Opinia, iunie 1927 (Anul 23, nr. 6005-6029)
1927-06-01 / nr. 6005
a* 4N«. ' - 0005 '". I ABo. i i Ui 1000 h .. 500 . . „ 6 iv. « 300 ... „3 luni bibliotecă . UNIVERSITĂŢII 3 IEI EXE»P L »nt ZIAR POLITIC COTIDIAN M ERCUR 1 1 IUNIE 1927 A U D N C I UR I se primesc la toate Agenţiile de Publicitar şi la Administraţia ziarului Iaşi—Str. Gh. Marzeecu VJ ANGLO-RUSA I laşul şi Generalul Berthelot laşul nu l-a uitat pe generalul Berthelot. Cetatea noastră iubeşte prea mult figurile măreţe pentru a nu le păstra amintirea neştirbită. Bătrânii, foarte demult, vorbeau cu plăcere, cu faţa înseninată, de boerii falnici ai lui Vasile Lupu Voevod ce treceau cândva prin inima târgului pe caii lor pitici şi plini de spume. Şi, mai încoace, alţi bătrâni, povesteau, cu acelaşi nesaţ, cum se aratau la chip făuritorii Renaşterei moldoveneşti, cu ce se numeau Gheorghe Asaki, Veniamin Costache, Vasile Alexandri. " I Astfel că noi înşine, bătrâni, I cu ochii înecaţi în vraja trecutului, vom evoca în faţa tineretului figurile locotenenţilor eroici ai lui Vodă Ferdinand în timpul marelui război european. Printre aceştia, la un loc de cinste, va apare generalul Ber- Ithelot. In fundul unui automobil înalt I (cum nu mai există), ce se deo- I sebea printr’un fanion cu trico- I torul francez (fanionul este păstrat la Muzeul Comunal), o siluetă puternică și pătrată, cioplită din greu ca o statue de Rodin. Când lucrurile mergeau prost, automobilul alerga nebun : barometru politic al unui târg supt de griji, lată tot ce Video, lumea, publicul de stradă. Căci trecătorul care vroia să ghicească din căutătura generalului, ceia ce comunicatul oficial îi ascundea, era decepţionat pe dată : nici într’un moment expresia feţei n’a încetat de a fi senină, şi ochii nu şi-au pierdut o singură clipă focul lor blând şi liniştit. Era discreţie în această privire, o decentă reţinere în faţa unei mulţimi ce nu trebuia să şi piardă curajul, sau, mai degrabă, manifestarea unei încrederi vecinie întregi în steaua aliaţilor şi a neamului nostru ?, An al tifosului exantematec, al Mărăştilor, al Mărăşeştilor, al defecţiunei moscovite, în fine al delnădejdii unei ţarine aproape robite , toate aceste momente de înălţare şi de amărăciune generalul francez le-a cunoscut cu noi împreună. Şi, intr’o bună zi, valurile germanice, în spatele nostru, au rupt zăgazurile putrede şi au pătruns în Ucraina , în aşa zi, generalul a trebuit să plece, şi sufletul târgului i-a slujit de alai la Socola Roşie unde trenul aştepta gata împanat de mitraliere. Iată amintirile noastre din acele vremuri. Vremuri curmate de o grabnică plecare într’o zi de renunţare amară. Dar povestirea noastră nu se va isprăvi aici. Căci vom mai putea spune că, pe urmă, au revenit timpuri în care nu mai erau piedici ca să primim pe un oaspete scump. Şi că „automobiliilbarometru“, colindând, de astă dată, incet şi netulburat uliţele noastre, ne-a fost stat mărturie că de acum eram liberi pe deplin şi stăpâni pe destinele noastre. NECULAI DALU Mândrul Albion a anunţat vorbl et orbi“ ruperea relaţiunelor cu Republica Sovietelor. Acest fapt va avea,—avem convingerea,— repercuţiuni asupra noastră şi e bine să-l urmărim cu toată atenţia. Anglia a fost printre primele ţări cari a legat relaţiuni politice şi financiare cu republica roşie, în jurul căreia Franţa a încercat, cam pe atunci, formarea unui cordon militar. Greutăţile pe care le avem şi astăzi cu vecinii noştri de la răsărit, duşmanii noştri de apururi, le datorim faptului că am văzut cu ochi buni acest cordon şi că am ajutat pe contra-revoluţionari. Dacă şi pentru Anglia burgheză şi capitalistă, pericolul roşiu era tot aşa de grav ca şi pentru Franţa, la practicii englezi a jucat mai mare rol speranţa în noui legături de afaceri cu o ţară eşită complect distrusă din măcelul cel mare urmat de o revoluţie care a fost şi mai sângeroasă decât chiar războiul şi căreia îi trebuia din toate fabricatele engleze, „business is business“ sau cum zice francezul