Opinia, octombrie 1927 (Anul 23, nr. 6108-6133)

1927-10-01 / nr. 6108

V­ Y­k.­ ­ Chestia clinicei infantile Împrumutul de 35 milioane contractat de Ministerul Instruc­­ţiunei la Casa de Depuneri, pentru reconstruirea celei mai nenorocite clinici de la Spitalul Sf. Spiridon, a clinicei de boli de­­copii,­e pe cale de a fi definitiv compromis. După însăşi stipulaţiile con­tractului, imprumutul acesta nu poate fi întrebuinţat, de­cât în scopul bine determinat, de a se construi o clinică de boli de copii—şi nu alta—între ziduriie actuale ale spitalului Sf. Spiri­don. Or, prin memoriul înaintat de d. profesor dr. Bacologlu ministerului de instrucţie, se cere schimbarea destinaţiei împrumu­tului şi refacerea tuturor clini­celor cu această sumă. Dar chiar dacă ministerul in­strucţiei ar reuşi să încheie un alt contract cu Casa de Depu­neri, Împrumutul nu ar mai a­­vea aceeaşi utilitate pentru Iaşi şi pentru spitalul Sf. Spiridon. Cu 35 milioane s’ar fi putut desigur înzestra Iaşul. Facultatea ţie medicină şi spitalu­l Sf. Spi­ridon, cu o clinică intr'adevăr modernă. Cu această sumă, re­partizată însă la toate clinicile, nu se vor putea face de cât nu­mai cărpeli neînsemnate, care nu vor contribui cu nimic la modernizarea vechiului nostru spital. A­»ga E3tiMygyi«fiaA ZIAR POLITIC COTIDI AN wm sfffHB/tta f trcromBKra tm ANUNCIURÎ se primesc la toate Agenţiile de Publicitate şi la Administraţia statului Iaşi—Str. dr. Mârzescu 17 f­ ­ Frica popoarelor Polonia, un stat vie, înjghe­bat în urma războiului mondial, a venit la Liga Naţiunelor cu o propunere foarte importantă : — Să se termine odată cu războiul. Dar cum ? Toate statele de pe faţa glo­­bului pământesc să semneze un contract prin care să garanteze că nu vor ataca. De la sine se înţelege, că dacă nu ai teamă că te va ataca ci­neva, nu vei lua măsuri de a­­părare. Şi ar urma, deci dezar­marea. Dar se pune întrebarea: De ce cu această propunere măreaţă, vine un stat mic şi nu prea tare din punct de vedere militar ? Frica! Biata Polonie ar fi bucuro­asă să-i dea pace vecinii să se dez­volte pe calea normală a cul­­turei. Nu vrea nici să atace, nici să fie atacată. Dar plecând tot dela aceste idei, s’a format şi­ Liga Naţiu­­nelor. Spre dezarmare tinde şi ea. Nu toate popoarele întră în Liga Naţiunilor, dar absolut toate au frică de război. Şi de aici naşte o cale fa­tală... Ţi s’ar părea că având frică de război, trebue să fugi de el, să ţi-­ scoţi din minte cu orice preţ. Dar se întâmplă invers. Pen­tru ca să ajungem la dezar­­mare, suntem nevoiţi să ne î­­narmăm cât mai tare. O educaţie, o convingere in­dividuală in contra războiului ar fi bună atunci când toţi in­divizii de pe pământ ar fi de aceeaşi părere şi nu ar mai pune mâna pe armă. Va veni, poate, vre­odată şi această Împărăţie a lui Hristos. Omenirea, însă, e pornită să ajungă la ea prin înarmări... prin desarmare! Se născocesc tunuri grozave, puşti automate, aeroplane ciu­date, gaze şi bombe pentru a distruge într’un moment mii de oameni. Citim în ziare despre toate a­­cestea şi ne apucă fiori. Şi ne asociem atunci la cele spuse de Dr. Lupu In faţa străinătăţii şi anume, că la cele zece porunci, mai trebueşte una : — „Să