Opinia, aprilie 1926 (Anul 22, nr. 5653-5676)
1926-04-01 / nr. 5653
5LXXII No. 565' -a® ' ^ ! Nj? ABONAM? La constituirea noului guvern, M. S. Regele a spus: „Vă recomand tuturor să guvernaţi cu bunătate, cu blândeţă şi să fiţi cu milă pentru cei obijduiţi“. ASPECTE Noi şi o Întâmplare estoniană... Chemarea la guvern a averescanilor este privită, cu ironie de majoritatea oamenilor deprinşi să nu se emoţioneze prea mult şi să nu fee in tragic întâmplările vieţii noastre politice. lLntim că, la urma urmei, de ce să considerăm rezolvarea crizei guvernamentale ca o viziune apocaliptică ? Pentru că faţă de numărul imens al locuitorilor ţării, partidul averescan este o infimă minoritate şi că — din totdeauna — domnia minorităţei asupra majorităţii se exercită în mod dictatorial ? Nu trebue să exagerăm. Provizoratul averescan va trece cum a mai trecut, şi steaua mereu lustruită a Boulangerului nostru naţional va apune în curând. Să nu fim trişti, să nu ne încruntăm, ci să asistăm şi la acest divertisment ca spectatori ai unei comedii carageliane. Această pasivă atitudine este cea mai politică. Dar se va obiecta — de ce să încurajăm apariţia în viaţa publică a unei nouă" serii de politician!", cari vin cu apetituri proaspete şi încurcă activitatea spre progres a ţării ? Oare nu e liber fiecare cetăţean să-şi încerce puterea în arena politicei ? Şi nu e chiar necesar, măcar pentru distracţie, să se facă un inventar al valorilor şi al nulităţilor cu pretenţii ? Nu putem opri pe nimeni să se compromiă. Dar se va obiecta: avem dreptul să oprim pe cei cari ameninţă cu primejdia. Avem dreptul, dar nu. REZOLVIREA CRIZEI POLITICE Credem că soluţia guvernului Averescu nu e bună, dar era singura posibilă in contingenţele vieţii noastre politice de astăzi, dacă Coroana nu voia să iasă din cadrele vieţii politice prin partide şi prin parlament. Străinătatea ne cunoaşte mai bine decât ne cunoaştem noi, căci ce ştie satul nu ştie bărbatul. „L’Information“, cel mai însemnat cotidian economic din Franţa, în numărul său din 27 Martie are un fond asupra schimbărei politice de la noi. Vorbind despre opoziţia care are să fie succesiunea d-lui Ionel Brătianu, o caracterizează astfel: „Dar dânsul (Brătianu) nu se „loveşte decât de un praf (poussiere) de opozanţi, ale căror „etichete politice ascund adesa „pofte personale“. In adevăr opoziţia s’a prezentat în faţa Coroanei într’o situaţiune foarte tristă. * Conducătorii partidului naţional, energumeni inconştienţi, cu pretenţii în absolută disproporţie cu puterea lor reală şi cu valoarea lor personală. Partidul naţional crescut dar rămas, cu toată fuziunea, in stare de conglomerat, era atins de boli grave. Şeful cel mai cunoscut, d. N. Iorga, târât de dragostea sa pentru apariţiunile pe scenele europene, a şezut la o depărtare de peste 3000 km. de capitală, tocmai când se plămădea un nou guvern cu un nou partid. S’a întors în ceasul al IIea In ţară, supărat şi revoltat că nu găseşte partidul său preparat pentru o dictatură â la Mussolini cu regimul fascist. Marele „machet“ d. Argetoianu a crezut că găseşte un leac potrivit boalei partidului, să satisfacă două ambiţii, pe una cu şefia partidului, pe cealaltă cu şefia guvernului, fără a se întreba dacă o asemenea bizarărie ar putea satisface mentalitatea Şefului statului. Ce a trebuit să creadă Regele despre soliditatea partidului naţional, când d. Iorga i-a declarat că D-sa poate să fie şeful acestui partid, dar n’ar putea guverna cu dânsul, pe când d. Maniu n’ar putea fi şef, dar ar putea guverna cu