Opinia, ianuarie 1926 (Anul 22, nr. 5578-5602)

1926-01-01 / nr. 5578

AHOL XXII No. 5578 România intra intr’un nou an al istonei sale, bogată de un tre­­cut ce-i aparţine şi care merge crescând ca o minge de omăt rostogolită de mâni harnice, bo­gata de un trecut ce cântăreşte !!!!!x?e [a ce ,'nai fevreu şi care a£îtu,este un întreg şirag de în­văţăminte linie de evoluţie a neamului întreg.­­ In această privinţă, de altfel, viaţa popoarelor nu oferă nici o excepţie; fiecare naţie are nă­­zuinţi proprii, consecinţi a tre­cutului propriu, fiecare naţie are­­­n ideal care este un secret ab­solut pentru celelalte naţii, şi care o împinge înspre creaţuni ce alcătuesc ceia ce se num­e­i civilizaţia sa: există, astfel, o civilizaţie franceză, o civilizaţie chineza, o civilizaţie anglo-sa­­xonă, o civilizaţie arabă, şi, de­sigur, o civilizaţie românească Un popor nu poate să renun­ţe, prin urmare, la idealurile ce întrupează sufletul său, fără a nu înceta de a exista. Un po­por care s’ar mulţumi să co­pieze instituţiile ţărilor pe care le alege drept model, ar fi un popor parazit ce primeşte şi nu dă, un prea modest popor şi, tot­odată, prea,temerar, prea modest bindca ar consimţi, prin aceas­ta, să dispreţuiască învăţămin­tele ce le poartă în sufletul său şi care sunt taina vieţei sale Proprii, fiindcă­­ intr’un cu­vânt - ar lepădă tot ce-i apar­ţine. Prea temerar, fiindcă ar­­e ca­na,flira lucrurilor îi ngadue ca, odată cu organiza­ţii străine, să dobândească as­cunzişurile întregei lor firi. ‘eli?miar­enândru de el nu Intreanâ în’fr-0tu§it de lumea dreagă in frica oarbă de a-i datora ceva sau în aceia de a-și deforma menirea, ci se supune­a o conlucrare cu £ JgTM schimb.^6 ° ,n^-aPeurn ^N“sse,cadf dfci ca românii sa rupă legaturile prietenești cu restul Iurnei, dar nu se cade to­'“J‘r at*f’ ca ei să continuă­ră ca s?nînâCU atîeia5i stăruin­­obiceii?rileâ^âHa*-Umi să imite poiceiunle şi datmeie altora fi­prtaVSiidf T ei prin a pierde dreptul de a fi oameni, pentru a lua înfăţişarea unui conglomerat simiesc Vrând nevrând, noi trăim du­pa legile, moravurile şi datinele Poprii, care o schim­bă fiind întărite sau slăbite, în egătură cu evenimentele pe care le aflăm şi care condiţionează acţiunile noastre. Faptele părin­ţilor noştri sunt obiceiurile noas­­tre, şi faptele noastre sunt me­nite să devie obiceiurile fiilor noştri, fiindcă trecutul care ne impune datina a fost cândva un prezent* precum prezentul noshu este menit să rămâe un trecut al altora. ,Fragilele noas­­deci* au soarta mă- i­i de a modela generația care ,,r,T,cai?â : laptele noastre u­­­ute vor lăsa moravuri rele cele bune vor aduce moravuri ; v P-:fea acest consi­­­deea măsurei ‘‘ ' bistre­­ Şi nu ne putem împiedeca în consecinţă să nu denunţăm cu menţiune specială groaznicele moravuri politice pe care partidele noas­tre le introduc încetul cu înce­tul, ca o tristă moştenire. N’ar fi decât să cităm procedeul zis al „furtului urnilor“ care va de­veni nu ne putem Îndoi o regu­lă ; de asemeni, trebue să a­­nunţăm manevra retragerei o­­poziţiei din parlament care se repetă cu o prea mare monoto­nie. Consecinţa ambelor proce­­deuri nu poate fi de­cât una : distrugerea vieţei parlamentare, in eliija ni cmt midiin pier», pentru