nu facem război* L. Ismail Dr. VICOL • 6108 Dovezi ciudate­ despre existenţa zânelor V-aţi închipuit vre­odată că frumoasele zâne, din poveşti­le copilăriei, ar exista aevea ? Zâmbiţi, desigur. Zâmbim­­ noi. Dar sânt şi oameni care nu zâmbesc. De multă vreme, în unele cer­curi din Anglia se crede cu stăruinţă că zânele există. Şi se aduc dovezi. In valea Cottingley din Yorks­hire, două feţişoare (Elsa Wright şi Francesca Ealing) erau în contact permanent cu corpuri spectrale de femei, care zburau în văzduh sau zburdau prin­tre fiori, adevărate zâne din poveşti. Veţi zice insă că o fi fost o închipuire bolnăvicioasă a ce­lor două fete. Buclucul este în­să că fetele au luat nişte apa­rate fotografice şi în mai multe rânduri, la distanţă de ani de zile, au fotografiat misterioasele apariţii. Există deci fotografii­le care mărturisesc existenţa zâ­nelor. E oare o excrocherie ? Sau o fi existând un raport inexplica­bil intre placa fotografică și în­chipuirea unor fete istorice ? Sau poate există într’adevâr zâne ?! ASPECTE Géraldy, asasinul e 15 B­a o iubim... Intr’un foileton al „Cuvîntu­­lui“ a fost executat zilele tre­cute Paul Gérardy, poetul bu­­doarelor parfumate și al du­duitelor ultra-sentimentale. E­­xecuția e bine-venită şi trebue popularizată pentru a se pune capăt succesului extraordinar pe care II are „opera“ acestui fa­bricant de limonadă literară. Îmi amintesc disperarea unui amic : cunoştea de cîtva timp o jună domnişoară cu care a­­vea întîlniri amoroase ; pentru dinsul aceste intilniri aveau far­mecul mai mult decit al unei simple aventuri ocazionale pen­­tru că, intîlnindu-se mereu, iu­birea cea adevărată Începuse să crească în sufletul lui entuziast şi tînăr. Amicul meu, cu un fond ales sufletesc şi cu o cultură deose­bită, îşi făcea o plăcută datorie să o iniţieze pe juna domnişoară în ale literaturii, acesta fiind un dulce pretext pentru mărturisirea patimilor, Intr'o zi, după multe discuţii în care amicul meu Îm­pletise versuri din Baudelaire, Samain şi alţi poeţi adevăraţi, juna se opri şi,cu o privire lan­­guroasă, îi miorlăi: „spune-mi acum şi „Abat-jour“-ul lui Gé­­raldy“. Peste tot entuziasmul amicu­­ui meu căzuse în clipa aceea un duș rece; își privi idolul visurilor sale în ochii aproape inlăcrămați de atâta langoare, și,fără să­­ spună nici un cu­vânt, o lăsă în mijlocul străzii. De atunci nu s’au mai văzut... Există o literatură eftinâ și de succes răsunător: maeștrii ei sânt Paul Géraldy şi Maurice Dekobra ; această literatură de sofa şi vagon-restaurant falsifică gustul pentru cartea bună," fal­­s­­ică Însuşi sufletul generaţiei care îşi pierde vremea în pagi­nile ei. Şi creează o atmosferă in care se desvolta un sentimen­talism vulgar şi stupid. întâmplarea amicului meu nu e izolată; toată domnişorimea de pretutindeni oftează în ritmul lăbărţat al versurilor din „To et Moi“ şi nu concepe iubirea decât sorbită dulceagă ca lu­mina abatrjour-ului sub care domnul Qéraldy a băut o cafea neagră cu metresa dumisale. Pentru salvarea iubirii celei adevărate e absolut necesar să ardem toate cărţile lui Géraldy şi a celor de o calitate cu dân­sul. Altfel riscăm să nu mai gă­sim nici o femee demnă de