Opinia, iulie 1926 (Anul 22, nr. 5726-5751)

1926-07-01 / nr. 5726

ULTIMA ORA Oriverb­ul francez s’a preziditat I Parlamentului ! Programul de guvernămînt.— Amînarea­­ discuţiei Paris 30.— Eri dimineaţă s’a întrunit consiliul de miniştri în care s’a redactat definitiv pro­gramul guvernului. După amiază la ora 3 şi ju­mătate guvernul s’a prezentat Camerei, iar d. Briand a cetit noul program de guvernământ. Se face apel călduros la par­tidele politice ca, in vederea si­tuaţiei serioase să renunţe cu toţii la preocupările de partid. Pentru reuşita operei guvernu­lui, Franţa este datoare să acti­veze producţia. Guvernul nu este împotriva convenţiei cu Statele­ Unite, ci o va aduce în Parlament pentru ratificare. Declaraţia mai anunţă că se vor lua în curând măsuri pen­tru stabilizarea francului, se vor revizui unele impozite, se va evita pe cât posibil o nouă in­­flaţiune. In fine, guvernul va modifica legea electorală reintroducând scrutinul pe circumscripţii. * In general, declaraţia guver­nului, a produs impresie defa­vorabilă printre deputaţi. S’a făc­ut o lungă discuţie, iar la un moment dat d. Briand a cerut un răgaz de cinci zile în care timp de Cadlaux să-şi depue programul financiar. Ca­mera a opus oarecare rezisten­ţă. Dar graţie abilităţii d-nului Briand, cererea d-sale a fost în cele din urmă admisă, amânân­­du-se discuţiile până Marţea viitoare.* In Senat, declaraţia guvernu­lui a fost ascultată în deplină linişte. Cu mare majoritate, se­natorii au admis amânarea dis­cuției. TRATATIVELE 1TAL0-R0MANE CHESTIA BASARABIEI.­ SUPREMATIA ITALIEI IN BALCANI Londra 30.— „Daily He­rald“ află din Roma că negocierile italo-române pentru Incheerea unui tra­tat de amiciţie sunt foarte înaintate. Aproape nu mai este nevoe decât de sem­naturi. România a cerut garan­tarea frontierei Basarabiei. Italia se arată favorabi­lă acestei cereri, dar pre­tinzând în schimb anumite servicii şi concesii şi a­­lianţă care provoacă neli­nişte în cercurile guverna­mentale româneşti. Se crede însă că genera­lul Averescu va fi constrîns să admită pretenţiile Ita­liei, asigurăndu-i suprema­ția politică și economică în Balcani. Dictatura in Portugalia Arestarea unor înalte personalităţi Lisabona 30.— Generalul Da Costa a proclamat dictatura. In toaă Portugalia s’a aplicat sta­rea de asediu. S’au mai operat noi arestări senzaţionale între care pe gene­ralul Secerdose fost prim-mi­­nistru, profesorul Pereira, şeful democrat Domingo, fostul mi­nistru de finanţe Alvaro da Costa etc. Cu toţii au fost exilaţi in in­sulele Azore, unde vor fi ex­pediate şi familiile lor. Dictatorul Spaniol Primo de Rivera a transmis felicitări dic­tatorului portughez Gomez da Costa. Instalarea noului consiliu comunal din Roman Alegerea primarului Roman 29.— Astăzi a avut loc instalarea noului consiliu comunal în localul primăriei. Nuuii consilieri sunt: C. Jor­­nescu, dr. E. Callaiani, I. Cal­­vacorescu, Gh. Constandache, C. Roiu, Aurel Popovici, Al. Constantinescu, Av. A. Cramer, N. Botez, dr. M. Ghinsberg, Al. Buchur, Em. Buzoianu, E. Che­­lărescu, C. Şufaru, Izota Por­­firie.­­ Din aceștia au demisionat d-nii: C. Jornescu, I. Calvaco­­rescu, C. Roiu,acooptându-se în locul lor ca noui consilieri pe Gh. Dumitriu, S. I. Hirsch, P. Stefănescu. Se procedează la alegerea primarului prin vot secret. Este declarat ales cu unanimitate de voturi ca primar, d. Dr .E. Cal­faiani. Un consiliu permanent Sunt aleşi: A. Popovici, Al. Constantinescu, N. Botez. Su­pleanţi : Av. Cramer, Al B­achur. A urmat depunerea jurămân­tului în ordinea următoare: consilierii creştini, în faţa pă­rintelui Nistor, iar acei de rit mozaic, în faţa rabinului Isa­­chsohn. Iau cuvântul la urmă d-nii: Em. Buzoianu, Dr. Calfaian