Opinia, noiembrie 1924 (Anul 20, nr. 5226-5251)

1924-11-01 / nr. 5226

ANUL. al XX-lea No. 5226 mtsm­tm REDACTIA $1 ADMINISTRAT** A \\\^ tec a v Doamna Olga Sturdza, inimoasa prezidentă gene­rală a Ocrotirei Orfanilor din război, se ocupă şi cu sculptura în intimitatea că­minului d-sale. D-na Stur­dza a lucrat mai mulţi ani la un mare monument care simbolizează unirea tuturor românilor, ceia ’ce-i foarte frumos din partea d-sale. Dar ceva mai mult, d-na Sturdza s’a gândit să dăru­iască monumentul comunei Iaşi, ceia ce-i şi mai fru­mos. Din nefericire însă, de aici înainte chestiunea înce­pe să-şi piardă din frumu­­seţă. Şi iată cum : * Virtuoasa artistă a trimis preşedintelui comisiei inte­rimare o scrisoare prin care anunţă donaţiunea şi tot­odată fixează d-sa locul unde monumentul urmează a fi aşezat: piaţa de la in­trarea străzei Carol, în faţa comandamentului militar. Ştiut este însă că o stra­dă sau o piaţă­­publică a­­parţine oraşului, aparţine totalităţii cetăţenilor, şi nu poate fi la discreţia unui particular. Altfel, fie­care dintre noi ne-am putea per­mite gustul să acaparăm un loc public pe care să insta­lăm o statue, un monument sau Dumnezeu mai ştie ce, sub cuvânt că facem o do­naţie. Evident, lucrul nu-i admisibil. D-na Sturdza ar fi putut avea condescendenţa faţă de oraş de a nu impieta asupra dreptului obştesc de a dis­pune de rostul pieţelor pu­blice şi de estetica generală a târgului. Adică, d-na Sturdza n’ar fi trebuit să declare expropriată o piaţă publică, pentru un monu­ment conceput de d-sa sin­gură, fără a-i cunoaşte ce­tăţenii şi fără­ a-i aprecia şi recepţiona o comisie de spe­cialişti. * n Dar se va obiecta că şi-a dat avizul comuna. In adevăr, s’a numit o comisie din d-nii consilieri X şi Y, care au legături cu arta plastică, arhitectonică şi estetica oraşelor, câte legă­turi are Papa de la Roma cu dansul Shimmy ! Această originală­ comisie, după o istovitoare muncă de... 4 zile, s’a declarat — închipuiţi-vă — de co­mun acord cu ” propunerea d-nei Sturdza. Administraţia comunală (numită de gu­vern, nu aleasă de cetă­ţeni) face un simplu act de curtoazie faţă de prezidentă generală a Ocrotirei. Şi doar nu-i vorba de mobilarea unui salon sau unui Colţ din parcul d-nei Sturdza, ci e vorba de o piaţă publică, un monument care să închege aspiraţia şi voinţa mărturisită a unui mare oraş, e vorba de este­tica acestui târg! Bătrânei Capitalei a Mol­dovei, oraşului istoric, lea­gănul ideologiei româneşti, populaţie de 150.000 suflete, nu i se poate impune mo­numente după simplul gust şi singulara voinţă a unui particular, fie chiar sub tit­lul de donaţiune. * D-na Sturdza­ a înştiinţat că lucrează la monument de 5 ani, că a luat asentimentul M. S. Reginei ca să pue şi chipul Măriei Sale şi că a destinat din capul locului piaţa de la intrarea străzei Carol. Aşa dar, dintru început s’au nesocotit drepturile o­­raşului şi ale locuitorilor şi s’a luat hotărârea a se im­pune un monument, consi­­derându-se expropriată o piaţă publică la­­ discreţia unui particular. Nu se poate ! ASPECTE intre film şi şcoala... Admirabilul ‘gazetar care este Georges de la Fouchardiére ntr’im articol recent analizeaza nfluenţa dezastruoasă asupra­ co­piilor, amicilor cabotini