ca un altul să ia naştere când trecutul se îmbină cu vii­torul, când ultima foce a ca­lendarului se desface pentru­­a lasa ochilor noştri priveliştea unui patrat de carton sclipitor de gol în albeaţa-i imaculată, dar îngrozitor de misterios ca o cortină care­­ascunde pregătirile piesei ce începe, reflexiile se îngrămădesc în mintea noastră. Cum am dori ca ele să ne ies, într’o deplină seninătate ! NECULAI DALU T­RECUT SI VIHTOR DE ANUL NOU 6 PAGINI 2 LEI VEN­ERI 1 IANUARIE 1926 ANUNCIURI ■e primesc la toate Agenţiile de Publicitate­­! la Administraţia ziarului taft Str Oh, If&Iseeou 17 ZIAR POLITIC COTIDIAN In pag. V-a Oașul principe­lui Carol Rolul consiliului de Coroană Actualităţi politice Liberalii şi Prinţul Carol Am arătat ieri că miniştrii li­berali fac anumite intrigi, în scopuri politice, în jurul persoa­nei Prinţului Carol. In legătură cu aceasta, este locul să înregistrăm şi faptul că aceleaşi intrigi, sub forma unei povestiri de întâmplări... intime, au fost strecurate la Jokey- Clubul din Iaşi, de către o în­altă personalitate liberală. Avansările In Magis­tratură Noile avansări in magistra­tură,—ca şi celelalte făcute până acum de d. Mârzescu—au pro­dus nemulţumiri printre magis­traţii din toată ţara, de n’au lipsit cazurile de tism Ziarele din Capitală că, pe această chestie, dezvolta mai multe interpelări în parlament. Afacerea cu avioanele In afacerea tenebroasă a co­menzii de aeroplane, se fac cer­cetări care privesc şi pe d. ge­neral Henţescu. Cu instruirea afacerei a fost însărcinat de general Economii, numit comisar regal special. D­ oarece favori­anunță se vor In noaptea dintre anul care se închee şi acela care vine, o­­bicinuinţa a fixat o veselă săr­­bâtoare. Prieteni se adună In ju­rul meselor bogate şi, în sunet de pahare, Întâmpină prima cli­pă a anului celui nou cu nă­­­­dejdi de mulţămire cel puţin, da­­­­că nu de complectă fericire. Ni­meni nu e trist, nimeni nu plinge. Şi totuşi, sinceritatea ar im­pune mai degrabă inlăcrimări dureroase, de­cât hohote incon­ştiente de râs. Pentru că îmbă­trânirea nu poate fi prilej de veselie. De la vechii căutători ai elixirului vieţii, până la Vo­­ronoj şi Steinach, sârgul între­gei omeniri a fost închinat în­tineririi ; ştiinţele au căutat me­todele cele mai bune pentru u­­şurarea traiului şi deci pentru alungarea nenumăratelor cauze care uzează trupul şi arterele s’au străduit să contribue într’o largă măsură la înfrumuseţarea vieţii. Nu vrem să îmbătrânim. De aceea sărbătoarea „anului nou“ este mai plină de minciună de­cât toate sărbătorile ; este anti­­naturală, pentru că nimeni nu poate privi cu bucurie cutele nouă cari îi apar pe frunte şi nimeni nu poate fi vesel când simte privirile întunecându-i-se, şi gura prinsă în cercurile de fier ale zbârciturilor. «Les baisers rnorts des défuntes années «Oct mis leur sceau sur ton visage, Et, sous le vent morn* et rngueux de l äge, «Bi«n des roses parai tes troits se sont fanées»... Verhaeren a închis în poezia din care cităm aceste versuri, toată părerea de rău pentru ti­nereţea pierdută a femeei iubi­te ; şi oricât, după ce plânge pe ruinele îmbătrânitului trup al iubitei, spune : «Kt, néanmoins, mon eoeur ferme et fervent «te dit; «Que m’importe Ies ans, jour ä