Opinia, octombrie 1927 (Anul 23, nr. 6108-6133)
1927-10-01 / nr. 6108
V Yk. Chestia clinicei infantile Împrumutul de 35 milioane contractat de Ministerul Instrucţiunei la Casa de Depuneri, pentru reconstruirea celei mai nenorocite clinici de la Spitalul Sf. Spiridon, a clinicei de boli decopii,e pe cale de a fi definitiv compromis. După însăşi stipulaţiile contractului, imprumutul acesta nu poate fi întrebuinţat, decât în scopul bine determinat, de a se construi o clinică de boli de copii—şi nu alta—între ziduriie actuale ale spitalului Sf. Spiridon. Or, prin memoriul înaintat de d. profesor dr. Bacologlu ministerului de instrucţie, se cere schimbarea destinaţiei împrumutului şi refacerea tuturor clinicelor cu această sumă. Dar chiar dacă ministerul instrucţiei ar reuşi să încheie un alt contract cu Casa de Depuneri, Împrumutul nu ar mai avea aceeaşi utilitate pentru Iaşi şi pentru spitalul Sf. Spiridon. Cu 35 milioane s’ar fi putut desigur înzestra Iaşul. Facultatea ţie medicină şi spitalul Sf. Spiridon, cu o clinică intr'adevăr modernă. Cu această sumă, repartizată însă la toate clinicile, nu se vor putea face de cât numai cărpeli neînsemnate, care nu vor contribui cu nimic la modernizarea vechiului nostru spital. A»ga E3tiMygyi«fiaA ZIAR POLITIC COTIDI AN wm sfffHB/tta f trcromBKra tm ANUNCIURÎ se primesc la toate Agenţiile de Publicitate şi la Administraţia statului Iaşi—Str. dr. Mârzescu 17 f Frica popoarelor Polonia, un stat vie, înjghebat în urma războiului mondial, a venit la Liga Naţiunelor cu o propunere foarte importantă : — Să se termine odată cu războiul. Dar cum ? Toate statele de pe faţa globului pământesc să semneze un contract prin care să garanteze că nu vor ataca. De la sine se înţelege, că dacă nu ai teamă că te va ataca cineva, nu vei lua măsuri de apărare. Şi ar urma, deci dezarmarea. Dar se pune întrebarea: De ce cu această propunere măreaţă, vine un stat mic şi nu prea tare din punct de vedere militar ? Frica! Biata Polonie ar fi bucuroasă să-i dea pace vecinii să se dezvolte pe calea normală a culturei. Nu vrea nici să atace, nici să fie atacată. Dar plecând tot dela aceste idei, s’a format şi Liga Naţiunelor. Spre dezarmare tinde şi ea. Nu toate popoarele întră în Liga Naţiunilor, dar absolut toate au frică de război. Şi de aici naşte o cale fatală... Ţi s’ar părea că având frică de război, trebue să fugi de el, să ţi- scoţi din minte cu orice preţ. Dar se întâmplă invers. Pentru ca să ajungem la dezarmare, suntem nevoiţi să ne înarmăm cât mai tare. O educaţie, o convingere individuală in contra războiului ar fi bună atunci când toţi indivizii de pe pământ ar fi de aceeaşi părere şi nu ar mai pune mâna pe armă. Va veni, poate, vreodată şi această Împărăţie a lui Hristos. Omenirea, însă, e pornită să ajungă la ea prin înarmări... prin desarmare! Se născocesc tunuri grozave, puşti automate, aeroplane ciudate, gaze şi bombe pentru a distruge într’un moment mii de oameni. Citim în ziare despre toate acestea şi ne apucă fiori. Şi ne asociem atunci la cele spuse de Dr. Lupu In faţa străinătăţii şi anume, că la cele zece porunci, mai trebueşte una : — „Să nu facem război* L. Ismail Dr. VICOL • 6108 Dovezi ciudate despre existenţa zânelor V-aţi închipuit vreodată că frumoasele zâne, din poveştile copilăriei, ar exista aevea ? Zâmbiţi, desigur. Zâmbim noi. Dar sânt şi oameni care nu zâmbesc. De multă vreme, în unele cercuri din Anglia se crede cu stăruinţă că zânele există. Şi se aduc dovezi. In valea Cottingley din Yorkshire, două feţişoare (Elsa Wright şi Francesca Ealing) erau în contact permanent cu corpuri spectrale de femei, care zburau în văzduh sau zburdau printre fiori, adevărate zâne din poveşti. Veţi zice insă că o fi fost o închipuire bolnăvicioasă a celor două fete. Buclucul este însă că fetele au luat nişte aparate fotografice şi în mai multe rânduri, la distanţă de ani de zile, au fotografiat misterioasele apariţii. Există