glorioşi Jackie Coogan este, după L­­­ouchardière, un rău exemplu pentru copii, trezind în ei am­biţii de parvenire şi înlăturând din preocupările lor tot ce ni se leagă de zgomot, reclamă afişare. Pentru copil, în adevăr, nu tre­bue ridicate în slavă mijloacele u­­şoare prin care se poate ajun­ge în fruntea societăţii. El tre­bue să aibă înainte pilda greu­tăţii de a-ţi face drumul la viaţă, deprinzându-i astfel ci lupta pentru existenţă şi ci mijloace sănătoase în desfăşu­rarea acestei lupte. Niciodată apologia declama­torie a cutărei fapte sau a cu­­tărui individ, n’a trezit în min­tea copiilor idei bune şi râvnă Sufletul maleabil al odrasle este mai lesne îndrumat căni rele pentru că ele sunt, aproape totdeauna, aducătoare de sa­tisfacţii imediate şi palpabile pentru a căpăta o notă bună e nevoe de un şir întreg d ceasuri închinate cărţii, pe când pentru a pune stăpânire , un lucru al altuia, e suficient o clipă, în care atenţia celuilai să fie distrată. Pedagogia modernă trebue s aibă în vedere tulbure­ntare­a societăţii şi să dubleze severi­tatea faţă de vlăstarele încre­dinţate ei spre îndrumare. Şi a­­ceastă severitate nu se rezumă în loviturile de riglă şi în cea­surile de post, ea constă în a­­legerea potrivită a învăţăminte­lor şi în metoda de interpre­tare a acestora. Se impune o reformă radicală a programelor de studii. In ziua în care şcoala nu va mai fi, ca astăzi, un biurou de înregis­trare, şi când atâta balast la­tinist va fi înlocuit cu materii pregătitoare ale unei vieţi de practice îndeletniciri, ceasurile de libertate ale copiilor nu vor mai fi dedicate studiului revis­­telor sportive şi admiraţiei afi­şelor de cinema pe cari, între o prostituată cocainomană şi un apaş în frac, apare­ ca un sim­bol al copilăriei de astăzi— perverti­ul minor Jackie Coogan. G. SPINA O piaţă publică nu se abandonează unui particular nici pentru averile lui Cresus. Achiziţia şi situarea unui monument trebue să se fi­xeze de specialişti, în acord cu agrementul prealabil al oraşului întreg. Ne amintim formida­bilă frământare a cunoscut Iaşul, când a fost vorbă să se obţie piaţa Unirei pentru statuia lui Cuza-Vodă ! In cazul monumentului „marei uniri“ nici nu ştim macar despre ce e vorba, e un secret,... nu s’a expus vre-o machetă... Poate să fie o operă de preţ. Dar n’o ştim, n’a fost apreciată în chip normal; ne trezim numai că ni se impune. Şi asta nu se poate! s*9 nwpfJPKS Eouaţiimea pmcesei T01^ Sturzi. -JO piaţă» publică, expropriată^ şi 11 monument impus, de ©ă»tr& un particular, unui oraş irntreg1! — X — • ««mi» ABOMIV­A­­ LA­ROFIMIA 2 LEI NUMĂRUL SAMBATA 1 NOEMBRIE 1924 . ABONAMENTE Lei 600 . . . pe un an „ 320 . . „ 6 luni 160 . 3 luni 21JKH PO LITIC COT! DIA Nf Recunoaşterea Sovietelor Franţa democratică a re­cunoscut şi ea puterea So­vietelor, reluând relaţiile internaţionale cu Rusia. Cu toate ca Franţa a păgubit enorm materialiceşte de la instaurarea regimului pro­letar rusesc, totuşi ea a în­ţeles că stările excepţiona­le în politica Europei sunt complect dăunătoare ideei de pace şi de refacere. Ast­fel, marea republică occi­dentală îşi însuşeşte atitu­dinea Angliei, Italiei, Ger­maniei, Ungariei, Poloniei, ţărilor scandinave şi balti­ce, Turciei, Greciei, Chinei