şi A. Popovici, care mulţumesc pentru alegerea făcută şi promit tot concursul lor la înfăptuirea operilor edilitare de care Ro­manul are atăta nevoie. ^FILLOR ­un jurul serbătorirei­­ unii colegi Cercul ziariştilor profesionişti din Iaşi, întrunindu-se aseară, a hotărât sărbătorirea colegului d. Max Caufman—Dan, care împlineşte 30 ani de activitate ziaristică. S-au mai discutat apoi şi alte chestiuni de ordin profesional, luându-se unele hotărâri. * Pentru sărbătorirea colegului lor, ziariştii hotărâseră o agapă colegială’în ziua de Vineri 2 Iulie. Primim însă astăzi de la d. Max Caufman— Dan, următoarea scri­soare. Iubiţi colegi Am fost viu surprins şi plă­cut impresionat de hotărârea ce aţi luat,—şi pentru întâia oară, în viaţa mea gazetărească, accept reclama în jurul numelui meu,—care venind de la bres­­laşi nu e „sufletul comerţului“. Dar părăsesc azi Iaşul, şi va rog ca aplicarea hotărârii noas­tre s’o amânaţi pentru o lună, când, sper, într’o stare sufle­­tească mai bună, să pot partî­cipa chiar cu poftă la agapa proectată. Cu dragoste colegială, Max Caufman—Dan * Luând act de această dorința serbarea de Vineri se contra­mandează pentru o dată ulte­rioară. ..v­ y.c‘JB57i -• • „OPINIA" face abona­mente lunare, cu preţul de lei 60 pentru localităţile balneare şi climaterice. Noui amănunte despre cutremurul din Mediterana Roma 30.—Puternica sgu­­duire de pământ care s’a resimţit în Egipt a durat timp de trei secunde în o­­raşul Alexandria. Mai multe clădiri mari au suferit avarii importante.* Constantinopol 30. — Pe litoral, la Ledokie, cutremurul a ţinut 45 de secunde. Cazarma jandarmilor, o moschee şi 15 clădiri au fost complect distruse. Che­ul, precum şi peste 100 de case, au fost deteriorate. Populaţia îngrozită a fugit pe câmp. *în Atena 30. — Pe insula Rodos, printre distrugerile provocate de cutremur, se anunţă şi prăbuşirea a 150 de case, cu 4 sau 5 etaje şi în Franţa Paris 30.— La Belfort s­te simţit ori un­­ cutremur de pă­mânt. Intensitatea fenomenului a fost în munţii Vasgi. Nu sunt pagube importante. Mari frământări în partidul naţional Unii fruntaşi vor să se retragă.— Nemulţumiri contra d-lui Argetoianu in partidul naţional continuă certurile de bisericuţe. Coheziu­­nea între diferitele grupări,—care niciodată n’a fost prea strînsă astăzi tinde să dispară cu totul. Curente subterane, în direcţii contrare, sapă organizaţiile din vechiul regat. Iată cîteva fapte. Un număr de membri ai par­tidului naţional s’au întrunit Luni seara acasă la d- Meitani, pen­tru a se consfătui asupra situa­ţiei din partid. A asistat şi d. C. Argetoianu. Cei mai mulţi, în frunte cu d-nii D. R. Ioaniţescu, Perieţea­­nu, fraţii Otescu etc., şi-au exprimat nemulţumirea în pri­vinţa celor ce se petrec in partid. Ei au declarat că faţă de situaţia actuală, nu văd altă soluţie decât ple­carea din partid. D. Argetoianu a fost pentru un termen de încercare de câ­teva luni. Clasificarea în chestia şefiei se impune, insă acum în preajma vacanţei, nu-i probabil că se va produce. Având în vedere caracterul d-lor Iorga şi Maniu, e greu de crezut că se va ajunge la un rezultat ,chiar la toamnă. Până atunci însă, membrii partidului naţio­nal au timp de a aviza și a căuta o orientare convenabilă.d . D. Argetoianu a luat parte și la o întrunire a prietinilor d­in G Iorga. Acolo a putut constata un puternic curent împotriva d-sale. D. Argetoianu a fost atacat foarte transparent, cerându-se aproape excluderea sa din partid. Moti­vul acestei ostilităţi este că d. Argetoianu ar fi trădat pe d. Iorga şi toată acţiunea să se reducă la o ţesătură de intrigi. Punând în legătură fap­tele acestea cu consfătui­rea de la d. Meitani, se poa­te vedea că o sciziune în partidul naţional e iminen­tă. D. Passici bolnav Belgrad 30.