deci fotografiile care mărturisesc existenţa zânelor. E oare o excrocherie ? Sau o fi existând un raport inexplicabil intre placa fotografică și închipuirea unor fete istorice ? Sau poate există într’adevâr zâne ?! ASPECTE Géraldy, asasinul e 15 Ba o iubim... Intr’un foileton al „Cuvîntului“ a fost executat zilele trecute Paul Gérardy, poetul budoarelor parfumate și al duduitelor ultra-sentimentale. Execuția e bine-venită şi trebue popularizată pentru a se pune capăt succesului extraordinar pe care II are „opera“ acestui fabricant de limonadă literară. Îmi amintesc disperarea unui amic : cunoştea de cîtva timp o jună domnişoară cu care avea întîlniri amoroase ; pentru dinsul aceste intilniri aveau farmecul mai mult decit al unei simple aventuri ocazionale pentru că, intîlnindu-se mereu, iubirea cea adevărată Începuse să crească în sufletul lui entuziast şi tînăr. Amicul meu, cu un fond ales sufletesc şi cu o cultură deosebită, îşi făcea o plăcută datorie să o iniţieze pe juna domnişoară în ale literaturii, acesta fiind un dulce pretext pentru mărturisirea patimilor, Intr'o zi, după multe discuţii în care amicul meu Împletise versuri din Baudelaire, Samain şi alţi poeţi adevăraţi, juna se opri şi,cu o privire languroasă, îi miorlăi: „spune-mi acum şi „Abat-jour“-ul lui Géraldy“. Peste tot entuziasmul amicuui meu căzuse în clipa aceea un duș rece; își privi idolul visurilor sale în ochii aproape inlăcrămați de atâta langoare, și,fără să spună nici un cuvânt, o lăsă în mijlocul străzii. De atunci nu s’au mai văzut... Există o literatură eftinâ și de succes răsunător: maeștrii ei sânt Paul Géraldy şi Maurice Dekobra ; această literatură de sofa şi vagon-restaurant falsifică gustul pentru cartea bună," falsică Însuşi sufletul generaţiei care îşi pierde vremea în paginile ei. Şi creează o atmosferă in care se desvolta un sentimentalism vulgar şi stupid. întâmplarea amicului meu nu e izolată; toată domnişorimea de pretutindeni oftează în ritmul lăbărţat al versurilor din „To et Moi“ şi nu concepe iubirea decât sorbită dulceagă ca lumina abatrjour-ului sub care domnul Qéraldy a băut o cafea neagră cu metresa dumisale. Pentru salvarea iubirii celei adevărate e absolut necesar să ardem toate cărţile lui Géraldy şi a celor de o calitate cu dânsul. Altfel riscăm să nu mai găsim nici o femee demnă de iubire. G. SPINA D. ARGETOIANU nu vrea să fie ministru de război Trecerea d-lui Argetoianu la Ministerul de Război, nu este de loc sigură. Ori de câte ori ocazia s’a prezentat, d-sa şi-a manifestat dorinţa fermă de a rămâne Ministru de Agricultură —ministru specialist, — timpul necesar pentru a-şi realiza programul său agrar. Organizarea unei mari bănci agrare, la care lucrează o comisiune specială, constituind primul punct al acestui program. Intru cât priveşte dprinţa d-lui I. Brătianu de a trece pe d-l Argetoianu, la o eventuală remaniere, la ministerul de război, Primul Ministru şi-a manifestat-o mai de mult. Astfel, acum câtăva vreme, la unul din consiliile prezidate de Primul Ministru, dl. I. Brătianu adresându-se pe un ton glumeţ d-lui Argetoianu, i-a spus că, dat fiind faptul că d-sa este fiu de general, ar fi un foarte bun Ministru de Război. La aceasta aluzie și pe același ton dl. Argetoianu s’a grăbit să răspundă, că nimeni altul mai mult de cât dl. D. Brătianu n’ar putea fi un excelent Ministru de Război. D. Argetoianu NOTA VESELĂ de ştrengării. Ea.—Stricatule ! n’ai să te lecueşti, aşadar, toată viaţa... VEDERI DIN REGIUNILE INUNDATE ALE ELVEȚIEI Din toată lumea S-a săturat de box ?—După terminarea matchului şi probabil sub influenţa pumnilor primiţi, campionul Eugen Tunney şi-a mărturisit dorinţa de a părăsi cariera d boxer şi a se face conferenţiar. El voeşte a Învăţa pe oameii „cum se trăeşte mai bine în viaţă“. Sperăm că va găsi alt secret al Vieţii fericite... decât loviturile de pumn! ♦ O serbare istorică.