iubire. G. SPINA D. ARGETOIANU nu vrea să fie ministru de război Trecerea d-lui Argetoianu la Ministerul de Război, nu este de loc sigură. Ori de câte ori ocazia s’a prezentat, d-sa şi-a manifestat dorinţa fermă de a rămâne Ministru de Agricultură —ministru specialist, — timpul necesar pentru a-şi realiza pro­gramul său agrar. Organizarea unei mari bănci agrare, la care lucrează o comisiune specială, constituind primul punct al a­­cestui program. Intr­u cât priveşte dprinţa d-lui I. Brătianu de a trece pe d-l Argetoianu, la o eventuală remaniere, la ministerul de răz­boi, Primul Ministru şi-a ma­nifestat-o mai de mult. Astfel, acum câtăva vreme, la unul din consiliile prezidate de Primul Ministru, dl. I. Brătianu adresându-se pe un ton glumeţ d-lui Argetoianu, i-a spus că, dat fiind faptul că d-sa este fiu de general, ar fi un foarte bun Ministru de Război. La aceasta aluzie și pe același ton dl. Argetoianu s’a grăbit să răspundă, că nimeni altul mai mult de cât dl. D. Brătianu n’ar putea fi un excelent Ministru de Război. D. Argetoianu NOTA VESELĂ de ştrengării. Ea.—Stricatule ! n’ai să te le­­cueşti, aşa­dar, toată viaţa... VEDERI DIN REGIUNILE INUNDATE ALE ELVEȚIEI Din toată lumea S-a săturat de box ?—Du­pă terminarea matchului şi pro­babil sub influenţa pumnilor primiţi, campionul Eugen Tu­­nney şi-a mărturisit dorinţa de a părăsi cariera d boxer şi a se face conferenţiar. El voeşte a Învăţa pe oameii „cum se trăeşte mai bine în viaţă“. Sperăm că va găsi alt secret al Vieţii fericite... decât lovitu­rile de pumn! ♦ O serbare istorică.—Vizita Legiunii Americane la Paris s’a ncheiat printr’o grandioasă ser­bare istorică, organizată la pa­latul Fontainebleau. S’a reconstituit un momnt din epoca Napoleoniană. Sub ochiul uimit al spectato­rului, au defilat unităţi mii­tare in costumele de acum 120 ani, in fruntea cu mareşalii Murat, Ney, Lannes și însuşi Împă­ratul Napoleon cu împărăteasa Josefina și cu toată curtea lor. Palatul Fontainbleau a retrăit o clipă splendoarea de altă dată intr’un decor de profundă me­lancolie.• Un record.—La New-York s’a făcut reușita încercare de coborâre cu paraşuta. Dintr’un avion care mergea cu viteza de 20 Km. pe oră, 7 aviatori s’au lăsat în văzdih cu paraşutele, de la 700 metri înălţime. Şi toţi şapte, au ajuns jos bine­ sănă­­­ toşi.• Misterul castelului.—Lân­gă Portsmouth (Anglia) se află frumosul şi străvechiul castel Portchester, despre care se spune... că e locuit de stafii. Printre curiozităţile castelului se remarcă o scară întorchiată şi în aşa chip construită­­încât persoana care se urcă, nu poate face uz de mâna dreaptă. O vizitatoare povesteşte că, zilele acestea, a Întâlnit pe mi­­reculoasa scară un cavaler me­dieval, îmbrăcat in zale și plân­gând. La apropierea vizitatoarei cavalerul s’a topit în aer. Paznicii castelului au scotocit imediat pretutindeni, dar n’au găsit nici urmă de cavaler. * Stupidităţi vamale.— E­chipa franceză de tennis care a luat premiul intăi şi a câştigat­­ „Cupa Dawis“ la concursul in­ Formarea supra­copilului O americană înfiinţează o şcoală pentru genii De­ curând a sosit la Paris, tânăra Miss Winifred Ston­er, care reprezintă „Liga pentru creşterea Geniului“ din Statele­ Unite. Miss Winifred este fiica d-rului Winifred Sackville Sto­ner, un distins educator şi pe­dagog. 