jour alourdis, «Puisque je sais que rien au monde „Ne troablera notre étre exalté «E-t que notre íme est trop pro­fonde «Pour que l’amour dépende encor de la beauté». simţim, negrăit de dureros, re­gretul pentru vremea când to­tuşi frum­useţea iubitei adăuga imens iubirii... Şi frumuseţea nu poate fi în funcţiune decât de tinereţe; noi nu concepem serbătoare decât pentru lucrurile frumoase, şi nu­mai pentru acestea Înţelegem orice nebunie, orice exaltare. Ospăţul anului nou noi nu putem să-l pricepem. Oricât ar fi oamenii încă haini, noi nu înţelegem hohote de râs pe mor­mântul propriilor noastre iluzii pierdute cu fiecare an, pe mor­mântul forţelor noastre debiliza­­te cu trecerea vremii. Noi simţim In clipa aceasta tristeţea infinită a îmbătrânirii, ASPECTE regretul imem, pentru primăva­ra care a tre4f.it şi pentru roze­le cari s’au vf -tfjit odată cu e­­lanurile noast'^_lin luna Mai, şi auzim—în h.c.d şansonetelor străine de sufletul nostru— gla­suri perdute cari cântă, pe un­de am trecut la braţ fiecare cu Ketty a visurilor noastre: «O, jeputu, je­ ura, jeruml «O! quse mu ratio remin !"... Reveillon ? Ce se deşteaptă în noaptea ac­easta, altceva, de­cât părerile fie rău ? Îndoliaţi, să ne adunăm prieteni la pri­­veghiu şi trişti, aşa cum se cu­vine, să plângem discret pentru noi înşine, jVi­ agând încă un an care s’a desprins din eternitatea spre ale cărei genuri ne apro­piem, in prăbuşirea îmbătrânirii noastre. G. SPINA !Ţine iarna, păsărică! Vine iarna păsărică, Strângeaţi puişorii!.. Tot nlai rece bate vântul Tot mai jos cad norii. Şi-a ingenunchiat în ţârnă Floarea, blondul Soare— Putrezesc în ploi bolnave Mirişti şi ogoare. Nici căldură, nici mănecare N’ai ,ţi-i albul rece— Vin’ cu t­o■ cu tot la mine Fugui pâ. : m&ce / _ * lat când mugurii, sbucni-vor Crengilor povară, Sufletul să-mi iei subt aripi Să sburăm afară. Tot mai rece bate vântul Tot mai jos cade norii, Iarnă... Iarnă... Păsărică, Strănge-ţi puişorii Sandu Teleajen Păpuşe pentru oameni mari O modă ciudată după război! Prin saloanele şi iatacurile a­­ristocrate au apărut păpuşe, ca obiecte decorative. Păpuşe, pe etajere, pe canapele, pe masă, sub­it In anul acesta, păpuşele­ de­­corative au crescut în dimen­siuni, până la mărimea naturală a omului. Păpuşi mari, pieptă­nate, fardate, îndantelate, de­coltate, ca nişte dame veritabile. Moda s’a pornit din Germa­nia şi Austria, a trecut în Franţa, Anglia şi în alte ţări ci­vilizate. Fetiţele n’au voe să atingă a­­ceste păpuşe prea scumpe,... şi menit Sărbători feric Creştini de toate categoriile, învăţaţi şi neînvăţaţi, bogaţi şi săraci, obişnuesc de două ori pe an să se felicite reciproc: de Crăciun şi Anul nou şi, de Paşti. Felicitările sunt atât ver­bale cât şi scrise cele mai multe rezumându se în cuvintele „săr­bători fericite“. Bilete de vizită, cărţi poştale, ilustrate şi tele­grame stau teancuri la oficiile poştale , iar factorii cu genţile supra Încărcate bat bucuroşi la uşile creştinilor, repetând fina­lul : şi... la mulţi ani, cucoane, sfintele sărbători!