—Vizita Legiunii Americane la Paris s’a ncheiat printr’o grandioasă serbare istorică, organizată la palatul Fontainebleau. S’a reconstituit un momnt din epoca Napoleoniană. Sub ochiul uimit al spectatorului, au defilat unităţi miitare in costumele de acum 120 ani, in fruntea cu mareşalii Murat, Ney, Lannes și însuşi Împăratul Napoleon cu împărăteasa Josefina și cu toată curtea lor. Palatul Fontainbleau a retrăit o clipă splendoarea de altă dată intr’un decor de profundă melancolie.• Un record.—La New-York s’a făcut reușita încercare de coborâre cu paraşuta. Dintr’un avion care mergea cu viteza de 20 Km. pe oră, 7 aviatori s’au lăsat în văzdih cu paraşutele, de la 700 metri înălţime. Şi toţi şapte, au ajuns jos bine sănă toşi.• Misterul castelului.—Lângă Portsmouth (Anglia) se află frumosul şi străvechiul castel Portchester, despre care se spune... că e locuit de stafii. Printre curiozităţile castelului se remarcă o scară întorchiată şi în aşa chip construităîncât persoana care se urcă, nu poate face uz de mâna dreaptă. O vizitatoare povesteşte că, zilele acestea, a Întâlnit pe mireculoasa scară un cavaler medieval, îmbrăcat in zale și plângând. La apropierea vizitatoarei cavalerul s’a topit în aer. Paznicii castelului au scotocit imediat pretutindeni, dar n’au găsit nici urmă de cavaler. * Stupidităţi vamale.— Echipa franceză de tennis care a luat premiul intăi şi a câştigat „Cupa Dawis“ la concursul in Formarea supracopilului O americană înfiinţează o şcoală pentru genii De curând a sosit la Paris, tânăra Miss Winifred Stoner, care reprezintă „Liga pentru creşterea Geniului“ din Statele Unite. Miss Winifred este fiica d-rului Winifred Sackville Stoner, un distins educator şi pedagog. 9Ea are pretenţia că este ea însăşi un geniu. A scris versuri sunătoare pentru copii, la vârsta de cinci ani şi a minunat întreaga Americă, stăpânind nouă limbi din cruda copilărie. Miss Winifred caută acum să găsească in Franţa şi Anglia copii deştepţi ai căror părinţi nu sunt în stare să Ie dea o bună educaţie. „Ne interesează numai persoanele tinere“, a declarat Miss Stoner. Sper să găsesc douăzeci de copii in Franţa şi douăzeci în Anglia. Copiii vor primi educaţia de care au nevoe pentru dezvoltarea geniului lor. Nu ştim însă dacă ii voiu educa în America sau în Europa“. „Liga“ are astăzi în grija sa 300 de copii din Statele Unite. Majoritatea lor sunt artişti, sau au talente muzicale. Copiii sunt luaţi de obiceiu la vârsta de patru sau cinci ani, şi sunt învăţaţi mai întăiu să scrie la maşină, şi apoi să scrie cu condeiul. De asemenea, ei mai învață limba engleză, franceză, spaniolă și esperanto. ternaţional din Filadelfia—s-a înapoiat în Franţa. La debarcarea în portul Havre, unul din premiaţi ţinea în mină minunata cupă de argint şi o arăta numerosului public îngrămădit pe chei. A intervenit însă vameşul şi a declarat că, fiind vorba de un obiect de argint, trebue plătită o mare taxă vamală. Orice explicație a fost zadarnică. Echipa a trebuit să lase cupa la vamă și să plece la Paris cu mânele goale. In pag. III-a Ultima Oră. Un nou an şcolar NEVOIA EDUCAŢIEI MORALE Spre sfârşitul lui Septembrie s-au deschis anul acesta şcolile secundare,cele primare urmând a-şi începe cursurile la 15 Octombrie. Naţiunea e interesată în cel mai înalt grad de un mers fericit al Şcolii, care să dea întreaga măsură unei pregătiri cât mai temeinice viitorilor cetăţeni ai ţării. Pe lângă învestirea elevilor cu cunoştinţe folositoare, şcoala nu se poate dispensa însă de o altă menie, tot aşa de importantă : lucrarea asupra sufletului elevului, educaţia. Se poate insă ca pregătirea sufletească a elevului să fie o noţiune mai largă ca educaţia, sub care de pe urmă se poate înţelege înzestrarea omului cu anumite maniere, pe care nu le are omul necivilizat, aşa că pregătirea sufletească a copilului, înzestrarea omului cu un suflet ales sau de om adevărat, cuprinde ceva mai mult decât ce nu poate arăta „educaţia“. Chiar de s’ar fi dat