Opinia, ianuarie 1926 (Anul 22, nr. 5578-5602)
1926-01-01 / nr. 5578
AHOL XXII No. 5578 România intra intr’un nou an al istonei sale, bogată de un trecut ce-i aparţine şi care merge crescând ca o minge de omăt rostogolită de mâni harnice, bogata de un trecut ce cântăreşte !!!!!x?e [a ce ,'nai fevreu şi care a£îtu,este un întreg şirag de învăţăminte linie de evoluţie a neamului întreg. In această privinţă, de altfel, viaţa popoarelor nu oferă nici o excepţie; fiecare naţie are năzuinţi proprii, consecinţi a trecutului propriu, fiecare naţie aren ideal care este un secret absolut pentru celelalte naţii, şi care o împinge înspre creaţuni ce alcătuesc ceia ce se numei civilizaţia sa: există, astfel, o civilizaţie franceză, o civilizaţie chineza, o civilizaţie anglo-saxonă, o civilizaţie arabă, şi, desigur, o civilizaţie românească Un popor nu poate să renunţe, prin urmare, la idealurile ce întrupează sufletul său, fără a nu înceta de a exista. Un popor care s’ar mulţumi să copieze instituţiile ţărilor pe care le alege drept model, ar fi un popor parazit ce primeşte şi nu dă, un prea modest popor şi, totodată, prea,temerar, prea modest bindca ar consimţi, prin aceasta, să dispreţuiască învăţămintele ce le poartă în sufletul său şi care sunt taina vieţei sale Proprii, fiindcă intr’un cuvânt - ar lepădă tot ce-i aparţine. Prea temerar, fiindcă are cana,flira lucrurilor îi ngadue ca, odată cu organizaţii străine, să dobândească ascunzişurile întregei lor firi. ‘eli?miarenândru de el nu Intreanâ în’fr-0tu§it de lumea dreagă in frica oarbă de a-i datora ceva sau în aceia de a-și deforma menirea, ci se supunea o conlucrare cu £ JgTM schimb.^6 ° ,n^-aPeurn ^N“sse,cadf dfci ca românii sa rupă legaturile prietenești cu restul Iurnei, dar nu se cade to'“J‘r at*f’ ca ei să continuără ca s?nînâCU atîeia5i stăruinobiceii?rileâ^âHa*-Umi să imite poiceiunle şi datmeie altora fiprtaVSiidf T ei prin a pierde dreptul de a fi oameni, pentru a lua înfăţişarea unui conglomerat simiesc Vrând nevrând, noi trăim dupa legile, moravurile şi datinele Poprii, care o schimbă fiind întărite sau slăbite, în egătură cu evenimentele pe care le aflăm şi care condiţionează acţiunile noastre. Faptele părinţilor noştri sunt obiceiurile noastre, şi faptele noastre sunt menite să devie obiceiurile fiilor noştri, fiindcă trecutul care ne impune datina a fost cândva un prezent* precum prezentul noshu este menit să rămâe un trecut al altora. ,Fragilele noasdeci* au soarta mă- ii de a modela generația care ,,r,T,cai?â : laptele noastre uute vor lăsa moravuri rele cele bune vor aduce moravuri ; v P-:fea acest consideea măsurei ‘‘ ' bistre Şi nu ne putem împiedeca în consecinţă să nu denunţăm cu menţiune specială groaznicele moravuri politice pe care partidele noastre le introduc încetul cu încetul, ca o tristă moştenire. N’ar fi decât să cităm procedeul zis al „furtului urnilor“ care va deveni nu ne putem Îndoi o regulă ; de asemeni, trebue să anunţăm manevra retragerei opoziţiei din parlament care se repetă cu o prea mare monotonie. Consecinţa ambelor procedeuri nu poate fi decât una : distrugerea vieţei parlamentare, in eliija ni cmt midiin pier», pentru ca un altul să ia