etc. făcând legătura nor­mală cu guvernul din Mos­cova. In asemenea situaţie, Ro­mânia rămâne grav izola­tă şi într’un raport foarte nefavorabil faţă de vecină­tatea statului proletar. Era o vreme când Româ­nia, printr’o politică fireas­că şi chibzuită, ar fi putut lesne câştiga siguranţa spre răsărit, tranşând favorabi în acelaş timp problema Basarabiei. Dar politica oarbă şi sterilă a d-lui Bră­tianu a reuşit să facă ţă­rei cel mai mare rău posi­bil. Şi încă n’ar fi prea târ­ziu­ de a se repara greşala fâcută ; dar pentru aceasta ar trebui ca brătienismu să intre în fundul pămân­tului. .. jjfDe patru ani, femeile ameri-j cane posedă toate drepturile po-­ litice. Cineva a făcut profeţia că j în scurt timp, prezenţa femeilor j va înbunătăţi moravurile poli- j tice. Dar s’a constatat că dim-j potrivă, femeile s’au supus obi-­ ceiurilor, iar nu obiceiurile fe-| meilor.­­ Aici se simte tirania crescândă ] a sexului frum­os. Nu însă în­­ politică. Aceasta este un mon-­­ stru neutru care devorează pe­­ oricine o atinge, fără nici o a­­tenţie la sex, etate sau profe­siune.­­ Femeile americane năvălesc­­ şi ocupă cetăţile întărite în care bărbaţii ,­s’au retras de secole şi unde se credeau în siguranţă. Şi această năvală este auten­tică, nu metafisică , o năvală materială de corpuri, nu una spirituală şi legală de drepturi. * Altă dată erau trei locuri unde bărbatul se putea simţi cu ade­vărat­ă son aise. Aceste trei lo­curi erau cafeneaua (sau mai precis bar-room), debitul de tutun,—care în America este un negoţ liber,—şi bărbieria. La cafenea se făcea politică, la de­bit se găseau pe lângă ţigări, alte lucruri necesare pentru băr­baţi, iar la bărbiar se făceau cancanuri şi bârfeli, aşa cum doamnele obişnuesc în saloane, cu săpun în loc de ceai, drept condiment. Cafeneaua a fost invadată de femei în urma prohibiţionism­u­­lui, a cărui prim efect a fost că a învăţat şi sexul slab să bea. In principiu, femeile america­ne fumează cu oare­care rezer­vă , în casă, la sfârşitul mesei, la restaurante, sau la prieteni sau prietene. Sunt unele oraşe care au oprit fumatul, iar în u­­nele universităţi, studentele care erau văzute cu ţigara în gură erau eliminate. Chiar la New- York acum câţiva ani, o ordo­nanţă municipală oprea pe femei să fumeze în restaurante şi alte localuri publice. Deosebirea între bărbaţi şi fe­mei era absurdă. Femeile s-au adresat deci tribunalelor şi au căpătat dreptate. Acum le vedem pretutindeni scoţând fumuri ve­sele din ţigaretă. Ele merg sin­gure la tutungerie şi fac cumpă­rături cu multă pricepere. Invazia în salonul bărbierului a fost pe nesimţite. Când dom­nişoarele au început să-şi tae părul, operaţia se făcea în fa­milie. Dar curând au observat că lucrul nu era bine făcut. Pă­rul scurt după moda feminină nu e scurt în realitate: lângă u­rechi sunt zulufii, care au ne­voe să li se dea o înfăţişare a­­trăgătoare, operaţie care recla­mă o mână de expert. Deci fe­meile au început să frecventeze­­ bărbieriile. Băeţii din bărbierie nu le văd cu ochi buni, pen­tru că — se zice — sunt greu de mulţumit şi nu dau bacşiş , dar ce poţi face contra soartei ? * Partea cea mai gravă a ches­tiunii e că invazia feminină schimbă caracterul acestor băr­băteşti şi seculare