“ Şi ce nu-şi doresc unii altora ? „Mulţi ani", „petrecere frumoasă“,„sănătate", „bucurie“, „fericire“, „voie bună", „noroc", „bielşug", „câştig", in­tr’un cuvânt: „realizarea tutu­ror dorinţelor“ — inclusiv deci şi cele vinovate ca şi ceie ear® HODOROABĂ se realizează In dauna aproape­lui... Sărbătorile sunt aşa cum sunt —se prăznueşte amintirea celor mai însemnate evenimente din viaţa divinului Mântuitor. Dar „fericirea" atunci, a cui este ? Desigur, nu a sărbătorilor, deşi se zice obişnuit şi scurt: „săr­bători fericite*, ci a creştinilor. Cât trăeşte, fiecare om urmă­reşte un vis: să agonisească ce­va stare şi să trăiască de se poate cât mai uşor, cât mai bi­ne... Dar între vis şi realitate mai este şi ceva distanţă. Viaţa e aspră — mai cu seama astăzi — şi nu o trăeşte omul după voie... in loc da flori în cale, omul dâ adesea de spini; in loc de dă de sărăcie; în loc să dea de sănătate, se întâlneş­te cu bolile; caută norocul şi dă pe nenoroc; caută fericirea şi dă de nefericire; caută viaţă indelungată şi dă de puţini ani... Căci, în adevăr, cât de nu­meroşi sunt anii noştri ? Psal­­mistul David zice: 70 de ani iar de vor fi în puteri, 80 de ani şi ce este mai multă a lor decât osteneală şi durere ?“... Aşa este. Cu toţii vrem „ani mulţi“ şi încă ,fericiţi”... Dar, cei mai mulţi, în ce văd ferici­rea ? în bucurie şi în avuţie... „Sărbători fericite, da, dar oare, numai cu curcani fripţi şi cu damigene de vin—ajunge ? ? Sa te gândeşti numai la trup, la podoaba lui şi la distracţii felurite, cu motive de râs şi de stârnit poftele­l­e destul ? Cum se petrec sărbătorile ? Numai stând la masă, făcând vizite şi consumând mâncări grase şi băuturi tari ? La acest soi de petrecere să se refere oare toate felicitările care se schimbă între rude, prieteni şi cunoscuţi, de aceste sfinte zile ?? Atâţia creştini au uitat dati­­nele strămoşeşti! De sărbători nu calcă pragul bisericii nici ei, iar copiii lor râd şi se joacă sub ramurile moarte ale pomu­lui de Crăciun încărcat de ju­cării, fără să fi dat ochii cu iconostasul bisericii şi fără să fi auzit frumoasele cântări ale Naşterii Domnului... Intre jucă­rii şi torturi, o plimbare cu scapetul, la cinematograf, la teatru într’o lojă, iată atmosfera de sărbători în care petrec atâ­ţia copii ... Sărbători fericite. Da. Dar pentru câţi oare ? Pentru bogă­taşi, pentru îmbogăţiţii de răz­boi şi învărtiţii zilei. încolo, lumea nevoiaşă e bucuroasă să aibă pe masă chiar pânea cea neagră, dar scumpă. Sărbători (Citiţi continuarea foilo­rmului In pagini IV-n) " M—MIKlfl dBte igHH 1,11 wwj** SCRISORI DIN ITALIA şi Orient Sărbătorile. Poporul.— Copii şi jucăriile 1 Pavia 25 Decembre 1925 Iată sărbătorile Crăciunului şi totuşi, afară de vitrinele tixite de jucării, nimeni şi nimi­c nu manifestă acea specifică pregă­tire şi enervare ce caracteri­zează In Orient apropierea săr­bătorilor. Câtă deosebire între occident şi orientul apropiat! In timp ce la noi se pierde vremea şi sănătatea în crâşmă sau în cafenea, în salon sau la club, aici se munceşte greu şi neîntrerupt. Nenumăraţii sfinţi şi sfinţişori ai ţăranilor şi ma­halagiilor noştri, zilele de trân­dăvie ale cumetrelor sunt cu totul necunoscute muncitorilor din apus. Calendarele occiden­tului n’au zile însemnate cu roşiu. Am văzut femei lucrând de bună voie în zilele de Crăciun, oameni ce nu şi-au părăsit ac­tivitatea cotidiană nici în ziua de anul nou, de Paşti nici nu mai vorbim. Nam­ai Duminica, muncitorul de aici se odihneşte. Totuşi nu se poate spune că poporul nu crede, dar e un fel de credinţă deosebită de a noastră. Explicaţia acestei deosebiri atât de izbitoare e foarte simplă, împreună cu multiplele sale agremente, valul de civi­lizaţie a creat o nouă serie de necesităţi, un nou şir de ne­mulţumiri, a trezit o nouă con­ştiinţă muncitorilor din apus. Şi muncitorul pământului ~cs­. .