în traducere „Ies affaires sont Ies affaires“. Dar dacă afacerile au mers— poate nu cât sperau englezii—atât timp cât Sovietele au avut aur (şi era şi dintr'al nostru) şi cereale de exportat, regiunile au fost de multe ori încordate din motive politice. Dacă la un moment dat armatele roşii au ajuns pentru motive (dar poate nu e încă -bine-să vorbim de acestea),... până aproape sub zidurile Varşoviei, refluxul le-a întors iarăşi în graniţele lor, şi atunci propagandiştii roşii (căci Rusia sovietică trebuie să-şi înfierbinte cadrele prin propagandă) s-au revărsat spre Orient spre ţări unde englezii aveau, şi interese economice şi politice, fără a mai vorbi de propagande nu chiar frontierile Marei Britanii. De aci ciocnirea. Lucrurile au mers, mai mult şchiopătând, note din partea Angliei, la care comisarul la externe al republicei sovietelor răspundea obraznic, şi mândrul ministru de externe al mândului albion înghiţea cu calmul specific englezesc, obrăznicia celor de la Moscova , „afacerile sunt afaceri“. Dar poate momentul nu era încă venit pentru ripostă... Căci în momentul când notele sburau de la Moscova la Londra şi înapoi, albionul îşi pregătea aliaţi, atât în Europa cât şi în Asia. Pupături cu Mussolini, ale cărui principii politice sunt diametral opuse celor engezeşti, dar de concursul căruia Anglia are nevoie,s pupături de cari indirect am profitat şi noi. Ele ne-au adus ratificarea Basarabiei, pe care cardul entuziasm al premierului nostru pentru „gibvinezza“ lui Mussolini nu o putuse obţine. In Asia englezii au ‘ " ..............ii-Ch -câştigat pe Chang-Kai-Chek, care, pentru cine ştie câţi talanţi, şi-a abandonat tovarăşii de luptă.Dacă astăzi relaţiunele au fost rupte, este o dovadă că englezii nu mai au ce câştiga de pe urma legăturilor economice cu ruşii. Dar mai este o dovadă, —pentru cei ce au văzut cu câtă tenacitate luptă Anglia contra celor ce-i stau in cale, mergând până a pune char ea mâna pentru a scoate castanele de foc, când nu mai au altă soluţie,— este o dovadă zic, că alianţele contra celor de la Moscova sunt gata, şi desigur cu totul altfel organizate de cum o făcuse alt ■ dată Franja. . Trebue să urmărim cu toat ■ atenţia desfăşurarea evenimentelor. Două lucruri ne interesează mai ales pe noi românii: dar va fi rolul nostru în această luptă şi mai ales dacă suntem mai pregătiţi astăzi de cum au fost in vara lui 1916. TEODOR BADAREU ICei doi ministri de externe CHAMBERLAIN C1CER1N Din toată lumea „Lăncile roşii" în China —In mijlocul tulburărilor produse în China centrală de atâtea armate, au început să se dezvolte vechile tovărăşii ale „lăncilor roşii“Se numesc astfel grupele de ţărani Înarmaţi cu suliţi, împodobite cu atâtea panglici roşii, câţi duşmani a omorât posesorul lor. Aceste specii de garde civile organizează protecţa satelor contra soldaţilor şi bandiţilor. Ele luptă cu îndârjire şi inspiră mare teamă militarilor Astăzi, ele încep a forma un grup care atinge 20.000 oameni în regiunea Honan. Lăncile roşii au numit un împărat local, care e însărcinat să cureţe ţara de soldaţi. Guvernul nordist a intrat in tratative cu acest împărat şi i-a cerut neutralitatea făgăduindu-i în schimb să aprovizioneze pe ţăranii înfometaţi.* Deputaţii fascişti îşi coad diurnele.—Pentru a coopera la mişcarea generală tinzând la revalorizarea Eretei, d.Turati, şeful majorităţii in camera italiană, a invitat pe toţi deputaţii să renuţe, începând de la 1 Iunie, la mărirea de 700 lire a diurnei acordată de curând. Averescanii noştri iubesc fascismul... dar Îşi sporesc diurnele. * Adoraţie macabră. — La Barentin (Franţa) un om de 55 ani la sipucis prin strangulare. Nevasta lui (cam de aceiaşi vrâstă) a rămas profund îndurerată şi n’a voit să se despartă pe cadavrul soţului. N’a spus nimărui nimic, şi a ţinut cadavrul în casă timp de 7 luni. Dispariţia inexplicabilă a omului doaîd de bănuit, autorităţile au făcut o descindere şi au făcut o descindere şi au descoperit faptele dia mai sus. * Expoziţia de câni de la Paris.