partidul care nu primeşte şefia ! ? Ce a trebuit să se petreacă în sufletul Regelui când d. Iorga i-a spus că partidul naţional este un partid anormal şi numai acordarea puterei ar putea să-l transforme în partid normal ! ? Când mai asculta Regele expozeele d-lui Maniu, vedea că partidul naţional n’are conducători cu pricepere politică şi cu autoritate. Naivitatea d-lor Argetoianu şi Maniu, să însărcineze cu tratativele la Palat, pentru formarea unui guvern, pe acel care fusese expropriat de dreptul la şefia guvernului, a fost o aberaţie psichologică. Scurt. Era o imposibilitate morală ca Regele să creadă în seriozitatea unui guvern ieşit dintr’un partid greu bolnav. * Al doilea partid, partidul ţărănesc, nu era mult mai sănătos la conducere. Cel puţin 3 conducători : d-nii Mihalache, Dr. Lupu, C. Stere. Acest din urmă, cea mai mare competenţă politică a partidului său, nu numai pentru inteligenţa lui şi pentru cultura lui, dar şi pentru experienţa care a făcut o colaborând cu d. I. Brătianu în periodul 1903 — 1915 (după cum C. A. Rosatti colaborase cu Brătianul tatăl), era boicotat de un mare număr de fruntaşi ai partidului. Doi ani de mari lupte politice duse împreună, nu apropiase, din contra depărtase pe cele două partide cu trecere în ţară şi cu mare situaţiune în parlament. Cum să le încredinţeze Regele guvernul, fie uneia din aceste partide, fie amândurora, la un loc, când avea o a 3-a soluţie: acea a guvernului unui fost şef de guvern, pentru care dădea gri marele partid liberal, care s’a retras de la putere mai puternic şi mai unit de cum venise ? Să se coacă la minte toţi cei ce să joacă de-a stelele vieţii noatre politice ; să-şi găsască directive conforme cu necesităţile reale ale ţărei ; să persiste intrânsele ; să se adreseze cu dânsele la mase, şi vor deveni din opoziţie guvern. Altfel vor rămâne praful de opozanţi, cum îi caracterizează „L’Information“. încă o dată : Trăiască Regele . TRĂIASCĂ REGELE ! n -| putem opri. Şi în legătură cu aceasta, să facem populară o măsură foarte simpatică luată de guvernul tinerei republici a Estoniei. Republica galeşilor de Riga are un milion şi o sută de mii de locuitori cari neg o sută de reprezentanţi în parlament; acum campania electorală este deslănţuită pe meleagurileestoniene cu o furie ne maipomenită. Ia această ţărişoară cu o situaţie economică din cele mai înfloritoare, sânt una sută şi patrusprezece partide politice cari îşi dispută cu îndârjire dreptul de a conduce, pentru cele o sută de locuri în parlament, candidează două mii două sute cincizeci şi şase de politiciani. Tulburarea produsă de campania electorală primejdueşte economia naţională. Ce e de făcut, s’a întrebat oamenii cu răspundere reală ai Estonie! ? Şi au găsit o soluţie : fiecare partid va depune o cauţiune de treizeci de lire sterline care va fi reţinută de stat dacă partidul nu obţine în alegeri cel puţin două mandate pentru parlament. Or, treizeci de lire sterline sântun capital destul de apreciabil pentru partidişparete belicoase ale Estoniei , şi altfel retragerile din lupta electorală au început să apară, p revedfcitase astfel că mulţi din cei doar mii două sute cincizeci şi şase de candidaţi erau sau pescuitori şi apă tulbure sau încurcă-lu-me. Ce ar fi dacă am cere şi noi o cauţiune—natural materială— atâtor aspiranţi la ministere, subsecretariate de stat, deputăţie, prefectorat, primariat şi alte tocmaie? Desigur, ei desigur, flămânzii şi ahtiaţii cluburilor politice îşi vor căuta o meserie mult, mult mai onorabilă decât aceea de exploatator