—Ziarul „Vremea“ află din Ca­sbad că fostul prim­­ministru și șeful partidului ra­dical d. N. Passici se află grav bolnav. Pacientul a căzut la pat cu 39° temperatur­ă, fiind chimist de vechea boală de rinichi. ­ Marţi 29 Iunie ora 9 seara s’a ţinut şedinţa obişnuită a sec­torului Mitropoliei al partidului ţărănesc. S’au primit noi înscrieri de membri. Şedinţele săptămânale au loc în fiecare Marţi ora 8 seara. "Destrăbălarea in Rusia Moscovă (Ceps).--41up£ ştirile aduse ata ilare, la o râzi« îadută In carierele de piatra de lângă Kero, s’at­ găsit acolo 166 co­pii, in vârsta între 11 şi 12 ani. Cei mai mulţi trăiau­ aci de câţiva ani. La examenul medical s’a constatat, că toţi copii erau atinşi de boli lumeşti. S’a mai constatat apoi, că 39 fete se îndeletniceau în port cu prostituţia. Printre stâncile mai îndepăr­tate s’au găsit 14 cadavre de copii. La cercetările făcute cei mai mulţi din copii au declarat că au ajuns aci fugind din cămi­nele şi coloniile de copii din di­ferite oraşe. .......io iiMiuturi. Iastscn ml­f sa iobsido SERATA CERCULUI DE ŞAH Salonul „Turn-Verein“ Sâmbătă 3 iulie — NEGUSTOREȘTI.­­ Am publicat ori numele persoanelor propuse a alcătui ev ntuala co­misie interimară a camerei de comerț. . . _______... Lista aceasta necunoscută pînă ori în public, a produs nemulţu­miri chiar în rîndurile negusto­rilor care duc lupta contra ac­tualei conduceri a Sfatului Ne­gustoresc. Ei s’au întrunit aseară şi au căzut da acord că nu vor să introducă politica la Sfat. In consecinţă, şi-au luat angajamen­tul să nu admită ca persoanele care eventual ar ajunge în fruntea Camerei de Comerț, să - ' ' cere... ULTIME ŞTIRI — La 6 iulie va reîncepe circulaţia trenurilor peste podul de la Milcov. Pe podul vechiu s’a su­prapus un pod de fer, sis­temul podurilor de fer mi­litare, care sprijinându-se mai mult pe părţile rămase nezdruncinate din podul vechiu, va suporta trece­­rea cu precauţiune a tre­nurilor nu prea grele. — In secţiile senatului se dă o mare luptă intre senatorii M. Negruzzi şi Streitman relativ la scaunul senatorului Hie Men­delsohn. Comisiunea votase invalidarea şi numise un raportor. D. Streit­man a obţinut de la raportor să aştepte cu raportul până ce d. Mendelsohn va aduce noi acte, ca să dovedească identitatea sa, cu Hie sin Mendel. — S’au făcut unele înovaţiuni în circulara expresului Iaşi-Bu­­cureşti, datorită schimbării de guvern. Expresul nu se mai o­­preşte în gara Roşieşti pentru d. Diamandi ministrul nostru de la Paris, apreciat ca colorat -liberal. Se opreşte însă in gara B­oteni, pentru d. Coroi, deca­­nul facultâţei noastre de drept.­­ Un consorţiu de băn­i a­udiate prin marile lor credite la Banca Naţională, a oferit pen­tru ziarele „Dimineaţă“, şi „A­­devărul“ cu institutul lor grafic, 70 milioane lei. Ziarele erau menite să ser­vească partidului liberal. D. Graur a răspuns că n’are ■azetele de vânzare. — A fost internat la spitalul sraelit Costache Plugaru din str. Arapu 139 care a fost crunt bătut de Vasile, Costache şi Florea Helban la o petrecere în cârciuma Trepcea din str. Socola. — Poliţia cercetează pe do­soarele Elena Cozma şi Stern, acuzate că furau mătăsuri şi jerseuri de la fabrica „Noutatea“ din localitate. x Vestitul excroe Nichifor des­pre ale cărui isprăvi m am scris la timp, a fost ieri înaintat Bri­găzi de urmăriri pentru complec­­tarea cercetărilor, iar astăzi va fi înaintat Parchetului. x In starea d-lui profesor dr. Tănăsescu a intervenit o îm­bunătăţire simţitoară Medicii consultanţii, îl socotesc ca în afară de ori­ce pericol. SERATA CERCULUI DE ŞAH Salonul „Turn-Verein“ Sâmbătă 3 Iulie ECOURI — D. Dr. Thierer a plecat în