instituţii. La berărie nu mai poţi bea în li­nişte un păhăruţ de vermuth. Femeile arată o alarmantă pa­timă pentru whiskey, ceia ce poate în orice moment să adu­că poliţia. Ori la berărie te duci ca să bei nu să asişti la scandal. La tutungerie, se văd de vân­zare, lângă tutun şi ţigări, cio­colată, parfum şi pudre , iar ţi­garetele stau la faţă, acoperind aproape ţigările şi pipele. La bărbier se găsesc pieptiri, pan­glici şi diademe. Sânt timpuri grele pentru bărbaţi ! Stăpânirea femeii se întăreşte, stăpânirea bărbatului încetează. Fenomenul acesta nu se vede în politică, care rămâne o me­serie în special masculină, — supusă însă criticei feminine, — ci se simte în viaţa de toate zilele. Ciudat. Feminismul vrea să separe sexul. Şi cu cât se se­pară cu atât se găsesc mai mult la un loc. Fel. Fro New-York, Octombrie . I Scrisori din New-York O nouă tiranie Năvala femeilor în locurile consacrate de secole pentru bărbaţi - Greşeli politice în problema basarabeană Conferinţa din Iftenia.­Polemica Tutulescu«Bacowski Neîncrederea populaţiunei ba­­sarabene se datoreşte, după cum am spus în capitolul precedent­­ în mare parte funcţionarilor cari,­­ veniţi aici, s’au grăbit să facă­­ averi ca şi când ar fi aşteptat­­ din ceas în ceas poruncă de j plecare. Nu s’a încercat nimic temeinic în Basarabia. Căile­­ ferate sunt lăsate în părăsire, i şoselele asemenea, podurile sunt j sfărâmate, gospodăria oraşelor j părăsită. Cu o grabă pe care’i mulţi o văd simptomatică, a- \ genţii d-lui Vintilă Brătianu:­­ încasează impozitele, jandarmii ‘­i „string şurupul“, iar siguranţa­­ aleargă cu limba scoasă după comuniştii cari „lansează svo­­nuri alarmante“. Svonuri alarmante ? Vai, sunt multe foarte multe ! Dar cine le pune în circulaţie ? Cel dintâi propagandist „alar­mant“ e guvernul. De la greşeli ascunse, a trecut la unele vi­zibile, apoi la cele scandaloase Una din acestea, cea mai mare din câte se referă la Basarabia, e conferinţa de la Viena, care nu trebuia să se ţină fără o prealabilă înţelegere asupra punc­telor cari vor face obiectul dis­­cuţiunilor. Din moment ce prin­ BPEN­ ili!!! Un adevăr cunoscut de toată lumea este că antisemitismul, sub forma acţiunii de fapt îm­pinsă până la crimă, e în cea mai mare măsură opera libera­lilor.­­ Oficiosul guvernamental „în­frăţirea“ din Cluj a avut tot­deauna grija să confirme esenţa , liberală a antisemitismului , şi nu ezită să o facă şi acum, la­­ jertfa dureroasă a prefectului Manciu.­­ Pentru oficiosul din Cluj, a­­sasinatul de la Iaşi nu-i un ,fapt demn macar de a fi rele­vat, necum de a fi înfierat în­­ toată oroarea lui. In schimb, I „înfrăţirea“ îşi deschide coloa- I ne­le pentru a informa într’o cu­­­­loare simpatică cum că un mă­­r nunchi de studenţi clujeni a fă- I cut apologia crimei printr’o ma­­- nifestaţie publică. Asemenea ma­­- nifestaţie rătăcită este cu satis-­­ facţie atribuită de ziarul liberal „studenţimei clujene“, vitrege, studenţimi­­ pur şi simplu. Foaia ardeleană a guvernulu­­i a întrecut cu mult „Universul“­­ coborându-se până la „Cuvân­­­ ­tul Studențesc“. .. tre acele puncte figura şi ches­tiunea dacă România are sau nu dreptul să stăpânească Ba­sarabia, orice discuţia ne era inutilă şi mai ales nedemnă. Făcând această