al credulităţii Blândului popor român. Nostima întâmplare estoniană e binevenită in vremea când un partidişor fără nici o garanţie — natural materială — îşi arogă dreptul de a guverna ţara după metode pe cari cândva le-a inaugurat unui Octavian Tăzlăoanu... G. SPINA -CITIŢI „OPINIA“ ZIAR FOOTIG COTIDIAN JOI 1 APRILIE 1926 INUNCIARI se primesc la toate agenţiile de Publicitate şi la Administraţia ziarului îşi—Str. Gh. Mârzescu 17 Iaşul şi noul guvern Iaşul ca şi întreaga Moldovă, trebue să se cernească. De unde avea în guvernul trecut 5 miniştri (d-nii Mărzescu, Al. Constantinescu, general Văitoianu, N. Săveanu, Chirculescu) şi pe prezidentul Camerei (d. M. Orleanu), în guvernul actual n’are decât un ministru, şi încă şi acela fără portofoliu şi persecutat de d. Goga care e şeful real al actualului guvern. Cine n’are portofoliu n’are decrete, n’are decizii ministeriale, n’are distribuţii de fonduri. Poate ce e dreptul, atrage atenţia colegilor asupra regiunei pe care o reprezintă. Slab de tot ! Avem o speranţă. D. Petrovici, prin autoritatea sa morală, nu va fi un ministru de duzină, şi departe de a se mulţumi să fie un figurant în guvern, va cere ca compensaţie fapte reale în ajutorul Moldovei, suggerate de D-sa din durerea pentru această regiune horopsită care va îmbrățișat cu simpatie și considerațiune. Actualităţi politice Bietul Maniu! D. Maniu a declarat că partidul său este absolut unitar şi că nia o defecţiune nu se va produce din partea d-lui Goldiş. După câteva ceasuri de la această declaraţie, d-nii Goldiş, Lapedu, Lupaş, au intrat în guvernul Averescu. Ba chiar şi d. Boul cu alţi ardeleni au trecut la averescani, grăbind dizolvarea partidului raţional. Teribilă perspicacitate are d. Maniu ! îmbrăţişarea d-lui Iorga In audienţa la Palat, d. Iorga a fost îmbrăţişat de Rege. Cu atâta s’a ales... Dar şefia? După groaznica decepţie a partidului naţional, se pune din nou chestia şefiei. In speranţa că va fi prim-ministru, d. Maniu a cedat şefia d-lui Iorga. Acuma ar vrea s’o capete îndărăt, iar d. Iorga nu-i dispus s’o abandoneze. Va fi o luptă distrugătoare ! Caracudi Cel mai „Caracudi“ ziar s’a dovedit a fi „Lupta“ takistă. De doi ani tot dădea termene scurte de cădere a d-lui Brătianu; şi d. Brătianu s’a retras când a avut poftă. De doi ani tot afirma precis că partidul naţional vine la putere, şi au venit averescanii. Al diacului Caracudi! Guvern Goga AdesăMbl antin şi şef al noului guvern averescan*este d. Octavian Goga. El a ținut legătura cu liberalii și a imprimat partidului politica cea mai practică. El stăpânește acuma situația. Trebue s’o recunoaștem. .. Agresiunea contra d-lui Mârzescu Condamnăm cu toată energia agresiunea sălbatică a cărei victimă a căzut d. Mîrzescu. Nu ne putem însă reţine de a menţiona că agresiunea şi agresorul sunt emanaţiuni ale unei vectori greşeli a d-lui Mîrzescu însuşi. Maiorul Ştefânescu-Drăgăneşti era în 1919 comisar regal la Iaşi şi servea ca instrument al opresiunei liberale. încă purtând haina militară, maiorul Ştefănescu-Drăgăneşti s’a dedat la manifestaţii politice în cadrul organizaţiei fasciste „Garda Conştiinţei Naţionale“ creiată şi condusă de d. Mârzescu prin d-nii C. Pancu şi Victor Iamandi „Garda“ aceasta a pregătit şcoala manifestaţiei de stradă şi a agresiunei fizice. Nu credem că d. Mîrzescu a voit să împingă lucrurile până la extrem. Dar a determinat uneleîmprejurări care i-au trecut lipeşte cap. ROLUL POLITIC AL D-RULUI TOMA IONESCU Toma lonescu a fost şi omuşit contra lui Titu Maiorescu politic. Era al treilea