naştere când trecutul se îmbină cu viitorul, când ultima foce a calendarului se desface pentrua lasa ochilor noştri priveliştea unui patrat de carton sclipitor de gol în albeaţa-i imaculată, dar îngrozitor de misterios ca o cortină careascunde pregătirile piesei ce începe, reflexiile se îngrămădesc în mintea noastră. Cum am dori ca ele să ne ies, într’o deplină seninătate ! NECULAI DALU TRECUT SI VIHTOR DE ANUL NOU 6 PAGINI 2 LEI VENERI 1 IANUARIE 1926 ANUNCIURI ■e primesc la toate Agenţiile de Publicitate! la Administraţia ziarului taft Str Oh, If&Iseeou 17 ZIAR POLITIC COTIDIAN In pag. V-a Oașul principelui Carol Rolul consiliului de Coroană Actualităţi politice Liberalii şi Prinţul Carol Am arătat ieri că miniştrii liberali fac anumite intrigi, în scopuri politice, în jurul persoanei Prinţului Carol. In legătură cu aceasta, este locul să înregistrăm şi faptul că aceleaşi intrigi, sub forma unei povestiri de întâmplări... intime, au fost strecurate la Jokey- Clubul din Iaşi, de către o înaltă personalitate liberală. Avansările In Magistratură Noile avansări in magistratură,—ca şi celelalte făcute până acum de d. Mârzescu—au produs nemulţumiri printre magistraţii din toată ţara, de n’au lipsit cazurile de tism Ziarele din Capitală că, pe această chestie, dezvolta mai multe interpelări în parlament. Afacerea cu avioanele In afacerea tenebroasă a comenzii de aeroplane, se fac cercetări care privesc şi pe d. general Henţescu. Cu instruirea afacerei a fost însărcinat de general Economii, numit comisar regal special. D oarece favorianunță se vor In noaptea dintre anul care se închee şi acela care vine, obicinuinţa a fixat o veselă sărbâtoare. Prieteni se adună In jurul meselor bogate şi, în sunet de pahare, Întâmpină prima clipă a anului celui nou cu nădejdi de mulţămire cel puţin, dacă nu de complectă fericire. Nimeni nu e trist, nimeni nu plinge. Şi totuşi, sinceritatea ar impune mai degrabă inlăcrimări dureroase, decât hohote inconştiente de râs. Pentru că îmbătrânirea nu poate fi prilej de veselie. De la vechii căutători ai elixirului vieţii, până la Voronoj şi Steinach, sârgul întregei omeniri a fost închinat întineririi ; ştiinţele au căutat metodele cele mai bune pentru uşurarea traiului şi deci pentru alungarea nenumăratelor cauze care uzează trupul şi arterele s’au străduit să contribue într’o largă măsură la înfrumuseţarea vieţii. Nu vrem să îmbătrânim. De aceea sărbătoarea „anului nou“ este mai plină de minciună decât toate sărbătorile ; este antinaturală, pentru că nimeni nu poate privi cu bucurie cutele nouă cari îi apar pe frunte şi nimeni nu poate fi vesel când simte privirile întunecându-i-se, şi gura prinsă în cercurile de fier ale zbârciturilor. «Les baisers rnorts des défuntes années «Oct mis leur sceau sur ton visage, Et, sous le vent morn* et rngueux de l äge, «Bi«n des roses parai tes troits se sont fanées»... Verhaeren a închis în poezia din care cităm aceste versuri, toată părerea de rău pentru tinereţea pierdută a femeei iubite ; şi oricât, după ce plânge pe ruinele îmbătrânitului trup al iubitei, spune : «Kt, néanmoins, mon eoeur ferme et fervent «te dit; «Que m’importe Ies ans, jour ä jour alourdis, «Puisque je