9Ea are pretenţia că este ea însăşi un geniu. A scris versuri sunătoare pentru copii, la vârs­ta de cinci ani şi a minunat în­treaga Americă, stăpânind nouă limbi din cruda copilărie. Miss Winifred caută acum să găsească in Franţa şi Anglia copii deştepţi ai căror părinţi nu sunt în stare să Ie dea o bună educaţie.­­ „Ne interesează numai per­soanele tinere“, a declarat Miss Stoner. Sper să găsesc două­zeci de copii in Franţa şi două­zeci în Anglia. Copiii vor pri­mi educaţia de care au nevoe pentru dezvoltarea geniului lor. Nu ştim însă dacă ii voiu e­­duca în America sau în Eu­ropa“. „Liga“ are astăzi în grija sa 300 de copii din Statele­ Unite. Majoritatea lor sunt artişti, sau au talente muzicale. Copiii sunt luaţi de obiceiu la vârsta de patru sau cinci ani, şi sunt în­văţaţi mai întăiu să scrie la maşină, şi apoi să scrie cu con­deiul. De asemenea, ei mai în­vață limba engleză, franceză, spaniolă și esperanto. ternaţional din Filadelfia—s-a înapoiat în Franţa. La debarcarea în portul Havre, unul din premiaţi ţinea în mină minunata cupă de argint şi o arăta numerosului public îngră­mădit pe chei. A intervenit însă vameşul şi a declarat că, fiind vorba de un obiect de argint, trebue plătită o mare taxă va­mală. Orice explicație a fost zadarnică. Echipa a trebuit să lase cupa la vamă și să plece la Paris cu mânele goale. In pag. III-a Ultima Oră. Un nou an şcolar NEVOIA EDUCAŢIEI MORALE Spre sfârşitul lui Septembrie s-au deschis anul acesta şcolile secundare,­cele primare urmând a-şi începe cursurile la 15 Oc­tombrie. Naţiunea e interesată în cel mai înalt grad de un mers fe­ricit al Şcolii, care să dea în­treaga măsură unei pregătiri cât mai temeinice viitorilor cetăţeni ai ţării. Pe lângă învestirea elevilor cu cunoştinţe folositoare, şcoala nu se poate dispensa însă de o altă men­ie, tot aşa de impor­tantă : lucrarea asupra sufletu­lui elevului, educaţia. Se poate insă ca pregătirea sufletească a elevului să fie o noţiune mai largă ca educaţia, sub care de pe urmă se poate înţelege în­zestrarea omului cu anumite maniere, pe care nu le are o­­mul necivilizat, aşa că pregăti­rea sufletească a copilului, în­zestrarea omului cu un suflet ales sau de om adevărat, cu­prinde ceva mai mult de­cât ce nu poate arăta „educaţia“. Chiar de s’ar fi dat pregăti­­rei sufleteşti a omului întreaga consideraţie, în împrejurările noastre sociale nu cred că s’ar putea vre-odată spune că s’a insistat prea mult asupra ei. Din nefericire, nu numai că nu se poate susţine că i s’a dat ei un joc de cinste, ci dimpo­trivă trebue să recunoaştem că grija de a insista asupra aces­tei necesităţi pedagogice e un mare gol, de mare şi dureroasă actualitate­ . A ne convinge de necesitatea educaţiei, nu e greu. E destul să aruncăm o privire în viaţa, pe care o trăieşte societatea. Ce altceva, de­cât lipsa educaţiei, sunt tot felul de miserii şi ne­norociri, pregătite cu ştiinţă sau din uşurinţă, zilnic, în lungul şi’n latul societăţii noastre ? In păturile de jos, deseori , o brutalitate, care înfioară , iar sus, nu odată , o pervertire a sufletului omenesc. Rămâne ca o casică dovadă cazul de la «Monitorul Oficial“ unde cele câteva zeci de mili­oane irosite de către capi, cu cea mai condamnabilă uşurinţă şi în chipul cel mai neghiob, pentru ce se numeşte „desfă­«ummmmmmhii I, mill im I Hl I......a........