—In grădina Tuileriilor din Paris afost inaugurată a cincizeci şi treia expoziţie a societăţei canine. Pe terasa de pa malul Seinei s’au aşezat bărăci, din care se aud lătrături furioase sau vesele şi câteodată, un concert de cornuri şi buciu- I me de vânătoare. Crescătorii francezi au adus I anul acesta câteva noutăţi. Pe I lângă clasicii câni de vânătoare sau de pază, braque, setteri, I basseţi, grifoni, barbeţi, etc., se I văd exemplare inedite: „câni de I porţelan“ mici, cu părul alb,i portocaliu; copoi persani, cu părul ras şi urechile cu ciucuri de pâr; copoi afgani, cu blana galbenă, dar cu coada şi nasul negre. Şi diferite alte specii interesante.% In liteua Oră. Liliacul s'a scuturat de mult, salcâmii au pastişat iarna câteva zile acoperind trotoarele cu fulgi parfumaţi şi, Intr’o grabă inexplicabilă, florile s’au pus să înflorească toate deodată: nu mai ai posibilitatea să le priveşti la rând, straturile se istovesc sub apăsarea corolelor cari îşi infing în trupul lor de pământ negru ivele ca nişte suliţi. Banal, se repetă aceleaşi fenomene de când lumea: un mugur, un boboc, o floare, o mână sacrilege care o smulge şi o oferă cu graţie iubitei şi iubita se pariează de fericire aspirând parfumul şi pătând petalele cu roşul Legrain al buzelor cari vor să devină senzuale, pentru o clipă macar. Vremea se „poetizează“ de la sine; o pândesc atâţia ochi lacrimogeni, o desmeardă atâtea glasuri suspintoare, o cuprind atâtea braţe, alunecând de pe trupuri de femei... Toată atmosfera respiră sentimentalism, pretutindeni zboară fluturii multicolori la nişte sărutări desprinse de pe buzele a căror formă au păstrat-o încă. Flori, culori, lirism, Întâlniri amoroase. E o fugă după sensaţii, un vălmăşag de patimi cari se ciocnesc, de trupuri cari se caută în noapte, de visuri cari se intretae In puterea nopţii. Tinereţea sburdă Ia răspântii, prin grădini, pe drumurile bătute de soareci; o trădare amoroasă nu ia ;.proporţii catastrofale ca în zilele posomorâte de toamnă, fiecăie e dispus să ertc pentrucă fiecatrei aşteaptă—poate— să fie ertat. E o întrecere, un concurs, o alergare după mirajii și după iluzii. Nimeni,nu se controlează, nimeni nu se poate analiza; și acceptă reciproc toată 'lumea, cu păcatele ei, cu dorurile ș, mai ales cu, dorințele ei. — Te iutsesc... — Și eu... Nimeni nui cere precizări, nimeni nu' întârzie' cu jurăminte pe ma.'ginea vreciniciei, pentrucă toţi îşi dauj seama că o minciună într'o noapte de Mai ni poate avea consecinţe. Clipa de acum trebue epuizată şi nimic mai mult.,w „was/ sagst du Herz „In (diesen Tagen, „Wo, selbst die Dornen i,Rr#sea tragen?“ Şi viiana nu spune nimic, se lasă caprintsă de lirism, tremură, bate raai accentuat și se desface —bătae cu ibătae —ca un trandafircare se desfaae, petală cu petaila. Emalţ, se repetă aceleași fenomenal dej când lumea. Oh, que Ta vie est quotrdienne! n SPIWA rASPECTE IN „MINUNATA LUNA MAI“ Cetitorule răbdător, fii pe pace, nu-ţi voi vorbi aci ştiinţificeşte, în chestia tuberculosei. Nici despre boala însăşi, (ducă-să pe pustii) şi nici despre combaterea ei, „Opinia“ având adesa grija aceasta pentru cetitorii ei. Ceea ce vreu eu să-ţi comunic,, este o veste bună, o bucurie, despre care s’a vorbit atât de puţin, peste care s’a trecut cu multă uşurinţă şi care totuşi trebuia sărbătorită şi salutată cu mare entusiasm şi cu multă recunoştinţă. Am în faţa mea „călăuza Ministerului Sănătăţii şi ocrotirilor sociale, pentru punerea in aplicare a legei pentru combaterea tuberculosei“.O lege ca toate legiie, votată şi publicată în Monitorul Oficial din 25 Martie 1926, o lege proaspătă, care ,,şi-a serbat, declarând tot neob- : Iservată, prima zi de naştere, a ceri drept, tfără fast deosebit. ! Prin această lege, se decre- : ‘tesază declarația obligatoare a i bolnavelor ^cui focar deschis, a- indică aicelor bolnavi, al căror , , contacti este vătămător pentru anturaj. Obligativitatea merge • chiar i până acolo