sais que rien au monde „Ne troablera notre étre exalté «E-t que notre íme est trop profonde «Pour que l’amour dépende encor de la beauté». simţim, negrăit de dureros, regretul pentru vremea când totuşi frumuseţea iubitei adăuga imens iubirii... Şi frumuseţea nu poate fi în funcţiune decât de tinereţe; noi nu concepem serbătoare decât pentru lucrurile frumoase, şi numai pentru acestea Înţelegem orice nebunie, orice exaltare. Ospăţul anului nou noi nu putem să-l pricepem. Oricât ar fi oamenii încă haini, noi nu înţelegem hohote de râs pe mormântul propriilor noastre iluzii pierdute cu fiecare an, pe mormântul forţelor noastre debilizate cu trecerea vremii. Noi simţim In clipa aceasta tristeţea infinită a îmbătrânirii, ASPECTE regretul imem, pentru primăvara care a tre4f.it şi pentru rozele cari s’au vf -tfjit odată cu elanurile noast'^_lin luna Mai, şi auzim—în h.c.d şansonetelor străine de sufletul nostru— glasuri perdute cari cântă, pe unde am trecut la braţ fiecare cu Ketty a visurilor noastre: «O, jeputu, je ura, jeruml «O! quse mu ratio remin !"... Reveillon ? Ce se deşteaptă în noaptea aceasta, altceva, decât părerile fie rău ? Îndoliaţi, să ne adunăm prieteni la priveghiu şi trişti, aşa cum se cuvine, să plângem discret pentru noi înşine, jVi agând încă un an care s’a desprins din eternitatea spre ale cărei genuri ne apropiem, in prăbuşirea îmbătrânirii noastre. G. SPINA !Ţine iarna, păsărică! Vine iarna păsărică, Strângeaţi puişorii!.. Tot nlai rece bate vântul Tot mai jos cad norii. Şi-a ingenunchiat în ţârnă Floarea, blondul Soare— Putrezesc în ploi bolnave Mirişti şi ogoare. Nici căldură, nici mănecare N’ai ,ţi-i albul rece— Vin’ cu to■ cu tot la mine Fugui pâ. : m&ce / _ * lat când mugurii, sbucni-vor Crengilor povară, Sufletul să-mi iei subt aripi Să sburăm afară. Tot mai rece bate vântul Tot mai jos cade norii, Iarnă... Iarnă... Păsărică, Strănge-ţi puişorii Sandu Teleajen Păpuşe pentru oameni mari O modă ciudată după război! Prin saloanele şi iatacurile aristocrate au apărut păpuşe, ca obiecte decorative. Păpuşe, pe etajere, pe canapele, pe masă, subit In anul acesta, păpuşele decorative au crescut în dimensiuni, până la mărimea naturală a omului. Păpuşi mari, pieptănate, fardate, îndantelate, decoltate, ca nişte dame veritabile. Moda s’a pornit din Germania şi Austria, a trecut în Franţa, Anglia şi în alte ţări civilizate. Fetiţele n’au voe să atingă aceste păpuşe prea scumpe,... şi menit Sărbători feric Creştini de toate categoriile, învăţaţi şi neînvăţaţi, bogaţi şi săraci, obişnuesc de două ori pe an să se felicite reciproc: de Crăciun şi Anul nou şi, de Paşti. Felicitările sunt atât verbale cât şi scrise cele mai multe rezumându se în cuvintele „sărbători fericite“. Bilete de vizită, cărţi poştale, ilustrate şi telegrame stau teancuri la oficiile poştale , iar factorii cu genţile supra Încărcate bat bucuroşi la uşile creştinilor, repetând finalul : şi... la mulţi ani, cucoane, sfintele sărbători!