■ii.ion» (Continuarea în pag.. IV-a) (Continuarea In pag. IV-ari „Iaşii în Cadrul României Întregite“ CONFERINŢA DLUI DR. PANAITE ZOSIN ţinută Duminică 25 Septembrie în sala Teatrului Sidoli (SFÂRŞIT) Fortificaţiile făcute să apere ! Bucur­ştii, lăsându-se laşii pra- I dă cb.trop.irei, au costat peste­ 500 milioane de lei aur şi n’au ajutat nici­­la două parale in răsboiul din urmă. Linia fortifi­cată Focşani—Nămoloasa ar fi putut să servească invers,­­dar s’a văzut imposibilitatea. A lipsit lumina luminei, care dirijează mintea. Ştefan cel Mare n’a socotit să părăsească nici-un petec de pământ şi a avut de luptat cu furia aziaticâ. Epigonii au crezut că-l pot pă­răsi, cum şi-ar închipui un or­ganism că poate, părăsi capul şi totuşi si meargă. In vecii vecilor să nu mai răsară in mintea conducătorilor neamului nostru ideia părăsirei laşilor şi a împrejurimilor lui ! Dealtfel poziţia lui reprezintă şi din punct de vedere strategic, o minunată aşezare, în care se poate rezista multă vreme sub comandă destoinică. * Iaşii reprezintă un centru de radiaţie pentru închegar­e ţarei şi a Europei; el nu va putea pieri. Dacă nu-l vor sprijini fiii lui, atunci îl vor apăra streinii. El este Meca Românismului, prin trecutul lui, prin poziţia lui. Se vor găsi fii adoptivi, care vor şti să-l mântuiască. Dar să nu ne lăsăm ispitiţi de viaţa uşoară, să ne dăm seama de viitorul acestui oraş spre a-i da viaţă puternică. Chiar cu mai mult gunoiu, cu mai proaste străzi, cu mai ne­chibzuită conducere, Iaşii vor în­­semna totuşi ceva. Ruină, el va aduce aminte de strălucirea lui istorică. Dacă astăzi cetăţeanul se ne­socoteşte şi nu se simte mân­dru că locueşte intr’un astfel de oraş, aceasta trebue să fie o si­tuaţie trecătoare. Uşii trebue să se reculeagă, iar obştea cată să-i dea sprijinul pentru ridi­care. Culturaliceşte, el păstrează un rang aparte, propriu şi nu poate fî clasificat întâiul, ori al doilea. Acest­­rang li aparţine. Fără Iaşi, ţara s’ar resimţi şi sub, ra­portul artistic şi sub cel ştiin­ţific şi chiar şi sub cel econo­mic. Şi nu va lipsi mult până la vremea, când­­legăturile cu Rusia îi vor asigura un viitor strălucit şi pe acest din urmă tărâm. Haina modestă, sărăcuţă, dar îngrijită, face cinste celui, te o poartă curată, şi te respinge haina bogată, dar plină. Ce slim. Neputându-se impune prin a­­vuţie, el trebue să îşi impune,­­prin curăţenie. Murdăria laşilor estre de neîndurat. Musafirul, care ne vine fie şi numai din Ardeal, deşi intrând la casa particulară îngrijită, comodă­, frumos înzestrată, este dureros impresionat de gunoiu, de gro­pile, de murdăria şi incur­a pe care Ie Întâlneşte la tot pasul. Nu putem cere laşilor — or­aş de sacrificiu—arhitectura le gatâ dar putem să-i cerem lu cât mai, demnă curăţenie. Vizitând oraşeist Ardealului,, vezi că mai există­ semnele unei, oarecare curăţ­enii, isvorâtă dintr’o educația edilitară. Administrația austriacă. cr

Next