc surprinzător că ele oferă acţionarilor lor un dividend, care întrece cu 7, 8, sau nouă puncte pe cel ce dânsele îl dădeau înainte de războiu. Avem de sigur in vedere, cănd spunem aceasta, Băncile vechi. Bănci existente înainte de războiu, cari nu’u primenit de cât In parte capitalul de atunci, cu aporturi noi îa acţiuni, în Bilanţ apoi vedem la Pasiv pe lângă acţiuni (capital varsat), un fond de rezervă. Din cauza noilor operaţiuni îa cari s’au avansat Băncile, evident că riscurile fiind mari, fondurile acestea au fost sporite. Ele au trecut la fiecare Bancă cu mult peste 5 la sută din capital, cât cere legea comercială. Dar un capitol ,important în mișcarea bancară de astăzi, pentru constituirea capitalului, îl formează, ceia ce în Bilanț urmează după fondul de rezervă, adică depunerile spre fructificare. La unele Bănci, şi nu e Bancă, ce poartă acest titlu, şi care să nu aibă de la 15 milioaneîn sus ca fond în acţiuni, depunerile de cari vorbim se ridică la egalul acestui capital, iar la unele îl şi întrec. Acest capital, destul de respectabil, depus în Bănci nu e remunerat cu dividende, ci cu o dobândă convenţională, dar fixă, dobândă mai mare ceva dacă depunătorul consimte a nu cere restituirea capitalului depus decât după un anumit termen, trei luni ori 6 luni, şi mică când restituirea se face la cerere. Se vede de aici că Banca serveşte celor cari îi furnizează capitalul, două feluri de venituri. Acţionarilor, cari au subscris acţiuni şi n’au dreptul a cere restituirea capitalului decât la finitul perioadei de timp pentru care Banca a fost constituită, 10, 12, 15 ori 20 de ani afară de cazul unei lichidări benevole sau forţate şi altul celor cari depun voluntar sume ce trebuesc restituite in termen scurt sau la vedere. Ca aceia pe când celor dintăi li se se serveşte un divident de 20 ori 25 la sută, celor de al doilea li se serveşte după învoială 7, 8, ori 9 la sută pe an, bineînțeles proporțional cu timpul cât a stat în bancă. (Citîți continuarea în pag. II-a)