­., mânuitorul oiscanului şi-au dat seama de mizeria ce-i încon­joară,­ şi-au vrut deodată cu toţii să se ridice deasupra bâr­logului în care s-au născut. Rezistenţa a fost mare şi lup­ta pentru o viaţă mai bună a devenit mai îndârjită. Muncitorii au întreit sforţarea, au renunţat la zilele de de o­­dihnă şi de sărbătoare, şi mun­cesc neîntrerupt ca să poată satisface, măcar în parte, ne­voile lor. Muncitorul din apus, are abia timpul ca sa-şi dea seamă că a sosit Crăciunul. * Pieţele, prăvăliile şi vitrinele sunt tixite de jucării, dar con­sumatorii nu se prea văd. Nici copiii nu se opresc la toate vitrinile ca să admire, ju­căriile expuse nu se plac.— Se plâng fabricanţii şi negus­torii de jucării că, de câţiva ani vânzarea­ jucăriilor merge des­­crescând. Jucăriile bune sunt scumpe­­şi farmecul lor poate fi cunos­­cut numai de copii celor prea bogaţi , dar aceştia sunt puţini. Şi-apoi, şi-au schimbat şi copiii gusturile. Nevroza postbellică, a avut răsunet şi în sufletele vir­gine ale tinerelor vlăstare. A trecut timpul, când un cal de carton, o sabie de tinichea şi o puşcă de lemn formau ca­drul ideal de Crăciun. Azi sunt lucruri dispreţuite şi uitate. Copilul vrea şi el să­ fie la modă; plăcerea şi idealul lui sunt un echipament de boxeur sau foot-ballist. Copii de azi vor maşini în miniatură, da maşini să fie. Deliciul^pptluhp p să aibă o instalaţie de raaA^pMyliuamp sau motor în miniatură, dar sa* funcţioneze. Copii se joacă azi cu electricitatea. Mâine se vor juca poate cu ecuaţile algebrice —cum a profetizat-o un savant, M. M. Dicţionarul greşelilor Un publicist englez, C. E Clark, a dat la iveală o carte intitulată „Greşelile Noastre“. Intr’uit, formidabil volum de loco pagini, autorul consem­nează toate erorile pe care oa­menii le comit în scrisul şi vor­birea zilnică,—erori numeroase în domeniul ştiinţei, istoriei, geografiei, literaturei. De pildă, d. Clark atrage a­­tenţia că Wilhelm Tell n’a e­­xistat niciodată, că califul O­­mar n’a ars biblioteca din Ale­xandria, că Cleopatra nu era egipteană, că maimuţele n’au purici, că păsărelele nu mor nici­odată de frig etc. etc. Nu ne îndoim de dreptatea englezului. Dar puterea legen­delor e atât de mare şi obiş­nuinţa omenească atât de îndă­rătnică, încât mai trebuesc mul­ te mii de volume şi multe se­cole, până ce omenirea să re­nunţe la marile erori... Sărbătorirea regalităţii lui Hristos Astăzi 31 Decembre, Papa de la Roma oficiază el însuşi sluj­ba de închinare la inima lui Isus şi de glorificare a Mântui­torului ca rege al omenirei. Regalitatea universală a lui Crist a fost proclamată printr’o enciclică papală, acum, cu pri­lejul Crăciunului. Şi serbătorirea se face excepţional anul acesta, la 31 Decembre. In viitor, noua serbătoare va fi înscrisă în ca­lendar la ultima duminică din luna Octombre. Abonați'Vă la Opinia

Next