pregătirei sufleteşti a omului întreaga consideraţie, în împrejurările noastre sociale nu cred că s’ar putea vre-odată spune că s’a insistat prea mult asupra ei. Din nefericire, nu numai că nu se poate susţine că i s’a dat ei un joc de cinste, ci dimpotrivă trebue să recunoaştem că grija de a insista asupra acestei necesităţi pedagogice e un mare gol, de mare şi dureroasă actualitate . A ne convinge de necesitatea educaţiei, nu e greu. E destul să aruncăm o privire în viaţa, pe care o trăieşte societatea. Ce altceva, decât lipsa educaţiei, sunt tot felul de miserii şi nenorociri, pregătite cu ştiinţă sau din uşurinţă, zilnic, în lungul şi’n latul societăţii noastre ? In păturile de jos, deseori , o brutalitate, care înfioară , iar sus, nu odată , o pervertire a sufletului omenesc. Rămâne ca o casică dovadă cazul de la «Monitorul Oficial“ unde cele câteva zeci de milioane irosite de către capi, cu cea mai condamnabilă uşurinţă şi în chipul cel mai neghiob, pentru ce se numeşte „desfă«ummmmmmhii I, mill im I Hl I......a........■ii.ion» (Continuarea în pag.. IV-a) (Continuarea In pag. IV-ari „Iaşii în Cadrul României Întregite“ CONFERINŢA DLUI DR. PANAITE ZOSIN ţinută Duminică 25 Septembrie în sala Teatrului Sidoli (SFÂRŞIT) Fortificaţiile făcute să apere ! Bucurştii, lăsându-se laşii pra- I dă cb.trop.irei, au costat peste 500 milioane de lei aur şi n’au ajutat nicila două parale in răsboiul din urmă. Linia fortificată Focşani—Nămoloasa ar fi putut să servească invers,dar s’a văzut imposibilitatea. A lipsit lumina luminei, care dirijează mintea. Ştefan cel Mare n’a socotit să părăsească nici-un petec de pământ şi a avut de luptat cu furia aziaticâ. Epigonii au crezut că-l pot părăsi, cum şi-ar închipui un organism că poate, părăsi capul şi totuşi si meargă. In vecii vecilor să nu mai răsară in mintea conducătorilor neamului nostru ideia părăsirei laşilor şi a împrejurimilor lui ! Dealtfel poziţia lui reprezintă şi din punct de vedere strategic, o minunată aşezare, în care se poate rezista multă vreme sub comandă destoinică. * Iaşii reprezintă un centru de radiaţie pentru închegare ţarei şi a Europei; el nu va putea pieri. Dacă nu-l vor sprijini fiii lui, atunci îl vor apăra streinii. El este Meca Românismului, prin trecutul lui, prin poziţia lui. Se vor găsi fii adoptivi, care vor şti să-l mântuiască. Dar să nu ne lăsăm ispitiţi de viaţa uşoară, să ne dăm seama de viitorul acestui oraş spre a-i da viaţă puternică. Chiar cu mai mult gunoiu, cu mai proaste străzi, cu mai nechibzuită conducere, Iaşii vor însemna totuşi ceva. Ruină, el va aduce aminte de strălucirea lui istorică. Dacă astăzi cetăţeanul se nesocoteşte şi nu se simte mândru că locueşte intr’un astfel de oraş, aceasta trebue să fie o situaţie trecătoare. Uşii trebue să se reculeagă, iar obştea cată să-i dea sprijinul pentru ridicare. Culturaliceşte, el păstrează un rang aparte, propriu şi nu poate fî clasificat întâiul, ori al doilea. Acestrang li aparţine. Fără Iaşi, ţara s’ar resimţi şi sub, raportul artistic şi sub cel ştiinţific şi chiar şi sub cel economic. Şi nu va lipsi mult până la vremea, cândlegăturile cu Rusia îi vor asigura un viitor strălucit şi pe acest din urmă tărâm. Haina modestă, sărăcuţă, dar îngrijită, face cinste celui, te o poartă curată, şi te respinge haina bogată, dar plină. Ce slim. Neputându-se impune prin avuţie, el trebue să îşi impune,prin curăţenie. Murdăria laşilor estre de neîndurat. Musafirul, care ne vine fie şi numai din Ardeal, deşi intrând la casa particulară îngrijită, comodă, frumos înzestrată, este dureros impresionat de gunoiu, de gropile, de murdăria şi incura pe care Ie Întâlneşte la tot pasul. Nu putem cere laşilor — oraş de sacrificiu—arhitectura le gatâ dar putem să-i cerem lu cât mai, demnă curăţenie. Vizitând oraşeist Ardealului,, vezi că mai există semnele unei, oarecare curăţenii, isvorâtă dintr’o educația edilitară. Administrația austriacă. cr