greşală, gu­vernul ţine cu tot dinadinsul s’o facă şi pe-a doua : să tri­mită la Viena cea mai slabă delegaţie diplomatică ce-a pu­tut înfiripa. Lăsând la o parte pe d. Langa-Răşcanu care­ a făcut enorma greşală de-a face istorie cu d. Krestinsky, guver­nul găseşte cu cale să-l bom­bardeze ca diplomat acolo şi pe d. Gherman Pântea, fost învăţător, fost caporal în armata rusească, om care­ a fost arun­­cat de valurile revoluţiei la gra­dul de maior şi la funcţiunea de ministru de război al Basa­rabiei. (Cont- in pag. Il-a) j Activitatea culturală REVISTA­­ „ARHIVA“ A apărut şi s-a pus în circu­laţie revista din Iaşi „Arhiva", fasciculele 3—4 din anul 1924. Cu acestea revista a împlinit al 31-lea an al existenţei sale şi al 3-lea an de când (în 1921) du­pă o întrerupere de la 1916 pâ­nă atunci, a început a reapărea sub direcţia actuală a d-lui pro­fesor universitar Ilie Bărbulescu. Arhiva este organ al Societă­ţii istorico-filologice al cărei preşedinte e d. prof. Gh. Ghi­­bănescu. Numărul acesta cuprinde di­ferite valoroase cercetări ştiin­ţifice din domeniile Istoriei şi Limbii Românilor, precum şi Co­municări şi Recenzii. Activitatea ştiinţifică a Arhivei subt actuala ei direcţie a ajuns să fie frumos considerată nu nu­mai în cuprinsul ţării, unde re­vistele serioase caută să între în raporturi de schimb cu ea, dar şi în străinătate departe. Intr’adevăr, Arhiva a fost soli­citată, spre a face schimb de publicaţii cu ea, de către ves­tita asociaţie de savanţi „Societé des Bolandistes“, şi de „Socie­té pour le progres des études philologiques et historiques“ (Societatea pentru progresarea studiilor filologice şi istorice), amândouă din Bruxelles (Bel­gia), precum şi de către „Klub modernich filologuv“ (Clubul fi­lologilor moderni) din Praga, de „Makedonski naucen Insti­tut“ (Institutul ştiinţific macedo­nean) din Sofia. Precum acelaş lucru au mai solicitat Arhivei revista americană : „Revista de Ciencias juridicas y sociales)“ (Revista de Ştiinţe juridice şi sociale), organ al Facultăţii de Litere de la Universitatea din La Plata, republica Argentină , revista cehă din Praga: „His­­toriky casopis“ , şi altele încă din alte centre culturale ale Eu­­ropii (ca Leipzig etc.), ce nu mai înşirăm aci. Aceste solicitări învederează ce însemnat rol ştiinţific are a­­cum „Arhiva“, graţie articole­lor colaboratorilor ei, cari s’au grupat în jurul d-lui profesor Bărbulescu, cei mai mulţi din­tre dânşii foşti studenţi ai săi la Universitatea din Iaşi : prof. Dr. I. Iordan, prof. dr. I. Ne­­grescu, prof. dr. N. C. Bejenaru asistent la Universitate, prof. dr. Eufrosina Simionescu, prof. dr. Margareta Ştefănescu, prof. P. Constantinescu-Iaşi, sau Pe­tre Goian şi Virginia Vericeanu etc. absolvenţi ai Facultăţii de Litere din Iaşi. Cu toate că, e­­vident, au acelaş merit pentru bunul nume al Arhivei şi cola­boratorii de din afara acestui cerc de la Universitatea din Iaşi, ca prof. dr. Ilie Gherghel şi alţii, fără să insistăm de a mai vorbi şi despre d. N. A. Bog­dan, al cărui nume e de mult prea cunoscut pentru cultura şi Istoria Iaşilor. Au însă mare merit în acest (Continuarea în pag. II) Păstraţi bonul ‡:BON DE PREMII SSiarid „OPINIA39 100.000 lei, din care 20.000 numerar ‡ ‡ :♦ :♦ ‹ ο ο

Next