“ Şi ce nu-şi doresc unii altora ? „Mulţi ani", „petrecere frumoasă“,„sănătate", „bucurie“, „fericire“, „voie bună", „noroc", „bielşug", „câştig", intr’un cuvânt: „realizarea tuturor dorinţelor“ — inclusiv deci şi cele vinovate ca şi ceie ear® HODOROABĂ se realizează In dauna aproapelui... Sărbătorile sunt aşa cum sunt —se prăznueşte amintirea celor mai însemnate evenimente din viaţa divinului Mântuitor. Dar „fericirea" atunci, a cui este ? Desigur, nu a sărbătorilor, deşi se zice obişnuit şi scurt: „sărbători fericite*, ci a creştinilor. Cât trăeşte, fiecare om urmăreşte un vis: să agonisească ceva stare şi să trăiască de se poate cât mai uşor, cât mai bine... Dar între vis şi realitate mai este şi ceva distanţă. Viaţa e aspră — mai cu seama astăzi — şi nu o trăeşte omul după voie... in loc da flori în cale, omul dâ adesea de spini; in loc de dă de sărăcie; în loc să dea de sănătate, se întâlneşte cu bolile; caută norocul şi dă pe nenoroc; caută fericirea şi dă de nefericire; caută viaţă indelungată şi dă de puţini ani... Căci, în adevăr, cât de numeroşi sunt anii noştri ? Psalmistul David zice: 70 de ani iar de vor fi în puteri, 80 de ani şi ce este mai multă a lor decât osteneală şi durere ?“... Aşa este. Cu toţii vrem „ani mulţi“ şi încă ,fericiţi”... Dar, cei mai mulţi, în ce văd fericirea ? în bucurie şi în avuţie... „Sărbători fericite, da, dar oare, numai cu curcani fripţi şi cu damigene de vin—ajunge ? ? Sa te gândeşti numai la trup, la podoaba lui şi la distracţii felurite, cu motive de râs şi de stârnit poftelele destul ? Cum se petrec sărbătorile ? Numai stând la masă, făcând vizite şi consumând mâncări grase şi băuturi tari ? La acest soi de petrecere să se refere oare toate felicitările care se schimbă între rude, prieteni şi cunoscuţi, de aceste sfinte zile ?? Atâţia creştini au uitat datinele strămoşeşti! De sărbători nu calcă pragul bisericii nici ei, iar copiii lor râd şi se joacă sub ramurile moarte ale pomului de Crăciun încărcat de jucării, fără să fi dat ochii cu iconostasul bisericii şi fără să fi auzit frumoasele cântări ale Naşterii Domnului... Intre jucării şi torturi, o plimbare cu scapetul, la cinematograf, la teatru într’o lojă, iată atmosfera de sărbători în care petrec atâţia copii ... Sărbători fericite. Da. Dar pentru câţi oare ? Pentru bogătaşi, pentru îmbogăţiţii de război şi învărtiţii zilei. încolo, lumea nevoiaşă e bucuroasă să aibă pe masă chiar pânea cea neagră, dar scumpă. Sărbători (Citiţi continuarea foilormului In pagini IV-n) " M—MIKlfl dBte igHH 1,11 wwj** SCRISORI DIN ITALIA şi Orient Sărbătorile. Poporul.— Copii şi jucăriile 1 Pavia 25 Decembre 1925 Iată sărbătorile Crăciunului şi totuşi, afară de vitrinele tixite de jucării, nimeni şi nimic nu manifestă acea specifică pregătire şi enervare ce caracterizează In Orient apropierea sărbătorilor. Câtă deosebire între occident şi orientul apropiat! In timp ce la noi se pierde vremea şi sănătatea în crâşmă sau în cafenea, în salon sau la club, aici se munceşte greu şi neîntrerupt. Nenumăraţii sfinţi şi sfinţişori ai ţăranilor şi mahalagiilor noştri, zilele de trândăvie ale cumetrelor sunt cu totul necunoscute muncitorilor din apus. Calendarele occidentului n’au zile însemnate cu roşiu. Am văzut femei lucrând de bună voie în zilele de Crăciun, oameni ce nu şi-au părăsit activitatea cotidiană nici în ziua de anul nou, de Paşti nici nu mai vorbim. Namai