din fiii lui rectorul universităţei Ghiţă Ioan, dintre care al patrulea Victor lonescu, a avut un rol destul de zgomotos în politică. Fratele cel mai mare din serie, Costică Ioan, a jucat un rol mai şters în politică, decât cei trei fraţi următori şi a murit pe când steaua lui Take Ionescu abea apărea. Toma lonescu a ţinut un mare loc în organizaţiunea conservator-democrată, pe care însă cei neiniţiaţi nu l-au cunoscut pentru că pe aceştia îi orbea strălucirea lui Take. Toma lonescu era netăgăduit o mare inteligenţă şi specialitatea sa profesională nu-l împedecase de la cultura generală în care intrase şi liniile mari politice. Toma lonescu avea temperament. Combativitatea făcuse dintr’ânsul un bun technician. Graţie, natural valoarei sale de profesor, intr’o luptă celebră sub guvernul Carp, Toma lonescu a organizat aşa de bine lupta de la colegiul Universităţei din Bucureşti, încât aveni necazul său. Nicu Filipescu a făcut cu acea ocazie o epigramă în proză la adresa lui Toma lonescu, spunând că aceasta este singura operaţiune care a reuşit marelui chirurg. In discuţiunile mari din comitetul cel mic al partidului Toma Ionescu prezenta expuneri şi soluţiuni aşa de bune, ancorate in premise nerăsturnabile şi cu o logică atât de strânsă, incât punea pe gânduri pe şeful, cana avea altă soluţie cu alte argumente, iar după ce vorbea şeful, tovarăşii uneori ziceau că au dreptate amândoi, unul pentru că e şef, celălalt pentru motivarea puternică. In parlament, fie deputat, fie ca senator, apărea rar, dar discursurile lui Toma Ionescu aveau totdeauna un fond mare şi o strălucire de mare oratorie. Dacă n’ar fi ţinut socoteală că Take lonescu, se destinase de la adolescenţă pentru viaţa publică şi intrase in politică cu mult înaintea sa, Toma lonescu ar fi avut un mare rol politic. * * * O sinagogă dintr-un cartier retras şi sărac al New-Yorkului era ameninţată să fie vândută la licitaţie publică din cauza neplăţei unei hipoteci de 10 mii dolari. Cum nu era posibil ca enoriaşii să poată colecta această sumă şi termenul de vânzare se apropia, administratorul sinagogei a propus enoriaşilor ca "o comisiune de trei persoane să meargă la Rockefeller şi să-l roage să-i ajute. Altă soluţie nu găsea. Propunerea a stârnit un râs Crescut în asemenea atmosferă, maiorul Drăgăneşti a fost apoi răsplătit cu onoruri şi trimis în străinătate tot de d. Mîrzescu. Când s’a încurcat în afacerea paşapoartelor, d. Drăgăneşti înţelegea să beneficieze nesupărat de nimeni, de moda operaţiilor oligarho-liberale. Dar iţele politice i-au stricat socoteala. Şi d. Drăgăneşti s’a revoltat, recurgând la metoda violenţei învăţată în pepiniera nenorocită de la Iaşi, din 1919. Pepiniera aceasta a determinat multe sălbătăcii. Acuma s-a întâmplat încă una, şi chiar contra d-lui Mârzescu, a lovit acolo pe unde a greşit. Sperăm că în cele din urmă se vor lumina capetele serioase şi nu se vor mai repeta greşelile şi destrăbălarea. Renovatus general, dar administratorul nu s’a lăsat. — „Hai să mergem la Rockefeller, el e un mare filantrop; și băcanul grec din colț mi-a spus că filantrop se chiamă iubitor de oameni ; doar n’o să ne bată, — zise administratorul. — De bătut nu ne bate, dar ne dă jos de pe scări, îi răspunseră tovarăşii. Tustrei s’au prezentat totuşi la bătrânul Rockefeller, pe care l’au găsit jucând golf (la vrâsta de 86 ani !). Introduşi în cabinetul lui, Rockefeller i-a întrebat de scopul venirei. După ce au arătat somaţiunea băncei cu termenul de vânzare, bătrânul a tras sertarul de la biurou din care scoţând carnetul de cecuri, i-a întrebat de ce sumă au nevoe. — Numai de 10.000 dolari (2 şi jum. milioane lei)! — Poftiţi cec pe această sumă. — Noi, D-le Rockefeller, nu suntem ingraţi, ştim să răsplătim un gest atât de nobil al D-voastră ! — Şi cu ce mă puteţi răsplăti ?’ întrebă de curiozitate bătrânul. — Cu ce ? Cu lucru mare, mare de tot! — Anume ? — Vă facem gabă la sinagoga noastră! ! — Şi ce-i asta „gabă“ ? (Continuarea în pag. IV-a) SCRISORI DIN NEW-YORK Filantropia lui Rockefeller Cum a ajuns miliardarul american „gabă“ la o sinagogă Long-Beach (New-York) 5 Mart 1926 Continuarea In pag. IV- a SĂPTĂMÂNĂ PATIMILOR De Pr. N. HODOROABA Săptămâna patimilor, epilogul postului mare. Postul mare, prilej de curăţire trupească şi sufletească pentru înviere. Din ziua de Florii, seara, încep deniile. Ia seri liniştite, cu’n cer cenuşiu, in adierea răcoroasă a vântului de desmorţire primăvăratecă, unii cu o aprinsă sete de viaţă ce cuprinde ca prin farmece întreaga fire, în îngânarea zilei cu noaptea, clopotele a mii de oiseitate pe cuprinsuri îndepărtate vor suna deodată, în sproae lungi, ca nişte puternice trâmbiţe de mobilizare, vestea pătimirii Fiului lui Dumnezeu, despre care ne vorbeşte Cartea Sfântă. Ele vestesc trezirea conştiinţeicreştineşti şi trebuinţa unei reculegeri sufleteşti în această Săptămână sfântă de post, când ne amintim de patimile Domnului, al căruia Har a luminat noroadele şi al căruia cuvânt a străbătut veacurile de a ajuns pârcă la noi curat şi neschimbat. Şi ce frumoase amintiri trezesc in sufletele noastre, aceste seri de denii din Săptămâna Patimilor !.. Ele afecătuesc un strat de flori în grădina copilăriei noastre, când sentimentul religios creştea în sufletele noastre la lumina slabă a candelelor colorate, la auzul frumoaselor şi armonioaselor cântări cu*.. „Iată Mirele vine în miezul nopţii“ şi „Cămara ta, Mântuitorule“, în acest intunerec tainic prin care se încrucişau săgeţile de lumină de la mucurile de lumânări, noi băteam mătănii pe lespezile de piatră, lipiam fruntea de eie şi ne rugam pentru „minte, noroc, pace şi belşug“, aşa cum ne învăţase mama acasă—din curăţeniea şi frăgezimea sufletului nostru de copil... Dar, acele vremuri fericite pentru noi, au trecut şi, nu ne-a rămas decât doar amintirea lor scumpă pe care deniile de acum au darul să ne-o împros-Săptămâna Patimilor ne aminteşte prin slujbele ce se fac în biserică, şi bucăţile din Evanghelie ce se citesc te denii, chituirile suferite pentru neamul tomenesc de Aceia, pe care nimeni niciodată nu s-a putut „vădi de păcat“... De două mii de ani creştinătatea îşi aminteşte de suferinţele sale—în această săptămână, mai ales— fără însă ca să se fi putut pătrunde pe deplin de sublimitatea învăţăturilor sale pe care în practică atâţia de puţine puni Trădare pentru 30 de arginţi ! Judecată nedreaptă şi condamnare la moarte... Scuipări, palme, loviri, huidueli, adăpat cu fiere, cunună de spini, sceptru de trestie şi, peste toate, povara crucii pe drumul greu al Golgotei!... Spre locul osândirii îl conduceau acei, cari cu câteva zile înainte îl întâmpinară cu stâlpări în Ierusalim şi cari i-au aşternut vestmintele pe cale strigându-i „Osana!“... Pe locul Câpăţinei răstignit între doi tâlhari şi după moarte străpuns cu suliţa !... Nimeni şi niciodată n’a indurat un chin mai grozav decât al Mântuitorului. Spre Golgota suferinţii unde s’a ispăşit străvechiul păcat prin vărsarea pe cruce a sângelui nevinovat, să privim din nou cu toţiii astăzi în această Săptămână a patimilor. Atâţia din r igm