căi,iîa|cazurile,cind i bolnavul nu ^putea fi bine' în- 1 grijit și mai ajles fbine izolat acasă „într’o t cameră separată i destinată exclusiv bolnavului. ’ Într’o locuinţă |aviind duşamele i de scânduri, | ferestre mobile, i mobiler simplui,, i redus ca nu- i măr şi uşor&de nesinfectat, el i trebueşte să fie internat chiar cu forţă. Şi nu numai atât, legea merge încă şi mai departe, impunând bolnavului, forţat internat, dacă dispune de mijloace, să-şi plătească prin fix către stat întreţinerea în sanatoriu; În schimb însă prevede pentru bolnavii săraci nu numai internarea şi îngrijirea gratuită, dar şi, ceea ce este şi drept şi uman, ajutor suficient pentru întreţinerea familiei din partea Statului, Comunei Judeţului sau armatei, când acest bolnav este un muncitor, care nu mai poate munci sau când munca lui poate deveni periculoasă pentru mediul înconjurător. Imaginaţi-vă numai cât de periculos este un asemenea individ Într’o Brutărie, cofetărie, restaurant, brănzărie sau jichîar la galanterie unde se pot găsi culturi microbiene chiar pe chipi'tri strălucitoare, na cari co. MONUMENTUL UNIRII (Opera princesii Olga Sturdza) Primerivslismul generalului Averescu La sfârşitul primei guvernări averescane, în iarna 1921—22, când Regele a cerut demisia cabinetului, d. general Averescu şi-a convocat majorităţile parlamentare la o consfătuire şi a afişat o curioasă atitudine de bravadă, in cele din urmă însă generalul s’a trezit la realitate, şi-a rectificat declaraţiile şi a părăsit puterea. Din întâmplarea aceasta, Brătianu n’a tras învăţătura cuvenită. Şi a fapt greşala anul trecut să determine alcătuirea unui guvern averescan. Astăzi, d. general Averescu afişează din nou atitudini... curioase. Când factorii competenţi constată necesitatea consolidării politicei interne, într’un fel sau altul (de pildă, printr’un guvern naţional), d. general Averescu vrea să facă pe Primo de Rivera sau pe Mussolini ! Împrejurările sunt, evident, mai încurcate decât acum 5 ani. Iar d. Ionel Brătianu va avea mult de furcă până să-și repare greşala de a fi trezit și încurajat primoriverismul generalului Averescu. .. Când ieşti umncitor... ...păţeşti ca d. Vasiliu, consilier municipal. Un muncitor are dreptul să fie ales membru în consiliul municipiului. Şi legiuirile noastre, cu spoială democratică, tocmai au pretenţia să faciliteze poporului controlul asupra administraţiei publice. Dar organele superioare c. f. r. au altă părere. Și de aceia, d. Vasiliu (lucrător la atelierele c. f. r.) a fost somat să demisioneze din consiliul municipal, căci altfel va fi dat afară din slujbă. Bietul om s’a grăbit să demisioneze din consiliu. Dar consiliul a obiectat că nu există incompatibilitate între demnitatea de consilier şi profesiunea de muncitor ceferist. In consecinţă, a respins demisia. Organele c. f. r. nu tolerează însă chiţibuşuri legale, ci au concediat pe d. Vasiliu, deşi acesta dăduse dovezi complecte de supunere. . După obiceiul pământului, d. Vasiliua recurs la sprijinul unui deputat şi s’a prezintat d-luî general Ionescu, semi-ministrul locomotivelor şi vagoanelor. D. general i-a promis că-l reintegrează. Deocamdată, d. inginer-şef al atelierelor Iaşi refuză reintegrarea, fiindcă n’a primit ordin scris. Ni se tot vorbeşte de „anarhismul“ lucrătorilor. N’ar fi oare timpul să înceteze anarhismul guvernanţilor ? pui şi nu rareori şi adulţii, le bagă în gură. Se pune acum întrebarea dacă internarea silită a bolnavului este umană ? Răspunsul este simplu . Apărarea societăţii primează libertatea individuală şi familia cea mai sensibilă va fi uşor, convinsă că bolnavulvindecabil pus în adevărate condiţiuni bune de igienă, de aier, de odihnă şi de alimentaţiune cum nu le are acasă, are mai multe şanse a se reîntoarce vindecat , între ai săi, iar cel nevindecații, izolat în pavilioane deosebita ale sanatoriului, își va petrece^ restul zilelor fer de suferință^ sub supravegherea medială și - - - ------ ^ i (Continuarea în pag. XV-a