vilegiatură la băile Tekirghiol Constanţa. — Dr. A. Rosen întorcându­­se în localitate, şi-a reluat con­sultaţiile, în cabinetul d-sale d­e str. Lăpuşneanu No. 41, în fie­care zi, între orele 1—4 p. m. — Ministerul de industrie a aprobat D-lui George Schreiner a instala în strada Sf. Andrei o fabrică de tâmplărie. Maşinele sunt comandate din Germania şi în curând clădirea va fi ter­minată. După cât se afirmă ma­şinele vor fi cele mai perfecţio­nate pentru prelucrarea lemnului. — Dr. H. Apter, dentist, reîntorcându-se din străinătate, reîncepe consultaţiile lui 1 Iu­lie, in cabinetul d-sale din Str. Lăpuşneanu No. 32. — Doctorul Gh. Tudoranu, Docent Universitar, medicul şef al băilor Slănic (Moldova) reîn­torcându-se din străinătate, dă consultațiuni zilnice în stațiunea Slănic (localul Inhalației) pe tot timpul sezonului. Cabinetul Dentar S. SIROTA GROSU Strada Anastasie Panu No. 17 (Piaţa Halei). Execută lucrări în platină, aur şi cauciuc, dinţi albi fără placă, extracţiuni şi plombe fără durere Consult, de la 10 dim. până la 7 seara PREŢURI REDUSE Pentru săraci gratis zilnic Ministerul justiţiei Comisiunea de Naturalizări Conform art. 22 din legea pri­vitoare la dobândirea şi pierde­rea naţionalităţii române, se pu­blică următoarea cerere de na­turalizare, spre ştiinţa acelora cari ar voi să facă vreo întâm­pinare, potrivit dispoziţiunilor art. 23 din zisa lege. Domnule Ministru, Subsemnatul Ignatz Iritz supus sârb cu domiciliu în Iaşi strada Dancu No. 5 cu onoare vin înaintea Dv. a vă depune urmă­toarele acte şi anume: 1). Dec­­laraţiunea de renunţare la su­puşenia străină legalizată de grefa tribunalului laşi secţia iii sub No. 15523 | 1923, 2). Un certificat sub No. 6697 | 1923 e­­liberat de prefectura poliţiei laşi din care se arată că am o bună purtare, 3). Un certificat sub No. 19974 | 1923 eliberat de primă­ria comunei laşi, din care se a­­rată că deasemenea am o bună purtare în societate, rugându-vă să bine­voiţi ca pe baza actelor menţionate mai sus, a mi se admite şi mie încetăţenirea ca cetăţean al statului Român şi a mi se el­bera un certificat con­statator, că am depus actele a­­râtate mai sus pentru care a­­nexez şi timbrul legal. Primiţi vă rog respectul meu. (ss) Ignatz Iritz OBLOANE DE FIER de la fabrica M. P. Vrânceanu & Fi­ Brăila pentru toată Moldova, vinde „MERCUR" Agentură, Comision şi Consignaţiuni Iaşi, Str. Ştefan cel Mare 53 Telefon No. 74 tc DEPOZITELE DE CHERESTEA „MOLDOVA FORESTIERA“«■ *■ N- w v / Str. Uzinei No. II şi 11 bis (vis-a-vis de Uzina tramvaiului) şi Strada Palat No. 84 (lângă podul peste Bahlui) Sunt bine asortate cu tot felul de materiale de Cherestea şi construcţie şi vând mai eftin de­cât toate depozitele din județ. — Facem înlesniri de plată . Băile Borsec Staţiune balneară şi climatică de primul rang. Altitudine 900 metri. Regiune extra pitorească cu munţi acoperiţi de brazi seculari. Băi de acid carbonic şi nămol. Izvoare exce­lente de ape minerale curative, printre care renumi­tul „Borviz de Borsec“, Regina apelor minerale. Sezonul climatic începe la 15 Iunie. Băile funcţionează de la 1 Iulie. Lunile Iunie şi Septem­brie sezon secundar. Splendida fanfară şi orchestră cu Jass-Band din Timişoara. In gara Topliţa Română permanent automo­bile pentru transportarea publicului. * ... •manIuftT­­­hs'iBi« ni ifmnî i&tasi iÂOÎWtb ,113 Senatoriul Dr. Tzaiei IAȘI, STR. CAROL 20, Telefon Clinică Chirurgicală perfect instalată. Asepsia cea mai riguroasă. Adaptat la chirurgia de ur­gență, Mecanoterapie, Gynecologie, Ortopedie, E­­lectroterapie, Raze-Ultra­violete. Se primesc boli interne şi nervoase (excluse bolile contagioase şi nervoşii turbulenţi). Informaţiuni şi consultaţiuni între orele 2-4 p. m.

Next