Duminica, muncitorul de aici se odihneşte. Totuşi nu se poate spune că poporul nu crede, dar e un fel de credinţă deosebită de a noastră. Explicaţia acestei deosebiri atât de izbitoare e foarte simplă, împreună cu multiplele sale agremente, valul de civilizaţie a creat o nouă serie de necesităţi, un nou şir de nemulţumiri, a trezit o nouă conştiinţă muncitorilor din apus. Şi muncitorul pământului ~cs. .., mânuitorul oiscanului şi-au dat seama de mizeria ce-i înconjoară, şi-au vrut deodată cu toţii să se ridice deasupra bârlogului în care s-au născut. Rezistenţa a fost mare şi lupta pentru o viaţă mai bună a devenit mai îndârjită. Muncitorii au întreit sforţarea, au renunţat la zilele de de odihnă şi de sărbătoare, şi muncesc neîntrerupt ca să poată satisface, măcar în parte, nevoile lor. Muncitorul din apus, are abia timpul ca sa-şi dea seamă că a sosit Crăciunul. * Pieţele, prăvăliile şi vitrinele sunt tixite de jucării, dar consumatorii nu se prea văd. Nici copiii nu se opresc la toate vitrinile ca să admire, jucăriile expuse nu se plac.— Se plâng fabricanţii şi negustorii de jucării că, de câţiva ani vânzarea jucăriilor merge descrescând. Jucăriile bune sunt scumpeşi farmecul lor poate fi cunoscut numai de copii celor prea bogaţi , dar aceştia sunt puţini. Şi-apoi, şi-au schimbat şi copiii gusturile. Nevroza postbellică, a avut răsunet şi în sufletele virgine ale tinerelor vlăstare. A trecut timpul, când un cal de carton, o sabie de tinichea şi o puşcă de lemn formau cadrul ideal de Crăciun. Azi sunt lucruri dispreţuite şi uitate. Copilul vrea şi el să fie la modă; plăcerea şi idealul lui sunt un echipament de boxeur sau foot-ballist. Copii de azi vor maşini în miniatură, da maşini să fie. Deliciul^pptluhp p să aibă o instalaţie de raaA^pMyliuamp sau motor în miniatură, dar sa* funcţioneze. Copii se joacă azi cu electricitatea. Mâine se vor juca poate cu ecuaţile algebrice —cum a profetizat-o un savant, M. M. Dicţionarul greşelilor Un publicist englez, C. E Clark, a dat la iveală o carte intitulată „Greşelile Noastre“. Intr’uit, formidabil volum de loco pagini, autorul consemnează toate erorile pe care oamenii le comit în scrisul şi vorbirea zilnică,—erori numeroase în domeniul ştiinţei, istoriei, geografiei, literaturei. De pildă, d. Clark atrage atenţia că Wilhelm Tell n’a existat niciodată, că califul Omar n’a ars biblioteca din Alexandria, că Cleopatra nu era egipteană, că maimuţele n’au purici, că păsărelele nu mor niciodată de frig etc. etc. Nu ne îndoim de dreptatea englezului. Dar puterea legendelor e atât de mare şi obişnuinţa omenească atât de îndărătnică, încât mai trebuesc mul te mii de volume şi multe secole, până ce omenirea să renunţe la marile erori... Sărbătorirea regalităţii lui Hristos Astăzi 31 Decembre, Papa de la Roma oficiază el însuşi slujba de închinare la inima lui Isus şi de glorificare a Mântuitorului ca rege al omenirei. Regalitatea universală a lui Crist a fost proclamată printr’o enciclică papală, acum, cu prilejul Crăciunului. Şi serbătorirea se face excepţional anul acesta, la 31 Decembre. In viitor, noua serbătoare va fi înscrisă în calendar la ultima duminică din luna Octombre. Abonați'Vă la Opinia